Aurel Vlad – (Ne)Liniştea

Galeria Simeza, Bucureşti
27 martie – 9 aprilie 2014

Uniunea Artiştilor Plastici din România vă invită la vernisajul expoziţiei „(Ne)Liniştea”, a artistului Aurel Vlad, ce va avea loc în data de 27 martie 2014, ora 18:00, la Galeria Simeza.

Sculptorul care a dat trup monumental jertfiţilor de la Sighet îşi marchează aniversarea de 60 de ani printr-o promisiune de Paradis trecut prin Lume. Este, de fapt, o „(Ne)Linişte” adamică, cu scene şi ansambluri din tablă de zinc curat, martelată şi nituită. Aurel Vlad a ales o partitură sapienţială, o parabolă a versanţilor de cunoaştere a vieţii: inocenţa, cuplul, căderea şi uzura răului mundan. În primul deceniu postcomunist, Vlad Aurel a dat expresie gestică şi volumetrică unui repertoriu de spaime şi suferinţe, de doliu istoric, care l-au calificat drept un dramaturg de teatru al durerii.

Există la Vlad, compensatoriu, tema bucuriei şi a adamismului. Geneza, Eva şi ramura înfrunzită au câştigat teren în anii mai recenţi. Aşa se face că „foaia“ de tablă schimbă atacul mâinii inspirate, de la cioplirea buşteanului cu barda, la pliere, ondulare şi lipire. (Aurelia Mocanu)

Dinu Câmpeanu – Cuşma lui Câmpan

Galeria Cuhnia
3.11 – 2.12. 2013

Uniunea Artiştilor Plastici din România, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti şi Primăria Municipiului Bucureşti vă invită duminică, 3 noiembrie 2013, ora 16.00, la vernisajul expoziţiei de sculptură a lui Dinu Câmpeanu.

„…Profund, meticulos, nedemonstrativ, Dinu Câmpeanu îşi conţine arpegiul armonios de volume expresive şi, de-a lungul meridianelor unde a fost invitat şi a trudit (în patrulaterul Portugalia–Scoţia–Macedonia–Liban), a lăsat un repertoriu coerent, onest şi autentic, crescut din rezolvările sculpturii de selă. În 1983 a „rodit” prima expoziţie personală la Galeria Simeza, iar acum, în Cuhnia Palatului de la Mogoşoaia, închină „rădăcinilor” Cuşma lui Câmpan.” Aurelia Mocanu

Ileana Ştefănescu / Ile Ştefi – Quinquinala

Galeria Căminul Artei
27 august – 9 septembrie 2013

Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Galeria Căminul Artei vă invită Marți, 27 august 2013, ora 19.00 la vernisajul expoziţiei „Quinquinala”,  Ileana Ştefănescu / Ile Ştefi – recup-art, assemblage, obiect, instalație.
Prezintă criticul de artă: Aurelia Mocanu

 Quinquinala

Invațată  să fac bilanțul, atât din vremuri apuse, cât și din perioada petrecută într-o firmă multinațională, aduc acum in fața publicului căutările mele în cei cinci ani după  absolvirea Universității Naționale  de Artă, secția pictură sub îndrumarea profesorului Florin Ciubotaru.
Ritmul, textura – culoare, traseu – vector, totul caută a se așeza într-o compoziție pentru a transmite anumite stări, și mai ales pentru a-mi evoca persoane. Corzile de chitară folosite, textilele recuperate, pasta de celuloză, precum și preocuparea pentru prezervarea Terrei devin palierul meu stilistic și expresiv în aceasta etapă.
Mă uit la o gramadă dezorganizată încâlcită, încurcată, indescifrabilă de corzi de chitară pentru a le da o noua utilizare. Mă întreb cum au fost folosite, ce urmă s-a imprimat în ele. Este muzică, ritm, sunt sunete ascuţite sau grave? Dar poate fi şi acordare de instrumente.
Intervin pe pânze tonate într-o gamă de albastru, cu  o nouă compoziţie muzicală pentru a crea tensiuni armonice, forme geometrice sau sinusoide prin alternări de trasee subţiri cu groase,  într-o altfel de gafică de şevalet. Se vor regăsi creşteri, germinări,  grafice matematice, simboluri pozitive, pline de optimism.
Conceptul de assemblage  de la care am plecat este reutilizarea materialului textil  „purtat”  de fiecare dintre prietenele mele  în parte. Am ales ca persoana  să fie reprezentată printr-un disc, nu întâmplător, ci ca reducție bidimensională a sferei ce figurează „oul lumii”.  Vom regăsi în fiecare lucrare sufletul, cerc – alb,  și trupul, materie – culori. Sunt  arborate 17 steaguri, un fel de statement personal, cu energie pozitivă, formând un întreg ansamblu de roți ce pot pune în mișcare un marș al stării de bine, al bucuriei de a trăi. (Ile Ştefi, august 2013)

Expoziţia este deschisă în perioada 27 august – 9 septembrie 2013 în Bucureşti, Str. Biserica Enei 16.
Telefon: 021/3216766; Program: Luni – Duminică, 11:00 – 19:00.

Ioan Iacob – Cadenţe colorate

Galeria Anticariat Curtea Veche
București, Bulevardul Unirii, nr.10, București
Vernisaj: joi, 30 mai 2013, ora 17.00.

 Mirungerea Culorii

Criteriul forte şi calea de înaintare a expoziţiilor lui Ioan Iacob este starea de picturalitate aproape de meditative-hipnotic. O aură saturată. Un braţ de iarbă, un ştergar, o conopidă sau o sanda veche pot fi înnobilate într-o ambră a picturalului. De la 2 metri la 20 de centimetri, cadrele pe care le pune în rezonanţă luministică gravă sunt impostate cu câte un pretext figural calm, contemplativ, uneori inocent de umil. Pictură cu motive însingurate, mătăsoasă în obscur şi voluptuoasă în lumină, Galeriile Anticariat expun în luna iunie etapa matură a unei sensibilităţi retiniene cu origini ardelene şi carieră germană exemplară. Ioan Iacob (n.1954, Biertan-Mediaş) s-a format, lucrează şi este un nume în colecţiile şi muzeele din Dusseldorf.

Pe un tipar figurativ oarecare – motive din universul casnic ori sâmbure de peisaj, dar cu un anume palpit organic şi ferment de melancolie -, pictorul ţinteşte rezonanţe calme de lumină-culoare. Ele se limpezesc prin travaliul aşternerilor cu adâncimi de strat gras şi reveniri de ecrane ale marii picturii în tehnica uleiului. În atracţia senzuală pentru adâncimea culorii, pictorul uită de sine, chiar atunci când elaborează un autoportret. Vorbeşte despre această beţie a tatonărilor de membrane cromatice ca despre un extaz. Simte că dezlănţuie energiile vibratile ale culorilor jonglând cu surdinizarea lor după uscare şi resuscitarea la un nou raport diferenţiat, prin reveniri cu alt titlu cromatic sau ştergeri dimpreună.

Iacob nu este unilateral un colorist. Are tuşeu fluent, deplin „văzătoar” şi ca desenator analitic acerb. Dacă e prolific în miceliul linear al diafanului când foloseşte creioane, este net în delimitările unei figuri pe pânză. Este inamicul arpegiilor şi pensulaţiei „a la prima”. Căci în pânzele sale este suverană beţia adâncului cromatic. Lucrează şi reia o pictură fără să o sprijine pe desen, ci pe probleme de densităţi şi întunecimi colorate.
Pânzele lui Iacob au un metabolism special de convieţuire oxidativă între ele. Se învechiesc ca vinul. Se limpezesc cu adâncime. Creaţia de peste trei decenii a artistului româno-german slujeşte tensiunea voluptuoasă a abstracţiei cromatice pe o uvertură-pretext de figurativ al genurilor consacrate (nud, portret, naturi statice, peisaj, motiv animalier). Iacob scoate din narativ motivul recognoscibil, cel care apare, de fapt, ca pretext pentru nota de portativ a unei pure intrigi cromatice: de tip cald-rece, umbră-strălucire, noroi-boare. Indiferent de seria tematică, pictorul performează semitonuri subtile între graniţe de câmp colorat. Cu tehnica de estompă bine drămuită în ulei mat, tabloul se depliază cromatic „dinspre interior”. Revenirile de strat, atât de asidue, au la o margine de pânză un răboj al schimbărilor. Este lăsat uneori la vedere, cu efect de scală cromo, un mostrar al suprapunerilor de tonuri rare care fac adâncimea optică să vibreze. Apoi, Iacob are câte un solist cromatic adus la maximă rafinare (acum, un „verde de miere”) şi un raport de contrast, prin variaţiuni tatonante, cu altă entitate colorată. Acest laborator pictural poate asigura emulaţia, cadenţa, şi chiar „extazul” mărturisit de artist în dansul şamanic din faţa pânzelor sale. Este etapa deplin matură care coincide, de şapte ani, cu salba de expoziţii personale prin care pictorul Ioan Iacob s-a întors în viaţa românească (Bucureşti, Mogoşoaia, Sibiu, Cluj, Constanţa, Tulcea, Timişoara, Bistiţa).
(Aurelia Mocanu, Mai 2013)

Costel Iacob – Timpul îngheţat

Galeria Simeza
10 – 22 aprilie 2013

Expoziţie-manifest asupra trudei şi secretelor de atelier ale unui faber-orfevru: Costel Iacob (n.1952) este un ingenios şi negrăbit povestitor al scurgerii timpului. Obiecte-instalaţii captivante vorbesc despre destin şi capcanele vieţii. Asamblaje complicate, cizeluri şi îmbinări, lemne ondulate sau articulate pun în mişcare, la propriu, imaginarul.

O replică nonfigurativă a Domnului La Fontaine stabileşte, clasic, morala lucrărilor: minuţia temeinică a harnicei furnici se conjugă cu saltul inspiraţiei de greier visător.
Un sculptor sapienţial şi ingenios, tenace dar retras în reguli de maximă exigenţă a ieşirilor sale în public, deschide acum atelierul său fabulatoriu. (Aurelia Mocanu)