Mereu, surprinzătorul Brauner

Terminasem de adresat domnului Samy Kinge cele cîteva întrebări ale interviului. Eram mulțumit că reușisem o plăcută conversație despre relația lui cu opera lui Brauner. Mulțumindu-i călduros pentru amabilitate, mă pregăteam să-mi iau rămas-bun. Schimbăm cîteva cuvinte despre efervescența evenimentelor expoziționale din acest început de noiembrie.

Îi spun că am vizitat expoziția Munch de la Pompidou, ca și pe cea a familiei mecena Stein, de la Grand Palais, sau pe cea a unui vechi maestru, fascinantul Fra Angelico, de la muzeul Jacquemart-André și, de asemenea, despre intenția de a merge la Palatul Luxemburg, pentru a vedea expoziția Cézanne et Paris.
Nici eu nu am văzut-o pe aceasta. Celelalte, cu adevărat, minunate! Mai rămîi cîteva zile, am înțeles, și atunci nu-ți va scăpa nici aceasta. Dar expoziția Brauner ai vizitat-o?” Brauner?!?! Brauner? – spun eu, extrem de mirat. Zîmbind, îmi spune plin de satisfacție: „Da, da, chiar Brauner! Sînt piese foarte frumoase și foarte importante. Trebuie neapărat s-o vizitezi!”. Se uită la ceas: „De fapt, și acum ar mai fi timp, mai ai o oră la dispoziție. Nu e departe de aici. Cu metroul pînă la Champs-Élysées-Clemenceau, apoi, în giratoriu la stînga, pe rue Matignon, o stradă cu multe și impozante galerii. Stai puțin!”. Se întoarce de la ușă pînă la birou, trage un sertar și începe să caute. După un minut, se întoarce cu o invitație a galeriei Malingue: „Voilà! 26, Rue Matignon – galeria Malingue. Alors, à bientôt!

Două bannere generoase anunță evenimentul Brauner. Pășesc cu dreptul. În prima sală, lucrări de mare interes. Desene, dar și pictură relevantă pentru opera sa: o lucrare de mari dimensiuni, din 1934, Morfologia omului, care a figurat chiar în prima sa expoziție pariziană. Sînt fascinat. Da, dar nu este doar atît. Urmează o a doua sală numai cu pînze. Ce picturi! Ce bijuterii! Unele de mari dimensiuni. Pur și simplu, nu-mi vine să cred că pot vedea asemenea minunății. Parcă am în față impresionantul volum al lui Didier Semin, despre colecția Filipacchi, în care există o bogăție de imagini ale surprinzătoarei lumi brauneriene. Nu ai oricînd o asemenea fericită ocazie să te întîlnești cu opera unui mare artist și, mai ales, cu un număr atît de mare de lucrări prezentate și într-o asemenea structură expozițională.

Aș putea spune că mă simt răsfățat. Anul acesta am văzut multe lucrări ale artistului. Dacă recapitulez, sînt destule la număr.Douăzeci și patru, la expoziția de la Amsterdam, Pictori evrei români de la Dada la Suprarealism (1916-1940), apoi șapte piese la galeria Fischer din Luzern, unde, între altele, exista și un autoportret al lui, necunoscut, în care tema era, de asemenea, ochiul, intitulat Autoportret cu ochiul înlăcrimat, a cărui imagine mă urmărește de atunci. Alături, se afla o lucrare constructivistă, avînd în centru revista Punct.
Pe lîngă acestea, am mai văzut două piese excepționale la o galerie geneveză, în cadrul Art Basel 42, celebrul tîrg de artă. Dacă mai adaug și lucrările din cele două expoziții de la noi, Pictori evrei și Holocaustul de la Muzeul Național de Artă sau cea de la Muzeul Literaturii Române, Brauner și însoțitorii, pot afirma că bilanțul este mai mult decît onorabil.

Mă învîrt ca un titirez prin galerie. Fără îndoială, luni voi repeta vizita! Splendorile acestea trebuie să se întipărească bine pe retină și, bineînțeles, pe scoarță. Sînt atîtea elemente ale artei brauneriene care nu trebuie să scape celui îndrăgostit de opera sa, mai ales astăzi, cînd apar atîtea lucrări contrafăcute. Aproape săptămînal descopăr cîte o făcătură. Dar să nu discut despre acest aspect acum, cînd mă aflu în această grădină cu flori roditoare, înmiresmate.

Am plăcerea să îl cunosc și pe patronul galeriei, domnul Olivier Malingue, un personaj tînăr, distins și foarte amabil. Nici nu se putea altfel! Atunci cînd ai o galerie pe rue Matignon, staiful contează. De fapt, conduce galeria cu sora sa, Eléonore, o tînără și distinsă doamnă, excepțional de bine în rol. Ambii, împreună cu încă un frate, continuă o tradiție începută în urmă cu jumătate de veac de tatăl lor, Daniel Malingue, iar această expoziție marchează jubileul cincantenar.
Există și un scop caritabil, banii rezultați din vînzarea catalogului vor fi vărsați într-un fond de cercetare pentru combaterea cancerului. Minunat! Tinerii continuă tradiția familiei. Un adevărat careu de ași!

Așadar, un schimb de impresii cu domnul Olivier Malingue, care-mi oferă un catalog al manifestării. O piesă splendidă, cu legătură în pînză, avînd excelente și generoase reproduceri color. Îi ofer, la rîndu-mi, catalogul Brauneriana și afișul cu cele cincizeci și patru de afișe pe care le-a prezentat în expoziție. Este foarte încîntat. Îmi spune că ei, din păcate, nu au făcut un afiș. Cinstit să fiu, îmi pare foarte rău că nu există un afiș. Oricare dintre lucrările expuse ar fi fost reprodusă pe afiș, ar fi fost o mare realizare. Dar, asta este… n-a fost să fie!

Luni, dar și marți, revin. Intru din nou în acest adevărat sanctuar braunerian. Vă dați seama că numai o galerie de mare prestigiu poate organiza o asemenea expoziție. Galeria Malingue are în depozitele sale mulți maeștrii ai impresionismului, nabiști, foviști, pictori de la Pont Aven, cubiști și, bineînțeles, suprarealiști. Acum însă s-au oprit asupra operei compatriotului nostru, Brauner.
Cariera acestui subtil pictor cu o imaginație vulcanică, instalat la Paris în 1930, cucerește din ce în ce mai mult publicul de pe întreg globul prin viziunea originală asupra lumii, fapt ce i-a surprins chiar și pe suprarealiști, care l-au primit, de îndată, cu entuziasm în grupul lor. Chiar André Bréton i-a deschis expoziția din 1934, de la galeria Pierre, ceea ce pentru un pictor de treizeci de ani, de curînd stabilit în Orașul Luminilor, nu era un lucru chiar la îndemînă. Fascinat, a notat: „imaginația la Brauner este violent dezlănțuită”.

Brauner, conștient de valoarea sa picturală, scria în catalogul expoziției sale din 1954, de la New York: „Iubiți-mi pictura, pentru că este nocturnă, pentru că e fascinantă, pentru că e lirică, pentru că e magică, ermetică, atrăgătoare, fascinantă, nebunatică, încîntătoare, fantastică, misterioasă, neliniștitoare, pentru că reprezintă un mod de a visa, pentru că se pretează unei contemplații fără de sfîrșit”.

Este de neînchipuit diversitatea tematică a acestor lucrări de mare originalitate, care exercită asupra privitorului o senzație copleșitoare, de parcă te-ar zdrobi. Aceasta tocmai pentru că în varietatea tematică abordată există o unitate, pe care chiar pictorul o denumește dialectică. De fapt, un exeget al său, Sarane Alexandrian, pe care am avut prilejul să-l urmăresc într-o conferință, cu cîțiva ani în urmă, în cadrul unei manifestări Brauner organizate la București de Institutul Cultural Român, prezenta următoarea concluzie: „Brauner are geniul metamorfozelor”.
Pictura sa, aș putea spune, dezvoltă o nesfărșită gamă a mutațiilor motivelor, ceea ce, pînă la urmă, îți poate sugera că privești lumea prin ocheanul unui caleidoscop. Totul pare foarte simplu, la prima vedere. Și poate că așa și este, dacă ne gîndim la ceea ce însuși artistul afirma: „pictura mea este autobiografică. Ea îmi povestește viața. Viața mea este exemplară, pentru că este universală”.
Revenind la aspectul esențialmente dialectic sub care se înscrie pictura sa, Brauner afirma în 1946, într-o scrisoare către André Breton: „ea se distinge prin ea însăși, ea rămîne suprarealistă noncondiționat în fața unui raționalism moribund”.
În expunere se află o serie emblematică pentru această perioadă plină de greutăți și de căutări continue, frămîntată de iuțeala cu care s-au petrecut evenimentele din viața sa, ca și de contextul social-politic al momentului. Astfel, apare personajul acela burtos și mustăcios, genul bancherului jandarm, coborît parcă din Kafka ori Jarry sau, de ce nu, din scrierile prea puțin cunoscute ale lui Urmuz. Acest „Domn K” cu transformări hazoase și ezoterice va fi multiplicat în Morfologia omului, pictată în 1934, lucrare încă poate prea puțin cunoscută și insuficient comentată.
Care sînt, în fond, calitățile acestui pictor? – se întreba Sarane Alexandrian. Exegetul său dădea un răspuns simplu: „o excepțională libertate de exprimare și o bogăție inventivă a subiectelor”.

Cu sufletul răvășit de puternica impresie, mă despart greu de acest mare spectacol care s-a desfășurat în fața privirii mele. Este amprenta artistului, a cărui operă plină de mister dezvăluie o lume a lui, integrată într-o lume a noastră, a tuturor, un adevărat manifest al unei arte veșnic noi, pe care Brauner a cultivat-o în întreaga sa creație și despre al cărei rol el însuși afirma profetic: „artistul este proclamatorul”! (Florin Colonas)
Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 17 decembrie 2011.
SURSA: Observator Cultural

Simbolul militant al lui Brauner

Expoziţia Brauneriana este deschisă la Galeria Galateca a Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, între 10 şi 19 mai, în fiecare zi, între orele 11.00-19.00. Vernisajul va avea loc în ziua de miercuri, 11 mai 2011, ora 19.00.

 O expoziţie de afişe reprezintă un eveniment cultural mai puţin obişnuit pe meleagurile noastre. În Occident, dar şi mai aproape de Balcani, există suficiente asemenea manifestări, expoziţii personale sau ale unui grup de artişti preocupaţi de gen, magazine specializate sau licitaţii care au ca unic subiect afişul, tratînd tematic latura culturală, turistică, educaţională, civică, publicitară.
Exista şi la noi, în trecut, în cadrul anualelor de grafică, o secţiune importantă de afiş şi pe lîngă cele predominante, de propagandă comunistă, se aflau şi afişe cu subiecte legate de turism, protecţia muncii sau mama şi copilul. După ce s-a schimbat kalimera, la 23 august 1944, cîntecele de masă şi afişul au constituit principale şi eficiente arme de luptă ale noii orînduiri, puse în slujba clasei muncitoare, pentru zdrobirea vechii, putredei orînduiri burghezo-moşiereşti. Oricum, afişul, în general, prin menirea sa, are o doză militantistă.

De ce o expoziţie de afişe

O expoziţie a afişelor expoziţiilor Brauner, ca şi a celor în care artisul a fost prezent alături de alţii, poate transmite şi ea vizitatorului un asemenea mesaj. De ce? Însuşi Brauner a fost un militant. A încercat şi a reuşit prin arta sa, de o dezarmantă simplitate, prin simbolurile acesteia, să cucerească privitorul. A lucrat neîncetat şi cu toate vicisitudinile sorţii, nu s-a poticnit în creaţia sa, continuîndu-şi ideile cu fermitatea învingătorului.
Să nu uităm de acel nefericit accident petrecut în 1938 cînd, în urma unei încăierări dintre doi prieteni ai săi, Brauner a rămas cu o infirmitate distrugătoare pentru un pictor, pierderea ochiului stîng. Cortexul său însă, cu o privire ciclopică, a decriptat scene din viaţa zilnică, forînd în abisalul cotidianului.
Brauner este un artist a cărui artă cucereşte, un artist despre a cărui operă se vorbeşte din ce în ce mai mult, operă care este din ce în ce mai temeinic studiată şi care deschide cercetătorilor o perspectivă din ce în ce mai atrăgătoare, dar tot atît de plină de greutăţi şi de nenumărate capcane.

 Mi s-a pus inocenta întrebare: de ce o expoziţie de afişe şi nu una cu opere ale maestrului? Fiecare trebuie să-şi cunoască lungul nasului şi să facă ceea ce este capabil. Să ne mulţumim, deocamdată, cu ce ne stă la îndemînă! De unde am pornit? Ideea iniţială a fost aceea a organizării unei expoziţii de afişe privind avangarda românească. Ce bogăţii latente zac în această mişcare şi cît de puţin prospectată este ea. Cît de mult au început unii să se intereseze de subiect, iar noi stăm cu mîinile în sîn, aşteptîndu-i pe alţii să ne facă munca, dar să culeagă şi gloria.
Ar fi fost o expoziţie mult prea eterogenă. Vă daţi seama că din acest mănunchi s-a desprins ideea Braunerianei, expoziţie care sper să fie unitară şi să ilustreze o viaţă de artist, de căutări şi de izbînzi plastice. Dar şi aici au intervenit numeroase probleme. Nici nu se putea altfel…
Ceea ce este expus astăzi reprezintă un grupaj de 55 de afişe. Cu siguranţă, subiectul nu este epuizat! Probabil, foarte curînd se vor identifica noi piese. Dar, în momentul de faţă, nu este cunoscută în lume o serie mai completă. Lipsesc afişele expoziţiilor bucureştene din 1926, din aprilie 1935, la Sala Mozart, ca şi a celor pariziene: cea din 1934, la Galeria Pierrot, care s-a bucurat de deschiderea lui André Breton, sau cea din 1939, de la Galeria Henriette.
Afişele acelor expoziţii erau mai mult ca sigur unicate şi făcute chiar de mîna maestrului. Cine ştie ce soartă au avut la închiderea expoziţiei şi să nu ne mirăm dacă, într-o bună zi, dintr-un cufăr prăfuit de trecerea anilor va ieşi la iveală un asemenea exemplar.
De-a lungul anilor, au existat şi expoziţii Brauner la care s-a editat un catalog foarte elegant, dar nu şi un afiş. Oricum, şi cele mai noi afişe se obţin foarte greu. Afişul, banderola unei cărţi, fluturaşii care anunţă un eveniment cultural, supracoperta unei cărţi sînt elemente pe care doar colecţionarul le păstrează, şi aceştia, din păcate, sînt puţini. Sînt elemente efemere, care de cele mai multe ori trec neobservate în cadrul fenomenului cultural, luînd de multe ori prozaice destinaţii domestice.
Vizitatorul unei astfel de expoziţii îşi poate pune întrebări fireşti. Şi anume: cît de greu este să procuri un afiş? Uneori, poate trece şi un deceniu! Asta s-a întîmplat cu afişul de la Muzeul orădean al Ţării Crişurilor, care, în 1976, i-a organizat lui Brauner o excepţională manifestare expoziţională. De altfel, afişul este foarte interesant conceput, avînd pe faţă imagini şi anunţul manifestării, iar pe verso, date privind artistul, lista tablourilor expuse şi alte texte.

Fiecare afiş are o poveste

Cît de rar este un afiş?
Unele au avut tiraje mari, altele – confidenţiale. Muzeul Naţional de Artă al României, pentru expoziţia Brauner din 2003, a editat un prea modest afiş, atît în privinţa dimensiunii, cît şi a realizării lui, în numai… vreo 15 exemplare.
În 2009, muzeul din oraşul francez Chambéry a tipărit pentru o expoziţie Brauner un afiş impresionant ca dimensiuni, dar numai… „une dizaine d’exemplaires“.
Ce să mai vorbim despre afişele acuarelate sau cu intervenţii manuale ale lui Brauner, care se găsesc acum pe simezele sălii şi care îi conferă întregii expoziţii un aer nobiliar!
Un afiş Brauner are forţă şi îi poate conferi unui spaţiu de birou o aură aristocratică, iar plasat într-o sală de consiliu poate încălzi întreaga ambianţă. Fiecare piesă din actuala expoziţie are o poveste, mai simplă sau mai stufoasă. Unele dintre afişe au avut un parcurs foarte întortocheat, altele au suferit adevărate „trauma“. Au fost lipite, îndoite, împăturite, răstignite în pioneze, la cîteva a fost necesară şi intervenţia restauratorului. Unele dintre afişele de faţă au fost procurate pe plan local, altele din străinătate, de pe continentul nostru sau de pe alte continente. Au fost necesare o bogată corespondenţă de toate felurile, timp, bani, dar cel mai mult au contat pasiunea şi dorinţa de a duce la bun sfîrşit o idee.
Cum s-a materializat ea? Asta vor hotărî cei care vor vizita Brauneriana.
Aşadar, rendez-vous la Brauneriana!
(Florin Colonas)
SURSA: Observator cultural
Citiţi pe aceeaşi temă:
Evreii din avangarda românească

Valentina Iancu în dialog cu pictoriţa Medi Wechsler Dinu

Marcel Iancu – între libertate şi exil

Expoziţie de artă interbelică clujeană

De la Dada la Suprarealism