Salon Pestriț

Focus: FESZT László, Vasile KAZAR, MIKLÓSSY Gábor.

Galeria Quadro
17 august – 19 septemberie 2015
Salon PestritGaleria Quadro (Cluj, Str. Napoca 2-4, etajul 1, ap. 64) organizează trei micro-expoziții începând din 17 august 2015, dedicate maeștrilor moderni Feszt László, Vasile Kazar și Miklóssy Gábor.

Astfel, expoziția actuală cu peste o sută de lucrări, Salon Pestriț, se îmbogăţeşte cu o selecție de tablouri foarte rar expuse sau neexpuse încă. Lucrările aparțin unor artiști care au adus un aport major la arta modernă din România, în ultima jumătate de secol.

Feszt László este realizatorul unei linii grafice sensibile, de înalt nivel tehnic, corelat cu tendințele actuale, adaptând procedeul colografiei. Este primul din țară care aplică acest nou procedeu tehnic, care îmbină colajul și serigrafia. Această linie inovatoare a fost dusă mai departe și în urma impactului cu exponatele unor graficieni americani în Clujul anilor 1960.
Ultimele opere realizate de Vasile Kazar tind spre abstractizare și se inspriă din universul copilăriei din Țara Oașului și Maramureș. În straturile ancestrale, instinctuale și subconștiente ale obiceiurilor populare graficianul care a trăit ororile iraționale ale secolului 20 intuiește profunzimile naturii umane. Oameni, animale și creaturi hibride populează scenele misterioase configurate pe foile grafice. Tensiunea imaginilor explozive-subiective este dată de contrastatul dintre culorile vioi și figurile grotești care treptat devin indescifrabile.
Schițele în ulei expuse ale lui Miklóssy Gábor sunt realizate în anii 1940-1950 (și începutul anilor șaizeci) oferă noi perspective asupra modului de lucru și operei artistului. Miklóssy, mereu în căutarea de noi soluții plastice își asumă acea plenitudine paradoxal lejeră a schițelor, care le face să devină lucrări de sine stătătoare. Schițele actualmente expuse, asemenea „exercițiilor” prezentate anul trecut, ne lasă să descoperim o preocupare profundă și constantă față de problematica picturii, prezentă și în activitatea pedagogică a lui Miklóssy, cu efecte în timp asupra picturii clujene.

Lucrările pot fi achiziționate în galerie sau direct de pe platforma online QuadroShop: www.quadroshop.ro.

George Banu – Nopţile muzeului

Expoziţie cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca

3 octombrie – 3 noiembrie 2013
Vernisaj: 3 octombrie 2013, ora 12.00.

George Banu - Noptile muzeuluiExpoziţia face parte din programul „Parti-pris” în cadrul căruia personalităţi ale lumii culturale sunt invitate să propună expoziţii cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, componenta de cercetare, critică a programului fiind una esenţială.

A treia ediţie a programului îl are ca invitat pe reputatul critic de teatru George Banu care a realizat o selecţie de lucrări cu subiect nocturn sub titlul „Nopţile muzeului”. „Aceste ‹‹nopţi›› provin din rezervele muzeului, din acea parte obscură a sa, la care, rareori, puţini au acces. Oare „rezerva” nu e echivalentul nopţii?” scrie George Banu în catalogul expoziţiei. Vor fi expuse lucrări de pictură şi grafică, unele pentru prima dată, avându-i autori pe Corneliu Baba, Pericle Capidan, Aurel Ciupe, Marcel Chirnoagă, Alexandru Cristea, Ion Dumitriu, Dan Erceanu, Octav Grigorescu, Feszt László, Gheorghe Leolea, Puia-Hortensia Masichievici, Giovanni Paolo Panini, Ioan Augustin Pop, Ion State, Nicolae Tonitza. În expoziţie se va proiecta o selecţie din serialul „Noaptea”, un film în şase episoade realizat pentru TVR de George Banu şi Dominic Dembinski.

George Banu (n. 1943) este profesor de clasă excepţională la Sorbonne Nouvelle-Paris 3, membru de onoare al Academiei Române şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. Între anii 1990-2001 a fost directorul artistic al Academiei Experimentale a Teatrelor iar între anii 1994-2001 a fost preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. Este preşedinte al Prix de l’Europe pour le Théâtre şi secretar general al Union des Théâtres de l’Europe. În anii 1981, 1983, 1989 a fost distins în Franţa cu premiul pentru cea mai bună carte de teatru. Este Chevalier des Arts et des Lettres şi Commandeur de l’Ordre National du Mérite, Comandor al Ordinului „Serviciu credincios”- România. A primit premiul de excelenţă al UNITER şi premiul Prometeu, alături de multe alte distincţii.

Expoziţia este realizată cu sprijinul Electrogrup, City Plaza Cluj şi Institutul Francez Cluj.