Bogdan Teodorescu – Imagini exemplare

Atelier 35
4 – 14.06.2013
Vernisaj: marţi 4 iunie, ora 19.30.

Diferenţa dintre a vedea şi a înţelege

V-aţi gândit vreodată care este diferenţa dintre a vedea şi a înţelege? Ori la faptul că suntem supraexpuşi imaginilor de toate tipurile atât de mult, încât este posibil ca multe dintre ele să ne treacă prin dreptul ochilor, însă nu mai ajung la nivelul percepţiei? Dacă da, s-ar putea să înţelegeţi şi nu doar să vedeţi aşa cum trebuie expoziţia „Imagini exemplare” a lui Bogdan Teodorescu de la Atelier 35 (Bucureşti, Șelari 13).

„Pare lămurit că supraabundenţa imaginilor ne face mai puţin atenţi la ceea ce privim. Nu este totuşi în întregime clar dacă avem la îndemînă o comparaţie pertinentă atunci cînd ne raportăm la consumul de imagini din trecut. Desigur, înainte de apariţia fotografiei, doar pasionaţii aveau posibilitatea de a vedea imagini, cel puţin în sensul de cadru (pe un suport). Dar şi imaginile naturale erau mai puţine, întrucît turismul şi transporturile nu erau dezvoltate pentru a-i mulţumi pe toţi. Este banal să aduci în discuţie că aproape oricine îşi poate face propriile fotografii cu telefonul sau camera amator, într-un număr fără oprire. Pe de altă parte, chiar şi dacă au fost înlocuite, lumea contemporană depinde mai puţin de imaginile închipuite, ca cele din poveşti. Totul tinde spre high-definition. Cu alte cuvinte, părem un pic mai săraci la nivel general în ce priveşte poveştile, cele în care credeau sinceri cei mai mulţi. Poveştile nu au dispărut, nici din cărţi, nici din filme, ba par că sînt prezente peste tot, mai cu seamă în revistele cu celebrităţi şi în publicitate.” (Bogdan Teodorescu)

De vorbă cu Silvia Saitoc

Despre artă şi net.art

Silvia Saitoc este unul dintre curatorii români tineri, aflându-se în topul celor mai activi curatori ai anului 2010 realizat de revista ArtClue. Un display al activitaţii ei poate fi urmărit în arhiva şi în programul galeriei Atelier 35 pentru care lucrează de un an şi jumătate.

„Succesul nu ţine de numărul celor prezenţi la vernisaj”

Cătălina Coşoiu: Ai terminat Facultatea de Filosofie. Cum te-ai hotărât să faci curatoriat de la filosofie?

Silvia Saitoc: Am terminat Facultatea de Filosofie în 2007, însă în anul doi am luat hotărârea să dau la ITA. Lucrurile s-au legat, la Filosofie făceam estetică iar la Universitatea de Arte aveam cursuri de istoria şi teoria artei. Acum îmi fac la ITA dizertaţia de master despre net.art, cu aplicaţie asupra unor termeni precum original/copie, propietate, copyright. În plus, problemele ridicate de expunerea lucrărilor de net.art în spaţiul unei galerii îmi par extrem de incitante iar de aici până la a încerca să organizez asemenea expoziţii nu a fost decât un pas.

– La sfârşitul anului trecut ai expus, împreună cu Matei Sâmihăian, o serie de lucrări de net.art într-un internet café şi ai curatoriat, în aceeaşi formulă, expoziţia „Browsing” la Atelier 35. Care este numitorul comun?

– Matei este preocupat de câțiva ani de tot ce înseamnă internet culture și are contacte cu artiștii care activează on-line. Împreună ne-am propus să redăm ceva din vibe-ul extraordinar al scenei actuale de net art şi să organizăm o serie de expoziţii în Bucureşti. Speed-show-ul din octombrie a fost prima dintre ele iar următoarea va fi deschisă în cadrul Nopții Albe a Galeriilor la Atelier Zona noastră de interes nu se rezumă însă la net.art,  ci se extinde la ceea ce astăzi se numeşte „post net.art” sau „internet aware art”, adică la artiştii ale căror lucrări sunt direct influenţate de mediul on-line. „Browsing“ a fost gândită în această direcţie. Pe noi ne-au interesat două lucruri: ce probleme apar atunci când încerci să documentezi irl un proiect de cercetare on-line şi modul în care elemente ale acestei arhive sunt apropriate şi recontextualizarte de către artişti.

– „Browsin” a adunat lucrările mai multor artişti implicaţi în proiectul Internet Archaeology. Îmi poţi spune mai multe despre I.A. şi despre modul în care aţi lucrat cu aceştia?

– I.A. funcționeză ca o platformă on-line de expunere şi arhivare a artefactelor grafice specifice web-ului vernacular, dar şi ca un spaţiu destinat proiectelor de net.art care se raportează din punct de vedere estetic la frame-urile vizuale ale web-ului anilor ’90.
Faptul că Matei e membru I.A. a facilitat discuțiile cu cei implicați în proiect. Cu Ryder Ripps, fondatorul I.A., am început să chatuim despre expoziția de la Atelier 35 încă din primăvara anului trecut. Una dintre ideile de la care am pornit a fost să transferăm în spaţiul galeriei structura online a platformei, adică atât partea de arhivă cât şi partea de producţie artistică. Evident că miza era utopică, însă toate polemicile legate de modul în care vom realiza acest proces ne-au motivat să continuăm. În vară am contactat artiştii. Unii au produs lucrări special pentru „Browsing” şi au venit cu noi propuneri de expunere iar alţii şi-au adaptat lucrările deja existente pe net pentru spaţiul galeriei. Benjamin Lotan ne-a ajutat prin intermediul formatului Image Grid să expunem inclusiv partea de research a web surferilor care lucrează în cadrul platformei I.A.

– Aţi avut dificultăți? Ce a mers bine, ce nu a mers chiar cum v-ați fi dorit?

– În primul rând dificulăţile au fost legate de tranziţia lucrărilor din mediul lor originar de expunere şi producţie în spaţiul fizic al galeriei. O altă problemă a fost stabilirea unui dialog în timp real cu cei implicaţi în proiect datorită diferenţelor de fus orar. De asemenea, bugetul mic de producţie al unei  expozitii autofinanţate a omorât „din faşă” idei de expunere şi proiecte de lucrări care necesitau costuri mari. Ce a mers bine? Vibe-ul extrem de pozitiv al celor cu care am lucrat la expoziţie şi feedback-ul constant al comunităţii de net artişti.

– Ai mai fost implicată şi în alte proiecte? Ce alte expoziţii ai mai curatoriat?

– De un an şi jumatate lucrez pentru Galeria Atelier 35 şi mă ocup, alături de cei care au fost implicaţi încă de la început în proiect, de cam tot ce înseamnă organizarea şi funcţionarea galeriei. Anul trecut am curatoriat aici expoziţia Vedei Popovici „Muzeul Orb” şi am co-curatoriat, împreună cu Dan Popescu, expoziţia lui Tets Ohnari. Ultima expoziţie la care am lucrat în calitate de curator şi care mai poate fi vizitată până pe 5 aprilie este a Leei Rasovszky.

– Mizezi pe succesul unei expoziţii? Ce înseamnă pentru tine succesul unei expoziții?

– Pentru mine, succesul nu ţine atât de numărul celor prezenţi la vernisaj, de apariţiile în presă sau de vânzări, ci de o anumită dinamică a dialogului din backstage. Mizez mult pe dialogul cu artiştii implicaţi într-un proiect de expoziţie. Dacă este real, constructiv atunci sunt şanse mari ca, în final, acest dialog să se concretizeze într-o expoziţie bună.

– Care a fost până acum expoziţia cu cel mai bun concept curatorial pe care ai văzut-o?

– Mi-a plăcut expoziţia Re: akt! curatoriată de Domenico Quaranta la MNAC. În mediul on-line, cred că echipa curatorială Caitlin Denny-Parker Ito a reuşit să dezvolte, sub conceptul JstChillin, una dintre cele mai active platforme de producţie şi expunere a lucrărilor fresh de net. art.

– Care sunt artiștii cu care îţi doreşti să lucrezi?

– Îmi doresc să curatoriez o expoziţie AIDS-3D în spaţiul unei galerii din Bucureşti. Din păcate, o asemenea expoziţie este extrem de dificil de realizat datorită costurilor mari de producţie implicate de crearea unor instalaţii site specific bazate pe tehnologii performante.

– Poţi să ne spui ceva despre proiectele tale viitoare?

– Acum pregătesc, împreună cu Matei Sâmihăian şi Kari Altmann, o expoziţie de grup care va fi deschisă la Atelier 35 cu ocazia Nopţii Albe a Galeriilor. (Interviu realizat de Cătălina Coşoiu)
SURSA: ArtClue

În atelierul profesorului şi ceramistului Titu Toncian

Confesiuni. Confesiuni. Confesiuni.

La câţiva ani după ce am absolvit Universitatea de Arte şi Design Cluj, am realizat un interviu cu profesorul, ceramistul şi artistul plastic Titu Toncian. Publicat în ziarul Monitorul de Cluj (7 decembrie 1999), atunci când presa scrisă nu era însoţită de o dezvoltare, în paralel, a celei online, acest interviu s-a pierdut pe paginile unui ziar, care poate fi cel mult în colecţia de arhivă a unor cititori de atunci. De aceea am hotărât ca acest dialog despre identitatea artistului în societatea contemporană să îl public din nou, pentru a nu fi dat uitării. Titu Toncian este una dintre personalităţile marcante din arta contemporană actuală şi în special a experimentalismului artistic, ca trăsătură caracteristică a Generaţiei ’80, din care face parte, artist şi profesor care este un reper în activitatea mea. Interviul de faţă are unele mici modificări necesare pentru a fi actualizat.

Titu Toncian este născut pe data de 18 martie 1955, la Lechinţa, jud. Bistriţa-Năsăud. Absolvent al Institutului de Arte Plastice Ioan Andreescu (specializarea ceramică, 1979), Titu Toncian este profesor universitar doctor şi decan al Facultăţii de Arte Decorative şi Design, din cadrul Universităţii de Arte şi Design Cluj. Membru al UAP (din 1978), membru al Atelierului 35, al Fundaţiei de Ceramică „Ceramart”, al ICCA (Centrul Internaţional de Ceramică de Artă Contemporană, Viena, Austria şi al Senatului UAD Cluj, Titu Toncian are o vastă activitate expoziţională, din care amintim (selectiv): expoziţii personale – Muzeul de Artă Cluj-Napoca (2002, 2006), Galeria QQTec, Hilden, Germania (2004), Muzeul oraşului Bad-Berleburg, Germania (2003), Saalfelden, Austria (2000), Civitavecchia, Italia (1990); concursuri internaţionale – Perugia (Italia), „Tinsel and Paper”, Galeria Action Space, Los Angeles (SUA), „Artişti transilvaneni”, Vevey, Elveţia, a obţinut Premiul de Onoare Erfurt (Germania), Premiul la a III-a ediţie de plastică mică Hiden (Germania) şi Premiul pentru Artele Focului al UAP. Are mai multe lucrări elaborate şi publicate cum ar fi de exemplu: ,,Dialogul cu materialul ceramic”, prezentat la Simpozionul naţional, „Ceramica între tradiţie şi contemporaneitate”, U.A.D. Cluj-Napoca, 1997, „Tehnici, procese, materiale”, 1998, „Alcătuiri”, apărut în revista Grai, Bistriţa, 2003 şi cărţi publicate „Experimentalism şi tradiţie-Postmodernismul în artele vizuale”, Editura Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2008 şi „Ceramica artistică-materiale, formă şi imagine”, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2008.

Titu Toncian: Sunt un experimentalist, un artist care devine cercetător…

Despre identitatea artistică, tehnică şi creaţie

Grigore Roibu: Orice limbaj articulat implică o construcţie lăuntrică şi o construcţie a formulării care face posibilă comunicarea. Cine sunteţi şi cu ce vă ocupaţi în acest sens?

Titu Toncian: Sunt autor al unor desene, pictură, mail-art, obiecte ceramice, mă ocup de fotografie şi instalaţii. Nu pot fi încadrat în ceea ce se numeşte clasic o specializare, chiar dacă am absolvit o secţie a Academiei de Artă şi anume Ceramica. Mă consider un artist care abordează experimentalismul în artă. Sunt un experimentalist, un artist care devine cercetător pe măsura realizării operei şi care ia act de articulaţiile formale, acest lucru generând experienţa continuă. Abordez o temă preferată şi o trec prin mai multe soluţii tehnice.

– Care sunt reperele de inspiraţie, punctul de plecare şi tematicile ce urmează a fi transpuse în creaţiile dumneavoastră?

– Un artist îşi găseşte o temă preferată, care îl urmăreşte tot timpul vieţii. Tema rămâne aceiaşi doar reprezentările ei diferă. Tema mea preferată a apărut în lucrarea mea de diplomă şi se repetă în alte forme, cumulând o sumă de date bazată pe experienţa trecerii anilor. Acestă temă este legată de arheologie şi este bazată pe ideea re-descoperirii. În susţinerea lucrării de diplomă aveam un text edificator în acest sens: „O fiinţă sau un lucru are şansa re-descoperirii. Tragismului dispariţiei i-am opus şansa şi bucuria găsirii”. Oraşul Pompei a fost re-descoperit prin îndepărtarea lavei. Aici au apărut clădiri şi fiinţe umane. Tematizările mele legate de figura umană au un parcurs concretizat prin soluţii tehnice diferite cum ar fi: lut cu neon, hârtie cu furnir, hărtie cu o sursă de lumină sau porţelan şi culori de ulei.

– Care ar fi aceste teme?

– Eu prefer titluri metaforă, care să acoprere prin limbaj partea concretă a realizării plastice. Titluri precum „Alcătuiri”, „Memoria locului” sau „Semne”, sunt teme majore care apar ca o perpetuă căutare în creaţia mea. În lucrările mele există un amestec de tehnici. În acest sens este edificatoare expoziţia mea „Civitas Solis, Civitas Artis”, din cetatea Câlnic, judeţul Alba. Tema apare şi în expoziţia din America, unde folosesc hârtie şi cărbune. Mie îmi place să mă numesc „făcător” de obiecte. Nu aleg tehnici spectaculoase din arta contemporană, dar ajung la o formulă de obiect cu o anumită volumetrie.

„Arta nu este un hobby”

– Povestiţi-mi despre cealaltă „identitate” a artistului Titu Toncian, despre calitatea de dascăl la Universitatea de Arte şi Design Cluj?

– La Universitatea de Arte predau ceramica şi, sunt pentru ideea care, deşi pare învechită, exprimă artistul total. Asta înseamnă o viaţă pentru o idee. La un talent înnăscut se adaugă munca şi crezul în artă. Cu acest gând predau la şcoală şi sunt foarte trist când am studenţi care abordează arta ca pe un hobby.

– Cum face artistul pentru ca materialul brut, cum este de exemplu lutul sau porţelenul, să devină prin intermediul focului expresia dorinţelor lui? Cum rămâne cu hazardul arderilor?

– Obiectele trcute prin foc devin aşa cum doreşti în urma experienţei. Există un hazard al arderii doar într-o măsură foarte mică. Arderea oferă un spor la forma finală a obiectului. Metaforic spus, arderea este „atingera mâinii lui Dumnezeu” sau „suflul divin”.  Experienţa şi munca didactică oferă controlul asupra elaborării obiectului.

– Ce înseamnă pentru dumneavoastră experienţa cu arta americană?

– În SUA am avut şansa de a expune în două galerii din Los Angeles şi New York. Datorită unor probleme care s-au datorat transportului, am expus doar lucrări pe hârtie. Asta nu înseamnă numai desen, ci şi colaj, prin care am urmărit ca lucrările să primească volum. În Los Angeles am expus la Galeria Action: Space, o galerie de artă alternativă. La New York am expus la Centrul Cultural Român. A fost o primă experienţă în lumea artei americane. Piaţa de artă americană este foarte largă şi diversă. Există un imens număr de galerii şi muzee de artă vizuală. Noi am prezentat o expoziţie de grup în care au participat Mircea Stănescu, Dan Perjovschi şi Vasile Tolan. Prezenţa noastră s-a manifestat ca fiind foarte actuală cu ceea ce se întâmplă în arta americană.

– Ce puteţi spune despre raportul artist-obiect, artist-public, public-discurs? Cum vedeţi specificul acestor raporturi?

– În primul rând trebuie să existe o culturalizare a publicului. El trebuie să fie înconjurat de lucruri de calitate. Asta însemnă filme de calitate, televiziune de calitate şi publicaţii de calitate. Având suportul acesta, chiar şi o artă cu un caracter mai „special” poate fi receptată. Dialogul artist public există în America. Aici artistul îşi explică lucrările, iar publicul participă la împlinirea acestora. Eu sunt pentru o diversificare a ofertei obiectelor de artă. Existenţa unor galerii specializate, chiar pe abordări tematice, îşi găseşte locul între ofertă şi receptare. Valoarea se discerne în timp. America are o piaţă reală de artă. Acum artistul român poate expune în exterior, dar odată întors acasă, unde lucrurile merg tot mai prost din punct de vedere financiar, arta nu îşi găseşte adevăratul loc.
(Interviu realizat de Grigore Roibu)