Gala Industriei de Carte din România

Bun de Tipar
Ediţia a II-a

Atelierul de grafică a primit Mențiunea Specială a juriului pentru proiectul online GRAPHICFRONT – Arhiva vizuală, ambițioasă și unică inițiativă de arhivare a graficii românești din perioada premergătoate utilizării computerului.

Îi felicităm şi le urăm succes în continuare!

GF-mentiuneGBT13Săptămâna trecută s-au decernat premiile Galei Bun de Tipar Ediția a II-a. Într-o sală mai plină parcă decât anul trecut s-a strâns toată floarea cea vestită a editorilor, tipografilor, librarilor, făcătorilor de carte clasică și electronică, scriitori, traducători, s.a.m.d. La cum se întâmplau lucrurile pe scenă ai fi zis că suntem cel puțin în Elveția. Toată lumea mulțumea, lăuda, era extaziată de rezultatele obținute. Părea că înflorim ca nație, că se înregistrează o explozie a culturii, iar cartea e pe culmile ei. Nici noi nu am făcut excepție: ne-am bucurat să ne număram printre cei remarcați, am mulțumit și noi la rândul nostru în stânga și în dreapta. E important să mulțumești tuturor celor care au lucrat la proiect. Mai ales când, pentru o bună bucată de vreme, mulți prieteni și colaboratori au lucrat doar de dragul proiectului. Nu mai zic de organizatori care au reușit cumva și anul acesta să facă acest eveniment cu o anumită ținută. (Ciprian Isac)

Mai mult pe graphicfront.ro – Laureaţii celei de a doua ediţii a Galei Industriei de Carte din România

Cărţile de la Bun de Tipar expuse la Lepzig

La numai o săptămână de la încheierea primei ediții a Galei Industriei de Carte din România, echipa Headsome Communication a reușit înscrierea celor 10 titluri finaliste la categoria Cea mai frumoasă carte – Concepție grafică și Carte ilustrată în expoziția „Best Book Design from all over the World”, ediția 2013, organizată în cadrul Târgului de Carte de la Leipzig.

Cu o tradiție de 50 de ani, „Best Book Design from all over the World” este organizat în prezent de Fundația Stiftung Buchkunst. În cadrul competiției-expoziție sunt acceptate să expună toate țările lumii cărți frumoase, selectate de un juriu național, în urma unei competiții de profil. Dintre titlurile expuse, un juriu independent alege cea mai  frumoasă carte înscrisă. La cea mai recentă ediție, cea din martie 2012, au fost expuse 540 de cărți, din 31 de țări.

Cei cinci finaliști ai categoriei Cea mai frumoasă carte – Concepție grafică la prima ediție a Galei sunt: Găsiți și pierduți / Found and lost de Nicu Ilfoveanu, Octav Avramescu – concepție grafică Nicu Ilfoveanu (Asociația pentru Artă Ilfoveanu), Ultima transhumanță de Dragoș Lumpan – concepție grafică Carla Duschka, Ciprian Isac (Atelierul de Grafică), Hexachordos de Șerban Foarță – concepție grafică Loredana Tîrzioru (Brumar), Amintiri de Zoe Cămărășescu – concepție grafică Corneliu Alexandrescu (Casa Editorială Ponte) și Seria Co-lecția de economie – concepție grafică Alexe Popescu (Publica). Premiul i-a revenit lui Nicu Ilfoveanu, pentru volumul Găsiți și pierduți / Found and lost de Nicu Ilfoveanu, Octav Avramescu.

Cei cinci finaliști ai categoriei Cea mai frumoasă carte – Carte ilustrată au fost: Electro+ de Agnes Birebent, Nicu Ilfoveanu – ilustrații Nicu Ilfoveanu (Asociația pentru Artă Ilfoveanu), Grafica fără computer. Vol. 2: Litere. Desen, relief, volum – concepție: Carla Duschka, Ciprian Isac (Atelierul de Grafică), Vise despre case. Carte de povești pentru copii și părinți de Eliza Yokina (Igloo Media), Poveste cu un gând strănutat de Laura Grünberg – ilustrator Alexandra Rădulescu (Paralela 45) și Versez de Iv cel Naiv – ilustrații de Vali Petridean (Vellant). Câștigători: Carla Duschka și Ciprian Isac pentru volumul Grafica fără computer. Vol. 2: Litere. Desen, relief, volum.

Bun de Tipar. Gala Industriei de Carte din România își propune să marcheze reușitele anuale ale industriei editoriale autohtone, scopul evenimentului fiind acela de a atrage atenția publicului asupra celor mai bune produse editoriale românești, în contextul în care se vorbește tot mai mult de o criză a lecturii, a cărții sau a literaturii de calitate. Bun de Tipar este o inițiativă Headsome Communication, fiind organizată în parteneriat cu Federația Editorilor din România.
SURSA: agenţiadecarte.ro