Atelier de fotografie pentru începători cu Sebastian Vasiu

Atelierul de fotografie / Ediția a XXIII-a / 2016
Colegiul Național „Decebal” Deva /Sâmbătă 29 octombrie 2016

sebastian-vasiu-af-23

Sâmbătă 29 octombrie 2016, începând cu ora 17:30, vă invităm la Colegiul Național „Decebal” Deva, în Sala Studio, la cea de a XXIII-a întâlnire AF. Invitatul nostru este fotograful Sebastian Vasiu. El se va adresa începătorilor și fotografilor de nivel mediu, abordând atât latura tehnică, cât și artistică prin prezentarea unor noțiuni despre compoziție și atmosferă prin studiu de caz.

Tema: Ochiul fotografului – Noţiuni de compoziţie şi atmosferă
Coordonator: Sebastian Vasiu

sebastian-vasiu-af

Arhitect de profesie, Ionuț Sebastian Vasiu este născut în anul 1977, în Orăștie. El face fotografie din perioada facultăţii absolvite la Timișoara, începând, bineînţeles, cu fotografia de arhitectură şi urbanism. De câţiva ani locuiește în București și s-a specializat în fotografia de peisaj și călătorie sau cea documentară, de fotojurnalism. Este cunoscut în mediul fotografic și social media cu pseudonimul Sebastiaen.

sebastian-vasiuA fost premiat la mai multe saloane sau concursuri interne sau internaţionale de fotografie şi a expus lucrări în cadrul Photo Romania Festival şi Bucharest Photo Week, plus în cadrul altor expoziţii independente, individuale sau colective. Împreună cu Cătălin Mos a iniţiat comunitatea și revista online Fotografia Românească. De asemenea, este membru în echipa editorială a celui mai cunoscut site de fotografie artistică 1x.com și colaborator al publicaţiei Palia Expres din Orăștie. Este membru în Asociația Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și în Photographic Society of America (PSA).

Sebastian Vasiu - Fundătura Ponorului

Sebastian Vasiu – Fundătura Ponorului

Nu întâmplător am numit acest Atelier de fotografie „Ochiul fotografului”, făcând trimitere la cunoscuta carte a lui Michael Freeman. Atelierul de fotografie rămâne componenta educaţională a acţiunilor noastre. În această ediţie ne vom adresa începătorilor, tuturor celor ce doresc să ni se alăture în acest demers de iniţiere în domeniul artei fotografice, dar nu posedă cunoştinţe solide despre compoziţia imaginii, lumină şi utilizarea aparatului de fotografiat. „O fotografie este interpretarea personală a unui eveniment sau a unei scene, este expresia unei poveşti. Prin urmare, baza unei fotografii bune este compoziţia, sau felul în care tu -fotograful- pui laolaltă tot ce încerci să comunici şi să creezi ca un tot unitar”, spune Michael Freeman.

Sebastian Vasiu - Ieud

Sebastian Vasiu – Ieud

După câteva ediţii AF, care s-au adresat fotografilor avansaţi, în acestă ediţie ne întoarcem la principiile care stau la baza realizării unei fotografii bune. Vom aprofunda noţiuni despre distanţa focală, profunzimea de câmp, expunere, balansul de alb sau spaţiu şi lumină. Sebastian Vasiu va prezeta informaţii utile celor ce se află la început drum în arta fotografică şi va oferi sugestii plecând de la experienţa pe care o are ca autoritate profesională ce colaborează cu prestigioase publicaţii de profil.

sebastian-vasiu-si-sorin-onisorIonuț Sebastian Vasiu este un „hoinar”, ce călătoreşte prin ţară alături de cunoscutul fotograf Sorin Onişor. În cadrul acestei întâlniri vom vernisa, în Sala „Paraclisul Sfântul Stelian” din cadrul CND, prima expoziţie personală la Deva, a lui Sebastiaen.

Noţiunile teoretice vor fi însoţite de exersarea practică. Vom apela la scurte şedinţe foto ce vor fi comentate. Pentru acest lucru vă rugăm să aveţi la voi aparatul de fotografiat şi trepiedul.
Atelierul de fotografie este deschis tuturor celor pasionați de imagine, artă și fotografie. Intrarea este liberă. Vă așteptăm pentru o seară de discuții, proiecții, o expoziție şi multe fotografii.
Nu uitați să folosiți intrarea de pe strada Andrei Șaguna.

Evenimentul îl găsiţi pe facebook: https://www.facebook.com/events/1599396580364558/

Tehnici de prelucrare a portretelor în lumină naturală, la AF, cu Cătălin Tibori

Atelierul de fotografie / Ediția a XXII-a / 2016
Colegiul Național „Decebal” Deva / Vineri, 7 octombrie 2016

af-xxii-851x315

Vineri, 7 octombrie 2016, începând cu ora 17:30, vă invităm la Colegiul Național „Decebal” Deva, în Sala Studio, la cea de a XXII-a întâlnire AF. Invitatul nostru ce deschide seria de colocvii teoretice şi practice despre arta fotografică este fotograful Cătălin Tibori, care ne va vorbi despre diferite tehnici de prelucrare şi editare a portretelor în lumină naturală.

Tema: Tehnici de prelucrare a portretelor în lumină naturală
Trainer: Cătălin Tibori

1549248_707635192687736_6050484318486466876_n

„Fotografia este cea mai nouă pasiune a mea. M-am apropiat de ea în ultimul an după ce am făcut un periplu de vreo 10 ani în cinematografie. Am regizat scurt metraje, am filmat, am montat și am editat spoturi publicitare. Unii pot considera că trecerea a fost ușoară deoarece mi-a fost înlesnită de experiența anterioară. Desigur, sunt câteva puncte comune. Totuși, este cu totul ”altă mâncare de pește”. În primul rând, timpul narației este diferit. Ceea ce în film poate fi spus în 10 scene, în fotografie trebuie comprimat, sintetizat fără ca acest lucru să afecteze discursul. Aceasta a fost prima provocare majoră cu care m-am confruntat. Apoi, fotografiei îi lipsește muzica de fundal care să susțină acțiunea, cuvintele care să transmită intenții sau mișcările de cameră care să creeze stări contrastante. Aceasta a fost o cea de-a doua provocare majoră pentru că a trebuit să găsesc o modalitate prin care să determin o imagine statică să se miște, să vorbească, să creeze strări diferite” spune Cătălin Tibori.

i-wanna-know-you

Fotografia digitală a creat o cultură a postproducţiei. Cei deprinşi să respecte puritatea momentului constată, tot mai mult, că anumite genuri fotografice evoluează într-o direcţie în care procesarea imaginii devine mai mult decât utilă pentru a atinge anumite expresivităţi, scopuri sau utilităţi ale imaginii. Modul de procesare a imaginii devine o capacitate tehnică ce poate fi dobândită după foarte multă muncă şi ore, sau chiar ani, de dezvoltare. În toată această problemă, până unde mergem cu postprocesarea imaginii, întotdeauna au existat două tabere, una care va protesta împotriva celeilalte. Partea importantă a fotografiei nu a fost tehnica ci procesul. O influenţă majoră a postproducţiei constă în felul în care acesta afectează momentul capturii. Un bun exemplu în acest sens este acela cel de a amâna, folosind formatul RAW, temperatura de culoare din momentul capturii în cel al editării. Multe comparaţii s-au făcut între pictură şi fotografie. Nu toate au fost benefice. Astăzi, orice pasionat al camerei obscure ştie ca fotografia poate impresiona la fel de mult ca o pictură.

shes-like-warm-coffe-in-the-morning

„Pe de altă parte, mereu mi-am dorit să pictez. Însă, în mine, nu s-a plămădit nici cea mai firavă urmă a acestui talent. Prin urmare, am început să pictez peste ceea ce surprindeam cu aparatul foto. Știu că este un premiu de consolare, însă îmi place la nebunie”, conchide Cătălin.

Vă propunem în cea de-a XXII-a ediţie AF să parcurgem împreună un drum de câteva ore, timp în care vom vedea metamorfozarea unui portret de la stadiul său incipient până la forma sa finală. Vom vorbi despre cum să convertim corect un RAW astfel încât să creăm densitatea corectă de lumină și culoare, vom lucra pe texturile diverse ale corpului uman, vom crea profunzime prin lumini, umbre sau culori, vom poveşti puțin despre compoziție și despre teoria cromatică. Așadar, fie, că ești fotograf de evenimente sau de peisaj, fie că faci fotografie de foarte mult timp sau ești doar la început, mi-ar face o mare plăcere să te întâlnesc. Vom lucra foarte mult în Photoshop și vom descoperi împreună o grămadă de lucruri foarte faine.

beforeafter_embrace-your-fears-2

Înainte şi după editare

Înainte şi după editare

Atelierul de fotografie este deschis celor pasionați de imagine, artă, fotografie și tuturor celor care simt necesitatea de a se exprima, implicându-se activ în crearea producțiilor artistice contemporane, nu doar ca simpli spectatori. Intrarea este liberă!

Evenimentul îl găsiţi şi pe https://www.facebook.com/events/665530163606746/

Workshop de fotografie: Călătorie în istorie II

Pe drumurile pierdute ale dacilor
Perioada: 22-23-24 iulie 2016

Workshop-ul va fi reprogramat în luna septembrie!

Traineri: Bogdan Comănescu și Grigore Roibu.

Banner AV21WEBLocuri libere: 10.
Preț: 450 RON/persoană.
Contact: artavizuala21@gmail.com sau tel. 0723.350915.
Rezervă un loc sau trimite o întrebare.

Vă invităm, prin intermediul unui proiect inedit, ajuns la a II-a ediţie, propus de Atelierul de fotografie, să facem o călătorie prin lumea dacilor. Vom descoperi viața oamenilor care au păstrat vechile tradiţii şi meşteşuguri de-a lungul veacurilor. Vom vizita stânele de munte, adevărate comunităţi unde ciobanii trăiesc pe timpul de verii. Ne vom bucura de peisaje inedite în drumurile de creastă, locuri aflate pe traseele străvechi care legau centrele comerciale şi militare ale aşezărilor dacice. Călătoria noastră va fi în jurul cetăţii Sarmizegetusa Regia şi, datorită lungimii traseului, vom folosi maşini 4×4. Traseul începe dimineaţa, la răsăritul soarelui şi se va încheia seara, la apusul acestuia.
Cazarea se face la Pensiunea „Dacica”, situată în comuna Boșorod, satul Alun, Rezervația Naturală Grădiştea Muncelului – Cioclovina, la 800 de metri de Cetatea Piatra Roşie.
(http://www.pensiunea.dacica.ro/)

DSC_2363

Participanții au asigurată cazarea pentru 2 nopți (în camere de 2 locuri cu baie proprie) și mâncarea (vineri: cina / sâmbătă: mic dejun, sandviciuri pentru drum, cina / duminică: mic dejun) şi costul integral al traseului off-road. Traseul propus pentru ziua de sâmbătă este: Alun – Boşorod – Costești – Târsa – Prihodiște – Poiana Omului – Rudele – Meleia – Tâmpu – Șteaua – Godeanu – Muncel – Dealul de Groapă – Prisaca – Costești – Boşorod – Alun.

Țuica și cafeaua este din partea casei. Până pe data de 1 iulie, se va plăti un avans de 200 de lei.

Programul pe zile:
Vineri, 22 iulie:
Întâlnirea va avea loc la Pensiunea Dacica (Satul Alun, comuna Boşorod), loc unde participanţii se vor caza, instala, acomoda şi seara vom servi masa. Pe parcursul zilei vor avea loc discuţii tematice, alături de istorici, care vor prezenta zona şi o proiecţie de film.

Sâmbătă, 23 iulie:
După ce vom lua micul dejun, pe timpul nopţii vom plecă în călătoria noastră, cu maşini 4X4, spre Poiana Omului, unde vom surprinde răsăritul soarelui. Traseul va continua spre stânele ciobanilor şi Vârful Godeanu. Vom vedea zone cu păduri virgine şi poieni de munte.
Seara va avea loc servirea mesei şi, apoi, în funcţie de cât vom rezista după o zi de călătorie, discuţii şi analiza lucrărilor.

Duminică 24 iulie:
Vom face o excursie la cetatea Piatra Roşie după care vor urma comentarii şi analiza finală a lucrărilor realizate.

Pe tot parcursul workshop-ului, în sala de conferințe, vom discuta despre fotografie și vom face analiza imaginilor realizate (sfaturi de compoziție, încadrare, editare etc). Participanții vor avea îmbrăcăminte adecvată zonei montane, laptop, trepied și aparatul de fotografiat. Workshop-ul este deschis tuturor indiferent de aparatură și experiență.

Pe drumurile pierdute ale dacilorDacă un participant face plata şi din anumite motive anunță înainte de data de 1 iulie 2016 că nu mai poate participa va primi înapoi toată suma plătită. Dacă un participant face plata şi din anumite motive anunță după 1 iulie 2016 că nu mai poate participa suma plătită este considerată cheltuială comună pentru organizarea evenimentului.
Vârsta minimă a participanţilor este de 18 ani împliniţi (sub 18 ani puteți veni cu consimțămintul părinților sau însoțiți de un adult).

Parteneri: artavizuala21; Fundația Dacica, Asociația Pro Corvina.
Evenimentul îl găsiți pe facebook aici: https://www.facebook.com/events/1128458527211683/

Distribuiți evenimentul! Până pe data de 1 iulie trebuie să știm dacă există doritori. Numărul participanților este unul fix, de 10 persoane, la care se adaugă cei 2 coordonatori. Toate acestea, deoarece avem la dispoziție 3 mașini 4X4.

Reconstituiri istorice cu Raul Poenar la AF XX

Atelierul de fotografie / Ediția a XX-a / 2016
Colegiul Național „Decebal” Deva / joi, 26 mai 2016, ora 18.00

AF-XX-av21Joi, 26 mai 2016, începând cu ora 18.00, vă invităm la Colegiul Național „Decebal” Deva, în Sala Studio, la cea de a XX-a întâlnire AF. Invitatul nostru este fotograful Raul Poenar care ne va vorbi despre fotografia documentară care reconstituie un eveniment istoric.

Tema: Încă mă lupt / Jurnal documentar
Coordonator: Raul Poenar.

096DacFest 2015

Raul Poenar s-a născut într-o zi de februarie a anului 1985. „Curtea” în care s-a jucat în anii copilăriei se afla la poalele cetăților dacice, find orașul Orăștie. Începuturile fotografice sunt relativ recente, în comparație cu cele ale altor fotografi. A descoperit, în anul 2012, pasiunea pentru fotografie ca o chemare. Atunci a început să lucreze la un proiect de promovare a orașului intitulat „Orăstie.Info”. O dată cu dezvoltarea proiectului a apărut necesitatea de a posta imagini de calitate, ceea ce a adus la achiziționarea primului aparat DSLR. Drumul a fost presărat cu experimente și clișee fotografice. În timp, după multă muncă, în care a învățat reguli compoziționale și diverse șiretlicuri tehnice, imaginile s-au transformat treptat în adevărate fotografii artistice. După ce a „gustat” câte un pic din toate genurile fotografice, așa cum orice fotograf face la început de drum, și-a găsit propriul stil de exprimare în fotografia jurnalistic-documentară, cea de portret și conceptuală. De multe ori, în cadrul experimentelor foto, folosește camere pe film, fiind un împătimit admirator al fotografiei alb-negru tradiționale.

Încă mă lupt” este un titlu simbolic. Pe de o parte se referă la imaginile de la care vom porni, lupta de-a lungul veacurilor ce caracterizează istoria noastră și, pe de altă parte, lupta continuă a fotografului în încercarea sa de a surprinde cea mai bună imagine.

În această ediție AF vom vorbi despre fotografia de eveniment, dar nu orice eveniment, ci unul de reconstituire istorică. Raul Poenar a fost fotograful oficial al ediției DacFest de anul trecut. Vom aprofunda, alături de el, câteva noțiuni de compoziție a imaginii plecând de la o serie de fotografii surprinse în cadrul spectacolelor de reenactment desfășurate pe Măgura Uroiului. Succesul de care se bucură reenacting-ul se datorează pasiunii pentru retrăirea unei bătălii sau plăcerea de a reconstitui cât mai fidel costumele, uniformele sau stilul de viață al unei epoci.
Talentul de a surprinde ineditul joacă un rol foarte important în fotografie. Anumiți oameni ies în evidență și merită să fie tratați dintr-o perspectivă documentară. Raul Poenar surprinde imagini care spun povești din istoria noastră îndepărtată. Natura deosebită a unor imagini rare, cu situații inedite, este ceea ce caută un fotograf în permanență.

Pentru această ediție vă rugăm să vă aduceți aparatele de fotografiat. La sfârșitul prezentării avem invitați câțiva membrii ai Terra Dacica Aeterna alături de care vom realiza fotografii cu un antrenament de luptă folosind lumina naturală sau artificială.

Evenimentul îl găsiți pe facebook: https://www.facebook.com/events/134260433654251/

Atelierul de fotografie la Arte

Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva
18-22 aprilie 2016

AF19

În perioada 18-22 aprilie 2016, ediţia a XIX-a Atelierul de fotografie se va desfășura la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva. Manifestările, care vor avea loc timp de o săptămână, la fel ca și anul trecut, sunt dedicate în principal elevilor aflați în cadrul programului „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, dar şi tuturor celor care, indiferent de vârstă, doresc să asiste la cursurile, colocviile sau proiecţiile noastre şi, nu în ultimul rând doresc să aibă parte, joi după amiază, de analiza portofoliilor realizate, o ediţie pe care am promis-o şi pe care o vom organiza în această lună doar în cadrul liceului de arte.
Profesorii coordonatori sunt: Grigore Roibu, Iulian Solda, Ramona Nemeş şi Gabriel Duma.

Program:

18.04.2016 Sala Multimedia a Liceului de Artă (aflată la ultimul etaj din cadrul fostului Liceu Traian)
ora 9.00-12.00 Colocvii şi prezentări despre arta fotografică. Cum putem realiza, cu diferite mijloace tehnice (aparat de fotografiat, telefon mobil), o fotografie reuşită.
Colocvii:
Grigore Roibu – „Trădarea realului”
Iulian Solda – „Fotografia de eveniment”.

19.04.2016 Fotografia de arhitectură
9.00-12.00 Atelier practic în oraş. Fotografierea unor clădiri şi monumente din Deva
coordonator Ramona Nemeş şi Grigore Roibu.

20.04.2016 Fotografia de călătorie
9.00-12.00 Excursie în jurul oraşului Deva cu oprire la Cabana Căprioara
coordonator: Gabriel Duma.

21.04.2016 Sala Multimedia a Liceului de Artă
9.00-12.00 Analiza lucrărilor. Tehnici de editare şi realizarea unui portofoliu
coordonator: Grigore Roibu și Iulian Solda.

17.30-19.00 Sala Multimedia a Liceului de Artă
ANALIZĂ DE PORTOFOLII. Ediție deschisă tuturor celor care participă la edițiile AF. Vom pune în discuție portofoliile dumneavoastră. Pentru a organiza această ediție, deschisă tuturor celor ce iubesc fotografia și au o serie de fotografii pe care doresc să le prezinte, vă rog să ne contactați până miercuri. Pentru prezentare vă rog să pregătiți o serie de 15 -20 de lucrări fotografice.

22.04.2016 Sala Multimedia a Liceului de Artă
10.00-12.00 Analiză finală. Prezentarea celor mai bune fotografii realizate în cadrul săptămânii Școala altfel/ cordonatori: Grigore Roibu, Iulian Solda, Ramona Nemeş şi Gabriel Duma.

Programul poate suferi modificări în funcție de starea vremii și numărul participanților!
Vă mulțumim și vă așteptăm!

Evenimentul îl găsiți și pe facebook: https://www.facebook.com/events/217743281938088/?active_tab=highlights