Cristina Bolborea – Lugares Donde Estare

Museo Nacional de Cerámica y Artes Suntuarias “González”
Valencia | Espana

Vernisaj: miercuri, 22 iunie 2016, ora 19.00.

Cristina Bolborea - Lugares Donde Estare„Cu aproape doi ani în urmă, ceramista Cristina Bolborea devenea primul artist român invitat să expună în spaţiul “artei de căpătâi” a Portugaliei, Museu Nacional do Azulejo din Lisabona. În acest paradis al faianţei pictate, dispus în interiorul fostei mânăstiri Madre de Deus, întemeiată de regina Leonor în anul 1509, expoziţia “Locuri unde voi fi” urma să zăbovească circa trei luni. Afluxul de vizitatori, evaluările superlative ale specialiştilor de la Oficiul Patrimoniului portughez i-au determinat pe organizatori, pe directoarea muzeului, dna Maria Antónia Pinto de Matos, să dubleze intervalul de expunere şi apoi să propună itinerarea expoziţiei la cel de-al doilea muzeu, ca importanţă, al Portugaliei, Machado do Castro din Coimbra.

Cu mai bine de 100.000 de vizitatori în cele nouă luni pe simezele din Lisabona şi Coimbra, expoziţia cu titlu premonitoriu “Locuri unde voi fi” şi-a continuat călătoria muzeală în două spaţii la fel de ofertante: Muzeul Grão Vasco şi Quinta da Cruz din oraşul nord-portughez Viseu. Graţie entuziasmului curatorilor de aici, care şi-au făcut promisiunea de a răspândi în toate zările experienţa găzduirii acestei expoziţii de excepţie, de a o face cunoscută tuturor cunoscătorilor în domeniu, dar şi amatorilor de “azulejo” şi de ceramică din Portugalia, Cristina Bolborea a devenit invitatul de onoare al Bienalei Internaţionale de Ceramică (a XII-a ediţie) de la Aveiro.
În data de 6 noiembrie, în prezenţa oficialilor Camerei Municipale din Aveiro (“Veneţia lusitană”, cum i se mai spune), a lui Xohan Viqueira, ceramist spaniol şi comisar al Bienalei 2015, a doamnei Ana Gomes, directoarea Muzeului da Cidade şi a întregii echipe ICR Lisabona, a avut loc a patra inaugurare portugheză a expoziţei.

Iar “locurile unde va fi…” expusă se vor înmulţi semnificativ, câtă vreme în 2016, ICR Madrid va organiza o nouă expunere, în Spania, a antologiei de lucrări ale Cristinei Bolborea. Vernisajul va avea loc la Valencia (Museo Nacional de Cerámica y Artes Suntuarias “González”), miercuri, 22 iunie, ora 19.00.”

Daniel Nicolescu
Cronicar de artă și jurnalist

Cinci artiști români în cadrul Festivalului Saberes e Sabores, Portugalia

Un eveniment în cadrul Proiectului Contemporanii / Coorganizator ICR Lisabona

contemporanii

În perioada 19 – 29 mai 2016, cu ocazia Festivalului “Saberes e Sabores de Outras Gentes” din Redondo, Portugalia, se va desfășura, în cadrul proiectului Contemporanii, o rezidență artistică organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Lisabona și Centrul Cultural Redondo. Alaturi de România se vor alătura festivalului reprezentanți din mai multe țări printre care China, Marea Britanie, Republica Capului Verde, Brazilia, Tunisia, Belgia, Olanda, etc

România va fi reprezentată la Redondo de cinci artiști români: Ion Grigorescu, Mircea Roman, Mihai Sârbulescu, Andrei Rosetti și Corina Dobre, alături de scriitorul Daniel Nicolescu și Mihail Alexandrescu, fotografie.

Festivalul “Saberes e Sabores de Outras Gentes” din Redondo sărbătorește convețuirea în armonie a comunităților prezente în sudul Portugaliei. Menirea artiștilor participanți este de a surprinde atmosfera Festivalului în lucrări de grafică și pictură și de a organiza o expoziție în spațiul Centrului Cultural al Municipalității din Redondo. Evenimentul va fi împărtășit publicului bucureștean în perioada august-septembrie 2016 printr-o expoziție, ce va fi însoțită de lansarea catalogul dedicat proiectului: o alcătuire de lucrări de pictură, fotografie și textul documentar.

„Sunt încântat să constat că această latinitate se înțelege atât de bine. (…) Între portughezi și români s-a creat o punte evidentă, în toate spațiile. (…) Și asta arată că toate aceste lucruri nu s-ar fi putut întâmpla și nu se întâmplă decât pentru că și autoritățile și artiștii, toată lumea, toți intelectualii români au o foarte bună relație cu intelectualii portughezi. (…) Repet, această punte și în timp și în spațiu între două latinități asemănătoare nu poate decât să ne bucure într-o Europă care în rest e destul de convulsivă”, a afirmat Boroianu, la vernisajul expoziției de pictură „Șapte zile la Redondo”, deschisă în luna aprilie 2016 în foaierul Sălii Media a Teatrului Național „I. L. Caragiale”.
(Maria Pașc)

Contemporanii este un proiect inițiat și derulat de Asociația Făuritori care își propune valorizarea Culturii românești actuale prin favorizarea actului de creație, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul. Proiectul Contemporanii are ca obiectiv organizarea și susținerea de activități artistice și socioculturale: schimburi culturale internaționale, tabere de pictură și expoziţii – pentru educarea sensibilităţii estetice a publicului.

„Alegeţi cu ochii, nu cu mâna!”

Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc de acest imperativ categoric. Era plasat, cu grafie diversă, grăbită, trudnică sau studiată (în funcţie de toanele şi gradul de alfabetizare ale vânzătorului) în magazinele de pâine ale anilor ’60-’70. Voia să comunice un principiu de bun-simţ, anume că e neigienic să pipăi produsul de panificaţie, în loc să-l preţăluieşti înţelept din priviri.

Pe atunci, astfel de izbucniri de ţâfnă privată în piaţa întregului popor erau tolerate de aparatul de control statal pentru că vâsleau în direcţia bună a curentului eticii şi echităţii socialiste. Dincolo de mesajul principial, anunţul brutăriilor punea în scenă talentul grafic al brutarilor. Fiecare era scris altfel, cu floricele sau linii abrupte, astfel încât să se diferenţieze (de ce, câtă vreme pâinea – vreo trei sortimente – era tot aia?) de cea a „concurenţei”. Tot aşa, renumitul „Nu primim bacşiş” (atârnat la oha prin frizerii), dădea prilej oricărui Figaro de cartier să-şi dezvăluie nu doar talentul în foarfece, ci şi în penel. Eheee, ce vremuri!


Exact aceste vremuri le evocă albumul (ingenios în demers, atent documentat, cu layout aerisit şi economic) intitulat „Grafică fără computer”. El vorbeşte despre o epocă cumplit de îndepărtată (psihologic vorbind) şi incredibil de apropiată în acelaşi timp, când publicitatea, propaganda, mesajul public, comunicarea (manipulantă sau inocentă, ocazională sau dirijată) se exprimau prin uneltele dintotdeauna ale plasticii, despre nişte vremuri când fonturile, astăzi downladabile printr-un simplu click pe internet, trebuiau decupate din hârtie, polistiren sau tablă, ori rotunjite caligrafic cu peniţa, carioca sau creionul.

Despre nişte vremuri când afişele nu erau o suprapunere de layere, o suită de corecţii din comenzile Photoshop, o colecţie de patternuri abil combinate, ci un şuvoi de gesturi genuine, de la sfumato până la drip, de la haşură până la estompă. În care ezitarea mâinii, greşeala măruntă, imperfecţiunea umanizau şi cele mai stupide anunţuri postate prin fabrici şi uzine. Iată câteva dintre ornamentele găsite în astfel de locaţii şi mesajele lor redundante şi agramate, înduioşător inepte, desprinse din insectarul de imagini al acestui album: „Muncitori Tehnicieni Ingineri folosiţi inteligenţa tehnică proprie pentru autoutilarea întreprinderii”, „Şpanul poate provoca accidente foarte grave, de aceia (sic!), nu uita să cureţi maşina cu: peria (alături se află desenată o perie – n.n.), cu mătura (alături se află desenată o mătură – n.n.), lopăţica (alături se află desenată o lopăţică – n.n.), cârligul (evident, alături se află…)”, „Nu lucraţi sub tensiune”, „Muncitori! Semnalaţi lanţurile şi cablurile rupte!”, „Nu daţi maşina înapoi Nepilotată”, „Atenţie! Elementele graţiei feminine se etalează în afara fabricii. La locul de muncă este obligatorie folosirea echipamentului de protecţie”, „Nu interveniţi dacă nu eşti de profesie” sau „La reparaţii auto, folosiţi capre metalice!”

Varietatea, inovaţia (talentul nu intră în ecuaţie) aveau, vor să spună autorii, uşile deschise. Atâta doar că, la vremea aceea, uşile (în această privinţă) nu erau uşi, ci nişte arcade fără canaturi. „Credem în continuare că zăbovirea pe construcţia unei forme poate da rezultate mai bune decât permite dinamica zilelor noastre, aşa cum eliminarea intervenţiei directe a omului în zona graficii, să zicem, înseamnă de fapt suprimarea acesteia”, spun, în preambulul lucrării, cei de la Atelierul de grafică. Trecând peste detaliul că, folosit cum se cuvine, digitalul este o pensulă în plus şi că nu suprimă decât atunci când utilizatorul lui nu ştie să exprime, volumul coordonat de Ciprian Isac şi Carla Duschka e o excursie delectantă, efectuată cu un autoturism care funcţionează optim doar cu combustibilul nostalgiei. Un fel de a alege nu cu ochii, nici cu mâna, ci cu sufletul.
(Text: Daniel Nicolescu; Foto: Atelierul de grafică www.atelieruldegrafica.ro)
SURSA: iglooblog
Citiţi şi Lansarea unei noi cărţi GF

Topul celor mai vânduţi sculptori

Urs Fischer – cel mai scump artist sub 40 de ani din lume

Ca şi în cazul fotografiei (vezi articolul „Cele mai scumpe fotografii contemporane”, din nr. 569 al ZD), şi în materie de sculptură funcţionează o prejudecată larg răspândită: fie dimensiunile, fie materialul greu (uneori scump în sine), fie modelarea anevoioasă a materiei sculpturale se reflectă în preţul de piaţă al operelor de artă din această categorie. Altfel spus, bunul simţ spune că sculptura s-ar cuveni să fie automat mai scumpă decât pictura. Dacă, într-adevăr, operele unor moderni precum Giacometti („Bărbat mergând”, vândută cu 74,2 milioane de euro la Soteheby’s, Londra, în februarie 2010, l-a detronat pe Picasso – „Băiat cu pipa”, la acel moment cea mai scumpă operă de artă vândută într-o licitaţie publică), Brâncuşi (vezi „Doamna L.R.”, piesă recent devenită celebră graţie adjudecării la licitaţia YSL-Pierre Bergé cu 29 de milioane de euro), Modigliani sau Matisse ating în licitaţii sume de ordinul milioanelor de euro, nu acelaşi lucru se întâmplă cu lucrările contemporanilor. În ultimii ani, în topul celor mai valoroase sculpturi se află o singură lucrare milionară (de fapt, multimilionară), restul situându-se sub pragul de 900.000 USD. Sculptura (sau, mai degrabă, operele în trei dimensiuni) înregistrează (totuşi) o creştere de 14% în ultimele 12 luni şi reprezintă circa 10% din cifra de afaceri a domeniului Fine Arts a acestei perioade. Cu mult mai mult decât fotografia, dar zdrobitor de puţin în raport de pictură. Atenţie, însă, asta se întâmplă în condiţiile în care s-au adjudecat doar 5% din loturile scoase la licitaţie.

Deţinătorul recordului este Urs Fischer, care, la începutul lui 2010, înregistra o licitare-record, de 900.000 de USD, pentru „Untitled (Candle)”. În luna mai, Urs îşi mai atârnă o medalie în palmares, pentru „Untitled (Lamp/Bear)”, o lucrare de mari dimensiuni (h: 7 m) de data aceasta cedată la Christie’s New York pentru incredibila sumă de 6 milioane de dolari. Graţie acestei vânzări, Urs Fischer (un artist cu prezenţe rare în licitaţii, până acum doar 20 de loturi) a devenit cel mai scump artist sub 40 de ani de pe piaţa mondială de artă. În iunie 2011, Urs obţine cel de-al treilea record personal, cu lucrarea insolent intitulată „Thank You Fuck You”,  – 878.020 USD.

Această prezentare necesită JavaScript.

Să privim cum se situează eroul nostru în topul 10 al celor mai scumpi sculptori actuali:

  1. Urs Fischer, „Untitled (Lamp/Bear)”- 6.000.000 USD, Christie’s NY, 11 mai 2011.
  2. Urs Fischer, „Untitled (Candle)”- 900.000 USD, Sotheby’s NY, 11 septembrie 2010.
  3. Urs Fischer, „Thank You Fuck You”- 878.020 USD, Phillips de Pury & Co Londra, 27 iunie 2011.
  4. Abdulnasser Gharem (artist saudit), „Message/ Messenger”- 700.000 USD, Christie’s Dubai, 19 aprilie 2011.
  5. Joana Vasconcelos (Portugalia), „Marilyn”-  657.762 USD, Christie’s Londra, 2 noiembrie 2010.
  6. Bansky (un artist care îşi disimulează adevărata identitate, originar se pare, din Bristol, Marea Britanie), „Vandalised Phone Box”- 550.000 USD, Sotheby’s NY, 14 februarie 2008.
  7. Mathew Day Jackson (SUA), „Harriet (Last Portrait)”- 550.000 USD, Sotheby’s NY, 12 mai 2011.
  8. Urs Fischer, „Airports Are Like Nightclubs”-  500.000 USD, Christie’s NY, 11 mai 2011.
  9. Chintan Upadhyay (India), „New Indians”- 440.000 USD, Sotheby’s NY, 21 septembrie 2007.
  10. Mathew Day Jackson, „Tennanaut”- 430.920 USD, Christie’s Londra, 28 iunie 2011.

(Daniel Nicolescu)
SURSA: ZF de duminică

Cei mai bine cotaţi 10 pictori contemporani

Peisajul vânzărilor în aria artei contemporane s-a modificat substanţial în perioada crizei. Au fost perturbate, desigur, cifrele globale de afaceri, dar şi ierarhiile artistice. Ce a rămas neştirbit este interesul pentru pictură, al cărei câmp de manifestare suscită în continuare cele mai straşnice pasiuni şi scoate cei mai mulţi bani din buzunarul colecţionarilor cu dare de mână.

Între iulie 2009 şi iunie 2010, vânzările mondiale de artă contemporană au atins în sălile de licitaţii (potrivit Artprice, probabil cel mai exact barometru al pieţei de artă actuale) suma de 296,4 milioane de euro. Din aceştia, 67,4% înseamnă pictură. La licitaţii, în această perioadă s-au vândut de trei ori mai multe pânze decât desene, de 4,5 ori mai multe tablouri decât fotografii şi de 5,7 ori mai multe decât sculpturi. Cei zece artişti cel mai bine cotaţi ai picturii contemporane generează, numai ei, 35,5% din sumele de vânzare anuale.

Cu toate acestea, spre deosebire de arta veche şi modernă, nicio licitaţie de artă contemporană (pentru o singură operă) nu a depăşit în 2010 pragul de 10 milioane de euro. Care prag, să ne înţelegem bine, fusese totuşi spulberat pe 12 noiembrie 2008 (la ora marelui eşec înregistrat la bursa de artă new-yorkeză, după explozia „bulei”, cu 44% dintre operele scoase la licitaţie rămase nevândute în decursul lunii noiembrie), când un Jean-Michel Basquiat („Untitled – Boxer”) fusese achiziţionat pentru 12 milioane de dolari la Christie’s. Preţurile din timpul „bulei” au devenit amintire? Cu siguranţă. Licitaţiile nu mai ating gradul de spectaculozitate de până în 2008, iar valorile-refugiu din spaţiul artei contemporane sunt, parcă, mai rare decât înainte. În 2010, recordul a fost atins de Peter Doig, care, cu 6 milioane de euro, l-a depăşit cu un milion pe cel mai bine vândut Basquiat.

Până una-alta, iată clasamentul, care are în vedere volumul întreg de opere vândute şi ansamblul sumelor atrase, nu doar preţul-record înregistrat de o singură piesă: Jean-Michel Basquiat, Peter Doig, Richard Prince, Jeff Koons, Christopher Wool, Martin Kippenberger, Chen Yifei, Zeng Fanzhi, Zhou Chunya şi, desigur, omul tuturor recordurilor artistice ale anului 2007, Damien Hirst.
Patru americani, trei chinezi, doi britanici şi neamţul Kippenberger. (Daniel Nicolescu)
SURSA: Ziarul de Duminică