Arhitectul Frank O.Gehry şi haute-couture

LVHM, numele prescurtat al Grupului Internaţional de haute-couture „Moët Hennessy – Louis Vuitton” a decis, în 2006, construirea pentru Fundaţia sa, destinată creaţiei şi artei contemporane a secolelor XX şi XXI, a unui edificiu parizian, conceput de celebrul arhitect american Frank O. Gehry.

Preşedintele Grupului, Bernard Arnault, declara în 2006: „Cu Fundaţia Louis Vuitton pentru Creaţie, dorim să realizăm un loc excepţional pentru artă şi cultură în Paris. Aşezat în inima unui spaţiu excepţional, care este în acelaşi timp deschis şi plin de viaţă -Jardin d’Acclimatation din Bois de Boulogne-, el va fi guvernat de motivaţia care stat întotdeauna la baza activităţii Grupului: clasicism şi o desprindere de trecut, tradiţie şi inovaţie. Fundaţia a avut curajul să comande designul clădirii care va simboliza secolul al XXI-lea arhitectului Frank Gehry”.

Arhitectul octogenar Frank Gehry
alături de macheta Fundaţiei pentru Creaţie Louis Vuitton

„Jardin d’Acclimatisation”, deschisă sub cel de-Al Doilea Imperiu, este un loc fix pe harta plimărilor parizienilor. Dar, „Norul de sticlă” al lui Frank Gehry a fost atacat de asociaţiile riverane locului şi a fost pe punctul de a rămâne numai în proiect. Astăzi lucrările s-au reluat. Celebrul arhtiect american poate continua construirea Fundaţiei Vuitton în Bois de Boulogne. Acest templu parizian al mecenatului artistic va fi terminat în 2013. O arhitectură înaripată pentru patronul haute-couture.

Casa lui Frank Gehry din Santa Monica

Edificiul este inspirat de forma unui nor sau a unei flori, pentru că centrul clădirii, format din blocuri juxtapuse este înconjurat de „petale” din sticlă care fac legătura cu exteriorul în partea de sus. În interior, vor exista spaţii penru expoziţii, un auditorium, terase, un centrul de documentare. În total, o suprafaţă de 2.400 de metri pătraţi pentru edificiul ce va avea o lungime de 150 de metri, o lăţime de 40 şi o înălţime de 46, şi va fi acoperit cu 13.500 de metri pătraţi de sticlă. Grupul Vuitton asigură integral finanţarea de 100 de milioane de euro a construcţiei plasate pe un teren public, spre încântarea lui Bertrand Delanoe provocată de prezenţa în Paris a unei noi „vitrine” internaţionale. Iar Frank Gehry, care ţine prima pagină de actualităţi graţie filmului „Esquisses” pe care i l-a dedicat Sydney Pollak, îşi reconfirmă, dacă mai era nevoie, reputaţia şi stilul.

Centrul Raz and Maria Stata din Massachusetts

Frank O. Gehry, californian născut în Canada, pare să fi depăşit gravitaţia. Sub creionul lui, betonul devine uşor, graţios şi insolit. Şi dacă acest patriarh îşi desenează proiectele de mână şi lucrează, după moda veche, machetă după machetă, el este şi pionierul cercetării în 3D. La 82 de ani, nu şi-a pierdut deloc curiozitatea, semnând încă cele mai îndrăzneţe arhitecturi contemporane.

Cinemateca Franceză

Osatura din beton a „norului de sticlă” a fost deja ridicată. Ecranul de verdeaţă în care se va înscrie începe deja să se contureze.
Frank O. Gehry a locuit şi a lucrat de altfel, cu ani în urmă la Paris, în cadrul studioului Robert Auzelle, pe timpul Generalului De Gaulle. A fost momentul în care a devenit interesat de arhitectura romanică. Pe care a studiat-o la Véselay, la Autun, în sudul Franţei… În Franţa, arhitectul a realizat, în 1993, „American Center”, care găzduieşte acum Cinemateca Franceză. „Fundaţia Vuitton pentru Creaţie” va fi însă primul său mare şantier în Paris. Ministrul Culturii, Renaud Donnedieu de Vabres, i-a acordat arhitectului în octombrie anul trecut, „Legiunea de Onoare”, subliniind: „Dintre toţi creatorii timpului nostru sunteţi fără îndoială unul dintre cei mai liberi, cei mai luminoşi şi imposibil de clasat”.

Clinica pentru Sănătate Mintală din Cleveland

Proiectul din Bois de Boulogne l-a cucerit. „Prima dată când Bernard mi-a vorbit despre proiectul său şi m-a adus aici, la Jardin d’Acclimatisation, mi-au dat lacrimile. Reciteam pentru a doua oară, cred, Proust şi imediat mi-am imaginat că «Marcel» este aici cu prietenii săi…”, mărturisea el într-un interviu, adăugând că nu poate lucra decât cu oamenii care-i plac. Faţă de macheta iniţială există acum câteva modificări privind peisajul înconjurător şi cafeneaua Fundaţiei, pentru care arhitectul a desenat absolut tot, inclusiv mesele şi scaunele, după modelul arhitecţilor tinereţii sale, deşi, după cum afirmă îi place să construiască spaţii frumoase şi să fie apoi surprins de ceea ce clienţii pun în interiorul lor. Este de altfel convins că printre operele pe care le vor expune în această clădire Bernard Arnault şi directorul artistic Suzanne Pagé, vor fi şi unele care nu-i vor plăcea.

DZ Bank din Berlin

Butonând cu dexteritate tastatura computerului. Octogenarul cu aer de geniu bun al arhitecturii este maliţios şi întotdeauna foarte puţin dispus să se despartă de creion sau de ecranul computerului. În pofida vârstei, se implică personal în fiecare proiect. Secretul acestei tinereţi este, după propria mărturisire, relaţia continuă cu „copiii”, tinerii lui asociaţi. Şi, desigur, curiozitatea: „Am fost întotdeauna curios. Presupun că este rezultatul laturii mele evreieşti, chiar dacă nu sunt deloc religios”.

Muzeul Guggenheim din Bilbao

Deşi cu 10 ani în urmă declara că este „prea scump pentru Franţa”, genialul arhitect consideră că lucrează întotdeauna în limitele bugetului aprobat. Mai mult chiar, la Muzeul din Bilbao, a cheltuit cu 3% mai puţin decât era prevăzut. În plus, construcţiile lui îşi amortizează rapid costurile. „Guggenheim” a adus oraşului, în 2010, o reţetă de 10 milioane, iar Walt Disney Concert Hall à Los Angeles, pe care Pierre Boulez o consideră cea mai bună din lume pentru muzica clasică a mărit activitatea centrului oraşului cu 18%.

Vitra Design Museum, Germania

„Nu sunt un deconstructivist”

Laureat al Premiului Pritzker pentru Arhitectură în 1989, medaliat cu aur al „Royal Institute of British Architects”, în 2000, Frank Gehry are o seamă de realizări recente de prestigiu, printre care, „DZ Bank Building” din Berlin, „Frederick R. Weisman Art Museum” al Universităţii de Minnesota din Minneapolis. Semnează, de asemenea, viitorul „Guggenheim” de la Abou Dhabi, proiect de 30.000 de metri pătraţi, pe insula Saadiyat, a cărui construcţie este prevăzut să se termine în 2012.

Walt Disney Concert Hall din Los Angeles

Numit, pentru efectul de delir psihedelic al construcţiilor sale, un maestru al deconstructivismului, curent novator caracterizat prin forme aparent haotice, neprevăzute, în care se înscriu şi Zaha Hadid sau Rem Koolhaas, arhitectul neagă apartenenţa sa la acest curent. „De altfel, am vorbit odată cu Jacques Derrida despre asta şi el a afirmat categoric. «Nu sunteţi un deconstructivist». Eu am în spate o istorie, cea de după război, în care modernismul în stilul lui Gropius şi al lui Le Corbusier se banalizase”, i-a declarat el jurnalistei Sylvie Santini. Aşa a apărut postmodernismul şcolii lui Philip Johnson, dar Gehry nu aparţine nici acestei direcţii, inspirându-se mai curând din sculptura Indiei şi a Greciei antice.

Weisman Art Museum, Minnesota

Frank O. Gerry este recunoscut drept unul dintre arhitecţii care se inspiră din artele vizuale şi care are foarte mulţi prieteni artişti. Trăieşte „în literatură”, cum îi place să spună, citind şi recitind Proust, Melville sau „Alice în Ţara minunilor”. Printre apropiaţii lui se numără Bob Rauschenberg, Jasper Johns, Frank Stella, James Rosenquist, Jeff Koons, Anish Kapoor, Sophie Calle. Este un admirator al lui Giacometti pentru profunda lui înţelegere a posibilităţilor bronzului, şi al sculpturii „The Clam Digger! ” a lui Willem De Kooning.

În pofida formelor agitate, construcţiile lui Frank O. Gehry se înscriu întotdeauna în mediul înconjurător şi în respectul pentru acesta. Propria sa casă, construită la Santa Monica în 1978, are panouri solare pe acoperiş, Dar interesul pentru mediul înconjurător trebuie dublat de inteligenţă şi nu transformat într-un fel „mantra”, care conferă putere.
Am fost odată la o conferinţă pe acestă temă, povestea el cu umor, unde toţi participanţii veniseră cu avionul… Erau cel puţin o sută de jeturi particulare”. Cu toate acestea, continuă să construiască turnuri cu o înălţime ameţitoare, cum este cel rezidenţial terminat în Manhattan anul trecut, ce se ridică la 265 de metri. În 15 iunie, arhitectul a primit premiul „Consiliului Clădirilor Înalte şi al Habitatului Urban”.
Declarându-se socialist, Frank Gehry refuză să construiască reşedinţe particulare, mai ales că avut şi câteva experienţe neplăcute de-a lungul carierei sale.
Frank Gehry aparţine grupului de arhitecţi celebri la care se apelează pentru marile proiecte din toată lumea, ceea ce-i conferă, în ştirile mediatice, statutul de „arhitect-star”, pe care declară că îl detestă. În plus, spune el, „mediatizarea nu-ţi aduce nimic. Iată, după Guggenheim din Bilbao am realizat un singur muzeu, în timp ce Renzo Piano a construit cincisprezece!”. (Magdalena Popa Buluc)
SURSA: Cotidianul.ro

Vitra Design Museum: Frank O. Gehry since 1997

În Will am Rhein, Germania, Vitra Design Museum, prima clădire proiectată de Frank O. Gehry în Europa, găzduieşte, până pe data de 13 martie 2011, o expoziţie dedicată lucrărilor realizate de marele arhitect după 1997.

Cele 12 proiecte ce alcătuiesc expunerea sunt prezentate sub forma unor studii detaliate, însoţite de machete provenite din arhiva Gehry Partners. Desenele originale ale arhitectului şi modelele consecutive ale proiectelor oferă vizitatorilor şansa de a observa o parte din procesul de creaţie. Clădirile finalizate nu sunt prezentate doar ca obiecte de sine-stătătoare, ci şi din perspectiva relaţiei lor cu contextual urban în care sunt amplasate. Mai mult, expoziţia cuprinde şi o serie de filme documentare ce prezintă soluţiile tehnologice adoptate de Frank O. Gehry în diferite faze ale proiectării şi construcţiei.

„Punctul de plecare” al expoziţiei este Muzeul Guggenheim din Bilbao, Spania, inaugurat în 1997, spectaculoasa clădire marcând o importantă schimbare de stil în cadrul operei lui Frank O. Gehry. Un alt proiect important inclus în expunere este Walt Disney Concert Hall (1987-2003), care a jucat un rol important în revitalizarea centrului oraşului Los Angeles.

Walt Disney Concert Hall, Los Angeles, 2003 © Image Courtesy of Gehry Partners, LLP

Expoziţia cuprinde şi un proiect în curs de construcţie, Beekman Tower, care, la înălţimea de 265 metri, va fi, la data finalizării, cea mai înaltă clădire rezidenţială din Manhattan.

Frank O. Gehry since 1997
Expoziţie organizată şi produsă de: La Triennale di Milano.
Curator: Germano Celant, în colaborare cu Frank O. Gehry and Gehry Partners, LLP.
Designul expoziţiei: Studio Cerri & Associati.
SURSA: igloo.ro

O nouă estetică a arhitecturii din prezent

Arhitectura este o artă şi o ştiinţă universală, pentru că ne implică pe toţi. Arhitectura defineşte prin reprezentările ei, cum ar fi de exemplu:
templul, casa sau aeroportul, cultura unei naţiuni.

Designul şi stilul depind de tot ceea ce am învăţat de la strămoşii noştri şi a modului cum aceste idei au fost aplicate condiţiilor economice şi materiale. Pentru a putea reprezenta aspiraţiile noastre prin intermediul proiectelor ca rezultat final, în termenii contemporaneităţii, cea mai mare provocare a constat în a găsi un punct comun între proiect, ca rezultat al imaginaţiei şi construcţie efectivă, ca provocare a unui demers ingineresc. Născută din nevoia fundamentală a omenirii de a avea o locuinţă, arhitectura a evoluat de-a lungul mileniilor combinând o multitudine de abilităţi şi tehnologii. Arhitectura ne-a stimulat imaginaţia şi dorinţa de a ne impune autoritatea.

Un interesant articol în acest sens, care mi-a atras atenţia şi a devenit o provocare pentru analiza pe care urmează să o fac, este cel al istoricului de artă Sir Nikolaus Pevsner. În lucrarea „Schiţă asupra arhitecturii europene”(1943). Acesta spune „un garaj pentru biciclete, care este construcţie, nu poate fi arhitectură, deoarece îi lipseşte aspectul estetic”. În zilele noastre acest aspect este pus sub semnul întrebării. O catedrală gotică nu şi-a pierdut puterea estetică a arhitecturii sale însă, garajul ca edificiu utilitar, necesar epocii în care trăim a câştigat susţinători, în ideea că aparţine arhitecturii moderne. Sigur, garajul nu oferă o înălţare spirituală precum Catedrala din Chartres, dar are o semnificaţie funcţională care aparţine culturii post industriale, care sublineşte lipsa, acelui „efect asupra simţurilor” de care vorbeşte Pevsner.

Arhititectura, la fel ca toate artele vizuale este dificil de definit. Tindem să ridicăm standardul şi să numim arhitectură clădirile impunătoare care rămân în mentalitatea colectivităţii, ca emblemă a puterii sau simbol al comunităţii. Am încercat să provoc, în una din orele de curs, o discuţie, la una din clasele de arhitectură, cerând elevilor mei să definească ce este arhitectura şi care este diferenţa dintre un constructor şi un architect. Din păcate acestă diferenţă a fost greu de definit, majoritatea încercând să dea arhitecturii o definiţie ce leagă acest domeniu al artelor de ştiinţele exacte. Şi atunci, cum rămâne cu dezvoltarea creativităţii şi a imaginaţiei?
Arhitectura a stimulat întotdeauna imaginaţia şi dacă, până în Renaştere, constructorul era şi proiectant, Epoca Modernă a redefinit noţiunea de architect. În una din conferinţele despre arhitectura Postmodernistă, ţinută de către Cătălin Dragomir, un remarcabil architect român stabilit în Londra, mi-a plăcut afirmaţia acestuia despre meseria de architect care înseamnă, în concepţia lui, mai întâi de toate, punerea în practică a visurilor pe care ţi le imaginezi. În rest, soluţiile şi rezolvările tehnice aparţin echipei care este implicată în transpunerea proiectului. Din acest punct de vedere arhitectura este în primul rând creativitate şi, abia apoi, teorie.

Orice elev sau student care urmează cursuri de arhitectură trebuie să ştie că cele mai cunoscute clădiri ale lumii, pentru a putea fi construite, au necesitat autoritatea unui conducător şi o anumită putere economică ce a solicitat munca unor oameni, care nu neapărat erau beneficiarii produsului finit. În timp, unele clădiri de mici dimensiuni şi mult mai puţin ornamentate au devenit capodopere şi merită consideraţie arhitecturală. De ce aeroportul, gara, garajul de biciclete, fabrica sau fast-food-ul dintr-un oraş, nu ar reprezenta şi ele arhitectura unei civilizaţii? Impactul vizual şi noile materiale au schimbat fundamental percepţia faţă de atitudinile impuse de inginerul roman Marcus Vitruvius Pollio prin Tratatul de arhitectură. Vitruvius a delimitat trei caracteristici pe care trebuie să le aibă lucrările de arhitectură: funcţia practică, rezistenţă în timp şi farmec. Ultima caracteristică este greu de definit şi atunci se pune întrebarea de ce un garaj nu ar avea farmecul lui? Este funcţional rezistent şi de ce nu ar aparţine, totuşi, artei?

Folosind principiile arhitecturii clasice garajele nu sunt singurele construcţii ce nu îndeplinesc standardele necesare consideraţiei noastre. Multe alte construcţii a unor civilizaţii pe care nu le înţelegem din punct de vedere cultural, cum ar fi cele din Mexic, Vietnam sau Africa rămân neînţelese culturilor Occidentale. Pentru a înţelege o cultură trebuie să înţelegem practicile, resursele şi climatul economic al acelei regiuni geografice. De exemplu Casa Poporului (actualul Parlament) din Bucureşti, este un hibrid architectural, inspirat din mai multe curente şi stiluri istorice, care prin mărimea şi grandoarea dată de un dictator, atrage admiraţia turiştilor. Cei mai mulţi arhitecţi nu ar încadra, însă, aceste edificiu în rândul capodoperelor arhitecturale.

În prezent noile materiale şi sisteme ale unor tehnologii non-poluante au schimbat vocabularul convenţional al termenilor în care înţelegem arhitectura. Se pare că viitorul arhitecturii nu va mai fi concentrat asupra acelor trei caracteristici despre care vorbea Vitruvius. Lumina solară, sistemele de captare a apei sau acoperişurile cu gazon au intrat în limbajul postmodernist al construcţiilor din marile metropole.
O dată cu Frank Owen Gehry intrăm în generaţia arhitecţilor care folosesc computerul pentru a-şi executa desenele şi pentru a concretiza frezabilitatea construcţiei. Gehry a declarat provocator şi autoironic după terminarea Muzeului Guggenheim: „Schiţele mele sunt gesturi: cum să construiesc? Am reuşit datorită computereului meu, alminteri nici nu aş fi încercat.” Afirmaţia demonstrează cât de mult s-a modificat statutul meseriei de arhitect în era imaginilor digitale, care permit vizualizarea unui edificiu înainte de construcţia acestuia.
Centrul Popidou, realizat de Richard Rogers şi Renzo Piano împreună cu inginerii de la Ove Arup, aparţine conceptului architectural cunoscut sub numele de High Tech, care permite folosirea tehnologiilor avansate. Cu toate aceste, deşi este un simbol cultural al Parisului, edificiu arată mai degrabă ca o fabrică, decât a muzeu de artă contemporană, primind epitetul de „multifuncţional”.

Frank Lloyd Wright - Fallingwater

Cu cât stilul şi forma uneui edificiu reprezintă rezultatul alegerilor estetice ale unui architect, cu atât mai important este de ştiut ce a influienţat acele alegeri. Regionalismul consideră că procesul de proiectare trebuie să reflecte formele naturale şi cultura unei regiuni. Un exemplu în acest sens este casa The Fallingwater proiectată de arhitectul Frank Lloyd Wright, probabil, una dintre cele mai frumoase şi mai faimoase structuri concepute în arhitectura Epocii Modene.
Forma unei clădiri este determinată de contextual istoric politic şi cultural. Semnificaţia unei lucrări stă în mesajul şi reacţia comportamentală a contemporaneităţii faţă de acea clădire. În momentul când proiectarea răspunde provocărilor de ordin practic ale momentului, edificiul unui architect aparţine esteticii unei societăţi. Din acest punct de vedere voi răpunde afirmativ: da, un garaj de biciclete poate fi arhitectură. (Grigore Roibu)