Eveniment editorial la Timişoara

Marius Cornea – Pictura europeană secolele XV-XX în Muzeul de Artă Timişoara,
Editura Brumar, Timişoara, 2005, 95 pagini,15 lei.

Ca splendid anunţ de iminentă primăvară, un eveniment cultural notabil ne este dăruit de editura Brumar, prin excelenta punere în operă întreprinsă de talentatul muzeograf timişorean Marius Cornea: volumul Pictura Europeană din secolele XV-XX în Muzeul de Artă din Timişoara.

Apărut în condiţii grafice remarcabile, catalogul bilingv (română şi engleză, dar cu pagini importante şi în limba italiană, cele mai multe cu prezenţa traducerii în limba română) însumează 418 pagini, incluzând 20 de reproduceri color şi 476 de reproduceri  în alb-negru, însoţite de un aparat critic alcătuit cu mare acurateţe.

Deloc din întâmplare, semnează cuvinte de salut numeroase personalităţi române şi italiene a căror mărturie conferă un spor de interes acestei întreprinderi ce tezaurizează o enormă cantitate de competenţă şi nobilă tenacitate. Îi enumerăm pe prof. univ. dr. Marcel Tolcea, directorul însemnatei instituţii culturale ce posedă operele catalogate de Marius Cornea, dr. Monica Joiţa, director Ad interim (statut aproape eternizat şi care – bizar, după opinia noastră! – încă n-a fost validat ca funcţie deplină, garant fiind merituoasa activitate a doamnei Joiţa, dar nepătrunse sunt cărările Domnului, iar cu atât mai întortocheate sunt cele birocratice), dr. Marco Ricomini, dr. Sara Martinetti, dr. Ugo Feraci, muzeograf Elena Miklosik.

Cartea dedică 200 de pagini tablourilor şi miniaturilor din şcolile italiene, flamande, olandeze, belgiene, germane, austriece, maghiare, franceze, ca şi unor şcoli mai puţin prezente în muzeul timişorean citat mai sus chineză, rusă, poloneză etc.
Valoarea lucrării lui Marius Cornea depăşeşte substanţial simpla sferă de interes a iubitorului de artă, constituindu-se într-un bun ambasador al Cetăţii florilor, în aspiraţia noastră de a o vedea ridicată la rang de capitală culturală europeană, într-un orizont temporal acceptabil. Prezenţa la studii în universităţile Timişoarei a sute de tineri de pe diverse continente sporeşte şansele noastre, cu condiţia includerii acestor tineri în circuitul iminent de evenimente vizând lansarea volumului, la Muzeul de Artă, în 7 martie, şi căreia îi va fi dedicată şi serata Dante Alighieri din luna lui mărţişor.
(prof. univ. dr. Viorica Bălteanu)
SURSA: Ora de Timiş.ro

Proiectul expoziţional „Arhetipare”

Andrei Florian şi Eugen Moritz
Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Expoziţia intitulată „Arhetipare”, de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, aparţinând artiştilor Andrei Florian şi Eugen Moritz, prezintă două moduri de abordare diferite: modelarea liberă cu ajutorul unor forme preexistente şi tehnica prelucrării şi procesării imaginii.
În expoziţia de la Muzeul de Artă pot fi admirate obiecte din ceramică şi sticlă, modelate de ceramistul şi sticlarul Andrei Florian şi printuri pictate şi lucrări de pictură, realizate de pictorul fotograf Eugen Moritz.

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: Muzeul de Artă Cluj

Lucrările lui Eugen Mortiz prezintă câteva tipuri de arhetip: Sinele, Feminin-Masculin sau Constructiv-Disctructiv. Andrei Florian abordează tehnica asamblajului, uneori nonconvenţional, în teme pe care le parodiază sau le articulează plastic în cicluri tematice cum ar fi, de exemplu, Relicvariul, Pomul, Portalul, Altarul, Cununa, Cartea sau Omul.

Proiectul cuprinde lansarea catalogului „Arhetipare”, în format electronic, cu imagini din expoziţie, catalog prefaţat de criticul de artă Prof. dr. Negoiţă Lăptoiu şi prezentarea a două cărţi, avându-i ca autori pe cei doi artişti. Este vorba despre „Reflexii în lumea artelor”, de Andrei Florian, carte cu o prefaţă semnată de Prof. univ. dr. Aurel Codoban şi „Fashion, Glamour and Dance”, de Eugen Moritz, album de fotografie cu o prezentare ce aparţine scriitorului Cornel Udrea.
Expoziţia este deschisă publicului la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca până în data de 25 martie 2012.
Citiţi şi Andrei Florian şi Eugen Moritz – Arhetipare

Lansarea albumului Romanian Cultural Resolution

Centrul pentru Cultură Contemporană „Club Electro Putere” şi „Cărtureşti” anunţă lansarea albumului de artă „Romanian Cultural Resolution”, luni, 21 noiembrie 2011, orele 19.00, la „Cărtureşti” (Mansardă) din Bucureşti,  Str. Arthur Verona 13-15.

În cadrul lansării va avea loc o discuţie liberă pe tema contextului artei contemporane din România, avându-i ca invitaţi pe Adrian Bojenoiu, Alexandra Croitoru, Cristian Nae, Alexandru Niculescu, Mihai Pop, Magda Radu.

Romanian Cultural Resolution este o publicaţie ce are la origine un proiect de cercetare care urmăreşte arta românească, atât în tranziţia socială şi politică generată de căderea comunismului, cât şi în unele manifestări culturale izolate şi independente de aceasta.

Editors: Adrian Bojenoiu, Alexandru Niculescu
Publishing house: Hatje Cantz
Design: Timo Grimberg •ARC•
Format: 23.70 x 30.30 cm, 232 pg., 188 ilustr. 136 color, English/German, June 2011
ISBN 978-3-7757-2848-5

Atât catalogul, cât şi întreg proiectul RCR au la bază conceptul de „rezoluţie culturală”. Aceasta este o analiză sau un referat al unei manifestări încheiate, el vorbeşte şi despre o retroactivitate care, chiar în momentul rezoluţiei, este pusă în discuţie. Conceptul „rezoluţie culturală” marchează o stare de fapt şi propune o introspecţie în câmpul artei şi culturii contemporane, o demantelare a acestei utopii a memoriei culturale, o încercare de a contura şi de a înţelege contextul artistic contemporan al istoriei recente din România.
Albumul a fost publicat de prestigioasa editură germană Hatje Cantz şi finantat prin programul Publishing Romania al Institutului Cultural Român.


Artişti: Ioana Bătrânu, Pavel Brăila, Matei Bejenaru, Corneliu Brudaşcu, Mircea Cantor, Sorin Câmpan, Ştefan Constantinescu, Alexandra Croitoru & Ştefan Tiron în colaborare cu Vasile Pop Negreşteanu, Constantin Flondor, Adrian Ghenie, Ion Grigorescu, Gheorghe Ilea, Daniel Knorr, Victor Man, Julian Mereuţă, Aurelia Mihai, Gili Mocanu, Anca Munteanu Rimnic, Ciprian Mureşan, Ioana Nemeş, Alexandru Niculescu, Miklos Onucsan, Dan Perjovschi, Cristian Rusu, Şerban Savu, Serge Spitzer.

Autorii textelor: Marius Babias, Adrian Bojenoiu, Sebastian Cichocki, Magda Cârneci, Livius Ciocârlie, Apsara DiQuinzio, Bogdan Ghiu, Anca Mihuleţ, Mihnea Mircan, Vlad Morariu, Cristian Nae, Amelia Pavel, Mihai Pop, Matt Price, Magda Radu, Alexandru Vlad, Raluca Voinea, Maxa Zoller.
Club Electro Putere

Nicolae Maniu, pictorul care a cucerit lumea

Când suprarealismul şi
hiperrealismul se întâlnesc

Faptul că Nicolae Maniu este pictorul născut în România cu o cotă impresionantă pe piaţa mondială a artei a devenit un loc comun fără să existe însă o mai profundă receptare a operei sale. „Opera Gallery” i-a editat artistului pe care l-a promovat în toată lumea un album excepţional „Maniu”, care ar trebui editat şi în România adăugând fireşte şi lucrările pictate de artist ulterior. O expoziţie la European Art Gallery a adus o mulţime de pânze spectaculoase ale acestui artist, cetăţean german, stabilit la Paris, a cărui operă a fost prezentată şi vândută excepţional prin „Opera Gallery”, la Paris, New York, Singapore, Miami atrăgând colecţionari particulari şi muzee şi, de câţiva ani, şi interesul unor investitori în artă din România, care-i comandă lucrări ori şi le adjudecă, în aceste luni care preced o mare expoziţie personală ce urmează să fie deschisă la Muzeul de Artă din Cluj.

Picturile lui Maniu, care îmbină şi contrapun suprarealismul şi hiperrealismul, interoghează şi basculează continuu raportul între realitate şi text, trădarea textului pictural în realitatea subiectului şi compoziţiilor, într-un continuu duel: „Lupta lui Iacob cu îngerul picturii” sau printr-un joc al temutelor ispitiri la care este supus artistul, ca un Sfânt Ieronim, aflat sub presiunea himerelor şi coşmarelor.

Un spectaculos album

La Voyante

În prefaţa pe care o scrie la acest album de o calitate excepţională, Gilles Dyan subliniază extraordinara îmbinare între harul natural al artistului şi arta picturii lui Nicolae Maniu de o precizie fotografică, microscopică. Gilles Dyan remarcă realismul desenului şi suprarealismul semnificaţiei, dualitatea la nivelul fragmentului şi al întregului, paradoxul atracţiei pe care o resimte artistul faţă de marii pictori flamanzi. În plus, l-am adăuga şi pe Magritte, care este un mare constructor şi demolator de iluzii, un textualist şi încrâncenat postmodernist, între modernii cu care se intersectează.

Contemplarea

N-aş spune însă că toate aceste pânze care exhibă nudul feminin şi masculin cu o teatralitate bine înscenată ar dezerotiza carnalitatea în căutarea unui simbolism carnal. Sunt sigură că ele exploatează succesul dintotdeauna al nudului şi universului erotic pe piaţa picturii laice, tot aşa cum, în spaţiul temelor sacre, reprezentarea „Fecioarei cu Pruncul”, „Crucificarea” şi martiriurile, gen „Sfântul Sebastian”, au ponderea lor indiscutabilă. E drept că Maniu e un mare jucător în pânzele sale, ştiind să ia cu o mână din compoziţiile complexe ceea ce cu altă mână e tentat să dea în exces. Juxtapunerile sale paradoxale temperează efectele unei tehnici fotografice, prin ironia împachetărilor şi sfâşierelor, lumi şi obiecte, stări şi emoţii fiind împachetate în textile de vinil argintiu, cuibărite în pliuri ca şi acel splendid tablou intitulat „Cer zdrenţuit”, sau în „Prometheus”, ori în „Studiu, Altar”, cel din 1986 şi cel din 1987, sau în „Regele”, în „Sphinx”, în tablourile intitulate „Pictorul” sau „Privirea” sau în excepţionalul tablou „Fereastra”, pictat în 1988, o simfonie în albastru şi ocruri, un soi de scară şi reverberare a privirii, fereastră în fereastră şi privire în privire. Acordurile sunt dramatice, dar şi ludice. Vizibilul trece în invizibil. Pregătirea pânzei şi actul de a picta sunt înrămări şi reînrămări, celebra „mise en abîme” din arte. Şi realismul şi surrealismul lucrează cu arhetipuri şi cântăresc visele şi raţiunea surpându-le narcisismul şi prejudecăţile.

Mariajul hiperrealism-suprarealism

S-a spus despre Maniu că este un arhitect al picturii, dar el nu e mai puţin un regizor, un scenograf, un excelent coregraf şi dramaturg al textelor şi contextelor. În acelaşi timp, pictorul, care-şi cunoaşte talentul fotografic de a picta orice formă, textură, fiinţă şi por sau pliu al pielii ori materiilor şi elementelor, ia în răspăr realitatea. O controlează vizual şi o asediază cu proiecţiile viselor, himerelor, artificialului, acest „trompe l’oeil” devorator şi tenace. Foloseşte iluzia optică precum un paznic al plăcerilor şi uzurpator al lor, de vreme ce nimic nu opreşte bascularea realului în ireal şi a concretului în abstract. Gestul lui Gilles Dyan de a-i dedica albumul editat de „Opera Gallery” lui Nicolae Maniu ne ajută să cunoaştem şi să recuperăm o creaţie realizată de decenii în afara României, începând din anul 1982, când pictorul pleacă din ţară cu două valize, 120 de dolari menţionaţi în paşaport şi averea lui atunci ca şi azi, picturile sale. Lăsa în urma lui o familie, o soţie medic şi o fiică, prezente ca personaje în pânzele sale. Familia se va reîntregi ulterior în Germania. Mai lăsa şi mormântul mamei, pe care o pierduse timpuriu în 1972, apoi, în 1989, al tatălui, pe care nu l-a mai putut vedea după plecarea sa din ţară, un tată venerat pe care regimul comunist l-a aruncat de două ori în puşcărie, după anii în care a fost deportat, revenind acasă din gulag, abia în 1964.

Pictorul şi expoziţiile sale din lumea întreagă

Afişul expoziţiei de la Opera Gallery

Între primii colecţionari ai artistului se numără nemţi, dar şi români aflaţi şi ei în exil, între care doctorul Marius Breazu e un statornic prieten.
Volumul la care ne referim tezaurizează vizual, prin excelente reproduceri policrome şi sepia, opera lui Nicolae Maniu răspândită pe o mulţime de meridiane şi continente.

Memoria melcului

Născut la Turda, în 1944, pictorul a studiat sculptura la liceul de artă şi apoi la Institutul de Artă „Ioan Andreescu” din Cluj. Între anii 1971 şi 1982 participă cu lucrări de pictură la numeroase expoziţii de grup regionale sau naţionale, majoritatea la Cluj şi Bucureşti. E invitat cu lucrări la expoziţii de grup, organizate la Philadelphia, Boston, Moscova, URSS, Berlin. Expune la Sofia, în 1976, la Madrid, în 1977, are o personală, în 1978, la Linz, în Austria, apoi expune în 1983 la Galeria „Jaeschke” din Braunschweig tabloul său „Omagiul lui Dürer”, lucrare care va fi achiziţionată de Muzeul „Albrecht Dürer” din Nürnberg. Urmează mai multe expoziţii importante în Germania, apoi în 1987, la „Salon des Independants”, la Grand Palais din Paris. Apoi, câteva personale în Elveţia şi din nou în Germania şi primeşte Premiul I şi Medalia de aur, la Deauville, în Franţa. În 1987 expune la „Salonul de toamnă” de la Grand Palais, în Paris. În 1988 are mai multe expoziţii importante în Elveţia şi primeşte Premiul III la Festivalul internaţional de grafică din Osaka, Japonia. Expoziţiile şi o continuă creştere a cotei pe piaţa de artă sunt dublate de o recunoaştere internaţională venită prin premii şi distincţii de prestigiu precum Marele Premiu la „Salon de la Cote Fleurie”. Lista expoziţiilor numără zeci de personale şi de prezenţe cu lucrări în Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Belgia, la Saloanele independenţilor de la Paris, la Târgul de artă internaţională de la Roma, la salonul „Comparaison” de la Grand Palais, la Salonul de toamnă de la Paris. Din 1993, pictorul se stabileşte la Paris, dar expune în Europa, în alte ţări şi traversează Oceanul Atlantic pentru a expune la Miami.

Nudurile formează una dintre temele importante ale artistului

În 1996 are o primă expoziţie personală la Muzeul Naţional de Artă din Cluj, apoi la Fundaţia Art-Expo. Creaţia lui Maniu e încununată cu Marele Premiu pentru pictură de la Bienala europeană „Art et commerce”. În 1999 obţine „Premiul Internaţional pentru Artă contemporană” de la Monte Carlo, iar, în 1999, Maniu are o mare expoziţie la Singapore, urmată de o nouă expoziţie dedicată trompe l’oeil-ului tot la Singapore, în 2000. Lista continuă demonstrând o vitalitate a creaţiei şi o forţă de muncă împărţită între comenzi şi tablori create din dialogul său interior şi marile teme care-l obsedează.

Marile teme în tablouri care au cucerit colecţionarii

Pictură din seria Memoria melcului

Pictura lui Nicolae Maniu, cu valurile de succes şi achiziţii care au propulsat-o de peste două decenii, într-un vârf al piramidei, cucereşte privitorii. Are compoziţii imprevizibile, serii pe care ai vrea să le ai în întregime sau pe care ai dori ca pictorul să le reia şi să le dezvolte. Mă gândesc la peisajele suprarealiste reunind două anotimpuri vara şi iarnă pe aceeaşi pânză sau la pictura „Venirea primăverii” cu citatul inserat în tablou. Maniu inserează din anii ’70 citate funcţionale, de tip pagină de agendă, iar mai nou, coduri bare şi ISBN-uri, dintr-un nomenclator al consumismului contemporan, bine reprezentat în expoziţia de la galeria lui Radu Boroianu. Un tablou din 1976, „Întoarcerea iernii”, şi peisajele din 1976, mai ales cele cu subiect rural, sunt puternice replici la pictura pastorală sau a primitiviştilor din bazinul sud-est european. Intertextualismul susţine inteligent şi ironic inventarul de gesturi şi unelte rurale, ritmul recoltărilor, secerişului şi instituie o lume absolut fascinantă intitulată „Le monde du chariot”, „Universul carului” sau „căruţei”, replică suprarealistă la peisagistica clasică şi ruralismul pictural de reverii cu animale trăgând la jug, din carele cu plăvanii boi, pictaţi de Nicolae Grigorescu. Maniu are un umor infinit în asemenea tablouri crepusculare ce inventariază „Curtea morii” şi traduc spiritul dintr-un tablou remarcabil intitulat „Începutul legendei”. Ideea deconstrucţiei satului tradiţional în plin păşunism decorativist şi triumfalist proletcultist ori comunism este admirabil şi dramatic cuprinsă în pânza din 1977, intitulată „Construcţie alegorică”, în care celebrul car ţărănesc e redus la scheletul de lemn şi roţile smulse, deşichetate precum trupul lui Ion Vodă cel cumplit târât şi sfârtecat între două cămile.

Pictorul alături de una dintre creaţiile sale

Alegoria satului cu ie, ştergar ţesut şi căruţa în centru e parte dintr-un muzeu în care memoria realului a suferit ecorşeuri tragice. Carul se descompune ca un piept sfârtecat de găină, ca un iadeş al istoriei. Pânze ca „Thomas”, „Întoarcerea eroului”, „Căderea lui Icar” sugerează căderea şi condamnarea unei clase, a ţărănimii în comunism. Icar e pictat prăbuşindu-se din cerul credinţei, din zborul lui cu căruţa milenară a agricultorilor. O căpiţă cu jumătate din fânul ei smuls e susţinută ireal de un ţăran, pe post de ax şi ţăruş ce nu va mai rezista multă vreme. „Strânsul fânului” e una dintre cele mai frumoase simfonii cromatice dedicate peisajului de dealuri, munţi şi fâneţe pe care le-am văzut. Peisajul românesc şi transilvănean îşi are în Nicolae Maniu unul dintre artiştii cel mai puţin valorificaţi în conştiinţa criticii contemporane, deşi e poate cel mai inovativ, modern şi dramatic.

Pictură şi alchimie

Prezenţa şasiului face parte integrantă din subiectul lucrării

O altă serie de pânze impresionantă este aceea din universul atelierului, admirabil controlate compoziţional şi cromatic, cu o capacitate de interpolare a fluu-lui din Şcoala lui Baba, de care pictorul se desparte prin precizia liniei, admirându-i opulenţa cromatică, mai cu seamă amestecul de roşu cu ocruri, albastru şi negru. Pictorul lucrează cu infinitul, un pariu câştigat prin trompe l’oeil, aglutinarea de obiecte şi înrămarea perspectivelor. Prezenţa şasiului pentru pânze ca o fereastră sau cruce omniprezentă sugerează polii creaţiei, între privire şi crucificarea artistului. Alte două pânze, „La grange” şi „L’automne”, sunt adevărate capodopere. La fel „Les citrouilles du soir”. Începând cu anul 1981, Maniu include în compoziţiile sale alchimii şi poetica elementelor cu pânzele „Mystere de l’eau” şi „L’alchimiste”, „Nature morte”, „La mémoire de l’escargot” şi fantastica pânză „Hommage à Braunschweig”, de o perspectivă infinită, în pofida dimensiunilor reduse de 40x35cm. Maniu mai are şi darul acesta de a crea vastităţi din şi cu pânze mici a căror compoziţie şi anecdotică par doar miniaturale, de vreme ce poţi citi universul într-o picătură de rouă şi lumea reflectată într-un iris. Mă gândesc la tabloul intitulat „Le chercheur” din 1983. În schimb „Hommage à Dürer” e o pânză mare de 150×100 cm şi colcăie de simboluri pictate excepţional. E limpede de ce Muzeul Dürer s-a grăbit să-l achiziţioneze.

Trompe-l’oeil-ul, unul dintre procedeele dragi artistului

O serie de pânze ale iubirii, cuplurilor ce se fac şi desfac creează zecile de tablori senzuale şi cosmice, cu un succes la colecţionari previzibil, deşi costul tablourilor depăşeşte sume semnificative.

Arta lui Maniu este un reper al picturii şi talentului în lumea contemporană. Am fost bucuroasă să pot ilustra cu pânzele lui, reproduse alb-negru, volumul meu „Institutul inimii”, care va fi lansat la Frankfurter Buchmesse anul acesta, în traducerea lui Herbert-Werner Mühlroth. Căci ceea ce pictează suprarealist Maniu este acest „Das Herzinstitut”, inima şi spiritul ce animă compoziţiile sale care se joacă şi joacă la infinit condiţia umană, pictând fotografiile şi iluziile noastre, nudul unei femei şi torsul unui bărbat şi apropierea dintre ei ca o rătăcire, ca o sfâşiere sau pândă, nu doar ca întâlnire şi comuniune. (Doina Uricariu)
SURSA: Cotidianul.ro