Expoziţia retrospectivă Karl Hübner

Muzeul de Artă Braşov
21 septembrie – 4 noiembrie 2012

Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 21 septembrie 2012, orele 13.00, la sediul Muzeului de Artă Braşov din B-dul. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol). 

În perioada 21 septembrie – 4 noiembrie 2012 Muzeul de Artă Braşov organizează Expoziţia retrospectivă Karl Hübner (1902-1981). Karl Hübner este unul dintre exponenţii centrului artistic braşovean din secolul al XX-lea, fiind o prezenţă activă în viaţa artistică a oraşului timp de peste 4 decenii, din anii `30 până la sfârşitul deceniului opt.

Expoziţia este organizată în colaborare cu Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu şi Muzeul Naţional Secuiesc Sfântu-Gheorghe. În expoziţie vor figura 40 de lucrări (pictură şi grafică) provenind din colecţia Muzeului de Artă Braşov, Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu, Muzeului Naţional Secuiesc Sfântu Gheorghe şi din colecţii particulare (colecţia familiei Hübner, colecţia Franz Illi, colecţia Ioan Vlad şi colecţia Depner-Wittstock-Phillipi). Mulţumim colecţionarilor care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Expoziţia este însoţită de catalog.

Karl Hübner (1902-1981)
S-a născut la 24 decembrie 1902 în Sighişoara, ca fiu al lui Richard Hübner, funcţionar financiar, şi al Rosei (n. Honigberger), profesoară de muzică. În anul 1906 familia se stabileşte la Braşov, unde Karl Hübner urmează şcoala primară, gimnaziul şi Şcoala Superioară Comercială (1908-1919). Începe pregătirea artistică cu unchii săi, Emil şi Ernst Honigberger. Absolvă prin corespondenţă „Cursul de desen şi pictură” al artiştilor berlinezi Albert Knab şi Karl Matthies (1920-1922). În 1926-1927 studiază la Berlin cu Ernst Honigberger, Erich Wolfsfeld, Eugen Spiro şi Bató József. Continuă studiile la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1927-1930), având ca profesori pe Gavril Popescu, Costin Petrescu şi Camil Ressu. Între anii 1930-1932 activează la Bucureşti. Expune regulat în cadrul Saloanelor Oficiale. În 1932 revine la Braşov, unde îşi desfăşoară activitatea ca artist liber profesionist. Deschide prima expoziţie personală (Braşov, 1933). În anii următori expune la Braşov, Sibiu, Bucureşti şi Cluj (1935-1937). Cu prilejul expoziţiei de la Sibiu, Muzeul Brukenthal achiziţionează lucrarea sa, Sfântul Sebastian. Se numără printre membrii fondatori ai „Asociaţiei Artiştilor Germani din România Mare”, participând la expoziţiile organizate de asociaţie (1937, 1938). După 1944 expune constant în cadrul expoziţiilor colective deschise la Braşov şi organizează mai multe expoziţii personale (1959, 1961, 1968, 1969, 1972, 1975, 1977, 1979). Din 1951 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Braşov. Încetează din viaţă la 8 februarie 1981.

Cursa de motociclete, 1971, Colecţia  familiei  Hübner,  Braşov
(Sursa: www.muzeulartabv.ro)

Pornind de la impresionismul şi postimpresionismul specific anilor de debut şi studii (1921-1930), Karl Hübner a evoluat spre realism, oscilând în perioada următoare (1930-1944) între o manieră sobră şi obiectivă, amintind de pictura „Noii Obiectivităţi”, şi un „realism clasicizant”, plasându-se pe coordonate apropiate de artiştii Grupului Nostru (Alexandru Phoebus, Tache Soroceanu, Tache Papatriandafil, etc.). Ca şi aceştia, Karl Hübner a optat pentru o „a treia cale”, îndepărtându-se de direcţia principală a picturii româneşti interbelice, de filiaţie postimpresionistă, dar refuzând şi tentaţia avangardei. Între anii 1945-1965 creaţia sa este marcată de impunerea realismului socialist ca dogmă artistică oficială. În aceşti ani, pe lângă lucrări cu o tematică agreată de regim, realizează şi numeroase lucrări fără încărcătură ideologică. La sfârşitul anilor ’60, odată cu liberalizarea vieţii artistice, a încercat să-şi înnoiască pictura prin asimilarea tardivă a unor experienţe ale avangardei (cubism, futurism, rayonism), iar în paralel a revenit la unele din preocupările din perioada interbelică.
SURSA: Muzeul de Artă Braşov

Poezia din spatele pânzelor lui Grégoire Michonze

Un artist care merită readus
în atenţie: Grégoire Michonze

Artişti uitaţi

Grégoire Michonze este încă un nume uitat în România, al unui artist apropiat cercurilor suprarealiştilor francezi. Stilul său a fost influenţat de principiile acestora, însă s-a dezvoltat într-o direcţie personală. Picturile sale prezintă scene câmpeneşti, dansuri, sărbători cu numeroase personaje – săteni, familii, ţărani, copii – în compoziţii alegorice sau narative.

Operele sale se vând în licitaţii, pe pieţele de artă din Israel, Franţa şi Marea Britanie, prentru sume ce ajung până la aproape 18.000 €. Lucrarea care a înregistrat cel mai mare preţ într-o licitaţie publică de artă este intitulată „La ţară” (ulei pe hârtie pe pânză, 61×92 cm) şi s-a vândut în Israel, la Tiroche , Herzliya Pituach, în 2005, pentru 17.919 €. O altă pictură, „Rixe” (ulei pe pânză, 114×146 cm) din 1966, reprodusă mai jos, s-a vândut la Paris, la casa de licitaţii Calmels, în 1995, pentru 12.196 euro.

 Grégoire Michonze (Michonznic) s-a născut în 1902 la Chişinău. Pregătirea artistică a început-o la Şcoala de Arte din oraşul natal, pictura tradiţională de icoane care se practica acolo ducând la interesul lui Michonze pentru tehnica guaşei. După anexarea Basarabiei la România, în 1918, s-a mutat la Bucureşti, unde s-a încris la Şcoala de Arte Frumoase. Pe durata studiilor sale la Bucureşti, a lucrat cu Victor Braunner ca asistent de scenograf la Teatrul Naţional.
În 1922 a plecat către Paris, prin Grecia, Istanbul şi Marseilles, călătoria marcându-i pictura de peisaj de mai târziu. La Paris, a intrat la École des Beaux Arts şi l-a cunoscut intâmplător pe Max Ernst, care l-a introdus în cercul suprarealiştilor, format, printre alţii, de André Breton, Paul Éluard, Yves Tanguy şi André Masson.

Între 1927 şi 1930 a realizat naturi statice şi peisaje suprarealiste şi şi-a schimbat numele în Michonze. În aceeaşi perioadă i-a cunoscut pe Henry Miller, Ilarie Voronca şi Benjamin Fondane, cu care a legat prietenii de lungă durată. Până la începutul anilor ’30, Michonze se îndepărtase de direcţiile principale ale suprarealismului şi decisese să îşi urmeze propriul stil, mutându-se mai întâi la Cagnes-sur-Mer, iar apoi la Saint-Paul-de-Vence. Prima sa expoziţie personală a deschis-o în 1932 la Antibes.
A mai expus la Salonul Independenţilor, între anii 1934 şi 1936, picturi cu numeroase personaje de mari dimensiuni, juxtapuse, într-un stil de un naturalism suprarealist.
În anul 1937 s-a mutat la New York şi Massachusetts, iar la întoarcerea în Franţa, a cunoscut-o şi s-a căsătorit cu artista scoţiancă Una Maclean. A luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, fiind capturat şi apoi eliberat, în 1942.
După încheierea războiului s-a întors la Paris, unde s-a stabilit într-un atelier de pe Rue de Seine şi a început din nou să picteze portrete şi naturi statice. În 1947 a primit cetăţenia franceză, iar în anul 1949, Fundaţia Franceză pentru Artă Modernă i-a cumpărat opera „La moisson”.
Galeria Arcade din Londra a deschis prima sa expoziţie în Marea Britanie în anul 1946, iar în perioada în care a locuit în Anglia şi Scoţia, în 1948, a expus la Institutele Franceze din Edinburgh şi Glasgow. După prima sa expoziţie pariziană din 1953, a expus din nou în Anglia, Statele Unite ale Americii şi Israel.
În 1970 a călătorit la Veneţia şi la Roma, circuit în care s-a dedicat picturii.
S-a stins din viaţă la Paris, în anul 1982.

Michonze a fost reţinut ca un suprarealist (chiar dacă nu toate picturile sale sunt suprarealiste) şi mai ales ca un pictor figurativ, lucrările sale înfăţişând, de regulă, peisaje şi/sau grupuri de oameni. În 1959, într-o scrisoare către criticul Peter Stone, şi-a expus principiul: „Subiectele mele n-au subiect. Ele există doar pentru o finalitate poetică. Dacă poezia este acolo, pânza este finalizată. Nicio istorie. Doar poezie pură, preferabil neintitulată.”
În România este cunoscut pentru ilustraţiile sale la cartea lui Ilarie Voronca, „Petre Schlemihl”.
Muzeul de Artă Modernă din Troyes a deschis în 1985 o amplă retrospectivă a operei sale.
(SURSA: Artmark)
Citiţi pe aceeaşi temă:
Compoziţiile melodice ale lui Mattis-Teutsch

Constructivismul abstract a lui Henri Nouveau

Formele picturale ale lui Reuven Rubin

Compoziţiile melodice ale lui Mattis-Teutsch

Dialogul avangardei româneşti
cu artele europene

Colors Art Gallery (Strada Puţul lui Zamfir nr. 22 – 24, Bucureşti), are plăcerea de a vă invita joi, 14 aprilie 2011, începând cu ora 18.00, la un cocktail, cu ocazia căruia pot fi admirate operele unor mari artiști români care, au început studiile de artă plastică în țară și s-au desăvârșit în străinătate.

În articolul care urmează voi analiza, pe scurt, opera lui Hans Mattis-Teutsch. Pictor, sculptor şi grafician al avangardei româneşti, creaţia lui Mattis-Teutsch merită atenţia unui studiu special. În urma „dialogului” său cu limbajul artistic european, el este unul dintre artiştii români care a contribuit major la formarea unei „alchimii” complexe ce a dus la ceea ce numim arta românească de avangardă de la începutul secolului al XX-lea.

Hans Mattis-Teutsch, cunoscut și ca János Mattis-Teutsch (n. 13 august 1884, Brașov – 17 martie 1960, Brașov) este unul dintre artiştii români expresionişti, care a fost dat uitării. De origine maghiară și germană, a studiat la Academia de Arte Decorative din Budapesta, cu pictorul maghiar Jozsef Rippl-Ronai, apoi, din 1903, la Academia Regală din München, unde a studiat cu Wilhelm von Rümann (1850–1906) și Baltasar Schmitt (1887–1942), oscilând în arta sa între Art Nouveau, Post-impresionism sau Fauvism, Expresionism Abstract și Constructivism. În anul 1932 Mattis-Teutsch declara: „Nu am avut etape. Sunt un copil aparţinând secolului al XX-lea, iar ca artist am privit de la început dintr-o perspectivă fermă, ceea ce se întâmplă în jurul meu, mergând consecvent, în linie dreaptă, pe drumul meu”. Arta lui Mattis-Teutsch s-a dezvoltat la punctual de incidenţă a trei mişcări de avangardă din primele decenii ale veacului trecut, şi anume avangarda românească, activismul maghiar şi mişcarea berlineză Der Sturm. Între anii 1910 și 1925, Mattis-Teutsch a văzut lucrările lui František Kupka, care venise de la Praga la Paris. A fost la curent cu tendințele grupului Der Blaue Reiter, al cărui Almanah a apărut în 1912. Începând din anul 1916 el aderă la cercul activist al lui Lajos Kassák, devenind una din figurile marcante ale mişcării Abstrakte Gruppe der Sturm, condusă de Herwarth Walden. Prima expoziție personală, semnată Mattis-Teutsch, a avut loc în anul 1920, la București, unde expune pictură, sculptură și linogravură, fiind bine primită de criticii de artă, chiar admirat pentru cutezanța de a expune lucrări în stil expresionist. Interesantă este receptarea tendinţelor moderne ale artei müncheneze de către artistul braşovean şi asimilarea universului vizual novator al acelei perioade artistice, care era preluată din cultura europeană şi, apoi, aplicată expresionismului abstract, promovat în rândul avangardei româneşti.

Ca reprezentant al avangardei din România, Mattis-Teutsch a fost activ alături de grupul format în jurul revistei de avangardă Contimporanul, în 1922, stând lângă Victor Brauner, M.H. Maxy și Marcel Iancu, precum și în grupul Das Ziel din Brașov. După perioada avangardistă, alături de grupul Contimporanul, se orientează spre arta figurativă, definindu-și un nou stil, mai aproape de Suprarealism, numit „Realism-Constructivism”. În anul 1931, Hans Mattis-Teutsch a lansat la Potsdam lucrarea intitulată Kunstideologie – Stabilität und Aktivität im Kunstwerk (Ideologia artei – stabilitate și acțiune în creația artistică), apărută la editura Müller & Kiepenheuer, volum care a fost tradus în 1974 în limba română, în care îşi arată adeziunea asumată faţă de socialism. Din acest moment el a abordat o fază artistică realist-socialistă, lucrările lui abundând în teme de acest gen, cu titluri cum ar fi de exemplu: Gesturile muncii, Muncitori fizici și intelectuali, Compoziție-Atitudini.

În perioada 1944-1945 a fondat gruparea artiștilor plastici din Brașov, care a devenit ulterior filială a Uniunii Artiştilor Plastici, fiind ales de câteva ori preşedintele acesteia.

Mattis-Teutsch a cunoscut îndeaproape personalitatea şi opera lui Kandinsky, putându-se afirma, fără a exagera, că demersul artistic al celor doi a evoluat, oarecum, convergent, îndreptându-se spre un absracţionism muzical. Kandinsky, desigur, aplică un limbaj vizual bazat pe un înalt grad de abstractizare, pe când Mattis-Teutsch apelează la scheme şi grile compoziţionale, împrumutate din natură, care conform unei ritmici armonioase şi melodice duce la exaltarea reciprocă a culorilor. Dacă Kandinsky se apropia de Stravinsky şi Schönberg, Mattis-Teutsch râmâne alături de Bach. Nu întâmplător Jugendstilul a fost influienţat de romantismul german prin ideile estetice ce au stat la baza Simbolismului. Drumul picturii non-obiectuale a fost pus în evidenţă de Klaus Lankheit. Concepţia romantică cu accente simboliste asupra naturii o întâlnim în creaţia lui Edward Munch. Amplificarea percepţiei vizuale la dimensiuni cosmice, rezonează cu sensibilitatea limbajului expresiv al lui Mattis-Teutsch, deschis spre înnoirile avangardei europene, dată de creaţia unor artişti cum ar fi de exemplu: Franz Marc, Paul Klee, Gabrielle Münter, Chagall, Arhipenko, Hans Arp, Kassák Lajos, Arthur Segal, Brâncuşi ş.a.

Ciclul Florilor sufleteşti, pictate în nenumărate variante şi reinterpretări alcătuiesc adevărate compoziţii polifonice. Tensiunea, severitatea şi dramatismul liniilor curbe sau dialogul dintre alb şi negru, în cazul linogravurilor, reducând mijloacele de expresie la minimum, pentru a reţine esenţialul, mijloace de lucru care fac din discursul poetic al artei lui Mattis-Teutsch ca sunetul să răzbată dincolo de petele cromatice din compoziţiile concepute metaforic, în sensul unei arte care pulsează viaţa. Căutarea veşnicei armonii, prin intermediul vibraţiei interne, este lecţia artei lui Mattis-Teutsch.

Expoziţia de la Colors Art Gallery este un prilej de a admira operele unor artişti români şi de a readuce în atenţia publicului creaţia avangardei româneşti de la începutul secolului al XX-lea. (Grigore Roibu)
Citiţi pe aceeaşi temă:
Poezia din spatele pânzelor lui Grégoire Michonze

Constructivismul abstract a lui Henri Nouveau

Formele picturale ale lui Reuven Rubin

Constructivismul abstract a lui Henri Nouveau

Un artist român necunoscut în ţară
dar căutat la Paris

Artişti uitaţi

Henrik Neugeboren sau Henri Nouveau (Braşov 1901- Paris 1959) este un nume care poate spune mai multe iubitorilor de artă germani sau francezi. Cu toate acestea, artistul s-a născut la Braşov, pe data de 6 martie 1901. Henri Nouveau se conturează ca o personalitate artistică complexă (muzician, pictor şi poet). A frecventat cercurile ce gravitau în sfera abstracţionismului şi a suprarealismului. Arta sa este imaginativă, sincretică şi intelectualizată.

În creaţia sa se pot distinge două orientări fundamentale, una „constructiv-abstractizantă” şi alta „vizionar-iraţională”.

Lucrările lui Henri Nouveau sunt găzduite astăzi la Galerie de France, Musée d’Art Moderne din Paris sau Stedelijk Museum din Amsterdam. Este şi un artist căutat prin galerii şi licitaţii. În 2002, la Casa de licitaţii Artus Associés & Calmels-Chambre-Cohen din Paris, pictura intitulată „Improvisation”, (ulei pe pânză, 51 x 36 cm), datând din 1958, a pornit de la o estimare de 4.000-6.000€ şi a ajuns la 16,000€.
O variantă în pastel, cerneală şi guaşă albă pe hârtie a aceleiaşi „Improvisation” a fost achiziţionată în 2006 în cadrul unei licitaţii Chrisitie’s Paris pentru suma de 8.500€. Iar în 2004, la Casa de licitaţii Tajan (S.V.V.) din Paris, lucrarea „Ein Grosses” (ulei pe hârtie, 72 x 51 cm), realizată în 1948, s-a vândut cu 9.200€.

Provenit dintr-o familie cu înclinaţii artistice, între 1921 şi 1925 a studiat pianul şi compoziţia la Şcoala Superioară de Muzică din Berlin, timp în care a participat şi la concertele care acompaniau expoziţiile grupului expresionist Der Sturm. Nu se dedică exclusiv muzicii în aceşti ani ci şi artelor plastice.
Începând cu 1923 lucrează o serie de colaje non-figurative. Din 1925 se mută la Paris pentru a-şi continua studiile la Şcoala Normală Superioară de Muzică. După 2 ani, revine în Germania unde, atras de arta abstractă, petrece o bucată de timp în Dessau, alături de membrii ai şcolii Bauhaus ca Paul Klee sau Wassily Kandinsky. Din perioada Bauhaus, mai exact din 1928, datează proiectul pentru „Monumentul Bach”. Acesta, turnat mai târziu  în  oţel, este o sculptură înaltă de 7 metri, aflată azi în oraşul Leverkusen. Este una dintre primele reprezentări în cheie abstractă a unei bucăţi dintr-o partitură muzicală, fuga în Mi bemol din „Clavecinul bine temperat” de J.S. Bach.
Studiile muzicale ale lui Nouveau se vor reflecta mereu şi în lucrările sale de pictură sau sculptură, el chiar declarând prioritatea acordată construcţiei, desenului în schimbul culorii. În 1929 se mută definitiv la Paris, unde ia contact cu suprarealismul. Îndemnat de prietenul său, Theo van Doesburg, organizează prima expoziţie personală în 1930. 1946 reprezintă un an de răscruce în cariera artistului: la îndemnul lui Francis Picabia decide să-şi înlocuiască numele de Henrik (Heinrich) Neugeboren, însemnând, în germană, Henric Nou-născut cu Henri Nouveau, adică Henric Nou, în franceză. „Înnoirea” numelui marchează şi o nouă direcţie artistică: renunţă la muzică şi se dedică exclusiv picturii. Tot atunci participă la Salon des réalités nouvelles (Salonul noilor realităţi), unde va reveni apoi în fiecare an.

Creează asiduu, la moartea sa din 12 ianuarie 1959, opera lui Nouveau numărând peste 700 de tablouri. De la primele colaje, la pastelurile pe care le-a pictat în perioada 1925-1930 şi până la picturile în ulei care i-au definit creaţia ulterioară, arta lui Henri Nouveau este caracterizată de imaginaţie şi umor, mereu temperate de o anumită rigoare, provenită din studiile de muzică ale artistului. Nu trebuie neglijat faptul că pe lângă muzică şi pictură, Nouveau a sculptat, modelat cermică şi scris. (SURSE: Artmark, Artişti braşoveni uitaţi 1700-1950, Coord. Radu Popică, Muzeul de Artă din Braşov, 2008)
Citiţi pe aceeaşi temă:
Compoziţiile melodice ale lui Mattis-Teutsch

Formele picturale ale lui Reuven Rubin

Poezia din spatele pânzelor lui Grégoire Michonze

Formele picturale ale lui Reuven Rubin

Reuven Rubin, cel mai popular artist
israelian este de origine română

Artişti uitaţi

Cel mai popular artist israelian al tuturor timpurilor este Reuven Rubin. Lucrări purtându-i semnătura înregistrează de ani buni recorduri la licitaţiile din Israel şi din afară. „Peisaj cu măslini”, de exemplu, s-a vândut cu suma de 147.474 de dolari la MatsArt Auctioneers & Appraisers, Ierusalim, Israel iar „Cântăreţul la flaut” a a fost adjudecat în cadrul unei licitaţii Christie’s New York cu 137.502 de euro. De fapt, o privire mai atentă asupra clasamentului celor mai importante 20 de vânzări de pictură românească în străinătate ne dezvăluie că, din 20 de tablouri, unul este de Constantin Brâncuşi, şapte de Victor Brauner, iar celelalte doisprezece îi aparţin lui Reuven Rubin.

În ciuda numeroaselor recorduri de vânzări, numele lui Reuven Rubin este aproape necunoscut în România, ţara sa de origine. Reuven Rubin (13 noiembrie 1893 – 13 octombrie 1974) a fost un pictor israelian, de origine română, născut la Galați, într-o familie săracă, de evrei, fiind al optulea din cei 13 copii, având numele la naștere Rivn Zelicovici. Și-a petrecut tinerețea la Fălticeni, unde a semnat punerea în scenă a piesei „Avarul” de Moliére. Reuven Rubin a fost cel dintâi reprezentant diplomatic, cu rang de ministru plenipotențiar, al statului Israel în România.

În anul 1912, el a plecat în Palestina pentru a studia arta la Academia de Artă şi Design Bezalel din Ierusalim. Aflându-se în contradicţie cu punctele de vedere artistice ale Academiei de cadre didactice, el pleacă la Paris, în 1913, pentru a-şi continua studiile la Ecole Nationale Supérieure des Beaux-Arts și Academie Colarossi. În timpul Primului Război Mondial s-a întors în România. În 1921 a călătorit în Statele Unite cu prietenul său (Arthur Kolnik) şi alţi  artişti colegi, care au „împărţit” un atelier în Cernăuţi. În New York l-a cunoscut pe Alfred Stieglitz, un  celebru fotograf şi proprietar de galerie de artă, care l-a ajutat în organizarea primei expoziţii personale la Galeria Anderson. Rubin a cunoscut-o pe Esther, care i-a devenit soţie în 1928, la bordul unei nave de pasageri pentru Palestina, la întoarcerea sa din New York. În anul 1923, el s-a stabilit definitiv în Palestina. Îşi deschide un studio şi începe să expună  frecvent atât în Tel Aviv cât şi în Ierusalim. Expoziţia sa personală din anul 1932 marchează fondarea Muzeului din Tel Aviv.
Imediat după înfiinţarea statului Israel, Reuven Rubin ocupă, din anul 1948 până în 1950, funcţia de prim ambasador israelian în România.
Istoria artei israeliene a început într-un moment prolific al istoriei artei internaţionale, un moment de rebeliune semnat de Cézanne împotriva convenţiilor din trecut. Rubin şi-a început cariera în acestă etapă propice afirmării. Pictorii evrei din anii 1920 s-au răzvrătit împotriva canoanelor academice de la Bezalel. Ei au căutat stilurile europene, care ar ajuta portretizarea propriei ţări în conformitate cu spiritul timpului. Peisaje lui Rubin din 1920 au fost definite ca un limbaj artistic modern şi un stil naiv care înfăţişează, într-un mod sensibil, peisajul şi locuitorii din Israel. Biografia lui Reuven Rubin a fost publicată în anul 1969, fiind intitulată My Life – arta mea (de Jeannie Rosenfeld). Muzeul Rubin a fost deschis în anul 1983. Directorul şi curatorul muzeului este fiica lui Reuven, Carmela Rubin. Picturile lui Reuven Rubin sunt tot mai căutate. La casa de licitaţie Sotheby’s New York, în anul 2007, opera sa a reprezentat un record al vânzărilor.

Culorile puternice şi formele rotunjite  specifice picturii naive se regăsesc în arta lui Reuven Rubin. Inspiraţia sa vine din natură, din viaţa simplă a ţăranilor sau a pescarilor arabi şi evrei. Aceste teme au o „atracţie” tot mai mare în rândul colecţionarilor de artă. Un exemplu foarte bun, în acest sens, este „Peisaj cu Kinnereth”, adjudecat pentru suma de 90.492 de euro la Sotheby’s New York sau „Peisaj din Galileea”, care a fost vândut, tot într-o licitaţie Sotheby’s New York, pentru suma de 116.885 de euro.

Reuven Rubin se stinge din viţă în anul 1972, la vârsta de 81 de ani. Cu o lună înainte de acest moment a lăstat prin testament atelierul său oraşului Tel Aviv. Vizitatorii pot constata că borcanele de vopsea, pensulele şi pânzele au rămas şi acum neatinse, ca şi cum încă l-ar aştepta pe artist. (Grigore Roibu)
(SURSE: Cynthia Canela – artmark.ro , Ambasada României Tel Aviv, Muzeul Rubin)
Citiţi pe aceeaşi temă:
Compoziţiile melodice ale lui Mattis-Teutsch

Poezia din spatele pânzelor lui Grégoire Michonze

Constructivismul abstract a lui Henri Nouveau