Eddie Adams – numele unui mare fotograf legat de o singură imagine

Din istoria fotografiei

„Generalul l-a ucis pe luptătorul Viet Cong, eu l-am ucis pe general cu aparatul meu foto. Fotografiile sunt cea mai puternică armă din lume. Oamenii le cred, deși fotograful minte chiar și fără să manipuleze. Nu există decât jumătăți de adevăr. Ceea ce fotograful ascunde în imagine sa este întrebarea: „Ce ai face dacă ai fi general într-un loc și într-un moment fierbinte și ai prinde un așa numit „băiat rău” ce a căsăpit 2-3 conaționali?” Eddie Adams

De multe ori, se întâmplă ca un artist sau o formaţie de muzică să rămână în memoria publicului printr-o singură creaţie. De exemplu, din toate piesele formaţiei Moody Blues, „Nights In White Satin” este melodia cea mai cunoscută, aşa cum din toată creaţia formaţiei Animals, publicul a hotărât că „House of the Rising Sun” este emblema muzicală a acesteia. Cu toţii ştim, însă, că un artist prin întreaga sa operă ajunge să dezvăluie mult mai multe aspecte, dar pentru acest lucru trebuie să te opreşti, să urmăreşti şi să înţelegi resorturile intime ce se manifestă în interiorul ceraţiei lui.

Acesta este cazul fotografului american Eddie Adams, a cărui fotografie care surprinde o execuţie în Vietnam a rămas emblematică pentru cariera sa şi, mai mult, imaginea avea să-l urmărească pe fotograf întreaga viaţa, în ciuda explicaților sale ulterioare. Există multe imagini cu ororile războiului din Vietnam, dar cea a lui Eddie Adams a devenit definitorie pentru cruzimea războiului din Vietnam şi a schimbat cursul istoriei. Imaginea surprinde execuţia unui lupătător de guerilă comunist de către generalul de brigadă Nguyễn Ngọc Loan, șeful poliţiei naționale sud-vietnameze.

Povestea imaginii începe când cele 2 tabere beligerante, pe de o parte, nord-vietnamezii comuniștii susținuți de Cambodgia și Laos și, pe da alta parte, Vietnamul de Sud sprijinit de americani, hotărăsc încetarea ostilităților militare pe perioada sărbătorilor anului nou vietnamez. Mizând pe un atac surpriză Viet Cong încalcă armistițiul și declanșează lupte violente în primele ore ale dimineții de 30 ianuarie 1968. „Când am văzut imaginea nu am fost impresionat deloc. Nu sunt impresionat nici acum. Este o fotografie pentru știri. Continui să nu înțeleg de ce e aşa de importantă. Dacă mă întrebaţi, o consider o imagine slabă: lumina nu este cea mai bună iar încadrarea este defectuoasă”, spunea Eddie Adams. Criticul David D. Perlmutter atrăgea atenţia asupra importanţei acestei imagini: „Nici o secvență filmată nu a reușit să facă ravagii mai mari ca acest cadru de 35mm surprins de Eddie Adams pe străzile din Saigon. Când oamenii vorbesc despre războiul din Vietnam cel puțin o frază este dedicată imaginii luptătorului Viet Cong”.

Imaginea a fost publicată pe prima pagină din New York Times demascând ororile și imoralitatea războiului, având meritul de a provoca ample demonstrații din partea pacifiștilor.
În anul 1969, Eddie Adams a primit pentru această imagine premiul Pulitzer și World Press Photo. Toată viața sa a încercat să demonstreze că fotografia nu a fost nimic mai mult decât 1/500 sec. dintr-un război infinit mai lung și mai dramatic.
General Nguyễn Ngọc Loan a fugit din Vietnam o dată cu căderea Saigonului şi s-a stabilit în America. Aici a deschis o pizzerie în Rolling Valley Mall dar, în 1991, o închide după ce găseşte scris pe peretele din toaleta restaurantului „Știm cine ești, nenorocitule”. Va muri de cancer, în 1998, la vârsta de 67 de ani. Adams i-a trimis la ceremonia de înmormântare flori şi un bileţel pe care era scris „Îmi pare rău. Am lacrimi în ochi”. Mai târziu, Adams a cerut scuze familiei generalului pentru daune ireparabile.

Eddie Adams s-a născut în anul 1933 şi a început cariera sa fotografică ca elev de liceu, în Kensington. La început filma nunţi pentru suma de 20 de dolari. Apoi, a primit un loc de muncă la New Kensington Daily Dispatch. În timpul războiului din Corea a fost fotograf militar. A lucrat pentru Associated Press, între 1962-1980, după care pentru „Time” și, apoi, pe cont propriu. În 1976 a revenit la AP ca primul şi singurul fotograf ce deține titlul de corespondent special. Din 1980, până la moartea sa în 2004, Eddie Adams fost fotograful revistei „Parade”, care a publicat peste 350 de fotografii realizate de el pe copertă. El a acoperit, de asemenea, războaele din în Israel, Iordania, Egipt, Turcia, Cipru, Portugalia, Irlanda, Liban și Kuwait.
Fotografiile lui Eddie Adams au făcut înconjurul lumii prin intermediul copertelor celor mai citite publicaţii. Portretele personalitaţilor, printre care cele ale preşedinţilor americani Richard Nixon şi Geoge W. Bush, ale Papei Ioan Paul al-II-lea, Deng Xiaoping, Anwar Sadat, Fidel Castro şi Mihail Gorbaciov, au ocupat prima pagină a ziarelor.

De-a lungul carierei, Adams a primit peste 500 de premii în fotojurnalism: Premiul George Polk pentru News Photography în 1968, 1977 și 1978, Medalia de Aur Robert Capa, în 1977, la care s-au adăugat numeroase premii de la organizații, cum ar fi, de exemplu, World Press Photo, The National Press Photographers Association, Sigma Delta Chi şi The Overseas Press Club.

Eddie Adams s-a implicat în diverse acţiuni caritabile. A organizat acţiuni pentru cei cu boli grave, incurabile sau pentru cei traumatizaţi şi, în 1988, a fondat pentru fotojurnalişti Barnstorm: Eddie Adams Workshop, ateliere de fotojurnalism care funcţionează şi astăzi. A lucrat pentru numeroase reviste de modă, divertisment și publicitate, în încercarea de a găsi un „antidot potrivit pentru anii de război”. „Am început să fotografiez celebrităţi, deoarece nu este nevoie de nimic din inima ta și este distractiv … Și, lucrul trist este că se pot face mulți bani din imaginile cu celebrităţi. Acum sunt practic saturat de plâns. Am avut inima smulsă de multe ori. Toată viața mea am fost rănit”, mărturisea Adams într-un interviu pentru Independent Londra.
Adams a murit în New York de la complicaţii de scleroză amiotrofică laterală, boală cunoscută şi sub numele Lou Gehrig. Moștenirea lui Adams este continuată prin Barnstorm: Eddie Adams Workshop.

Arhiva fotografică a lui Eddie Adams a fost donată de către soţia sa, Alyssa Adams, Centrului de Istorie Americană Dolph Briscoe de la Universitatea din Texas, Austin. Colecţia include imagini dramatice cu persoane fără adăpost, surprinse în America, demonstrații anti-război, revolte și portrete.

Eddie Adams, de-a lungul carierei sale, a fost fotojurnalist în 13 războaie şi a realizat numeroase portrete ale personalităţilor vremii. Toate imaginile sale sunt documente, mărturii ale vieţii de zi cu zi dintr-un secol agitat, tumultuos şi plin de conflicte. Eddie Adams Workshop, aflat anul acesta la cea de-a 25 aniversare, reuneşte timp de 4 zile fotografi profesionişti şi 100 de elevi atent selectaţi pe baza portofoliilor lor.
Atelierul a fost fondat de fotograful Eddie Adams împreună cu soţia sa, regizorul Alyssa Adams. De-a lungul anilor, acest „flux liber de idei” promovat în cadrul workshop-ului a dus construirea unei reţele de absolvenți, fotografi de top și cei mai buni editori din domeniu.

„Geniul lui Eddie constă în talentul său pentru surprinderea tensiunii în fiecare fotografie, fie că este vorba de o crimă sau jocul din ochii unui star de cinema. El este eclectic, incomparabil și arțăgos. El este neclintit în exercitarea profesiei sale prin excelență”, spune Walter Anderson, președinte „Parade”. Urmărind întreaga activitate a lui Eddie Adams constaţi că ceea ce defineşte munca şi personalitatea sa nu se bazează pe fotografii de război sau ale unor celebrităţi, imagini care au fost de-a lungul timpului premiate şi astfel cunoscute de către public, ci este vorba, mai degrabă, de fotografii ce i-au inspirat pe oameni să facă bine, imagini care au condus la schimbări importante în politica guvernului influenţând astfel viețile oamenilor. (Grigore Roibu)

Sursa fotografiilor http://www.umbragegallery.com
Surse bibliografice: Wikipedia, http://www.eddieadamsworkshop.com

Realitatea din spatele imaginii

Fotografiile prezentului ce trece pe lângă noi

Foametea din Sudan, o politică dictatorială care duce la masacrarea a mii de oameni sau apariţia unei boli care în lumea civilizată a fost eradicată sunt parte a lumii din prezent. În fiecare minut, la nivel global, un copil moare de foame sau boală, o persoană este ucisă de un regim totalitar sau o calamitate naturală poate curma mii de vieţi. Cu toate acestea, o ştire de acest fel trece, de cele mai multe ori, neobservată pentru o mare parte dintre noi. Avem problemele noastre… Ne supără politica şi măsurile ineficiente luate de guvernul nostru, trăim într-o lume a haosului şi crizei financiare globale şi a goanei după bani ce au devenit tot mai scumpi şi, nu ne mai rămâne timp sau nu avem disponibilitate de a ne îndrepta atenţia spre situaţii dramatice care aparţin altora. Altora, dintr-o realitate a unei lumi cu oameni ce au un destin paralel cu al nostru. Sunt copii ce se află în situaţii dramatice chiar în secunda când citiţi aceste cuvinte. Nu trebuie să avem mustrări de conştiinţă dacă ne lăsăm copleşiţi de problemele noastre şi suntem mai puţin atenţi la unele care par îndepărtate. În definitiv, ce am putea face noi pentru copiii care mor de foame sau în calamităţi naturale?

Uneori, însă, anumite imagini ajung în faţa noastră şi ne şochează, ne lasă fără cuvinte, reuşind să devină formatoare de opinii. Autorii lor au intrat în istorie. Vă prezint în continuare câteva fotografii selectate, poate subiectiv, care în opinia mea sunt reprezentative în acest sens.

Unul dintre cei mai celebri fotografi este Kevin Carter care a reuşit să imortalizeze în sudul Sudanului imaginea care i-a adus premiul Pulizer, dar şi moartea. Fotografia surprinde o fetiţă, căzută la pământ din cauza foamei şi a cărei moarte este aşteptată de un vultur. Lumea s-a oprit în loc, şocată de forţa teribilă a mesajului acestei fotografii devenită ulterior subiect de polemică. Kevin Carter nu a intervenit. A lăsat copilul să moară şi a continuat să-şi făcă meseria de jurnalist. A consemnat evenimentul. Ulterior, acest moment l-a afectat atât de mult pe fotograf, care la puţin timp după câştigarea premiului s-a sinucis. S-a pus problema dacă trebuia să intervină într-un astfel de caz. Ei bine, fotografia lui, prin impactul vizual şi mesajul transmis a salvat mult mai multe vieţi decât dacă ar fi intervenit pentru a salva o singură viaţă, atunci, în acel moment. Ne vine greu să „digerăm” astfel de momente surprinse în imagini ce aparţin unei realităţi care se desfăşoară paralel cu a noastră. Negarea problemei nu duce însă la nici o soluţie. În plus, este o întâmplare postura din fotografie. Este una din miile de victime ce cad răpuse de foamete. Mesajul şi avertismentul a fost, în cazul fotografiei lui Kevin Carter, mult mai important.

Pe data de 1 februarie 1968, fotograful Eddie Adams de la „Associated Press” surprinde acest cadru dramatic şi în acelaşi timp şocant. În Vietnam, Nguyen Ngoc Loan, şeful poliţiei locale îl execută pe prizonierul Nguyen Van Lem. Un an mai târziu, Eddie Adams primeşte premiul Pulizer pentru această fotografie.

Omayra Sanchez avea 13 ani când vulcanul Nevado del Ruiz a erupt. Aceasta a fost prins între dărămăturile propriei case. A stat timp de 3 zile în apa murdară cu reziduri care îi ajungea la nivelul gâtului. Fotoreporterul Frank Fournier a surprins acest cadru cu câteva ore înainte ca aceast copil să moară. Deşi anunţate de reprezentanţii de la Crucea Roşie, autorităţile nu au putut interveni în timp util, iar decesul s-a produs din cauza hipotermiei.

O altă fotografie care a reuşit să atragă atenţia lumii întregi este cea care îl surprinde pe Hector Peterson, în vârstă de 13 ani, cum moare în braţele lui Mbuyisa Makhubo, după ce a fost împuşcat de un poliţist, pe data de 16 iunie 1976, în timpul revoltei din Soweto, Africa de Sud. Fotografia a fost realizată de Sam Nzima.

Fotografia făcută de David Turnley, în timpul Războiului din Golf, a fost la scurt timp după apariţie cenzurată de Pentagon. Imaginea surprinde momentul în care un sergent american a aflat că în sacul de lângă el se află cadavrul celui mai bun prieten al său. Acesta a fost ucis în timpul Războiului din Golf, în anul 1991, în urma unui schimb de focuri.

Fotograful american Richard Drew a surprins un moment din timpul atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, de la Wolrd Trade Center, care a şocat planeta. A imortalizat o persoană care din cauza panicii s-a aruncat în gol de la etajele superioare ale clădirii. Poziţia celui care se aruncă a fost asemănată cu cea a unei păsări şi a lansat nenumărate dezbateri care au adus în atenţia opiniei publice ultimile momente din viaţa celor care se aflau în Turnurile Gemene din New York în acel moment dramatic.

Celebrul portret a unei fete afgane, apărut în anul 1985 pe coperta Naţional Geographic Magazine, a făcut istorie atunci când a fost regăsită de o echipă de fotografi în 2002. Recunoaşterea ei s-a făcut pe baza analizelor irisului.

După Sharbat Gula, fata cu ochii verzi a cărei celebră poză realizată de Steve McCurry a făcut înconjurul planetei, încă o tânără din Afganistan vorbeşte lumii printr-o fotografie militând pentru drepturile femeilor. Portretul tinerei Bibi Aisha a fost declarat „fotografia anului 2010” la cea de-a 54-a ediţie a „Oscarurilor” în fotojurnalism, World Press Photo of The Year. Publicată pe coperta revistei „Time”, fotografia realizată de jurnalista sud-americană Jodi Bieber o prezintă pe tânăra căreia talibanii i-au tăiat nasul şi urechile pentru că a părăsit casa soţului ei. Tatăl Aishei o promisese, încă de la vârsta de 12 ani, unui luptător taliban. Fetiţa a fost obligată să se căsătorească la vârsta de 14 ani şi abuzată sexual, fiind ţinută ca o sclavă şi obligată să doarmă în grajdul animalelor. La 18 ani, Aisha a reuşit să fugă şi s-a ascuns cu ajutorul a două femei care, apoi, au încercat să o vândă. Cele trei femei au fost descoperite de poliţie, iar pe numele Aishei a fost pronunţată o sentinţă de trei ani de închisoare. După perioada de detenţie tatăl fetei s-a văzut nevoit să o predea din nou familiei soţului. Aceştia i-au aplicat sentinţa talibană: au dus-o în munţi, i-au tăiat nasul şi urechile şi au abandonat-o ca să-şi găsească moartea.

În anul 1989 un student a oprit tancurile în Piaţa Tiananmen din Beijing aşezându-se în faţa lor. Şoferul tancului nu l-a omorât, dar la scurt timp studentul a fost împuşcat. Fotografia a fost realizată de Jeff Widener pe data de 5 iunie 1989 în Beijing.

Fotografia realizată de Jean-Marc Bouju, în care un deţinut irakian aflat la un centru pentru prizonieri din Najaf îşi consolează fiul de 4 ani, a câştigat World Press Photo în anul 2003. Fotografia câştigătoare, făcută pe data de 31 martie, în Najaf, a fost selectată dintr-un record de peste 63.000 de imagini, aparţinând unui număr de 4176 fotografi din 124 de ţări. Fotografia surprinde un moment plin de umanitate într-o zonă de război: un tată care a fost luat prizonier de trupele americane împreună cu fiul său. Gestul tatălui arestat, cu o cagulă pe cap, de a mângâia fruntea copilului în semn de consolare este unul de o dramatică forţă sugestivă.

Există sute de astfel de imagini care ar merita atenţia unei analize. Reporteri şi jurnalişti şi-au scacrificat, de multe ori, viaţa pentru a surprinde şi a aduce în atenţia publicului momente dramatice sau de conflict care se deşfăşoară sub ochii noştrii. Mă voi opri la imaginile prezentate mai sus lăsându-vă pe voi să decideţi dacă demersul lor, chiar dacă nu au intervenit pentru a schimba cursul istoriei, este un avertisment necesar în lupta împotriva sărăciei şi pentru respectarea drepturilor omului sau, aceste  fotografii, rămân doar o cronică a istoriei noastre recente. (Grigore Roibu)