La Bienala de artă de la Veneţia

Bazarul veneţian

Într-un eseu prezent în catalogul ILLUMInazioni, istoricii de artă Beat Wyss şi Jörg Scheller fac o analiză a Bienalei de la Veneţia, numind-o atât „bazar”, cât şi „parc tematic”. În textul lor, vorbesc despre modul în care istoria este subiectivată prin fiecare prezenţă naţională: odată ce te expui la Veneţia, te dedublezi, îţi însuşeşti trecutul şi îl consideri „propria ta moştenire culturală”, o moştenire cu care poţi jongla aşa cum vrei. Asta se întâmplă şi la Veneţia 2011, o ediţie pe care Philippe Dagen, critic de artă al revistei Le Monde, o vede mai degrabă în tonalităţi „sumbre” decât iluminată.

Thomas Hirschhorn în Pavilionul Elveţiei

Cea de-a 54-a ediţie a Bienalei de la Veneţia e dens conotată politic. Fie că vorbim de prezenţe puternice din partea unor ţări precum Andorra, Azerbaidjan sau Bangladesh, India, Zimbabwe, Arabia Saudită, în display pentru prima oară la bienală – sau despre ceea ce se întâmplă în vechile Pavilioane veneţiene.

Vizităm în fugă şi ILLUMInazioni, expoziţia din Arsenale, curatoriată de Bice Curiger (redactor-şef al revistei Parkett şi curator la Kunsthaus Zürich). Aceasta dezamăgeşte printr-o lipsă a unităţii şi printr-un amestec de lucrări inegale valoric. Pare o mare expoziţie a popoarelor.

Bice Curiger, director şi curator al celei de-a 54 ediţii a Bienalei de la Veneţia

Italia impresionează negativ cu un pavilion eclectic, în care curatorul Vittorio Sgarbi şi-a propus să demonstreze că arta contemporană nu trebuie să fie un sistem închis în schema similară unei mafii, curator-artist-galerist-critic. Şi-a botezat expoziţia „L’arte non e cosa nostra” (arta nu e doar a noastră, a curatorilor şi nu este o mare mafie), a invitat gânditori şi scriitori să numească artistul pe care îl consideră cel mai important la început de mileniu. A ieşit o expoziţie încărcată, cu 150 de artişti, o expoziţie care şi-a propus să fie şi celebrarea celor 150 de ani de la Unificarea Italiei. Burduşită cu elemente naţionaliste şi cu fragmente de tricolor italian, Pavilionul a devenit un trist prilej pentru o expunere agresivă a puterii şi a lui Berlusconi.

Pavilionul Italiei

Pavilioanele naţionale. Spaţii în spaţii. Biserici, terenuri minate

În Giardini, pentru câteva luni, lumea întreagă se sincronizează într-un spaţiu comun, al prezentului. Fiecare îşi prezintă spectacolul propriu şi se supraexpune. Cu cât spectacolul este mai puternic vizual, cu atât este mai aproape de a fi învingător. Importante pavilioane naţionale au generat anul acesta spaţii în spaţii, construcţii şi lumi în sine, cu scenografii bine puse la punct. Atunci când pătrunzi într-un nou pavilion, se produce ruptura cu spaţiul exterior, izolarea. Pavilioane foarte izbitoare vizual sunt de această dată cel englez, cel american, cel francez, elveţian şi cel german. De altfel, acesta din urmă este şi câştigătorul Leului de Aur pentru cel mai bun Pavilion Naţional, cu artistul Christof Schlingensief, regizor şi om de teatru, mort prematur, de cancer la plămâni, în august 2010. Spaţiul a fost transformat într-un interior de biserică, o repunere în scenă a unui proiect de teatru foarte personal al artistului, oratoriul Fluxus „A Church of Fear vs. The Alien Within”, în care vorbea despre experienţa bolii sale, prin imaginea primei sale experienţe scenice, aceea de copil slujitor în clerul catolic. Te aşezi pe o bancă şi excesul de imagini venite din fiecare direcţie te copleşeşte. E o atmosferă grea, o reflecţie asupra operei filmice a lui Schlingensief, dar şi asupra propriei sale vieţi şi suferinţe, asupra istoriei Germaniei şi asupra unui proiect în care a crezut foarte mult, cel de înfiinţare a unui opera village lângă Ouagadougou, capitala Burkinei Faso, împreună cu arhitectul Francis Kéré.

Christian Boltanski în Pavilionul Franţei

Dacă Franţa îl prezintă pe Christian Boltanski, într-un spectacol al vieţii şi al şansei, în Pavilionul elveţian, artistul Thomas Hirschhorn, celebru pentru spaţiile sale claustrante, face şi de data aceasta o lucrare totală despre societatea contemporană, în care – printre altele – trecutul recent al războaielor este inserat subtil în „estetica” lumii digitale, a tuturor posibilităţilor. Pe mai multe ecrane, vezi cum cu un singur deget se trece de la o fotografie la alta, din mişcarea delicată şi uşoară a mâinii măreşti fotografia, faci zoom pe detalii. Dar detaliile de data asta sunt rănile, corpurile bombardate, rupte. Această intrare violentă în spaţiul privat, această scormonire, este una dintre cele mai puternice imagini de la Bienala de la Veneţia. Alături de ea, Hirschhorn şochează din nou cu asamblajele sale din obiecte de consum, lipite imposibil cu scotch, sculpturile din beţe de chibrituri, bombele artizanale din obiecte comune, cioburile agresive. Spaţiul e încărcat, e foarte cald înăuntru, trebuie să fii atent pe unde calci, sentimentul este de teren minat, de câmp de luptă. Imaginile violente se întorc împotriva ta, îţi stau în cale, sunt de neocolit.

Thomas Hirschhorn în Pavilionul Elveţiei

După această întâlnire cu o societate distopică care nu face de fapt altceva decât să comprime datul existent şi să facă trimiteri la cele mai recente istorii contemporane şi imagini iconice ale puterii, te surprinzi iar afară, într-o mare de oameni care au pe umăr sacoşe mari roşii, pe care scrie „Free Ai Weiwei”. Contestatul artist chinez Ai Weiwei a fost reţinut în aprilie pe aeroportul din Beijing, iar comunitatea artistică internaţională a lansat o petiţie online pentru eliberarea acestuia. La Veneţia, în zilele de preview ale Bienalei, au fost distribuite cinci mii de sacoşe de „eliberare” a lui Weiwei.

Estul auster

Pavilioanele naţionale îşi pun în mare măsură în acest an tocmai problema raportării la trecut. Asumarea trecutului într-o expoziţie foarte politică în Pavilionul Polonez (invitarea pentru prima oară a unei artiste ne-poloneze, Yael Bartana, de origine israeliană, cu o serie de video-uri la graniţa ficţional/non-ficţional despre un construct virtual sau nu, Mişcarea Renaşterii Evreieşti); în cazul altor Pavilioane estice – integrarea trecutului într-un discurs al memoriei colective. Ceea ce devine interesant la aceste pavilioane din Est este apelul la un display neangajat, rece, curăţat de detalii, un display auster, mai degrabă propriu unei instituţii muzeale vestice.

Yael Bartana în Pavilionul Poloniei

Spectacularul mult aşteptat de către vestici tocmai din partea Esticilor, este lăsat deoparte, pentru show-uri de artist, evacuate de elemente exotice. Acesta este cazul expoziţiei din Pavilionul Rus, „Empty Zones”, curatoriată de către teoreticianul Boris Groys, şi dedicată lui Andrei Monastyrski, artist, poet, scriitor, asociat scenei de performance art a Rusiei anilor ’70 şi grupului „Collective Actions”, existent şi în prezent. La fel, grupul feminin What, How and for Whom curatoriază discret în Pavilionul Croat o figură istorică, Tomislav Gotovac, considerat un pionier al artei conceptuale croate şi al body art-ului, figură similară artistului român Ion Grigorescu.

Pavilionul României. Live Performing History

Prezenţa României la Bienala de la Veneţia este asigurată în acest an de două proiecte. În Noua Galeria a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică se află unul dintre proiecte, Romanian Cultural Resolution, o amplă documentare a scenei artistice contemporane. Urmare a unei serii de patru expoziţii retrospective despre arta românească, realizate de către patru curatori (Adrian Bojenoiu, Mihnea Mircan, Mihai Pop şi Magda Radu) în mai 2010, la Leipzig, această iniţiativă le aparţine lui Adrian Bojenoiu şi Alexandru Niculescu. Cei doi au deschis în septembrie anul trecut Club Electroputere Craiova, un centru de artă contemporană pe care acum l-au transferat pe durata Bienalei la Veneţia.

Romanian Cultural Resolution (Institutul Român de Cultură şi Cercetare)

În Pavilionul României din Giardini se află „Performing History”, curatoriat de către Maria Rus Bojan şi Ami Barak, cu artiştii Ion Grigorescu şi duo-ul Anetta Mona Chişa & Lucia Tkácová. Catalogul acestei expoziţii, conceput de către Bogdan Ghiu, este realizat împreună cu revista de teoria artei, IDEA artă+societate. „Performing History” şi-a propus de la început să creeze un dialog transgeneraţional între, pe de-o parte, Ion Grigorescu, „martorul participativ” al istoriei (aşa cum îl numeşte Maria Rus Bojan în interviul prezent în catalog) şi duo-ul de artiste mult mai tinere, care fac saltul către prezent, având întotdeauna în lucrările lor o atitudine critică asupra fenomenelor artei contemporane. Pe cele două ziduri laterale ale Pavilionului, artistele au scris cu litere albe pe gri motivele pentru care merită să fii într-o bienală de artă şi cele pentru care nu ar trebui să fii prezent. O viziune lucidă asupra fenomenului pe care l-am numi de „bienalizare” a artei. Bienala – ca formă care înghite artă, artişti, într-un mare malaxor.

Prezentat ca o figură istorică, atât cu lucrări mai vechi, cât şi cu piese recente, Ion Grigorescu este confruntat practicii celor două artiste, tot proiectul fiind gândit ca o demonstraţie a posibilităţilor multiple de relaţionare la Istorie. Aşa cum spun curatorii, expoziţia se vrea nu o alta despre „istoria posttotalitară a Estului”, ci una care „să sublinieze faptul că, în această arie geografică, dialectica reprezentării vizuale este puternic influenţată de discursul modernităţii”. De aici şi display-ul eviscerat, curat, din care sunt îndepărtate toate elementele de aşa-zisă materialitate. Ce s-a întâmplat în ziua vernisajului, pe 2 iunie, a dat o nouă conotaţie proiectului şi a deschis multe discuţii. Despre relaţia artist-curator, tip de display, pierderea/câştigarea identităţii artistice, act artistic subversiv, spectacol/pierderea spectacolului la Veneţia, bienalizare/de-bienalizare. Pe scurt, a avut loc un fenomen pe care artiştii l-au numit de „recâştigare a expoziţiei”, de reapropriere a unui show în care artiştii susţineau că nu îşi mai regăsesc identitatea. Anetta şi Lucia, împreună cu Ion Grigorescu, au reacţionat la expoziţia proprie printr-un act performativ. La ora 10 dimineaţa, au intrat în Pavilion şi – cu spray portocaliu – au scris peste toate lucrările prezente în expoziţie, în timp ce Ion Grigorescu a filmat. Un text care cuprinde întreg spaţiul expoziţional, o lucrare conceptuală care leagă proiectul „Performing History”.

„Performing History” în Pavilionul României

Ceea ce au făcut artiştii în propria expoziţie este gestul lor ultim, modul lor de a performa istoria, fiecare apelând la practica artistică proprie. Din partea duo-ului feminin, este o performare prin puterea „magică” a cuvântului „capabil să transforme”, aşa cum afirmă ele însele în dialogul realizat de către Raluca Voinea şi publicat în catalogul expoziţiei. Cuvântul dă naştere istoriei orale, anulează istoria oficială şi devine o glosare pe marginea prezentului (expoziţiei); pentru Ion – este de-subiectivarea, privirea obiectivă a realităţii date şi a propriei persoane, un act aproape „autist”, al „participantului-martor”.

Pentru curatori, actul artistic este rapid recuperat, refuncţionalizat. Se vorbeşte după acest eveniment despre posibilităţile pe care le dă un proiect deschis, despre performing la prezentul continuu, de o punere împreună a trei identităţi artistice care, prin lucrările lor, fie se puteau contrazice, fie puteau dialoga şi puteau „lucra” împreună. Se vorbeşte despre gest artistic sincer, dar şi despre lipsa de loialitate a artiştilor care au performat pe ascuns. Despre nemulţumiri nerostite la timp, frustrare, suport impropriu pentru lucrări, despre imposibilitatea ca artist de a te identifica cu expoziţia finală, dar şi despre self-marketing la Bienala de la Veneţia.
Au fost multe voci care au fost sceptice în privinţa dialogului transgeneraţional care poate avea loc între Ion/Anetta şi Lucia prin „Performing History”. Dialogul se realizează dincolo de expoziţia propriu-zisă, post-factum, şi proiectul din Pavilionul Românesc capătă o dimensiune de spectacol. Reintră în ordinea altor Pavilioane, chiar dacă, pentru o zi, a încercat să aibă o altă formă, împotriva celei împământenite de „parc tematic”.

Faptul că artiştii au reacţionat arată că Veneţia şi Estul poate nu sunt gata pentru un asemenea tip de display. Sau o asemenea formă de expunere a lui Ion Grigorescu este de neconceput pentru o artă ca a lui, care are în esenţa ei tactilitatea, fragilitatea, materialitatea. „În loc de pânze mari şi covoare, au preferat fotografii drepte şi lucioase, mari, perfecte”, declară artistul la vernisaj. În acelaşi timp, „Performing History” deschide discuţia despre noile moduri de a curatoria Estul, despre crearea unei altfel de estetici pentru imaginea Estului.
Critică, agresivă pe alocuri sau din contră, Bienala de artă de la Veneţia, ediţia a 54-a, deschisă până pe 27 noiembrie, este o ediţie construită în jurul spectacolului, fie că îl celebrează sau îl neagă. O ediţie generatoare de numeroase imagini puternice, izbitoare, o repunere în scenă a lumii contemporane, cu toate bolile şi obsesiile ei fictive sau reale.(Text: Daria Ghiu, Foto: Bogdan Ghiu)
Articol publicat în numărul 115-116 al revistei igloo.
SURSA: iglooblog
Citiţi pe aceeaşi temă: Scurtă plimbare virtuală prin pavilioanele bienalei; Artiştii bienalei transmit un mesaj politic

Scurtă plimbare virtuală prin pavilioanele bienalei

 Bienala de la Veneţia, 2011

Pentru că mulţi dintre plasticieni şi-ar dori să vadă evenimentele Bienalei de la Veneţia, dar uneori timpul sau alteori situaţia financiară nu permit acest lucru, mai ales că în această perioadă preţurile din Veneţia sunt cam „piperate”, m-am hotărât să prezint un tur al pavilioanelor ce aparţin diferitelor naţiuni prezente aici. Sigur, acest lucru l-am realizat intrând pe site-urile ţărilor participante, a artiştilor prezenţi la Veneţia şi a curatorilor principalelor expoziţii.

Tema din acest an, aşa cum am mai spus în articolele precedente, este „ILLUMInations”, titlu inspirat din cartea The Radicant (2009), a filosoful francez Nicolas Bourriaud, precum şi de lucrările faimosului pictor veneţian din secolul al XVI-lea Tintoretto (1518-1594). Trei tablouri ale acestui mare maestru au fost expuse la Pavilionul Central în Giardini: Cina cea de Taină (1592-1594), împrumutat de Basilica di San Giorgio Maggiore, Furtul trupului mort al Sf. Marcu (1562-1566) şi Crearea de animale (1551-1552), ambele împrumutate de la Galleria dell’Accademia. „Aceste picturi de Tintoretto, unul dintre cei mai experimentalişti pictori din istoria artei italiene, sunt o cale de atac împotriva compoziţiilor care au canoane bine stabilite ale Renaşterii. Lucrările vor juca un rol important în stabilirea unei relaţii artistice, istorice şi emoţionale în context local”, a spus Bice Curiger, curatorul şi directorul artistic al Bienalei. „Lucrările lui vor fi ca un avertisment pentru ca artiştii să nu se complacă în convenţii!”, a adăugat Paolo Baratta, directorul celei de-a 54-a ediţii a Bienalei.

Există un record de 89 de ţări prezente în acest an la Bienală, faţă de cele 77 prezente în 2009. Oricât de mult mi-aş dori să prezint toate naţiunile participante la acest mare eveniment artistic, acest lucru este imposibil. Aşa că am ales, poate subiectiv, pavilioanele care mi s-au părut mai interesante, cel al României fiind prezentat în materiale anterioare publicate până acum (citiţi la rubrica Expoziţii şi evenimente: Club Electro Putere la Bienala de la Veneţia/ 20 martie 2011).
Unii dintre artişti majori ai artei contemporane, reprezentând naţiunile lor sunt: Marina Abramovic pentru Muntenegru, Yael Bartana pentru Polonia, Judith Butler, T.J. Sassen Clark şi Saskia pentru Norvegia, Thomas Hirschhorn pentru Elveţia, Mike Nelson pentru Regatul Unit şi Allora şi Calzadilla pentru Statele Unite ale Americii.

Statele Unite ale Americii Americii
Allora şi Calzadilla au prezentat proiectul „Track and Field”, în faţa Pavilionului SUA, instalaţie despre care am scris în articolul publicat în data de 5.06.2011, intitulat  Artiştii bienalei transmit un mesaj politic.
Jennifer Allora sa născut în Philadelphia, Pennsylvania, în 1974. Guillermo Calzadilla sa născut în 1971 în Havana, Cuba. Allora a primit un BA de la Universitatea din Richmond din Virginia (1996) şi are un masterat de la Massachusetts Institute of Technology (2003); Calzadilla a primit un BFA de la Escuela de Artes Plásticas, San Juan, Puerto Rico (1996) şi un MAE de la Bard College (2001). Colaborarea, începând din anul 1995, Allora & Calzadilla sa materializat printr-o abordare vizuală ce cuprinde un set de experimente care testează idei şi concepte ce ridică diverse probleme, cum ar fi de exemplu cele de autor, naţionalitate, frontiere şi ale democraţiei, descrise în mod adecvat societatăţii de astăzi, o societate globalizată şi bazată pe consum. Operele lor sunt un amestec de sculptură, fotografie, performance, audio şi video având ca rezulatat o artă conceptuală.

Franţa
Reprezentantul Pavilionului francez este Christian Boltanski, fotograf, pictor şi producător de film, renumit pentru instalaţiile evocatoare cu fotografii ale copiilor şi Holocaustului. Începând cu anul 1986 Boltanski a început crearea unor materiale media şi instalaţii, utilizând lumina, ca un puternic memento al uciderii în masă a evreilor de către nazişti, având scopul de a reprezenta contemplarea profundă în ceea ce priveşte reconstrucţia trecutului. Proiectul, „Şansa” este curatoriat de directorul onorific al Centrului Pompidou, Jean-Hubert Martin. Tema norocului şi a sorţii a dus la crearea unui special website, în care Boltanski include un joc, unde privitorul îşi poate încerca norocul de a câştiga un cadou de la artist.

Elveţia
Alături de Andrea Thal, Thomas Hirschhorn va reprezenta Elveţia. Hirschhorn a creat, de asemenea, un site special pentru proiect, care face o introspecţie în procesul său de lucru la Cristale de rezistenţă. În anii 1980, Thomas Hirschhorn a lucrat la Paris ca artist grafician. El a făcut parte din grupul graphic-designerilor comunişti numiţi Grapus. Aceşti artişti au fost preocupaţi de politică şi cultură, creaţiile lor fiind improvizaţii realizate cu postere de pe stradă, folosind limbajulul specific publicităţii. Spectatorul este observator „participând activ în spaţiul de muncă, dar fără a deveni actor al acestui moment”, spune Thomas Hirschhorn.

Ungaria
Pavilionul maghiar (Comisar: Gulyás Gábor, Curator: Miklós Peternák) va cuprinde proiectul intitulat „Crash – Passive Interview” a artistei Hajnal Németh. Lucrarea este o operă experimentală care reflectă poveşti cu accidente rutiere. Hajnal Németh se mişcă liber între diferite domenii de sub-cultură, pentru a trece această graniţă, fără aroganţă, înscriind creaţiile ei în marea cultură postmodernistă. Unul dintre artiştii de referinţă a ei a fost John Cage, care în cartea sa „Silence” a văzut sunetul ca „indisolubil sincron”cu toate celelalte sunete şi non-sunete.

Germania
Pavilionul german va prezenta un proiect web, dedicat artistului şi directorului de teatru Christoph Schlingensief, care a decedat anul trecut, în timpul fazei de planificare a contribuţiei sale la Bienală. Curator al pavilionului este Susanne Gaensheimer. Ea a organizat o linie virtuală, pe Internet, cu scopul de a trezi interesul pentru opera lui Schlingensief. Schlingensief a murit de cancer pulmonar pe data de 21 august 2010, în Berlin, la vârsta 49 de ani. Într-o notă de la moartea sa, în Süddeutsche Zeitung, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, Elfriede Jelinek a scris: „Schlingensief a fost unul dintre cei mai mari artişti… El a crezut că nu poate muri. A trăit ca şi cum viaţa din sine ar fi mortă. (…) El a inventat un nou gen, care nu poate fi încadrat în nici o clasificare. Nu va fi nimeni ca el …”
Citeşte mai mult pe Site-ul Pavilion.

Scoţia
Karla Black, care a fost nominalizată pentru Premiul Turner din 2011, reprezentă Scoţia la Bienala de la Veneţia din acest an. Sculpturile fragile Negre ne atrag atenţia vorbind despre corp şi spaţiu, situându-se între semnificaţie şi crearea unei lumi noi, în culori pastelate ce dau impresia de plutire. „Nu există nici o imagine, nici o metaforă,” spune artista. Mai degrabă, este punctul de semnificaţie a întâlnirii cu puritatea sculpturii.

Egipt
Egiptul va onora artele multimedia prin intermediul artistului Ahmed Basiouny, care a fost ucis în Tahrir Square în ianuarie 2011. Expoziţia, prezentată de curatorul independent Shady Noshokaty, îmbină una dintre ultimele lucrări importante al lui Basiony – 30 Days of Running în Space – cu imagini de pe străzile din Cairo, fotografii realizate de către artist în ultimele trei zile ale vieţii sale.

Suedia
Pavilionului Nordic este reprezentat de Fia Backstrom şi Andreas Eriksson, doi dintre cele mai interesanţi artişti suedezi ai generaţiei lor. Ambele artiste funcţionează pe o bază conceptuală, dar se angajează în proiecte lor prin diferite metode mass-media. Munca artistei Fia Backstrom este legată de identitate naţională, intrând într-un dialog cu diferite reţele de producători, iar munca lui Andreas Eriksson se referă la noţiunea de interior şi aer liber, natură şi arhitectură, cu pereţi de sticlă şi doi arbori care cresc în interior, prezentând un set mai tradiţional de sculpturi despre păsări şi cuiburi.

Rusia
„Empty Zones” este proiectul din Pavilionul Rusiei, curatoriat de filosoful şi criticul Boris Groys. Lucrarea este rodul unei  colaborări colective (Monastyrski şi Collective Actions), în frunte cu Andrei Monastyrsky, proiect care cuprinde „evenimentele estetice spaţio-temporale dezvoltate atât în spaţii imense rurale” (câmpuri, păduri, râuri etc), cât şi textele care introduc acţiunile, le însoţesc şi comentează. Cu toate acestea, unele acţiuni au fost realizate în oraş, apelând la spaţii închise, atunci când procesul de a dezvolta un limbaj contemporan estetic a cerut acest lucru. C.A. a efectuat 125 de  acţiuni, compilate în 10 volume.

Irlanda
Corban Walker (n. 1967, Dublin) va reprezenta Irlanda. El a câştigat recunoaşterea pentru instalaţiile sale, sculpturi şi desene care se referă la percepţia sa la scară faţă de anumite construcţii arhitecturale, bazate pe foi de sticlă.

Belgia
Pavilionul belgian va fi o colaborare între artiştii Angel Vergara şi Tuymans Luc, acesta din urmă care va acţiona în calitate de curator. Intitulat „Foileton”, proiectul video şi picturile pe sticlă sunt inspirate de cele şapte păcate de moarte.

Irak
Irakul va prezenta şase artişti care se ocupă de tema apei, într-un proiect intitulat „Acqua Ferita”. Expoziţia atrage atenţia asupra situaţiei dificile din Irak, unde lipsa apei a devenit o problemă a cărei rezolvare este o urgenţă.

India
India va avea pentru prima dată un pavilion la Bienala din acest an. În loc să nominalizeze „greii” artei, cum ar fi Subodh Gupta, Atul Dodiya sau Jitish Kallat, curatorul Ranjit Hoskote a decis să apeleze la artişti mai puţin cunoscuţi. Sculptorul Zarina Hashm, pictorul şi artistul video Gigi Scaria, artistul vizual Praneet Soi şi o echipă, soţ-soţie, care funcţionează sub denumirea de „The Desire Machine”, sunt colectivul artistic care propune tema: Everyone Agrees: It’s About to Explode /Toată lumea este de acord: Este pe punctul de a exploda.

Turcia
Turcia vine cu o instalaţie sculpturală intitulată „Plan B”, aparţinând lui Ayşe Erkmen. Potrivit declaraţiei din expoziţie „această instalaţie atrage atenţia asupra relaţiei inevitabile şi complexe, într-un oraş ca Veneţia, asupra apei. O cameră este transformată într-o unitate de purificare a apei. Aceasta oferă apă curată şi potabilă înapoi în canal”.

Ţara Galilor
Decizia de a-l selecta pe Tim Davies, şeful catedrei de Arte Plastice de la Swansea Metropolitan University, să reprezinte Ţara Galilor la Bienala de la Veneţia, a fost făcută de către Consiliul de Arte. Este doar a cincea oară când Ţara Galilor a organizat o expoziţie la acest festival. Tim Davies şi curatorul Tom Rowland, prezintă o instalaţie multi-media ce include piese tridimensionale, lucrări pe hârtie şi clipuri video, vorbind prin intermediul acestei producţii artistice despre diversitatea mass-media şi principiile de explorare prin intermediul ei, precum şi despre teme socio-politice.

Regatul Unit
Mike Nelson, care a fost de două ori pe lista scurtă pentru Premiul Turner, a fost desemnat pentru a reprezenta Marea Britanie la Bienală. „El face adesea conexiuni în arta sa, indiferent dacă culturale, sociale sau chiar politice, care nu sunt atât de evidente. Ele necesită o anumită muncă din partea spectatorului. Există o mare libertate în modul în care imaginaţia lui străbate teritorii culturale…. El face ceea ce fac toţi marii artişti, le cere oamenilor să arate diferit, dar face acest lucru într-un stil intim şi pe o cale ce presupune exigenţă”, a spus Ralph Rugoff, director Hayward Gallery. Nelson este un veteran al bienalelor. El a participat la cele din Sydney (2002), Istanbul (2003) şi São Paulo (2004). Opera sa cea mai cunoscută este instalaţia „Coral Reef” (2000), în prezent expusă la Tate Britain, un labirint de coridoare şi boxe mici, variaţii pe tema unei „zona de recepţie”. Conceptul lui Nelson pentru Veneţia este de a testa idei de repetiţie şi dublarea lor la o scară gigantică.

Australia
Ales pentru a reprezenta Australia la bienala veneţiană este sculptorul Hany Armanious. Armanious va prezenta unsprezece lucrări, care se bazează pe procesul de turnare, multiplicare aplicată obiectelor găsite. Aceste obiecte vor fi realizate cu ajutorul unor răşini, provocând spectatorii să vadă o copie, pentru a se întreabă care obiect este real şi care este fals.

Ucraina
Instalaţia realizată de Oksana Mas, intitulată „Post vs proto-renascentist” este parte a unei lucrări de artă monumentală, de 134 de metri lungime şi 92 metri înălţime, compusă din 3.640.000 de ouă din lemn, decorate asemenea celor de Paşti, făcând referinţă iconografică la opera fraţilor Van Eyck care au pictat „Grădinile de paradis”.

Exista 37 de evenimente oficiale colaterale care vor rula alături de cele din interiorul Giardini şi Arsenale, organizate de instituţii internaţionale. Gasiţi aici lista completă a evenimentelor colaterale.
Unul dintre cele mai importante evenimente colaterale este cel intitulat „La Veneţia în Veneţia: Glow & Reflection – Veneţia Art California din 1960 până în prezent”, curatori Tim Nye şi Jaqueline Miro. Expoziţia şi conferinţele pun în discuţie lucrări aparţinând unor artişti importanţi ai şcolii americane din California de Sud, cum ar fi de exemplu Peter Alexander, John Altoon, Charles Arnoldi, Billy Al Bengston, Larry Bell, Tony Berlant, Wallace Berman, Vija Celmins, Bruce Conner, Ron Cooper, Mary Corse, Laddie John Dill, Joe Good, Robert Graham, George Herms, Robert Irwin, Craig Kauffman, John McCracken, Ed Moses, Kenneth Price, Ed Ruscha şi James Turrell. Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul expoziţiei.

Un alt eveniment colateral care promite să atragă vizitatori este Pirate Camp. Găzduit de  insula de Certosa, Pirate Camp este o reşedinţă pentru artişti. Evenimentul este curatoriat de Brice Coniglio. Proiectul este o reprezentare metaforică şi prezentare a 16 tineri artişti internaţionali contemporani, aleşi printr-un concurs online, ca piraţi nomazi.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul.

În Basilica di San Giorgio Maggiore, Anish Kapoor va prezenta instalaţia Ascensiune. Proiectul este curatoriat de Lorenzo Fiaschi.

Portrete şi Capodopere este un spectacol solo al artistului american Barry X Ball (n. 1955, în Pasadena, CA). Curatoriat de Dr. Laura Mattioli expoziţia are ca bază, în istoria artei, activitatea sculpturală al lui Bal ce revigorează tradiţia sculpturii figurative în piatră. Pentru a crea cele 24 de sculpturi prezentate aici, Ball foloseşte o varietate de tehnici contemporane: scanare, modelare controlată pe computer etc.

Passage2011 este o „dramă a ascensiunilor alpine” realizată de artiştii GÆG (Global Estetică Genetică), Wolfgang Aichner şi Thomas Huber. Proiectul este curatoriat de Christopher Schoen, care a fost comisar în 2007 şi 2009 al Pavilionulului islandez. Proiectul prezintă o expediţie de patru-cinci săptămâni a unor alpinişti care traversează Alpii pe jos „pentru a celebra, în cele din urmă, victoria artelor asupra naturii într-o călătorie triumfală până pe Grande Canale”.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul oficial Biennale di Venezia.

Datorită tehnicii care a evoluat, acum putem vedea şi urmări evenimentele Bienelei de la Veneţia prin intermediul Intrenetului. Nu îmi rămâne decât să mulţumesc tuturor celor care au postat imagini şi articole, făcând posibil ca întreaga lume să fie la curent cu tot ce se întâmplă în artele contemporane. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă:
Bienala de la Veneţia
Interes pentru România la Veneţia

Bienala de la Veneţia

Bienala de la Veneţia este de mai bine de un secol una dintre cele mai prestigioase instituţii culturale din lume. Încă de la înfiinţare, în 1895, a fost în avangarda  noilor tendinţe artistice, organizând evenimente internaţionale în artele contemporane.

Publicul din toate colţirile lumii este atras tot mai mult de  Festivalul Internaţional de Film, expoziţiile de Artă Contemporană, Expoziţia Internaţională de Arhitectură, Festivalul de Muzică Contemporană sau cel de Teatru şi, mai nou, Festivalul de Dans Contemporan.
Înfiinţată în anul 1895, Bienala de astăzi are o prezenţă de peste 370 de mii de vizitatori la expoziţia de artă.
Istoria Bienalei de la Veneţia datează din 1895, când a fost organizată prima Expoziţie Internaţională de Artă. Începând cu  anii 1930 s-au născut noi manifestări artistice cum ar fi: Muzica, Teatrul şi Filmul (Festivalul de Film de la Veneţia din 1932 a fost primul festival de film organizat vreodată). În anul 1980 a avut loc primul Festival Internaţional de Arhitectură.

Tema celei de-a 54-a ediţii a Bienalei de Artă de la Veneţia, care se va desfaşura între 4 iunie şi 27 noiembrie 2011, este „ILLUMInations”.
„Bienala reprezintă cel mai important forum pentru cunoaştere şi iluminare a noilor tendinţe în artele vizuale. Astfel, titlul celei de-a 54-a ediţii a Bienalei, «ILLUMInations», reflectă tocmai importanţa acestor tendinţe într-o lume globalizată”, a declarat curatoarea ediţiei din acest an Bice Curiger. „Termenul nations (naţiuni), din titlu, se referă în mod simbolic la recentele evenimente de pe scena internatională a artelor vizuale, unde se formează grupuri de artişti reprezentând o mare diversitate de activităţi şi tendinţe locale. Sunt adepta ideii unei bienale cu pavilioane naţionale, întrucât reprezintă pentru artişti o ocazie exceptională de dialog”, a afirmat Bice Curiger.
Mai multe despre naţiunile participante, pavilioanele naţionale, artişti, curatori şi teme alese aici.

Curatoarea ediţiei din 2011 a Bienalei de Artă de la Veneţia, Bice Curiger este istoric şi critic de artă şi curator al muzeului de artă contemporană Zurich Kunsthaus, din 1993. În anul 1984, ea a fondat prestigioasa revistă de artă „Parkett”, unde este redactor-şef.

În perioada inaugurării Bienalei de la Veneţia reţeaua ATLANTIS va prezenta expoziţia ATLANTIS ’11 şi o serie de prezentări şi dezbateri, toate concentrându-se pe tema „Puterea şi arta contemporană”. Reţeaua ATLANTIS întruneşte şapte oraşe europene de la Berlin până la Erevan, ce vor fi conectate prin intermediul schimburilor culturale şi cooperării între şapte instituţii ce activează în domeniul artei contemporane.

Evenimentul ATLANTIS ’11 face parte din proiectul Heico – Patrimoniu, Identitate şi Comunicare în Practicile Artei Contemporane Europene, care urmăreşte promovarea reflecţiei culturale a identităţii în ţările implicate în parteneriat. Colaborarea în cadrul reţelei Atlantis presupune o serie de ateliere de lucru şi conferinţe, găzduite de ţările participante, precum şi prin intermediul schimbului de artişti în cadrul programelor de rezidenţă la Plovdiv (Bulgaria), Erevan (Armenia), Tbilisi (Georgia), Bratislava (Republica Slovacă ) şi Chişinău (Republica Moldova).
Între 1 şi 5 iunie, expoziţia organizată de reţeaua ATLANTIS ’11 în cadrul proiectului Heico la Collegio Armeno Moorat-Raphael, Palazzo Zenobio, va funcţiona ca o platformă pentru dezbateri şi prezentări ale proiectelor originare din aceste ţări. În calitate de partener al reţelei ATLANTIS, Centrul KSAK va prezenta:

Proiectul „MISSING LINK” de „SOLD OUT!”(Adel Idris (MD) şi Denis Bartenev (MD)). Grupul artistic „SOLD OUT!”(creat special pentru această misiune) va efectua o cercetare prin care va chestiona modelul de reprezentare prin documentarea şi investigarea unor studii de caz: Pavilioanele Naţionale a Georgiei, Armeniei, Moldovei, Germaniei şi Slovaciei, la ediţia a 54-a a Bienalei de la Veneţia.
O serie de postere de Igor Scerbina şi proiectul T-shirt de Tatiana Fiodorova create pentru a sprijini vizual campania publică, iniţiată de către o serie de ONG-uri din sectorul cultural independent, ca răspuns la procesul lipsit de transparenţă şi expertiză în selecţia participanţilor pentru Pavilionul Moldovei manifestat de autorităţile din Moldova. Urmăriţi campania pe site-ul Centrului KSAK: www.art.md

„MallDova” – un film documentar (de Denis Bartenev, Tatiana Fiodorova, Vadim Ţigănaş, Vladimir Us), produs în cadrul proiectului “RO-MD/Moldova în două scenarii” în 2008.
Secţiunea Centrului KSAK este curatoriată de Ștefan Rusu.
În cadrul evenimentelor desfăşurate la Veneţia Centrul KSAK vă invita să vă alăturaţi discuţiilor cu titlul „Geografia Imaginaţiei”, din 3 iunie, cu Defne Ayas, curator, PERFORMA, New York/Shanghai, co-directorul Arthub Asia, Shanghai, China, care va prezenta „Premisele curatoriale şi procesul de Blind Date ” şi Davide Quadrio, Italia, fondator şi co-director al Arthub Asia, Shanghai/Bangkok, care va vorbi despre „Crearea noului drum de mătase. Examinarea colonizării culturale contemporane din Europa până în Asia.”
Centrul [KSA:K] este o instituţie independentă, non-profit, înregistrată în 2000. Strategia Centrului este axată pe promovarea formelor culturale şi practicilor artistice care reflectă dinamica transformărilor sociale, politice şi economice a societăţii. Centrul susţine activităţi de advocacy în promovarea politicilor culturale adecvate, definirea şi consolidarea poziţiei artistului şi a practicilor artei contemporane în societate.
Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Acest comunicat de presă reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia nu este responsabilă pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine. HBs Brandenburg este coordonatorul proiectului Heico.
Pagina web a proiectului HEICO
Urmăriţi desfăşurarea proiectului pe pagina FB

Fotograful Michele Bressan, născut în 1980, stabilit din anul 1994 la Bucureşti, a fost selecţionat printre artiştii câştigători înscrişi în proiectul „Bienala de la Veneţia: Pavilionul Italia”. Seria de fotografii reunite sub numele „passato prossimo” prezintă jurnalul vizual al unui străin care, cu timpul, s-a adaptat, devenind un insider. Imaginile au fost realizate la Bucureşti în perioada 2007-2010 şi prezintă momente din viaţa cotidiană, un peisaj în continuă schimbare.
SURSA: La Biennale.org, Modernism.ro.

Citiţi pe aceeaşi temă:
Scurtă plimbare virtuală prin pavilioanele bienalei
Artiştii bienalei transmit un mesaj politic