subREAL Retrospect

MNAC
Palatul Parlamentului / Str. Izvor 2-4, aripa E4
31 mai – 21 octombrie 2012
Vernisaj: joi, 31 mai, ora 19.00.
Curator: Raluca Velisar
Design expoziţie: Atilla Kim

Expoziţia realizată în colaborare cu artiştii care au format subREAL (Călin Dan, Iosif Király, Dan Mihălţianu) prezintă pentru prima oară împreună o vastă selecţie de lucrări conceptuale ce acoperă întregul parcurs artistic al grupului, de la înfiinţarea sa în vara anului 1990 şi până în prezent.

Fondat de Călin Dan (istoric de artă la acea vreme) şi Dan Mihălţianu (artist), cărora li se va alătura la scurt timp şi Iosif Király (arhitect la origine şi fotograf), „grupul de acţiune” a apărut ca o consecinţă a schimbărilor politice din 1989 pentru a „exorciza reziduurile deceniilor de opresiune comunistă”.
Combinând instalaţia cu elementele formale ale performance-ului şi acţionismului, lucrările din perioada 1990-1992 (East-West Avenue, Alimentara, Je t’aime, moi non plus ….) inventariază vizual rămăşiţele perioadei comuniste oficial încheiate, relevind un complex fond comun, manifest la acea vreme (şi mult timp după) în lumea artistică, în cea politică şi în societate, în general. Apărută ca o reacţie la clişeele din presa occidentală referitoare la România anilor ’90, dar şi la discursul naţionalist autohton, seria Draculaland (1993-1995) a combinat ficţiunea şi realitatea prin folosirea unor surse multi-culturale şi personale, în instalaţii complexe ce abundau în referinţe ironice şi asocieri cinice. „Desi hibridizarea Vlad Ţepes/Dracula şi Mona Lisa a fost un gest spontan, aceasta a căutat instinctiv simplificarea relaţiei noastre cu o cultura problematică în ceea ce priveşte relaţionarea sa „regională” (Central/Est/Balcanic Europeană) altfel decât în termenii exotismului”. În anul 1993 Dan Mihălţianu părăseşte grupul optând pentru o cariera artistică individuală.

Rezidenţa de un an la Künstlerhaus Bethanien, Berlin (1995-1996) marchează pentru duo-ul subREAL începutul unei noi etape, distanţarea de cotidianul românesc permiţându-le începerea seriei de lucrări Art History Archive (Arhiva de istoria artei). 18 lăzi cu material fotografic abandonat de UAP în urma desfiinţării revistei „Arta” – care a controlat imaginea publică a artei locale între 1953-1990 – ajung la Berlin, unde iniţial formează o sculptura dinamică prin acoperirea pereţilor şi tavanului spaţiului de rezidenţă cu reproduceri a/n de diferite dimensiuni. Această introducere în forţă este urmată de un şir de evenimente, instalaţii şi performace-uri având ca centru conceptual fotografia de presă artistică. Urmeaza seria Serving Art (1997-1999), unde o serie de negative ale unor fotografii de reproducere erau deconstruite în instalaţii ce recuperau universul aural din jurul obiectului artistic – obiecte, personaje, evenimente – urmărind teme ca: interacţiunea între cultura şi politică; fotografia punte între sfera publică cu cea privată; inocenţa ambiguă a aparatului de fotografiat; participare socială versus convenţie socială etc.

În seria Interviewing the Cities începută la Viena în anul 1999, „servitorii artei”, personajele marginale care îndeplineau ritualul prezentării operei de artă sunt înlocuite de membrii grupului. Reconstituirea cadrelor din arhiva are loc de această dată cu un dublu scop: să analizeze pe câteva nivele realitaţile artistice din diverse oraşe; să articuleze un jurnal subiectiv al relaţiilor noastre cu oameni şi locuri. „Proiectul se construieşte din trei cicluri de fotografii înscenate: portrete produse în colaborare cu membrii comunităţilor artistice locale; interviuri cu monumentele de spaţiu public; perspective citadine realizate în trompe l’oeil, pentru a sublinia caracterul artificial al urbanismului şi buna sa colaborare cu turismul şi mass-media”.

subREAL este primul grup cu adevărat internaţional venit din România după 1989. Aparţinând unei generaţii de tranziţie, membrii grupului au făcut primii paşi pentru a stabili un discurs cu arta occidentală, transformând cultura închisă din care proveneau într-una deschisă. Au iniţiat proiecte curatoriale ca Sexul lui Mozart (1991, Artexpo, Bucureşti) sau Nomadic (1994, Bienala de la Sao Paolo) şi au participat la evenimente internaţionale majore: Bienala de la Istanbul, Manifesta 1 Kunsthal Rotterdam (1996), Berlin Biennale (1998), Bienala de la Veneţia – Aperto (1993) şi în Pavilionul României (1999). Au expus la Museum of Contemporary Art din Chicago (1995), Neuer Berliner Kunstverein (1996), Institute of Contemporary Art din Philadelphia (1996), Akademie Schloss Solitude (1998) etc

Participarea grupului subREAL la majoritatea expoziţiilor dedicate artei contemporane din centrul şi estul Europei din perioada 1997-2003 – Bukarest nach ’89. Kunst in Rumänien heute, Ludwig Forum für Internationale Kunst din Aachen (1997), After The Wall, Moderna Museet din Stockholm (1999), L’autre moitié de l’Europe, Galérie Nationale du Jeu de Paume din Paris şi 2000 +. Arteast Collection, Moderna Galerja din Ljubljana (2000), In Search of Balkania, Neue Gallerie din Graz (2002) sau Blood and Honey, Sammlung Essl – Kunst der Gegenwart din Vienna (2003) – evidenţiază rolul jucat de duo-ul artistic în reconfigurarea scenei internaţionale de artă contemporană după căderea Zidului Berlinului.

Arta românească a anilor ’80 şi ’90

When History Comes Knocking:
Romanian Art from the 80s and 90s in Close Up

Perioada: 3 decembrie 2010–19 februarie 2011.
Galeria „Plan B“, Berlin.

Expoziţia de la Berlin, intitulată „When History Comes Knocking: Romanian Art from the 80s and 90s in Close Up” / „Când istoria bate la uşă: Arta românească a anilor ’80 şi ’90 văzută de aproape”, pune la loc de cinste arta contemporană românească, mare parte din ea în curs de „clasicizare”, fiind vorba de ultimele două decenii ale secolului trecut. „Este una dintre puţinele expoziţii de sinteză din ultimii 20 de ani care ne privesc direct, prezentând câteva dintre cele mai interesante lucrări ale generaţiei de artişti care a trebuit să se reformuleze peste noapte în ’89”, spune curatorul Mihai Pop.

Repere ale artei experimentale românești în galeriile berlineze

When History Comes Knocking: Romanian Art from the 80s and 90s in Close Up este titlul recent încheiatei expoziții de grup din spațiile berlineze ale Galeriei „Plan B“. Începînd cu lobby-ul de la intrarea în spațiul expozițional propriu-zis pînă la depozit, folosindu-se așadar de întreaga suprafață a galeriei, curatoarea Judit Angel a formulat un parcurs printr-o serie de repere ale artei experimentale românești, ce marchează tranziția de la anii ’80 la anii ’90. Intenția declarată în textul însoțitor al expoziției este de a plasa în centrul atenției lucrările în sine – ca obiecte artistice ce relaționează între ele estetic și tematic, trecînd pe un plan secund aspectul de documentare și contextualizare istorică a artei din perioada vizată. Astfel, lucrările numeroșilor artiști prezenți în expoziție (Teodor Graur, Dan Mihălțianu, Călin Dan, Iosif Király, Ion Grigorescu, Eugenia Pop, Sorin Vreme, Călin Man, László Újvárossy, subREAL, Nadina și Decebal Scriba, Andrei Oișteanu, Wanda Mihuleac, Miklos Onucsan, Mircea Florian, Kinema Ikon, Dan Stanciu, Alexandru Antik) au fost dispuse în spațiul galeriei fie pe criteriul unei tematici comune, fie pe cel al unui limbaj artistic comun, și nu pe criteriul cronologic. Prin încercarea de eliberare de stringența trecutului, este formulată intenția unei reconstruiri a contextului istoric în vederea unei reevaluări sau repoziționări a lucrărilor, altfel decît exclusiv prin prisma deja atît de uzată a problematicii comunismului.

Intenția expoziției este pe deplin justificată și necesară, din motive pe care le voi enunța de îndată, chiar dacă estomparea factorului istoric din conceptul curatorial intră în contradicție cu însăși natura lucrărilor expuse – care sînt, în cea mai mare parte a lor, chiar produsele confruntării artiștilor cu forme ale istoriei (politicul și socialul) sau (invariabil) produsele circumstanțelor cauzate de acestea. Deși simplificat – de unde și contradicția survenită –, discursul expoziției ar putea viza o îndreptare, la modul cel mai propriu al cuvîntului, a atenției criticii și a publicului.

În textul său, Judit Angel observă că, în perioada ultimilor ani, tendințele de colonizare sau autocolonizare din arta est-europeană s-au diminuat datorită unei recepții tot mai răspîndite, prin intermediul expozițiilor și al publicațiilor care au tratat în mod special arta anilor ’60-’70. Într-un cadru mai larg, se poate spune, într-adevăr, că arta est-europeană a căpătat astfel o vizibilitate mult mai mare pe plan internațional. În același timp însă, s-au putut forma alte noi șabloane prin care ea să fie receptată – ce-i drept, de astă dată altele decît cele bazate pe conceptul diferenței (exotismul și integrarea) menționat de Judit Angel. Unul dintre aceste tipare, probabil cel mai frecvent utilizat în ultimii ani în legătură cu practicile artistice alternative din statele aflate sub dictaturi (nu doar din spațiul european), este cel al „subversivității“. Deși se pornește de la o realitate, și anume de la diferitele strategii artistice de eludare a cenzurii și de criticare a sistemului totalitar, acest tip de catalogare și de recepție este nu numai foarte selectiv, însă atunci cînd se abuzează de el, tinde și să ignore aspectele ce i-ar putea complica argumentația, cum ar fi pluralitatea operei de artă. Efectul este unul de nivelare. Nu în ultimul rînd, este, desigur, vorba și despre un fenomen apărut pe fundalul unei politici culturale europene „corecte“ la modul demonstrativ, al numeroaselor expoziții (de mare anvergură chiar și la nivelul financiar relativ scăzut de Kunstverein[1]) ce au avut loc, în special, în ultimii doi ani, la aniversarea celor douăzeci de ani de la căderea Cortinei de fier. O exemplificare: dacă vorbim despre receptarea postcomunistă a artei românești (și din România) a anilor ’70, un singur nume a captat cu adevărat atenția criticilor și a curatorilor străini pe termen lung – Ion Grigorescu. Desigur că atenția acordată este pe deplin meritată, însă problema rezidă în tipizarea receptării operei lui Grigorescu, care a fost vehiculată, în expozițiile din ultima vreme, aproape exclusiv sub eticheta de „artă subversivă“ sau – din aceeași categorie – sub cea a „victimei“. Reevaluarea artei românești a anilor ’60-’70 este de aceea, și ea, un capitol încă deschis.

Din acest punct de vedere – al absolutizării contextului politic opresiv în receptarea artei est-europene – gestul de a lăsa lucrările expuse în Galeria „Plan B“ să își „povestească“, mai mult sau mai puțin singure, istoricul vizitatorului neavizat este un gest eliberator. Deși în lipsa unei contextualizări mai ample, receptarea lucrărilor nu poate fi nici exactă, nici „deplină“, ea este autentică – și deci, pentru început, mai eficientă, chiar și în vederea unei evaluări critice. În fapt, soluția reală ar trebui să fie o contextualizare echilibrată, care să ia în considerare toți parametrii constitutivi ai artei din perioada vizată, nu doar o parte a lor pusă în prim-plan.

Eliberarea expoziției de sub potențiala dictatură a unei etichete dinainte stabilite permite receptareaa lucrărilor și a legăturilor ce se formează între ele și în alte categorii decît în cele vehiculate abuziv. Astfel, instalația lui Teodor Graur, ce parodiază discursul de lemn al simbolurilor comuniste, și fotografia lui Iosif Király, reeditată după originalul din 1994, care surprinde o mulțime de tineri în fața fostei Case a Poporului, indicau, deja de la intrare, tendințele reprezentate în expoziție: pe de-o parte, aspectul documentar, pe de alta, cel conceptual sau metaforic al lucrărilor, concretizate în discursul instalației, al obiectului găsit sau ready-made, al acțiunii sau al mediului fotografic, video, TV, internet. Pe scurt, aș dori să menționez îndeosebi patru aspecte interesante prezente în subtextul expoziției din Galeria „Plan B“, care ar merita o expunere mai largă cu o altă ocazie: 1. aspectul documentar (în lucrările lui Ion Grigorescu și Iosif Király); 2. caracterul de „work in progress“ (Király, László Újvárossy, subREAL, Rudolf Bone și alții); 3. alternativa la mitul cotidian (subREAL); și 4. critica la adresa instituțiilor culturale autohtone (în lucrările lui Teodor Graur și în acțiunile House pARTy).
În acestă ordine de idei, gestul care stă la baza expoziției din Galeria „Plan B“ este unul necesar: deși în fază incipientă, el ar putea indica o nouă direcție în abordarea critică a artei românești, cu contribuția – în mod necesar – a instituțiilor culturale și, pe cît posibil, a galeriilor românești. (Mihaela Chiriac, SURSA: Observator cultural).

---

[1] Asociație de artă cu veche tradiție, fondată inițial în spațiul german (prima la Nürenberg, în 1792), răspîndită apoi și în spațiul austriac și elvețian, ce susține arta contemporană prin expoziții finanțate din fonduri publice și sponsorizări.