Foto Inter-Art Aiud cucerește Muzeul de Artă din Cluj Napoca

Muzeul de Artă din Cluj Napoca, instituție de prestigiu din Transilvania găzduiește, în perioada 28 august – 17 septembrie 2017, expozitia Taberei Internaționale de Artă Plastică Inter-Art, Aiud 2017, un proiect care își propune definirea unui spațiu artistic contemporan prin participarea a 40 de artisti plastici din  23 de țări: Albania: Oriola Kureta Semenescu, Bulgaria: Dimitar Velichkov, Plamen Kirilov, Canada: Susie Veroff, Danemarca: Rich Dethlefsen, Egipt: Chadi Salama, Franta: Catherine Chrétien, Germania: Katrin Hamann, Gerd Messmann, Haiti: Patrick Cauvin, Veronica Frisch, Meyer Daphne, India: Vikas Khajuria, Italia: Giuseppe Strano Spitu, Malaezia: Tee Sin Lem, Mexic: Elena Luz Pomar Jimánez, Olanda: Agota Veres, Polonia: Joanna Paljocha, Republica Coreea: Clemens Beungkun Sou, Republica Moldova: Știrbu Gheorghe, Serbia: Miroslav Mandic, Slovenia: Lojze Kalinšek, Turcia: Zümrüt Özmen, Ucraina: Liudmyla Borshosh – Litun, Ungaria: Láng Eszter, SUA: Patricia Goodrich, România: Horváth Gyöngyvér, Ana Pantea, Elena Cristea, Anca Sas, Ecaterina Poca, Mena Zapototchi, Sándor Albert, Andrei Bakó, Mihaela Bakó, Victor Cacovean, Lixandru Robert, Zoltán Balog, Stefan Balog.

Vernisajul expozitiei a avut loc în data de 28 august 2917, ora 18,00, în sălile de expoziții temporare (parter) ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca în prezența organizatorilor taberei și a unora dintre artiștii participanți. Iată scurte fragmente din alocuțiuni rostite: Lucian Nastasă-Kovacs, managerul Muzeului de Artă: “Vă mulțumesc pentru acest efort cultural pe care îl depuneți, este de ce are nevoie România în mod deosebit….Onoarea este de partea muzeului și aș dori să permanentizăm așa ceva pentru că ați realizat, în peste două decenii de activitate,  un produs de mare-mare calitate ”; Florin Gherasim, curatorul expoziției: „Diversitatea de stiluri și tehnici individuale, amprentele unor școli și direcții cultural, nu au împiedicat totuși coagularea pe simeze a unui discurs plastic în a cărui unitate se distinge ca un fir roșu, binefacerea stării de a fi și a crea împreună, importanța schimbului cultural, a circulației ideilor și valorilor, puterea artei de a funcționa ca limbaj universal.”; Ioan Hădărig, director artistic: ”Într-un orășel ca Aiudul, o localitate de tradiție din Transilvania, s-a încercat realizarea unui proiect intitulat INTER-ART, având la bază un principiu care astăzi este pus sub semnul întrebării: multiculturalitatea. Am încercat să pornim de la un element de bază: avem o artă valoroasă, de tradiție, de înaltă calitate. A trebuit să creăm un context în care ea să fie văzută atât într-o dimensiune europeană cât și într-una internațională.” și  Ștefan Balog, președintele Fundației Inter-Art: ”Din punctul meu de vedere această expoziție este una din cele mai frumoase dar și cele mai importante din tot ce am realizat în 22 de ani de existență. Ce m-a emoționat cel mai tare a fost încrederea conducerii muzeului de a ne invita să organizăm o expoziție cu lucrări ce erau încă create în acel moment…”

Cea de-a XXII-a ediţie a Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art, Aiud 2017 s-a constituit într-unul dintre cele mai valoroase şi importante momente ale redefinirii spaţiului cultural actual, într-o structură de artă în care competenţa, valoarea şi multiculturalismul reprezintă caracteristici ale lumii contemporane. Un demers calitativ dar şi alternativ al spaţiului cultural şi artistic autentic. Publicul participant a apreciat valoarea conceptului, noua dimensiune a sălilor propuse pentru acest proiect dar și profesionalismul cu care a fost concepută și prezentată vizitatorilor expoziția taberei aiudene.

Tabăra Internaţională Inter-Art înscrie Aiudul, prin proiectul realizat, în galeria centrelor de cultură contemporană, devenind un important promotor al artelor plastice, al spaţiului artistic, al valorilor culturale şi al actului artistic contemporan.

Expoziția de la Muzeul de Artă din Cluj Napoca se înscrie în demersul curatorial propus de Inter-Art Aiud, prin expozițiile din New York, Washington, Viena, Rabat, Vichy, Bombay, Geneva, București etc. de valorificare și promovare al artei românești în contextul artei contemporane. În proiectul taberei Inter-Art au participat în cei 22 de ani de existență peste 300 de artisti din peste 60 de țări. Tabăra Internaţională Inter-Art Aiud se constituie într-o fenomen alternativ al artei contemporane, într-un concept al valorizării culturale, într-o dimensiune umană constructivă.

Ioan Hădărig
Director artistic Inter Art Aiud

FotoSINTEZE, expoziție AAFH la Cluj

Foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga”
7-21 iunie 2017
Prezentare publică: joi, 13 iulie 2017, ora 18:00

Membri Asociaţiei Artiștilor Fotografi Hunedoreni au fost invitați de către colegii de la Asociaţia ArtImage Cluj-Napoca să prezinte o parte a preocupărilor lor din domeniul artei fotografice în fața publicului clujean. În perioada 7- 21 iulie vă invităm în Foaierul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” din Cluj (Str. Dorobanților nr. 104) pentru a vedea 40 de lucrări, prezentate la dimensiunea de 50X70 cm. Expoziția „FotoSINTEZE” încearcă, așa cum ne spune titlul, să sintetizeze preocupările fotografice diverse a 21 dintre membri AAFH.

În prezentarea publică a expoziției, eveniment care va avea loc joi, 13 iulie 2017, ora 18:00, vor lua cuvântul prof. universitar Dorel Găină, de la Universitatea de Artă și Design Cluj, ing. Mircea Albu, A.FIAP, președinte al Asociației ArtImage și prof. Grigore Roibu, A.FIAP, președinte AAFH. Cu această ocazie Asociația ArtImage și AAFH vor semna un protocol de colaborare în care cele două asociații își propun să promoveze întemeierea unei culturi vizuale autentice prin intermediul fotografiei în rândul tinerilor.

Expun: Grigore ROIBU, Adrian STOICA, Ovidiu MANOILESCU, Alexandru POPA, Andrei ROSETTI, Marius ISFAN, Marius PEPTAN, Florin Marius CAZAN, Raul POENAR, Cosmin STAN, Ioana Cristina RUSU, Traian URIEŞ, Iulian SOLDA, Horea Ştefan TRÂNC, Ovidiu RAŢIU, Helga LANDT, Daniel I. IANCU, Ioan TODOR, Cristian RUS, Larisa CRISTEA, Radu MUNTEAN.

Metafore Incandescente – Bienala Națională de Ceramică – Sticlă – Metal

Ediţia a V-a Cluj-Napoca – 2016
Periplu expozițional – 2017, la Bistrița și Tg. Mureș

Aflată la a VI-a sa manifestare ca manifestare expozițională de cuprindere națională, Bienala ”METAFORE INCANDESCENTE” de la Cluj-Napoca este singura din țară care reunește, de două ediții încoace, cele trei domenii ale artelor focului: ceramica, sticla și metalul, în toate formulele lor de manifestare. Bienala cuprinde o plajă largă de abordări plastice și conceptuale realizate la un înalt nivel artistic și tehnic, într-o scală dimensională ce începe de la mici și rafinate obiecte de bijuterie contemporană, piese de mare rafinament din sticlă sau mixaje ale sticlei cu metal sau lemn, până la piese din ceramică sau metal sculpturale cu puternice sugestii de monumentalitate.

În ediția sa ultimă și în această formulă deschisă celor trei domenii laolaltă, ce a atins o cotă de participare cu 50% mai largă decât precedenta, Bienala noastră a fost itinerată în încă două importante locații expoziționale din țară la invitația expresă a uniunilor artistice de aici.

Din motive obiective, ce țin de neprevăzuta prelungire a perioadei sale de expunere în această ediție, extinsă pe durata a aproape șase luni, în expozițiile Bienalei la Bistrița și Târgu Mureș au expus din cei 64 de artiști un număr de 52, la care s-au adăugat 3 invitați, după cum urmează, pe centre și în ordine alfabetică:

Alba-Iulia: Cristian Sergiu Ianza, Baia Mare: Raluca Veber Neagu, Bistrița și Năsăud: Vioara Dinu și Victorița Andreș, Brașov: Miruna Coman, Anca Valeria Sâmpetrean și Ioan Aron Țăroi, București: Adela Bonaț, Diana Butucariu, Lucian Butucariu, Vladimir Șerban Cioroiu, Sintia Ioana Costache, Andreea Cristina Gheorghe, Ovidiu Constantin Ionescu, Lucia Mihaela Lobonț, Nicolae Moldovan, David Leonid Olteanu, Dan Popovici, Ilie Rusu, Victor Triaire, Iuliana Turcu și Gheorghe Zaharia, Cluj-Napoca: Arina Ailincăi, Elena Amariei, Vasile Cătărău, Iordanka Cioti, Emilia Chirilă, Elena  Crișan, Zsuzsanna Irén Deák,  Andrei Florian,  Marius Silviu Georgescu, Simona Gabriela Kolozsi, András Koncz-Münich, Cristina Metea Quai, Cristina Munteanu, Ana Maria Nagy, Tudor Oltean, Oriana Pelladi, Felix Peter, Adina Toader Jurca, Anastasia Vdovkina și Gavril Zmicală, Deva – Grigore Roibu, Iași: Dan Sorin Purcariu, Cristian Gafițescu, Nicolae Gabriel Obreja, Oradea: Maria Bologa, Marta Jakobovits RâmnicuVâlcea: Corina Croitoru Necșuleu, Sibiu: Ion Tămâian, Timișoara: Gloria Grati, Florin Ivănescu,
Artiști invitați: București: Vlad Basarab, Cluj-Napoca: Agy Forro, Tîrgu Mureș: Mana Bucur

Le mulțumim tuturor pentru că ne-au acordat încrederea, onorându-ne invitația:

Galeria ”ARCADE 24”,  a UAP Bistrița
Piața Centrală, nr. 24,
19 ian.– 14 febr. 2017

Așadar, ulterior expunereii inițiale în Galeriile Muzeului de Artă din Cluj în 6-30 octombrie 2016, expoziția a fost prezentată în perioada 19 ian. -13 febr. 2017, în Galeria ”Arcade 24” din Bistrița, la invitația reputatului critic de artă Dl. Oliv Mircea, manager artistic al galeriei și Președinte al Asociației UAP Bistrița.

În această galerie de înaltă ținută, cu o configurație specifică pe două niveluri, situată într-o clădire medievală din centrul vechi al orașului, în spațiul căreia se află și atelierele artiștilor plastici profesioniști de aici, exponatele bienalei s-au bucurat de condiții de expunere deosebite. Galeria oferă condiții excelente unei expuneri de înalt nivel profesional, lucru care a făcut ca energiile benefice ale spațiului și ale exponatelor bienalei să se transleze reciproc îmbogățind atmosfera.

Pe întreaga perioadă a prezenței sale aici, începând chiar cu momentul vernisajului, expoziția s-a bucurat de marea apreciere și interesul unui larg și inițiat public bistrițean.

Mulțumim gazdelor și celor ce ne-au sprijinit efectiv în prezentarea evenimentului la Bistrița, dorindu-ne ca expunerea Bienalei aici să devină un eveniment permanent.

Au prezentat Bienala la vernisajul de la Bistrița:

– Dr. Marcel Lupșe din Bistrița, artist plastic pictor, Vicepreședinte al UAP Cluj-Bistrița,
– Dl. Oliv Mircea din Bistrița, gazda expoziției, critic de artă, managerul Galeriei ”ARCADE 24” și Președintele Asociației UAP Bistrița
– Conf. univ. dr. Andrei Florian din Cluj-Napoca, artist plastic ceramist, curatorul general al Bienalei Naționale ”Metafore Incandescente”- Cluj-Napoca

Galeria ”ART NOUVEAU”,  a UAP Mureș

Palatul Culturii Tg. Mureș, str. George Enescu nr. 2,

17 feb.– 14 martie 2017

Expoziția deschisă la Tg. Mureș la inițiativa și invitația D-nei Mana Bucur, artist plastic ceramist și Președinte al UAP Mureș, în 17 febr. deschisă până în 14 martie a.c., ne-a oferit marea șansă și privilegiul de a inaugura o galerie cu o configurație pe două niveluri cu o locație extrem de avantajoasă, din centrul municipiului.

Este vorba de Galeria ”ART Nouveau”, a UAP Mureș, situată la parterul și un nivel al Palatului Culturii care găzduiește Muzeul de Artă Tg. Mureș și sala de spectacole a Filarmonicii din oraș, un impresionant edificiu, un spațiu cultural deosebit, renumit prin frumusețea și valoarea vitraliilor pe care le posedă.

Această galerie prezintă avantajul unei proaspăt și impecabil realizate, renovări generale și a unor dotări tehnice specifice de iluminare, de ultimă generație. Toate acestea ne-au creat posibilitatea unei panotări și expuneri absolut deosebite, atmosfera expoziției astfel creată oferind publicului elemente, aproape ideale, în lecturarea optimă exponatelor prezentate aici.

Pentru tot ce a concurat la reușita totală a evenimentului bienalei la Tg. Mureș, mulțumim gazdelor pentru invitația și concursul generos dat în pregătirea și realizarea acestei importante expoziții naționale. Toată admirația pentru modul de administrare a acestei galerii

Au prezentat Bienala la vernisajul de la Tg. Mureș:

– D-na Mana Bucur, din Tg. Mureș, gazdă a expoziției, artist plastic ceramist și Președinte al UAP Mureș,
– D-na Arina Ailincăi din Cluj-Napoca, artist plastic ceramist, laureata Premiului UAPR pentru Ceramică, 2016,
– Dl. Oliv Mircea din Bistrița, critic de artă, manager al Galeriei ARCADE 24, Președintele Asociației UAP Bistrița,
– Dl, Nagy Miklos Kund din Tg. Mureș, scriitor și cronicar de artă de limbă maghiară,
– Conf. univ. dr. Andrei Florian din Cluj-Napoca, artist plastic ceramist, curatorul general al Bienalei ”Metafore Incandescente”

 Mulțumesc cu recunoștință și prețuire tuturor artiștilor participanți, managerilor galeriilor, Uniunilor Artiștilor Profesioniști din Cluj, Bistrița și Tg. Mureș și celor ce ne-au acordat sprijinul efectiv și asistență, pentru profesionalismul cu care au contribuit la reușita periplului expozițional al acestei ediții a Metaforelor Incandescente ale Artelor Focului românești, în beneficiul deplin al publicului nostru exigent, căruia îi arătăm respectul nostru.

 Andrei Florian curator al
Bienalei Naționale ”Metafore Incandescente”- Cluj-Napoca

Mai multe imagini pe https://www.facebook.com/pg/artavizuala21/photos/?tab=album&album_id=610643569144688

O nouă întâlnire cu inedite coaceri ale Metaforelor Incandescente

Muzeul de Artă Cluj / 6 – 30 octombrie 2016

Bienala Națională de ceramică-sticlă-metal, Metafore Incandescente – Cluj 2016,
Vernisajul expoziţiei a avut loc pe data de 6 octombrie, ora 18.00.

1imgp4956-1-panorama-w1

Incandescența metaforică a toamnei expoziționale clujene, ce se desfășoară și în acest an pe simezele Muzeului de Artă din Cluj, între ziduri impregnate de gloria zbaterilor istorice și dureroaselor contorsiuni contemporane, se face simțită. Sperăm să încarce iarăși cu consistența emoției estetice dată de vioiciunea creativă a expozanților sufletele publicului clujean avid de frumos, în pragul unei ierni previzibile; posibil apăsătoare și disconfortantă.

Lumea artistică și culturală a urbei, mereu secondată de minunatul său public, acceptă greu dar nu consimte la asumarea stării de spectator inert, de învins sau victimă a unor vremuri ce lasă urme parcă tot mai adânci, încărcate de o grea ignoranță. Nu pot să nu am aici proaspătă în memorie, recent rușinoasa pierdere a titlului de Capitală Europeană, în favoarea, trebuie să o recunoaștem, a unui centru cultual cu un program mult mai coerent și inspirat. O palmă venită sper, să-i trezească din amorțire pe cei osificați în mentalități de mult aruncate de alții în afundul coș de gunoi al ineficientei noastre istorii postdecembriste, care sperăm încă, cu asumată toleranță și răbdare mioritică, să se trezească vreodată.

Bienala Na?ionala de Ceramica Cluj 2016 / Muzeul de Arta

O palmă grea pe obrazul oamenilor valoroși ai acestei cetăți de veche tradiție culturală. Una pe care nu o meritau câtuși de puțin și care ar trebui întoarsă spre deșteptare câtorva care, din nenorocire pentru noi și-au dovedit,… oare pentru a câta oară și până când?… dureroasa și adânca incompetență.

Noi nu asta am visam și mai continuăm încă să visăm! Noi ne dorim cu o nemărginită ardoare, ca lumina artelor focului și nu numai aceasta, lumina pe care continuăm să o aprindem cu cadență de ceasornic, să le pună în umbra cuvenită prezența nesemnificativă.

1imgp4867w

Alături de mai tânăra ei surată, Bienala Internațională de Ceramică ce și-a consumat cu un răsunător și meritat succes multiplele manifestări cultural-expoziționale în cea de-a II-a ei ediție, consacrata dar mereu proaspăta Bienală Națională de ceramică-sticlă-metal Metafore Incandescente, aflată la a VI-a manifestare, se deschide și în acest an cu aceeași generozitatea proprie lumii artelor, în spațiile dedicate ale Muzeului de Artă clujean.

Manifestarea desfășoară într-un prestigios parteneriat cu renumite instituții culturale clujene, precum gazda manifestării Muzeul de Artă, Universitatea de Artă și Design, Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Cluj și nu în ultimul rând, Fundația CeramART, fondată de o parte dintre dascălii catedrei ceramică-sticlă-metal, implicată tot mai pregnant în organizarea și desfășurarea de expoziții, simpozioane și bienale naționale și internaționale de profil, derulate la Cluj-Napoca începând încă din 1996.

1imgp4856w

Comparativ cu prima sa ediție sub genericul Metafore Incandescente, aceea din 2014, cu o participare a 45 de artiști, miza acestei ediții era, credeam noi inițial una ambițioasă, în care contam pe o mai largă participare a artiștilor români, al căror număr speram optimist să treacă de cincizeci. Această miză a fost în mod fericit depășită prin răspunsul afirmativ masiv primit la invitația noastră din partea acestora. Așa am ajuns ca la această nouă ediție, un număr nesperat, 68 de expozanți șă ne onoreze cu prezența operei lor dar și personală, fapt ce era pe cale de a ne creea probleme de spațiu.
De asemenea bienala, pe care ne-o dorim de-acum cât mai justificat națională, are ca scop ca aducând pe simeze cât mai numeroși activi și valoroși artiști, din cele mai diverse regiuni ale țării, să faciliteze și să medieze stabilirea și consolidarea de relații și contacte profesionale și de colaborare în viitor, pe o arie cât mai largă, cuprinzând artiști, uniuni sau universități zonale, pe toate domeniile sale de operare.

1imgp4982w

În noua formulă, sub genericul Metafore Incandescente, bienala și-a propus din prima sa ediție, acoperirea tuturor celor trei domenii de manifestare a artelor decorative ale focului, ceramică, stică și metal, cu întreaga lor varietate de interconexiuni imprevizibile, fiind prima bienală din țară care întrunește acest deziderat important pentru o imagine globală cât mai edificatoare asupra acestui segment al artelor decorative aplicate; Artele Focului.

Așadar vedem și de această dată lucrări de autor ale unor artiști aflați încă în universități, la început de drum sau în apogeul creației, piese individuale sau ansambluri compoziționale de un înalt nivel artistic și tehnic, din aria ceramicii artistice de expresie liberă, de mici și mari dimensiuni sau a designului de obiect decorativ și funcțional contemporan. Obiecte surprinzătoare prin varietatea lor formală și inovativă, admirabil transpuse în mase ceramice, tehnici și abordări plastice la fel de diverse.
Lucrările maeștrilor sticlari prezenți în spațiul expozițional inundă atmosfera cu reflexiile fascicolelor lor colorate și diafane, fascinante formal și cromatic, într-o plajă dimensională și în desfășurări spațial-vectoriale complexe. Asocieri cu elemente conexe, lemn, metal, piatră sau fibre vegetale, vin în completarea inspirată a surprinzătorului lor discurs plastic. Tehnici și tehnologii de ultimă oră, metalizări și monturi prețioase și rafinate, șlefuiri și eloxări, încântă mai mult ca oricând ochiul avizat și exigent al publicului, captându-i atenția.

1imgp4880w

Îmblânzitori ai fiarelor, maeștrii metaliști ne vor impresiona cu siguranță prin uimitorul dresaj în forme inedite și paradoxal delicate, de asocieri al multor varietăți de mase metalice, împreunate de focul purificator în alcătuiri fantastice și formalizări imprevizibile, pe o la fel de neașteptată scală dimensională. Prezențele impunătoare ale metalului voit frust și dur, îmbogățit de oxidări și patine fascinante cromatic, prelinse lasciv pe forme aluzive lipsite de opreliști, coabitează pașnic cu delicatele siluete sidefate ale unor splendide piese de podoabă. Fabuloase bijuterii de autor amintind parcă de o lume viitoare. Modelate cu multă asumare de mințile instruite și mâinile pricepute și dăruite cu har ale artiștilor orfevrari, din metale nobile înglobând splendide fragmente de pietre prețioase,…și dacă nu prin valoarea lor pecuniară atunci cu siguranță prin cea estetică de înalt nivel, aceste arabescuri punctează cu delicatețe spațiul expoziției, înnobilând întreaga atmosferă.

Mixaje multiple realizate din materii de mare diversitate, bine controlate și extrem de expresive, de elemente spațiale filiforme și unduitoare, alternând cu mai masive dezvoltări formale ceramice impunătoare sau transluciditățile luminoase de ghețuri colorate proprii sticlei, ne-au bucura sufletul însoțindu-ne apoi lung timp în viața de dincolo de zidurile galeriilor Muzeului clujean.
Această atmosferă de basm, născută din multiple contrubuții sensibile, a spațiului acestei expoziții, nu o putea împlini marcându-ne în profunzime decât o astfel de fabuloasă reunire de vii și vrăjite entități obiectuale, având ca loc comun în purificarea nașterii lor, Focul, un element de sacralitate care ne-a marcat existența încă din începuturile noastre ca ființe dumnezeiești.

1imgp4994w1

Vom întâlni la Cluj dacă vom trece de porțile larg deschise ale muzeului, 68 de artiști, veniți aici din București, Brașov, Galați, Iași, Bistrița, Baia Mare, Oradea, Sibiu, Vâlcea, Petroșani, Deva, Ploiești și Timișoara sau din cei activi dincolo de hotare, dar care nu au abdicat de la apartenența lor națională, spirituală și artistică, alături de artiștii clujeni. Din generații și școli la fel de diferite, precum universitățile din București, Timișoara, Cluj, Iași și Baia Mare, se întâlnesc în galeriile Muzeului de Artă din Cluj, reuniți într-o sărbătoare metaforică națională a incandescenței, alături de artiștii cu nume consacrate, proaspeți absonvenți sau studenți meritorii la licență sau master, ai secțiilor de profil ale universităților de artă românești.

1imgp4843w

Ca organizatori am sperăm în participarea unui public cât mai numeros, care să ne fie alături în bucuria acestei ample revederi, aflate sub zodia unei toamne dominată de o incandescență solară, iar speranța și dorința ne-au fost din belșug împlinite, de publicul clujean și de aiurea.

Aducem pe această cale mulțumirile noastre tuturor celor ce ne-au fost alături, nu nominalizăm ca nu cumva să aducem vreo atingere prin omisiune cuiva, în întreg parcursul pregătirilor și efortului depus în această realizare culturală pe care oconsiderăm a fi un real succes.

Conf. Univ. dr. Andrei Florian, UAD Cluj,
organizator și curator al bienalei

Metafore autumnale clujene

Metafore Incandescente
Bienala Naţională de ceramică-sticlă-metal
Ediţia a VI-a / Cluj-Napoca 2016

Muzeul de Artă din Cluj / 6-30 octombrie 2016

metafore-incandescenteO nouă întâlnire cu coacerile Metaforelor Incandescente se pregăteşte intens la Muzeul de Artă din Cluj în cea de-a VI-a ediţie a Bienalei Naţionale de ceramică, sticlă şi metal.

Vernisajul va avea loc în 6 octombrie de la orele 18.00, iar expoziţia va fi deschisă publicului până în 30 octombrie 2016.

Bienala este rodul colaborării dintre Muzeul de Artă Cluj, Universitatea de Artă şi Design Cluj, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Cluj şi Fundația CeramArt, fondată de o parte dintre dascălii catedrei ceramică-sticlă-metal și implicată în organizarea și desfășurarea simpozioanelor și bienalelor naționale și internaționale de profil, desfășurate la Cluj-Napoca începând încă din 1996.

Incandescența metaforică a toamnei expoziționale clujene, urmând a se desfășura și în acest an pe simezele Muzeului de Artă din Cluj, impregnate de gloria zbaterilor istorice și dureroaselor contorsiuni contemporane, se face simțită. Sperăm ca ea să-n carce cu consistența emoției estetice dată de vioiciunea creativă a expozanților sufletele unui public avid de frumos, în pragul unei ierni previzibile; posibil apăsătoare și disconfortantă.

Alături de mai tânăra ei surată, Bienala Internațională de Ceramică, care și-a consumat cu răsunător și meritat succes internațional multiplele manifestări cultural-expoziționale în cea de-a II-a ediție, deja consacrata dar mereu proaspăta Bienală Națională – de ceramică, sticlă și metal – Metafore Incandescente, aflată la a VI-a manifestare se deschide și în acest an cu aceeași generozitatea proprie lumii artelor, în spațiile dedicate ale Muzeului de Artă.

Miza acestei ediții, una ambițioasă în care contam pe o mai largă participare a artiștilor români, al căror număr speram inițial să treacă de cincizeci a fost în mod fericit depășită prin răspunsul afirmativ masiv primit la provocarea noastră din partea acestora, în număr de peste 70. De asemenea bienala, pe care ne-o dorim cât mai justificat națională, urmărește ca aducând pe simeze cât mai numeroși artiști activi și valoroși din cele mai diverse regiuni ale țării, să faciliteze și să medieze stabilirea și consolidarea de relații și contacte profesionale și de colaborare în viitor, pe o arie cât mai largă, cuprinzând artiști, uniuni sau universități zonale pe toate domeniile sale de operare.

În noua sa formulă, sub noul său generic, Metafore Incandescente, bienala și-a propus din prima sa ediție, acoperirea tuturor celor trei domenii de manifestare a artelor decorative ale focului, ceramică, stică și metal, cu întreaga lor varietate de interconexiuni imprevizibile.
Așadar vom vedea și de această dată lucrări de autor ale unor artiști aflați la început de drum sau în apogeul creației, piese sau ansambluri compoziționale de un înalt nivel, din aria ceramicii artistice de mici și mari dimensiuni sau a designului de obiect decorativ și funcțional contemporan. Obiecte surprinzătoare prin varietatea lor formală și inovativă, admirabil transpuse în mase ceramice, tehnici și abordări plastice la fel de diverse.

Lucrările maeștrilor sticlari prezenți în spațiul expozițional vor inunda atmosfera cu reflexiile fascicolelor lor colorate și diafane, fascinante formal și cromatic, într-o plajă dimensională și în desfășurări spațial-vectoriale complexe. Asocieri cu elemente conexe, lemn, metal, piatră sau fibre vegetale, vor veni în completarea inspirată a surprinzătorului lor discurs plastic. Tehnici și tehnologii de ultimă oră, metalizări și monturi prețioase și rafinate, șlefuiri și eloxări, vor încânta mai mult ca oricând ochiul avizat și exigent al publicului.

Îmblânzitori ai fiarelor, maeștrii metaliști ne vor impresiona cu siguranță prin uimitorul dresaj în forme inedite și paradoxal delicate, de asocieri al multor varietăți de mase metalice, împreunate de focul purificator în alcătuiri fantastice și formalizări imprevizibile, pe o la fel de neașteptată scală dimensională. Prezențele impunătoare ale metalului voit frust și dur, îmbogățit de oxidări și patine fascinante cromatic, prelinse lasciv pe forme aluzive lipsite de opreliști, vor coabita pașnic cu delicatele siluete sidefate ale unor splendide piese de podoabă. Fabuloase bijuterii de autor amintind parcă de o lume viitoare, modelate cu multă asumare de mințile instruite și mâinile pricepute și dăruite cu har ale artiștilor orfevrari, din metale nobile înglobând splendide fragmente de pietre, prețioase dacă nu prin valoarea lor pecuniară atunci cu siguranță prin cea estetică, de înalt nivel, aceste arabescuri vor puncta prin delicatețe spațiul expoziției, înnobilând întreaga atmosferă.

Mixaje multiple realizate din materii de mare diversitate, bine controlate și expresive, de elemente spațiale filiforme și unduitoare, alternând cu mai masive dezvoltări formale ceramice impunătoare sau transluciditățile luminoase de ghețuri colorate proprii sticlei, ne vor bucura sufletul însoțindu-ne apoi lung timp în viața de dincolo de zidurile galeriei.

Această atmosferă de basm a spațiului acestei expoziții, o poate împlini marcându-ne în profunzime doar o astfel de fabuloasă reunire de vii și vrăjite entități obiectuale, având ca loc comun purificarea nașterii lor prin foc.

bienala-nationala-de-ceramica-cluj

Vom întâlni la Cluj peste 70 de artiști, din București, Brașov, Galați, Iași, Bistrița, Baia Mare, Oradea, Sibiu, Vâlcea, Petroșani, Deva, Ploiești și Timișoara din cei ce activează dincolo de hotarele țării, dar care nu au abdicat de la apartenența lor națională, alături de artiști clujeni. Din generații și școli la fel de diferite precum universitățile din București, Timișoara, Cluj, Iași și Baia Mare, se vor întâlni în galeriile Muzeului de Artă, reuniți într-o sărbătoare metaforică națională a incandescenței, alături de artiștii cu nume consacrate, proaspeți absolvenți sau studenți meritorii la licență sau master, ai secțiilor de profil ale universităților de artă românești.
Ca organizatori sperăm în participarea unui public cât mai numeros, care să ne fie alături în bucuria acestei ample revederi, aflate sub zodia unei toamne dominată de o incandescență solară.

Conf. Univ. dr. Andrei Florian, UAD Cluj,
organizator și curator al bienalei