Daniel-Ştefan Bocşe: Negreni – Un Eseu Fotografic

Începând de vineri, 26 octombrie 2012, orele 20.00, Atelierul de fotografie găzduieşte expoziţia de fotografie intitulată „Negreni – Un Eseu Fotografic”, semnată Daniel-Ştefan Bocşe, în Spaţiul de Artă Contemporană Fabrica de pensule din Cluj-Napoca.

Am fost plăcut surprins de anunţul deschiderii primei expoziţii personale a lui Daniel-Ştefan Bocşe, fost elev al Liceului de Artă din Deva, în prezent, student în anul I al Universităţii de Arte şi Design Cluj. Daniel-Ştefan Bocşe a descoperit pasiunea sa pentru fotografie în anii de liceu. A mers în mai multe workshopuri de fotografie prin ţară unde a aprofundat tehnologia digitală a imaginii şi, de multe ori, la sfârşit de săptămână, ieşeam împreună cu un grup, toţi pasionaţi de fotografie, pentru a surprinde diverse subiecte pe care ni le propuneam. În fotografia lui Daniel găsim, pe lângă cunoşterea legilor compoziţiei, surprinderea luminii şi a umbrei, în urma studiului formelor în desen, suflet emoţie şi trăire, în tot ceea ce face. Am stat de vorbă cu Daniel, între cursurile pe care le are la facultate, despre acest prim eseu foto pe care, începând de vineri, 26 octombrie, îl puteţi vedea la Fabrica de pensule.

Grigore Roibu: Eşti student în anul I al Departamentului Foto-Video-Procesare computerizată din cadrul UAD Cluj şi, iată, ai prima ta expoziţie personală de fotografie la Fabrica de pensule. Cum te-ai hotărât să ai aşa de repede un prim contact cu publicul?

Daniel Ştefan-Bocşe: Totul a pornit atunci când am fost întrebat de către Marius Rus, proprietar al galeriei, căruia i-au plăcut fotografiile mele, dacă vreau să expun. Am acceptat.

Descrie pe scurt acest acest ciclu tematic intitulat „Negreni”, pe care urmează să îl prezinţi la Fabrica de pensule.

– Proiectul este sub forma unui eseu. Am avut o adevărată obsesie în realizarea acestui eseu fotografic în faimoasa piaţă de la Negreni, unde m-am aflat alături de profesorul meu Dorel Găină cu care m-am putut consulta. Aşa a luat naştere eseul video şi seria de fotografii, primul meu eseu realizat până acum, care urmează a fi prezentat publicului.

De ce fotografii alb-negru?

– Am preferat fotografia alb-negru pentru a accentua partea dramatică a ceea ce am văzut în acea piaţă. Subiectul are un anumit tip de dramatism. În acel târg în care oamenii vând vechituri, am văzut partea dramatică a lucrurilor. Pe tarabe descoperi obiecte foarte frumoase, care au o încărcătură sentimentală, obiecte ce sunt vândute de persoane care trăiesc din acest lucru. Uitându-te în jur, descoperi persoane handicapate care îşi vând propriile obiecte altor oameni şi acest lucru mi se pare dramatic.

Mulţumesc şi succes în continuare.
(Grigore Roibu)

Lecturi cotidiene

Vis şi realitate
în fotografia lui André Kertész

Din istoria fotografiei

Fotografiile vechi trezesc uimire, melancolie şi un soi de nostalgie, toate acestea datorită simplităţii procesului tehnologic la care au fost supuse şi, în acelaşi timp, complexităţii provocate de subiect, de năzuinţa regăsirii cu ceva din trecut. Viaţa şi opera lui André Kertész, care s-a impus printre cei mai de seamă artişti-fotografi ai secolului al XX-lea, ilustrează acest lucru. „S-a spus că fotografiile mele vin mai degrabă dintr-un vis decât dintr-o realitate”, afirma André Kertész. Fotografiile lui au o poezie discretă şi accesibilă. Spre deosebire de perfecţiunea fotografiei lui Cartier-Bresson, care prin compoziţii perfecte atinge forma pură, fotografia lui Kertész lasă loc imperfecţiunii, o imperfecţiune voită ce se reflectă din viaţa de zi cu zi, comunicând într-un registru apropiat cu cel al privitorului.

Numele lui André Kertész este rostit alături de cel al lui Robert Capa (născut în 1913 la Budapesta) sau Brassai (Gyula Halász, născut în 1899 la Braşov), oraş care i-a inspirat pseudonimul), Kertész fiind primul fotograf ce a realizat o expoziţie de autor şi a fost recunoscut ca o figură marcantă în fotojurnalism şi în eseul fotografic. Fotografiile lui explorează nu atât aspectul epic, cât pe cel liric al subiectului, direcţionând atenţia privitorului către aspecte aparent neimportante ale cotidianului.
S-a născut în anul 1894, la Budapesta, în familia unui librar. Tatal său a murit când Andor avea doar 14 ani. În 1912, Kertész cumpără prima sa cameră foto şi realizează primul clişeu cu ţărani, copii, ţigani şi peisaje.
Urmează cursurile Academiei de Comerţ şi, apoi, se angajează brooker, meserie care însă îl nemulţumeşte. Publică fotografii în reviste de pescuit sportiv şi, în anul 1914, se înrolează în armata austro-ungară, participând la război unde continuă să fotografieze cu un aparat portabil Goerz. Majoritatea fotografiilor realizate în această perioadă au fost distruse de Revoluţia de la 1918.
După Război se întoarce la Budapesta, unde o cunoaşte pe Elisabeth Salomon, cu care se va căsători mai târziu.
În 1923 obţine medialia de aur din partea Hungarian Amateur Photographer’s Association iar, în 1925, o fotografie de-a sa este publicată pe coperta revistei Erdekes Ujsag.


În septembrie 1925 emigrează la Paris, împotriva voinţei familiei, unde îşi schimbă prenumele în André şi se ocupă exclusiv de fotografie pentru reviste. În 1927 vernisează prima sa expoziţie de autor, considerată prima acţiune în care fotografia devine subiect cultural-artistic alături de celelelte domenii ale artelor. Este atras de mişcările culturale de la Paris, în special de Dadaism şi de Cubism. În această perioadă realizează portretele lui Modrian şi Chagall.
În anul 1929 renunţă la aparatul cu plăci şi achiziţionează un Leica. Este premiat cu medalia de argint pentru serviciile aduse fotografiei la Exposition Coloniale din Paris, în 1930, fotografiile sale fiind publicate în numeroase reviste, cum ar fi, de exemplu, Vu şi Art et Medicine. Realizează celebra serie de fotografii: „Distorsion” şi, în anul 1933, publică albumul „Enfants”. Continuă, în 1936, cu „Nos amies les bêtes”, iar în 1937, „Cathedrales du vin”. În 1930 călătoreşte la Budapesta şi în 1933 se căsătoreşte cu Elisabeth, care vine la Paris.

Ascensiunea nazismului în Germania şi interesul redacţiilor pentru teme politice conduc la scăderea comenzilor încredinţate lui Kertész care, în 1936, decide să emigreze la New York.
Viaţa din America i se pare dură, lipsindu-i prietenii de la Paris şi având parte de critici virulente aduse lucrărilor lui. În anul 1938 revista Look publică fotografiile sale din seria „A Fireman Goes to School” sub numele lui Ernie Prince (fostul şef al lui Kertész), fapt care-l înfurie. În 1941 primeşte încă o lovitură de la revista Vogue care publică un număr dedicat fotografiei, dar unde numele lui nu este inclus.


Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial determină administraţia SUA să considere potenţiali spioni toţi cetăţenii străini şi, cum Kertész era cetăţean maghiar, i se intezice practicarea fotografiei. La începutul anului 1944 devine cetăţean american şi execută diferite comenzi pentru publicaţiile din SUA. I se oferă un post la catedra de la New Bauhaus – American School of Design, pe care îl refuză.
În 1945 publică albumul „Day of Paris”, în care apar fotografii realizate înainte de emigrarea sa în SUA, publicaţie care se bucură de succes. Devine director artistic la revista House and Garden, unde, în următorii 17 ani, publică peste 3.000 fotografii.
Se bucură, în sfârşit, de o largă recunoaştere internaţională şi lucrările sale sunt expuse la MoMA. Este ales membru al American Society of Media Photographers, premiat de Fundaţia Guggenheim, declarat comandat al Ordre des Arts et des Lettres, primeşte Mayor’s Award of Honor for Arts and Culture in New York, apoi Medal of the City of Paris, Doctor Honoris Causa of Fine Arts la Bard College (New York), Doctor Honoris Causa al Royal College of Art, Chevalier de la Legion d’honneur (Paris).


Expoziţia realizată de Jeu de Paume Paris şi Mediateca de Arhitectură şi Patrimoniu a Ministerului Culturii şi Comunicaţiei din Franţa, în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, în perioada 14.07.2011 – 28.08.2011, a adus în România o parte a creaţiei lui Kertész. Expoziţia, intitulată „L’intime plaisir de lire” / Plăcerea intimă de lectură, a reflectat ceea ce Kertész nu a uitat niciodată, că este fiul unui librar, „eroul” principal al imaginii lui fiind cartea, ziarul sau revista în tema lecturii. Realizate între 1915 și 1970, fotografiile expuse la MNAC reprezintă scene descoperite de André Kertész în periplurile sale din Ungaria, Franța și SUA, activitate ce a stat la baza editării albumului intitulat „On Reading” (1971). Fie că se află într-o grădină, autobuz, o cafenea, o bibliotecă sau un salon, pe o terasă sau în pat, la şcoală sau la război, în picioare, aşezat sau culcat, cititorul este peste tot: într-un alt univers şi într-un timp care nu este cel prezent. El se află în interiorul lecturii sale, în gândurile sale, în ceea ce află, în ceea ce simte, într-o altă lume, reală sau imaginară. De exemplu, „Copil citind benzi desenate pe o stradă din New York” (1944) ne înfăţişează o scenă tulburătoare, reprezentând un paradis pierdut al copilăriei. Ce putea să-şi dorească mai mult un copil, după cel de-Al Doilea Război Mondial, decât să stea în vârful unui morman de reviste cu benzi desenate şi să mănânce înghețată? Acest decalaj spaţial şi temporar, afectiv şi spiritual a fost fotografiat de André Kertész, cu înţelegerea iniţiatului, cu blândeţe, fără să interfereze sau să perturbe cititorul pe care-l cunoştea atât de bine.


În 1984 donează Statului francez (Patrimoniul fotografic) toate negativele şi documentaţia personală.
André Kertész a încetat din viaţă pe data de 28 septembrie 1985, la New York, lăsând în urmă o operă influenţată de Suprarealism şi Constructivism, iar în ultima parte a vieţii de Manierism.
Printre numeroasele publicaţii care îi sunt dedicate menţionez: Soixante ans de photographie 1912-1972 / Șaizeci de ani de fotografie, J’aime Paris / Iubesc Parisul (1974), Distorsions / Distorsiuni (1976), Hungarian Memories / Memorii maghiare (1982).


Clasic printre clasici, maestru pentru mulţi dintre colegii săi, André Kertész este o figură majoră pentru istoria fotografiei. Sinteză a unei etici şi a unei estetici, opera sa recuperează sau precedă diferite curente ale avangardei, rămânând în acelaşi timp ataşat de valorile umaniste.
Lucrările lui André Kertész au inspirat numeroşi fotografi celebrii, printre care Brassai, Cartier-Bresson şi Bill Brandt. (Grigore Roibu)
SURSE: On Reading by André Kertész; Foto-Magazin; Wikipedia; Modernism.ro – L’intime plaisir de lire.
Citiţi Din istoria fotografiei: Fixarea realităţii decupate în vizorGoana după mişcare.

Al Doilea Război Mondial

Prezentat prin fotografii

Cel de-Al Doilea Război Mondial este evenimentul major ce a marcat secolul al XX-lea. Războiul a durat oficial din anul 1939 până în 1945, dar cauzele şi urmările conflictului are ecouri uriaşe până în zilele noastre.

Conflagraţia a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare și mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii care a cuprins întreaga plantetă. Multe persoane au fost grav rănite sau au căpătat infirmități pe viață datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare şi experimentelor militare sau medicale inumane la care au fost supuse.

În timp ce faptele de vitejie şi al descoperiririlor tehnologice inspiră veneraţie, cea mai mare parte a războiului a fost dominată de distrugere şi de o mizerie greu de imaginat. La sfârşitul anilor 1930, populaţia lumii era de aproximativ 2 miliarde de oameni. În mai puţin de un deceniu de război, între Puterile Axei şi cele ale Aliaților, au murit aproximativ 80 de milioane de oameni, militari şi civili. De pe suprafaţa globului a dispărut aproximativ 4% din populaţie. La sfârșitul războiului, milioane de refugiați erau pe drumuri, economia europeană se prăbușise, iar 70% din infrastructura industrială a vechiului continent fusese distrusă.

Fotografiile şi imaginile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial sunt terifiante. Ne pun pe gânduri. Ne dezvăluie o pagină a istoriei noaste în care omenirea şi-a distrus proprii semenii. Noi fotografii şi imagini apar pentru a completa tabloul acelor zile prin care a trecut omenirea, zile care nu trebuiesc şterse din memorie, ci prezentate ca un avertisment.
O serie de fotografii a fost publicată pe TheAtlantic.com începând din data de 19 iunie, până pe 30 octombrie 2011, timp de 20 de săptămâni. În această colecţie de 900 de fotografii, grupate în 20 de eseuri, sunt analizate evenimentele din război, persoanele implicate şi efectele conflictului mondial asupra vieţii de zi cu zi. Fotografiile dezvăluie experienţele din viaţa reală a părinţilor, a bunicilor şi străbunicilor noştrii, momente care au modelat lumea pentru a o transforma aşa cum este ea astăzi.

Au fost mii de evenimente care au afectat şi încă afectează milioane de vieţi. Conţinutul materialului fotografic este uneori de o duritate greu de imaginat, însă, cu toate acestea istoria trebuie cunoscută aşa cum a fost ea, doar şi pentru simplul motiv ca aceste greşeli să nu se mai repete.
Mai multe imagini pe http://www.theatlantic.com/infocus/ww2.html
Avertisment
: imagininile prezentate nu sunt ecranate, ele prezentă adevărata imagine a genocidului la care a fost supusă întreaga lume.