Zilele Arhitecturii

15-18 mai 2013

Crossing BordersZilele Arhitecturii, eveniment realizat de Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Cluj-Napoca (A.St.A), vor avea loc în perioada 15-18 mai şi vor consta într-o serie de conferinţe, expoziţii, ateliere, evenimente în stradă, concerte şi party-uri.

Crossing Borders: Această depășire a limitelor pe care o dorim ca un manifest se traduce printr-o schimbare de mentalitate în primul rând pentru noi ca viitori arhitecți și mai apoi pentru locuitorii orașului.

Începem prin a învăța să punem întrebările corecte. Așadar, vrem să privim în afara limitelor arhitecturii, a limitărilor profesiei, dincolo de construcție și să propunem explorarea modurilor în care aceste limite pot fi depășite, în vederea descoperirii și întelegerii unor forme alternative de
arhitectură și practică de arhitectură, precum și noile atribuții ale acesteia. Ne inspirăm din intervențiile subtile dar profunde care reprezintă adevărate provocări pentru arhitectul care nu mai are în vedere construcția ci studiază probleme care depășesc cu mult elementul comod
și apropiat de fiecare, al arhitecturii cu care suntem crescuți și obișnuiți. Suntem constienți că trăim într-o epocă a schimbării în care adaptarea și interdisciplinaritatea pot fi răspunsurile pentru o practică de calitate. Privim așadar în exteriorul teritoriului propriu și vă invităm la noi în casă pentru a încerca să înțelegem pașii pe care îi vom urma și mai ales să înțelegem reciproc.

zilele-arhitecturii

Evenimente principale:
Grădina Boema redarea unei clădiri cu semnificaţie în circuitul cultural al Clujului, o clădire ce obişnuia să vibreze datorită energiei oraşului.

Parcul Mobil powered by Mercedes Benz : este un manifest legat de spaţiile verzi ale Clujului care ori lipsesc cu desăvârşire, ori nu sunt puse în valoare. Studenţii au proiectat şi gândit un parc mobil cu tot mobilierul necesar care va fi transportat de un tir şi care se va opri în 5 locaţii din Cluj.

Pavilionul ZA va fi localizat în P-ţa Unirii şi va fi gazda a 4 festivale : Zilele Arhitecturii 2013, Zilele Cluj Napoca, Photo Romania şi TIFF. Datorită dimensiunilor pavilionului (13x16x5m), fac ca acesta să fie cel mai ambiţios proiect A.St.A de până acum.

Calcan a la Cluj presupune mici intervenţii asupra spaţiului urban care nu sunt menite să reprezinte o înfrumuseţare a oraşului, ci mai degrabă să sesizeze o opinie critică asupra spaţiului public ocupat abuziv. Calcanele propuse sunt localizate în centrul Clujului.

Casa Mea este un proiect ce a fost realizat pentru copiii între 6-12 ani care au realizat modele de case care în perioada 10-16 mai vor fi construite scara 1:1 de studenţii de la Fac. De Arhitectură şi Urbanism Cluj Napoca şi expuse în timpul Zilelor Arhitecturii.

Strada înseamnă spaţiul public şi oamenii care-l folosesc. Datorită faptului că limita între spaţiul public şi cel privat este neclară, STRADA va oferi reinterpretări, iar pentru acest lucru în data de 18 mai strada Mihail Kogălniceanu va fi închisă şi va susţine o serie de evenimente.

muZA

muZA, adică muzica Zilelor Arhitecturii, reprezintă seria de concerte şi party-uri cu care se va încheia fiecare din cele patru seri ale evenimentului. Printre formaţiile care vor cânta sunt: Woodnote, Mojo Barrel, OCS, Mushroom Story, Transilvania Brass.

Pentru mai multe detalii, accesaţi:
www.zilelearhitecturii.ro
www.facebook.com/ZileleArhitecturii