Salonul de Artă Decorativă

Lumea veche şi mereu nouă a obiectelor frumoase

Fragment preluat de pe Codidianul.ro

Salonul de Arta Decorativa, Cotroceni (Sursa foto cotidianul.ro)

Ajuns la a XIII-a ediţie, „Salonul de Artă Decorativă Cotroceni 2012”, ce va fi deschis până la 30 ianuarie, la Muzeul Naţional Cotroceni, reuneşte în spaţiiile cantacuzine piese de ceramică, textile, sticlă, metal, porţelan ale unui număr de peste 100 de creatori contemporani.

Arta care domină expoziţia, numeric şi ca spectaculozitate a realizărilor, este cea textilă, fie că vorbim despre tapiseria de tip mai mult sau mai puţin tradiţional, de creaţii în tehnică mixtă (ţesut, colaj, broderie) sau de imprimare cu culori industriale pe pânză. (…)

Ceramica, gresia îşi au locul în Salon, cu piese de inspiraţie folclorică, ca la Ana-Maria şi Mihai Ariciu, cu „Poveste”, respectiv, „Peisaj paradisiac”, din lut glazurat, sau decorativul platou din faianţă, “Crisalidă” al lui Marius Silviu Georgescu. Monumentală, aşa cum ne-o aminteam din expoziţia de la „Galateea”, „Străpungerea”, modelată în teracotă de Nicolae Moldovan. (…)

Juriul care a selectat operele expuse, format din Corneliu Antim, Georgeta Hlihor, Suzana Fântânariu şi Vioara Popescu Dinu, a reuşit la acest Salon să realizeze o radiografie pertinentă şi o sinteză convingătoare a tendiţelor artelor decorative contemporane din România, chiar dacă, personal, regretăm absenţa unor nume ca Cella Neamţu, Şerbana Drăgoescu, Daniela Frumuşeanu sau Ioan Nemţoi, pentru a da numai câteva exemple. (Victoria Anghelescu)

Citiţi articolul integral pe Cotidianul.ro

Bienala de la Veneţia

Arhitecţii şi Terenul comun

Fragment preluat de pe Cotidianul.ro

Anul acesta se desfăşoară, la Arsenal şi în Giardini, între 29 august şi 25 noiembrie, „Bienala de Arhitectură” de la Veneţia, care va prezenta mari proiecte ale unor reputaţi arhitecţi din întreaga lume.

41 de ţări participă, la acestă a 13-a ediţie, cu cele mai bune proiecte ale lor, fiecare sperând să cucerească “Leul de Aur”. Pentru prima dată sunt prezente în expoziţie Kosovo, Kuweit, Peru şi Turcia.

Direcţia generală a acestei ediţii i-a fost încredinţată arhitectului britanic David Chipperfield, cunoscut, printre altele, pentru „Figge Art Museum”, din Davenport, şi „Central Public Library” din Des Moines, profesor de arhitectură în multe universităţi din Europa şi Statele Unite.
Tema Bienalei este „Common Ground”, mari ansambluri, vizând, după cum a anunţat Preşedintele manifestării, Paolo Baratta, o focalizare asupra relaţiilor care leagă marile arhitecturi şi generaţiile tinere.

Juriul Internaţional este compus din arhitectul, teoreticianul, urbanistul, designerul industrial olandez Wiel Arets, profesor la „Berlin University of the Arts”, Kristin Feireiss, jurnalist, curator, director al „Institutului Olandez de Arhitectură”, din 1996 până în 2001, fondator al „Architecture Forum Aedes”, din Berlin, arhitectul american Robert A.M. Stern, decan al Şcolii de Arhitectură de la „Yale University”, Benedetta Tagliabue, co-fondator împreună cu Eric Miralles al „Miralles Tagliabue EMBT” şi Alan Yentob din Marea Britanie, director de creaţie la BBC şi „Honorary Fellow” al „Royal Institute of British Architects”.
Juriul va acorda „Leul de Aur pentru cea mai bună participare”, „Leul de Aur pentru cel mai bun proiect” din Expoziţia Internaţională „Common Ground”, „Leul de Argint” pentru cel mai promiţător tânăr arhitect din expoziţie.
Ceremonia înmânării premiilor va avea loc în timpul deschiderii oficiale a expoziţiei, în 29 august, la Giardini.
Un „Leu de Aur” pentru întreaga activitate va fi decernat de către board-ul Bienalei, prezidat de Paolo Baratta, arhitectului Álvaro Siza Vieira. (Victoria Anghelescu)

Citiţi articolul integral pe Cotidianul.ro