Steaguri medievale imaginare

Expoziţie de artă plastică şi decorativă
MNIR
16 decembrie 2013 – 16 ianuarie 2014

Steaguri medievale imaginare- afisComunicat de presă

Muzeul Naţional de Istorie a României (Bucureşti, Calea Victoriei nr. 12), are plăcerea de a anunţa vernisajul expoziţiei temporare de artă plastică şi decorativă „Steaguri medievale imaginare”, luni, 16 decembrie 2013, ora 13:00. Expoziţia este realizată sub egida Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi a Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.

Dorinţa de a organiza această manifestare expoziţională la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României, materializează o parte a programului realizat în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, program demarat în anul 2011 prin organizarea expoziţiei ,,Lutul, pânza, culoarea”, continuat în anul 2012, prin organizarea expoziţiei ,,Istorii rescrise”.
În acest cadru, scopul esenţial constă în prezentarea unui dialog expoziţional fecund, cu frecvenţă anuală, între artiştii plastici tineri sau consacraţi, cu patrimoniul arheologic şi istoric deosebit de valoros al Muzeului Naţional de Istorie a României. Prin intermediul acestor manifestări, marelui public i se propun noi modalităţi de percepere a fenomenului istoric sublimat de percepţia artistică contemporană.

Expoziţia „Steaguri medievale imaginare”, prezintă publicului opere de artă plastică şi decorativă realizate de artişti consacraţi sau tineri artişti, din: Bucureşti, Iaşi, Focşani, Bârlad, Buzău, Timişoara, Cluj- Napoca, Deva, Curtea de Argeş, Constanţa; în aceste lucrări, reprezentările heraldice medievale sunt trecute prin filtrul gândirii şi sensibilităţii creatorului, devenind astfel, embleme personale.
În expoziţie vor putea fi admirate steaguri: ţesute, imprimate, pictate, realizate sculptural, grafic sau în tehnici mixte. Aceste opere vor compune tabloul percepţiilor artistice diferite a 36 de autori.

Artişti participanți: Raluca Aioniţoaie, Raluca Luiza Blaj, Cornelia Brustureanu, Alexandra Buduru, Adriana Maria Costaş, Hermina Csata, Valeria Diaconu, Adriana Alexandra Dobra, Adina Dolcan, Şerbana Drăgoescu, Suzana Fântânariu, Daniela Frumuşeanu, Miruna Haşegan, Georgeta Hlihor, Ana Hoble, Adina Iftode, Răzvan Aureliu Ionescu, Rodica Magdan, Ecaterina Marghidan, Cosmin Matei, Alexandra Neacşu, Liviu Nedelcu, Vasile Pop Negreşteanu, Adriana Popa Canija, Ramona Claudia Prodan, Eugenia – Elena Riemschneider, Ana Roşoga . Ana Maria Rugescu,  Mermeze Sibil, Ruxandra Socaciu, Rodica Strugaru,  Valentina Ştefănescu, Camelia Todoroc, Iulian Toma, Niculina Vlad Leonte, Alina Vodă.
Steaguri medievale imaginareExpoziţia este deschisă în perioada 16 decembrie 2013 – 16 ianuarie 2014 şi poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 9:00 -17:00.

Curatori/Organizatori: Daniela Frumuşeanu, Dragomir Nicolae Popovici.
Prezintă: critic de artă, Mihaela Varga.

Parteneri: Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Uniunea Artiştilor Plastici din
România, Fundaţia Ileana Mustatza, Asociaţia D’arte Da Vinci.
Sponsor: Rembrandt Graphic Centre.
Parteneri media: Modernism, Agenţia de carte, Art Out, Dialog Textil, VreauArta,
Piaţa de artă, Top Business, Editura CDpress, Bucharest Herald,
Onlinegallery.
Grafică materiale promoţionale: Alexandra Buduru.

Paradox – StudentFest 2013

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT) organizează, în perioada 11-20 aprilie, cea de-a XXII-a ediție a StudentFest-ului, cel mai mare festival de artă și cultură din România care le oferă tinerilor șansa de a se exprima liber, reprezentând o alternativă la educația formală promovată de sistem.

Inscrieri StudentFest 2013

În acest an StudentFest lansează tema PARADOX ca centru de interes pentru fiecare dintre secțiunile festivalului, un mesaj care să atragă atenția asupra contradicțiilor existente în societatea actuală. În acest scop, festivalul își propune folosirea artei ca mijloc de evadare din cotidian pe fondul timpului care este și va rămâne o problemă.
StudentFest PARADOX păstrează conceptul adoptat în 2012. Astfel, participanții acestei ediții vor lua parte la 7 zile intensive de creație și activități, urmate de 3 zile de expoziții, happeninguri, conferințe, dezbateri, piese de teatru sau concerte deschise publicului larg.
Aşadar, vei avea parte de 7 zile de workshop-uri unde traineri specializaţi în Arhitectură, Arte plastice, Dans, Design vestimentar, Fotografie, Literatură, Publicitate, Street art şi Teatru te vor ajuta să acumulezi cunoştiinte, sau să dobândeşti noi abilităţi în domeniul ales de tine. Nu trebuie să fii profesionist în vreun domeniu, trebuie doar să îţi doreşti să participi!

Înscrierile se fac până pe data de 24 martie 2013.

În acest an, secţiunea de Arte Plastice din cadrul StudentFest va veni dintr-o sferă PARADOXALĂ, cu o invazie de workshop-uri, precum „Grafică Mixtă”, „Pictură pe sticlă”, „Paradoxul Origamilor”, „Restaurarea lucrurilor de care am uitat” şi cu o serie de expoziţii ieşite din comun: „Tehnici mixte paradoxale”, „Restaurarea – un loc în lumea artei”, „Expoziţie personală”, dar şi numeroase ateliere „neobişnuite”, în care vor avea parte de „Bodypainting”, „Caricaturi şi Portrete”, „Handmade şi improvizaţie” sau „Pune pe hârtie momentul paradoxal în care te afli”. Toate acestea se vor petrece în locuri specifice acestei teme şi vor fi instruite de artişti cu experienţă, care le vor oferi participanţilor ocazia de a intra într-o lume a artei aşa cum se cuvine.

Workshop-ul ce se va desfăşura între 13 şi 16 aprilie, intitulat „Paradoxuri ale artei contemporane. Conceptualism, found-object şi arta participativă (instalaţie)”, organizat de Flaviu Rogojan şi Iulia Boscu la Facultatea de Arte şi Design, are ca scop introducerea participanților în discursul artei contemporane și dezvoltarea abilității participanților de gândire spațială. Plecând de la premisa, discutabilă, că artistul, cât și curatorul, sunt organizatori de obiecte și idei în spațiu, workshop-ul cuprinde mai multe părți și se finalizează cu o expoziție.

Pentru cei care doresc să se iniţieze în domeniul arhitecturii, în perioada 12 – 16 aprilie, va avea loc wokshop-ul: Ateliere Publice din Piaţa Victoriei – Atelierul de urbanism.

Secţiunea de fotografie din cadrul StudentFest va organiza diferite workshop-uri, pe durata întregului festival, în care participanţii vor fi instruiţi de fotografi de renume. Primele 7 zile sunt dedicate strict atelierelor închise, unde  numai participanţii secţiunii de fotografie pot participa, după care urmează 3 zile de workshop-uri deschise publicului larg şi, la final, o expoziţie în care fiecare participant va avea şansa să îşi expună una dintre cele mai bune fotografii realizate în cadrul workshop-urilor. Categoriile pe care se bazează aceste worksop-uri sunt: abstract, arhitectural, editare digitală, landscape şi street art. De asemenea, în ultimele zile ale festivalului va avea loc o expoziţie prin intermediul căreia se va încerca o abordare nouă a fotografiei: iluzii PARADOXALE şi un concurs foto cu premii.

Mai mult pe www.studentfest.ro

Istorii rescrise

Expoziţie de artă plastică şi decorativă
Muzeul Naţional de Istorie a României
20 aprilie – 5 mai 2012
Vernisaj:
20 aprilie, orele 12.00.

Instituţii organizatoare: Universitatea  Naţională de Arte Bucureşti, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional de Istorie a României, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România.

Curatori/Organizatori: Daniela Frumuşeanu, Dragomir Nicolae Popovici.
Prezintă: Mihaela Varga, critic de artă.
Participanţi: Doina Bilius, Marijana Biţulescu, Otilia Alina Boeru, Cristina Bolborea, Diana Brăescu, Alina Braşoveanu, Alexandra Buduru, Şerbana Dragoescu, Constantina Dumitru, Suzana Fântânariu, Cristina Călinescu Fodor, Vlad Fodor, Daniela Frumuşeanu, Andra Georgescu, Miruna Haşegan, Anca Alexandra Higiu, Georgeta Hlihor, Ovidiu Ionescu Constantin, Andreea Ionescu, Doina Ionescu Reghis, Carmen Iordache, Magda Isăcescu, Sabina Ivaşcu, Letiţia Oprişan, Sibil Mermeze, Mihai Moldovanu, Ruxandra Munteanu, Cela Neamţu, Costin Neamţu, Lisandru Neamţu, Liviu Nedelcu, Vasile Pop-Negreşteanu, Horia Niţu, Alexandru Pamfil, Alida Mirela Păun, Adriana Popa Canija, Claudia Popescu, Ana-Maria Rugescu, Anca Şesan, Sabina Stan, Iulian-Dalin Toma, Nicolae Zîmbroianu.

Dorinţa de a organiza această manifestare expoziţională la sediul MNIR în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti – expoziţia Istorii rescrise – în luna aprilie 2012 materializează o parte a unui program, demarat în 2011 prin organizarea expoziţiei ,,Lutul, pânza, culoarea”.
În cadrul acestuia, partenere sunt cele două instituţii, scopul esenţial constând din prezentarea unui dialog expoziţional fecund, cu frecvenţă anuală, între artiştii plastici, tineri sau consacraţi, cu patrimoniul arheologic şi istoric excepţional de valoros al Muzeului Naţional de Istorie. Prin intermediul acestor manifestări, marelui public  i se propun noi modalităţi de percepere a evenimentului sau fenomenului istoric sublimat de percepţia artistică contemporană.
Astfel, perenitatea istoriei este valorizată prin această modalitate artistică de prezentare, constituindu-se într-o modalitate, rarisimă în societatea românească contemporană, de a transcende presiunea cotidiană a existenţei care ne îndepărtează, individual dar şi colectiv, de o înţelegere superioară a istoriei conferindu-i acesteia valenţe noi, nebănuite.
Elemente fondatoare ale unei veritabile mitologii naţionale, civilizaţiile dacică şi romană, sinteza daco-romană, au constituit  obiectul şi suportul unor opere istoriografice de-a lungul a mai mult de două secole şi care şi-au găsit reflexia în semnificative opere artistice, toate, caracteristice pentru epocile respective.

În compania copiei Columnei lui Traian şi a altor piese valoroase datate în această perioadă, vizitatorii MNIR vor avea astfel posibilitatea de a-şi verifica propriile percepţii dar şi de a admira valorile arheologice şi artistice ale epocilor îndepărtate alături de reflexia acestora prin intermediul unor opere de artă contemporană, respectiv artă decorativă, pictură, sculptură, grafică, ceramică, care vor compune  tabloul percepţiilor artistice diferite a 41 de autori.
Apelul la istorie se dovedeşte astfel a fi fecund evidenţiind  astfel, încă o dată, una din dimensiunile spirituale ale Muzeului Naţional de Istorie.        

Beijing – Zona Artei 798

Încă de la primele ore petrecute în Beijing, am avut permanent sentimentul că am ajuns acasă. A fost o stare care m-a urmărit pregnant şi cu care m-am obişnuit repede, poate pentru că orice om se obişnuieşte cu ordinea, liniştea, firescul şi mai ales cu constanţa zilelor. Este o combinaţie de prezent comun amestecat cu un trecut trăit şi regăsit, trecut care mă urmăreşte permanent în călătoriile pe care le fac des în imensul Beijing.

Mi-am dorit multă vreme să ajung în „Zona Artei 798”, curiozitate stârnită de prieteni, dar mai ales de consemnările din presa chineză şi străină. Un loc atât de valoros în cultura modernă a Chinei încât dacă realizatorii Top Gear au ales în România Transfăgărăşanul, în China au ales „798”! Aşadar, m-am înarmat cu răbdare, am sunat un bun prieten care locuieşte aici de mai bine de şase ani, şi am traversat Beijngul dintr-un capăt la celalt, de la Vest la Nord-Est, mai mult de 30 de kilometri, pentru a descoperi un loc pe care nu l-aş fi crezut posibil în tradiţionalista societate chineză. „798” este tot ce îşi poate dori lumea culturală modernă a secolului XXI, însă absolut totul într-un singur loc, transformat dintr-o fostă zonă industrială într-o altă lecţie chineză, de această dată o lecţie despre reconversie şi înţelegere a valorilor trecutului. Sunt tentat permanent să fac trimiteri comparative la situaţia de acasă, la ce au ajuns fostele zone industriale româneşti din oraşe, însă fiecare poate să judece singur …

„Zona Artei 798” îşi are rădăcinile în ani ’50 din secolul trecut, când ingineri din fosta Republica Democrată Germană au venit la Beijing să sprijine lansarea industrială chineză. Principala producţie a fost atunci cea de echipamente fără fir, iar din 1952 şi până în octombrie 1957 s-au tot construit hale aşa încât acestea au ajuns să fie 798! Toate construite sub supravegherea institutului german de arhitectură din Dessau. Acesta este motivul pentru care tot ce este aici te face să respiri un aer european, prezent în uriaşul spaţiu care se întinde pe mai multe sute de hectare, majoritatea clădirilor fiind construite în stilul arhitectural Bauhaus. În aprilie 1964 a fost abandonat sistemul de organizare al anilor ’50, ultima hală numerotată fiind hala 798, care a ajuns să dea numele actualei zone culturale.

Transformarea radicală a zonei industriale a început în decembrie 2000, după ce o corporaţie chineză de ştiinţă şi tehnologie a solicitat preluarea, pe o perioadă scurtă, a mai multor hale între care şi hala 798. A fost scânteia necesară. Atraşi de proiectele derulate aici, de traficul bun şi de stilul arhitectural Bauhaus, unic în Beijing, o serie de organizaţii de artă şi mulţi artişti au solicitat închirierea spaţiilor libere. Acestea au fost transformate treptat pentru ca astăzi să ajungă unul dintre cele mai aglomerate zone cu galerii şi studiouri de artă, companii culturale sau magazine de modă din lume, totul raportat la noile curente artistice. Pentru că centrul administrativ al organizaţiilor de artă şi al artiştilor a fost găzduit încă de la început în hala 798, acest fapt a cântărit odată în plus la alegerea actualului nume.

„798” a devenit rapid un babilon expoziţional, cele mai noi şi mai puternice curente culturale chineze şi occidentale având aici importante spaţii de expunere. Mai mult, „798” atrage anual un număr impresionant de celebrităţi culturale, devenind un reper serios în CV-ul artiştilor de talie mondială. Anul 2004 a marcat o nouă bornă în evoluţia zonei culturale, odată cu prezenţa alături de nume grele ale artei pe plan internaţional şi a politicienilor de rang înalt care au dorit să se inspire din soluţiile adoptate aici în păstarea şi reconversia industrială. Aşa se face că lideri de stat din Suedia, Elveţia, Austria, Germania, Belgia, Norvegia, Franţa etc. sau lideri ai Uniunii Europene au ajuns aici. A urmat valul brandurilor internaţionale ca Sony, Motorola, Dior, Omega, BMW şi multe altele care au plătit enorm pentru a realiza videoclipuri promoţionale în „798”. Oraşul industrial care risca să cadă pradă demolărilor a devenit unul dintre cele mai căutate locuri din Beijing. Un oraş cu aer vechi, în care ţevile, aburii de evacuare, zidurile din cărămidă, conductele, îndemnurile muncitoreşti de altă dată aduse la un stadiu de maximă utilitate, toate compun un peisaj unic, în care istoria este trăită în prezent pe oricare dintre străduţele sau în oricare dintre hale.
Nu este de neglijat faptul că pe cele 230 de hectare ale „798” sunt deschise galerii, studiouri, spaţii expoziţionale, magazine de modă şi restaurante, aflate în administrarea a 400 de organizaţii şi companii culturale.
Protejată la nivel guvernamental, prin activităţile din „Zona Artei 798” se urmăreşte nici mai mult nici mai puţin decât stimularea dezvoltării industriei artei contemporane şi a creativităţii artistice. Iată de ce nu trebuie să mai surprindă faptul că în lunile aprilie şi mai, anual, este organizat Festivalul de Arta 798 Beijing, accentul fiind pus pe comunicarea dintre cultură şi artă.
Cu certitudine, numai prezenţa în acest spaţiu poate să risipească orice dubiu privind veridicitatea celor povestite până aici, aşa că voi încerca să vă port pe străzile „798”. Accesul se face gratuit, abia în ultima perioadă începând lucrările de montare a barierelor de restricţie auto, în condiţiile în care este deja amenajată o parcare supraterană cu opt niveluri.

La tot pasul eşti întâmpinat de lucrări de artă, de monumente cu un puternic aer modernist, naiv sau chiar decupat din benzile animate, cunoscută fiind apetenţa chinezilor pentru amuzament. Personaje hidoase, bărbaţi şi femei siluiţi, un Cristos răstignit amplasat în cel mai aglomerat punct al zonei culturale şi în faţa unui monstru din metal parcă aflat în săritură la o cursă de garduri, cuşti de păsări mari de două etaje rezervate oamenilor, construcţii umanoide de cinci metri, roboţi uriaşi desprinşi din Războiul stelelor realizaţi din subansamble auto, sculpturi abstracte cu un puternic mesaj social, economic şi politic, toate sunt la dispoziţia celor care aleg doar să parcurgă aleile. Dar, aş putea spune că acestea sunt doar obiectele de prăfuit cu care se poate poza oricine şi oricând. Abia intrând în valoroasele hale industriale ajungi să descoperi unde se află China în materie de contact cu realităţile culturale ale secoului XXI. Aici mi-au fost lămurite şi totodată spulberate nedumiririle legate de poziţionarea chinezilor în vârful ierarhiei mondiale a achiziţiilor de artă, din ultimii ani. În spaţiile aerisite, dotate cu ultimele sisteme de încălzire şi supraveghere, halele sunt adevărate pinacoteci – muzee, în majoritatea accesul făcându-se de asemenea gratuit. Chiar şi aşa, programarea unui eveniment în „798” se face cu ani de zile în avans, bătălia fiind dusă dur la nivel de centre şi instituţii culturale, negocierea marilor evenimente purtându-se, în multe situaţii, la nivel de guverne de stat. Toate aceste spaţii de cultură, de trecut şi viitor, sunt îmbinate cu zeci de cafenele, baruri, restaurante şi terase cu specific asiatic, occidental, oriental. Un babilon artistic pe care oricând aş dori să îl pot găsi şi la mine acasă, chiar dacă nu la această dimensiune … chinezească. (Dan Tomozei)
SURSA: O cărămidă din marele zid

Educaţia, încotro…

Opinii

Nu am mai scris de mult timp un articol de opinie. Acest lucru s-a întâmplat, într-un fel, datorită faptului că în ultima vreme, profesor fiind, am fost bombardat cu tot felul de informaţii care contribuie la aşa-zisa reformă a tot ce mişcă-n ţara asta. În cele care urmează nu o să mă refer decât la reforma din învăţământ şi, în special, la cea din educaţia artistică. Trebuie să subliniez că punctele de vedere pe care le puteţi citi în continuare îmi aparţin, fiind dreptul meu de a emite păreri şi opinii care, sigur, pot fi supuse la rândul lor criticii, neavând pretenţia că ele sunt întru totul corecte.

Noile cerinţe legate de felul cum trebuie să să desfăşoare procesul de educaţie sunt transmise zilnic, bulversând tot ceea ce până acum se ştia despre bunul mers al acestuia. După ce am asistat la ceea ce s-a întâmplat la Bacalaureat, eveniment care nici acum nu ştim dacă este o testare a cunoştinţelor dobândite în anii de liceu sau un examen, reformele din educaţie vin să corijeze rezultatele slabe ale elevilor şi tot ceea ce s-a făcut „greşit” de ani de zile. Cu toate acestea nu pot să uit că învăţământul românesc era considerat, până acum aproximativ 10 ani, unul dintre cele performante. Atunci se reproşa dascălilor că au cerinţe prea mari şi că elevii din şcolile noastre, datorită unor programe supraîncărcate, ajung din clasele primare să fie la nivelul celor din colegiile occidentale. Nu o să insist asupra faptului că dascălul devine tot mai mult un instrument care execută ceea ce i se cere. „Profesorii trebuie să aplice ceea ce se impune de la centru şi… nu să gândească”, aceasta este una din cerinţele reformei sistemului de învâţământ. Predând o materie liberală, artele vizuale, într-un liceu cu profil vocaţional (care a avut o promovabilitate de 93% la Bacalaureat), de multe ori am încercat să definesc ce însemnă un intelectual. Dacă artistul plastic este într-o oarecare măsură meşteşugar şi intelectual, profesorul, până nu de mult consideram că are statutul de intelectual. Se încadra la ceea ce spune dicţionarul: „intelectualul este cel care îşi câştigă pâinea cu ajutorul minţii” (fără a cita direct din dex).

O parte a noilor cerinţe, din punctul meu de vedere, sunt întru totul justificate. A testa, şi insist asupra faptului că a testa nu e tot una cu a examina, un elev la începutul anului este ceva normal. Testele sau evaluarea iniţială, la început de an şcolar, sunt procedee de perfecţionare a procesului educativ la care apelau toţi profesorii competenţi şi până acum pentru a verifica, identifica şi diagnostica achiziţiile şi disponibilitatea elevilor. O grilă de evaluare aplicată la elevii unor clase care nu sunt la început de ciclu primar, gimnazial sau liceal poate fi însă o greşeală. Profesorii sunt cei care îşi cunosc cel mai bine elevii. Cu atât mai mult în cadrul liceelor vocaţionale. Pentru a susţine acest lucru pot spune că am avut colegi, de-a lungul anilor de studiu, care erau foarte buni la desen, culoare sau modelaj şi care nu au reuşit să facă artă, ei fiind mai degrabă buni meseriaşi. Pentru a face artă, pe lângă meşteşug mai trebuie ceva… Creaţia este un produs al imaginaţiei. Şi… atunci, ce te faci cu elevul care nu prea ştie studiul desenului sau al culorilor dar are imaginaţie…

Mai mult, profesorilor le sunt cerute tot mai multe hârtii şi servicii colaterale, cum ar fi paza instituţiei, activităţi care nu le lasă suficient timp pentru procesul de educaţie şi propria formare continuă. O reformă a învăţământului este absolut necesară. Din păcate practicile de la noi sunt formule ale unor principii corect enunţate care aplicate devin dezastuoase. Nu înţeleg cum poţi dezvolta creativitatea şi imaginaţia, spiritul şi gândirea prin tot felul de reţete. Produsul creativ este legat de originalitate, valoare şi coerenţă estetică, iar creaţia este rezultatul convergenţei unor factori cognitivi şi emoţionali ce se desfăşoară într-un climat creativ. Reforma învăţământului nu trebuie aplicată brutal spunând: „tot ce este vechi nu mai este valabil”. Trebuie găsită o cale de mijloc, fără a renunţa la tradiţia şi specificul şcolii româneşti. Şcoala românească, având o cu totul şi cu totul altă tradiţie nu poate funcţiona, cu atât mai mult concura cu cea din Occident şi ar fi o greşeală să o transformăm aplicând reţete care nu ne sunt proprii, doar de dragul de a schimba specificul acesteia. Nu am cum să nu remarc diferenţa dintre ceea ce presupune educaţia într-o şcoală care să te ajute cu adevărat mai departe în viaţă şi ceea ce doreşte a se practica la noi de câţiva ani încoace: examene fără relevanţă, bacalaureat care este conceput sub forma unui examen de departajare, modificat de la an la an, mecanisme de învăţare rudimentare care nu se bazează pe stimularea creativităţii şi libertăţii de exprimare a elevilor. Am citit de multe ori o carte fundamentală care arată primii paşi pe care trebuie să-i străbată un tânăr ce doreşte să devină artist: „Hrana ucenicului pictor”. Cartea este scrisă de către Albrecht Dürer şi este destinată: „celor pe care n-a avut cine să-i înveţe cu credinţă…” (Dürer – Hrana ucenicului pictor, Cartea I). Citind ceea ce a scris marele artist al Renaşterii, acum aproximativ 500 de ani în urmă, constaţi că principiile după care funcţionează învăţământul din şcolile de artă se regăsesc în această carte. A renunţa la tradiţie înseamnă a şterge cu buretele ceea ce ne este specific şi, de fapt, cu ceea ce ne mândrim.

Ioan Mincu, de exemplu, a avut o activitate didactică şi un aport deosebit în arhitectură, aport ce a dus la înfiinţarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români, fiind un promotor al unui stil românesc, cunoscut şi ca arhitectură neo-românească, stil care îmbină tradiţia noastră cu ceea ce se întâmpla în arhitectura europeană de la acea vreme. Sunt convis că era mult mai simplu să copieze soluţiile arhitecturii europene, însă, atunci, nu ar fi rămas în istoria arhitecturii ca fiind un formator de şcoală românească.
Artele sunt, de cele mai multe ori, ignorante pentru simplul fapt că înregimentarea gândirii nu este valabilă în domeniile în care se manifestă. Profesori precum Camil Ressu, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu şi alţii s-au supus regimului din care făceau parte, dar au predat valorile autentice ale artei. Probabil că relaţia maestru – discipol va fi uitată pentru totdeauna. Cu toate acestea dascălul nu trebuie transformat într-o „maşină” care aplică reţete didactice ci, mai degrabă, trebuie exploatată individualitatea acestuia.
Mergem pe stradă şi dăm la tot pasul de proasta creştere, nesimţire, limbaj vulgar şi gesturi obscene. Atunci, ne gândim mereu la ce nivel de educaţie suntem noi, ca naţie. Dascălii sunt formatorii viitorului nostru, iar statul îi pune la zid, ca pe o categorie socială defectă. „Nu te naşti profesor, ci devii zilnic”, spunea Anca Dumitrescu în articolul „Educaţia în România, încotro?”

Una dintre greşelile majore care a fost repetată la nesfârşit este aceea că şcoala trebuie centrată doar pe elev sau student. Un principiu a cărui valabilitate este pe jumătate adevărat, aşa cum sunt majoritatea principiilor enunţate la noi. Elevul şi studentul vin, trec prin şcoală şi apoi pleacă. Elevii vin într-o şcoală sau facultate, de cele mai multe ori, pentru valoarea cadrelor didactice din instituţie, care rămân şi contribuie la prestigiul acesteia. Anulând valoarea profesorilor, împroşcând cu vorbe defăimătoare la adresa lor, nu faci decât să scazi valoarea şcolii româneşti. În momentul când m-am hotărât să dau la facultate, unul din motivele pentru care am ales şcoala de la Cluj a fost cel al profesorilor, pentru care şi acum am un respect deosebit. Am iubit şi iubesc prea mult artele plastice pentru a nu lua atitudine faţă de orice îngrădire care ar ameninţa libertatea de gândire şi expresie, valori pe care, chiar dacă visez, educaţia din şcolile de artă trebuie să le promoveze. (Grigore Roibu)