Povestea colecţiei de artă al lui Sorin Costina

Partea I

Micul muzeu de artă din Brad

Faptul că educaţia vizuală ţine de trăirea interioară este un lucru încă o dată confirmat. Într-un orăşel mic, cunoscut pentru exploatarea aurului, împreună cu alţi patru colegi plasticieni, am descoperit un om cu o mare pasiune pentru arta contemporană. De profesie medic chirurg, Sorin Costina (născut în anul 1942, la Brad, judeţul Hunedoara) deţine o colecţie de artă a cărei valoare este inestimabilă. Şi, când vorbesc de această valoare mă refer la sentimentele pe care domnul Sorin Costina le investeşte în fiecare obiect pe care îl colecţionează şi despre care poate povesti ore în şir.

Fiecare pictură, sculptură sau lucrare de ceramică ascunde o mică istorie, o poveste sentimentală, o perioadă din creaţia autorului şi multe amintiri. Istoria artelor se învaţă în şcolile cu profil artistic. De cele mai multe ori cursurile devin plictisitoare din cauza predării cronologice a acestei materii. Cu atât mai puţin sunt predaţi artiştii perioadei contemporane din arta românească, mulţi dintre aceştia fiind mai cunoscuţi acum în afara ţării decât la noi. Stând la poveşti cu domnul Sorin Costina timpul trece fără să vrei. Analogii, elemente care ţin de predarea artei comparative şi poveşti hazlii cu diverşi artişti pe care i-a cunoscut sunt spuse pe nerăsuflate. Micul muzeu de artă din casa lui Sorin Costina reprezintă o pagină din istoria artelor contemporane româneşti. Voi numi câţiva artişti pe care i-am descoperit în casa muzeu a doctorului Costina: Corneliu Baba, Henri Catargi, Horia Bernea, Paul Neagu, Sorin Dumitrescu, Ion Grigorescu, Ştefan Sevastre, Ştefan Bertalan, Paul Gherasim, Georgeta Năpăruş, Octav Grigorescu, Constantin Flondor, Marin Gherasim, Napoleon Tiron, Vasile Gorduz, Mihai Sârbulescu, Aurel Cojan, Flaviu Dragomir, Marian Zidaru, Gheorghe Berindei, Ion Nicodim, Eugen Tautu, George Apostu, Silvia Radu, Ion Pacea, Ion Gheorghiu, Şerban Epure, Paul Vasilescu, Flaviu Dragomir, Eugenia Pop, Lucia Maftei. O parte din această discuţie, care nouă ne-a făcut o reală plăcere vi-o împărtăşim şi dumneavoastră. Pe această cale, îi mulţumim încă o dată domnului doctor Sorin Costina.

„Totul este să îţi alegi un om care să te îndrume”

Grigore Roibu: Sunteţi de profesie medic. Spuneţi-mi povestea acestei colecţii şi cum de aţi făcut o pasiune pentru artă?

Sorin Costina: Nu are nici o legătură cu medicina. Singura legătură între pictură şi medicină este, glumind, apostolul Luca cel care a fost medic şi pictor.

GR: Şi Ţuculescu a fost medic şi pictor.

– Da. Da. Şi Ţuculescu. Numai că el a fost amator…

GR: Totuşi, care ar fi momentele de început, când v-aţi hotărât să vă înconjuraţi de tablouri şi să realizaţi această colecţie de artă contemporană?

– Da, colecţionez artă contemporană. Asta nu pentru că nu mi-ar fi plăcut să am şi Andreescu, să am Ţuculescu sau Luchian, Pătraşcu, nu ştiu ce să mai zic… Dar, nu am avut bani pentru aşa ceva. Atunci, m-am orientat spre arta contemporană. Domnul Ion Frunzetti, pe care l-am cunoscut la expoziţia lui Horea Bernea, cea cu „Dealul IV”, care a avut loc la muzeul partidului de atunci, m-a întrebat: „Domnule de unde ai bani? Din furat sau din mila artiştilor?”.
Eu am colecţionat din mila artiştilor şi din sărăcia lor. Adică, era o perioadă când toţi aceşti artişti pe care îi vedeţi expuşi acum, aici pe pereţii aceştia, erau total marginalizaţi. Nimeni nu ştia de ei.

GR: Cum aţi ajuns să faceţi acest lucru?

– Cum am ajuns să fac treaba asta? Aici este o poveste mai lungă. Eu am început şcoala în 1948, în perioada Reformei Învăţământului. Era o perioadă grea, în plină epocă comunistă, pe care cu greu vi-o puteţi închipui. Te ridicau de acasă şi te arestau chiar dacă nu făceai nimic. Luai trei ani fără condamnare. Nu existau cărţi, nu exista nimic. Rămăseseră doar amintiri şi rămăşiţe ale timpurilor trecute. Ale timpurilor „normele”, cum se zicea atunci. Dacă, însă, pronunţai cuvintele „timpuri normale” în acele vremuri puteai intra la puşcărie. Atunci, m-am trezit într-o casă unde erau trei lucrări de pictură. Acestea aprţineau unor indivizi de la Cluj, care umblau prin tot Ardealul şi vindeau intelectualilor, medici şi avocaţi, lucrări fără nici o valoare, lucrări care se situau în coada celor de la Baia Mare. Când am intrat la facultate nu aveam nici o educaţie plastică. Eram zero. Am mers la facultate la Iaşi, deoarece tata fiind şi el doctor era considerat un mic burghez. Ca să înţelegeţi, tata a avut un cabinet medical şi acest lucru era de netolerat, era o treabă fatală. La Iaşi m-am apropiat de teatru şi am cunoscut mai mulţi scriitori. Erau nişte scriitori caraghioşi, oameni fără valoare, foşti muncitori, cum ar fi de exemplu Istrati, Igna, nume care nu mai spun nimănui nimic acum. În anii ’50 erau redactori şefi la revista „Iaşiul literar”. Când eram în anul III de facultate am avut un prim contact cu un pictor, unul Bobuşcă. Era unul caraghios care picta tablori cu Eminescu şi cu Luceafărul. Era însă în mare vogă pe vremea aceea. În anul V am văzut la Iaşi expoziţia intinerantă a lui Ţuculescu realizată de Radu Bogdan. Nu am înţeles nimic atunci din acea expoziţie. Respingere totală.
A urmat o expoziţie de artă contemporană englezească. Am şi acum catalogul. Tot aşa, respingere totală. Eram în afara problemei. Atunci am hotărât să mă instruiesc. Începuseră să apară cărţi franţuzeşti. Cred că se numeau „Muzeul imaginar”, dar nu mai ţin minte exact. Erau 20 de volume. Eu am cumpărat 4. Cele mai teribile volume, pe care nu le cumpăra nimeni, cum ar fi, de exemplu, arta paleocreştină şi cea a catacombelor. Toţi se repezeau la Cézanne şi la alţi impresionişti, dar astea se vindeau pe sub mână. Am început să citesc. Citeam cronica din Contemporanul a domnului Frunzetti şi am început, încet, să mă apropii de arta plastică.
În anul 1956 am venit la Brad. Aici, la Brad ce să faci? Cu ce să te ocupi? Trebuia să mă apuc de băut, de pescuit sau de vânătoare. Cum să spun…asta era situaţia. Eu am ales să merg la sfârşit de săptămână la Bucureşti, împreună cu soţia, la teatru. Stăteam câteva zile şi vedeam 7-8 spectacole. Într-o zi, la un anticariat de pe B-dul 6 Martie, am găsit cele 4 volume de Istoria artelor ale lui Oprescu. Am început să citesc şi să mă lămuresc. Vă daţi seama că aveam o „rezistenţă” totală faţă de arta contemporană.

Prima expoziţie de artă contemporană pe care am văzut-o a fost a lui Horea Bernea, cea de la sala Apollo, unde este acum Hotelul Continental. Nu am priceput nimic: Bernea, Şetran, Bitzan. Bernea avea perioada aceea cu grafice, Şetran cu decupaje traforate, lipite şi vopsite şi Bitzan cu obiectele, de exemplu, avea o mânecă prin care introduceai mâna ca să găseşti un ou. Nu am înţeles nimic.
În anul 1971, am dat examenul de secundariat la Bucureşti. Mergeam la toate vernisajele, fără nici un criteriu. Din anul 1968, am început să colecţionez tablouri pentru a decora casa. Aveam obiecte fără nici o valoare. Le am şi acum ca document. Prima lucrare pe care am luat-o a fost de la Deva, de la Fondul Plastic, două gravuri de Hans Herman şi Mazanec – doi meseriaşi din Şcoala de la Sibiu. La Bucureşti prima lucrare pe care am cumpărat-o a fost un Catargi. De ce? Auzisem de el şi ştiam că este bun. Atunci ăsta a fost motivul. Lucrarea era în galeria Orizont şi costa 6500 de lei. Mi-a făcut reducere şi am luat-o cu 4600.
A doua lucrare a fost a lui Corneliu Baba. Am dat 2000 de lei. Foarte puţin atunci. Eu aveam salarul de 1800 de lei. Dar strângeam bani pentru aşa ceva şi mergeam la Bucureşti cu 7000 sau 8000 de lei.
Aţi zice că am început extraordinar cu Baba şi Catargi, lucrări excepţionale. A treia zi mi-am dat în petec. Era o profesoară Sevastiţa Stanu, lăudată de Comarnescu într-un catalog. Pe urmă am aflat că el lăuda pe toată lumea. Am cumpărat o pastişă după Andreescu.
După aceea am luat mai multe lucrări fără nici o valoare. Pornisem pe artă contemporană fără nici un criteriu.
În 1971 am luat o lucrare a lui Ioan Gânju, apoi Mircea Ionescu cu începutul gestualismului şi am făcut o mare descoperire, de care sunt mândru, şi anume fraţii Grigorescu, Octav şi Ion. La început pe Ionică îl confundam cu producătorul de la TV, dar, apoi, l-am cunoscut.

GR: Colecţia pe care o aveţi a început din pasiune sau aţi încercat o afacere?

– Nu este nici o afacere, domnule. Asta nu este o afacere. Ca dovadă nu am vândut nici o lucrare. Niciodată, nimic…

GR: A fost deci o pasiune?

– A fost pasiune şi un fel de închidere în faţa mizeriei şi a nenorocirii care se abătea asupra culturii româneşti. Eu îmi cream un mediu artificial şi izolat de tot ceea ce era în jur. Doream să am un univers propriu în faţa imposturii şi a prostului gust.

Andrei Rosetti: Cum l-aţi cunoscut pe Horia Bernea?

– În septembrie 1972 am văzut expoziţia intitulată „Deal”. Atunci l-am cunoscut pe Horia Bernea. Bernea era un tip foarte ţepos. Nu-i plăcea să facă cunoştinţe noi.

Mi-a cerut pe un tablou o sumă imensă pentru vremea aceea, 7000 sau 8000 de lei. Eu aveam salariu de 1800 de lei. De unde atâţia bani?…În martie, anul următor, m-am dus la Bucureşti la Bitzan. Vroiam să ajung la atelierul lui Bernea. Bitzan mi-a dat două lucrări cadou şi mi-a spus că domnul Bernea a umplut târgul cu lucrări. Era un fel de râcă între ei. Apoi îmi zice: „în Şelari”. De unde să ştiu eu unde în Şelari? Mă interesez şi merg la atelierul de pictură al lui Horea. Mi-a pus două lucrări în faţă. După ce am cumpărat-o pe una, l-am dat gata. Era o lucrare nouă. A văzut la mine un fel de intuiţie şi dorinţa de a cumpăra lucrări. Din momentul ăsta a început colecţia. Din momentul întâlnirii cu Horia Bernea.Tot ce vedeţi este rodul acestui contact al meu cu Bernea. După ce am luat 4 sau 5 lucrări timp de 10 ani de la Bernea, el mi-a spus: „Ai luat destul de la mine, acum te duci şi iei de la ăla, de la celălalt”….
Totul este să îţi alegi un om care să te îndrume.

GR: Horia Bernea este cel care v-a învăţat ce anume să colecţionaţi?

– Nu numai că m-a învăţat. Venea cu mine. A venit cu mine vreo 10-15 ani prin ateliere şi îmi spunea ce lucrare să cumpăr. După 15 ani, m-a lăsat să merg singur la Maitec. Ovidiu Maitec avea o expoziţie la Muzeul Satului. Eu am mers împreună cu doamna Maitec la atelier, unde Horia mă aştepta împreună cu Paul Gherasim. Ei erau comisia de examinare. Vroiau să vadă ce iau. Singura indicaţie a fost: „vezi să nu iei o porcărie!”…

GR: Când cineva priveşte acestă expoziţie pe care o aveţi în toată casa, ar putea afirma că aţi avut fler. Toţi artiştii pe care îi aveţi în cadrul acestei colecţii au devenit nume cunoscute şi personalităţi marcante ale artei contemporane. Acum spuneţi că Horia Bernea a fost profesorul dvs…

– Nu am avut nici un fler. Am mai spus acest lucru unei televiziuni când am fost întrebat de ce am ajuns în zona asta artistică? Nu ştiu, am răspuns. Aşa a vrut Dumnezeu… este o taină. Puteam să merg în altă zonă, cea cu Sabin Bălaşa sau Florin Gheorghiu. Am cumpărat o lucrare de la Florin Gheorghiu şi nu am mai continuat. Nu se potrivea….

(Un material realizat de Andrei Rosetti şi Grigore Roibu)
Mâine vom publica partea a doua a interviului: Colecţia de artă al lui Sorin Costina.

O spectaculoasă halbă în colecţia V&A

O halbă de jad, încrustată cu aur şi împânzită cu rubine şi smaralde, o piesă foarte rară din arta otomană, a fost achiziţionată de către Victoria and Albert Museum (V&A), din Londra.

Halba a fost iniţial făcută pentru un sultan otoman, în secolul al XVI-lea-lea, în capitala imperială din Istanbul. Un număr limitat de astfel de obiecte au fost produse, acesta fiind primul exemplu expus publicului, care introduce vizitatorul în lumea formelor utilitare din viaţă de zi cu zi transformate în piese de lux.
Piesa a fost cumpărată de V&A din Fondul de Artă, muzeul oferind suma de 220,000 de lire spre cumpărare, sumă la care s-a adăugat o contribuţie din partea Fundaţiei Wolfson. Halba a costat în total suma de 477,500 £.

Halba este un exemplu spectaculos a modului în care civilizaţia otomană transforma obiecte uzuale, conferindu-le preţiozitate, pentru a fi folosite de clasele sociale înstărite. Forma sa este bazată pe vasele de băut indigene, folosite pentru o varietate de băuturi, inclusiv boza, o băutură obţinută din mei fermentat, preferată în nopţile de iarnă deosebit de reci din Anatolia şi din Balcani. Cu toate acestea, piesa achiziţionată de faimosul muzeu britanic, în loc de lemn sau piele, cum sunt realizate majoritatea obiectelor din această perioadă, este decorată cu jad, pietre semipreţioase care erau importate la costuri foarte ridicate de la o mare distanţă, din Asia Centrală.
În anul 1560, Imperiul Otoman a fost una dintre puterile mari a lumii. Sultanii au domnit, timp de mai multe decenii, peste o mare parte din regiunile estice şi vestice, stăpânind Anatolia, Orientul Mijlociu, părți din Africa de Nord, Balcanii și Caucazul, adică o suprafață de circa 19.9 milioane de km², regiuni de unde au împrumut idei artistice. Creativitatea, dinamismul comercial, imaginația pe tărâm financiar sau politic şi modernizarea au jucat un rol esenţial în dezvoltarea economiilor pre-industriale din Europa. Supremaţia lor regională se manifestă printr-o viață culturală foarte bogată și colorată, prin adoptarea formelor locale şi recrearea lor în materiale de lux.
Acestă halbă are o formă specială şi distinctă prin linia ei „pântecoasă” în faţă şi plată în spate, sugerând faptul că a fost inspirată după un prototip realizat tradiţional din piele. Este decorată cu un fel de mozaic şi fir de aur, cu inserţii de piatră preţioasă, aranjate într-un model floral. Acesta era un obicei prin care obiectele de toate tipurile, în urma decorării lor cu rubine sau alte pietre preţioase, deveneau piese de lux. În jurul anului 1800, producţia de halbe împodobite cu accesorii de aur în stil rococo a continuat, o particularitate fiind montarea în jurul piciorului a firului din aur,  iar buza, capacul şi mânerul sunt curbate.

Sir Mark Jones, director al V&A, a declarat: „Această halbă este un splendid exemplu de artă otomană. Nu este nimic asemănător în V&A sau în orice altă colecţie naţională din Marea Britanie. Obiectul, este un fericit exemplu al artei din Orientul Mijlociu şi de Est, care a intrat în colecţia noastră şi este, totodată, una dintre cele mai importante piese din lume ce ne va ajuta să ilustrăm povestea Imperiului Otoman din veacul al XVI-lea”.
Istoricul de artă Stephen Deuchar, director al Fondului de Artă, afirma în completare: „Acestă frumosă halbă merită să fie admirată de cât mai multă lume şi suntem încântaţi că va fi prezentă în expoziţia permanentă a muzeului V&A. Sperăm, cât mai mulţi oameni să aibă posibilitatea să vină şi să vadă această piesă, care te entuziasmează prin detaliile decorative şi te fascinează prin istoria ce se ascunde în spatele ei”.
SURSA: The ArtFund (Traducerea textului Grigore Roibu)

Cultura ceramică din toate colţurile lumii – Muzeul din Faenza

Între tradiţie şi noile mijloace de comunicare vizuală

În zilele de astăzi suntem obişnuiţi cu amenajarea unei băi sau a unei bucătarii cu gresie şi faianţă. Dar se poate pune întrebarea: de când a apărut gresia şi faianţa? Faianţa se pare că etimologic provine după numele localităţii Italiene, Faenza, unde era produsă în secolul al XVI-lea. Gresiei îi este atribuită origine franceză, meşterii francezii fiind, la rândul lor, mari maeştri în realizarea placărilor ceramice.

Pentru a vedea de unde a plecat această tehnologie şi cum a evoluat trebuie să ne întoarcem în timp. Primele datări istorice ale placărilor cu ceramică (cuvânt de provenienţă grecească, care desemnează arta olăritului) au fost făcute acum 4000-5000 de ani în interiorul piramidelor egiptene. Faianţa antică a fost creată prin şlefuirea cuarţului sau a cristalelor de nisip şi amestecarea acestora cu diferite cantităţi de sodiu, potasiu, calciu și magneziu. Amestecul era creat sub diferite forme, precum mărgelele sau amuletele, iar după aceea obiectele erau expuse la căldură. Dacă materialul suferea o ardere, formele îşi creau propriul luciu şi aveau culori particularizate. S-au descoperit multe scene în arta egipteană care arată lucrătorii de ceramică, dar o singură scenă, este posibil să surprindă imaginea unui atelier de faianţă. Ea provine din timpul celei de-a XXVI Dinastii – Theban, din timpul domniei lui Psamtek I.
Rămăşite ale băilor placate cu mozaicuri de ceramică se pot vedea şi astăzi în cetăţile greceşti. Un alt moment al dezvoltării acestei tehnologii a fost cel al pătrunderii civilizaţiei arabe în Spania.

Se întâmplă uneori ca produsul artistic al creaţiei profesioniste sau al meşterilor populari, ori al artizanilor, să-şi însuşească numele ţării sau localităţii unde se produce, iar, după aceea, să fie cunoscut cu acest nume în lumea întreagă datorită unor împrejurări favorabile.

Dintre artele focului avem un strălucit exemplu în acest sens: faianţa. La obârşie, faianţa este produsă de câteva sute de ani de ceramiştii din oraşul italian Faenza. Deşi istoria oraşului începe din antichitate, oraşul fiind situat pe anticul drum numit via Emilia, s-a dezvoltat în special începând din secolul al XIV-lea, în timpul domniei familiei Manfredi. Vechiul oraş cu origine etrusco-romană (din provincia Ravenna, Emilia-Romagna, situat la 50 km sud-est de la Bologna), este cunoscut drept locul unde a fost inventat materialul care a devenit atât de răspândit în zilele noastre şi a luat chiar numele oraşului. Numele provine de la romani, cei care au dezvoltat acest centru sub numele de Faventia, acesta devenind sinonim cu ceramică (majolică) în diferite limbi, inclusiv franceză (faïanta) şi engleză (faianta). Deşi tradiţia artizanală datează din secolul al XII-lea, apogeul artistic a fost atins în timpul Renaşterii. Producţia de majolică Faenza este recunoscută la nivel mondial ca fiind unul din cele mai importante momente din creaţia artistică, exprimată prin intermediul ceramicii. Tradiţia s-a născut dintr-o fericită convergenţă a unor condiţii favorabile: un teritoriu bogat în argilă, un vechi centru istoric şi politic care avea relaţii comerciale cu Toscana (în special cu Florenţa) şi o mare sensibilitate a populaţiei cu privire la această formă de artă. În perioada medievală producţia de ceramică a fost în întregime dedicată nevoilor interne de uz, formele fiind simple şi înfrumuseţate cu decoraţiuni. Cea mai importantă perioadă artistică, în termeni de Renaştere, a fost din momentul în care Goticul şi temele orientale medievale timpurii ale pre-renaşterii au fost abandonate, deschizând calea pentru exprimarea spiritului italian artistic şi decorativ. Artiştii abordau motive cu: flori, trifoi, cercuri, rozete, cupole etc. În decursul anilor, meşteşugarii şi artiştii au dezvoltat şi perfecţionat tehnicile decorative care au făcut cunoscută ceramica de aici, decorul ceramicii fiind cartea de vizită acestora. În timp, această tradiţie a fost consolidată, permiţând crearea unui centru de ceramică şi tradiţie care este încă de o importanţă vitală pentru oraşul Faenza.

Producţia porţelanului în Florenţa se datorează marchizului Carlo Ginori (1702-1757). El este cel care dă naştere manufacturii Sesto Fiorentino, situată în Vila Doccia, proprietate unde colecta modele, obiecte de ceramică şi a organizat o serie de săli (galerii) expoziţionale. Fabrica a obţinut în scurt timp monopolul producţiei din Toscana.
Departamentul de ceramică Europenă a secolului al XX-lea include o varietate de lucrări ca expresie a importantelor mişcări artistice din anii 1900 cum ar fi Art Nouveau, Jugendstil şi Secesiunea vieneză.

Muzeul Internaţional al Ceramicii din Faenza (www.micfaenza.org) deţine una dintre cele mai mare colecţii de obiecte aparţinând artelor focului. Cultura ceramică, din toate colţurile lumii, este expusă publicului pe domenii ce aparţin  diferitelor civilizaţii care s-au dezvoltat pe toate cele cinci continente de-a lungul secolelor.
Traseul actual pentru a vizita muzeul începe, la parter, cu o sală dedicată ceramicii pre-columbiene, dobândită printr-o serie de donaţii şi o politică recentă a achiziţiilor. Ceramica din Grecia antică are în vedere siturile de producţie şi dezvoltarea lor cronologică. La primul etaj al muzeului, poate fi admirată majolica din secolele al XIV-lea şi al XVII-lea şi perioada Renaşterii, renumită prin dragostea artiştilor pentru compoziţiile cu figuri umane şi redarea portretelor. O secţiune aparte a colecţiei muzeului se referă la dezvoltarea ceramicii din veacul al XVII-lea până în cel de-al XIX-lea, cu lucrări realizate în Faenza, Bologna, Nove di Bassano, Florenţa, Pesaro, Napoli, Castelli, Milano şi Savona. Secolul al XIX-lea este prezentat prin intermediul picturii pe ceramică, imitând tehnica şi rezultatele picturii de şevalet, cu portrete de o extraordinară frumuseţe, peisaje şi acuarele inspirate din ceramica Renaşterii şi prin vasele de mari dimensiuni decorate în stil Raphael. O aripă nouă a muzeului prezintă ceramica europeană cu cele mai importante centre de producţie, începând din veacul al XIV-lea, până în secolul al XIX-lea.
Arta contemporană este şi ea prezentă prin câţiva importanţi artişti ai secolului al XX-lea cum este Picasso şi Chagall.

Important este faptul că nu doar numele oraşului a fost împrumutat şi extins pretutindeni, ci şi meşteşugul. Astfel, faianţa are o anumită compoziţie chimică a materiei prime, lutul care o deosebeşte de ceramica obişnuită şi, de asemenea, diferită este temperatura la care se ard piesele de faianţă.

Muzeul Internaţional de Ceramică a emis încă din anul 1913 o publicaţie care este unică pe scena internaţională: revista bilunară Faenza, dedicată istoriei şi tehnicilor ceramice. Publicaţia cuprinde articole şi rezumate ale unor eseuri despre artele focului scrise în limba engleză, germană şi franceză, fiind trimisă atât instituţiilor publice, cât şi cititorilor care se ocupă de acest domeniu, din întreaga lume.

Concursul Internaţional de Artă Contemporană din ceramică a marcat istoria culturală a oraşului Faenza în secolul al XX-lea, stabilind un punct de referinţă la nivel mondial, începând cu anii 1960, în vederea consacrării la nivel internaţional a unei noi generaţii de artişti. Înfiinţat în 1932, ca o iniţiativă a Muzeului de Faenza şi sponsorizat de ENAPI (Ente Nazionale Artigianato e Piccole Industrie) manifestarea artistică nu a apărut ca un eveniment independent, ci, dimpotrivă, a fost inclus într-un set de iniţiativele cu un caracter echitabil şi promoţional, în cadrul festivalului intitulat „Settimana Faentina” (Săptămănile oraşului). În anul 1938, concursul a devenit naţional şi, apoi, un eveniment important al promovării ceramicii ca artă cu mare potenţial expresiv în toată Europa, având un caracter periodic şi fără a avea scopuri comerciale.
În acest concurs au luat parte atât artişti italieni, cum ar fi: Angelo Biancini, Guido Gambone, Leoncillo Leonardi, Pietro Melandri, Carlo Zauli, dar şi străini: Eduard Chapallaz, Sueharu Fukami ş.a., plasticieni care au contribuit la dezvoltarea artelor ceramicii din secolul trecut.
În prezent, o mare parte dintre spaţiile muzeului sunt destinate prezentării premiilor din acest Concurs Internaţional, care are loc din anul 1938. Galeriile muzeului prezintă ceramica italiană din prima jumătate a secolului al XX-lea şi o selecţie aparţinând artiştilor contemporani, recunoscuţi prin creaţia lor la nivel mondial, cum ar fi de exemplu: Pablo Picasso, Marc Chagall, Fernand Léger, Henry Matisse, Georges Rouault, Leoncillo Leonardi, Lucio Fontana, Alberto Burri, Arturo Martini, Fausto Melotti, Ugo Nespolo, Enrico Baj Arman sau Matta.

Recent, în anul 2010, Muzeul Internaţional de Ceramică Faenza a adăugat o nouă secţiune permanentă în oferta expoziţională care este foarte bogată şi variată. După câteva luni de de muncă, aripa din muzeu denumită Manfred, a fost proiectată pentru a găzdui o colecţie de gresie italiană din secolul trecut. Secţiunea italiană a obiectelor artistice realizate din gresie, din secolul al XX-lea, are aproximativ 2000 de metri pătraţi şi mai mult de nouă sute de obiecte din ceramică: o selecţie realizată de Muzeului International al Ceramicii Faenza, care – numai în ceea ce priveşte secolului trecut – se poate lăuda cu peste 10.000 de lucrări.

Italia şi Faenza, încorporate în această secţiune, fac cunoscute publicului istoria ceramicii moderne şi arta contemporană prin intermediul unor lucări semnate Arturo Martini, Gio Ponti, Tullio D’Albissola, Angelo Biancini, Nanni Valentini, Lucio Fontana, Carlo Zauli ş.a. O caracteristică interesantă este prezenţa unor picturi şi sculpturi (din marmură sau bronz) ce aparţin unor artişti cu nume de notorietate în explorarea mai multor medii artistice din domeniul vizualului. Un exemplu în acest sens sunt lucrările lui Luigi Ontani şi Bertozzi & Casoni care au realizat două sculpturi din ceramică, Tronul şi Scaunul electric cu fluturi (2007), surprinzătoare pentru executarea lor tehnică şi potenţialul creativ de a inventa forme pentru a exprima idei, producţii artistice ce transmit publicului, la o examinare mai atentă, mesajul unui obiect ruşinos aparţinând societăţii contemporane. (Grigore Roibu)
Citiţi pe această temă: Muzeul Ceramicii Sèvres; Victoria şi Albert – un muzeu al lumii ceramice; Hetjens – muzeul ceramicii din Dusseldorf; Ariana – un muzeu al istoriei ceramicii; Fundaţia Keramion.

Cafesjian Museum of Art

Cafesjian Museum of Art (www.cmf.am), cunoscut sub numele de Muzeul de Artă Cafesjian, este un muzeu de artă din Erevan, Armenia. Instituţia este situată în centrul Erevanului, în zona cunoscută sub denumirea de Cascade. La baza colecţiei muzeului stau obietele de artă ale lui Gerard L. Cafesjian. Inaugurarea muzeului a a avut loc pe 17 noiembrie 2009.

Construcţia a început în primăvara anului 2005 şi a fost finalizată în primăvara anului 2008, muzeul fiind deschis publicului pe data de 07 noiembrie 2009. La ceremonia de inaugurare au participat preşedintele armean Serzh Sargsyan, ministrul culturii Hasmik Poghosyan, ministrul diasporei Hranush Hakobyan, precum şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice în Armenia, diverşi artişti şi personalităţi politice.
Proiectul muzeului este unul dintre cele mai ambiţioase lucrări al arhitecturii contemporane, realizat într-o republică din fosta Uniune Sovietică. Construcţia este descrisă de New York Times ca fiind „o lucrare nebunească de grandomanie, (…) una dintre cele mai spectaculoase şi ciudate clădiri muzeale”. Proiectul a fost conceput de firma americană (din New York) David Architects Hotson. Echipa de designeri care a lucrat în cadrul proiectului include nume de arhitecţi şi firme consacrate în domeniul arhitecturii, cum ar fi de exemplu: David Hotson Associates Architecs, Erevan, firma de inginerie structurală Dewhurst Macfarlane and Partners, New York, ArmProject, Erevan şi, pentru servicii şi amenajrea mediului, Atelier Ten, din New York şi Londra.

Clădirea găzduieşte acum Centrul pentru Arte, complexul fiind iniţial conceput de arhitectul Alexander Tamanyan (1878-1936). Tamanyan a dorit să conecteze partea nordică şi centrală a oraşului istoric la cel rezidenţial şi cultural printr-o vastă zonă verde de cascade şi grădini. Din păcate, planul a rămas în mare parte uitat până la sfârşitul anilor 1970, când a fost „reînviat” de către arhitectul şef al Erevanului, Jim Torosyan. Concepţia lui Torosyan a fost modernizată, incorporând idei noi la o scară monumentală: o serie de scări rulante, o reţea complexă de hale, curţi şi grădini în aer liber, parcuri împodobite cu numeroase lucrări de referinţă din domeniul sculpturii, lucrări care evocă istora bogată a Armeniei şi a patrimoniului ei cultural.

Muzeul este condus de către Cafesjian Foundation, care a fost înfiinţată în aprilie 2002 la Erevan, sub auspiciile guvernului armean şi Fundaţia Cafesjian din America. Guvernul armean a construit Cascade-le, complexul şi zona înconjurătoare (investitind peste 35 de milioane de dolari pentru a finaliza reconstrucţia Cascade).
Majoritatea expoziţiilor prezentate de către Centrul Cafesjian pentru Arte sunt derivate din colecţia privată a binefăcătorului său principal, Gerard L. Cafesjian. Această colecţie de peste 5.000 de lucrări include cea mai cuprinzătoare colecţie de obiecte din sticlă, din lume.

În principal, colecţia evocă activitatea plastică a cuplului ceh Stanislav Libenský şi Jaroslava Brychtová, a căror operă a revoluţionat utilizarea sticlei ca mediu artistic. Expoziţia de obiecte din sticlă include şi alte nume de marcă din domeniul acestei arte, cum ar fi de exemplu: Dale Chihuly, Bohumil Elias, Pavel Hlava, Jaromír Rybák, Ivana Šrámkova, Bertil Vallien, Lino Tagliapietra, Mark Peiser şi Hiroshi Yamano. Colecţia permanentă are, de asemenea, nume importante din pictură, grafică şi sculptură, artişti dintre care îi amintesc pe Fernando Botero, Arshile Gorky, Jennifer Bartlett şi Andy Warhol.
Grădina cu sculpturi este situată la baza Cascade-lor şi prezintă una dintre cele mai prestigioase colecţii de sculptură monumentală din lume. Pasarele, alei lungi şi grădini special concepute pentru a oferi vizitatorilor un cadru modern şi adecvat vizionării sculpturilor de mari dimensiuni au fost concepute  pentru a pune în valoare lucrări de Fernando Botero, Lynn Chadwick, Plensa Jaume şi Barry Flanagan.

Expoziţia „Libenský Brychtová: Silhouettes of the Тown” a fost deschisă în Sala Eagle Cafesjian de la Centrul pentru Arte, pe data de 11 septembrie 2010, în prezenţa artistei Jaroslava Brychtová.
În anul 1988, puterea distructivă a naturii a zguduit regiunile nordice ale Armeniei, lăsând numeroase oraşe şi sate în ruine. Siluetele oraşului, ciclu tematic aparţinând cuplului ceh Libenský/Brychtová reprezintă răspunsul lor artistic la dezastru şi moarte, exprimând tragedia şi suferinţa umană.
Expoziţia dezvăluie creativitatea şi capacitatea nelimitată a plasticienilor cehi Stanislav Libenský (1921-2002) şi Jaroslava Brychtová (n. 1924) de a transforma sticla, un material având un caracter industrial, într-un mediu artistic cu o estetică unică, ce decurge ca expresie vizuală din „manipularea” formei, spaţiului şi a luminii.
În octombrie 2010, Centrul Cafesjian pentru Arte a iniţiat un program intitulat „Întâlniri cu Arta”, program care propune publicului în fiecare zi de joi, a fiecărei luni, un eveniment dedicat unui artist proeminent sau o ocazie importantă. (Grigore Roibu)

Intrarea liberă în muzeele de artă

Visul s-a împlinit!

Sunt momente când afirmăm că Internetul este inutil sau ne enervează. Cu toate acestea iubesc Internetul, nu aş putea concepe lumea civilizată fără el şi vreau să îmbrăţişez noul serviciu Google Art Project.
Iubesc Internetul pentru această iniţiativă!

Google a lansat marţi (1.02.2011) un nou serviciu care permite internauţilor să viziteze virtual cele mai importante muzee ale lumii şi să analizeze în detaliu peste 1000 de picturi valoroase, dintre care 17 la o rezoluţie de şapte gigapixeli fiecare (7000 de megapixeli). Palatul Versailles, Muzeul Ermitaj şi New York Metropolitan Museum of Modern Art (MoMA) sunt doar câteva dintre muzeele incluse în serviciul Google Art Project. Compania americană lucrează de un an şi jumătate la acest proiect, timp în care a implementat tehnologia StreetView, pentru interiorul clădirilor, oferind astfel un tur complet oricărui utilizator de internet. Proiectul poate fi accesat aici.

Cele 17 muzee au contribuit cu una sau mai multe imagini la acest proiect. Cele mai importante muzee de artă din lume pe care aţi dorit să le vizitaţi, şi poate nu aţi avut posibilitatea, sunt acum pe Internet. Visul de a le putea vedea s-a împlinit!

Iată muzeele pe care le puteţi vizita pentru început:
Alte Nationalgalerie, Berlin – Germany
Freer Gallery of Art, Smithsonian, Washington DC – USA
The Frick Collection, NYC – USA
Gemäldegalerie, Berlin – Germany
The Metropolitan Museum of Art, NYC – USA
MoMA, The Museum of Modern Art, NYC – USA
Museo Reina Sofia, Madrid – Spain
Museo Thyssen – Bornemisza, Madrid – Spain
Museum Kampa, Prague – Czech Republic
National Gallery, London – UK
Palace of Versailles – France
Rijksmuseum, Amsterdam – The Netherlands
The State Hermitage Museum, St Petersburg – Russia
State Tretyakov Gallery, Moscow – Russia
Tate Britain, London – UK
Uffizi Gallery, Florence – Italy
Van Gogh Museum, Amsterdam – The Netherlands

Pornind de la o listă care apare pe prima pagină a proiectului, atunci când mouse-ul se află peste imaginea iniţială, puteţi alege un muzeu, apoi călătoriţi prin coridoarele muzeului sau vă apropiaţi de o lucrare de artă, pe care puteţi să o vizualizaţi în detaliu. Spre deosebire de „zgârcenia” cu care ne-au obişnuit muzeele de artă în a oferi imagini cu opere de artă, lucrările oferite de Google Art Project sunt disponibile într-o interfaţă zoom şi când spun „zoom” vorbesc de o apropiere până la un nivel uimitor al detaliilor.

Există unele imagini uimitoare cum ar fi de exemplu: Ziua Recoltei de Pieter Bruegel cel Bătrân, în Muzeul Metropolitan de Artă, Van Gogh –   Noapte înstelată de la MoMA, Hans Holbein – Ambasadorii, în National Gallery din Londra şi lucrarea lui Botticelli – Naşterea lui Venus, în Uffizi.
Vă doresc vizionare plăcută.
Grigore Roibu