Descoperind China, alături de Dan Tomozei

Istorie şi actualitate, modernism şi tradiţie este ceea ce ne prezintă Dan Tomozei în cartea sa „Descoperind China – Beijing”. În prezentarea de fotografie care a avut loc cu ocazia lansării cărţii sale, la ISJ Deva, am avut ocazia, alături de autor, să ne plimbăm pe meleaguri ce aparţin unei culturi milenare pentru a cunoaşte o civilizaţie pe care, de cele mai multe ori, nu o înţelegem.

„Dan Tomozei se întoarce între noi cu o carte fascinantă, scrisă din şi despre o ţară fascinantă, ţară al cărei model de dezvoltare, noi – sau mai bine zis clasa noastră politică – am refuzat sistematic şi absurd, să-l studiem îndeaproape pentru a ne inspira cât de cât din el”, scrie Emil David în prefaţa cărţii. Volumul descrie o mică parte din experienţele trăite de Dan Tomozei în capitala Chinei.

Dan Tomozei s-a născut pe 25 noiembrie 1973 la Sibiu. A urmat cursurile Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu – Facultatea de Jurnalistică şi, din anul 1994 până în 2010, a activat în presă ca redactor la Tribuna, Mediafax, PRO TV şi redactor-şef la Observatorul de Sibiu şi Dacii liberi, ziar al cărui proprietar a fost. Din 2010 este expert Radio China Internaţional – Secţia Română. În 2010 a publicat cartea „Iluzia democraţiei – Bariere în calea accesului la informaţia publică” – Editura Universităţii „Lucian Blaga” .

În continuare vă prezint o parte din discuţia pe care am purtat-o cu prietenul şi jurnalistul Dan Tomozei, în scurtul timp cât a stat în Deva, încercând să înţeleg un stil de viaţă diferit de al nostru, un mod de viaţă în care valorile simple şi fireşti creează sentimentul bucuriei de a trăi.

 Dan Tomozei: Griul pare să revină în viaţa cotidiană a românilor

Grigore Roibu: Eşti unul dintre cetăţenii europeni care a avut ocazia să locuiască într-un un spaţiu pe care îl cunoaştem, mai de grabă, din cărţi şi descrieri, o lume pe care, de cele mai multe ori, nu o înţelegem. Care este primul impact pe care l-ai avut descoperind modul de viaţă asiatic şi ce a însemnat pentru tine contactul cu valorile, tradiţia şi istoria milenară a Chinei?

Dan Tomozei: Poate fi un şoc sau poate genera un sentiment de respingere. Sunt momente în care, în China, te simţi ca acasă şi sunt momente în care îţi este greu să asimilezi ceva din comportamentul, cultura, modul de viaţă, modul de a reacţiona şi a adopta o poziţie în faţa unor situaţii. Sunt momente în care doreşti să fii aprope de cei dragi, care trăiesc şi simt la fel ca tine. China, înainte de orice, este un spaţiu imens. Cultura chineză îmbină 56 de culturi, fiecare reprezentând cultura unei minorităţi din cadrul poporului chinez. Poate fi o ofertă, cu posibilităţi infinite, de a avea şansa, aşa cum ai spus, de a descoperi o lume nouă. Pentru un european care calcă pentru prima dată în spaţiul asiatic, aşa cum am fost eu acum un an şi jumătate în urmă, China este şi rămâne o provocare. O provocare pentru mulţi ani de acum încolo.

–  Când receptăm arta chineză, de multe ori, avem o poziţie distantă faţă de aceasta. Migala, interesul pentru detaliu nu sunt înţelese la adevărata lor valoare. Multe invenţii şi inovaţii au apărut în spaţiul asiatic înainte de a fi cunoscute pe Bătrânul Continent. China este văzută ca un stat comunist şi mulţi din generaţia mea au o reticienţă faţă de acest sistem. Eu pledez pentru libertatea artei. În aceste condiţii ce ne poţi spune despre arta modernă din China care coexistă şi în paralel completează monumentele reprezentative ale acestei culturi milenare, monumente cunoscute în întreaga lume.

– O să încep prin a vorbi despre o reprezenatare culturală de actualitate. Beijingul deţine cele mai mari spaţii expoziţionale şi de prezentare a obiectelor de artă din întreaga lume. În Zona Artei 798 am vorbit (n.r. vedeţi articolul Beijing – Zona Artei 798) despre o latură a Chinei pe care puţini ne-am imaginat-o sau cu greu am acceptat-o ca fiind paralelă existenţei noastre. Acolo China vorbeşte despre cultura proprie şi, în acelaşi timp, despre impactul pe care cultura occidentală a avut-o asupra Chinei. China a reuşit să nu demoleze. În Beijing nu au fost demolate câteva zeci de hectare de hale industriale, construite în anii 1950-1970, ci li s-au dat altă utilitate. Pot spune o utilitate magnifică. Sute de artişti expun aici zilnic, iar anual sunt organizate mii de evenimente culturale. Aici statele lumii poartă un dialog politic cu China prin intermediul artelor. Marile concerne economice mondiale plătesc sume imense pentru a avea dreptul de a filma videoclipuri promoţionale.

Partea de cultură tradiţională chineză este cea care atrage cel mai mult. Statul chinez îşi conservă, păstrează şi promovează propria cultură investind anual milioane de dolari. Dincolo de orice, cultura este un brand de ţară. Autorităţile chineze au înţeles foarte bine acest lucru.
Intreferenţe culturale există fără îndoială. Reprezentări ale culturii moderne chineze sunt tot mai evidente în întreaga lume. Deschiderea chinezilor, având în vedere că au tot mai mulţi bani, poate fi redată simplu: China este ţara care a făcut cele mai multe achiziţii cu valoare culturală din lume, în ultimii 4 ani. Asta înseamnă că dincolo de obsesia de a achiziţiona bunuri culturale, trebuie să existe şi un procent de pasiune.

– Se poate vorbi de o cenzură în cultura şi în arta chineză contemporană? Mă gândesc la câteva nume, reprezentaţi ai artelor contemporane, care sunt receptaţi în presa occidentală ca fiind dezidenţi.

– Este o întrebare care intră în zona politică. Aşa cum am mai spus, în mai multe locuri din ţară prin care am umblat pentru a-mi lansa cartea, există trei subiecte tabu în China: politica, religia şi sexul.

Am anumite date din media occidentală dar nu cunosc îndeajuns subiectul. Nu deţin, în paralel, o poziţie a autorităţilor chineze şi asta ar însemna să accept varianta occidentală. Nu sunt de acord să preiau părerea unei singure părţi, măcar şi din punct de vedere jurnalistic. De multe ori, ceea ce scrie presa din Occident este departe de realitatea pe care eu o trăiesc în Beijing.

– Aş dori să te referi, în câteva cuvinte, la cartea pe care urmează să o lansezi astăzi la Deva.

– „Descoperind China – Beijing” vine în deschiderea unei serii de texte despre China. Sunt poveşti în care prezint Beijingul în câteva ipostaze. Sunt situaţii în care am mers la pas, sunt locuri în care am revenit de două–trei ori încercând să înţeleg, de exemplu, ce vrea să reprezinte un templu dincolo de valoarea lui istorică. Beijingul este astăzi o mixtură de vechi şi nou. Beijingul se exprimă şi se dezvoltă cu o rapiditate de neimaginat; cel puţin pentru cei din România.

Cartea, dintr-o anumită perspectivă, este o variantă a unui ghid. Un ghid în care nu apar detalii despre costuri şi soluţii turistice, ci despre locurile care trebuiesc neaparat vizitate de cei care ajung în capitala Chinei. Pentru a cunoaşte spaţiul cultural public al Beijingului, a doua capitală culturală a lumii ca poziţie geostrategică, ai nevoie de mult mai mult timp decât un an şi jumătate. În carte am cuprins 30%-40% dintre spaţiile pe care le-am vizitat. Sunt secvenţe care pot contura imaginea culturală a unui centru urban plecând de la muzeee, temple, parcuri sau plimbări prin vechiul şi noul Beijing. Este fascinant Oraşul Interzis, Templul Cerului sau Palatul Imperial de Vară, monumente care sunt înscrise în patrimoniul UNESCO. În carte mă refer şi la mâncarea tradiţională, mâncare pe care o găseşti pe stradă, ca turist, mergând în renumita piaţă Tian Anmen. Sunt locuri care atrag zilnic sute de mii de turişti. Fac, în permanenţă, o paralelă cu România. Sigur, fiecare ţară la dimensiunea ei. În România investiţia în cultură este minimală şi doar la nivel teoretic. Eu prefer varianta chineză. Cea a conservării, promovării şi vânzării culturii spre exterior, ca brand de ţară.

– Ai lucrat în România ca ziarist şi cunoşti realitatea de aici. Cunoşti România reală. Cum vezi situaţia României acum, după un an şi jumătate cât ai lipsit din ţară?

– România se vede şi de la Beijing. Se vede, din păcate, dintr-o perspectivă nu tocmai plăcută. Autorităţile din România transmit mesaje ciudate, contradictorii şi incoerente.

Înainte să plec din ţară am fost jurnalist de investigaţie. Am avut o atitudine critică faţă de autorităţile din România. Întors în România am constatat că stratul de praf se aşterne tot mai mult în toate oraşele prin care am umblat. Griul pare să revină în viaţa cotidiană a românilor. În aceste condiţii nu am cum să fiu fericit. Nu vreau să afirm că prezenţa mea în România este una temporară. În condiţiile acestea analizez dacă cei care conduc destinele ţării, indiferent în ce domeniu, fie cultural, politic sau social, înţeleg, de fapt, că ei conduc o ţară. Scuzele că nu sunt resurse sau soluţii nu-i fac să pară mai frumoşi în ochii nimănui. Ei sunt puşi acolo pentru a găsi soluţii şi a transmite celorlaţi soluţiile lor. Din păcate dialogul lipseşte. Acest lucru îl văd şi de la Beijing şi, în ultimile zile, pe televiziunile din România. Este un dialog cu sine deconectat de la popor. Asta este trauma prin care trece România. La asta adaug o traumă pe care o are fiecare român în parte, o traumă personală dată de negativismul generat de societate. Fiecare individ trebuie să-şi aleagă propriul destin. Atâta timp cât românul nu-şi asumă propriul destin, refuzând să se prezinte la vot, considerând că acest gest este o răsplată negativă dată clasei politice, înseamnă că nu înţelege faptul că de el depinde schimbarea. O schimbare necesară de atâtea ori până când politicienii vor înţelege că trebuie să facă ceva pentru întreaga ţară, pentru populaţie şi nu doar pentru grupul pe care îl reprezintă.

– Să nu terminăm dialogul nostru într-o notă pesimistă… Spune-ne ce te-a impresionat cel mai mult în China?

– Respectul faţă de oameni. Mă refer aici la respectul autorităţilor chineze faţă de oameni. Cel mai emoţionant a fost faptul că am văzut autorităţi, la cel mai înalt rang în stat, foşti preşedinţi chinezi, actualul preşedintele al Chinei sau actualul premier şi alţi lideri politici vorbind despre România cu un respect pe care aş vrea ca actualul preşedinte al României, actualul Guvern sau viitorii lideri politici să-l folosească în discursul lor când vorbesc despre România mea. Nici o dată nu mi-am putut imagina că ajungând la 10.000 de kilometri de ţara în care m-am născut o să aud oameni, cetăţeni chinezi, recitând din Eminescu, Coşbuc sau Alecsandri cu o emoţie şi cu o trăire pe care nu am văzut-o de foarte multă vreme în România, oameni care consideră România un bun prieten. Atunci când constaţi că nu eşti singur într-o ţară cu apropape 1,4 miliarde de oameni asta te face să rezişti departe de ţara ta, te face să ai încredere în tine. Ai alături oameni care după ce au vizitat România, după ce au studiat şi cunoscut România au trecut în agenda lor scurtă România = Prieten.

– Vă mulţumesc şi vă doresc succes în continuare.

– Şi eu vă mulţumesc.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)

Evenimentul de la Deva a avut loc cu sprijinul Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Sigismund Toduţă” din Deva, prin amabilitatea domnului director Gheorghe Ioan Mihuţ, căruia îi mulţumim pe această cale.
Vedeţi şi Dan Tomozei: Descoperind China – Beijing.
Următoarea întâlnire cu publicul are loc la Mediaş, pe data de 4 aprilie 2012, la Liceul Naţional de Gaze.

Impresiile lăsate în urma evenimentelor lansării volumului „Descoperind China – Beijing” în România le puteţi urmării pe blogul domnului Dan Tomozei aici.

Dan Tomozei: Descoperind China – Beijing

Lansare de carte, la Sibiu, Cluj-Napoca şi Deva

Pentru o scurtă perioadă, revin în România. Revin pentru a lansa cartea „Descoperind China – Beijing”, scrisă în perioada scursă din momentul în care am devenit rezident al capitalei chineze.

„Descoperind China – Beijing” ar putea fi considerată o carte de călătorie sau un ghid cu ajutorul căreia să descoperi mai uşor o parte dintre locurile şi bogăţiile cultural-istorice păstrate în capitala Chinei. Pentru mine cartea este un mesaj despre o ţară în care trecutul şi prezentul se îmbină perfect, despre un oraş uriaş, cu 20 de milioane de oameni care au ca ţintă viitorul în elita mondială.
„Descoperind China – Beijing” nu tratează Beijingul din perspectivă economică sau socială, nici măcar dintr-un unghi profund cultural. Sunt experienţe personale, descoperiri ale unei lumi total diferite de cea europeană sau românească, din care avem multe de învăţat şi preluat.
În volumul „Descoperind China – Beijing” sunt prezentate temple, muzee şi parcuri imperiale, construcţii antice şi din secolul XXI, tradiţii şi locuri impresionante, o parte din viaţa şi societatea beijingheză văzută la pas, dezvăluind o faţă mai puţin cunoscută a uriaşei Chine. Este o imagine plină de optimism, consider, de multe ori raportată la bucăţi din cultura şi istoria României, acolo unde locuri, obiecte sau tradiţii merg braţ la braţ.
Pentru mine „Descoperind China – Beijing” este un mesaj dat către propria patrie din îndepăratul Beijing, către cei care poate nu ştiu unde să găsească un bun prieten, iar aici mă gândesc la China şi la poporul chinez.
Evenimentele de lansare vor fi însoţite de o proiecţie de fotografie, câteva sute de imagini făcute în Beijing şi împrejurimi, ca o ilustrare a textelor cuprinse în volumul „Descoperind China – Beijing”, care va apărea la Editura Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. (Dan Tomozei)

Iată calendarul şi locaţiile evenimentelor de lansare:
Sibiu, 28 martie, ora 18.00 – Biblioteca Judeţeană ASTRA
Cluj-Napoca, 29 martie, ora 18.00 – Universitatea „Babeş-Bolyai”
Deva, 30 martie, ora 18.00 – Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara

Evenimentele sunt organizate împreună cu Institutele Confucius din România, partenerii fiind Radio China Internaţional, Ambasada României şi Ambasada Republicii Moldova din Beijing.
SURSA: O cărămidă din marele zid

Beijing – Zona Artei 798

Încă de la primele ore petrecute în Beijing, am avut permanent sentimentul că am ajuns acasă. A fost o stare care m-a urmărit pregnant şi cu care m-am obişnuit repede, poate pentru că orice om se obişnuieşte cu ordinea, liniştea, firescul şi mai ales cu constanţa zilelor. Este o combinaţie de prezent comun amestecat cu un trecut trăit şi regăsit, trecut care mă urmăreşte permanent în călătoriile pe care le fac des în imensul Beijing.

Mi-am dorit multă vreme să ajung în „Zona Artei 798”, curiozitate stârnită de prieteni, dar mai ales de consemnările din presa chineză şi străină. Un loc atât de valoros în cultura modernă a Chinei încât dacă realizatorii Top Gear au ales în România Transfăgărăşanul, în China au ales „798”! Aşadar, m-am înarmat cu răbdare, am sunat un bun prieten care locuieşte aici de mai bine de şase ani, şi am traversat Beijngul dintr-un capăt la celalt, de la Vest la Nord-Est, mai mult de 30 de kilometri, pentru a descoperi un loc pe care nu l-aş fi crezut posibil în tradiţionalista societate chineză. „798” este tot ce îşi poate dori lumea culturală modernă a secolului XXI, însă absolut totul într-un singur loc, transformat dintr-o fostă zonă industrială într-o altă lecţie chineză, de această dată o lecţie despre reconversie şi înţelegere a valorilor trecutului. Sunt tentat permanent să fac trimiteri comparative la situaţia de acasă, la ce au ajuns fostele zone industriale româneşti din oraşe, însă fiecare poate să judece singur …

„Zona Artei 798” îşi are rădăcinile în ani ’50 din secolul trecut, când ingineri din fosta Republica Democrată Germană au venit la Beijing să sprijine lansarea industrială chineză. Principala producţie a fost atunci cea de echipamente fără fir, iar din 1952 şi până în octombrie 1957 s-au tot construit hale aşa încât acestea au ajuns să fie 798! Toate construite sub supravegherea institutului german de arhitectură din Dessau. Acesta este motivul pentru care tot ce este aici te face să respiri un aer european, prezent în uriaşul spaţiu care se întinde pe mai multe sute de hectare, majoritatea clădirilor fiind construite în stilul arhitectural Bauhaus. În aprilie 1964 a fost abandonat sistemul de organizare al anilor ’50, ultima hală numerotată fiind hala 798, care a ajuns să dea numele actualei zone culturale.

Transformarea radicală a zonei industriale a început în decembrie 2000, după ce o corporaţie chineză de ştiinţă şi tehnologie a solicitat preluarea, pe o perioadă scurtă, a mai multor hale între care şi hala 798. A fost scânteia necesară. Atraşi de proiectele derulate aici, de traficul bun şi de stilul arhitectural Bauhaus, unic în Beijing, o serie de organizaţii de artă şi mulţi artişti au solicitat închirierea spaţiilor libere. Acestea au fost transformate treptat pentru ca astăzi să ajungă unul dintre cele mai aglomerate zone cu galerii şi studiouri de artă, companii culturale sau magazine de modă din lume, totul raportat la noile curente artistice. Pentru că centrul administrativ al organizaţiilor de artă şi al artiştilor a fost găzduit încă de la început în hala 798, acest fapt a cântărit odată în plus la alegerea actualului nume.

„798” a devenit rapid un babilon expoziţional, cele mai noi şi mai puternice curente culturale chineze şi occidentale având aici importante spaţii de expunere. Mai mult, „798” atrage anual un număr impresionant de celebrităţi culturale, devenind un reper serios în CV-ul artiştilor de talie mondială. Anul 2004 a marcat o nouă bornă în evoluţia zonei culturale, odată cu prezenţa alături de nume grele ale artei pe plan internaţional şi a politicienilor de rang înalt care au dorit să se inspire din soluţiile adoptate aici în păstarea şi reconversia industrială. Aşa se face că lideri de stat din Suedia, Elveţia, Austria, Germania, Belgia, Norvegia, Franţa etc. sau lideri ai Uniunii Europene au ajuns aici. A urmat valul brandurilor internaţionale ca Sony, Motorola, Dior, Omega, BMW şi multe altele care au plătit enorm pentru a realiza videoclipuri promoţionale în „798”. Oraşul industrial care risca să cadă pradă demolărilor a devenit unul dintre cele mai căutate locuri din Beijing. Un oraş cu aer vechi, în care ţevile, aburii de evacuare, zidurile din cărămidă, conductele, îndemnurile muncitoreşti de altă dată aduse la un stadiu de maximă utilitate, toate compun un peisaj unic, în care istoria este trăită în prezent pe oricare dintre străduţele sau în oricare dintre hale.
Nu este de neglijat faptul că pe cele 230 de hectare ale „798” sunt deschise galerii, studiouri, spaţii expoziţionale, magazine de modă şi restaurante, aflate în administrarea a 400 de organizaţii şi companii culturale.
Protejată la nivel guvernamental, prin activităţile din „Zona Artei 798” se urmăreşte nici mai mult nici mai puţin decât stimularea dezvoltării industriei artei contemporane şi a creativităţii artistice. Iată de ce nu trebuie să mai surprindă faptul că în lunile aprilie şi mai, anual, este organizat Festivalul de Arta 798 Beijing, accentul fiind pus pe comunicarea dintre cultură şi artă.
Cu certitudine, numai prezenţa în acest spaţiu poate să risipească orice dubiu privind veridicitatea celor povestite până aici, aşa că voi încerca să vă port pe străzile „798”. Accesul se face gratuit, abia în ultima perioadă începând lucrările de montare a barierelor de restricţie auto, în condiţiile în care este deja amenajată o parcare supraterană cu opt niveluri.

La tot pasul eşti întâmpinat de lucrări de artă, de monumente cu un puternic aer modernist, naiv sau chiar decupat din benzile animate, cunoscută fiind apetenţa chinezilor pentru amuzament. Personaje hidoase, bărbaţi şi femei siluiţi, un Cristos răstignit amplasat în cel mai aglomerat punct al zonei culturale şi în faţa unui monstru din metal parcă aflat în săritură la o cursă de garduri, cuşti de păsări mari de două etaje rezervate oamenilor, construcţii umanoide de cinci metri, roboţi uriaşi desprinşi din Războiul stelelor realizaţi din subansamble auto, sculpturi abstracte cu un puternic mesaj social, economic şi politic, toate sunt la dispoziţia celor care aleg doar să parcurgă aleile. Dar, aş putea spune că acestea sunt doar obiectele de prăfuit cu care se poate poza oricine şi oricând. Abia intrând în valoroasele hale industriale ajungi să descoperi unde se află China în materie de contact cu realităţile culturale ale secoului XXI. Aici mi-au fost lămurite şi totodată spulberate nedumiririle legate de poziţionarea chinezilor în vârful ierarhiei mondiale a achiziţiilor de artă, din ultimii ani. În spaţiile aerisite, dotate cu ultimele sisteme de încălzire şi supraveghere, halele sunt adevărate pinacoteci – muzee, în majoritatea accesul făcându-se de asemenea gratuit. Chiar şi aşa, programarea unui eveniment în „798” se face cu ani de zile în avans, bătălia fiind dusă dur la nivel de centre şi instituţii culturale, negocierea marilor evenimente purtându-se, în multe situaţii, la nivel de guverne de stat. Toate aceste spaţii de cultură, de trecut şi viitor, sunt îmbinate cu zeci de cafenele, baruri, restaurante şi terase cu specific asiatic, occidental, oriental. Un babilon artistic pe care oricând aş dori să îl pot găsi şi la mine acasă, chiar dacă nu la această dimensiune … chinezească. (Dan Tomozei)
SURSA: O cărămidă din marele zid

Aurul dacic, proiect de expoziţie la Beijing

Pentru aproape o săptămână, ministrul Culturii şi Patrimoniului Cultural din România, Kelemen Hunor, s-a aflat în China, în cadrul unei vizite de lucru şi observare a evoluţiei chinezilor în domeniu. Cu puţine ore înainte de plecarea spre ţară, ministrul a punctat principalele teme abordate în cadrul întâlnirilor dar şi viitoarele teme de colaborare româno – chineze în domeniul cultural, într-un interviu acordat Radio China Internaţional. Deschiderea Institutului Cultural Român la Beijing, o expoziţie românească la Muzeul Naţional al Chinei dar şi colaborări în domeniul artei moderne sunt subiecte aflate pe agenda comună a celor două ţări.

Dan Tomozei: Domnule ministru Kelemen Honor, mă bucur să ne întâlnim la Beijing. Vă aflaţi la finalul unei vizite încărcate în evenimente culturale şi întâlniri cu oficialităţi chineze angrenate în domeniul cultural şi administrative cultural. Care sunt primele impresii ale acestei vizite?

Kelemen Honor: Bine v-am găsit. În acest an sunt a doua oară, fiindcă am fost şi cu premierul Emil Boc, dar era doar o vizită foarte scurtă. Eu am o mare deschidere faţă de China de când am fost prima oară, în 2002. Atunci mi-am dat seama că este o ţară în plină dezvoltare, este o ţară cu o ţintă foarte fixă şi ştie ce doreşte să facă cu ţara şi în domeniul cultural în special. De aceea eu fac o comparaţie şi m-a impresionat ce am văzut în 2002 şi ce am văzut în 2011. Vorbesc de domeniul cultural. Multe teatre, multe muzee construite în nouă – zece ani, multe monumente istorice renovate, deci un interes deosebit faţă de tradiţie, faţă de cultură, dar şi faţă de creaţia contemporană, faţă de instituţiile de cultură, iar acest lucru este absolut impresionant. Şi încet – încet văd şi o deschidere faţă de ceea ce priveşte percepţia şi abordarea cu celelalte state, cu celelalte naţiuni. În acest an noi am avut posibilitatea de a trimite două persoane în China, în august – septembrie, la un forum internaţional privind managementul instituţiilor cultural, iar feed-back-ul era că aici există într-adevăr un interes şi deschidere. Că vor să vadă ce se întâmplă în Europa, vor să vadă ce se întâmplă în lume, iar noi suntem la fel de interesaţi să vedem ce se întâmplă în China. Pentru că este, dincolo de aceste aprecieri, o ţară minunată, este şi un sistem foarte interesant pentru orice om care studiază şi este interesat de politica contemporană, de relaţiile politice, relaţiile culturale contemporane.

– Fără îndoială, la nivel cultural China impresionează atât prin forţă, perenitate cât şi prin prospeţimea obiectivelor în care se investeşte masiv pentru a le adapta cerinţelor culturale dar şi turistice. Ce va impresionat cel mai mult pe parcursul acestor zile?

– În primul rând, noul teatrul, (n.r. – National Centre for Performing Arts), în al doilea rând în municipiul Chongqing un alt teatru care a fost terminat acum doi ani, în 2009 şi sigur, ceea ce am văzut ieri, sculpturile în piatră de la Gansu, care sunt uluitoare. Aceste lucruri m-au impresionat de data aceasta. Dar vă spun sincer, când am văzut teatrul, când am văzut această construcţie minunată, acustica sălii, am fost un pic invidios în sensul bun al cuvântului, nu pentru ce au făcut ei, ci pentru ce nu am făcut noi. Şi am văzut un spectacol foarte, foarte bun, un spectacol de balet de la Canton, care a fost daja prezentat în mai multe ţări şi sper că va fi văzut şi în România, după ce vom avea Teatrul Naţional renovat, fiindcă este un spectacol atât de bine făcut şi atât de profesionist, de contemporan şi atât de viu încât rar am văzut aşa ceva în balet.

– Care sunt principalele rezultate, concluzii ale vizitei, cu care vă întoarceţi în România?

– Avem un interes deosebit de a dechide Institutul Cultural Român la Beijing şi am speranţa că în perioada care urmează, aceste negocieri, vor fi finalizate. Sunt câteva chestiuni tehnice şi diplomatice care trebuie realizate. La întâlnirile oficiale eu am subliniat interesul nostru şi nu neapărat graba noastră, dar intenţia de a deschide, anul viitor sau cel târziu în 2013, Institutul Cultural Român, care să fie o prezenţă permanent la Beijing. În al doilea rând am stabilit pentru anul 2012 – 2013 câteva acţiuni culturale concrete. Anul viitor va veni Balentul Naţional la Sibiu, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, vom fi noi prezenţi cu un cor în China şi vom invita câţiva artişti plastici, anul viitor, într-o tabără internaţională anuală organizată la Aiud, care are deja o tradiţie şi are o substanţă foarte bine conturată. Urmează să stabilim şi alte programe concrete, programe bilaterale, fiindcă eu sunt convins că prin această modalitate putem să ne apropiem, putem să ne înţelegem unii pe alţii şi putem să învăţam unii de la ceilalţi.

Am discutat şi la Muzeul Naţional al Chinei pentru o expoziţie, dar abia după 2013 se poate. Până atunci sunt deja făcute proiectele. Putem aduce aici o expoziţie importantă. Este vorba despre aurul dacilor sau aurul României, care acoperă mai mult decât perioada dacică, o expoziţie foarte reuşită care a fost anul trecut la Roma şi cu care putem veni oricând, dar nu mai devreme de sfârşitul anului 2013, anul 2014. Dar, aceste lucruri se fac în timp, nu de la o zi la alta.

– Domnule ministru, care consideraţi că sunt domeniile în care România şi China pot derula parteneriate în domeniul cultural şi, acolo unde este cazul, care este orizontul de aşteptare pentru concretizare?

– Eu cred că în domeniul artei contemporane, în toate domeniile, inclusiv muzică. Dar în dans, teatru, arte vizuale 100%, dar şi în film. Interesul nostru este acela de a construi pe termen mediu şi lung aceste relaţii. În ceea ce priveşte arheologia cred că putem face un shimb de experienţă pentru că, din punct de vedere arheologic, chinezii sunt foarte bine pregătiţi şi cu o experienţă foarte bogată. Doar dacă ne gândim la vestigiile arheologice de pe teritoriul Chinei atunci ne dăm seama cam ce au lucrat şi ce au făcut. Apoi în domeniul patrimoniului imobil, în domeniul muzeal există posibilitatea de a face schimburi de experienţă. Dar eu, în acest moment, aş pune accent pe arta contemporană, pe creaţia contemporană, pentru că este domeniul unde apropierea poate fi foarte rapidă şi vizibilă.

– Domnule ministru, vă mulţumesc.

– Mulţumesc şi eu pentru această discuţie şi sper că la Bucureşti sau în China, ne vom reîntâlni.
(Interviu realizat de Dan Tomozei, SURSA: jurnalul.ro)
Dan Tomozei este jurnalist din Sibiu şi lucrează în prezent la postul Radio China Internaţional.

Planuri pentru cea mai mare galerie de artă din lume

Muzeul Naţional de Artă din China construieşte cea mai mare galerie de artă din lume lângă Stadionul Olimpic „Cuib de pasăre”, unul dintre simbolurile renumite din Beijing.

În anul 2010 China a făcut un salt de pe poziţia a noua, devenind cea mai mare piaţă de licitaţii pentru arta plastică, depăşind Statele Unite şi Marea Britanie, marii deţinători ai pieţei, încă din anii ’50. Franţa a pierdut în fiecare an din competitivitate, fiind marele perdant al deceniului. În 2008, după colapsul Lehman Brothers, China a devenit motorul recuperării economice mondiale. Guvernul chinez a arătat importanţa pe care o atribuie artei şi culturii, în cadrul unor evenimente precum Jocurile Olimpice din 2008, World Expo 2010 din Shanghai şi prin demersurile făcute de Ministerul Culturii şi Finanţelor de a face muzeele gratuite în China.

Proiectul pentru noua galerie de artă se află în curs de elaborare, a declarat Fan Di’an, director al Muzeului de Artă de Stat şi delegat în Comitetului Politic Consultativ al Poporului Chinez. Galeria este declarată proiect cultural-cheie al Chinei în timpul celui de-al 12-lea Plan Cincinal (2011-2015), şi va avea o suprafaţă de aproape 130 mii mp, fapt care va face să fie ceea mai mare galerie din lume, a spus Fan. Construcţia va începe cel mai posibil în primavara anului viitor.
Câtă vreme rezidenţii şi turiştii continuă să manifeste un interes în creştere faţă de arta chineză expusă la Beijing, artiştii spun că nu au suficient spaţiu pentru a prezenta în mod adecvat lucrări, în special instituţiile de nivel de stat înfiinţate după fondarea Chinei noi.
Muzeul Naţional de Artă din China, care a fost construit în cartierul Dongcheng în anul 1963, are o suprafaţă de 8.300 mp. După data de 2 martie a.c. când a oferit accesul gratuit publicului, în orele de vârf sunt înregistraţi aproximativ 6.000 de vizitatori, aproape de capacitatea maximă.
În apropierea Parcului Olimpic din Beijing, în următorii cinci ani, vor fi construite patru noi muzee de stat: Muzeul Naţional de Artă şi Meserii, Muzeul Chinei, Muzeul Muzicii şi Muzeul Beijing Azi.
SURSA: Dan Tomozei – O cărămidă din marele zid