Mauricio Silerio – „Breath In/ Breath Out”

Expoziţie de artă digitală
Bastionul Croitorilor, Cluj

Mauricio SilerioAsociaţia Culturală Eikon în parteneriat cu Ambasada Mexicului în România, Municipiul Cluj-Napoca si Serviciul Administrare Obiective Culturale vă invită vineri, 22 martie 2013, ora 18.00 la vernisajul expoziţiei de artă digitală „Breath In/ Breath Out “ a artistului mexican Mauricio Silerio.

Artistul  Mauricio Silerio s-a născut în Queretaro, Mexic, la 22 septembrie 1979. A urmat diferite cursuri de pictură, sculptură, grafică şi fotografie în centrele culturale din Celaya, Guanajuato, fiind un artist autodidact şi reuşind să-şi creeze un stil propriu printr-o expresivitate artistică complexă şi cosmopolită.
Şi-a început drumul artistic ca simplu spectator, observator, admirând şi bucurându-se de operele din expoziţiile la care era invitat fără să îşi imagineze că într-o bună zi va fi creator la rândul său. Ca spectator în artă s-a bucurat şi a admirat curente precum op-artul  lui Victor Vasarely, suprarealismul lui Salvador Dali, şi alţi artisti precum Picasso, Munch, Miro, Klimt etc. Ca artist, Mauricio Silerio se află într-o continuă căutare a propriului drum şi stil, nu aspiră însă să creeze un curent unic. Cu toate acestea lucrările sale reprezintă o viziune interioară foarte diferită de alte lucrări în manieră digitală. El creează un limbaj unic, particular şi caracteristic tradiţiei sale. Consideră că asa cum toţi suntem rezultatul unei inerţii şi evoluţii, tot aşa lucrările lui sunt foarte influenţate de unele curente  şi artisti pe care îi admiră, iar acest lucru se observă în culorile prelucrate, supradimensionarea figurilor, peisajele caracteristice tradiţiei lui şi utilizarea anumitor figuri geometrice ca elemente esenţiale şi recurente, cum sunt pătratele si cercurile, tabla de şah, etc.
A avut peste 35 de expoziţii individuale în Mexic, Costa Rica, Cuba, Serbia, Ungaria ,Austria,  România şi peste 40 de expoziţii de grup în diverse ţări precum Olanda, Cuba, Italia, Brazilia, Argentina, Chile, Canada, Malaezia, Spania, Mexic şi România.
Lucrările sale se regăsesc şi în volumul scriitorului Gabriel Bota, „nu mă numesc Eu!” apărut în noiembrie 2012 la editura Eikon, la Cluj, unde cu ocazia aceasta i-au fost expuse lucrări în foiaerul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga“ şi la libraria Bookcorner Librarium.

Despre expoziţia sa de artă digitală, „Breath In/ Breath Out „artistul spune doar atât: „Noi inhalăm esenţa Universului ca să aparţinem totului iar totul să facă parte din propriul nostru Univers. Inhalăm idei, emoţii, senzaţii, cunoştinţe, experienţe pentru ca, prin intermediul unei construcţii interne să creem spaţii noi, pline de foarte multe posibilităţi în care limitele ce ne consumau înainte, să se transforme în detalii ale unei alte existenţe pe care am lăsat-o în urmă, şi eliminăm energie comprimată în formele unor noi realităţi provenite dintr-un timp anterior ce reînvie în acest prezent şi suportă un timp numit viitor. Este timpul fără de timp unde totul e posibil şi probabil deoarece depinde de idea originală, creatoare şi spectatoare, contemplativă a liniei ce uneşte marea şi cerul.”

Vernisajul expoziţiei a avut loc pe dfata de 22 martie 2013. Expoziţia rămâne deschisă publicului timp de o săptămână. În deschidere au vorbit consilierul Ambasadei Mexicului în România, Eduardo Niño Ávalos, fotograful şi profesorul universitar clujean Dorel Găină şi reprezentantul asociaţiei Eikon, scriitorul Gabriel Bota.

Organizatori: Asociaţia Culturală Eikon, Ambasada Mexicului în România, Primăria Municipiului Cluj-Napoca si Serviciul Administrare Obiective Culturale
Parteneri media: TVR Cluj, Radio Romania Cluj, Radio Napoca FM, Modernism.ro, webcultura.ro, revista Tataia, revista Bulevard, Bookcorner Librarium, Doamna T, Theevents, Evenimente in Cluj, welcome2cluj.ro, Clujlife, Zile şi Nopţi, Art Act Magazine, Cetăţeanul Clujean.

Marius Budu – Twisted Flash

Muzeul de Artă Timişoara
28 septembrie – 12 octombrie, 2012
Prezintă: Prof. Dr. Marcel Tolcea

Vineri, 28 septembrie ora 18.00, la Palatul Baroc are loc vernisajul expoziţiei „Twisted Flash” de Marius Budu. Aceasta cuprinde 20 de lucrări de fotografie cu dimensiunile de 1m x 1m şi, conform artistului, „doreşte să ofere privitorului o nouă perspectivă, o nouă interpretare a aspectului care ne este cel mai uşor să-l recunoaştem în umanitatea noastră – propriul nostru trup”.

„Twisted Flash” este un proiect de artă fotografică realizat pe parcursul a 6 ani. Proiectul explorează complexităţile relaţiei cu eul fizic. „Twisted Flesh” este, în acelaşi timp, un experiment psihologic, o încercare de a pătrunde esenţa formei fizice ca entitate intrinsecă şi relaţia noastră cu aceasta.

Marius Budu se reîntoarce în ţară, după 18 ani în care a locuit în străinătate, pentru a lansa acest proiect în oraşul sau natal, Timişoara. Marius Budu este artist vizual specializat pe fotografie şi artă digitală. A trăit o perioadă în Canada, iar acum locuieşte în Copenhaga, Danemarca.
„Fotografia este pentru mine o unealtă. Aşa cum unii folosesc lutul sau lemnul, eu folosesc corpul uman ca un mediu artistic în sine. Sunt fascinat de nenumăratele modalităţi de exprimare pe care acesta le oferă. Imaginile mele tind spre suprarealism şi abstract deoarece sunt interesat să spun atât o poveste vizuală cât şi conceptuală. Relaţia cu subiectul şi experimentul sunt elementele cheie în arta mea”, spune artistul Marius Budu.

„Jocul” cu imaginea

Camera obscură de pe ecran

În rândul artiştilor plastici de azi există o reticenţă a acestora vizavi de arta realizată prin tehnica procesării computerizate, respingere mai mult sau mai puţin justificată. Mai de grabă, poate fi vorba despre o rezervă sau o prudenţă profesională care se datorează, pe de o parte problemelor tehnice neacceptate şi, de cealaltă parte, a necunoaşterii.

Lipsa unor lucrări convingătoare de artă computerizată poate justifica, într-un fel, această atitudine. Această atitudine este şi consecinţa unui refuz vehement din partea unei generaţii de plasticieni ce nu acceptă, nici în ruptul capului, că estetica artei s-a transformat o dată cu evoluţia tehnicii. De altfel, această atitudine o putem urmării de-a lungul întregii istorii a artelor; reticienţa celor cu idei conservatoare fiind una de respingere în faţa manifestărilor pe care le propunea avangarda. Generaţia din care fac parte, o generaţie care a prins sfârşitul perioadei comuniste la vârsta maturităţii pentru a conştientiza „încorsetarea” la care era supusă lumea artistică, dar având în acelaşi timp tinereţea şi revolta de a se fi integrat sistemului, a răspuns cât se poate de rapid şi deschis la folosirea noilor mijloace de exprimare vizuală şi informală, care după 1989 au adus în mentalitate sentimentul libertăţii. Computerul şi internetul au însemnat un pas către libertatea de exprimare a ideilor pe care le aveam. Computerul a devenit treptat un instrument obişnuit ce s-a integrat mijloacelor vizuale la care artistul apelează tot mai mult pentru a se exprima. Mai mult, mediul virtual de exprimare este extrem de eficient în rezolvarea unor probleme imediate, cum ar fi, de exemplu, realizarea unei coperţi de carte, a unui afiş, tehnoredactarea unui text cu imagini, prezentarea unei lucrări ştiinţifice etc.

Sigur, mulţi vor susţine că un instrument cu ajutorul căruia un artist se exprimă nu poate fi altceva decât un instrument. La fel ca pensula sau dalta. De cealaltă parte se afla efortul creator şi imaginaţia artistului ce propune un dialog cu sine şi ceilalţi. Într-o mare măsură aşa şi este. Computerul foloseşte un limbaj al cărui cod trebuie descifrat pentru ca, în cele din urmă, să devină parte componentă a unui dialog, al procesului de comunicare. Herbert W. Franke, unul din inventatorii termenului de „computer art” a fost întrebat dacă: „Imaginea creată cu ajutorul computerului este cu adevărat artă?”. Răspunsul acestuia a fost: „Am putea întreba la fel de bine dacă sunetele obţinute cu ajutorul unei viori reprezintă muzică? În ambele cazuri se utilizează unelte pentru a produce artă”.

Faptul că fotografiile digitale pot fi uşor realizate, procesate şi arhivate sau chiar transferate, nu înseamnă nimic din punct de vedere artistic. Puţini dintre utilizatorii de computer au utilizat efectul de relief al unei imagini procesate prin tehnici clasice sau cel al solarizării de odinioară, procese laborioase care presupuneau realizarea unui negativ pe hârtie fotografică. Acum lucrurile stau ceva mai simplu. Cu ajutorul un singur click pot fi aplicate aceste efecte prin intermediul unor programe care nu sunt altceva decât o cameră obscură transpusă pe un ecran şi, mai mult, imaginile pot fi transmise pentru a fi văzute de un număr foarte mare de oameni. Aş putea spune, glumind, că Leonardo da Vinci, dacă ar fi descoperit printul şi-ar fi multiplicat Gioconda şi nu ar mai fi aşteptat secolul al XX-lea pentru ca ea să devenină atât de cunoscută.

Computerul şi capacitatea lui de a combina realitatea vizuală şi virtuală – atât 2D cât şi 3D – devine fascinantă şi acaparatore în momentul în care învăţăm „limbajul” codificator al acestuia. Arta digitală depăşeşte limitele fireşti ale artistului pentru a impune un soi de dialog între creator şi instrument, o relaţie, putem spune, cu o unealtă, legătură fără precedent în actul de creaţie, proces care până nu de mult era rezervat doar omului. Este vorba de o colaborare între imaginar şi „nelimitările” oferite de o „maşină”. Se schimbă nu doar datele tehnice ale „imaginii” dar şi patternul ei invizibil, simbolic şi chiar filosofic.

Avem de-a face cu o realitate vizuală ce a devenit o nouă expresie artistică, o hiper-realitate, o post-realitate, o meta-realitate, la care se adaugă libertatea de „navigaţie”, prin imagine şi cu ajutorul ei. Estetica virtualului vizual ca parte componentă a tehnologiei de comunicaţie s-a impus, incluzând estetica tradiţională de „muzeu”, desigur virtual. Toate acestea datorită faptului că prezentarea muncii unui artist se face uşor în era digitală şi informaţia este extrem de rapid accesibilă unui număr din ce în ce mai mare de utilizatori ai internetului. În locul modelului vechi al dependenţei se configurează acest tip de fluxuri, în care difuziunea de masă a imaginilor scurtcircuitează decalajele, iar persoanele părăsesc culturi „de baştină”, poposind cu bagajul lor spiritual în miezul unor culturi avide de înnoire.
Arta virtuală din zilele noastre, dincolo de tehnologia pe care o presupune şi modificările aduse esteticii, are la origini fiinţa umană care o propulsează. Artistul nu şi-a pierdut nici autoritatea, nici profesionalismul. Are însă o autoritate ce se bazează pe folosirea altor mijloace şi instrumente pentru a-şi exprima ideile. Arta s-a democratizat, coborând din lumea spiritului şi a metafizicului de „atelier” în lumea tehnologiei. Calitatea vieţii în societăţile dezvoltate este direct legată de ingeniozitatea şi resursele de care dau dovadă elitele capabile să rezolve diverse probleme. Găsirea acestor soluţii implică utilizarea computerului. Vrem sau nu vrem să recunoaştem, trăim o eră a informaţiei care tinde să devină o eră a supraîncărcării cu informaţie.
Supunerea la rigorile inteligenţei încorporate în „hard”- ul şi în „soft”- urile maşinii, sau instrumentului de lucru, este obligatorie şi se dovedeşte a fi o barieră aproape imposibil de depăşit. Soluţiile pentru depăşirea conflictului vin, ca întotdeauna, din talentul, tenacitatea, curajul, reflexivitatea, dar şi cultura celui care crede în virtuţiile comunicaţionale ale artei.

Dincolo de forme exotice, culori, multimedia şi provocări se află, în fond, sensibilitatea, dar şi forţa artistului ce vrea să facă posibil să se vadă ceea ce nu se poate vedea decât prin intermediul operei lui originale. Acest palier al viziunilor postmoderne, imposibil de numit, ca apoi să fie „etichetat” cu mijloace „clasice”, reprezintă, în ultimă instanţă, mesajul subtil, expresiv şi original, pe care artistul reuşeşte să-l descopere şi să-l includă în „jocul” său cu imaginea. (Grigore Roibu)
Surse bibliografice: Nicolae Macovei –  Digital art (Flacăra nr.1-2/ianuarie-februarie 2007)