Militza Sion – Atelier

Galeria Romană
1-19  noiembrie 2016

militza-sion

Avem onoarea să vă invităm la vernisajul expoziției personale a artistei Militza Sion: Atelier, care va avea loc marţi, 1noiembrie 2016, ora 19:00, la Galeria Romană din Bucureşti, sector 1, Bulevardul Lascăr Catargiu, nr 1 (Piaţa Romană).

Militza Sion a profesat arhitectura timp de peste 50 de ani şi în paralel s-a dedicat desenului şi picturii.
Expoziţia „Atelier” prezintă lucrări de pictură realizate în ultimii ani în atelierul propriu construit pe malul unui lac- un loc delinişte şi reculegere-temă devenită subiect preferat. În expoziţie există şi reluările unor subiectecare au preocupat-o dintotdeauna: alcătuiri urbane pierdute în timp şi spaţiu, orizontul- simbolal hotarului dintre lumi, misterul ascuns pretutindeni sau drumul spre înălţimi, spre lumină. Trăsătura artei sale este o permanentă trecere de la real concret către un expresionism abstract.
La vernisajul expoziţiei va vorbi criticul de artă Ioana Vlasiu.

Atelierul lui Dan Gavriş

Dintre evenimentele plastice ale lunii februarie 2012, cînd din cauza temperaturilor pe cît de scăzute, pe atît de neobişnuite în România, o serie de vernisaje au fost amînate, expoziţia lui Dan Gavriş, Atelier, de la Galeria Simeza, a reprezentat un adevărat punct de dezgheţ. Sculptorul a gîndit şi lucrat piesele expuse cu această ocazie în ultimii doi ani, după expoziţia de grup de la Galeria Orizont, la care participase în 2010. Tema abordată este cea a psalmilor, inspirată la nivel de metalimbaj din creaţia nichitastănesciană, după cum ne-a dezvăluit artistul. Titlul Atelier este o consecinţă a punerii în galerie a lucrărilor, care „şi-au cerut” spaţiul vital ori asocierile în funcţie de lumină, compartimentare, paviment şi nu numai. După numeroase permutări, rezultatul a fost trecerea în subsidiar a temei iconografice prin recursul la grupaje şi, implicit, prin refacerea unor configuraţii şi poziţii pe care le ocupaseră lucrările în faza de atelier.

Paradigmatic, introvertit, ascet

Dan Gavriş, Atelier, Galeria Simeza / Foto: Observator Cultural

Este momentul să amintim că atelierul artistului nu este o simplă hală de producţie şi depozitare, ci un adevărat creuzet de creaţie. Brâncuşi medita îndelung asupra locurilor pe care le ocupau, bunăoară, Măiastrele sale în spaţiul din Impasse Ronsin. Dialogul vizual între lucrări, privite ca variabile şi decor constituit în constantă, conduce adeseori la soluţii plastice. Se poate vorbi despre o alchimie a actului creator, starea de spirit fiind cea care determină artefactul unic şi irepetabil. Spaţiul şi timpul nu sînt omogene. Momentul, poziţia şevaletului sau a platformei de lucru sînt inscriptibile pe axa inspiraţiei artistice. Aşadar, Dan Gavriş nu a mutat atelierul într-o galerie, ci a optat pentru o formulă de expunere consonantă cu coordonatele în care a conceput şi executat Psalmii săi în lemn.

Discipol al lui George Apostu, alături de care a lucrat la începutul anilor ’80, apoi student al lui Paul Vasilescu şi Horea Flămându, Gavriş a evitat împrumuturile şi soluţiile marilor artişti în ambianţa cărora s-a format, reuşind să se exprime pe sine în totalitate. Faptul de a avea ceva de spus şi de transmis prin arta sa l-a determinat să caute în sculptură mai degrabă mijloacele decît finalitatea. Astfel, artistul este un veritabil vas comunicant cu opera sa, de care este legat prin numeroase fire invizibile. Paradigmatic, introvertit, ascet, Dan Gavriş tinde să uite de sine în momentul în care lucrează, întreaga lui viaţă fiind o sesiune de lucru, dar reuşeşte rara performanţă de a nu se confunda cu obiectul fizic al creaţiei sale, despre care ştie că este doar un icon spre adevăruri mai profunde decît cele care se pot lăsa transpuse în semn.

„M-am dezvoltat în zona nonfigurativului”

Dan Gavriş, Atelier, Galeria Simeza / Foto: Observator Cultural

Stăm în continuare de vorbă cu Dan Gavriş, care ne dezvăluie următoarele: „Sînt apropiat de trei sculptori români contemporani: Mircea Roman, Aurel Vlad şi Marian Zidaru, pe care îi consider colegii şi competitorii mei. Sînt oameni la care mă raportez; mă bucur în momentul în care le văd lucrările şi mă regăsesc în ele, deşi eu fac cu totul altceva. Datorită lor, nu mă simt singur în lumea artelor.

Momentul crucial pentru un artist este acela în care iese de pe băncile facultăţii şi se lansează în lumea largă. Deoarece maeştrii mei se desfăşurau cu predilecţie în zona figurativului, am realizat că drumul acesta este extrem de bătătorit, că este deosebit de dificil să-ţi găseşti o rută a ta. Poate mă înşel. Fiind prin structura interioară familiarizat cu abstractul, am întreprins căutări şi m-am dezvoltat în zona nonfigurativului, urmînd încă de la debut traseul care m-a dus la ceea ce sînt astăzi. Modul în care lucrez în prezent nu contrazice ceea ce făceam la începuturile carierei, acum trei decenii. Am considerat că artistul zilelor noastre, în fapt al oricărei epoci, trebuie să îşi aibă propria identitate. Mi-am dorit să pot fi recunoscut prin orice lucrare a mea, fără vreo informaţie de altă natură decît cea plastică. Acest lucru m-a urmărit constant: am încercat să creez o lume de forme, refuzînd morfologiile şi structurile consacrate. Tot ce fac şi tot ce sînt este însă sub semnul firescului. Nu am forţat niciodată schimbările de nivel ori de percepţie, existente totuşi în biografie.

Referitor la expoziţia din 2012, aş porni de la faptul că psalmul este rugăciune, cîntare, laudă, plîngere, sfîşiere, de fapt tot ce este viaţa noastră. Puţini ştiu că marele Nichita Stănescu, cînd a compus volumul de poezii Epica Magna, ilustrat împărăteşte de Sorin Dumitrescu, s-a raportat tot timpul la psalmi. Acest fapt m-a făcut să meditez asupra tematicii. Cu Nichita m-am intersectat de vreo trei ori, dar nu pot spune că s-a produs întîlnirea pe care mi-aş fi dorit-o. La un moment dat am fost, cel puţin aparent, aproape… Am ajuns la uşa apartamentului său, împreună cu fratele meu, poetul Petre Gavriş, dar nu l-am găsit acasă. Aşa a fost să fie.

Petre, care între timp a trecut la cele veşnice, are în curs de apariţie un volum de poezie intitulat Descoperirea bucuriei. A fost modelul meu încă din copilărie – datorită lui am ajuns artist plastic. În tinereţe, mi-am încercat şi eu puterile în poezie, dar am simţit că nu mă desfăşor plenar în acest domeniu, drept urmare m-am limitat la sculptură. Psalmii mei, pe care îi puteţi vedea în expoziţia Atelier, sînt compuşi în lemn. Aceştia se nasc de la un punct şi se dezvoltă pe măsură ce avansez cu lucrul. Soluţia apare pe parcurs, dar germenii săi există încă de cînd îmi aleg materialul”.
Lucrările Atelierului sînt deosebit de tactile. Cuiele de lemn, penele ori volumele negative transformă Psalmii într-o adevărată epopee în alfabet Braille. Dan Gavriş ne arată prin sculptura sa cum a înţeles bucuria, lauda, credinţa, spunîndu-ne că, din punctul său de vedere, toate drumurile noastre diurne sînt amprentate de Drumul Crucii. (Mihai Plămădeală)
SURSA: Observator Cultural
Foto: Observator Cultural

Spectacolul „Delir în doi” premiat la Festivalul de Teatru „Atelier”

 COMUNICAT DE PRESĂ

Spectacolul „Delir în doi” de Eugene Ionesco, montat de Mihaela Panainte la Teatrul „Sala Mică” din Cluj, a obţinut recent Premiul Fundaţiei „Liga pentru Teatru” la Festivalul Internaţional de Teatru „Atelier” de la Baia Mare. Premiul a fost acordat de directorul şi fondatorul Festivalului „Atelier”, Radu Macrinici, fiind egal în valoare cu Premiul Special al Juriului.

De asemenea, cei doi protagonişti ai reprezentaţiei, Maria Hibovski, actriţă din Piatra Neamţ, şi Emanuel Petran, actor al Naţionalului clujean, au fost nominalizaţi la Premiile pentru Cel mai bun actor/actriţă de către juriul format din criticii Doru Mareş şi Claudiu Groza, regizorul Ion-Ardeal Ieremia, Nicolae Weisz, fost director artistic al Teatrului din Baia Mare şi dramaturgul Ştefan Caraman.
Delir în doi
este spectacolul de debut al regizoarei Mihaela Panainte şi prima producţie a Teatrului Independent „Sala Mică”, care funcţionează la Fabrica de Pensule. Distincţia obţinută la Baia Mare confirmă programul artistic al companiei clujene, la Festivalul „Atelier” participând spectacole de excepţie regizate de Alexandru Dabija, Radu Afrim sau Theodor Cristian Popescu, cat şi producţii remarcabile din Finlanda, Franţa sau Japonia.

Festivalul „Atelier” este cel mai vechi festival internaţional de teatru din România, ajuns în acest an la ediţia a XIX-a. Evenimentul este dedicat cu precădere producţiilor de nişă, de la teatru-dans la one man show sau montări neconvenţionale.

Delir în doi, în trei, în câţi vrei…


Teatrul Independent Sala Mică va participa în deschiderea Festivalului de Teatru Atelier de la Baia-Mare, ediţia a XIX-a, cu spectacolul Delir în doi, în trei, în câţi vrei…, de Eugène Ionesco, duminică, 12 iunie 2011.

Spectacolul va începe la ora 21.30 în Sala Studio şi va dura o oră.
Delir în doi, în trei, în câți vrei…, în regia Mihaelei Panainte, a debutat pe scena Teatrului Sala Mică în 2009, inaugurând primul teatru independent din Transilvania, în cadrul Centrului Cultural Independent Fabrica de Pensule.

Decorul spectacolului, compus din panouri-oglindă, invită spectatorul la o dublă reflectare a propriului sine, accentuând de asemenea Eul divergent al personajelor. Prin accentuarea jocului de clar-obscur, se creează un spaţiu imaginativ ce oferă publicului posibilităţi variate de construire a universului scenic.

Viaţa de cuplu devine o rutină personală, iar în lupta cu noi înşine pierdem reperul sentimentelor ce ne-au legat de celălalt. Personajele ionesciene trăiesc o izolare imaginară, situaţiile de conflict scoţând la suprafaţă adevărata lor fire umană.
Prin dialogul absurd şi natura misterioasă a personajelor se creează o imagine dinamică a relaţiei de cuplu, relaţie ce odată ajunsă în momentul de risc maxim clachează sub presiunea pericolului şi dezvăluie emoţii puternice.

Delir în doi de Eugène Ionesco reprezintă o experienţă diversă cu fiecare reprezentaţie, neîncadrându-se în tiparul consacrat al spaţiului ionescian arhicunoscut. Pereţii dărâmându-se, ghiulelele zburând prin decor sau soldatul nostalgic nu fac parte din scenografie, regizoroarea Mihaela Panainte concentrându-se asupra dimensiunii interioare a protagoniştilor şi a valenţelor exprimate prin antiteza caracterelor umane.

Regia şi scenografia: Mihaela Panainte
Asistent de regie: Simina Zan
Distribuţia: Maria Hibovski (actriţă a Teatrului Tandem, Piatra Neamţ), Emanuel Petran (actor al Teatrului Naţional Lucian Blaga, Cluj)
Costume: Székely Cecilia Anna
Lumini: Almási Attila
(Text: Ana-Maria Chinan)