The Bang Bang Club

Povestea unei drame

În acest week-end, la recomandarea unui fost elev care în prezent este student la Universitatea de Arte din Cluj, secţia foto-video, am urmărit filmul „The Bang Bang Club”. Un pic sceptic la început, datorită titlului, am avut surpriza să constat că filmul regizat de Steven Silver, adaptare a cărţii cu acelaşi nume scrisă de Greg Marinovich şi Joao Silva, este o dramă ce se bazează pe întâmplări reale petrecute în Africa de Sud. Filmul spune povestea unui  grup de fotografi care surprind imaginile tribale violente, scene cutremurătoare din timpul războiului civil dintre suporteri şi Inkatha ANC, la începutul anilor ’90, în drumul lor spre democraţie.

Steven Silver şi-a început cariera în industria de film din Africa de Sud. A realizat documentare şi cu „The Last Just Man” a câștigat 18 de premii internaționale iar filmul „The Diameter of a Bomb” a fost nominalizat la Emmy.

Pentru cei care cunosc „lumea fotografiei”, personajele filmului sunt cunoscute. Greg Marinovich (interpretat de Ryan Phillippe), născut în Africa de Sud în 1962 şi fotograf de război a câştigat Premiul Pulitzer, petrecându-şi 18 ani făcând fotografie documentară şi de război pe întreg globul. Actriţa Malin Akerman o interpretează pe Robin Comley, editor şi consultant fotografic în Africa de Sud, co-autoare a cărţii „Femei despre Femei: 50 de ani de fotografie făcută de femei în Africa de Sud”.

Actorul Taylor Kitsch îl portretizează pe Kevin Carter, cel mai renumit fotograf  născut la Johannesburg, format în timpul apartheid-ului dintre 1990 şi 1994, premiat cu Pulitzer în 1994 pentru celebra fotografie realizată în Sudan cu o fetiţă în spatele căreia se află un vultur care aşteaptă să moară pentru a o mânca. Fotografia a făcut înconjorul lumii. Imaginea a stârnit cele mai multe controverse aducând, pe de o parte, beneficii prin faptul că a atras atenţia şi a pus lumea pe gânduri despre suferinţa altora, dar, de cealaltă parte, a ridicat întrebarea dacă această relaţie om-fotograf este suficientă aşa cum o gândea Carter, ca un idealist, ce credea că fotografiile pot schimba lumea. Publicată în New York Times, imaginea produce reacţii controversate ce s-au îndreptat către autorul fotografiei. În urma presiunilor că nu a intervenit, Kevin Carter s-a sinucis la vârsta de 33 de ani. În memoria lui Kevin Carter s-a turnat, în 2005, filmul „The Death of Kevin Carter: Casualty of the Bang Bang Club”, în regia lui Dan Krauss, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun documentar de scurt metraj.

Actorul Patrick Lyster îl interpretează pe James Natchwey, un fotograf american de război, născut în 1948, care a fost premiat de cinci ori cu medalia Robert Capa. Documentarul „War Photographer” (Fotograf de război), lansat în 2001 în regia lui Christian Frei, a primit Oscarul pentru Cel Mai Bun Documentar.

Ryan Phillippe, Greg Marinovich, Taylor Kitsch şi Kevin Carter sunt firi carismatice, dar cu personalităţi diferite care se completează reciproc. Carter este cel mai talentat fotograf dar are un temperament auto-distructiv. Filmul „The Bang Bang Club”, fără îndoială, este o poveste care te mișcă, o poveste de curaj şi luptă pe care un grup de fotojurnalişti o duc în paralel cu luptele violente din jurul lor. „The Bang Bang Club” este istoria a patru tineri fotoreporteri care au adus lumii unele dintre cele mai extraordinare fotografii. Au făcut acest lucru, fiind expuşi zi de zi riscurilor războiului civil, în dorinţa lor de a surprinde imagini violente şi convingătoare. S-au confruntat cu întrebări dificile din partea publicului care le-a cerut să pună jos camerele de fotografiat pentru a-i ajuta pe cei ce se aflau în dificultate.

Nu pot încheia decât cu câteva cuvinte ce îi aparţin lui Kevin Carter. Dacă aceste cuvinte au ecou în sufletul dvs. merită să vedeţi acest film şi, poate, veţi obţine răspunsul la întrebarea dacă un fotograf trebuie să intervină atunci când surprinde un eveniment.
„Fac un cadru strâns, pe un tip mort şi o baltă de roşu. (…). Este o scenă puternică, vizuală. Înăuntru ceva ţipă: Dumnezeule! Însă, sunt la lucru. Mă voi ocupa de restul mai târziu. Dacă nu poţi să faci aşa, las-o baltă şi ieşi din joc”. (Kevin Carter,1960-1994)

(Grigore Roibu)

Elizabeth „Lee” Miller, fotojurnalista care a surprins imaginea războiului

Din istoria fotografiei

Datorită unei cărţi publicate de Aurora Liiceanu în cadrul colecţiei „Ego-grafii” a Editurii Polirom din 2010, intitulată „Patru femei, patru poveşti”, am descoperit munca unei fotojurnaliste, care în ciuda greutăţilor vieţii, dintr-o perioadă tragică a omenirii, şi-a impus dorinţa de a învinge. Munca ei de corespondent de război a făcut-o cunoscută în toată lumea. Fotografiile realizate de Elizabeth „Lee” Miller în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial sunt mărturii ale decadenţei omului. Atât pentru învinşi, cât şi pentru învingători, ferocitatea, mizeria, ororile şi cruzimea la care oamenii au ajuns în timpul ostilităţilor constituie fapte care, prin intermediul imaginii, devin un avertisment pentru generaţiile viitoare.

„Am fost tentată mult să caut trei femei care să se definească prin viaţa lor, prin ceea ce au dorit ele nemăsurat de mult. Ceva care să fie ca nişte sindroame. Am pornit de la ceea ce sunt – dincolo de geografii, de timp, de sex, de cultură – cele trei mari dorinţe ale oamenilor: puterea, iubirea şi banii. Desigur că una dintre aceste trei dorinţe este cea mai puternică, dar ea nu le anulează pe celelalte, ci doar le face mai palide. Cea mai puternică este dorinţa care le-a dominat viaţa. Şi le-am găsit…”, spune Aurora Liiceanu despre apariţia volumului „Patru femei, patru poveşti”[1].

Elizabeth „Lee” Miller s-a născut în Poughkeepsie, SUA, în anul 1907, fiind un model de succes în New York-ul anilor ’20. Ulterior, pleacă la Paris unde lucrează ca fotograf de modă și artă. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial devine corespondent de război, imortalizând pe film subiecte din timpul atacurilor aeriene asupra Londrei în 1940, eliberarea Parisului și din cadrul lagărelor de concentrare de la Buchenwald și Dachau.

Elizabeth Miller a fost fiica unui inginer, Theodore Miller, care i-a pus camera foto în mână din copilărie. Un eveniment nefericit o va traumatiza pe tot parcursul vieţii, întâmplare tragică ce a avut loc la vârsta de opt ani când Lee a fost violată. Bucuria de a fi mamă, cu toate că acest lucru părea imposibil, a fost cu atât mai mare când l-a născut pe Antony, singurul ei copil.
În anul 1929, Lee Miller merege la Paris, unde îl întâlneşte pe Man Ray, devenind eleva şi iubita acestuia. Intră în Mişcarea Suprarealistă cunoscând artişti ca Pablo Picasso, Paul Éluard şi Jean Cocteau, oameni care i-au devenit prieteni. Alături de Man Ray a descoperit efectul de solarizare. Picasso a pictat câteva portrete având-o drept model pe Lee Miller. Când relaţia cu Man Ray a luat sfârşit, acesta a realizat lucrarea „Obiect de distrus”, un metronom pe al cărui braţ este lipită fotografia cu ochiul lui Lee.

O dată cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Lee Miller vine în Anglia. Împreună cu fotografii revistei „Vogue” pleacă, în ianuarie 1940, pe front, unde devine corespondent de război. Documentează subiectul London Blitz şi, în 1942, este acreditată din partea Armatei Americane pentru publicația „Condé Nast”. Apoi, împreună cu fotograful american David E. Scherman lucrează pentru revista „Life”. Fotografia realizată de Scherman, având-o ca subiect pe Miller în cada din apartamentul lui Adolf Hitler de la München, devine o cunoscută imagine a perioadei din timpul războiului.

După război, marcată de atrocităţile acestuia, Miller are perioade de depresie, găsind un „aliat” în consumul de alcool”. În 1947 se întoarce la revista „Vogue”, publicând fotografii cu Max Ernst, Alfred H. Barr Jr. sau Saul Steinberg şi ilustrează biografiile lui Picasso şi Antoni Tapies.

În 1945 merge la Viena, apoi, trece în Ungaria şi, în ianuarie 1946, vine în România. Impresiile ei de călătorie şi întâlnirile cu personalităţile vremii, oficialităţi marcante ale politicii româneşti, cum este, de exemplu, M.S. Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena, Iuliu Maniu, Dinu Brătianu şi Lucreţiu Pătrăşcanu, vor fi publicate în numărul din luna mai 1946 al revistei „Vogue”, atât în varianta americană, cât şi în cea britanică.

Portretul reginei-mamă Elena a României, realizat la castelul Peleș, cât şi portretele oficiale realizate în Bucureşti au făcut parte dintr-un un articol depre România, intitulat „Romanian story”, material ce s-a bucurat de mare succes la Paris.

Elizabeth „Lee” Miller moare de cancer în anul 1977. Fiul ei, Antony este autorul primei biografii, „The Lives of Lee Miller”, publicată în 1985.
Elizabeth Miller a lăsat prin intermediul fotografiilor ei exemple ale spiritului uman, un spirit liber care are posibilitatea de a alege între bine şi rău. Imaginile tulburătoare surprinse în timpul războiului, mai ales cele din lagărele de concentrare, alături de întreaga sa creaţie oferă o lecţie despre ce se poate întâmpla atunci când  fanatismul este scăpat de sub control.
(Grigore Roibu)
Surse bibliografice: Aurora Liiceanu – Patru femei, patru poveşti, Editura Polirom, http://www.leemiller.co.uk, Wikipedia,  History of Art: Lee Miller.

Citiţi Din istoria fotografiei – Lecturi cotidiene


[1] Sursa: Polirom

World Press Photo România

Joi, 17 mai 2012, a avut loc deschiderea World Press Photo, cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism la nivel mondial.

Această prezentare necesită JavaScript.

 Sursa foto: www.facebook.com/WorldPressPhotoRomania

În „Noaptea muzeelor” expoziţia World Press Photo, deschisă între orele 19.00–04.00, a adunat aproximativ 15.000 de vizitatori. Expoziţia poate fi vizitată la parterul Bibliotecii Naţionale în fiecare zi a săptămânii, între orele 10.00 şi 20.00, până pe data de 10 iunie 2012. Biletul de intrare costă 7 lei. Peste 170 de fotografii premiate la nivel internaţional sunt expuse în Bucureşti. Evenimentul este parte dintr-un turneu internaţional în 45 de ţări.

World Press Photo în România este iniţiativa Fundaţiei Culturale EIDOS, fondată de fotograful Cristian Movilă – cunoscut  pentru numeroasele sale colaborări cu publicaţii internaţionale precum Newsweek, The New York Times Magazine şi National Geographic.
Citiţi şi World Press Photo revine în România

World Press Photo revine în România

World Press Photo revine în România după 17 ani de absență, la iniţiativa Fundaţiei Culturale EIDOS, fondată de fotograful Cristian Movilă – cunoscut mai ales pentru numeroasele sale colaborări cu publicaţii internaţionale precum Newsweek, The New York Times Magazine sau National Geographic. World Press Photo, cea mai importantă expoziţie internaţională de fotojurnalism, va putea fi vizitată la Bucureşti, în perioada 17 mai – 10 iunie 2012, în noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României.

„Pe lângă faptul că World Press Photo stabileşte an de an standardele fotojurnalismului mondial, cel mai important lucru mi se pare că sunt declicurile interioare şi revelaţiile pe care le ai după ce intri în expoziţie. Înţelegi lumea mai bine, înţelegi mai adânc problemele ei. Înţelegi şi cu sufletul, nu doar cu mintea. E acel gen de cunoaştere care riscă să te schimbe pe dinăuntru. În plus, am readus această expoziţie în România şi pentru că vrem să încurajăm fotojurnalismul românesc executat la standarde internaţionale – dar pentru asta trebuie să facem cât mai cunoscute aceste standard”, spune Cristian Movilă, fondatorul Fundaţiei Eidos.

Vizitatorii vor putea admira în cadrul expoziţiei de la Bucureşti peste 170 de lucrări premiate în cadrul competiţiei internaţionale World Press Photo. Expoziţia face parte dintr-un turneu internaţional, care include peste 100 expoziţii, în 45 ţări.

World Press Photo este cea mai importantă expoziţie de fotojurnalism, la nivel global. Este o iniţiativă a Fundaţiei World Press Photo, fondată în anul 1955, în Olanda şi activează ca organizaţie independentă, non-profit, cu sediul în Amsterdam. Îşi dedică întreaga activitate pentru a stabili standarde ridicate în fotojurnalism şi fotografie documentară la nivel mondial. Competiţia a debutat în 1955, când 42 de fotografi din 11 ţări au înscris peste 300 de fotografii pentru jurizare. În 2012, concursul a atras 5.247 de participanţi din 124 de ţări, care au înscris 101.254 de fotografii.
Toate lucrările înscrise în concurs sunt deschise publicului prin intermediul expoziţiei anuale, vizitată de peste 2,5 milioane de oameni la fiecare din ultimele ediţii.

Fundaţia Eidos a fost înfiinţată pentru a descătuşa potenţialul comunităţilor creative din România, prin declanşarea unei exprimări artistice proaspete, contribuind la îmbunăţirea calitaţii artei contemporane româneşti şi, astfel, la dezvoltarea societăţii. Evenimentele Fundaţiei Eidos sunt schimburi intelectuale care provoacă deschiderea a noi orizonturi şi prospeţimea gândirii creative.
Accesul la expoziţie se face cu bilet de intrare, care poate fi cumpărat la faţa locului şi costă 7 RON.
Mai multe detalii pe pagina de Facebook.

Expoziţia de fotografie André Kertész

Capodopere din creaţia unui fotograf maghiar de renume mondial

Muzeul de Artă Braşov
11 aprilie – 13 mai 2012

Muzeul de Artă Braşov organizează în perioada 11 aprilie – 13 mai 2012 expoziţia de fotografie André Kertész. Fotografiile expuse provin din colecţia Muzeului Maghiar al Fotografiei din Kecskemét şi sunt itinerate cu sprijinul Institutului Balassi – Centrul Cultural al Ungariei Sfântu-Gheorghe.

„Toată lumea poate să privească, dar nu să şi vadă.”
(André Kertész)

André Kertész este unul dintre cei renumiţi fotografi ai secolului al XX-lea, cele o sută de fotografii incluse în cadrul expoziţiei prezentând o imagine de ansamblu asupra creaţiei sale.
Recunoscut ca o figură marcantă în foto-jurnalism şi în eseul fotografic, André Kertész (1894-1985) este un nume de referinţă pentru istoria fotografiei. Kertész a fost primul fotograf care a realizat o expoziţie de autor şi unul dintre primii fotografi care au utilizat camera în format 135.

Fotografiile lui André Kertész se remarcă prin unghiurile insolite, prin exploatarea conţinutului liric al subiectului, prin preferinţa pentru aspecte aparent nesemnificative ale cotidianului, pentru simplitatea vieţii surprinsă uneori cu o voioşie copilărească, dar cel mai adesea, cu un duios sentiment nostalgic. Mereu sincer cu sine şi cu subiectul abordat – chiar până la identificare – André Kertész a creat lucrări care mărturisesc relaţia sa delicată cu lumea, uimirea, bucuria sau tristeţea în faţa unei anume frumuseţi pe care a ştiut să o descopere în cele mai simple lucruri.
SURSA: www.muzeulartabv.ro
Vedeţi şi Din istoria fotografiei –  Lecturi cotidiene