Cartea-obiect, vehicul de comunicare simbolică

Galeriile de artă Focşani
Perioada: 23 ianuarie – 11 februarie 2012

Proiectul WEST MEETS EAST – A Cultural Book Exchange, subliniază prin expoziţiile de carte-obiect organizate în America şi România în intervalul 2009-2012, dorinţa de comunicare a artiştilor de pretutindeni.
Baza proiectului o constituie colaborarea pe plan artistic începută în aprilie 2009, dintre Daniela Frumuşeanu (România) şi Joanne R. Luongo (U.S.A.).

Societatea modernă a făcut din comunicare un idol la care se închină toți cei care participă voluntar la jocurile schimbului de idei și de bunuri simbolice.
Această frenezie a dialogului prin cuvinte sau bunuri simbolice invită de fapt la reevaluarea capacității oamenilor de a trăi în comuniune, împărtășind idealuri nobile, generoase cu gândul la ideea unei societăți de unde singurătatea sau alienarea să fie excluse. Trebuie privit cu atenția alertei că și excesul de comunicare poate dăuna grav idealului de armonie socială. A fi singur între ceilalți pare a fi o luptă pentru identitate și supraviețuire, societatea informațională oferindu-ne pe toate canalele un exces de vești, nu întotdeauna cele așteptate.
Globalizarea ne refuză dreptul la solitudine, altfel spus, la intimitate. În această zonă sensibilă arta propune  o veritabilă medie de aur plasată la egală distanță dintre moderație și exces. A fi informat este, desigur, un privilegiu, a fi bombardat supraabundent poate deveni o dramă.


Artiștii români, integrați spațiului artistic planetar operează prin limbajul artei la configurarea unor alternative, creația lor fiind deschisă către individ și colectivitate.  Proiectul românesc privind Cartea obiect, semnifică efortul aplicat al unor creatori care știu că prin imagine și cuvânt putem locui simultan atât în trecutul utopic, cât și în dimensiunea viitorului. Inevitabil fac referire la celebra Carte de nisip, carte care începe acolo unde o deschizi și se sfârșește în clipa în care o închizi. Așadar, atunci când Ion Bițan configura din pământul ars al unor cărămizi, simbolice piramide ale cunoașterii anticipa o revenire prin artă la plăcerea lecturii, alta decât pe internet sau alte tehnologii media. Cartea ca dimensiune sacră, indiferent dacă evocă ori constată, are sensul unei practicabile relații între tine și ceilalți și, mai important, dintre tine și tine. Marile povești ale lumii, nemuritoarele basme, ne hrănesc cu fabuloase fantasme, amintindu-ne că noi înșine ne-am născut dintr-o minunată poveste. În multe cazuri, povești autentice de dragoste.


Fervoarea intelectuală a unor confrați artiști, unii deveniți autorități în materie, s-au dedicat în timp unor succesive recuperări ale ideii de carte ca o metaforă a cunoașterii în general. Expozițiile naționale sau cele transatlantice au adunat artiști atât de diferiți, încât acest spectacol are frumusețea varietății și perenitatea unui proiect destinat timpului lung. Expoziția Cartea obiect de la Focșani, reprezintă o staționare pe un traseu cultural generos și stimulator pentru artiștii participanți, după ce operele au putut fi admirate la București, Iași și în alte locuri. Calitatea lucrărilor a generat interes prin soluțiile plastice ale compozițiilor, prin prestigiul autorilor, și, evident, prin atașamentul spontan al publicului așezat între uimire și acceptare. Daniela Frumușeanu, cunoscută prin proiectul Batik, prin albumele editate s-a asociat cu numele mari ale domeniului artelor vizuale decorative între care, desigur, Joanne R. Luongo, Șerbana Drăgoescu, Suzana Fântânaru, Miruna Hașegan, Letiția Oprișan, Lisandru Neamțu, Liviu Nedelcu, precum și foarte devotații domeniului Cristina Bolborea, Adela Bonat, Andra Florentina Georgescu, Anca Alexandra Higiu, Ecaterina Marghidan, Ruxandra Ștefan Munteanu, Ana Maria Rugescu, Sabina Mariana Stan artiști selectați pentru evenimentul de la Focșani.


Privesc cu încredere și atașament acest mod de a interacționa prin intermediul unui concept care adună creatorii de bunuri simbolice și-i solidarizează în planul creației și al dialogului intercultural. Cei vechi spuneau: carte frumoasă, cinste cui te-a scris, iar , mai apoi, s-a ajuns la elogiul carte frumoasă cinste cui te citește, spre a ajunge finalmente la formula  carte frumoasă, cinste cui te imaginează și te privește ca pe o icoană a sufletului omenesc dintotdeauna…(Valentin Ciucă)
Mai multe imagini din expoziţie pe Faceboock, Daniela Frumuşeanu – West Meets East
Citiţi şi Vitrina cu cărţi-obiect

BRAFA îşi deschide porţile

Capodopere în vânzare

În inima Europei, la Bruxelles, se respiră o atmosferă magică. BRAFA, „Bruxelles Antiques & Fine Arts Fair”, ce se desfăşoară între 21 şi 29 ianuarie, pe o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi, a devenit deja un reper. Acest spaţiu, realizat de arhitecţii Nicolas de Liederke şi Daniel Culot, este un exemplu de arhitectură industrială rafinată. După ce Salonul Colecţionarilor a fost abandonat la Paris, în inie 2011, niciun alt târg nu a mai venit să clarifice orizontul de piaţă al artelor decorative şi antichităţilor. Anul acesta sunt prezente la Bruxelles 120 de galerii europene, nord-americane şi canadiene. Câţiva specialişti de tablouri vechi, care expuseseră în cadrul salonului „Paris Tableaux” în noiembrie 2011, au susţinut că nu pot să refacă Salonul două luni mai târziu. Absenţa lor marchează un uşor declin al prezenţei operelor marilor maeştri ai picturii.


În domeniul artei moderne, prin Galeria „Tamenaga”, sunt propuse „Femeie cu turban”, de Renoir, o „Marină”, de Marquet, şi trei peisaje de Duffy şi Bonnard. Artele decorative din secolul al XX-lea au o vizibilitate deosebită, odată cu venirea parizienilor Gastou, tatăl şi fiul, şi a lui Oscar Graf.


Între cele 13 ţări prezente, Franţa este bine reprezentată, cu 45 de negustori de artă faţă de cei 54 belgieni. Bernard de Leye este bucuros să anunţe că a invitat la acest târg, în numele Fundaţiei „Roi Baldovin”, o expoziţie de opere majore cu pânze de Knopff, cu orfevrărie, sculpturi şi tapiserii vechi.


„Fundaţia Roi Baldovin”, născută în 1976, cu obiectivul de a ameliora condiţiile de viaţă ale populaţiei pe plan economic, social, cultural şi ştiinţific, a fost întemeiată de suverana belgiană. Timp de 25 de ani s-a creat o colecţie în care sunt incluse peste 7.000 de opere de artă, desene, picturi, sculpturi, bijuterii şi alte obiecte. Fundaţia susţine în fiecare an arta belgiană cu un milion de euro. Acum vor fi puse în vânzare picturi de Henri Evenepoel, Fernand Khnopff şi Jo Delahaut, alături de desene de Felicien Rops.


Arte primitive, Art Deco, tapiserii, bijuterii Art Nouveau, paravane japoneze sunt principalele oferte ale celei de a 57-a ediţii a marelui Târg de Artă de la Bruxelles, cu 130 de expozanţi şi peste 2.000 de obiecte preţioase. Se trece de la picturi vechi la Art Deco, de la covoare rare şi benzi desenate la arheologie şi artă contemporană, stampe, acuarele, timbre, cărţi, manuscrise şi alte produse artistice.


După datele comunicate de Bernard de Leye, se observă o creştere de 46,4%, faţă de 2006, dar o cădere faţă de partea a doua a anului 2007, înainte de criza financiară globală. Căderea este lentă, dar constantă. Nici anul 2012 nu începe sub auspicii foarte favorabile. În schimb, se observă mulţi reprezentanţi care expun arte tribale şi piese arheologice.

În mare dificultate sunt comercianţii de porţelanuri, care şi-au propus acum să se regrupeze. Deci arta tribală rămâne punctul forte ale acestei ediţii a BRAFA, şi datorită prezenţei prestigioase a Galeriei „Serge Schoffel”. Sunt semnalate, de asemenea, câteva statui indiene din secolele al X-lea şi al XI-lea reprezentându-i pe zeul hindus Ganesh şi pe Buddha, în galeriile „Barrère” şi „Kyoto”.


Între obiectele de artă mai interesante pentru pasionaţii de modern şi creaţie conceptuală se remarcă „Cutii în valiză” de Marcel Duchamp, datată 1941, aflată în Galeria „Ronny van de Velde”, care conţine 68 de mini reproduceri ale operelor marelui artist. Galeria italiană a „Helenei Markus” se evidenţiază prin paravanele japoneze. Se bucură de un spaţiu notabil în expoziţie şi benzile desenate cu Tintin, născute în 1929 de mâna lui Georges Remi, cunoscut ca artist sub numele de Hergé, cotate de la 20 la 40.000 de euro. Ediţia 2012 găzduieşte trei galerii specializate în desene de autor şi benzi desenate.


Se pot găsi şi piese rare, precum un splendid pandantiv de René Lalique, din 1903, o supieră din argint realizată de Johannes Cornelius Hendrickx (1740-1811), în secţiunea dedicată „Fundaţiei Regelui Baldovin”. Remarcabil şi un paravan japonez din secolul al XVI-lea, operă de Kano Shoei (1519-1592), dar şi un covor persan din regiunea Mazandaran.


Galeria „O sută de ani” este o adresă preţioasă pentru colecţionarii de „Art Deco”. Vor fi expuse piese de mobilier şi lampadare de la începutul secolului al XX-lea. Între curiozităţi, Christian Vrouyr prezintă o selecţie de desene din nordul Iranului, realizate în secolul al X-lea d.Ch.


Este prezent şi un laureat al Premiului Nobel, scriitorul chinez Gao Xingjian, dramaturg şi critic literar, regizor de teatru şi cinema, dar mai ales pictor de succes. Parizian de adopţie, el prezintă delicate foi pictate în monocromie şi evaluate de la 30.000 la 100.000 de euro, care dezvoltă originala tehnică a cernelii negre, experimentată în secolul al VIII-lea de poetul şi pictorul Wang Wei.


Vor avea loc două vernisaje. BRAFA 2012 prezintă trei noi spaţii destinate unor colecţii speciale: icoane de la Galeria „Brenske”, rame de anticariat de la „Montanari” şi tapet de epocă de la „Carolle Thibaut-Pomerantz”, unicul anticariat specializat în acest domeniu cu piese din secolul al XVIII-lea până la Art deco.
Sunt aşteptaţi peste 40.000 de vizitatori. (Magdalena Popa Buluc)
SURSA: Cotidianul.ro

Salonul Naţional de Artă Decorativă

Vă invităm să vizionaţi cea de-a XII-a ediţie a Salonului Naţional de Artă Decorativă, deschisă până în 23 ianuarie 2012.

Este o ediţie aniversară, prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional Cotroceni. Peste 80 de artişti expun lucrări de excepţie din sticlă, metal, ceramică sau abordează diferite tehnici textile. Maeştri şi discipoli s-au adunat în spaţiul generos al Pivniţelor Cantacuzine, pentru a oferi publicului o imagine a ceea ce este mai nou şi mai porocator pe scena artei decorative româneşti contemporane.

Artiştii plastici participanţi la acest eveniment, provin din cadrul filialelor Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti, Cluj, Deva, Oradea, Ploieşti, Rîmnicu-Vâlcea, Sibiu, Suceava, scopul acestei manifestări culturale fiind acela de promovare a artei contemporane româneşti şi de valorificare a potenţialului creator al artiştilor din România.
Expozanţii sunt artişti consacraţi, nume cunoscute în domeniu precum: Cela Neamţu, Daniela Frumuşanu, Daniela Făiniş, Gherghina Costea, Cristina Bolborea, Iordanka Cioti, Zoe Vida Porumb, Mihai Ţopescu, Gheorghe Gogescu, Nicolae Zîmbroianu, Bogdan Hoşbotă, Viorela şi Vintilă Mihăescu, Traian Ştefan Boicescu, Lucian Butucariu, Vladimir Cioroiu, Ioan Tămâian, Dumitru Cosma.
Alături de aceştia, printre participanţi se află şi reprezentanţi ai tinerei generaţii, cu lucrări de o mare varietate: Roxana Elena Pitz, Ene Săndel, Nicoleta Buzea, Ciprian Ariciu, Adela Bonaţ, Teodora Chiroşcă, Mihaela Diaconu, Aniela Ovadiuc.

Pentru vizitarea expoziţiei nu este nevoie de programare prealabilă. Intrarea se face pe baza actului de identitate, pe la poarta dinspre Grădina Botanică, de marţi până duminică, între orele 10 – 17. Tarif de vizitare 5 lei.
Pentru detalii sau ghidaj vă puteţi adresa la numerele de telefon: 0213173107 / muzeu sau 0740200880 / Mădălina Mirea.

„La intrare, aţi avut ocazia să vedeţi câteva lucrări parietale, care anunţă acest Salon. La etajul I, pe holul cu vitralii, este Spaţiul dedicat ferestrelor. Lumina deosebită de aici a fost speculată pentru a pune în valoare lucrarea lui Agnes Forro Călătorie în timp, întrebarea retorică Cine sunt eu a Agnetei Cişmaşiu şi subliniază transparenţa studiilor pentru Dragon ale Corinei Vătămanu.

În partea dreaptă a intrării în Pivniţă, se află Spaţiul Vegetal, în care compoziţia pe digonală se aşează în jurul impresionantei lucrări a Marianei Gheorghiu- Bădeni, numită Poarta. O adevărată harfă de iarbă. Cromatic, această compoziţie este preluată în fundal de Amprentele arhaice ale Mihaelei Tătulescu şi de tapiseria Structuri Vegetale a lui Traian Boicescu. Pe cealaltă diagonală, în contrast, sunt juxtapuse variaţiunile în albastru, prin lucrările parietale ale lui Ioan Bistriţa Deac (Muguri tăiaţi), Cascada lui Vintilă Mihăescu şi Grădina din vis a Viorelei Mihăescu. Capătul de perspectivă aparţine lucrării Fantezie albastră a lui Lucian Butucariu şi în absidă Viespea lui Hlihor.

Între Spaţiul Vegetal şi Pivniţa Mare, care conţine mai multe nuclee, regăsim Spaţiul diafan, translucid. Au fost alese lucrări tridimensionale, din sticlă şi metal, care descompun lumina în irizări fine, de curcubeu. Fiecare lucrare din acest spaţiu este preţioasă: Dansul Ielelor (lucrarea Mişei Diaconu, care a aşezat lucrarea pe un soclu de piatră special pentru acest eveniment), Semnele lui Ene Săndel, care s-a remarcat şi la Salonul Sticlei din acest an, Intervenţia în cub din cristal optic a lui Cătălin Hrimiuc. Lucrările din metal preiau supleţea atmosferei şi o proiectează pe pereţii din cărămidă din fundal. Central stânga avem deschiderea în arc ascendent a Momentului de zbor al lui Bogdan Hojbotă, iar la dreapta două piese în pandant: Incintă şi Ascensiune ale lui Gheorghe Zaharia.

Scara masivă pe care se coboară în Pivniţă este punctată pe peretele din dreapta de vitraliul lui Gheorghe Butnaru numit Peisaj, şi de caseta roşie, Maktub, a Gabrielei Vasilescu. Peretele din stânga preia regalul coloristic al tapiseriei Vara de Lucia Puşcaşu. La 2/3 din coborârea scării, opriţi-vă un moment. Perspectiva dintre arcade, până în capătul opus al sălii, aliniază cuburi cu lucrări tridimensionale care anunţă, fiecare, tema din alveola în care se găseşte. Astfel, peretele din prima alveolă, dedicată Spaţiului ceramicii intimiste, feministe, cu accente autoreferenţiale, este dominat de lucrarea Anielei Ovadiuc (ceramică parietală), care preia cromatic şi ca format tapiseria Vara, pe care am anunţat-o deja. Portretul unei femei melancolice, lucrarea de sticlă preţioasă a lui Mihai Ţopescu se vede aici din spate, cu bumbii albi, pe fond negru. Se citeşte în pandant cu Prabola orbilor, de acelaşi autor, cu care se termină scara pe partea dreapta şi care face intrarea în Spaţiul Primordial. Aici ne întâmpină şi ne invită mâna deschisă a Evei, impresionanta lucrare din metal a lui Dumitru Cozma. În dreapta, pe perete, tapiseria Grădina a Mariei Negreanu marchează „acţiunea” din punct de vedere spaţio-temporar. Lanţul lumii, tapiseria lui Dan Liviu Roşeanu aşezată frontal, face vizual trecerea către Zoomorfa lui Iulian Vârtopeanu.

Eva lui Cozma, intră în dialog cu partea masculină a Androginului, lucrarea cu reflexe livreşti a Arinei Ailincăi. Partea feminină este întoarsă spre Spaţiul intimist, feminin, în care regăsim mai cu seamă lucrări autopotret. Pe stâlpul din stânga, lucrarea Umbre, a Cristinei Popescu Russu preia, cromatic şi textural, Androginul. Pare a fi o structură textilă, întratât este de fină şi fluidă ceramica în degradeuri. Vorbeam despre spaţiul intimist. Aceasta se deschide cu lucrarea Dialog a lui Ionel Cojocariu, în primă vizionare. Capăt de perspectivă, nasturii Roxanei Pitz, cu cote-ul lor autoreferenţial. Deasupra, Conţii Danielei Făiniş propun trei expresii şi-un ierbar, de asemenea o instalaţie de ceramică parietală. În acelaşi spaţiu întâlnim şi Microcolecţia de impresii vizuale şi olfactive a Dorinei Horătău, din lemn vechi şi pernuţe roz, umplute cu iarbă de roiniţă. Lucia Lobonţ propune şi ea patru module parietale, ce se citesc, din nou, prin denumire, în cheie de jurnal: Aşteptare, Dorinţă, Acceptare.  Amprenta Mihaelei Obadă este plasată în axul vizual propus iniţial. Simetric, in spaţiul central, intervenţia Georgetei Hlihor (Echilibru), preia cromatic reflexele Balanţei lui Tâmâian.

Covorul lui Vermeer (lucrarea fluidă şi echilibrată a Cristinei Bolborea), iese din acest spaţiu al ceramicii intimiste şi propune trecerea spre următoarea alveolă. Deasupra, Codex-ul Adelei Bonaţ, cu file ceramice pe care sunt zgrafitate insecte, trimite vizual spre Nocturnele Danei Marinescu, lucrare cu un impact vizual major, plasată în spaţiul central.
Înaintăm şi regăsim la stânga alveola rezervată Spaţiului duhovnicesc. Aici sunt coagulate în jurul lucrării Pelerinaj a Martei Jacobovits elemente care se leagă cromatic şi compoziţional, potenţând tensiunile create între diferitele texturi. Astfel, rugozitatea nisipului contrastează cu curgerea mătăsoasă a piesei de debut a Teodorei Chiroşcă, In memoriam, o tapiserie de mari dimensiuni, în degradeuri subtile. Alături, Cetele îngereşti ale Claudiei Muşat, din matase suavă, contrastează cu ideea de supliciu, conţinută în Altarul chtonic (subteran) al lui Radu Târnovean. Celălalt capăt de perspectivă este dedicat Altarului Celei Neamţu. Două repere importante în tapiseria contemporană: discipolul, (Teodora Chiroşcă) şi încununarea unei cariere Cela Neamţu.

În acest spaţiu duhovnicesc regăsim şi Ceaslovul lui Victor Săraru, iar coloanele lui Titu Toncian, intră în dialog cromatic cu Iluziile Gherghinei Costea, plasate în spaţiul central. Împreună cu coloana Ritual a lui Ciprian Ariciu, formează un triunghi de verticale, care relansează vizual compoziţia. Lucrarea Caleidoscop a lui Vladimir Cioroiu face trecerea spre Spaţiul alchimic. Numele acestei alveole este dat de lucrarea Danielei Frumuşeanu. Aici regăsim Paradisul (tapisierie de Marijana Biţulescu) care intră în dialog cu Visul marin al Iordankăi Cioti, Vasul de ceremonie al lui Contantin Ionescu, Alchimistul Lilianei Marin, Platoul lui Constantin Ovidiu Ionescu şi Retorta lui Dan Popovici. Capete de perspectivă Semiramida Herminei Csata şi ampla tapiserie în două bucăţi Babel a Alexandrei Russu, trasează un itinerariu, în interiorul acestui spaţiu alchimic. La mijloc, Stâlpul de recunoaştere, lucrarea din sticlă a lui Valeriu Semenescu se erijează în jalon. Căutările din acest spaţiu alchimic se finalizează în Elementele din sticlă fragilă ale lui Cătălin Hrimiuc. Cununa Naiadei, adusă de Nicolae Zâmbroianu propune, dincolo de semnificaţia spirituală evidentă, un joc de texturi: asprimea sforii colorate, pământul reavăn, ciucurii de cristal. Piramida cu şapte trepte, cu vârful în sus, potenţează vizual lucrarea Babel, pe care am amintit-o,  două masive triunghiuri cu vîrful în jos. Pe peretele din stânga, legătura dintre spaţiul dohovnicesc şi spaţiul alchimic este dată de lucrarea Angelică (broderie) propusă de Zoe Vida Porumb, cu îngeri înscrişi în triunghi.

Poate părea puţin prea căutat, acest parcurs, dar fiecare lucrare şi-a negociat îndelung vecinătăţile. Rezultatul sperăm să fie unul care îmbie privitorul la o imagine de ansamblu a ceea ce este mai nou şi mai provocator în spaţiul artei decorative româneşti contemporane.” (Mădălina Mirea)
Foto: Vlad Anghelescu
Concept: Mădălina Mirea, Georgiana Cozma
http://www.muzeulcotroceni.ro/
Partener: Konica Minolta
SURSA: Modernism.ro
Vedeţi pe aceeaşi temă: Salonul Naţional de Artă Decorativă 2011

Salonul Naţional de Artă Decorativă 2011

Ediţia a XII-a
Muzeul Naţional Cotroceni

Pentru a răspunde cererii cititorilor noştrii din filiala UAP Oradea şi pentru că Muzeul Naţional Cotroceni nu ne-a ajutat cu nici o imagine, deşi ne-am adresat acestora, vă prezentăm lucrările din Salonul Naţional de Artă Decorativă din acest an prin intermediul SensoTV.ro, cărora le mulţumim pe această cale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Foto: SensoTV.ro

Salonul Naţional de Artă Decorativă reuneşte în acest an peste 80 de artişti plastici din toată ţara care expun în tehnici mixte lucrări de tapiserie, imprimeuri textile, porţelan, sticlă, metal. Ca în fiecare an, acestă amplă expoziţie este găzduită de Muzeul Cotroceni şi poate fi vizionată până pe 23 ianuarie 2012.
O prezentare video a expoziţiei puteţi vedea pe site-ul SensoTv sau aici.
SURSA: SensoTV/arte
Citiţi mai mult pe aceeaşi temă: Salonul Naţional de Artă Decorativă

Un secret păstrat de secole

Sticla de Murano

Dacă în zilele noastre oglinzile veneţiene sunt cele mai cunoscute, importanţa Veneţiei se remarcă nu numai prin numărul mare de meşteşugari din acest oraş, ci şi prin politicile protecţioniste duse împotriva sticlei importate şi a sticlarilor nerezidenţi. Până la sfârşitul veacului al XIIIlea, sticlăriile Veneţiei au funcţionat pe insula Murano unde se făcea sticlă după reţete secrete, la care se adăuga o măiestrie unică a prelucrării acesteia.

În laguna veneţiană, la 2 km de coastă, se află Insula Murano. În acest mic orăşel sa dezvoltat înaintea perioadei moderne o industrie a sticlei devenită celebră.
Giorgio Agricola, considerat părintele tehnologiei de fabricare a sticlei, relata în anul 1500 procedeul de fabricaţie şi misterul din jurul celebrelor fabrici de sticlă de la Murano. Tot el a realizat un desen al unui atelier de prelucrare a sticlei în care se poate vedea foarte bine reprezentat cuptorul de topire şi recoacere.

Ca parte a Republicii Veneţiene, Insula Murano se bucura de autonomie internă. Aceasta avea propriul cod de legi, propriul Sfat suprem şi chiar monedă proprie. Atunci când un om de rând izbutea să devină meşter sticlar era înnobilat şi înscris în Cartea de aur a insulei. Meşterii sticlari din Murano erau consideraţi egalii celor mai nobile familii din Veneţia. Pe de altă parte, ei erau urmăriţi în permanenţă de poliţia veneţiană şi supuşi unei legi severe, care interziceau părăsirea insulei şi mai ales a domeniilor veneţiene. Unele dintre prevederi sunau astfel: „Dacă un lucrător sau meşter sticlar va înstrăina arta sa din Veneţia în dauna republicii, i se va trimite ordin să se întoarcă în ţară. Dacă nu se va supune acestui ordin, vor fi aruncate în închisoare persoanele lui cele mai apropiate, pentru ca prin aceasta să fie silit să se întoarcă. Dacă nu va abandona totuşi hotărârea de a rămâne în străinătate, se va trimite după el o persoană însărcinată cu misiunea de al ucide”.
Preţul unui vas de Murano era gigantic, iar pierderea unui asemenea privilegiu economic însemna o lovitură grea pentru Veneţia.

Meşterii din Murano şiau desăvârşit măiestria şi arta în modelarea sticlei deţinând secretul şi monopolul acestei arte. Printre tehnicile folosite erau cele de obţinere a sticlei cristaline, smalţului, sticla cu inserţii de aur (aventurine), sticla lăptoasă, imitaţii de pietre preţioase şi bine cunoscuta artă millefiori (sticla multicoloră).
La mijlocul secolului al XVlea, Angelo Barovier, un om cu educaţie ştiinţifică, a produs un „Cristallo VETRO” sau Cristallo Veneziano. Compoziţia chimică a acestui tip de sticlă a permis obţinerea unor lucrări complexe.

Fie din dorinţa de a avea o viaţă mai bună, fie în căutarea de noi aventuri, o parte din meşterii italieni sticlari au sfidat legile impuse în domeniul producţiei de sticlă. Aceşti meşteri fugari sau stabilit în Franţa, în veacul al XVIlea, în oraşe precum: Lyon, Nevers, Nantes, Paris, Rouen şi Orléans. Mai mult, ei au format mici colonii italiene în ţări din toată Europa, inclusiv Austria, Belgia, Spania şi Suedia. Noile ateliere au dus la crearea unor produse numite façon de Veneţia sau stil veneţian şi, ca un rezultat neintenţionat, a sfârşit prin instruirea unor ucenici străini. Sticlarii din Murano au învăţat întreaga lume să fabrice sticlă. Arta acestei meserii nu a fost doar rezultatul emigrării ci şi al predării prin intermediul cărţilor. Prima carte dedicată tehnologiei de fabricarea a sticlei, Arta fabricării sticlei, Cărţi împărţite în şapte, a fost publicată la Florenţa în anul 1612 de Antonio Neri, lucrare scrisă, cel mai probabil, de către un sticlar italian necunoscut, de origine Muranese.

Refacerea industriei sticlei a avut loc ca urmare a unui jumătate de veac de pregătiri şi relaţii care sau stabilit între vechii maeştrii, care au revenit în muncă lor la tehnicile tradiţionale şi tinerii artişti care au preluat secretele acestora. Producţia industrială a fost plasată pe o nouă concepţie artistică şi reorganizată pe principii comerciale contemporane. Dr. Antonio Salviati, a readus la viaţă industria sticlei Muranese, revenind în domeniul creaţiei la modele clasice veneţiene cu o ornamentaţie mai puţin complicată.

Până la începutul veacului al XXlea domeniul sticlei a prosperat din nou în Murano. În plus faţă de sticla artistică suflată, muranesii au creat o sticlă specială, dedicată obiectelor de de artă cum ar fi: mărgele, tacâmuri de cristal, oglinzi, mozaicuri şi vitralii, obiecte realizate în paralel cu produsele utilitare.

Astăzi, sticla de Murano este cunoscută în toată lumea iar maeştrii sticlari sunt consideraţi adevaraţi artişti. Din sticla de Murano, un material fin, preţios, curat şi nobil sunt realizate în zilele noastre atât bijuterii şi accesorii care fac parte din celebrele colecţii a marilor designeri, cât şi lucrări artistice, creaţii prezentate în cadrul festivalului Glasstress, unde se întâlnesc cei mai renumiţi artiști sticlari contemporani. (Grigore Roibu)