Paradox – StudentFest 2013

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) organizează, în perioada 11-20 aprilie, cea de-a XXII-a ediție a StudentFest-ului, cel mai mare festival de artă și cultură din România care le oferă tinerilor șansa de a se exprima liber, reprezentând o alternativă la educația formală promovată de sistem.

Inscrieri StudentFest 2013

În acest an StudentFest lansează tema PARADOX ca centru de interes pentru fiecare dintre secțiunile festivalului, un mesaj care să atragă atenția asupra contradicțiilor existente în societatea actuală. În acest scop, festivalul își propune folosirea artei ca mijloc de evadare din cotidian pe fondul timpului care este și va rămâne o problemă.
StudentFest PARADOX păstrează conceptul adoptat în 2012. Astfel, participanții acestei ediții vor lua parte la 7 zile intensive de creație și activități, urmate de 3 zile de expoziții, happeninguri, conferințe, dezbateri, piese de teatru sau concerte deschise publicului larg.
Aşadar, vei avea parte de 7 zile de workshop-uri unde traineri specializaţi în Arhitectură, Arte plastice, Dans, Design vestimentar, Fotografie, Literatură, Publicitate, Street art şi Teatru te vor ajuta să acumulezi cunoştiinte, sau să dobândeşti noi abilităţi în domeniul ales de tine. Nu trebuie să fii profesionist în vreun domeniu, trebuie doar să îţi doreşti să participi!

Înscrierile se fac până pe data de 24 martie 2013.

În acest an, secţiunea de Arte Plastice din cadrul StudentFest va veni dintr-o sferă PARADOXALĂ, cu o invazie de workshop-uri, precum „Grafică Mixtă”, „Pictură pe sticlă”, „Paradoxul Origamilor”, „Restaurarea lucrurilor de care am uitat” şi cu o serie de expoziţii ieşite din comun: „Tehnici mixte paradoxale”, „Restaurarea – un loc în lumea artei”, „Expoziţie personală”, dar şi numeroase ateliere „neobişnuite”, în care vor avea parte de „Bodypainting”, „Caricaturi şi Portrete”, „Handmade şi improvizaţie” sau „Pune pe hârtie momentul paradoxal în care te afli”. Toate acestea se vor petrece în locuri specifice acestei teme şi vor fi instruite de artişti cu experienţă, care le vor oferi participanţilor ocazia de a intra într-o lume a artei aşa cum se cuvine.

Workshop-ul ce se va desfăşura între 13 şi 16 aprilie, intitulat „Paradoxuri ale artei contemporane. Conceptualism, found-object şi arta participativă (instalaţie)”, organizat de Flaviu Rogojan şi Iulia Boscu la Facultatea de Arte şi Design, are ca scop introducerea participanților în discursul artei contemporane și dezvoltarea abilității participanților de gândire spațială. Plecând de la premisa, discutabilă, că artistul, cât și curatorul, sunt organizatori de obiecte și idei în spațiu, workshop-ul cuprinde mai multe părți și se finalizează cu o expoziție.

Pentru cei care doresc să se iniţieze în domeniul arhitecturii, în perioada 12 – 16 aprilie, va avea loc wokshop-ul: Ateliere Publice din Piaţa Victoriei – Atelierul de urbanism.

Secţiunea de fotografie din cadrul StudentFest va organiza diferite workshop-uri, pe durata întregului festival, în care participanţii vor fi instruiţi de fotografi de renume. Primele 7 zile sunt dedicate strict atelierelor închise, unde  numai participanţii secţiunii de fotografie pot participa, după care urmează 3 zile de workshop-uri deschise publicului larg şi, la final, o expoziţie în care fiecare participant va avea şansa să îşi expună una dintre cele mai bune fotografii realizate în cadrul workshop-urilor. Categoriile pe care se bazează aceste worksop-uri sunt: abstract, arhitectural, editare digitală, landscape şi street art. De asemenea, în ultimele zile ale festivalului va avea loc o expoziţie prin intermediul căreia se va încerca o abordare nouă a fotografiei: iluzii PARADOXALE şi un concurs foto cu premii.

Mai mult pe www.studentfest.ro

Adrian Sitaru la Mar del Plata

„Domestic”, cel de-al treilea lung metraj al regizorului Adrian Sitaru, participă în competiţia internaţională a festivalului internaţional de film din America Latină.

După „Pescuit sportiv” (2008) şi „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011), Adrian Sitaru semnează lung metrajul numit „Domestic”. Filmul a fost selectat în cadrul celei de-a 27-a ediţie a Mar del Plata International Film Festival care se desfăşoară în perioada 17-25 noiembrie 2012.
Regizorul Adrian Sitaru şi actorul Adrian Titieni vor fi prezenţi la premiera din cadrul festivalului. Proiectiile „Domestic” la Mar del Plata sunt programate pentru data de 21 noiembrie, orele 12:00 şi 19:00 şi 22 noiembrie, ora 13:00.

În România, „Domestic” urmează să fie lansat în primăvara anului viitor, premiera fiind stabilită pentru luna martie.
http://www.facebook.com/Domestic.TheMovie

BIEFF 2012

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti
ediţia a III-a
20-25 noiembrie 2012 / Cinema Scala & Elvira Popescu
Primul şi singurul festival competiţional din România dedicat filmului experimental.

Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF) revine anul acesta îmbogăţit cu parteneriate culturale unice în România şi cu sprijinul direct al unuia dintre autorii care au scris istorie în cinema-ul contemporan. Invitat special al ediţiilor anterioare BIEFF, cineastul britanic Peter Greenaway susţine misiunea educaţională a BIEFF şi este, începând cu acest an, Preşedinte Onorific al festivalului.

Având o puternică orientare educaţională, BIEFF are ca principal centru de interes Experimentul în cinema şi arta vizuală, scopul său fiind susţinerea creaţiilor inovatoare, promovarea unor artişti cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane şi care în acelaşi timp explorează cu îndrăzneală limitele limbajului cinematografic.

BIEFF continuă demersul iniţiat în edițiile anterioare, de a promova cinema-ul experimental și arta vizuală românească, prin prezentarea celor mai recente experimente româneşti atât publicului autohton cât şi unor profesionişti de top ai industriei cinematografice internaționale.
BIEFF este primul eveniment din România care promovează zona de graniţă dintre cinema şi artele vizuale, oferind vizibilitate unor artişti vizuali proeminenţi, ale căror lucrări sunt  prezentate cu precădere în muzee şi galerii de artă şi doar rareori în săli de cinema.

Timp de şase zile, la Cinema Scala şi Elvira Popescu, publicul va avea ocazia unică de a viziona câteva dintre cele mai îndrăzneţe filme ale anului, titluri din selecţia celor mai importante festivaluri internaţionale de profil, precum Berlin, Cannes, Veneţia sau Locarno.
Intrare liberă la toate proiecţiile, în limita locurilor disponibile.
www.bieff.ro

Mihai Ţopescu – Lumea lui Shakespeare

Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova-București 2012
23 aprilie – 1 mai 2012

Între 23 aprilie şi 30 mai 2012, în Foaierul Teatrului Naţional din Craiova poate fi văzută expoziţia „Lumea lui Shakespeare”, realizată de artistul sticlar Mihai Ţopescu.

A devenit deja o obişnuinţă, una foarte bună, ca o dată la doi ani, în perioada Festivalului Shakespeare, la Craiova, să avem şi o expoziţie Mihai Ţopescu. Expoziţia din acest an este legată tematic de festival, ea fiind dedicată personajelor lui Shakespeare.
Expoziţia a fost vernisată în deschiderea festivalului, prezentarea fiind făcută de criticul de artă Cătălin Davidescu. Lucrările lui Mihai Ţopescu, de serie, ca şi „sculpturile” în sticlă, lemn şi metal, sunt apreciate astăzi în întrega lume pentru originalitatea lor şi nu în ultimul rând pentru calitatea la care sunt executate.

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: SensoTv.ro/arte

Mihai Ţopescu s-a născut la 21 februarie 1956 în Ţicleni, jud. Gorj. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj, secţia sticlă (promoţia 1981, clasa prof. Cornel Ailincăi). După absolvirea Institutului de Arte Plastice din Cluj, Mihai Ţopescu a continuat să se specializeze, în 1985, în cadrul Academiei de sticlă Baden din Viena. Este membru al UAP Tg. Jiu şi Arad şi al Centrului „Studio-Vetro Murano” Veneţia.

Critica de specialitate defineşte arta lui Mihai Ţopescu ca „fiind o pendulare constantă între creştinism şi spiritul laic. Originalitatea lucrărilor sale rezidă în combinarea extraordinară a substanţei simbolice cu cea seculară, ambele fiind formulate într-o dimensiune culturală bine ancorată în realitate”.
La rândul său, artistul Mihai Ţopescu spune despre el că: „m-am născut pe acelaşi tărâm şi sub acelaşi semn stelar ca marele Constantin Brâncuşi, doar că la 80 de ani diferenţă. Trăiesc şi creez în spaţiul sacru iniţiat de el în oraşul meu natal, Târgu Jiu. Spiritul său m-a călăuzit ca o lumină în viaţă, însă nu mi-a influenţat arta. Nu pot decât să fiu fericit că Brâncuşi nu a descoperit sticla ca formă de expresie”.

Luna fotografiei din România

Festivalul debutează la Muzeul de Artă din Cluj

Astăzi, 26 ianuarie 2012 are loc deschiderea seriei de manifestări prilejuite de Luna Fotografiei din România.

Luna ianuarie este „Luna fotografiei în România”, iniţiată de către Asociaţia Artiştilor Fotografi din România şi declarată oficial în anul 2010, când s-a desfăşurat sub formă de Festival Naţional. Anul acesta evenimentul debutează la Cluj-Napoca cu un program fotografic care se desfăşoară pe tot teritoriul României, în parteneriate cu AAFR.

În următoarele zile, dedicate artei fotografice, la Cluj vor avea loc manifestări de excepţie. Acestea încep cu Festivalul Naţional, cu participare internaţională, pe data de 31 ianuarie 2012 în Sala de Festivităţi a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. Festivalul, aflat la cea de a treia ediţie, organizat de AAFR, cu patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi sub auspiciile Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică, cuprinde peste 50 de expoziţii personale, de grup şi de club, respectiv mai multe Saloane Naţionale şi Internaţionale de Artă Fotografică, derulate în mai multe oraşe din România, dar şi în Chişinău (R.Moldova), Cernăuţi (Ucraina), Budapesta, Szolnok şi Debrecen (Ungaria) şi Novi Sad (Serbia).


Manifestările de la Cluj vor începe la ora 10.00, în Sala de Festivităţi a Muzeului de Artă din Cluj Napoca, cu înmânarea unor distincții de merit, naţionale şi internaţionale, și sunt urmate de un simpozion dedicat aniversării a 200 de ani de la naşterea reputatului artist fotograf clujean Carol Pop de Szathmári. În cadrul aceluiași festival are loc, la Muzeul de Artă, şi vernisajul Salonului Naţional „Fotografia Anului”.
Pentru ediţia a treia a Salonului Fotografia Anului organizatorii au primit peste 1500 de lucrări, realizate de artişti fotografi amatori şi profesionişti, din care juriul a selecţionat un număr de 100 de fotografii, din cele 10 categorii de concurs.