Ceramica Jian Yao

Bolurile de ceai Tenmoku

Ca şi porţelanul celadon, Tenmoku semnifică calitatea misteriosă, orientală, a unei vechi ceramici glazurate. Glazura Tenmoku este folosită acum în întreaga lume. Denumirea provine din Japonia, dar rădăcina acestui tip de ceramică este în China, şi anume Muntele Tenmoku. În timpul dinastiei Song (960-1279), un preot japonez a adus boluri negre de la templul aflat pe acest munte în Japonia şi le-a dat această denumire. De atunci, bolurile Tenmoku au fost realizate ca adevărate opere de artă pentru ceremonia ceaiului.

Denumirea chinezească Jian Yao a acestui tip de ceramică se datorează faptului că era produsă în cuptoarele Jian din provincia Fujian.
Tenmoku (Yao Jian) este, de fapt, glazura neagră realizată din feldspat, calcar şi oxid de fier care are o culoare bleumarin-închis, asemănătoare petrolului. Uneori, nuanţele de brun-închis devin culoarea de bază a obiectului ceramic, petele şi dungile fiind negre. Tot în această categorie de ceramică sunt incluse bolurile pestriţe cu glazură de culoare negră, strălucitore, brăzdate de dungi fine radiale ruginii care seamănă cu blana de iepure sau penajul de potârniche. Caracteristica bolurilor de ceai Jian Yao este forma conică şi corpul grosier din gresie roşiatică şi neagră.

Culorile de pe vasele Tenmoku sunt obţinute prin intermedul arderii. În timpul arderii, de lungă durată, procesul de încălzire şi de răcire influenţează formarea de cristale de fier în compoziţia glazurii. Luciul întunecat este obţinut prin tehnici aparte de coacere şi răcire a unor minerale alese special – cu cât răcirea este mai rapidă, cu atât nuanţa va fi mai profundă. Pentru a obţine efecte de culoare neagră se foloseşte proprietatea oxidului roşu de fier (Fe2O3) care acţionează ca un refractar în oxidare, modificându-se în oxid negru de fier (FeO), în urma ardereii reducătoare.

Deşi în timpul dinastiei Tang, bolurile de porţelan Celadon erau cele mai admirate vase pentru băut ceaiul, ritualul şi pasinea pentru această licoare din timpul dinastiei Song a determinat o serie de schimbări. Calitatea bolului de a crea impresia că spuma ceaiului nu a dispărut în timpul ceremoniei a dus la fabricarea de boluri negre, realizate în cuptoare ce se aflau în nordul şi sudul Chinei, printre care şi renumitul cuptor Jian din provincia Fujian. Bolurile Tenmoku au fost utilizate de către aristocraţia japoneză pentru ceremonia ceaiului şi, treptat, toate nuanţele de negru sau cafeniu închis au devenit cunoscute ca „tenmokuyuu”. Denumirea era folosită pentru a desemna un grup mult mai larg de boluri, cu nuanţe de negru şi maro-roşcat, decât pentru ceea ce azi denumim „obiecte Jian”. În prezent, arheologii fac eforturi pentru a identifica locul unde se află cuptoarele în care se produceau aceste boluri din timpul dinastiilor Song şi Yuan.

Metafora vasului din lut, în atitudinea artei moderniste a ceramicii, devine una progresistă. În căutarea unor imagini cultural autentice artiştii zilelor noastre preiau vechile tradiţii explorând idei de etnicitate culturală. Kamada Kōji spunea: „Sper ca oamenii care trăiesc în lumea modernă de astăzi, indiferent unde se află, pot înţelege cu adevărat bucuria de trecere peste zidul de limbă pentru a aprecia tenmoku.”

Kamada Kōji (născut 1948 la Kyoto) este unul dintre puţinii ceramişti japonezi care au ales să-şi dedice viaţa de cercetare şi de producţie artistică tehnicii tenmoku. Ani de-a rândul a experimentat cu răbdare rafinamentul acestei tehnologii. Opera lui ne prezintă o viziune distinct modernă al acestui tip de glazură, Kamada Kōji având reputaţia unuia dintre olarii de la Kyoto cu cele mai remarcabile creaţii contemporane ce au ca sursă de inspiraţie vechile tradiţii japoneze. Kamada are lucrări în colecţii particulare din întreaga lume iar, din 2005, Muzeul Metropolitan de Artă din New York a achiziţionat câteva piese realizate în fabrica acestuia, lucrări ce sunt prezentate în colecţia de Artă Asiatică. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă: Ceramica Iro-Nabeshima

Articolele de olărit Hagi

Comori naţionale vii ale Japoniei

„Raku pe primul loc, Hagi pe locul secund iar Karatsu pe locul trei!”.
De-a lungul timpului multe straturi de tradiţie s-au perindat în cadrul universului ceremoniei japoneze de servire a ceaiului. Una dintre aceste tradiţii este plasarea câtorva şcoli ceramice în rândul celor mai valoroşi producători de ustensile ceramice pentru „băutul ceaiului”. Pe treapta secundă a podiumului, în favoarea mult preţuitelor articole de olărie Raku produse în Kyoto, se află articolele Hagi, urmate îndeaproape de articolele Karatsu din cadrul Provinciei Saga. Deşi este neclar momentul în care acest clasament a fost întemeiat, el indică aprecierea acordată de multe generaţii ceştilor de ceai Hagi.

Tradiţia articolelor de olărit Hagi a debutat cu operele a doi fraţii coreeni, Li Shakko (sau Yi Chak-kwang) şi fratele său mai mic, care se aflau în strânsă competiţie cu producătorul japonez din domeniu Saka Koraizaemon. Cei doi au fost aduşi în Japonia în urma a două incursiuni în peninsula Coreană în anii 1592 şi 1597. Cu ajutorul financiar al unui daimio (mare feudal japonez din elita samurailor) ei au înfiinţat un cuptor de ardere în Matsunoto, în ceea ce este azi oraşul Hagi, provincia Yamaguchi. Tehnicile lor de lucru au fost rapid adoptate şi de alţi olari din Fukawa, oraşul Nagato de azi, şi din întreaga provincie Yamaguchi. Formele şi tehnicile aplicate pentru producerea articolelor de olărit Hagi au oferit informaţii referitoare la tehnicile ceramice care au înflorit în Coreea condusă de dinastia Yi, în perioada de mijloc a domniei acesteia (1392-1910).

Ceştile de ceai Hagi deţin un luciu elegant şi dau senzaţia că sunt destinate special pentru wabi, sau simplitatea ceremoniei de servire a ceaiului. Aceste trăsături se datorează parţial utilizării unor ingrediente de lut, formate în principal din lutul alb caolin din districtul Daidu, oraşul Hofu, provincia Yamaguchi. Odată cu trecerea timpului, luciul pal al pieselor Hagi ia numeroase nuanţe de culori, oferind acestor articole de olărit o profunditate absolută şi dinamism. Caracteristicile comune tuturor produselor Hagi care se deosebesc de tot ceea ce înseamnă olărit obişnuit, se găsesc în materia primă folosită, metodele şi tehnicile de producere. Este foarte interesantă existenţa unei alte axiome referitoare la produsele Hagi, Hagi no nanabake sau „cele şapte umbre ale articolelor Hagi”. Această axiomă descrie modificarea modului de exprimare a articolelor Hagi pe măsură ce umiditatea este absorbită în mod gradual în argilă, prin pori. Culoarea pală iniţială poate să evolueze, odată cu trecerea timpului, către o culoare cafenie sau albastru-deschis. Intrigaţi de această modificare de culoare inovatoare în materie de olărit, specialiştii în articole destinate servirii ceaiului apreciază cum se cuvine respectivul eveniment.

În prezent, numeroase ateliere de olărit urmează tradiţia Hagi. Trei cuptoare sunt amplasate în zona Matsumoto – cuptoarele Saka, Miwa şi Yoshika. Sakakura, Sakata, Tawara şi alte cuptoare sunt localizate în apropiere de Fukawa, iar oraşul Yamaguchi găzduieşte cuptorul Yamato şi multe altele. Articolele ceramice Hagi au fost premiate încă de la începutul perioadei moderne, şi ocupă un loc important în cadrul tradiţiei ceramice japoneze. În acelaşi timp, articolele de olărit Hagi deţin un specific local deosebit. În anul 1970, articolele Hagi au fost desemnate Proprietate Culturală Intangibilă şi deosebit de importantă, iar Kyuwa Miwa (1895-1981) a fost numit, în premieră, Proprietarul de drept al acestor obiecte de artă. În zilele noastre, articolele de olărit Hagi sunt folosite cu precădere în cadrul ceremoniilor de servire a ceaiului precum şi ca obiecte decorative avangardiste.

Actualul Proprietar al elementelor culturale intangibile Hagi este Jusetsu Miwa (n.1910), fratele mai mic al lui Kyuwa Miwa. În 1967, anul în care fratele său a decis să se retragă, Jusetsu a preluat cuptorul Miwa şi a moştenit numele de Kyusetsu XI. A transmis mai departe titlul de Kyusetsu către fiul său cel mai vârstnic, Ryosaku, în 2003, şi a revenit la numele său anterior de Jusetsu. Totuşi, nu se poate spune despre Jusetsu Miwa că s-ar fi retras. Energiile sale creatoare sunt la fel de puternice ca oricând, iar bătrânul oficial al obiectelor de olărie Hagi are în continuare un program încărcat şi productiv. Familia Miwa a reuşit să păstreze tradiţiile de olărit Hagi intacte timp de numeroase generaţii, încă de la începuturile afacerii, la debutul perioadei Edo (1603-1867), când ofereau lorzilor feudali Mori obiecte ceramice de înaltă calitate.

Fratele mai mare a lui Jusetsu, Kyuwa (Kyusetsu X) a aprofundat pe deplin tehnicile tradiţionale Hagi de olărit. Kyuwa, se asemenea, a explorat cu atenţie originile coreene ale tradiţiei Hagi. A reuşit să incorporeze sensibilitatea japoneză cu formele antice coreence, ajungând în final la un stil foarte personalizat – împodobit cu un rafinament armonios. Poate cel mai notabil lucru reuşit de Kyuwa este elaborarea unei abordări unice pentru utilizarea luciului ceramic de culoare albă, această trăsătură fiind o caracteristică a elementelor Hagi. Această utilizare a reprezentat o descoperire imensă, astfel că pe viitor noul luciu alb a purtat denumirea de „albul Kyusetsu”. Kyuwa Miwa şi-a dedicat întreaga carieră şi viaţă pentru integrarea tradiţiei Hagi în epoca modernă.

Jusetsu Miwa a urmat tradiţia familiei şi a fratelui său mai mare, când, la vârsta de 17 ani, şi-a început ucenicia în domeniul obiectelor de artă ceramică Hagi. Stilul meşteşugului său de olărit caracteristic şi definitoriu a început să iasă la suprafaţă, mai degrabă, târziu în jurul anului 1955 pe când avea vârsta de 45 de ani. Lucrările lui Jusetsu au atras atenţia cunoscătorilor în egală măsură cu operele fratelui său mai vârstnic. Cu toate acestea, stilul lui Jusetsu este unul caracteristic. Deşi operele sale au fost construite pe baza tehnicilor tradiţionale Hagi şi a formelor similare cu alte vase japoneze produse la cuptorul Miwa, sensibilitatea lui Jusetsu de modelare a fost una cu adevărat unică. A adus elemente de noutate într-o lume a obiectelor de olărit pentru servirea ceaiului bazată pe convenţii şi reguli. Pentru început, corpul său de argilă a fost unul neconvenţional. Jusetsu a preferat un anumit tip de argilă mai nisipoasă, cunoscută sub numele de Oni-Hagi, „diavolul lui Hagi,” ingredientele sale fiind pământ brut şi argilă cu un amestec de caolin Daido.

Foto: Jusetsu Miwa – Vas pentru servirea ceaiului Oni-Hagi cu baza neregulată, 2004. Această lucrare cu luciu – prezentată în plan tridimensional pentru a indica caracterul brut şi formele neregulate pe care artistul le-a incorporat – reuşeşte de fiecare dată să uimească participanţii la ceremonie sau privitorii obişnuiţi. Mai degrabă decât un vas pentru servirea ceaiului, poate fi confundat cu o bucată de rocă vulcanică îmbrăcată în cenuşă.

A utilizat atât luciul tradiţional de culoarea migdalei, ce conţinea feldspat, cât şi luciul pe bază de cenuşă de culoare albă, introdusă cu succes de fratele său, Kyusetsu X. Folosirea luciului de culoare albă de către Jusetsu a fost eficientă mai ales în elementele sale inovatoare îndrăzneţe cum ar fi, de exemplu, cel a ceainicelor, recipientelor pentru apă curentă şi a vazelor pentru flori. Criticii au declarat că formele extraordinare create de Jusetsu depăşesc cu mult barierele convenţionale ale olăritului obiectelor ceramice pentru servirea ceaiului sau cele din categoria de articole de olărit Hagi. Atunci când Jusetsu face o pauză de lucru, vizitează plaja din apropriere. „În trecut consideram că este imposibil să cuprinzi esenţa valurilor dezlănţuite din Marea Japoniei în cadrul unui element de olărit. Dar în decursul ultimilor ani, am găsit în sfârşit o modalitate de exprimare a măiestriei şi puterii în cadrul lucrărilor mele,” afirmă Jusetsu.

Kyuwa Miwa, fratele mai mare al lui Jusetsu, a fost un maestru care a moştenit titlul de Kyusetsu X, şi a contribuit cu noi perspective în cadrul tradiţiei Hagi de olărit. Una din contribuţiile sale este îmbunătăţirea tradiţiei prin introducerea luciului alb, luciu ce îi va purta în continuare numele. Forma acestei lucrări este lină şi caldă. Manevra prin care se aplică luciul alb, lăsând descoperită întinderea nevopsită de argilă, este una antologică. A se observa urmele vâslelor de pe corpul vasului.

Foto: Kyuwa Miwa – Recipient Hagi pentru apă curentă, Colecţie aparţinând Muzeului Naţional din Tokyo, 1967. Baza circulară robustă şi crestată dă impresia că este ancorată în masa pe care este aşezată. Forma bine definită a vasului, pe măsură ce se extinde în plan superior faţă de bază, nu are nici cel mai mic cusur. În acelaşi timp, contrastul dintre stratul gros de luciu alb şi de argilă de un roşu aprins în plan inferior aminteşte o forţă aflată în subteran. Este posibil ca Marea Japoniei să fie înfăţişată în vas pentru servirea ceaiului conceput din argilă nisipoasă.

„Stilul Hagi a fost elaborat special pentru oferirea unor obiecte de olărit de înaltă calitate pentru ceremoniile de servire a ceaiului. Dar nu este suficient ca un vas să îşi îndeplinească sarcina pentru care a fost creat. Atunci când este ţinut şi atins de către degustător trebuie să îl facă pe acestă să simtă senzaţii în plus faţă de cele normale la o ceremonie de servire a ceaiului. Vasele mele trebuie să energizeze utilizatorul. Consider că această este cea mai importantă idee pe care un olar trebuie să ţină minte în timpul procesului creativ.”, adaugă Jusetsu.

Cu fiecare an ce a trecut peste vârsta de 90 de ani, vitalitatea formelor lucrărilor lui Jusetsu Miwa a crescut neîncetat. O expoziţie de mare anvergură a lucrărilor acestui impozant artist japonez de obiecte ceramice a avut loc în anul 2006. A fost o retrospectivă a zilelor de mult apuse, dar şi a noile preocupări din arta contemporană japoneză, în urmă căreia Jusetsu Miwa a publicat un catalog în care descrie tehnicile de conservare a acestor tradiţii care sunt în pericol de a se pierde pentru totdeauna şi vorbeşte despre metodele prin care el a urmărit integrarea lor în cultura epocii moderne.
Text: Masanao Sakaki, expert specialist, Agenţia pentru Relaţii Culturale Japoneze
Foto: Hiroshi Ohashi
Traducerea si adaptarea Corina Maftei, după revista lunara Japan+: Asia-Pacific perspectives, editat cu sprijinul guvernului Japoniei.
SURSA: AlterMedia.ro
Citiţi pe aceeaşi temă Ceramica Bizen.