Elevii de la „Decebal” au învăţat să „zidească” biserici

Articol preluat de pe HunedoaraMea.ro

Creioane, carioci, lipici, hârtie, un plan bun și un dascăl priceput. De asta au avut nevoie pentru a „înălța” biserici în miniatură elevii de la „Decebal” care au participat la atelierul de arhitectură organizat în ultima zi a serbării de Sfântul Stelian.

La acțiune au participat elevi din clasele a V-a și a VII-a de la Colegiul Național „Decebal” din Deva, coordonați de profesorul Anca Mariș. Atelierul a îmbinat într-un mod creativ și atractiv religia, arta și educația, iar copiii au fost captivați să învețe lucruri pe care nu le știau despre Biserică. Lecția inedită de arhitectură a fost ținută de Florina Jinga, autoarea mai multor cărți religioase pentru copii, care a fost ajutată de artistul devean Andrei Rosetti și de câțiva elevi ai acestuia de la Liceul de Arte Plastice.
Elevii au lucrat cu pricepere și, după ce au ridicat zidurile bisericii, le-au decorat cu migală cu chipuri de sfinți și alte elemente de artă religioasă.

Lansare de cărți pentru copii

Atelierul de arhitectură a încheiat seria evenimentelor organizate duminică și luni, la Colegiul Național „Decebal”, de sărbătoarea Sfântul Stelian, considerat sfântul ocrotitor al copiilor. În ultima zi a sărbătorii a mai avut loc lansarea unor cărți religioase pentru copii – „Numerele altfel” (autor Florina Jinga, ilustrații Andrei Rosetti, editura Nepsis), „Viața Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș” (autor Florina Jinga, coperta și ilustrații Andrei Rosetti, editura Brumar), „12 prințese și împărătese adevărate” (autor Florina Jinga, ilustrații Angela Hanc și Andrei Rosetti, editura Nepsis) și „Viața Sfântului Siluan Athonitul” (autor preot Ilie Grecu, coperta și ilustrații Andrei Rosetti, editura Brumar).

Sărbătoarea Sfântului Stelian a mai avut două evenimente dedicate liceenilor din Deva, un concurs de fotografie cu tema „Cine este aproapele?” care s-a bucurat de lucrări numeroase apreciate de juriul competiției – fotografii expuse în „Sala Nouă” şi o expoziţie de ilustraţie de carte realizată de artistul plastic Andrei Rosetti – care poate fi vizionată acum în Galeria Paraclisului „Sfântul  Stelian”, un spaţiu preţios de expoziţii aflat în subsolul Colegiului Naţional „Decebal” .

„Sărbătoarea Sfântului Cuvios Stelian” a fost organizată de Episcopia Devei și Hunedoarei și Colegiul Național „Decebal”, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.
SURSA: hunedoaramea.ro
Foto: Alex Pârva

Ce se întâmplă cu atelierul unui artist după ce el moare?

Notă personală

Până să ajungem la modelul francez prin care este sprijinită comunitatea artistică, la noi, nu se arată minim interes pentru creaţie în general şi nu poate fi vorba de sprijin acordat tinerei generaţii de plasticieni. Ne mândrim cu premiile pe care aceştia le obţin dar nu găsim resurse financiare pentru a-i sprijini. Nu ştiu dacă este de vină criza financiară, proasta gestionare sau dezinteres pentru arta contemporană… Nu aş fi scris despre acest lucru dacă în iarna acestui an nu mi s-ar fi luat abuziv atelierul de creaţie de către conducerea Filialei UAP Deva, după doi ani de zile în care l-am amenajat, o cămăruţă de 13 metri pătraţi pentru care aveam un contract de trei ani de zile. Ce se întâmplă după moartea unui artist puteţi citi în articolul prezentat mai jos, apărut în România liberă pe data de 25 august 2011. În provincie, lucrurile stau, dintr-un anumit punct de vedere, mai rău. În funcţii au ajuns diverşi profitori. Ei au intrat în rândul membrilor UAP prin conjuncturi favorabile, despre care îmi este greu să vorbesc pentru că nu le cunosc. Fără a avea studii în arte vizuale, aceşti artişti amatori nu ar fi fost subiect de discuţie dacă nu s-ar fi „cocoţat” în funcţii de conducere. Ei sunt cei care decid cărui membru i se atribuie un atelier sau i se ia acesta şi, desigur, ei sunt cei care deţin spaţii de lucru aparţinând uniunii. Tot ei decid expoziţiile la care participă membrii filialei şi, mai mult, decid valoarea artistică a membrilor ei. Nu este problema mea să analizez şi este târziu să acuz cele întâmplate în filiala deveană, din care am făcut parte până în această iarnă când am decis să mă transfer în Filiala UAP Interjudeţeană Cluj-Bistriţa ca urmare a deciziilor abuzive, cu argumente nefondate şi hotărâri hilare, luate în Consiliul de Conducere a filialei UAP din Deva, dar lucrurile trebuie spuse aşa cum sunt în realitate. (Grigore Roibu)

O uniune de creaţie săracă
nu poate asigura spaţiile de lucru
pentru membrii săi

Artiştii din Bucureşti rămân fără ateliere. În fiecare an spaţiile de creaţie se împuţinează, iar bătălia pentru ele este de multe ori lipsită de demnitate.

În urmă cu câteva luni s-a stins din viaţă pictorul Ion Sălişteanu, la 81 de ani, fost preşedinte de onoare al UAP şi membru corespondent al Academiei Române. Maestrul a avut atelierul de creaţie situat în strada Ermil Pangratti, o adresă unde Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) este proprietar, având aici câteva zeci de ateliere. De altfel aceste ateliere fac parte din rarele posesiuni ale uniunii.

După dispariţia lui Ion Sălişteanu s-a iscat o problemă: cine va avea dreptul să-i preia atelierul? Acest aspect se judecă în urma unui concurs de către secţia de pictură, de care aparţinea artistul. În această situaţie a avut câştig de cauză Sorin Ilfoveanu, 65 de ani, fost decan al Facultăţii de Arte Plastice şi fost rector al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Probabil că nu ar fi avut niciodată şansa aceasta un artist mai tânăr. „Domnul Ilfoveanu avea atelierul în Piaţa Amzei, însă clădirea de acolo se află în litigiu. Din această cauză suntem nevoiţi să eliberăm atelierele. Oricum, ştiu că până la sfârşitul anului expiră contractele de închiriere pentru cele aproximativ 40 de ateliere din Amzei”, explică pentru România liberă Petru Lucaci, preşedintele UAP.

Însă nici măcar această rocadă nu se poate face uşor, pentru că atelierul maestrului Sălişteanu trebuie eliberat, iar familia nu are unde să ducă zecile de lucrări, majoritatea foarte mari, care au rămas în urma pictorului. „Atelierul domnului Sălişteanu este plin ochi de lucrări şi nu avem soluţii. Încercăm să eliberăm spaţiul”, mai spune Petru Lucaci.

Lucaci: „Am cerut sprijin pe peste tot”

Dacă la începutul anilor ’90 în Bucureşti existau aproape 4.000 de ateliere, astăzi UAP, filiala Bucureşti, se poate bucura că mai are în posesie în jur de 250 de ateliere. Nimeni nu vede necesară găsirea unei soluţii pentru tinerii artişti care au nevoie de spaţii de creaţie, dar care, în majoritatea lor, „fie închiriază câte un apartament, fie lucrează acasă, prin sufrageri”, după cum spune preşedintele Uniunii.

Petru Lucaci vorbeşte cu frustrare despre o situaţie fără ieşire. UAP şi-a pierdut în urmă cu câţiva ani sediul din strada Nicolae Iorga, revendicat şi câştigat în instanţă de moştenitori, staff-ul fiind nevoit să se mute în capătul oraşului, la sediul Combinatului Fondului Plastic, în spatele Casei Presei. Abia în acest an şefii uniunii au reuşit să amenajeze un birou lângă atelierele din strada Pangratti pentru a veni în sprijinul artiştilor care nu reuşeau să se deplaseze până la combinat. „Nimeni nu e sensibil la problemele noastre. Am cerut spaţii dezafectate inclusiv de la armată. Atelierul este locul de muncă al artistului. Ce fac cei care lucrează obiect, precum sculptorii şi sticlarii? Atelierul presupune şi spaţiu de depozitare, artiştii lucrează pe stoc”, spune Lucaci.

Preşedintele UAP ar vrea să conducă o uniune puternică şi să se poată mândri cu atelierele şi galeriile deţinute, care ar putea intra într-un circuit cultural al Bucureştiului, ca în alte capitale ale lumii. Singurele ateliere în proprietate sunt cele din Pangratii şi din strada Eforie, restul sunt sau au fost ale Primăriei Capitalei. „Pe cele din strada Doamnei le-am pierdut pentru că era un spaţiu al Patriarhiei Române pe care l-a cerut înapoi. Le-am pierdut şi pe cele din curtea Universităţii de Arte care erau ale şcolii, dar şi pe cele din strada Iulia Haşdeu, spaţii ale Ministerului Culturii pe care le-a luat înapoi pentru nevoile lor. Multe alte clădiri sau spaţii s-au pierdut fiind revendicate de moştenitori. Am discutat şi am depus petiţii pe peste tot. Am cerut sprijin de la Primărie, de la Ministerul Apărării, de la Ministerul Culturii, am pus problema în discuţie peste tot, inclusiv la premierul Boc şi la Comisiile de Cultură din Parlament. Mai grav este că primarul Oprescu ne trimite din când în când notificări să eliberăm spaţiile primăriei”, descrie situaţia Petru Lucaci.

Modelul francez

Nimeni nu ne-a răspuns. Artiştii fac parte din singura categorie socială care îşi plăteşte locul de muncă, iar producţia de artă este costisitoare. Statul nu are o politică de achiziţie. Galeriile de artă sunt ale primăriei, nici măcar un contract de comodat nu vor să încheiem. Astfel că fiecare artist care expune trebuie să plătească şi sala pe lângă costurile aferente. Nimeni nu se gândeşte la noi, la nici un nivel”, continuă preşedintele UAP.

Tot el a explicat cum este modelul francez: „Dacă merg ca artist la Paris primesc un atelier. Sau dacă se ridică un bloc de 10 etaje constructorul este obligat ca ultimul etaj să aibă destinaţie culturală. 1% din orice fel de investiţii se virează în obiective culturale. Spaţiile acestea intră în circuit cultural şi astfel reuşesc să susţină cultura contemporană. La noi nici tabere de creaţie nu se mai pot observa deşi majoritatea de până acum au devenit parcuri naţionale. La Medgidia, Muzeul de Artă, singurul obiectv turistic existent, s-a închis. Opera artiştilor contemporani este înghesuită pe unde se poate şi nu intră în circuit”.

Unde merg, când merg, lucrările lui Biţan
şi ale lui Nicodim

Achiziţii nu se fac, pentru că nu sunt bani. Nu sunt strategii pe termen lung pentru promovarea artei contemporane, spre deosebire de Franţa care are Fonduri naţionale şi regionale dedicate artei contemporane.

Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), încă se află în căutarea de depozite pentru patrimoniul pe care-l păstra în sediul Teatrului Naţional din Bucureşti, nevoit să-l elibereze după ce au început lucrările de renovare. „Este trist ce se întâmplă. Am primit un loc în strada Moşilor, un fost depozit de carte care necesită reparaţii, igienizare. Dar cred că pereţii ăia n-au mai fost zugrăviţi de 40, chiar 50 de ani. Arată ca dracu’ şi nu sunt bani”, ne-a declarat Mihai Oroveanu. MNAC avea în program nişte depozite chiar în curtea Parlamentului României, însă s-au dus pe apa sâmbetei.

„Era vorba despre nişte depozite subterane, cu accesul prin curte. A căzut tot proiectul pentru că s-a constatat că avem nevoie de parc pentru Biserica Neamului. Am ajuns să refuzăm expoziţii. E patetic. Arta nu e o prioritate în acest moment de criză. În ceea ce priveşte arta vie, statul nu a mai intervenit de ani de zile, nu mai face achiziţii. Se închid muzeele cu colecţii, cum este colecţia Jalea de la Constanţa, sau donaţia Medrea împrăştiată prin sălile Senatului. În schimb facem mii de biserici, semeţe de peste 70 metri înălţime, în loc să le restaurăm pe cele existente”, mai spune directorul MNAC. (Manuela Golea)
SURSA: romanialibera.ro