Plasticieni din întreaga lume – într-un exercițiu artistic cu tradiție

afis-gernik-2016-ultimul-2

14 artiști în cea de a XII-a ediție a uneia dintre cele mai longevive tabere de creație din spațiul bănățean: Tabăra de creație de la Gernik. Lucrările lor, inspirate de spațiul Banatului de Severin vor fi expuse, ca în fiecare an, în cadrul unui eveniment colectiv găzduit de galeria Pygmalion din Casa Artelor. Exercițiul artistic “botezat” anul acesta Spiritul loci și “nășit”  de plasticianul Costin Brăteanu ajunge pentru prima oară în fața publicului joi, 24 noiembrie, de la ora 18.00.

lucrare

“Artiștii angrenați în caruselul metafizic circular al  cifrei 12, arondați ciclicității, surprind prin dezinvoltură, optimism creativ, se remarcă o anume detașare suficientă pentru a surprinde dincolo de aparențe seva răvășitoare a locului, mesaje din abisul autohton  se înfiripă parcă în fiecare operă de artă, evocând melanjul involuntar, simbioza onirică dintre creator și Spiritus loci. – spune criticul de artă Gabriel Kelemen.

lucrare1lucrare2

Cei 14 artiști care expun în galeria Pygmalion sunt: Ali Al Ameri, Malgorzata Andrzejewska, Costin Brateanu, Dariusz Przewięźlikowski, Emanuela Harris Sintamarian, Jens Lawrenz, Magdalena Hoffmann, Katja Juhola, Delphine Manet, Witold Zakrezewski, Smaranda Sabina Moldovan, Eman Osama, Nikos Rizos, Vicky Vlachogianni.

lucrare3“Organizat metodic cu șarm și elegantă avându-l curator dintru-nceput pe Costin Brăteanu ce insuflă un soi aparte de prezentă caldă, dezinvoltura prielnică desfătării cu dublă conotație pe de o parte ambianța naturală caldă, savuroasă aproape până la voluptate, ce degajă din insolitul bonom al văilor înmiresmate sursă de inspirație revigorantă ce reface hiatusul om-natură suflul vital combinat de o potrivă cu sedimentările culturale tradiționale specifice Banatului de Severin îngemănate aproape indisolubil, învăluie diafan grupul artiștilor internaționali sosiți rând pe rând din cele patru zării.

lucrare4lucrare6

Tematica diversificată relevă privitorului deplina maturitate artistică, profesionalism, o anume virtuozitate, predomină  pictura, combinatorica mixtă, grafică, pastel, eboșa în șpaclu specifică impresioniștilor de odinioară, orchestrată magistral a douăsprezecea oară, surprinzătoarea unitate stilistică de grup se așterne sedimentar consolidând perenitatea meta-fenomenului GERNIK“, completează Gabriel Kelemen.

lucrare7

Expoziția stă pe simeze vreme de două săptămâni.

Grigore Popescu Muscel / Casa Artelor

Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia
21.07. – 30.08.2013

Grigore-Popescu-MuscelPrimaria Municipiului Bucuresti prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti – Mogosoaia, va invita duminica, 21 iulie, ora 17.00, la Casa Artelor pentru vernisajul expoziţiei de pictură semnate Grigore Popescu Muscel. Prezintă criticul de artă Doina Mândru.

Pictor cu o impresionată operă de muralist, iconar şi restaurator recunoscut prin prestigioase premii şi distincţii pentru cele peste 40 de ansambluri restaurate sau realizate, Grigore Popescu Muscel (n.1945 la Câmpulung Muscel) este, nu mai puţin, un fascinant maestru al penelului şi în faţa şevaletului. Format la sfîrşitul anilor ‘60 în Facultatea de arte plastice din Timişoara sub îndrumarea lui Romulus Nuţiu, artistul a beneficiat din plin de rodnica deschidere culturală oferită, la vremea aceea de întrega efervescenţă intelectuală generată de grupul Bertalan, Flondor, Cotoşman, Eduard Pamfil.

Grigore Popescu venise însă în oraşul de pe Bega cu o importantă orientare clasică, generată mai ales de mediul familial care l-a îndreptat către limbile clasice. Mult mai atras însă de spectacolul vizual al dealurilor înflăcărate de razele toamnei sau de misterul din surdina gravă a înserărilor din oraşul natal, tânărul s-a aplecat de timpuriu asupra desenului, apoi asupra picturii, pentru a se dedica, după puţini ani de catedră, doar artei murale sub diferitele ei cerinţe.

Opera sa de şevalet nu este extinsă dar concentrarea ei ascunde căutări, frământări interioare, tatonări ale expresivităţii plastice de o mare bogăţie şi sinceritate şi, mai presus de toate, de o mare seriozitate artistică. În profunzimea coloristică a fiecărei pânze simţi pulsând decenii de pictură europeană şi românească privite cu înţelegere şi sensibilitate, simţi vibraţia dialogului dintre artist şi marii săi înaintaşi. Prin aceasta, Grigore Popescu Muscel se dovedeşte un artist modern al veacului XX, cu o paletă solidă şi strălucitoare care poartă un neaşteptat dialog cu universul fantastic al lui Ion Ţuculescu, cu bogăţia cromatică a lui Ştefan Dimitrescu, dar care face dovada meşteşugului desăvârşit al unui autentic pictor, poet al culorii, uneori decorativ, ca un bun muralist, alteori mizînd pe construcţie sau pe atmosferă.

Marcel Lupşe – Ierburi de leac

Casa Artelor
02.06- 02.07.2013

Marcel Lupse

„Încercând să configurăm o poetică a picturii lui Marcel Lupşe, dacă Ea există, atunci desenul, care trebuie să se înfiripe, trebuie să ştim că nu este, nu vrea şi nu poate să fie polemic. Ideea lui de cunoaştere, în „orizonturi” ierarhice accesibile unei minţi şi inimi libere, conţine un accent marcat pe ezoteric şi iniţiatic. Trebuie folosit pentru a surprinde acest tip de inteligenţă emoţională, cuvântul mărturisire. […] Marcel Lupşe îşi aplică inteligenţa emoţională în aşa fel încât să reuşească să compună imagini nemediat.” (Oliv Mircea)

Marcel Lupşe s-a născut în 1954 la Dej. Trăieşte şi lucrează la Bistriţa.
Este absolvent al Institutului de Arte Plastice din Cluj, clasa prof Vasile Crişan şi Doctor în Arte Plastice la Universitatea de Arte şi Design Cluj. Din 1989 membru UAPR.
Are peste 25 de expoziţii personale şi a participat la numeroase expoziţii internationale, cum ar fi, de exemplu (selectiv), 2007- Bienala internaţională de arte plastice, Galeriile Delta, Arad; 2001 – Zielona Gora, Polonia; 1999 – „8 Artişti plastici contemporani”, Centrul Cultural Român, Budapesta, Ungaria; 1999 – „6 Artişti plastici români”, Caracas, Venezuela; 1993 – Becancon, Franţa; 1990 – Expoziţia Intrenaţională de Miniatură, Toronto, Canada etc.
www.marcellupse.ro

Róbert Köteles – Cetenarium

Casa Artelor
14.04 – 15.05. 2013
Vernisaj: 14.04.2013, ora 17.00.

Afis

Róbert Köteles este unul dintre reprezentaţii marcanţi ai noii şcoli artistice de la Timişoara. Născut în 1975, la Salonta, a studiat pictura la Universitatea de Vest Timişoara, clasa profesorului Constantin Flondor. Spiritul liber al şcolii, deschis investigaţiilor, dar având rigoarea exemplară a modelelor -Berthalan, Flondor, Itten-, sunt răspunzătoare pentru expresia bogată în abstract, pentru luminozitatea şi cromatica îndrăzneaţă a picturilor propuse de artistul timişorean.

Invitatie