Comorile pământului

Peştera Bolii şi Canionul Carstic Băniţa

Legendele din zona Ţării Haţegului vorbesc despre bogăţii ascunse în „mărunatiele” pământului. La sfârşit de săptămână, împreună cu trei prieteni, toţi pasionaţi ai artei fotografice, am plecat pentru a găsi aceste bogăţii ale naturii. Nu am căutat comorile dacice despre care vorbesc legendele locului, o zonă plină de gropi, grote şi peşteri încă nedescoperite, ci frumuseţea şi splendoarea pe care ne-o oferă lumea înconjurătoare.

Ne-am îndreptat spre un loc greu accesibil celor care sunt obişnuiţi cu asfalt până la destinaţie. Am ajuns în spaţiul în care Ţara Haţegului se termină, lăsând loc versanţilor muntoşi din calcar ai Văii Jiului şi pe care apa, începând din jurasic, i-a săpat cu meticulozitate formând un fenomen carstic foarte puţin cunoscut în România. Canionul Carstic de la Băniţa l-am descoperit datorită prietenilor mei de la „Discover Transylvania”. Potrivit spuselor lor, acest canion nu a fost documentat fotografic până acum. Asta, datorită faptului că nu este locul potrivit pentru a te plimba în pantofi, ca pe faleză. La sfârşitul scurtei expediţii, datorită faptului că această „arhitectură de piatră” este realizată de apă, bocancii au trebuit agaţaţi în cui pentru a se usca.

Nu am avut la dispoziţie decât o singură zi, aşa că am depins în totalitate de lumina şi condiţiile meteo care ni se ofereau. Zona în care am ajuns este plină de vegetaţie, din dorinţa naturii, parcă, de a ascunde ochiului această minunăţie pe care a creat-o natura. Pe malul părâului am pătruns în culoarul săpat de apă, în „cetatea” cu cu pereţi verticali din granit. Soarele strălucitor se combina cu umbra din interiorul canionului făcând, de multe ori, dificile expunerile. Ceea ce am văzut, nu poate fi exprimat în cuvinte. O parte din ceea ce am realizat vă prezentam dumneavoastră, celor care urmăriţi articolele de pe artavizuala21.

Peştera Bolii, aflată tot în această zonă, este parte a rezervaţiei Parcului Natural Gradiştea Muncelului, intrarea realizându-se printr-o arcadă care are înălţimea de 46 de metri. Peştera este situată la 6 km nord de oraşul Petroşani, pe drumul ce leagă Ţara Haţegului de Valea Jiului, în locul unde se întâlnesc Munţii Retezat cu cei ai Sebeşului. Peştera a fost săpată de Pârâul Jupâneasa, care, apoi, se pierde în interiorul muntelui de calcar. Pe o lungime de 466 de metri galeria coboară aproximativ 3 metri, fiind accesibilă publicului. La ieşirea din peşteră pârâul poartă numele de Galbina.

O legendă din anii ’80 relatează faptul că peştera a devenit loc de pelerinaj după ce Sfânta Maria s-a arătat participanţilor la o sărbătoare a minerilor. O altă legendă spune că o fată frumosă şi bogată, pe nume Jupâneasa, nu-şi găsea perechea. Văzând-o tristă, Maria a transformat-o într-un pârâu cristalin care curge în căutarea iubitului.

Despre legendele care au animat minţile aventurierilor în căutarea tezaurului dacic ascuns aici, cu năluci şi labirinturi tainice, nu o să vorbesc pentru că au făcut subiectul diverselor publicaţii mai mult sau mai puţin credibile. Cu siguranţă, însă, legendele ascund, de multe ori, un „sâmbure” de adevăr. Locul a fost folosit de partizani pentru a se ascunde de autorităţi şi în timpul Războiului peştera a fost folosită ca depozit de muniţie. Impresionaţi de frumuseţea şi misterul pe care îl inspiră Peştera Bolii, regizorul filmului „Legenda Nibelungilor” a ales să filmeze câteva scene în Peştera Bolii şi la Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Nu vă pot spune mai multe date despre Canionul Carstic de la Băniţa şi peştera Bolii pentru că nu am cunoştinţele necesare în vederea unei analize ştiinţifice. Vă pot prezenta, prin intermediul imaginilor realizate, un fragment din ceea ce am surprins prin vizorul aparatului de fotografiat, „sculpturi” şi structuri naturale realizate de apă, vânt şi ghiaţă, rezultat al eroziunii exercitate timp de milioane de ani asupra rocilor din munte.

Cu toate că punctele de staţie sunt limitate în lipsa unui minim echipament de căţărare, apelând la toate cunoştinţele tehnice, bucurându-ne de tot ce descopeream la fiecare pas, agăţând trepiedele între pietre, ne-am pus în practică propriile metode de lucru. Culoarul strâmt al canionului părea, dintr-o dată, extrem de populat. În final, cu toţii am admirat forţa naturii, care ar face invidios orice sculptor ce ar dori să-şi măsoare cunoştinţele încercând să o imite. (Grigore Roibu)
Participanţi: Petrişor Crăciunoiu, Ştefan-Daniel Bocşe, Cătălin Redinciuc şi Grigore Roibu.
Foto: Discover Transylvania

Ţărănoaia SummerCamp

Prima ediţie a Taberei de Creaţie Artistică şi Fotografie Făgeţel, 2012

Într-un mediu care a devenit, an după an, tot mai ostil culturii, am cunoscut un grup de oameni inimoşi care au transformat pasiunea lor în proiect cultural. „Ţărănoaia SummerCamp” este denumirea primei ediţii a Taberei de Creaţie Artistică şi Fotografie de la Făgeţel, judeţul Hunedoara. Eusebiu Popescu (Seba), pasionat de ieşirile în natură şi maşinile 4×4, a cumpărat o casă veche în satul Făgeţel. Pasiunea pentru natură, drumeţii, excursii şi descoperirea tradiţiilor transilvănene a contribuit la formarea grupului Discover Transylvania. Dorinţa de a cunoaşte oameni şi de a se bucura împreună cu alţii de frumuseţea pe care o oferă natura a dus la ideea acestei tabere. Nu vă pot împărtăşi tot ceea ce s-a întâmplat pe parcursul celor trei zile cât a durat tabăra, dar, cu siguranţă, pot spune că m-am simţit bine. Am descoperit alături de organizatori şi participanţi locuri pe care altfel cu greu aş fi avut ocazia să le văd. Am spus mii de poveşti şi am ascultat tot atâtea. Am vorbit cu oamenii din satele aproape izolate despre problemele şi bucuriile lor. Am ascultat muzica pădurii şi ciripitul păsărilor în liniştea serii, departe de vuietul oraşului cu care sunt obişnuit. În ultima zi am stat de vorbă, ca participant al acestei prime ediţii, cu Seba, Petrişor Crăciunoiu, unul din fotografii experimentaţi ai grupului şi cu tânărul student al Universităţii de Arte de la Cluj, Daniel-Ştefan Bocşe. Le-am pus câteva întrebări la care au avut amabilitatea să îmi răspundă, şi astfel vă pot dezvălui şi vouă, celor care citiţi artavizuală21, pasionaţi de arte şi de natură, o parte din tot ce s-a întâmplat aici.

Povestea din spatele cadrului fotografic

Grigore Roibu: Suntem în ultima zi a taberei de Arte Plastice şi Fotografie pe care aţi intitulat-o „Ţărănoaia SummerCamp”, tabără ce s-a desfăşurat pe o perioadă de trei zile. De unde ţi-a venit ideea acestei tabere şi care a fost scopul ei?

Petrişor Crăciunoiu: Acest proiect este rezultatul unei idei mai vechi. Totul a plecat de la grupul Discover Transylvania, un grup care organizează excursii destinate iubitorilor de natură şi de fotografie. În această locaţie, datorită bunăvoinţei gazdei, intenţionăm să construim o tabără de vară permanentă, în care pot veni atât copii, cât şi familii. Intenţia noastră este de a susţine activităţi şi domenii ale artelor şi culturii.

– În calitatea ta de organizator, pentru cei care nu te cunosc, spune-ne în câteva cuvinte cine este Petrişor Crăciunoiu?

– Foarte scurt, un fotograf. Un pasionat de fotografie şi tot ceea ce înseamnă ea.

– Ce vor putea face cei care vin în această nouă tabără?

– În primul rând, fotografie. Zona este extrem de spectaculoasă. Vom face drumeţii în inima Ţinutului Pădurenilor, unde vom vizita sate izolate pentru a cunoaşte satul românesc autentic. În aceste sate s-au păstrat straiele tradiţionale, obiceiurile şi tradiţiile. Îi vom familiariza pe participanţi cu diverse noţiuni despre natură, despre cum trebuie să se comporte în anumite situaţii, ce presupune a fi ecologic şi ce impact pot avea ei asupra naturii. Vom încerca să facem, pe toată perioada şederii în această tabără, ca timpul petrecut aici să fie cât mai plăcut, atractiv şi educativ.

– De unde provine această idee, una în jurul căreia este organizată tabăra, de a vizita sate izolate care intră rar în contact cu mediul urban, foarte puţin „contaminate” de cultura occidentală prezentă în oraşe şi de a cunoaşte comunităţi mici ce încă păstrează tradiţii străvechi?

– Din păcate, doar aceste sate, cu drumuri greu accesibile, sunt cele ce păstrează obiceiurile şi tradiţiile vechi. Noi nu facem altceva decât să deschidem ochii celorlalţi. Să îi facem conştienţi de valori care se pot pierde. Aceste tradiţii încep să dispară. Oamenii vin către oraşe şi astfel tradiţiile sunt în pericol. Satele sunt tot mai îmbătrânite şi aceste obiceiuri riscă să se piardă, nefiind transmise generaţiilor următoare.

– Ai organizat şi participat la multe work-shopuri de fotografie. Poţi dezvolta ce faci aici şi de ce oamenii ar alege o astfel de tabără?

– În primul rând, celor care nu sunt iniţiaţi cu tehnicile fotografiei, le spunem primele reguli care se aplică, cum ar fi, de exemplu, principiile tehnice şi de compoziţie, modul de utilizare a aparatului de fotografiat şi ajungem la, să zic aşa, „povestea de dincolo de cadru”. Pentru cei avansaţi facem studii de caz pe diferite domenii ale fotografiei, ajungem să vorbim despre fotografia minimalistă sau jurnalistică, tot ceea ce i-ar putea interesa.

Posibilitatea de a explora fotografia ca artă

– Ca proaspăt student al Universităţii de Arte şi Design din Cluj, care este impresia ta ca participant la această primă ediţie a Taberei de Artă de la Făgeţel?

Daniel Ştefan Bocşe: Dintre toate taberele la care am participat aceasta a fost una extrem de dinamică. Am fost impresionat de locurile vizitate, de oamenii pe care i-am cunoscut, discuţiile purtate care au fost revigorante şi, ca o concluzie, toată activitatea desfăşurată pe parcursul acestor trei zile îmi este utilă.

– Ca tânăr care te formezi în domeniul fotografiei artistice, ce te-a impresionat în locurile prin care ai umblat? Ce ai descoperit inedit aici prin vizorul aparatului de fotografiat?

– Posibilitatea de a explora fotografia ca artă. Discuţiile purtate mi-au fost utile. Eu nu sunt în stadiul de a descoperi tehnici fotografice. Am realizat câteva experimente şi atmosfera de aici m-a inspirat.

– Vei reveni în această tabără?

– Cu siguranţă.

Încercăm să dăm viaţă acestui loc

– În calitate de gazdă, cum ţi-a venit ideea de a pune acest spaţiu, o proprietate particulară, la dispoziţia celor ce doresc să participe la o tabără de creaţie artistică şi fotografică?

Sebi: În primul rând pentru că acest spaţu există. Am cumpărat casa cu câţiva ani în urmă. Am plecat de la ideea de a „rupe” tinerii din cârciumile din oraş şi de a-i îndruma către ceva frumos şi plăcut, de a oferi o alternativă pentru a socializa. Aici pot descoperi o lume diferită: tradiţii şi locuri care încet, încet, dispar. Satele mici, precum Piatra Roşie, Bătrâna sau Răchiţele, păstează ceva autentic din tradiţia noastră. În paralel cu ceea ce realizează Petrişor Crăciunoiu şi Remus Suciu, iniţiere în arta fotografică, eu mă ocup de tot ce presupune descoperirea satelor izolate, organizez drumeţii şi fac trasee.

– În această zonă, pentru a ajunge la satele de care vorbeşti, drumurile sunt greu accesibile cu o maşină obişnuită. Ieri am fost pe un traseu, la Bătrâna, cu o maşină off road. Eşti pasionat de maşinile 4×4. Vorbeşte-ne pe scurt despre această pasiune a ta şi felul în care partipanţii la o astfel de drumeţie pe 4 roţi pot ajunge în aceste zone greu accesibile.

– Aici, la Făgeţel, se ajunge relativ uşor, din Dobra. Din păcate sau, din fericire, aş putea spune mai degrabă din fericire, datorită drumului greu accesibil pentru orice tip de maşină, aceste sate sunt ferite de invazia turiştilor. Dacă drumul ar fi asfaltat, ar fi plin de oameni cu grătare pe marginea şoselei. Se dezvoltă ceea ce eu numesc „manelo-trash-ăraia”, cu care nu sunt de acord. Acest lucru ar strica frumuseţea locului.

Traseele alese pentru participanţi sunt, ca să spun aşa, tresee „soft”. Nu-mi permit şi nu sunt adeptul ideii de a băga oamenii pe un traseu periculos, pentru a-i speria. Pentru traseele dificile prefer să merg singur. Descopăr aceste trasee şi, apoi, dacă prezintă siguranţă, decid dacă iau cu mine participanţii taberei. Nu vreau să pun în pericol viaţa nimănui. Traseele pe care le aleg pentru astfel de ieşiri, cu turişti, au drept scop descoperirea unor comunităţi izolate. Eu le ofer celor din maşină o întâlnire cu natura pentru a vedea şi admira peisaje spectaculoase. Pe parcursul traseului facem pauze pentru şedinţe foto şi discuţii despre ceea ce ni se arată în faţa ochilor.

– Cum va evolua această tabără de la Făgeţel şi ce ţi-ai propus pentru viitor?

– Suntem la prima ediţie, ca să spun aşa, în fază incipientă. Anul viitor, pentru că ne dorim această tabără permanentă, vom încerca să invităm fotografi, artişti plastici şi elevi ai liceului de artă din Deva. Ştim că în lumea în care trăim totul este scump, la noi totul va fi ieftin. Atmosfera, focul de tabără, tradiţia şi obiceiurile vor contribui la ineditul taberei. Am achiziţionat câteva costume populare, dintre care unul are peste 150 de ani vechime, doresc să construiesc o cramă pentru discuţii şi care va servi ca sală de expoziţie şi vreau, pentru anul viitor, să achiziţionz o parte din materialul de lucru al participanţilor, pentru sculptură.

Tabăra va fi un loc de socializare, discuţii pe divese teme, schimb de idei între elevi şi studenţi, între pasionaţi şi profesionişti. Totul va prinde viaţă o dată cu următoarea ediţie. Încercăm să creştem pas cu pas şi vrem să dăm viaţă acestui loc.

– Vă mulţumesc tuturor şi vă doresc succes în continuare.

(Interviu realizat de Grigore Roibu)
Fotografii realizate în tabăra Ţărănoaia SummerCamp 2012 de: Petrişor Crăciunoiu, Ştefan-Daniel Bocşe, Redinciuc Cătălin şi Grigore Roibu.