Theatrum mundi

Galeria Romană are plăcerea de a vă invita joi, 22 iunie 2017, începând cu ora 19:00, la vernisajul expoziției „Theatrum mundi”.

În cadrul expoziției vor expune: Constantin Flondor, Horea Paștina, Christian Paraschiv, Ion Grigorescu, Mihai Sârbulescu, Matei Lăzărescu, Valentin Scărlătescu, Dan Mohanu, Cristian Dițoiu, Constantin Ținteanu, Mircea Roman, Ruxandra Grigorescu, Bogdan Vlăduță și Florentina Voichi.

Din nevoia de a da vieţii un înţeles care de multe ori îi scapă, de a ordona Haosul care îi provoacă nelinişte şi spaimă, omul instinctiv a încercat să se pună pe sine în centru, să masoare nemăsuratul cu trimiteri permanente la făptura proprie, să aşeze şi să controleze obiectele în aşa fel încât, între pereţii unei încăperi, să reproducă Universul şi într-un anumit sens să-l reinventeze.
Teatrul Lumii sau Teatrul Memoriei, după cum mai este cunoscut Cabinetul de curiozităţi, preferă starea de împietrire a obiectelor golite parcă de viaţă, în opoziţie cu Lumea aflată în continuă mişcare şi turbulenţă, plină de pasiune şi suferinţă, care precum Șarpele Mitic este pradă şi prădător totodată, se autodevorează şi renaşte în permanenţă.
Precursor al muzeului modern, cabinetul ne arată un fascinant univers al obsesiilor şi pasiunilor, al ambiţiilor şi vanităţilor, un loc în care dorinţa de cunoaştere este de nestăvilit. Alcătuit din colecţii enciclopedice de obiecte aparţinând istoriei naturale şi geologiei, etnografiei, din pictură şi sculptură, artefacte religioase şi antichităţi, menirea lui este să uimească şi să surprindă.

Cabinetul propus de noi vrea sa fie un loc în care privitorul să dorească a cunoaşte povestea din spatele fiecărui exponat, să ceară lămuriri iar în lipsa acestora să-şi dea singur răspunsuri, cabinetul ideal este cel în care orice explicaţie imaginată, oricât de fantezistă, este plauzibilă.

Expoziția este deschisă în perioada 22 iunie-22 iulie 2017, de luni până vineri: 10:00-18:00 și sâmbătă: 10:00-15:00.

Cu gândul la Paul..

„Cu gândul la Paul…” este un eveniment dedicat maestrului Paul Gherasim. Vernisajul are loc marți, 6 decembrie, ora 19.00, la Galeria Romană.

posterÎn fiecare an, în preajma marilor Sărbători creștine, respectiv Paștile și Nașterea Domnului, maestrul Paul Gherasim se îngrijea ca iubitorii artei să primească o bucurie: organiza o expoziție în care se regăsea iubirea – a sa și a artiștilor din Grupul Prolog – pentru Dumnezeu. Anul acesta, în vară, Paul Gherasim a plecat la Domnul.

Paul Gherasim a fost mentor spiritual pentru mulți semeni. Nu și-a făcut o profesie din acest har al său, ci vorbea cui avea plăcerea să-l asculte.  A fost și îndrumător pentru colegi de breaslă. Nu i-a „învățat”, ci i-a făcut  „să vadă”. Pentru că „atunci când faci școală văzând, îți dai seama de neputința ta. Și văzând cât ești de neputincios, te smerești”. Arta lui Paul Gherasim este ca o declarație de smerenie. Paul    Gherasim a simțit că arta din România are nevoie de această smerenie. Așa s-a născut Grupul Prolog.

Cu iubire, dor și prietenie, 28 de pictori care l-au cunoscut pe Paul Gherasim, care l-au admirat, l-au   iubit, i-au împărtășit viziunea și gândurile, au stat în preajma lui și s-au îmbogățit sufletește, vor expune la Galeria Romană „Cu gândul la Paul…”.

O expoziție care își propune să dăruiască bucurie iubitorilor de artă, acum, în preajma Sărbătorii Nașterii Domnului, așa cum făcea maestrul Paul Gherasim.
Pe data de 6 decembrie, odată cu vernisarea expoziției dedicată maestrului Paul Gherasim, şi în deschiderea căreia va vorbi dl. Vladimir Bulat, critic de artă,  va fi lansat și volumul „Murmurul poeziei”, carte îngrijită de domnul Paul Gherasim şi Marius Pandele,  apărută la editura Predania, cu sprijinul fundaţiei “Catena pentru Artă”.

Expoziția este deschisă până pe 21 ianuarie 2017, iar programul de vizitare este:
Luni-vineri: 10:00-18:00.
Sâmbătă: 10:00-15:00.
la Galeria Romană, Bd. Lascăr Catargiu nr.1, Bucureşti. (Piaţa Romană).

Prietenii maestrului: Constantin Flondor, Horea Paștina, Ion Grigorescu, Christian Paraschiv, Matei Lăzărescu,  Mihai Sârbulescu, Valentin Scărlătescu, Diet Sayler, Gheorghe Iacob, Viorica Iacob, Silvia Radu, Ariana Nicodim, Andrei Rosetti, Alexandru Antonescu, Dinu Ritivoi, Dinu Săvescu, Ștefan Sevastre, Dragoș Alexandru, Militza Sion, Bogdan Vlăduță, Cristian Dițoiu, Valeriu Paladi, Ruxandra Grigorescu, Teodor Zbârnea, Dan Mohanu, Ilinca Angelescu, Adela Petrescu, Marius Pandele.

Expoziţia „Cald şi rece”

Galeria Romană
11 noiembrie – 11 decembrie 2015

Invitatie Galeria Romana Cald si Rece

Galeria Romană are plăcerea să vă invite la vernisajul expoziţiei de pictură „Cald şi rece”, unde se prezintă pictorul Alexandru Ciucurencu, alături de unul dintre studenții săi preferați, Horea Paștina. Si acesta a ajuns profesor. Cristian Dițoiu este, la rândul lui, unul dintre studenții preferați ai lui Horea. El duce mai departe tema de studiu. Al patrulea pictor prezent în expoziție este Mihai Horea, care se apropie de Ciucurencu și mai mult în perioada finalizării studiilor, anii 1968-1970, și care a continuat să aprofundeze această temă preferată a lui Ciucurencu până la sfârșitul vieții.

„Mi-am pus unele probleme ale culorilor care contrastează și în același timp se caută, se cheamă, se completează. Baza este un roșu și un albastru.
Culoarea are încă multe, foarte multe taine”. (Alexandru Ciucurencu)

Evenimentul are loc miercuri, 11 noiembrie, orele 18.30, la Galeria Romană, în Bd. Lascăr Catargiu, nr 1, sector 1, (Piața Romană), Bucureşti.

Et in Athos Ego / Şi eu am fost la Athos

„Et in Athos Ego” este titlul expoziţiei de la Cuhnia Mogoşoaiei la al cărei vernisaj sunteţi invitaţi, duminică, 2 august 2015, la ora 16.00.

AFIS ATHOS

Curatorul Ionuţ Totu aduce pe simezele Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia lucrările pictorilor participanţi la cele două „expediţii” spre Muntele Sfânt, iniţiate de el în 2006 şi 2011. Pelerinajul i-a reunit întâi pe Alexandru Antonescu, Constantin Flondor, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Horea Paştina, Mihai Sârbulescu, însoţiţi de prietenul lor, eseistul teolog Costion Nicolescu, apoi şi pe discipolii Nicolae Badiu, Cristian Diţoiu, George Mircea, Andrei Rosetti, Sorin Scurtulescu, însoţiţi de maeştri şi de scriitorul Dan C. Mihăilescu.

Impresiile pictorilor, schiţate pe Munte doar în carnete, au devenit pânze şi desene puternic evocatoare, în vreme ce amintirile scriitorilor au trecut în cărţi de mare frumuseţe a căror atmosferă se regăseşte în emoţia vibrantă a expunerii.

„Farmecul vieţii stă, în mare măsură, în întâlnirile pe care le izbuteşti, în calitatea însoţirilor pe care ele ţi-o aduc. Cerul fiinţei îţi este înstelat de aceste însoţiri care te validează în faţa ta şi în faţa lui Dumnezeu”, nota în cartea ce dă titlul expoziţiei Costion Nicolescu, cronicarul primei expediţii.

În luna în care comemorăm pe sfinţii martiri şi mari ctitori Brâncoveni, o întâlnire cu dulceaţa Athosului este ofrandă sfinţilor şi un mare dar pentru iubitorii de pace şi frumuseţe. La deschiderea expoziţiei vor participa şi cronicarii expediţiilor scriitorii Costion Nicolescu și Dan C. Mihăilescu.