Ioachim Nica – Culoare

ArtExpert Gallery
6 – 27 aprilie 2012

ArtExpert Gallery (Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu nr 10) vă invită vineri, 6 aprilie 2012, ora 17.00 la vernisajul expoziţiei graficianului Ioachim Nica intitulată „Culoare”.

Nu din plictis, nu din angoasă, ci din nevoie, scormonind prin buzunarele adânci, fermecate, ale halatului de lucru, septuagenarul Ioachim Nica a descoperit miraculos batoanele de cretă şi pastelurile colorate! Nici guma de şters, nici linia derutant de subţire şi tremurătoare a grafitului n-au mai fost suficiente pentru a-i întregi opera. Un coş exuberant de culori s-a revărsat pe masa de lucru: verzuri „electrice”, veronese „crazy”, albastruri adânci, angoasante, o suită de roşuri „incendiare”, încălzite la incandescenţa guturală a albului-portocaliu, violeturi tainice sau brumate, „caramelizate” de pâcla unor orizonturi stinse, exersând versatilitatea vesperală în tainica mişcare descendentă a soarelui, ocruri diafane scăldând opulenţa carnală a unor trupuri de femeie în care forma are gustul şi miezul de rodie, o excitaţie nestăpânită în care „figura” se confundă cu „locul”, gustul fastuos cu sunetul de tingire, moleşeala aromată cu percepţia alertată şi rebelă a simţurilor.

Claiele de fân – inconfundabila prezenţă obsesivă şi ireductibilă a peisajului „românesc” – ard răspândite pe dealuri ca nişte columne scurte, incendiate, exultând ceremonios misterul energetic al lumii, iradiind sub precipitarea nervoasă a tuşelor întreţesute de culoare – un „dezastru” sanguinolent din care curge amintirea pustiirilor medievale. Întreaga sa desfăşurare feerică, de data aceasta, pare o amplă execuţie onomatopeică, un discurs de sunete vibrante, altădată de neînţeles ca raţiune şi finalitate lexicală. O exclamaţie cosmică, nestăpânită, prin care au erupt toate culorile curcubeului, şi mai multe decât atât, prea multă vreme ţinute sub coviltirul unei epure grafice, abia destupat recipientul eliberând „duhul” auroral.

Se scaldă aici, într-o ordine aleatorie, două secole de artă modernă şi mai multe „ţinuturi” de rezonanţă picturală: fovi, nabişti, cézannieni, gauguinieni, şi armatele lor insurgente altădată, „plutoanele de asalt” ale pictorimii băimărene şi truda plein air-istă a vechii Şcoli clujene. Cât despre noua „Şcoală de la Cluj”, aceasta pare a avea rădăcini mai adânci decât sumarele rezultate ale anticipărilor curente, de vreme ce „bravura” expoziţională a bătrânului dascăl le lasă să se vadă! Veţi vedea că place! E un discurs „fov”, tineresc, de primire în Academie! (Vasile Radu)

Ioachim Nica s-a născut la 12 septembrie 1937 în satul Perieni (comuna Probota, judeţul Iaşi. A studiat artele plastice la Cluj, urmând apoi un masterat de grafică publicitară la Viena, la prestigioasa Meisterschule für Graphik, Akademie der bildenden Künste in Wien (clasa profesor Maximilian Melcker). A participat la numeroase expoziţii, atât în România, cât şi în SUA, Germania, Ungaria sau Belgia. Desfăşoară o intensă activitate în domeniul graficii publicitare, realizând ilustraţii, coperte, machete pentru cărţi, cataloage sau afişe la solicitarea Editurii Dacia din Cluj-Napoca, a Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Cluj sau a Muzeului de Artă Cluj-Napoca. A fost profesor şi rector al Universităţii de Artă şi Design din Cluj. Este Comandor al Ordinului Naţional „Meritul Cultural”

Ken Price: 6 decenii de muncă inovatoare

„A fost în sfârşit stabilit ca opera ceramistului Ken Price de la Los Angeles County Museum of Arts să vină la Muzeul Metropolitan. Mă bucur că poate fi văzut aici, dar faptul că Guggenheim şi Whitney Museum of American Art nu-şi pot potrivi programele, arată o îngrozitoare îngustime de viziune. Nu-mi pasă cât de multe conflicte de programare pot fi citate… Dacă acest lucru sună dur, permiteţi-mi să spun: curatorii de artă contemporană din New York au unele dintre cele mai dure locuri de muncă din lumea artei, deoarece nu acţioneză pe cont propriu, ci cu aprobarea unui fel de Comitet de Supraveghere şi sunt sub presiunea de necrezut pentru a reuşi la box office”. (Roberta Smith, în New York Times)

Simbioza dintre formă şi culoare
în creaţia lui Kenneth Price

Când vine vorba de proces, ca demers plastic, puţini ceramişti se pot compara cu Kenneth Price. A fost comparat, ca personalitate, cu Fred Astaire şi a fost numit cel de-al cincilea Beatles de pe scena artei din Los Angeles din anii ’60, numai că Price se exprimă prin intermediul lutului. Cu graţie şi uşurinţă, asemenea unui dans, el se „joacă” cu materialul pe care îl toarnă în negative, îl modelează sau sculptează. Odată asamblate părţile componente care rezultă din acest proces urmează finisajul. După o perioadă de 2-3 zile, timp în care materialul se usucă, sunt aplicate zgârieturi şi ingizii, cu migală, folosind instrumente asemănătoare celor din tehnica dentară. Formele sunt apoi finisate cu bureţi înmuiaţi în apă, suprafaţa lor fiind astfel acoperită cu un strat de barbotină şi, după caz, cu angobe. În cele din urmă lucrarea este arsă. Formele apar din cuptor având o culoare gri-maroniu. Suprafaţa rugoasă este o componentă cheie pentru colorarea ulterioară a pieselor. Culoarea este atât de importantă în muncă artistică al lui Price încât el a construit un laborator special în cadrul atelierului său destinat testării proprietăţilor diverşilor coloranţi şi a combinaţiilor dintre aceştia. Studiul sistematic al nuanţelor cromatice începe prin amestecarea culorilor acrilice şi elaborarea unor scheme complicate de aplicare a acestora pe suprafaţa tridimensională a formei. Sunt aşternute straturi succesive, uneori timp de 28 de zile. Odată uscate, ele sunt meticulos şlefuite cu şmirghel, pentru a face să dispară asperităţile de pe suprafaţă. Încet, încet apare o uimitoare „constelaţie” de culori şi modele, complicat elaborate, ce încântă ochiul prin transparenţa lor dată de picturalitate şi decorativism.

Ken Price este un artist american, născut în Los Angeles, California, în anul 1935. A studiat la Institutul de Artă Chouinard din Los Angeles, după care a primit un BFA la Universitatea din California de Sud, în anul 1956. El şi-a continuat studiile la Institutul de Artă Chouinard în 1957 şi a primit un grad MAE de la New York State College of Ceramics şi, apoi, de la Alfred University în 1959, unde a studiat ceramica cu Peter Voulkos. „Metoda de predare al lui Voulkos era cea de a merge direct în studio pentru a începe modelajul cu lut. El a abordat ceramica printr-o metodă pe care eu o numesc atac frontal direct”, spune Price. După un an de muncă alături de Voulkos, colegul său Billy Al Bengston a plecat pentru a deveni pictor, iar Price s-a mutat la New York University pentru a scăpa de influenţa maestrului asupra artei lui.

În timpul petrecut la Universitatea Alfred, Price a găsit un stil propriu pentru arta sa, influenţat de ceramica europenă, japoneză şi mexicană, admirându-i pe Miró, Jean Arp, Picasso şi, desigur, Voulkos. El a dezvoltat propria versiune de glazură cu plumb, deschizând astfel porţile experimentelor asupra culorilor, investigaţii pe care le va face pe tot parcursul vieţii sale.
Kenneth Price este cunoscut pentru formele abstracte construite din lut ars. De obicei, aceste forme nu sunt glazurate, ci pictate cu mai multe straturi de vopsea acrilică, modalitate de lucru ce le conferă un aspect luminos şi translucid. Ken Price trăieşte şi lucrează în Venice, California şi Taos, New Mexico fiind reprezentat de către Matthew Marks Gallery din New York şi Xavier Hufkens de la Bruxelles.

Kenneth Price este cunoscut peste tot în lume ca un artist al formelor abstracte. „Pentru mine, procesul de creaţie este o activitate profund personală, subiectivă şi privată”, spune Price. „Eu nu sunt împotriva criticii de artă şi nu doresc să mă ţin la distanţă faţă de aceasta. Vreau să ajung în interiorul ei, în măsura în care pot, pentru a ocupa locul unei logici interne ce derivă din munca mea”, adaugă Price. El petrece de obicei întreaga zi în studioul de creaţie. Nu-şi pierde răbdarea niciodată, indiferent dacă o zi întreagă trebuie să şlefuiasă suprafaţa unei lucrări. Pentru el fiecare centimetru din lucrare merită să fie perfect elaborat. „Ceramica părea a fi un gol în lumea artei”, afirma renumitul pictor Ed Ruscha. „Ken Price a adus lumea artei dincolo de graniţa dintre pictură şi modelaj, prin intermediul ceramicii, realizând o chimie uluitoare între cele două domenii”, adaugă renumitul artist Pop. Cunoscut pentru un „arsenal” în continuă evoluţie de forme excentrice şi culorile lor „pestriţe”, se poate afirma, cu certitudine, că toate ciclurile tematice abordate de Ken Price, în diferite perioade ale creaţiei lui, vin de fiecare dată ca o noutate spectaculoasă şi ingenioasă în construcţia compoziţiilor tridimensionale.
Price a fost întotdeauna capabil să se scalde în laude din partea colegilor, dar faima şi notorietatea sa nu se datorează faptului că ar fi căutat aşa ceva ”, spune Edward Joseph Ruscha. Nu am mai cunoscut un artist la fel de sublim angajat în atelierul de creaţie precum Price”, completează Ruscha.

Datorită unui cancer la gât Price şi-a pierdut capacitatea de a înghiţi. El a trebuit să se refacă fizic şi să înveţe din nou cum să vorbească, fiind alimentat cu ajutorul unui tub. Vestea bună este că după tratament cancerul s-a vindecat şi Price a putut să se apuce din nou de lucru, chiar dacă medicul îi face două vizite pe săptămână la domiciliu. Imediat după ce şi-a revenit el s-a întors în atelier, la formele pe care le îndrăgeşte şi arderile pe care le adoră, diversificându-şi metodele de lucru.

Paharele West au însemnat o nouă atitudine al lui Price, care alături de producţiile artistice ale lui Al Bengston, Larry Bell, Robert Irwin, Ed Ruscha, John Altoon, Craig Kauffman şi Ed Moses au reformulat „codurile” de construcţie a formei şi limitele esteticii, prin refuzul de a considera ceramica un mediu artistic limitat. Ca instructor, Price a apreciat estetica funcţională, dar a căutat ca materialul folosit să primească potenţialul artistic maxim. Cele mai timpurii exemple în acest sens au fost lucrările sale în formă de ou, din anii 1960. Acestea au variat în mărime şi textură. Unele au fost elipse netede, altele concepute sculptural, prin decupaje şi reconstrucţie a formei. Adesea, Price a executat studii separate de culoare privind elementele interne şi externe ale unei sculpturi cu statut de unicat. Straturile pictate manual cu lacuri sau acrilice, cu subtile schimbări de nuanţe ale culorilor şi reflecţii magice de o adâncime translucidă, conferă lucrărilor statutul de piesă unicat. „Utilizarea culorilor este una dintre cele mai dificile momete din munca mea, deoarece nu există o formulă sau un sistem şi nici o teorie de a aplica diverse culori pe forme tridimensionale. Trebuie doar să merg cu multă simtă şi respect înainte şi trebuie să acumulez experienţă, dar am nevoie şi de noroc”, spune Price. De-a lungul anilor lucrările lui Price au devenit tot mai fascinante, de la cupe şi vase funcţionale sau decorative, la sculpturi globulare care au cinci metri în diametru, cu forme complexe şi texturi expresive. Cupele au evoluat şi ele devenind adevărate „minuni arhitecturale ale geometriei”. Semnele şi simbolurile, prin folosirea altor materiale, culori şi lustere, a dus la deschiderea artei ceramicii spre noi medium-uri şi atitudini faţă de imaginea formală, cu volume complexe ce tind spre monumentalitate. Noile atitudini au încurajat un număr mare de artişti să adopte tehnicile specifice modelajului pentru a dezvolta o nouă cultură a formelor tridimensionale, reinterpretate şi nonconvenţionale.

Un moment din viaţa lui Ken Price se leagă de o poveste romantică. A fost nevoie de o întâlnire întâmplătoare cu o femeie, pe nume Happy, moment care a schimbat ceva în sufletul artistului. Atunci a ieşit din atelier. Cu această ocazie a realizat în anul 1970 o instalaţie intitulată Happy’s curios care a servit ca epopee şi tribut artistic pentru soţia lui, proiect care însă a eşuat. „Nu m-am gândit în întregime la acest proiect. Nu mi-am dat seama că pentru a-l duce la sfârşit ar fi trebuit să cumpăr un magazin şi să construiesc în el. Deci, ceea ce am ajuns să fac a fost o rupere în unităţi”.

Los Angeles County Museum of Art este prima instituţie care prezintă una dintre aceste „unităţi”, de acum legendare, iar în toamna anului 2012, o parte din Happy’s curios va reveni la LACMA, împreună cu şase decenii de muncă inovatoare al lui Ken Price. Retrospectiva se va deplasa apoi la Nasher Sculpture Center din Dallas, în 2013, dar nu înainte de a fi prezentată publicului în Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Această expoziţie este apogeul recunoaşterii muncii creative a acestui pionier al ceramicii, improvizaţiei şi al artei care se îmbină cu strălucitoarele sunete a muzicii de jazz, sunete care se simt în spatele sculpturilor senzuale ale lui Kenneth Price. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă:
Peter Voulkos – 50 de ani de carieră artistică

Ceramica între tradiţie şi experiment

Percepţia spaţiului în creaţia Evei Hild

Vasele lui Ron Nagle

Forma, culoarea şi senzualitatea,
ca mesaj estetic a artelor focului

Un cântec şi un amestec de eleganţă a formelor estetice. „Plin de un formalism rău şi drăcesc”, se autodefinea Ron Nagle. Sunt două fraze care încearcă să surprindă spiritul de aventură a unui mare artist în domeniile abstracţionismului şi al muzicii rock. Ce ar avea însă acestea în comun? Pe de o parte, o mare capacitate de a evoca emoţii prin dizolvarea graniţelor dintre suprafaţa obiectului ceramic şi forma acestuia. Pe de altă parte, o dragoste pentru imagine, text şi muzică.

Ron Nagle (n.21 februarie 1939) a crescut în San Francisco şi a absolvit Colegiul de Stat de aici, în anul 1961, unde l-a avut profesor pe faimosul Peter Voulkos. Influenţat de pictorul italian Giorgio Morandi, Nagle îşi limitează subiectele abordate, concentrându-se asupra cupelor şi a culorilor îndrăzneţe aplicate pe vasele ceramice cu forme abstracte. La începutul carierei sale, a realizat ceşti de ceai inspirate după formele japoneze din perioada Azuchi-Momoyama (1568-1600). Până de curând, a lucrat aproape exclusiv pe diverse forme ale vaselor, împingând silueta acestuia spre stilizare şi abstractizare. Chiar şi la vârsta de 72 de ani, Nagle pare un excentric la modă, prin modul cum se îmbracă şi se comportă. După 32 de ani de activitate pedagogică, el speră să-şi petreacă acum mai mult timp cu soţia şi fiica sa. „Îmi place munca de predare, dar aceasta este ultimul meu semestru…. Îmi place să vorbesc cu elevii despre tot felul de lucruri. De la muzică la orice. Ei mă ţin informat. Ei m-au ajutat să redescopăr dragostea pentru lut. Mă simt extrem de norocos că am fost profesor la Mills pe tot parcursul acestor ani. Eu nu acţionez academic, deoarece nu sunt un academician. Unii oameni cred despre mine că sunt nepoliticos. Dacă eu nu sunt de acord cu cineva, nu cred că este ceva greşit în asta”, spune Ron Nagle. El a predat ceramica la Mills din anul 1978. A fost, absolvent, consilier şi membru în Consiliul de Conducere a facultăţii. Împreună cu o parte dintre colegii săi, Ron Nagle a ajutat la crearea unui departament de artă credibil, prin intermediul căruia a pregătit artişti profesionişti care urmează să-i continue munca. „Studenţii mei au acum lucrări în prestigioase galerii din lume, iar unii au chiar propriile galerii în New York”, completează Nagle.

Autonomia esteticului este una dintre faţetele acestui „grands récits”. În planul semnificaţiilor, creaţia lui Ron Nagle intră în postmodernism. Formele pure şi ideale condensate în construcţii materiale cu mesaje identificabile în modelajul tradiţional cu lut şi aplicarea culorilor folosind tehnologii sofisticate sunt expresia unei zone subordinate mesajului artistic cu rafinament subtil şi ambiguu. Realizarea nuanţelor profunde, bogate şi picturale prin amestecul de culori obţinute printr-o succesiune de tehnici mai mult sau mai puţin tradiţionale, şi cu atât mai mult convenţionale, devine o caracteristică a activităţii sale. Piesele ceramice suferă, de cele mai multe ori, peste 10 arderi consecutive. Sunt aplicate glazuri colorate, mate sau lucioase, pigmenţi şi oxizi, unele obiecte sunt colorate cu aerograful şi, apoi, anumite zone sunt ceruite.

Când termină lucrul cu lut, Nagle se „joacă” în studioul de muzică. Între anii 1965-1968, el a cântat în formaţia The Mystery Trend, în San Francisco şi a scos un album solo intitulat Bad Rice. De asemenea, el a scris melodii pentru Barbra Streisand, Michelle Phillips şi The Tubs.
Mediile artistice în care acţionează Nagle nu pot fi separate, ele făcând parte din viaţa artistului de zi cu zi. „Vreau doar ca lucrurile să se perpetueze şi vreau să fac ceva, ceva ce-mi place şi, care sper, cândva, va trezi un sentiment în mintea cuiva”, adaugă Ron Nagle.

O importantă schimbare în ceramica şi modelajul liber a atelierelor de olari a fost produsă de Peter Voulkos, în a doua jumătate a anilor 1950. Mişcarea s-a născut în Montana şi a înflorit în Los Angeles. În domeniul sculpturii ceramice, California a fost în mod constant în avangardă artei. La sfârşitul anilor ’50, un mic grup de artişti lucrau în LA. Dintre aceştia făceau parte Peter Voulkos, Billy Al Bengston şi Kenneth Price, care au dezvoltat un „corp de lucru” ce a redefinit estetica mediului ceramic. Producţia de vase din studiourile lor de creaţie a reformulat conceptul despre tot ceea ce înseamna obiectul ceramic ca produs artistic în întreaga lume. Vasele au fost văzute cu alţi ochi. Ele au devenit sculpturale, fiind modelate liber, prin asamblarea diverselor părţi componente care configurează forma spaţială şi, adesea, deveneau picturale, ca o provocare şi „răzbunare” estetică faţă de forma  îngrâdită în canoanele utilitarului. Asocierea sculpturii cu ceramica (folosind, însă, materiale specifice artelor focului) vizează construcţia obiectului tridimensional apelând la elementele de limbaj ale studiului formei (jocul plin-gol, concav-convex, alternanţa şi repetiţia), îmbinate cu maleabilitatea şi frumuseţea materialului natural, pe care modelajul liber al lutului îl oferă, uneori întâmplător, în creaţia de forme cu valoare estetică. Exploatarea materialelor pentru scopuri pur expresive este descrisă de John Coplans în catalogul Rezumat al Ceramicii expresioniste, ca fiind „cea mai ingenioasă metodă de adaptare a spiritului expresionist-abstract, care a apărut până acum[1]. Atât punct de vedere tehnic, cât şi estetic, aceşti artişti au avut o influenţă considerabilă (parţial ca urmare a publicării Craft Horizons) asupra a sute de artişti care lucrează acum în mediul ceramicii.
Noile forme presupun o anumită pregătire estetică pentru a fi înţelese, deoarece frumuseţea şi conceptul estetic au devenit o particularitate a stilului artistic din şcoala americană de ceramică.

Ron Nagle a respins convenţiile muncii cu lut. El s-a integrat mişcării artistice americane a ceramiştilor din anii ’50, promovând o estetică a culorilor strălucitoare, aplicate pe suprafeţe lucioase şi forme atent prelucrate, care conferă o atmosferă enigmatică. Cu toate acestea, piesele lui Ron Nagle sunt vase, obiecte care presupun anumite constrângeri prin funcţia lor utilitară, a deschiderilor, orificiilor şi formelor ce trebuiesc realizate sau anexate.
În ultimii ani, Nagle şi-a concentrat activitatea asupra studiului formelor de cupă şi cel al sculpturilor abstracte de mici dimensiuni. Aceste lucrări, pe cât sunt de mici, pe atât sunt atent modelate, cu texturi unice, combinând suprafeţele încrustate cu cele netede, obţinute prin pulverizarea glazurilor de culoare mată sau lucioasă, combinate magistral în aceeaşi piesă. Obiectele sunt obţinute în urma unor desene şi schiţe realizate anterior.
Cea mai recentă serie de lucrări, intitulată „Seria Yama”, este inspirată din ceramica perioadei Momoyama, o ceramică realizată cu glazuri luxuriante pe baza tehnologiilor moderne.

Nagle este recunoscut ca un maestru colorist şi pionier al tehnologiei arderilor îndelungate cu glazuri succesive, de multe ori aplicând douăzeci-treizeci de straturi de glazură pentru o lucrare. Rezultatele sunt uimitoare, o cromatică vie, senzuală şi translucidă, care este un semn distinctiv al creaţiei lui. Deşi Ron Nagle aduce un omagiu vasului tradiţional japonez, din veacul al XVII-lea, în titlurile lucrărilor lui (cum ar fi de exemplu: Eleven Is Beautiful, Beaver of Love sau Thataway) întâlnim un dezvoltat simţ al umorului, ce aparţine spiritului californian urban din secolul al XX-lea. „Linia gestuală a marginii obiectului este un ecou al liniei naturaliste, care prin culoare se scurge pe suprafaţa piesei. Ambele contraste, cel geometric şi cel pictural subliniază conturul volumului. Patru găuri mici pătrate perforează peretele cilindrului, la fiecare colţ al dreptunghiului, subliniind din nou delicateţea formei fragile şi batjocorind iluzia unui volum masiv[2].

Lucrările din ceramică ale lui Ron Nagle pot fi găsite în colecţii private din San Francisco Museum of Modern Art; Los Angeles County Museum; Muzeul Metropolitan de Artă, New York;  Muzeul Shigaraki de Artă Contemporană şi Ceramică din Japonia; Victoria şi Albert Museum, Londra, Anglia; Muzeul Stedelijk, Amsterdam, Ţările de Jos; Muzeul Naţional de Artă Americană ş.a. (Grigore Roibu)

 

O scurtă prezentare a lui Ron Nagle pe yotube


[1] University of California, Irvine, 1966.
[2]
Sylvia Brown – Ron Nagle (San Francisco Art Institute, 1978).

Libertatea obiectului utilitar

Contribuţia picturii la
emanciparea stilistică a ceramicii

În Universul în care trăim, fiinţa umană constituie o valoare existenţială. Nimic nu poate începe sau nimic nu se poate face, fără o orientare prealabilă.

Orice orientare presupune dobândirea unui punct fix. Iată, de ce omul s-a străduit să se aşeze în „Centrul Lumii”. Aflat într-o veşnică mişcare de căutare şi dezvoltatre a unor modele de reflectare a realităţii exterioare şi interioare, omul are ca finalitate a scopului său existenţial descoperirea, traducerea şi reinventarea lumii prin arta.

Arheologia, prin descoperirile ei ne demonstrează că omul, încă de la origini, nu s-a mulţumit cu o realitate dată de funcţional, căutând tot timpul să exprime prin diverse forme trăirile lui interioare. Cele două forme de exprimare, cea utilă şi cea estetică şi-au făcut apariţia, probabil, cam în acelaşi timp. Ambele serveau în egală măsură nevoilor de zi cu zi, cât şi necesităţii de a se înconjura de lucruri care plăceau ochiului. Încă de la început acesta s-a manifestat prin toate mijloacele ce i-au stat la îndemană pentru a se exprima.
Apariţiei ceramicii, datorată în primul rând unei necesităţi de factură utilitară, i s-a alăturat în scurt timp pictura – ca modalitate estetică de a decora, de a da un sens obiectului, de a-l aduce mai aproape de fiinţa umană şi de interioritatea acesteia. Încă din peroada neolitică, pe obiectul ceramic, îşi face apariţia culoarea, la început sub forma unui decor liniar ce înconjura vasul ca o braţară, iar apoi, asemeni unei haine, decorul acaparează întregul suport, invadând suprafaţa vasului cu o infinitate de ritmuri şi motive ce au stat la baza structurilor geometrice. Culoarea îşi face apariţia timid, subordonată liniei, ajungând treptat să relaţioneze cu fondulcum ar fi de exemplu decorul de pe vasele antice greceşti,unde imaginile conturate în negru se desfaşoara pe fondul roşu. Se poate spune că acestea sunt primele încercări cromatice, în care volumul şi forma este pusă în relaţie cu decorul şi culoarea.

Odată ce drumul a fost deschis, ceramica va continua să-şi pună la dispoziţie, în permanenţă, suportul noilor materiale şi tehnici de decoraţie. Astfel, datorita descoperirii cobaltului şi lusterului, de către persani şi a seladonului de către chinezi, ceramica este înnobilată, culoarea fiind cea care dă preţiozitate şi o valoare în plus formelor volumetrice. Din acest moment, în care volumul şi forma sunt suport ce susţineau compoziţa, până la desfăşurări cromatice din ce în ce mai complexe, motive care apar odată cu Bauhaus-ul,volumul se eliberează treptat, comunicând mesaje cu ajutorul culorii.
Pe tot acest parcurs istoric culoarea, respectiv pictura, a însoţit ceramica, colaborând uneori timid, alteori punându-se reciproc în valoare şi evoluândca un tot unitar al mesajului plastic. Scopul uneia cât şi a celeilalte este comunicarea artistică ca proces de transpunere a realitaţii exterioare prin intermediul motivaţiilor interioare. Există inevitabil în ce priveşte comunicarea artistică diferite tipuri de procedee artistice care se întrepătrund şi se manifestă prin condiţionare sau acţiune cauzală reciprocă.

Dacă privim spre multitudinea curentelor ce se manifestă pe plaja artei contemporane, se poate observa o tendinţă spre sinteza a „familiilor,” de arte, fapt care reiese atât din domeniul vizual- plastic cît şi din diversitatea tendinţelor ce au urmat anilor ’70. În prezent sculptorul modelează cu ajutorul culorii şi, în acelaşi timp, pictura capată volum, desfăşurându-se spaţial pe mai multe planuri care ignoră bidimensionalitatea formală a acesteia. Astfel, influenţa curentelor din pictura secolului al XX-lea asupra decorului şi formelor de expresie sculpturale este o certitudine, care se manifestă şi are consecinţe directe în emanciparea ceramicii contemporane. (Ana Maria Iancu)