Cum poți transpune în imagine trăirile și emoția? Acesta a fost tema, de fapt, din Atelierul de fotografie, aflat la ediția a XIV-a, întâlnire în care l-am avut invitat pe Bogdan Comănescu. Cum realizăm compoziții fotografice în care natura și omul se combină prin intermediul talentului și prerseverenței? Subiectul face parte din preocupările lui Bogdan, un fotograf care de ani buni îmbină fotografia de călătorie cu cea de fotojurnalism documentar, în dorința sa de a căuta valoarea autenticului ca un gest pentru oameni și locuri.
Bogdan Comănescu s-a născut în 1981 la Hunedoara, după care s-a mutat în Caransebeș. A urmat cursurile Facultății de Informatică de la Timișoara și plecat, apoi, să muncească în Germania. Dragostea pentru frumusețile României l-au adus din nou în țară. Cu o caldă prietenie, fotografiază cu plăcere viața rurală în cea mai frumoasă lumină posibilă. Este fascinat de frumusețea sufletului omenesc, natură și omul integrat în natură.
Bogdan Comănescu: Fotografia este pasiune, trăire și o flacără mereu vie
Grigore Roibu: Voi începe printr-o întrebare clasică, cine este, pentru cine nu-l cunoaște, Bogdan Comănescu şi care este rolul fotografiei în viaţa lui?
Bogdan Comănescu: Cum ar trebui să răspund eu la această întrebare? Cine este Bogdan Comănescu? Sunt un om cu o anumită sensibilitate, sensibilitate pe care toți o avem. Mi-am dorit să exprim ceea ce gândesc sub o anumită formă și am găsit această formă a vizualului, fotografia.
– Fotografiile tale descriu tărâmuri pe care mulți locuitori ai mediului urban nu le cunosc, vorbesc despre tradiţii și o lume pe cale de dispariţie. Ai putea să ne descri cum îți alegi subiectele și locurile pe unde hoinărești?
– Locurile pe unde merg le aleg din entuziasm. Plec de la o informație despre zona respectivă și dacă aceasta îmi trezește în minte o anumită stare de curiozitate și consider că are potențial fotografic caut locul cu certitudine. Sau, o altă variantă, este cea a locurilor pe care, deja, le cunosc. Dacă știu faptul că o tradiție, un anumit meșteșug sau personaj cu o personalitate aparte este specific locului, atunci merg cu siguranță acolo.
– Vorbește-ne pe scurt despre proiectul „Marea hoinăreală” și cum a luat el naștere.
– „Marea hoinăreală” a început, chiar dacă nu era bine definit ca proiect, din 2010, perioadă când eu nu eram implicat în această acțiune. Totul a început sub forma unor expoziții colective de fotografie a „hoinarilor” participanți la workshopurile lui Sorin Onișor. A fost definit ca proiect în momentul când am venit eu, în 2012 și l-am promovat, transformându-l în ceea ce pot spune că este, acum, un brand.
– Ultimele două proiecte sunt legate de călătoriile în Cuba, unde ai fost alături de Gina Buliga și în Vietnam, unde ai călătorit de unul singur, timp de 30 de zile într-un demers jurnalistic. Vorbește-ne despre aceste 2 proiecte fotografice.
– Ambele reprezintă locuri în care nu am mai fost până în momentul de față. Proiectul Cuba a luat naștere după ce un prieten foarte bun și-a făcut Luna de miere acolo. A venit extrem de entuziasmat de ceea ce a văzut. Mi-a zis „eu nu am fost pentru fotografie în Cuba, dar tu trebuie să mergi acolo să vezi atmosfera, situațiile fotografice inedite, multitudinea de culori”. După acest moment, care a fost unul extrem de convingător, ne-am adunat mai mulți prieteni fotografi și am plecat acolo. Pe mine m-a impresionat simbolistica revoluționară reprezentată prin prezența lui Che Guevara, mai mult decât cea a lui Fidel Castro. Această simbolistică, ce este ca o stare de spirit prezentă peste tot, mă leagă de acel loc.
– Vietnam, ai spus în cadrul întâlnirii Atelierul de fotografie, că este un proiect total diferit față de cel desfășurat în Cuba.
– Da. În Vietnam este diferit de Cuba, în context cultural, a persoanelor și modului lor de a fi, a oamenilor pe care i-am găsit și descoperit acolo. Vietnamul are altă istorie și o altă cultură. Tradițiile în Cuba se exprimă diferit față de cele din Vietnam. Vietnamul are un anumit soi de tradiționalism care se transmite de secole. Pe de altă parte, Cuba are anumite obiceiuri ce se găsesc doar acolo, aș spune doar în Havana. Călătoria în Vietnam a luat naștere la propunerea unchiului meu care merge pentru a lucra acolo timp de 4-5 luni pe an. El mi-a dat acest imbold, care mi-a trezit dorința de a merge pe continentul Asiatic. Nu am mai fost până acum în Asia și această călătorie a fost o bună ocazie de a ajunge și cunoaște acestă zonă din lume.
– În țările sărace, din punct de vedere economic, de multe ori, echipamentul pe care îl transportăm în călătorii devine atractiv pentru diferiți infractori. Este periculos să călătorești de unul singur având asupra ta, de exemplu, aparatul de fotografiat și laptopul?
– Nu am avut această impresie. Vietnam nu este o țară periculoasă. Depinde de zonele în care ajungi. Acestă întrebare mi-a tot fost pusă. Nu știu să spun din punctul de vedere al unei femei… Nu cred să fie periculos. Cu aparatura nu am avut probleme, însă, dacă stai în orașe trebuie să ai mai multă grijă. Eu am stat foarte puțin în orașe, în metropole. Din acest punct de vedere nu contează dacă ești în Germania, de exemplu în Berlin sau, la Hanoi, în Vienam, în ambele părți este periculos. În sate aveam informația că nu există nici un pericol să-mi dispară ceva și nu aveam nici o grijă în această privință. Lăsam bagajele în podul casei unde stăteam și aveam la mine aparatură de peste 5000 de euro.
– Cum privești începuturile în fotografie, apropierea ta de Sorin Onișor şi ce te stimulează în continuare în acest demers artistic? Ce genuri fotografice preferi, gen care defineşte, din punctul tău de vedere, o fotografie bună?
– Începuturile le privesc cu nostalgie și cu zâmbetul pe buze. Eu consider că a fost un început fotografic foarte frumos. Pentru început, nu știam cărui stil fotografic sau gen fotografic să mă dedic. Cred că cei mai mulți fotografi, la început de drum, au această problemă. Sunt captivați de realizarea imaginilor și vor să exprime ceea ce văd cu o anumită sensibilitate pe care o posedă dar nu cunosc direcția pe care o vor urma. În momentul în care l-am întâlnit pe Sorin Onișor, care documenta România, în acel moment eu îmi doream să mă întorc în țară și să fac ceva pentru ea, să o promovez într-un anumit fel, neștiind cum să dau glas acestui lucru. Am găsit soluția fotografiei. Îmi place mult să cunosc oameni și să descopăr diferite zone din România. Eu caut să cunosc lumea din alt punct de vedere decât cel clasic, al prezentării orașelor cu magazine și muzee. Fotojurnalismul și fotografia documentaristică mi se potrivesc extrem de bine.
– Descrie un moment care ți-a rămas întipărit în minte în urma acestor călătorii pe care le-ai făcut.
– Aoleu! Este extrem de greu. Mi se învârt în minte foarte multe întâmplări. Hai să vorbesc, totuși, despre un moment dintr-un workshop. Un moment frumos, de care îmi amintesc cu plăcere și este din timpul primului workshop în care am fost cu Sorin Onișor. Eu eram cel care îl băteam pe Sorin tot timpul la cap cu întrebarea: „acum unde mai mergem?”. Sorin, care are organizarea lui, îmi spunea „las că vezi tu. De ce mă tot întrebi”. „Măi Sorine”, spuneam eu, „pentru mine este important. Eu mă gândesc din timp la ce trebuie să pregătesc și ce trebuie să fac. Trebuie să știu ce iau cu mine, ce tip de obiectiv o să folosesc”. În cele din urmă, pentru un începător, ceea ce îi ceream nu era, neapărat, ceva greșit. Acum totul îmi vine din reflex. De asta zâmbesc. Cicăleala mea era distractivă și mi-o amintesc, de fiecare dată, cu plăcere.
– Cum te-ai simțit la Atelierul de fotografie desfășurat la Deva?
– Bine. Dacă mă gândesc că în ultimele zile am stat în spital… Depășind gluma, m-am simțit foarte bine. Sincer, nu mi-am dat seama, din cauza faptului că atunci când vorbesc sunt „ancorat” în ceea ce spun, în poveștile din spatele imaginilor, de feedback-ul oamenilor care au venit la această întâlnire. Mi-a fost greu să iau, ca să spun așa, „pulsul” oamenilor. Acest lucru se datorează faptului că sunt un pic obosit. Am venit aici după ce am fost internat câteva zile în spital. M-am bucurat de această invitație și-mi pare rău că nu pot sta mai mult aici. Am planificat să merg și la rudele mele din Hunedoara dar trebuie să ajung la București.
– Ce sfat le dai tinerilor care își doresc să devină fotografi?
– Sunt câteva lucruri importante. În primul rând trebuie să ai pasiunea fotografierii. La început, această pasiune încearcă să o dezvolte foarte mulți. După care, în al doilea rând, trebuie voință. Aș spune, pasiunea pentru pasiune, totul pentru a continua și a-ți alimenta permanent această stare afectivă. Este nevoie de multă răbdare și perseverență. Fotografia, din punctul meu de vedere, se face din dragoste și nu pentru bani. Dacă vrei să faci fotografie pentru bani ea devine un simplu job. Pentru mine fotografia este pasiune, trăire și o flacără mereu vie. În momentul în care intri în domeniul fotografiei comerciale riscul este extrem de mare, deoarece riști să renunți la pasiune.
– Ce proiecte urmează?
– Urmează să mergem în Sri Lanka, în noiembrie. Nu o să fie, de acestă dată, un proiect în care să merg singur. O să fie o tură foto. Mergem o trupă mare care ajungem pentru prima dată acolo. Este o noutate pentru mine, un loc pe care abia aștept să-l cunosc. După aceea o să ne reîntoarcem în Cuba, în luna februarie.
Îți mulțumesc pentru interviu și că ai venit la Deva, pentru a intra în „familia” AF.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)
Locuri libere: 10.
Dacă un participant face plata şi din anumite motive anunță înainte de data de 1 iulie 2016 că nu mai poate participa va primi înapoi toată suma plătită. Dacă un participant face plata şi din anumite motive anunță după 1 iulie 2016 că nu mai poate participa suma plătită este considerată cheltuială comună pentru organizarea evenimentului.
Locuri disponibile: 14.
A fost o discuție despre frumusețea sufletului omenesc integrat în natură, despre modul în care oamenii, din diferite locuri din lume sau zone geografice din România, trăiesc după propria lor filozofia de viaţă. Fotografiile realizate de Bogdan Comănescu reprezintă experienţele pe care le-trăit în călătoriile sale.
În zilele următoare vom publica un interviu realizat de Grigore Roibu cu 
artavizuala21 