Peștera Ciclovina Uscată – lansare de album și expoziție

Castelul Corvinilor

05Cioclovina(av21) În acest sfârşit de săptămână Clubul Sporturilor Montane Hunedoara marchează 20 de ani de activitate printr-o serie de activităţi artistice și culturale. Cu ocazia acestui eveniment aniversar mâine, 25 octombrie, va avea loc o vizită cu turiști în Peştera Ciclovina Uscată și împrejurimile acesteia.

02Cioclovina(av21)

Panotarea expoziției

Panotarea expoziției

Astăzi, 24 octombrie, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, începând cu ora 17.00, a avut loc lansarea albumului și vernisajul expoziţiei de fotografie.

09Cioclovina(av21)

„Lasnsarea albumului de fotografie, Peştera Ciclovina Uscată, încununează, pe de o parte, 2 ani de activitate fotografică speologică și, pe de altă parte, desfășurarea unor activități speologice susținute. Mâne, Peştera Ciclovina Uscată este deschisă pentru noi datorită faptului că acum 20 de ani, aici am simțit primii fiori ai exporării”, spune Mihaela Sopincean.

06Cioclovina(av21)04Cioclovina(av21)

„Expoziția de la Castelul Corvinilor marchează acest moment, 2o de ani de activitate speologică la Hunedoara și prezintă imagini din Ciclovina Uscată dar și din câteva peșteri renumite din lume. Mâine vom vizita, alături de câțiva turiști, Peştera Ciclovina Uscată, care va fi deschisă pentru o zi publicului larg. Vom face ghidaj și vom explica istoricul peșterii. Pentru prietenii speologi din țară peștera își deschide porțile mai „adânc”, deoarece este considerată o peșteră de categoria A, care are un regim de protecție special, fiind închisă publicului. Din păcate este greu să vizitezi peșterile frumoase și importante din țară. Este bine de știut că speologia din România și în mare parte din Europa este reprezentată la nivel înalt datorită unor țări care au dezvoltat această știință prin intermediul oamenilor lor, a cluburilor din care fac parte ei. Aici pot enumera țări, cum ar fi, de exemplu Franța, Slovenia și România”, completează Mihaela Sopincean.

08Cioclovina(av21)

Vernisajul expoziție

Vernisajul expoziției

Luni, 27 octombrie, începând cu ora 17.30, Universitatea Politehnică Hunedoara, Facultatea de Inginerie va găzdui o seară de proiecții în care vor avea loc prezentări ale expediţiilor în care au participat membrii Clubului Sporturilor Montane Hunedoara în ultimii ani.

10Cioclovina(av21)

Lansare de carte/ album

Lansare de carte/ album

„Albumul este rezultatul muncii de un an a Clubului Sporturilor Montane Hunedoara. Sunt 6 autori și alți foarte mulți coautori. Aici mă gândesc la cei care au asigurat partea logistică a acestor expediții. Este cel de-al doilea album pe care îl edităm. Primul a fost „Ponorâci – Ciclovina cu apă” și, iată, cel de-al doilea Ciclovina Uscată. Urmează, cred, în 2015, albumul Șura Mare”, conchide Adrian Sopincean.

Mai multe imagini pe https://www.facebook.com/media/set/?set=a.276021499273565.1073741855.163419813867068&type=1

Lansare de album: Peștera Ciclovina uscată

Colecția: Peșteri din România, Numărul 2 / Editura Belvedere, 2014.
Simona Elena Buduran, Adrian Cristian Sopincean, Mihaela Sanda Sopincean, Marius Romulus Isfan, Cosmin Ovidiu Stan, Lazăr Laurian Gherman.

afis lansare album Cioclovina Uscata_alte activitati CSMVineri, 24.10 2014, începând cu ora 17.00, are loc lansarea noului album fotografic intitulat „Peștera Ciclovina uscată”, la Castelul Corvinilor Hunedoara. Cu această ocazie va avea loc și vernisajul expoziției cu fotografii realizate de membrii Clubului Sporturilor Montane Hunedoara pentru acest proiect.

012Cioclovina-carteCoordonator de proiect: Mihaela Sanda Sopincean, Preşedinte Clubul Sporturilor Montane Hunedoara.
Editor: Editura Belvedere, Oradea.
Text: Adrian Cristian Sopincean, Mihaela Sanda Sopincean.
Consultant ştiinţific: Horia Mitrofan.
Corectură text: Horia Mitrofan.
Traducere în limba engleză: Ruben Bucoiu, Mihaela Faur.
Tehnoredactare: Mihaela Sanda Sopincean.
Design grafic copertă: Simona Elena Buduran.
Prelucrare fotografie: Simona Elena Buduran, Cosmin Ovidiu Stan, Marius Romulus Isfan.

Echipa foto: Adrian Cristian Sopincean, Simona Elena Buduran, Marius Romulus Isfan, Cosmin Ovidiu Stan, Lazăr Laurian Gherman, Mihaela Sanda Sopincean, Marian Tiberiu, Marius Gîrjaliu, Elena Anca Isfan, Ioana Cătălina Sopincean, Ion Vlad, Duduș Ionuț, Paul Nelega, Sebastian Trotuș, Romeo Perlik, Neştian Albert, Oana Mirela Chachula, Toma Merlușcă, Ecaterina Merlușcă, Adriana Cohal, Ionuț Stoica, Raluca Ardelean, Dragoș Patrancă, Ramona Ciulpan, Iasmina Maria Moza, Alice Ștefania Popa, Geza Zakarias.

Adrian Sopincean„Se întâmpla în ianuarie 1991. Un sfârșit de săptămână în care ne-am propus să forțăm punctul terminus al peșterii Ciclovina.
Era a doua zi de bivuac, iar frigul năprasnic și zăpada ne-au făcut să nu scoatem nasul pe afară. Din tabăra de corturi amenajată confortabil în Sala Bivuacului, începeam turele de explorare. Deplasarea cu bananele de echipament prin strâmtorile de pe galleria cu prăbușiri, puțul de 8m, diaclaza neechipată și prea largă sau prea strâmtă pentru a fi parcursă comod, apoi Marele Horn de 30m, au dat testul de anduranță tinerilor exploratori, rămași apoi prieteni pe viață. Făcusem deja două ture la gaura de șoarece de dincolo de horn, pentru decolmatare. In total 26 de ore. Eram obosiți, dar visam continuarea. Curentul puternic de aer ce venea din pasajul strâmt ne stingea mereu lumina lămpii cu acetilenă, dar ne promitea încă multe sute de metri de galerie.

Mihaela a trecut prima cei 6 metri ai strâmtorii, târâș pe spate, cu fața în tavan. A urmat apoi echipa de ”slăbănogi” (pe atunci): Adi (Plăpându), Vali (Barlingu), Daniel (Fesu), Gabriel (Pâțu), Emil, Marcel (Marci). Am continuat explorarea cățărând printer formațiuni, fără corzi, chiar dacă unele pasaje erau dificile …
… La 23 de ani distanță, cu tehnică la zi, echipăm rapid puțul de 8m, traversarea periculoasă de deasupra activului, apoi hornul ce nu ni se mai pare deloc mare. Ajungem la gaura de șoarece și, din nou deschidem trecerea spre cealaltă parte a peșterii, după o intensă activitare de săpat. Luminez cu Scurionul pereții imaculați, cu formațiuni sclipitoare, ce contrastează puternic cu galeria de la intrare – un templu profanat pentru exploatarea resurselor de guano-fosfat.

Sopincean Adrian Cristian - Contemplare… Timpul a trecut peste noi, exploratorii, aducând argint pe la tâmple, dar și experiență speologică. Aici, în galerii, timpul încremenește cu fiecare picătură de apă, cu fiecare gram de calcit depus. Din toate aceste locuri, am cules pentru dumneavoastră imagini, amintiri, senzații, pe care le-am închegat în cartea pe care o țineți în mână, o invitație pentru a ne urma în lumea în care întunericul lasă umbre.”
(Adi & Miha – text din prefața albumului)

ÎnSEMNE fotografice – cea mai reprezentativă expoziție de fotografie a hunedorenilor

InSEMNEFotografia posedă, că și celelalte arte, o atitudine estetică, având ca materie primă lumina. Arta contemporană rămâne revelatoare de frumusețe, dar nu ca instrument ce produce plăcere, ci, mai curând, artistul realizează imagini ce dau de gândit, cercetează și pune întrebări. Fotografia oprește fluxul mișcării păstrând profunzimea care se află dincolo de ceea ce este vizbil. Ea are puterea de a reflecta emoția și trăirea, traducând în imagine ceea ce autorul vede. Momentul și felul relatării depind, însă, de felul în care realul și imaginarul se întrepătrund.InSEMNE fotografice

InSEMNE

ÎnSEMNE fotografice este o pagină din ceea ce înseamnă azi fotografia în județul Hunedoara, pentru cei care o fac și o admiră. Întâlnim pe simeza Colegiului Național „Decebal” din Deva fotografi de prestigiu, profesori și elevi, profesioniști și studenți, toți legați de pasiunea de a-și exprima trăirile prin intermediul imaginii. Vernisajul de azi, 18 septembrie 2014, a transformat sălile de expoziție în loc pentru dezbateri, schimb de idei și discuții cu vizitatorii. Participarea, fără taxă de înscriere și tema liberă au adunat un număr impresionant de participanți. 65 de fotografi au răspus invitației noastre de a se implica în acest proiect expozițional început anul trecut și de a prezenta publicului o „frântură” din munca lor. La sfârșitul vernisajului am cerut participanților câteva păreri despre acest eveniment, impresii pe care vi le prezentăm:

Adrian Stoica: Anul 2014 aduce în atenția publicului o expoziție elaborată și mult mai complexă în comparație cu cea de anul trecut. Lucrările sunt excepționale și dezvoltă teme diverse, din diferite zone ale fotografiei. Mă bucur că în județul Hunedoara există atât de mulți fotografi talentați.

InSEMNE

InSEMNEOvidiu Manoilescu: Expoziția mi se pare interesantă, frumoasă, de altfel, ca toate expozițiile pe care le-ați făcut până acum… Lăudabilă este ideea de a aduna atâția fotografi, fotografi care se pot întâlni relativ ușor într-un județ mic, dar cărora le oferiți acest cadru pentru discuții și dezbateri. Mă bucur pentru aceste întâlniri, pentru schimbul de idei și sper să reușiți în continuare să-i adunați pe toți cei intresați de fotografie în jurul Atelierului de fotografie.

InSEMNEIulian Solda: Cred că acesta este ultimul an în care se poate organiza o astfel de expoziție în acest spațiu. În ritmul acesta, cu o astfel de prezență și interes pentru evenimente fotografice, anul viitor este nevoie de un spațiu mult mai mare. Chiar și un colegiu pare să devină neîncăpător în aceste condiții…

InSEMNEAdrian Sopincean: Sunt surprins să descopăr subiecte și tehnici de fotografiere atât de diferite. Avem pe simeză o mare diversitate de trăiri transpuse în imagine. Fiecare fotograf a încercat să surprindă un colț de lume cât mai interesant posibil, folosind la maxim propriile metode de interpretare.

Marius Isfan: Expoziția impresionează prin numărul de lucrări. Este cu adevărat mare. Este o expoziție închegată ca modalitate de expunere chiar dacă participanții au abordat teme diferite. Mă bucur să descopăr interes pentru acest eveniment, atât din partea voastră cât și a celor ce au participat.

DSC_6181Andreea Neag: Din punctul meu de vedere este o expoziție reușită. Faptul că tema expoziției a fost liberă m-a bucurat. Au participat, astfel, fotografi ce abordază subiecte diferite și folosesc metode diferite de prelucrare. Multitudinea de genuri, cadre, unghiuri de fotografiere, culori mi se pare impresionantă. Această combinație formează un tot unitar reprezentativ pentru ceea ce însemnă fotografia în județul Hunedoara.

Călin Corpaciu: Îmi place expoziția, este un eveniment reușit și important, de care se va auzi negreșit. Sper că acest eveniment să fie reluat anual. Anul viitor, în comparație cu acest an, consider că mult mai mulți fotografi o să vă „bombardeze” cu fotografiile pe care le vor trimite. Poate, ar fi interesant, să faceți o expoziție tematică sau cu o preselecție. Dacă anul acesta numărul participanților s-a dublat față de anul trecut ce va fi la anul? Nu o să faceți față unui număr atât de mare de fotografii…

InSEMNEAlexandra Marcu: Este o expoziție superbă din care am avut de învățat. Eu nu mă consider un fotograf. Am multe de învățat despre tehnica de fotografiere. Lucrările din expoziție mă inspiră și mă bucur că am participat la acest eveniment alături de ceilalți.

Daniel Dobruțchi: Am asistat la o expoziție reușită și un eveniment fără precedent. Vă felicit pentru organizare și pentru munca depusă. Este admirabil că în cadrul Colegiului Național Decebal se poate întâmpla așa ceva.

InSEMNE

Alexandru Popa: Expozițiile de grup sunt evenimente în care apare schimbul de idei, în care poți vedea ce fac ceilalți. Ideea este extraordinar de bună de a aduna cât mai mulți fotografi cu cât mai multe idei. Poate, anul viitor vor fi 100 de participanți…

Mai multe fotografii de la eveniment pe https://www.facebook.com/media/set/?set=a.263341650541550.1073741848.163419813867068&type=1

Mulțumim participanților, mulțumim celor care au venit la acest eveniment.
Grigore Roibu și Andrei Rosetti

Expoziția poate fi vizitată de către public până în luna octombrie în Sala „Jean Monnet” și Sala Studio din cadrul CND.

Expoziție eveniment: ÎnSEMNE fotografice

Colegiul Național Decebal
Vernisaj: Joi, 18 septembrie 2014, ora 17.30.

InSEMNE artavizuala21Anul trecut am demarat un proiect expozițional intitulat „Sentimente ilustrate”, eveniment care a adunat pe simeză 35 de lucrări aparținând fotografilor hunedoreni. Expoziția din 2013 a fost o surpriză, prin numărul mare al celor care au răspuns invitației noastre. Anul acesta propunem publicului o nouă expoziție cu lucrări ale artiștilor fotografi hunedoreni, intitulată ÎnSEMNE fotografice. Și în acest an, un număr impresionant de fotografi au răspuns invitației noastre. La vernisajul ce va avea loc joi, 18 septembrie, vom prezenta 65 de lucrări ale tot atâtora artiști fotografi hunedoreni. Expoziția de la Colegiul Național Decebal este reprezentativă pentru agenda culturală a județului, fiind, prin numărul lucrărilor expuse, un eveniment fără precedent în Hunedoara. Vor fi prezenți în expoziție artiști consacrați, studenți, ziariști și pasionaţi ai fotografiei, evenimentul înlesnind, și de această dată, schimbul de experienţă artistică și relațiile interumane.

Expun: Adrian Cristian Sopincean, Adrian Stoica, Alexandru Popa, Andrei Bohatereț, Călin Corpaciu, Călin Jorza, Constantin Găină, Cris Katona, Daniel Dobruțchi, Adrian Darie, Cătălin Ienci, Kalman Sztrharszky, Marius Romulus Isfan, Anca-Elena Isfan, Florin Micu, Mihai Panaitescu, Nicolae Oprea, Oana Vedinaș, Ovidiu Iancău, Ovidiu Rațiu, Ovidiu Manoilescu, Petrișor Crăciunoiu, Raul Poenar, Răzvan Mihai Popa, Remus Suciu, Iulian Solda, Cosmin Ovidiu Stan, Marius Țăruși, Horia Ștefan Trânc, Horea Preja, Alexandra Marcu, Ioan Alexandru Todor, Ana-Maria Iancu, Eduard Andrica, Bone Ewald, Mihai Brânda, Călin Brașovean, Cătălin Mătăsaru, Jessica Codină, Cornel Rekibtaff, Dan Cristuț, Dan Terteci, Alex Pârva, Dorin Luca, Elena Iancău, Adriana Lazăr, Lucian Cîmpean, Mihai Bursesc, Mihai Petriu, Miruna Diomeda Chirica, Radu Muntean, Nicolae Lucian Murărescu, Andreea Neag, Nicu Jianu, Gabriel Oltean, Ovidiu Muntean, Marius Peptan, Costel Radu, Raluca Buzoianu, Sergiu Nicola, Teodora Slavu, Vladimir Brilinski, Voichița Zeller, Andrei Rosetti, Grigore Roibu.
Curatori: Andrei Rosetti și Grigore Roibu.

Datorită numărului mare de lucrări, expoziția va fi deschisă publicului atât în Sala festivă, „Jean Monnet”, cât și în Sala Studio din cadrul Colegiului Național Decebal.

Parteneri media: artavizuala21, HunedoaraMea.ro, Big Fm, Terteci.ro.

Atelierul de fotografie intră în vacanță

08AF6 - AV21În ediția a VI-a a Atelierului de fotografie, desfășurat în Sala Studio a Colegiului Național „Decebal”, am avut parte de o întâlnire specială. Cinci dintre colegi, îmi permit să spun așa, și-au prezentat proiectele fotografice la care lucrează. Prezentarea acestor proiecte, unele gândite de multă vreme, în unele cazuri de câțiva ani, vin să demonstreze importanța finalizării unui portofoliu. Aducerea în fața publicului a muncii din spatele fotografiilor este o investiție și un beneficiu al experienței comune din procesul de creație imagistică. Cele 5 proiecte au demonstrat că nimic nu poate substitui dragostea bazată pe cunoaștere în raport cu subiectul pe care îl alegem.

01AF6 - AV21Cosmin Ovidiu Stan a prezentat tema „Fotografierea peisajului montan”. El este pasionat de munte și de fotografie. „Din copilărie mergeam la munte, în vacanțe, la bunici. Din anul 2010 am descoperit pasiunea mea pentru fotografie. Acum ele se îmbină perfect. Amândouă mă ajută să descopăr ce este frumos în jurul meu. Am constatat, în urma experienței acumulate, că este mai importantă capacitatea fotografului de a surprinde cadre inedite decât aparatul pe care îl deținem. De multe ori ne uităm doar la partea tehnică. Sfatul meu este să înveți regulile de compoziție și să le aplici, de câte ori ai timp, practic ”, ne dezvăluie Cosmin.

03AF6 - AV21Jesica Brenda Codină, în proiectul intitulat „365 în construcție”, realizează un jurnal fotografic care înclude o fotografie pe zi. În cadrul AF a împărțit bilețele celor din sală pe care erau scrise numere ce corespund unei zile din calendarul ei fotografic, imagini pe care apoi le-a prezentat în fața publicului. „Am ales acest proiect pentru a încerca să mă definesc. Acest jurnal fotografic este unul personal”, spune Jesica.

05AF6 - AV21Mădălina Găceanu călătorește prin lume pentru a surprinde detalii. Ea descrie prin intermediul imaginilor ceea ce vede, determinând o atitudine care vizează o mai bună înțelegere a lumii în care trăim. „În aceste călătorii am surprins în fotografie, în principal, ce mi-a plăcut și ce m-a fascinat. Uneori, dacă stau să mă gândesc, am fost prea grăbită în ceea ce am făcut dar, în viitor, după această prezentare, promit să mă perfecționez și să realizez fotografii mai bune din punt de vedere tehnic”, ne dezvăluie Mădălina.

06AF6 - AV21Ovidiu Manoilescu, inițiatorul celebrei „Plimbări de dumnică”, este autorul proiectului „Fotograf în Parcul Dendrologic Simeria”. „Proiectul meu este unul de promovare, născut din pasiunea pentru fotografie și natură. Am observat că la aceste acțiuni participă tot mai mulți oameni, care la început privesc, le place ceea ce văd, sunt fascinați de natura pe care o descoperă și extrag ce este frumos în jurul lor, alăturându-se, apoi, nouă și, astfel, grupul devine din ce în ce mai mare”, spune Ovidiu.

07AF6 - AV21La finalul prezentărilor cei peste 40 de participanți la această ediție AF au fost încântați de atmosfera creată de Gabriel Duma care, la un ceai, ne-a spus câteva „Povești din Nepal”. Anul trecut, alături de Adriana Gheară, au călătorit în lumea „exotică” din Nepal, ca urmare a proiectului intitulat „Școala fără frontiere”. „De ce am călătorit în Nepal? Iată o întrebare bună… În primul rând pentru a-mi aduna gândurile. Fiecare are un țel în viață. Mie îmi place să călătoresc. Dacă nu avem un țel în viață nu suntem fericiți. Prefer să am în fiecare zi o bucurie de la viață decât să am la finalul vieții o bucurie imensă. Călătoria în Nepal a fost una dintre bucuriile mărunte care mi-au făcut viața mai bună și care cu plăcere o prezint altora prin intermediul imaginilor „culese”. Am ales Nepalul pentru că este zona cu cea mai mare altitudine de pe Pământ. Aici am găsit o spiritualitate și cultură aparte, m-am întâlnit cu oamenii și am cunoscut obiceiurile lor”, spune Gabriel.

av 21- AF

Atelierul de fotografie a luat ființă în luna ianuarie, la inițiativa artiștilor plastici Grigore Roibu, Andrei Rosetti și Iulian Solda. De-a lungul celor șase întâlniri, desfășurate până acum, am prezentat regulile ce stau la baza artei portretistice, a felului cum se construiește o fotografie folosind lumina naturală și artificială, am vorbit alături de Petrișor Crăciunoiu despre trucurile ce ne ajută să exploatăm la maximum aparatul de fotografiat, am discutat cu Daniel Ștefan Bocșe despre eseul fotografic și modalitățile prin care fotograful se „joacă” cu imaginea în vederea exprimării unor concepte artistice și am experimentat tehnicile folosite în fotografia de eveniment cu Iulian Solda. În cadrul AF au avut loc două vernisaje (Adrian Coșarcă – „Fragmentări” și Tabăra Șureanu 2014) și am susținut alte evenimente expoziționale. Interesul manifestat pentru crearea grupului, format din fotografi experimentați și începători, face ca AF să devină, de fiecare dată, atât cadru de problematizare a noțiunilor teoretice cât și practice.

02AF6 - AV21AF intră în vacanță. Pentru două luni, iulie și august, întrerupem aceste întâlniri. Ne vom revedea în luna septembrie când pregătim noi surprize, evenimente și expoziții. AF/ iulie a fost o discuție folositoare pentru cei care merg în vacanță. Cele 5 proiecte prezentate, ce par diferite, au în comun dorință de a descoperi ceva nou. Folosind experiența acumulată sperăm să obțineți fotografii mai bune. Până la următorul eveniment vă dorim Lumină bună! (Grigore Roibu)

Mai multe fotografii de la AF6 pe https://www.facebook.com/media/set/?set=a.225519674323748.1073741843.163419813867068&type=1