Atelier de fotografie II

Colegiul Național „Decebal” Deva

Joi, 27 februarie 2014, începând cu ora 17.00, vă invităm la Colegiul Național „Decebal” Deva, în Sala Studio (situată în vecinătatea Paraclisului Sfântul Stelian), la cea de-a doua întâlnire Atelierul de Fotografie (AF).

AF II- av21

Cu această ocazie vom vernisa expoziția de fotografie realizată în urma Taberei de fotografie Șureanu, care a avut loc între 24 și 26 ianuarie 2014.
Expun: Petrișor Crăciunoiu, Grigore Roibu, Luisa Ivan, Mihai Daniel Popa, Nicolae Lucian Murărescu, Cosmin Ovidiu Stan, Alexandru Balaj, Florin Micu.
Vedeți Impresii din Tabăra de fotografie Șureanu.

Tema întâlnirii din cadrul AF este „Cum se construiește o fotografie”, în ce constă acest lucru și care sunt metodele de armonizare a formelor și elementelor de limbaj plastic la care apelează creatorii de imagini când transpun elemente din spațiul real în cel bidimensional, fotografic. Prezentarea teoretică este realizată de plasticianul Grigore Roibu, profesor în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, artist nominalizat pe short list la Sony World Photography Awards 2014, una dintre cele mai importante competiții de fotografie din lume.

Entuziasmul de a te juca cu imaginea, având un aparat de fotografiat, nu este tot una cu a face fotografii de calitate. Vom pune în discuție câteva reguli și noțiuni de compunere a imaginii. Compoziția este un factor important în obținerea unor fotografii reușite. Capacitatea de a organiza elementele grafice ale unei imagini reprezintă o rețetă de succes, făcând trecerea de la fotografia intuitivă la cea studiată. Propunem, așadar, o aventură teortetică în lumea semnelor, formelor și culorilor pentru a înțelege de ce unele fotografii sunt mai frumoase, mai atractive sau mai interesante. Abordarea prezentării caută ce au în comun fotografii ca „martori oculari”  și ce principii folosesc pentru a se identifica cu acest mijloc de expresie vizual.

La sfârșit, atât cât timpul ne va permite și dacă obosela nu ne va cuprinde după dezbaterile din timpul seminarului despre explorarea procesului de fotografiere, vom pune în practică și experimenta câteva modalități de creare a unei naturi statice, un gen plastic și fotografic distinct de investigare a imaginii, folosind legile compoziţiei și calitatea luminii.
Coordonatori: Grigore Roibu, Andrei Rosetti și Iulian Solda.

Probabil știți, ne-am gândit la propunerea unei sigle care să confere identitate întâlnirilor noastre lunare din cadrul AF, dezbateri ce au ca scop formarea unui grup permanent de lucru. Așteptăm părerile voastre.

Atelierul de fotografie este deschis celor pasionați de imagine, artă, fotografie și tuturor celor care simt necesitatea de a se exprima, implicându-se activ în crearea producțiilor artistice contemporane, nu doar ca simpli spectatori. Intrarea este liberă.

Evenimentul îl găsiți pe feceboock https://www.facebook.com/events/1380688892202219/

Impresii din Tabăra de fotografie Șureanu

004Sureanu AV21În acest week-end a avut loc Tabăra de fotografie din munții Șureanu, organizată de Petrișor Crăciunoiu. Cu această ocazie le-am vorbit participanților taberei despre fotografie ca modalitate de comunicare vizuală, am căutat pe teren expresivitatea maximă a imaginii, am discutat despre compoziție în analize realizate seara, cu aparatul de fotogarfiat în mână, la un pahar de vin și, nu în ultimul rând, am cunoscut oameni care sper să îmi rămână prieteni și alături de care mi-am propus să colaborez în viitoare proiecte. Din păcate, sau poate din fericire, vremea a fost rece, cu multă zăpadă, cer acoperit și viscol.

009Sureanu AV21Toate aceste „capricii” ale vremii nu ne-au descurajat. Am lăsat căldura cabanei, unde seara ascultam trosnetul lemnelor aruncate în sobă și am ieșit în peisaj, în mijlocul naturii dezlănțuite pentru a căuta frumusețea muntelui în sezonul de iarnă. Am experimentat diverse tehnici de fotografiere, începând de dimineață până noaptea târziu și am descoperit formele pe care ni le-a oferit zăpadă în compoziții cu elemente vegetale ce păreau încremenite în gheață. Am testat cum în fotografia din natură obiectivele cu focale diferite schimbă modul în care este perceput peisajul. Albul, care domină peisajele montane, are o fațetă uimitor de expresivă în investigațiile din sezonul rece făcute prin intermediul ședințelor de fotografie. Vremea înnorată, ninsoarea, deschiderea diferită a diafragmelor, lucrul cu filtre și diverse moduri de încadrare sau compunere a imaginii oferă o încântătoare serie de fotografii realizată de fiecare participant în parte.
La sfârșitul celor 3 zile ale taberei, în care am conviețuit departe de tehnica oferită de mediul urban, am vorbit cu câțiva dintre participanți. Impresiile lor vi le prezint mai jos:

Popa Mihai Daniel: Am venit din București după ce am aflat de acest workshop de fotografie de pe facebook. Mi-a plăcut faptul că am găsit zăpadă aici. La noi, în București se anunță zăpadă dar se așterne, de cele mai multe ori, un strat subțire care sperie șoferii și autoritățile. Pasiunea mea pentru fotografie a început de ceva timp. Inițial, am  fotografiat cu telefonul, apoi cu ceea ce mulți numesc „săpumieră” și, acum, de aproximativ 6 luni am început să folosesc un DSRL. Am venit să descopăr natura și fotografia.

Murărescu Nicolae Lucian: Am venit aici pentru fotografie. Îmi place nespus de mult muntele și drumețiile. Muntele are o frumusețe aparte primăvara, toamna, vara și iarna, indiferent de anotimp. Îmi place peisajul și fotografia deopotrivă. Pentru aceste două lucruri  am venit în acest workshop.

008Sureanu AV21

Cosmin Ovidiu Stan: Eu sunt un împătimit al muntelui. A fost frumos în această tabără. Este păcat că nu am avut lumină mai bună pentru fotografiat. Aproape tot timpul a nins și vântul a viscolit zăpada. Am surprins câteva momente bune, cu o lumină ceva mai expresivă și nori încărcați de zăpadă. Iarna muntele are câteva caracteristici care dau bine în fotografie. Zăpada reprezintă ceva specific peisajului montan.

001Sureanu AV21002Sureanu AV21

Alexandru Balaj: Sunt de lângă Timișoara și am aflat de acest workshop prin intermediul unei persoane care mi l-a recomandat. Am venit aici pentru că doresc să cunosc alte persoane care au pasiunea fotografiei. Eu sunt, încă, tănăr fotograf, la început de drum și vreau să învăț cât mai multe despre arta fotografiei. Este o pasiune care mi se pare foarte frumoasă. Faptul că aici am descoperit un peisaj în plină iarnă mi se pare cu atât mai interesant.

Gabriel Vartolomeu: Eu am fost adus aici de către prietenul meu care face fotografie. Nu am făcut fotografii în aceste 3 zile dar m-am plimbat pe munte și, de ce să nu o spun, pentru asta am venit, să mă plimb pe munte. A fost frumos și a meritat să vin aici de la București.

010Sureanu AV21

006Sureanu AV21007Sureanu AV21

Florin Micu: Eu am aflat, de ceva mai mult timp, direct de la Petrișor Crăciunoiu de acest workshop de la Șureanu. Eram nerăbdător să văd și să cunosc această zonă montană. Sunt pentru prima dată în munții Șureanu. Am văzut fotografii frumoase cu acestă zonă, ceea ce m-a convins să iau hotărârea de a veni aici, alături de acest grup. Fotografiez de aproximativ jumătate de an și încerc să cunosc cât mai multe despre fotografia de peisaj.

003Sureanu AV21

Petrișor Crăciunoiu: Așa cum te-ai obișnuit cu mine, atelierele, cum le spui tu, sau workshop-urile de fotografie, denumire folosită pe Internet, sunt ocazii de a-i învăța pe alții lucruri frumose despre fotografie și despre un alt mod de a trăi în mijlocul naturii. Pe lângă fotografie, ieșirile pe creasta munților aduc bună dispoziție, gust de aventură și sunt un prilej de a stabilli relații cu alți oameni. Din punctul meu de vedere această ieșire a fost o reușită și, sper, o întânire frumoasă.

A consemnat Grigore Roibu.