De ce iubim Alpii?

Nira Alpina
www.niraalpina.com

De ce iubim Alpii? Pentru că Alpii înseamnă peisaje spectaculoase şi fascinante, vacanţe de iarnă demne de cărţile cu poveşti, o arhitectură tradiţională caldă, ospitalitate şi posibilitatea de a savura o cană de vin fiert în faţa unui şemineu. Toate aceste calităţi se regăsesc în proiectul hotelului deschis la sfârşitul lunii trecute în satul Silvaplana, din Elveţia.


Situată în apropiere de celebra staţiune St. Moritz, pe malul unui lac, clădirea pare „cuibărită” în panta muntelui, netulburând cu nimic echilibrul natural. De altfel, arhitecţii au acordat o atenţie deosebită aspectului „eco” al proiectului, hotelul funcţionând în permanenţă pe baza energiei geotermale. Intenţia de a aduce laolaltă tradiţia zonei şi claritatea unei estetici contemporane este limpede încă de la început. Astfel, Nira Alpina apare ca un volum stratificat, cu orizontale puternice, accentuate de finisajele din lemn şi granit, care exprimă, la nivelul faţadei, funcţiunile din interior. Aspectul cald al materialelor locale este contrabalansat prin folosirea generoasă a sticlei, creându-se, astfel, o senzaţie de echilibru elegant între diferitele texturi. Cel mai insolit şi original element al exteriorului este reprezentat de pasarela vitrată, care le asigură vizitatorilor accesul direct spre staţia de telecabină şi, astfel, şansa de a fi primii care se bucură de zăpada proaspăt căzută.
Toate cele 70 de unităţi de cazare sunt dotate cu balcon, terasă, sau chiar un mic spaţiu de grădină, în cazul celor de la parter, iar ferestrele sunt dezvoltate pe întreaga înălţime a camerei. În ceea ce priveşte amenajarea interioară, aceasta combină sobrietatea liniilor minimaliste cu varietatea şi caracterul tactil al texturilor folosite. Lemnul este utilizat din abundenţă şi aici, iar lenjeriile de pat şi pernele sunt realizate din bumbac organic.
Nira Alpina pune la dispoziţia oaspeţilor două restaurante, unul cu specific local şi, prin urmare, amenajat în stil rustic elveţian, cu mobilier de lemn cu motive tradiţionale şi trofee de vânătoare, şi al doilea, cu bucătărie internaţională şi o estetică modernă. Hotelul mai conţine un centru spa, un elegant bar cu lounge, o terasă unde se poate cina la lumina stelelor, precum şi mai multe spaţii de relaxare, unul dintre acestea fiind amenajat în jurul unui şemineu generos.


În ciuda tuturor acestor lucruri îmbietoare, Nira Alpina nu se doreşte a fi un loc închinat hedonismului, ci, mai degrabă, o oază de linişte în mijlocul naturii, un spaţiu potrivit pentru reflecţie şi, de ce nu, pentru regenerare. (Text: Anca Rotar, Foto: Design Hotels)
Articol publicat în numărul 120-121 al revistei igloo habitat&arhitectură.
Citiţi pe aceeaşi temă: Best of the Alps şi Koutalaki Ski Village în Laponia

Târgul de la Basel, unde arta e acasă

 Evenimente culturale

În 19 iunie a.c. s-a închis cel mai important târg de artă contemporană din lume. A fost o ocazie de a vizita acest oraş care, în realitate, trăieşte arta în fiecare zi a anului, datorită numeroaselor muzee şi galerii de profil internaţional care acum fac parte din ţesutul urban. De dimineaţa până seara, publicul a invadat în aceste zile sălile, stându-se la coadă ore întregi. În cadrul acestui forum au avut loc şi prestigioase expoziţii mondiale în premieră, de la marile nume ale artei plastice până la tineri, dar şi alte evenimente precum conferinţe, întâlniri între pasionaţii artei de pe tot globul, artişti şi curatori, seri de dans la „Atlantis”.

Târgul a fost creat în 1970, datorită colaborării între galerişti şi colecţionari ca Trudl Bruckner, Balz Hilt, Ernst şi Hildy Beyeler. Este un motiv de a te apropia de arta lumii, vizitând nenumăratele Art Show, cât şi expoziţiile aflate în sălile satelit. În realitate, dincolo de complexul muzeal „Tinguely”, au loc şi alte evenimente atât în vitrinele magazinelor, dar şi în librării şi chiar pe stradă.

Sculpturi de Michelangelo Pistoletto

Nu există nici un spaţiu public care să nu fie deschis unei opere de artă, de la „Fântâna” lui Jean Tiguely din faţa teatrului la sculptura în oţel „Cor-Ten” a lui Richard Serra până la „Hammering Man”, de Jonathan Borowski. Peste tot domneşte o atmosferă creativă şi dinamică. Dar Basel este şi o vitrină de maximă expresie a arhitecturii contemporane, începând cu Fundaţia Beyeler, desenată de arhitectul Renzo Piano pentru a adăposti o excelentă colecţie, un joc continuu de lumini şi spaţii.

Kaikai Kiki Gallery la Art Basel

Anselm Kiefer, Fără titlu, tuş şi acuarelă

Câteva nume: Piet Mondrian, Alberto Giacometti, Christo şi Pablo Picasso, legaţi de prietenia cu Erns Beyeler. Genialitatea lui Mario Botta se găseşte în „Museum Tinguely”, pe râul Reno-ului, construit datorită unei donaţii făcute de Grupul Farmaceutic La Roche. Alături de sculpturile-maşini pot fi văzute desene, documente şi afişe. Monumentalul „Kunstmuseum” adăposteşte între zidurile sale un parcurs artistic de la 1400 până azi, cu focus asupra principalelor iconografii ale artei secolului XX, ce cuprind şi cubişti (Picasso – perioada albastră şi roşie, Braque şi Leger), expresionişti germani şi cea mai mare colecţie existentă, a familiei Holbein, de artă americană, începând cu anii ’50.

Instalaţie de artă contemporană la Basel

„Schlauger” nu este un muzeu, dar este un loc în care poţi să gândeşti arta în modul cel mai divers, finanţat de familia industriaşului şi colecţionarului Emanuel Hoffman. Acest spaţiu al arhitecţilor din Basel, „Herzog&Demeuron” este un adevărat depozit care conservă artă în modul alternativ. Pentru prima dată, aici s-a organizat o expoziţie personală a belgianului Francis Alyis.

Galerii private europene

Sală în cadrul Târgului de Artă Contemporană de la Basel

Galeriile de artă sunt punctele forte ale Basel-ului, în care poţi întâlni artişti mai ales în timpul acestei prestigioase manifestări. Din păcate, cunoscuta Galerie „Beleyer” se închide după 60 de ani de glorioasă activitate, aşa cum a dorit fondatorul său, Ernst Beyeler, dispărut recent. În 21 şi 22 iunie, Christie’s International din Londra va pune la licitaţie fondul artistic al Galeriei, compus din capodopere ale artei moderne şi numeroase lucrări ale impresioniştilor.

Lucian Freud, ulei pe pânză

Operaţia este făcută pentru a acoperi deficitul Fundaţiei Beyeler. Ultima expoziţie găzduită aici este dedicată lui Honoré Daumier, iar alta, lucrărilor „etnice” ale Africii şi Oceaniei. Importantă este şi galeria italiană „Carzaniga” în care expun pictori şi sculptori italieni. Galeria „Giselle Linder”, promovează arta, în special pe cea fotografică, şi noile tehnici. Un loc în care se pot achiziţiona cărţi despre arta contemporană este Galeria „Stampa”. Apoi, nu putem să nu amintim de galeria lui „Tony Wüethrich”, unul dintre personajele artistico-mondene de la Art Basel.

Lucrare de Marc Quinn

O atmosferă în care se respiră artă este şi cea din cartierul St. Alban, complet restaurat în 1980, unde în 19 şi 20 iunie este găzduit „Art Parcours”, cu o serie de intervenţii artistice temporare între pieţele oraşului şi palatele istorice. Însă cei care au transformat într-adevăr faţa oraşului sunt artiştii internaţionali, dar şi cei tineri din Basel.

Un colţ de expoziţie cu lucrările lui Christa Dichgans

Spumoasă ca o cupă de şampanie, viaţa mondenă din Basel explodează în timpul fenomenului „Art Basel”. Restaurante pentru gurmanzi se găsesc peste tot. Unul este în interiorul de la „Kunshalle”, altul, pentru tineri, la „Rosario’s lo Spuntino”. Iubitorii de underground şic se opresc la restaurantul „Aqua”. O atmosferă modernă şi elegantă se află la restaurantul „Stuki”, cu două stele, în Michelin.
(Magdalena Popa Buluc)
SURSA: Cotidianul.ro

Brâncuşi faţă în faţă cu Serra

Expoziţie Constantin Brâncuşi şi Richard Serra,
în premieră în Elveţia

Fundaţia Beyeler dedică marea expoziţie de vară creaţiei a doi sculptori majori ai secolului al XX-lea, Constantin Brâncuşi (1876-1957) şi Richard Serra (născut în 1939).

Între 22 mai şi 21 august 2011 are loc o expoziţia prezentată de Fundaţia Beyeler din Riehen (cantonul Basel-Stadt, Elveţia), expoziţie care reuneşte în jur de 40 de opere semnate de Constantin Brâncuşi, precum şi 10 sculpturi realizate din carton/hârtie de sculptorul contemporan american Richard Serra.
Este pentru prima dată când o retrospectivă a sculpturilor lui Brâncuşi este prezentată în Elveţia. Fundaţia Beyeler îşi propune să realizeze un dialog între operele celor doi artişti, pornind de la faptul recunoscut de sculptorul american că orientarea sa artistică a fost determinată de întâlnirea cu opera lui Brâncuşi.
Constantin Brâncuşi, care s-a instalat definitiv la Paris în anul 1904, poate fi considerat drept fondatorul sculpturii abstracte, iar americanul Serra a redefinit sfera de influenţă a sculpturii prin operele sale din oţel care integrează direct spectatorul. Richard Serra este un sculptor minimalist şi artist video american cunoscut pentru lucrările realizate din foi metalice de mari dimensiuni şi pentru faptul că a fost implicat în mişcarea Process art (Arta ca proces), curent în cadrul căruia arta este văzută ca proces creativ şi demers experimental şi nu ca fiind un produs final, concretizat printr-un obiect a cărui valoare poate fi măsurată.

Creaţia acestor doi pionieri ai sculpturii europene şi americane acoperă în total o durată de peste un secol, în care sculptura modernă s-a dezvoltat intens. Din opera lui Brâncuşi sunt expuse 40 de sculpturi relevante, repartizate în mai multe grupe tematice, între care Sărutul, Principesa X, Adam şi Eva, lucrări din ciclurile Muza adormită, Cap de copil şi seria Pasărea Măiastră. De asemenea, vor fi prezentate douăzeci de fotografii originale, care ilustrează viziunea artistică pe care Brâncuşi o avea despre propria operă. Din creaţia lui Richard Serra vor fi expuse zece opere plastice reprezentative, precum şi o nouă serie de lucrări pe hârtie.
Fundaţia Beyeler
, înfiinţată în anul 1997 de către soţii Hildy şi Ernst Beyeler, este considerată una dintre cele mai populare din Elveţia, ea având aproximativ 300 000 de vizitatori, în cadrul celor trei expoziţii temporare organizate pe parcursul unui an, printre ele numărându-se şi cea consacrată operelor lui Constantin Brâncuşi & Richard Serra. Muzeul Beyeler cuprinde expoziţii permanente, în care prezintă, printre altele, opere semnate de Paul Cézanne, Claude Monet, Pablo Picasso, Vincent van Gogh ş.a. În colecţia permanentă a muzeului Beyeler se află sculptura „Pasarea” („L’Oiseau”) al lui Constantin Brâncuşi.
SURSA: Fondation Beyeler

Ariana – un muzeu al istoriei ceramicii

Exact acum un an (3.02.2010) vizitam unul dintre cele mai importante muzee de ceramică din lume – Muzeul Ariana din Geneva, Elveţia. M-am hotărât să scriu despre acest muzeu deoarece instituţia nu este cunoscută decât prin prisma faptului că adăposteşte sediul Academiei Internaţionale de Ceramică (AIC) şi pe Internet îi sunt alocate pagini doar în cadrul ghidului turistic al oraşului Geneva.

Muzeul Ariana, Geneva

Muzeul Ariana găzduieşte colecţii impresionante de ceramică şi obiecte din sticlă, variind de la cioburi de ceramică mici, recuperate de la civilizaţiile antice, până la sculptura contemporană, precum şi piese de ceramică avansate, de instalare, pentru a reflecta cele mai noi tehnologii din domeniul ceramicii şi al sticlei. Douăsprezece secole de istorie ceramică şi şapte secole de producţie de sticlă sunt documentate prin intermediul sălilor de expoziţie din cadrul muzeului Ariana. Atât ceramica, cât şi sticla sunt reprezentate ca arte majore prin intermediul a peste 20.000 de exponate din Elveţia, Europa, Orientul Apropiat şi Orientul Îndepărtat. Acestora li se adaugă o serie de săli care vorbesc prin intermediul vitrinelor, aproape cronologic, despre întreaga istorie a ceramicii, porţelanului şi faianţei, punând accentul pe căutările ştiinţifice ale europenilor şi „aventura” de a descoperi secretul caolinului, o pagină fascinantă de istorie pe care o voi prezenta, pe scurt, în rândurile care urmează.

Meşterii chinezi, precum şi vecinii lor, îşi păzeau cu străşnicie secretele de fabricaţie a porţelanului. Piesele care ajungeau în Europa erau foarte scumpe, fiind accesibile doar curţilor regale sau nobiliare. În secolul al XVIIlea, olandezii, principalii importatori ai preţioaselor mărfuri au încercat să imite tehnica ceramicii. În manufacturi, precum cea din Delft, erau modelate forme specifice de boluri având capac cu bumb şi decorul pictat cu albastru sau flori exotice şi lalele olandeze. Ceramica albastră de Delft sau Delftware îşi are începuturile din vremea când Compania Olandeză a Indiilor de Est avea ca sursă de inspiraţie porţelanurile aduse din China.
Producţia de majolică Faenza (termen italian), este recunoscută la nivel mondial ca fiind unul dintre cele mai importante momente ale creaţiei artistice exprimate prin intermediul ceramicii. Tradiţia sa născut dintro fericită convergenţă a unor condiţii favorabile: un teritoriu bogat în argilă, un vechi centru istoric şi politic care avea relaţii comerciale cu Toscana (în special cu Florenţa) şi o mare sensibilitate a populaţiei cu privire la această formă de artă.

Producţia porţelanului în Florenţa se datorează marchizului Carlo Ginori (17021757). El este cel care dă naştere manufacturii Sesto Fiorentino, situată în Vila Doccia, proprietate unde colecta modele, obiecte de ceramică şi a organizat o serie de galerii expoziţionale.
Denumirea de caolin a fost şi ea „importată” în secolul al XVIIIlea de către doi călugări iezuiţi francezi, denumire care a înlocuito pe cea de argilă albă sau pământ de Passau folosită până atunci.

Până în anul 1709, alchimistul Johann Friedrich ttger şi fizicinul Ehrenfried Walther Von Tschirnhaus, au descoperit preţioasa argilă care, făcea parte din secretul de producţie a ceramicii chineze şi au deschis drumul fabricării porţelanului în Europa. Descoperirea la convins pe August cel Puternic, elector de Saxa şi rege al Poloniei să înfiinţeze, în 1710, la Meissen, prima manufactură de porţelan veritabil.
După o perioadă de succes a atelierelor florentine, protejate de puternica familie Medici, în secolul al XVIlea au fost înfiinţate primele fabrici de porţelan fără caolin, numit convenţional porţelan moale, care au fost deschise în Anglia şi Franţa. Dar cel mai mare succes a fost înregistrat de noua manufactură de la VincennesSèvres. Renumitul porţelan Limoges a fost produs în oraşul francez cu acelaşi nume începând cu anii 1700. Fabricarea pastei a fost pusă sub patronajul contelui d’Artois, frate a regelui Louis al XVIlea, care mai târziu, în anul 1784, achiziţionează fabrica cu ideea de a produce materialul necesar pentru obiectele decorate la manufactura Sévres. În timpul anilor 1850, porţelanul de Chelsea a fost din ce în ce mai mult influenţat de producţia celui de la Meissen şi Sèvres. Fabricile din provincie, precum cele din Liverpool şi Lowestoft, aveau tendinta de a „copia” stilul chinezesc, lucru care sa întamplat până în veacul al XIXlea. Josiah Wedgwood (17301795) a fost primul ceramist englez al cărui nume este legat de industrializarea ceramicii.
La sfârşitul secolului al XIXlea ceramica a suferit mutaţii radicale datorită industrializării. În mod paradoxal, în domeniul esteticii formelor şi decorului ornamental se constată o anumită stagnare. Metodele tradiţionale şi modelele istorice sunt abandonate în detrimentul unui stil revoluţionar. Triumfă Neogoticul, Neo-Rococoul şi un aşa numit stil „Trubadur”.
Numeroase săli sunt consacrate manufacturilor elveţiene: Winterthur, Geneva, Nyon şi Zurich. Muzeul Ariana este un ansamblu instituţional de predare şi de cercetare, o componentă educaţională a lumii ceramicii, fiind recunoscut la nivel internaţional. Artiştii contemporani ocupă săli importante în colecţiile muzeului elveţian, atât în expoziţiile permanente, cât şi cele temporare.

Clădirea instituţiei şi a muzeului este situată într-un parc pe malurile lacului Geneva, în apropierea Palais des Nations, sediul central al Organizaţiei Naţiunilor Unite în Europa. Muzeul Ariana a fost fondat de către Gustave Revilliod (1817-1890), originar din Cessel. El a ordonat construirea unei clădiri ce combină stilul neo-clasic cu cel baroc, dorind ca acest edificiu să adăpostească colecţia sa privată de artă. Clădirea, construită între anii 1877 şi 1884, poartă numele mamei bogatului hangiu elveţian de origine franceză.

Ariana - parculAstăzi, Muzeul Ariana este apreciat dincolo de graniţele din Elveţia fiind, aşa cum am spus, sediul AIC (care are aproximativ 400 de membri la nivel mondial).
Academia Internaţională de Ceramică
, din Geneva este singura asociaţie care reprezintă interesele ceramiştilor din întreaga lume. Membrii săi sunt în principal susţinuţi de scriitori individuali, de artişti, curatori, directori de galerii şi colecţionari privaţi. Obiectivele Academiei sunt de a prezenta ceramica internaţională contemporană la cel mai ridicat stadiu, de a promova la nivel mondial cooperarea culturală prin intermediul acestor discipline (ceramica şi sticla) şi de a facilita schimburile de experienţă între diferiţi membri. Secretariatul Academiei are sediul la Geneva în cadrul Muzeului Ariana, de comun acord cu autorităţile oraşului şi conducerea muzeului. La fiecare doi ani, membrii Academiei se întâlnesc pentru o serie de conferinţe şi prezentări, secondate de expoziţii ample care radiografiază temporal şi geografic arta ceramicii. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă: Muzeul din Faenza; Victoria şi Albert – un muzeu al lumii ceramice; Hetjens – muzeul ceramicii din Dusseldorf; Muzeul Ceramicii Sèvres; Fundaţia Keramion.