Rudy Autio – un reper în noul limbaj al artelor contemporane

O nouă estetică a ceramicii

Ceramica artistică reprezintă o profesie relativ nouă. În România primele manufacturi de porţelan au fost înfiinţate după Primul Război Mondial, iar ceramiştii independenţi au apărut după cel de-Al Doilea Război Mondial. Ceramica s-a impus ca o activitate artistică cu mare potenţial expresiv în cadrul artelor vizuale contemporane la nivel mondial. După a doua jumătate a secolului al XXlea, preocupările artistice din domeniul ceramicii se îndreaptă tot mai mult spre redescoperirea tehnologiilor străvechi şi aplicarea acestora în producţiile plastice care reprezintă limbajul vizual al artei post moderne. Cu toate acestea, în România revistele de specialitate nu sunt interesate de acest domeniu al artelor şi, în consecinţă, apare o confuzie între meseria de ceramist-olar şi cea de meşteşugar-artizan.

Ceramica artistică autonomă a produs lucrări originale în contextul artei Postmoderne prin incorporarea unor teorii de expresivitate specifice sculpturii, picturii şi graficii, vizând lumea formelor tridimensionale abstracte, cu elemente multiple de asamblare şi instalare. Lucrul cu argila, ca potenţial expresiv ce transmite concepte artistice a devenit un scop în sine, care face recurs la tradiţie şi, în acelaşi timp, este materie de studiu şi experiment în procesul de iniţiere al studenţilor din facultăţile de artă. Faţă de alte arte, ceramica are calitatea elementarităţii, ceea ce o face să comunice cu natura, în propriul ei limbaj, rămânând în acelaşi timp într-o rafinată independenţă estetică[1]. În acest sens voi prezenta o serie de protagonişti ai ceramicii contemporane, care au contribuit prin intermediul lucrărilor lor la reformularea esteticii „artei focului”, nume care au fost ignorate în publicaţiile din România. Perioada Postmodernă se conjugă ca o constantă acţiune de tratare „estetică” a noilor tehnologii, beneficiind de premise istorice şi condiţii sociale a unei realităţi culturale dilatată şi mondializată[2].

Un narator prin intermediul artei focului

Ca artist, pictor şi inovator în domeniul artelor, Rudy Autio rămâne în avangarda unei generaţii remarcabile de artişti ale căror lucrări în ceramică, asamblare şi instalare sau intermedia au schimbat însăşi natura artei. Cariera artistică a lui Rudy Autio poate fi caracterizată prin două loialităţi dominante. Prima a fost dedicată, pe tot parcursul vieţii, pentru lut ca un mediu legitim al artei moderne. Al doilea subiect abordat în opera sa, la începutul anilor 1980, a fost loialitatea faţă de abstractizarea formelor tridimensionale prin intermediul vaselor pictate.

Rudy Autio este unul dintre cei mai influenţi artişti din Statele Unite ale Americii care a lucrat utilizând argila. S-a născut în anul 1926, în Montana, unde apoi a condus Departamentul de Ceramică de la Universitate timp de douăzeci şi opt de ani, fiind fondator al Archie Bray Ceramica, Fundaţia Helena.
Arne Rudio Autio provine dintr-o familie de imigranţi finlandezi stabiliţi în Butte, Montana. În copilărie el a învăţat să deseneze alături de artiştii de aici. A servit în Marina americană timp de doi ani de zile în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După sfârşitul războiului, el a studiat arta la Montana State University (apoi la Montana State College) în Bozeman, unde s-a întâlnit prima dată cu Peter Voulkos, care i-a devenit prieten pe tot parcursul vieţii. În urma studiilor din domeniul artelor, Autio a obţinut o diplomă de Master of Arts din partea Universităţii de Stat din Washington. În anul 1957, a început să se ocupe de ceramică în cadrul departamentului de la Universitatea din Montana, unde a fost până în ziua dispariţiei sale (20.06.2007) profesor emerit al Şcolii de Arte Plastice.
A primit o diplomă Tiffany Award în artă populară, în anul 1963, distincţia American Ceramic Society Art Award, în 1978, şi National Endowment, acordată în anul 1980, aprecieri în urma cărora a susţinut o serie de conferinţe la Universitatea de Arte Aplicate de la Helsinki, în Finlanda, unde a fost ales membru de onoare.
A fost membru al Consiliului American de Artă populară şi membru de onoare al Consiliului Naţional al Educaţiei în Arte Ceramice din SUA.

Arta lui Autio este inseparabilă de anumite fapte din viaţa sa. Vasele şi formele estetice a ceea ce putem numi o „ceramică de avangardă” fac parte din cariera sa eminentă. Astăzi, puţini mai vorbesc de identitatea remarcabilă a acestui artist, un om meditativ care a căutat liniştea şi reconcilierea, fiind bolnav în ultima perioadă a vieţii. „Ştii, mie încă îmi mai place să lucrez”, spunea Autio. „Sunt foarte fericit că pot lucra în continuare, chiar dacă leucemia nu-mi acordă o viaţă mai lungă”, se destănuia Rudy Autio. Vedem strălucire nestăpânită în munca acestui ceramist, muncă în faţa căreia nu poţi să ai decât un sentiment de adoraţie şi respect.

În anul 2006, Rudy Autio a vândut prima sa sculptură de mari dimensiuni din ceramică, intitulată „Culise”, lucrare vândută pentru suma de 23.000 de dolari Muzeului de Artă Missoula. Achiziţionarea acestei lucrări de către o instituţie publică a făcut ca acest eveniment să fie foarte mediatizat, deoarece la momentul respectiv lucrarea a fost una dintre cele mai bine vândute creaţii din cadrul unei licitaţii. Suma importantă câştigată a fost uimitoare pentru Rudy Autio care a fost luat prin surprindere, amintindu-i de momentul în care a vândut prima sa „bucată de lut lucrată”, în timp locuia la Fundaţia Archie Bray, în anul 1951. „Am cerut atunci 125 de dolari şi tipul mi-a vorbit de o sumă… până la 75 de dolari. A fost o piesă destul de bună, dar am fost luat prin surprindere că cineva ar plăti pentru ea. Asta a fost cinci decenii în urmă. Când eşti atât de tânăr, vezi lucrurile mai departe, asta pentru că eşti entuziasmat şi ştii că poţi face mai mult”, îşi aminteşte Rudy Autio într-un interviu.

Munca de creaţie a lui Rudy Autio se axează în principal pe construcţia de vase ceramice, într-o varietate de materiale şi mijloace media. El a lucrat de-a lungul carierei sale de artist reliefuri, ţiglă ceramică, picturi murale, sculpturi în bronz, a utilizat betonul, sticla şi a realizat lucrări de design.
Pe obiectele sale ceramice aplica imagini figurative, care produc o tensiune între formă şi conturul grafic propus, analizând efectul cromatic asupra formei tridimensionale. Arta lui se inspiră din resursele folclorului Occidental, fiind un amestec subtil de forme şi suprafeţe care unifică piesa cu imaginea unui arabesc liric, dinamic, cu simboluri, cifre, cai sau figuri umane realizate în glazuri colorate.
Instruit în desen şi pictură de la o vârstă fragedă, se poate vedea cu uşurinţă modul în care aceste competenţe joacă un rol important în creaţia sa. Imaginile figurative, după ce a suferit un accident vascular cerebral, se intensifică ca tensiune. În schimb, există un amestec subtil de „mărci” distinctive care configurează forma şi suprafaţa fiecărei piese, o unitate structurală între formă şi desen ce crează unitatea lucrărilor lui. Artist şi profesor, vasele lui decorate apelează la cunoştinţe din vastul muzeu al lumii ceramice, combinând valorile picturale ale lui Henri Matisse cu lucrări antice etrusce.

Picturile şi desenele în cerneală şi acrylic ale lui Rudy Autio, de la începutul anilor 1980, completează lumea vaselor de lut pictate, dar ele sunt, de asemenea, lucrări autonome. Pe ambele suprafeţe bi-dimensionale ale vaselor de lut, lucrările sunt izbitoare, nu doar pentru compoziţiile libere, gestuale, cu linii şerpuite de grosimi diferite, culori vibrante şi suprafeţe bogate, dar şi pentru intensitatea psihologică a acestor imagini.
Lui Rudy Autio i s-au comandat o serie de picturi murale religioase. Cele mai importante sunt în Great Falls, Anaconda, Bozeman, Butte şi Missoula. Alte picturi monumentale sunt Metals Bank and Trust în Butte, vitraliile pentru o capelă la Malmstrom AFB, Missoula Fire Station şi Biserica Sf. Anthony din Missoula.
Deseori sunt surprins de publicitate”, spune Autio, care vorbeşte în termeni modeşti care par a subestima rolul său ca protagonist major al artei din Montana. „Cred că este o chestiune de longevitate mai mult decât orice altceva. Eu nu sunt un judecător al propriei mele munci. Nu ştiu dacă sunt foarte talentat. De la începutul carierei nu am făcut o separare între domeniile artelor. Întotdeauna mi-am dorit să fiu un sculptor bun, pur şi simplu…”, completează Rudy Autio.

Copiii lui încă îşi amintesc lecţiile rudimentare ale tatălui lor despre viaţă şi artă. El a încurajat un mediu de învăţare continuă pentru copiii şi nepoţii săi, activităţi prin intermediul cărora îi implica în munci creative în casa familiei. Lucra alături de nepoţii săi în atelier transmiţându-le secretele muncii de olar şi tainele arderilor. A fost alături de familia sa la schi, în drumeţii şi, datorită pasiunii pentru ambarcaţiuni, a navigat împreună cu ei. Copiii îşi amintesc: „a construit o cabină pe Lacul Flathead în 1965, a făcut bărci din fibră de sticlă, sauna care a venit mai târziu, pereţi de stâncă şi mobilierul”.

Când Rudy Autio a fost diagnosticat pentru prima dată cu boala, în februarie 2005, i s-a spus că va trăi numai două săptămâni, dacă nu începe chimioterapia cât mai curând posibil. În ultimii trei ani, chiar dacă sănătatea lui era precară, Autio nu a pierdut pofta de mâncare şi dragostea pentru ceramică. „Sunt de acord cu faptul că am leucemie. Am fost norocos să fac ceea ce am vrut în viaţă şi mi-a plăcut lucrul cu lut. Pentru a face o ieşire din viaţă, surprinzător(…), îmi pare rău doar pentru ceea ce mai am de făcut. Ştii, când am fost diagnosticat cu leucemie medicii mi-a spus că nu am mult timp. Aceşti minunaţi medicii mi-au dat deja mai mulţi ani decât ceea ce era de aşteptat, şi apreciez asta. Chiar dacă am doar un alt şase luni din viaţa mea, vezi, asta-i bine, atâta timp eu sunt ocupat până atunci.”, spunea Rudy Autio.

Deşi a fost mic de înălţime, Rudy Autio a fost mai mare decât viaţa, un om şi un artist care a lasat în urmă o operă vastă şi coerentă ce l-a transformat în unul dintre cele mai notabile nume din ceramica contemporană. Rudy Autio a fost un inovator cu o carieră şi un traseu în domeniul artelor care a urmat de-a lungul vieţii o progresie constantă de excelenţă în domeniul plasticii. Ca artist şi dascăl, el a ajutat la schimbarea modului de gândire în ceramică şi a modului cum sunt privite „artele focului” în arta contemporană, statutul de olar fiind atribuit datorită creaţiei sale (şi al altor artişti din aceiaşi generaţie), celor care inventează forme pentru a exprima idei. În timpul carierei sale artistice, Rudy Autio a modificat relaţia dintre culoare şi obiectul ceramic. Folosirea desenului şi a picturii pentru a realiza naraţiuni i-a permis să extindă gramatica limbajului vizual. Lutul s-a dovedit a fi mediul perfect pentru Autio, permiţându-i o dimensiune aparte pentru a construi formele vaselor sale voluptoase. Contribuţia lui Autio în domeniul ceramicii este de necontestat, creaţia sa fiind un reper al generaţiilor succesive de ceramişti. (Grigore Roibu)


[1] Titu Toncian – Ceramica artistică. Materie formă şi imagine.
[2]
Titu Toncian – Experiment şi tradiţie. Postmodernismul în artele vizuale.

Decorarea corpului uman

Tatuajul – un produs al imaginaţiei umane

Subiectul tatuajelor a rămas, aprope peste tot în lume, unul controversat. Mulţi sunt cei care îndrăgesc tatuajele, le fac pentru a le admira sau a fi admiraţi, dar la fel de mulţi sunt cei care le blamează, asociindu-le cu o manifestare aparţinând clasei de jos a societăţii.

Prin descoperiri vechi de secole, studiile antropologice atestă că de mii de ani oamenii se află în căutarea unor tehnici şi mijloace de individualizare, care să permită disocierea vizuală a insului de restul populaţiei şi apartenenţa la un grup sau o idee. Fiecare continent, fiecare cultură, rasă şi religie are o formă de înţelegere şi aplicare a ritualurilor de modificare corporală. Unele dintre aceste modificări reprezintă o estetică în sine. Din vremuri străvechi, oamenii au încercat să îşi schimbe aspectul fizic din dorinţa de a fi altfel, de a dobândi un anumit statut social sau de a transmite puterea pe care o deţin într-o comunitate.

Tatuajele, de diferite forme şi mărimi, introducerea unor obiecte în buze, ascuţirea dinţilor, alungirea lobilor urechilor, dopurile pentru nări, gâturile alungite şi modelarea craniilor sunt câteva exemple de modificari corporale tradiţionale, mai ales de de natură tribală. Primele manifestări a ceea ce numim astăzi „body art” au apărut cu aproximativ 12.000 de ani în urmă. Mumiile tatuate, descoperite de-a lungul secolelor, din Egipt până în estul şi în vestul Europei sau în Asia, atestă preocuparea străveche a omului de a-şi personaliza corpul. Tatuajul nu este nicidecum o descoperire a societaţii moderne.

Capitanul James Cook este cel care a introdus cuvantul „tatoo” în vocabularul englez. Căpitanul Cook s-a documentat cu privire la practicile de însemnare a corpului în cazul diferitelor triburi şi culturi pe care le-a întâlnit în cele trei expediţii întreprinse în jurul lumii, în anii 1700. De la el ne parvin primele informaţii şi reprezentări ale uneltelor primitive de tatuare precum şi ale greutăţilor pentru urechi. Tatuajele diferă de la o populaţie la alta, dar ideea rămâne aceeaşi, cei tatuaţi erau o clasă privilegiată, tatuajul urmărind în primul rând dobândirea virtuţilor, o manifestare a puterii cereşti sau o emblemă tribală. La majoritatea popoarelor, conducătorii erau cei care aveau aceste tatuaje pe corp; imagini cu plante sau animale sacre pentru comunitatea respectivă sau simbolul totemic care arăta descendenţa persoanei în cauză. Nu o să insist asupra istoriei tatuajului şi nici ce a însemnat el în diferite culturi ale lumii, deoarece s-a scris destul de mult în acest sens.

Tatuajul, aşa cum îl cunoaştem noi azi, a evoluat timp de secole şi, deşi religia şi guvernele au încercat să înfiereze acest obicei, el este acum mai popular decât oricând. În veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea, marinarii au fost cei care au adus tatuajul în Europa, iar în Statele Unite tatuajele au continuat să facă deliciul mateloţilor până în secolul al XX-lea. După cel de-Al Doilea Război Mondial, obiceiul a devenit blamat fiind asociat delincvenţei juvenile şi stilului biker. În cultura americană tatuarea pielii nu era foarte apreciată. Alături de piercing-uri (obiecte metalice înserate în diverse organe şi părţi ale corpului), tatuajele au fost asociate în societaţile civilizate cu mediile frivole şi anturaje nocive, însă în ultimii ani aceasta prejudecată a început să piardă teren.

În anul 1961, în urma izbucnii unor epidemii de hepatită şi a unor forme de intoxicaţii a sângelui, practicarea acestui obicei a dus la interzicerea lui în mai multe state americane. Curentul hippie şi cel Rock and Roll se fac vinovate, prin conceptele lor icnonografice, de promovarea şi menţinerea fenomenului tatuării în rândul tinerilor din societatea modernă. La începutul anilor ’90 fenomenul a pierdut din amploare, iar semnificaţia tatuajelor s-a redus la mercantilism, într-o societate care părea că se îndreaptă spre desacralizare. În prezent, tradiţia a revenit cu forţe noi, sub forma unui trend în continuă dezvoltare. Tatuajuele sunt considerate o formă a artei, specialiştii fiind capabili să aplice pe pielea umană adevărate „capodopere”. Amatorii societăţii noastre nu au aceleaşi motivaţii pe care le aveau pasionaţii erei de început a tatuajelor. Astăzi nimic nu are de-a face cu trecutul. Din era rock tatuajele au păşit spre noi orizonturi şi momentan sunt preferate de celebrităţi pop şi rap. Angelina Jolie a fost una dintre stelele de la Hollywood considerată în topul artistelor tatuate. Vedeta şi-a desenat pe corp, la un moment dat, numele fostului ei soţ, Billy Bob Thornton. După despărţirea de el, Angelina s-a supus operaţiei de scoatere a respectivului tatuaj. Implicată în misiuni umanitare, vedeta şi-a scris pe gât un tatuaj care spune: „Know your rights” (Cunoaste-ţi drepturile), în amintirea unei acţiuni organizată de Naţiunile Unite. Lista stelelor de la Hollyood şi cel al vedetelor pasionate de tatuaje este destul de lungă. Printre ele se numară Pamela Anderson, Drew Barrymore, Robbie Williams, Christina Aguilera, Tommy Lee, Pink, Paris Hilton, Mike Tyson ş.a.
Din acelaşi registru al modelării pielii umane face parte şi tatuarea cu hena. În prezent hena este folosită în arta body art, în aplicarea tatuajelor non-permanente şi pentru vopsirea podoabei capilare.
În jurul nostru vedem o mulţime de persone care se tatuează. Aceşti oameni provin din cele mai diverse medii sociale cum ar fi de exemplu: avocaţi, sportivi, soldaţi, mecanici şi artişti. În cele din urmă, tatuajele au început să se înscrie în anumite trenduri, cu linii mai mult sau mai puţin moderne.

Se pune întrebarea dacă tatuajul este o artă?

Pentru mulţi tatuajul este artă atâta timp cât poate imita orce reprezentare artistică, luată din lumea artelor vizuale şi transpusă pe piele. Vă avertizez însă, dacă Monalisa a fost pictată pe pânză şi apoi  transpusă pe piele, acest lucru nu are de-a face cu arta. Nu valorează mai mult decât ceea ce este – un desen transpus pe spatele sau braţul unui individ. Am auzit de multe ori idei greşite care susţin, de exemplu, că medicul este un artist. Medicul chirurg nu este nicidecum un artist prin ceea ce face, eventual un bun profesionist. Arta este un act de creaţie şi nu un meşteşug. O operaţie bine făcută, la fel ca şi Monalisa desenată pe braţ, nu au nimic comun cu arta. Într-o oarecare măsură, îl poţi numi artist pe cel care face un tatuaj, dacă imaginea produsă este rodul imaginaţiei lui. Dar, de cele mai multe ori, nu acceptăm tatuaje ce sunt rezultatul imaginat de alţii, simboluri care nu reprezentă nimic din personalitatea noastră.
Body art
-ul a fost adoptat de cele mai multe ori în cadrul unor manifestari ample, cum ar fi festivalurile gay sau prezentările de modă excentrice. În altă ordine de idei a fost pur şi simplu o „marcă” a celor dornici de emancipare, a găştilor din cartierele mărginaşe ori a deţinutilor din penitenciare, pentru care tatuarea corpului devenise echivalentă cu atitudinea „watch out”. Pictarea feţei şi a corpului reprezintă, pe de altă parte, un semnal cu valoare culturală, ţinând de comunicarea non-verbală. Prin această formă de exprimare care acceptă nenumărate semnificaţii, se susţine, o dată în plus, complexitatea procesului comunicării.

Dar, cum rămâne cu acţiunea lui Dan Perjovschi din anii ’9o, care s-a lăsat tatuat, în faţa publicului, scriindu-şi pe umăr România?  Artistul îşi intitulează acţiunea ca fiind o „anti-performanţă” care va dura cât artistul. Semnul, aplicat la fel ca pe vite, într-un spectacol cu public, avea drept scop transmiterea unui mesaj de „exorcizare a republicii lui Iliescu”. Acţiunea, ţine de arta experimentală de la începutul anilor ’90, practicată de o serie de artişti ce îşi găseau prin intermediul performance-ului libertatea de exprimare. Semnul în sine nu reprezintă nimic. Relaţia artistului cu publicul, prin intermediul spectacolului, „activează” mijloacele artelor interdisciplinare încărcându-le cu un mesaj politic. Artistul spunea că şi-a făcut tatuajul din dragoste pentru ţara lui, tatuaj pe care în anul 2009 l-a şters.

Decizia de a purta un tatuaj pe piele nu are nimic comun cu arta. Oamenii care aleg să-şi imprime un simbol permanent nu fac altceva decât să marcheze un anumit eveniment, să onoreze o anumită persoană sau să-şi amintească o idee.  Tatuajul, ca semn grafic, comunică un mesaj ce defineşte personalitatea celui care îl poartă. Un mesaj care nu poate fi definit ca o explorare a reacţiei de comunicare culturală.
Ca toate celelalte metode străvechi, cum ar fi de exemplu: cicatrizarea, alungirea buzelor sau a gâtului, ascuţirea dinţilor şi modelarea cutiei craniene, aceste practici nu demonstrează altceva decât rodul imaginaţiei umane – fie ea creatoare sau distructivă – ce nu cunoaşte limite în modul prin care transmitem imaginea personalităţii noastre, ca fiind distinctă, în mediul social din care facem parte. (Grigore Roibu)