Cât înseamnă 10 milioane de euro?

Mult așteptatul ART SAFARI – Pavilionul de Artă București se apropie cu pași repezi de momentul inaugurării, iar surprizele culturale se adună să fie descoperite de către public. La ce să se aștepte publicul? La expoziții fără precendent în spațiul cultural românesc care valorează câteva zeci de milioane de euro și inestimabile valori culturale românești. Doar spațiul expozițional dedicat muzeelor (Micul Pavilion) cuprinde opere de artă care se ridică către suma de 10 milioane de euro, o sumă considerabilă dacă se ia în calcul că tranzacțiile din piața românească de artă sunt încă la sume modice.

Nicolae Grigorescu – Țărăncuță odihnindu-se

Pentru a sublinia potențialul și pentru a evidenția importantele evoluții financiare privind piața de artă românească importantă, Marele Pavilion (pavilionul galeriilor) va adăposti și o selectă expoziție a unora dintre operele de artă românească cel mai bine tranzacționate în ultimii 3 ani, a cărei valoare totală este de aproape 1,5 milioane de euro. Astfel, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza și Victor Brauner conduc detașat topul celor mai bine tranzacționate opere de artă românească în România. Cu 5 opere prezente într-această expoziție, totalul operelor lui Grigorescu se ridică la aproape un milion de euro, dintre care cea mai valoroasă este opera „Țărăncuță odihnindu-se” (adjudecată cu 270.000 euro), urmată îndeaproape de tabloul „Nimfă dormind”, adjudecată cu 220.000 euro, ambele tranzacționate în 2011. Nicolae Tonitza, prezent cu două opere în valoare totală de 325.000 euro, este de asemenea printre preferații colecționarilor și iubitorilor de artă. Expoziția poate fi vizitată la standul Casei Artmark din cadrul Marelui Pavilion la ART SAFARI.

Nicolae Tonitza – Pe verandă

Nicolae Tonitza – Trei frați

Publicul este așteptat să viziteze și să admire operele celor mai importanți artiști români ai tuturor timpurilor găzduiți de ART SAFARI – Pavilionul de Artă București în perioada 22-25 mai 2014. Bilete prin www.myticket.ro și din rețeaua Diverta, Magazinul Muzica, Librăria Eminescu, agenția Sălii Palatului, Artmark (str. C.A. Rosetti nr. 5), respectiv casele de bilete ale teatrelor bucureștene și oficiile poștale din București și județul Ilfov, iar în perioada 21-25 mai 2014 și de la recepția Pavilionului Art Safari (Piața George Enescu).

Nicolae Grigorescu Nimfă dormind

Organizatorii proiectului sunt: Asociaţia Comercianţilor de Opere de Artă din România (ACOAR), sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic Bucureşti (AMPT), cu participarea Asociaţiei Galeriilor de Artă Contemporană din România (AGACOR), cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) și cu sponsorizarea Deutsche Bank.

Casele de vis ale Reginei Maria

Muzeul Naţional Peleş
28 aprilie – 16 septembrie 2012

Muzeul Naţional Peleş (Sinaia, str. Aleea Peleşului nr. 2) anunţă vernisajul expoziţiei temporare „Casele de vis ale Reginei Maria – Castelul Bran”, care va avea loc în Sălile de expoziţie ale Castelului Peleş vineri 27 aprilie la ora 17:00.
Expozţia temporară, organizată în colaborare cu Muzeul Naţional Bran, recreează interioarele şi stilul reginei bucurându-se de prezenţa a peste 120 de piese care nu au mai fost expuse vreodată. Acestea au aparţinut reginei Maria şi au fost folosite la decorarea interioarelor Castelului Bran în acea perioadă.

Povestea celei care avea să devină regina Maria a României (1875 – 1938), una dintre cele mai fascinante personalităţi ale epocii sale, impresionează şi astăzi.
Maria era fiica cea mare a ducelui Alfred de Edinburgh (cel de-al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii şi al prinţului Alfred de Saxa Coburg-Gotha) şi a Marii Ducese a Rusiei, Maria Alexandrovna (fiica ţarului Alexandru al II-lea şi a Mariei Alexandrovna). În jurul vârstei de 11 ani se mută cu familia în insula Malta, într-un rai mediteranean, unde oamenii erau atât de zâmbitori, naturali, fireşti, în contrast cu firea rece şi distantă a britanicilor. Probabil că din această perioadă să se fi dezvoltat în sufletul tinerei un puternic sentiment de libertate în gândire şi un accentuat romantism. Maria, alintată Missy se va despărţi pe nesimţite de vârsta inocenţei şi va trece, graţios, spre adolescenţă. Se vorbea deja despre ea, ca despre cea mai frumoasă prinţesă a Europei.

Căsătoria cu principele moştenitor, Ferdinand al României (1865-1927 ), din anul 1893, o alianţă strălucită, avea să ridice prestigiul tânărului stat român. Prin activitatea sa de soră medicală a Crucii Roşii din perioada Războaielor Balcanice şi de Întregire, precum şi prin cele de caritate şi mecenat, regina Maria a devenit un simbol pentru naţiunea română.
Talentată şi spontană peste tot ceea ce însemna eticheta impusă de rangul ei nobiliar, Maria a fost numită în epocă, „regina artistă” , fiind deopotrivă pictoriţă, fotograf, designer de interior, şi mai ales, scriitoare.

Patrimoniul de o exepţională valoare artistică şi memorialistică aflat în încăperile regale de la Bran este recompus în Sălile de expoziţie ale Castelului Peleş pentru a oferi publicului „acel ceva fără nume”, incomparabil şi inimitabil, care este astăzi numit „stilul reginei Maria”. Piesele de artă decorativă alese de Maria să însufleţească încăperile castelului de la Bran, câche-poturile din aramă, încărcate odinioară cu florile preferate, creaţiile proprii în domeniul designului de mobilier, preferinţa pentru motivele româneşti din domeniul artei textile şi ceramicii se vor reuni în sălile expoziţionale.

Tariful de vizitare:
Adulţi: 6 lei; Elevi şi studenţi: 1,5 lei; Pensionari: 3 lei
Mai mult pe www.peles.ro – unde puteţi vedea un clip video de prezentare a expoziţiei.

Arta contemporană românească la Zürich

„Just Another Brick in the Wall”, în Elveţia

Institutul Cultural Român din Berlin organizează pentru prima data în Elveţia, la galeria „Barbara Seiler” din Zürich, un important proiect expoziţional „Just Another Brick in the Wall”.

Titlul trimite la cunoscuta piesă a formaţiei Pink Floyd, dar şi la Zidul Berlinului şi la ideea de schimbare radicală a unui sistem politic, cu urmările pe care le aduce o astfel de schimbare în viaţa artiştilor şi a sistemului cultural. Expoziţia, dublată de o dezbatere cu câteva dintre cele mai reprezentative centre de artă contemporană din România, explorează responsabilitatea individuală a artiştilor vizavi de sistemul politic. Printre artiştii expuşi se numără Rudolf Bone şi Lia Perjovschi.

Expoziţia are loc între 8 decembrie 2011 şi 7 ianuarie 2012 la Galeria „Barbara Seiler”, cunoscută pentru promovarea artiştilor experimentali, promovaţi frecvent şi prin participarea la târgurile internaţionale de artă de la Rotterdam şi Zürich.

Curatorul expoziţiei, Olga Ştefan, promite o expoziţie dinamică cu lucrări, instalaţii, performance, proiecţii video şi elemente de documentare ale unor centre de artă contemporană şi galerii: grupul H’Arta (Maria Crista, Rodica Tache şi Anca Gyémánt), Centrul pe Analiza Artei (CAA), Paradis Garaj (Ştefan Tiron şi Claudiu Cobilanschi), Club Electroputere, Biroul Melodramatic (Irina Popa şi Alina Gheorghe), Centrul de Introspecţie Vizuală (Alina Şerban), Galeria Plan B, care vor sintetiza conceptele de „alternative” şi „mainstream” de pe scena de artă românească.

Pe 9 decembrie va avea loc o dezbatere despre situaţia scenei artistice din România în contextul socio-economic actual. Se vor pune în discuţie strategii de dezvoltare şi recuperare ale decalajului artistic şi cultural faţă de celelalte ţări din Europa. La dezbaterea moderată de Olga Ştefan vor participa: Alina Şerban (Centrul de Introspecţie Vizuală), Adrian Bojenoiu şi Alexandru Niculescu (Club Electroputere), Mihai Pop (Galeria Plan B) şi Esther Eppstein, fondatoarea „Message salon”, cel mai vechi spaţiu artistic alternativ din Zürich. (Magdalena Popa Buluc)
Citiţi tot articolul: Arta şi literatură română între Paris şi Zürich pe Cotidianul.ro

Arta românească în presa internaţională

Presa internaţională laudă
performanţele artiştilor români

Agenţia internaţională de ştiri Global Post anunţă că românii „au erupt cu succes pe scena artei”. Articolul preluat din publicaţia spaniolă „La Informacion” titrează: „România, sau cum să devii, dintr-o ţară necunoscută, liderul panoramei artistice internaţionale”.

Primul nume evocat pe lista agenţiei americane este pictorul Adrian Ghenie, care trăieşte şi lucrează în Londra. „Adrian Ghenie, maestru al întunericului şi al picturii suprarealiste, are un studio în estul Londrei, plin de lumină, care intră prin nişte ferestre mari. Artistul din Transilvania se arată destul de fericit. Şi de ce nu? Copil alintat al panoramei artistice internaţionale, Ghenie are în aceste momente o expoziţie personală în Gent (Belgia) şi multe altele în proiect”, scrie Global Post, în debutul reportajului despre arta românească. (Citiţi Abuzurile istoriei în pictura lui Adrian Ghenie).

Ghenie nu este singurul artist plastic român intrat pe piaţa internaţională de gen care atrage atenţia peste hotare. De la jumătatea anilor ‘90 şi alţi compatrioţi, precum Victor Man, Ioana Nemeş şi Ciprian Mureşan, au erupt cu succes pe scena artei. Cineaşti, muzicieni şi designeri români se încadrează în această tendinţă, mai scriu americanii.
„Există talent peste tot, dar trebuie şi să cunoşti persoanele potrivite care să-ţi spună lucrurile corect şi să-ţi dea ajutorul potrivit. Asta se întâmplă atunci când planetele se aliniază”, a declarat Ghenie, citat de Global Post. (Manuela Golea)
Citiţi articolul Cum a ajuns România liderul artei mondiale în România Liberă.

Succesul licitaţiei de Orientalism

O dovadă că piaţa românească de artă se extinde

Mamaia, 19 iulie 2011. Cel mai destins eveniment, care încheie într-o notă de succes anul pieţei de artă, Licitaţia de Orientalism a aprins entuziasmul colecţionarilor şi investitorilor din sud-estul ţării şi cei aflaţi în acest weekend pe litoral. Participanţii au licitat pentru aproape toate loturile scoase la vânzare, arătându-se interesaţi de tematica propusă, de numele celebre ale autorilor sau de valoarea investiţională tot mai evidentă a operelor de artă. Vânzarea totală a serii s-a ridicat la 692.550 de euro, mai mult decât valoarea estimată de organizatori între 400.000 şi 600.000 de euro.

Vedeta Licitaţiei de Orientalism, pictura „Afizé” de Nicolae Tonitza a atins cel mai ridicat preţ al serii, 160.000 de euro, care coincide cu valoarea maximă estimativă, după concursul de oferte a patru participanţi. Vânzarea marchează un nou record de autor pentru opera lui Tonitza, depăşind recordul anterior stabilit în Licitaţia de Vară Artmark din 17 iunie 2011 la 155.000 de euro pentru pictura „Pe verandă”. Opera „Afizé” intră astfel pe poziţia a opta în clasamentul celor mai importante picturi vândute vreodată pe piaţa românească de artă, stabilizând locul lui Tonitza într-un top dominat de Nicolae Grigorescu.
„Scenă din Dobrogea” de Constantin Artachino, încă o piesă de rezistenţă a licitaţiei, a fost adjudecată pentru 67.500 euro, confortabil în intervalul estimativ de 55.000 – 75.000 euro. De remarcat de altminteri cifra totală de vânzare a celor 6 loturi semnate Artachino: 103.500 euro, un rezultat excepțional pentru un artist academist de o expresie originală, caldă și blândă, redescoperit de piața de artă în urmă cu mai puțin de un an, când a realizat prima tranzacție peste 5.000 euro (opera „Biblis preschimbată în izvor”, adjudecată în Licitația de Art Nouveau și Romantism pentru 5.800 euro), aflat în plină emergență.

De pe tereasa piscinei Hotelului Vega şi din sala de licitație organizată pe plaja privată a Hotelului Vega, mulţi dintre numeroşii participanţi au fost dispuşi să ridice paleta de licitaţie, arătând că pasiunea pentru artă şi viziunea unei investiţii avantajoase sunt tot mai consistente şi în afara Bucureştiului. Piaţa românească de artă se extinde progresiv spre oraşele mari ale ţării, Licitaţia de Orientalism fiind un eveniment anual care consolidează poziţia Constanţei pe harta apetenţei pentru artă de prestigiu. (Citiţi tot articolul şi vedeţi mai multe imagini pe Artmark)
SURSE: România Liberă şi Artmark

Avangardă, avangardă…

Vasile Varga

Dosar Prolog de Mihai Sârbulescu

29 aprilie 2004. Vernisajul expoziţiei Prolog, la Arad. Este o zi frumoasă, cu soare. Vorbeşte Oliv Mircea, ne laudă… Vorbeşte şi părintele Justin Marchiş, la invitaţia lui Paul; ne laudă şi el.

Zilele frumoase se prelungesc la Lipova, la reşedinţa lui Vasile Varga. Paul îi scotoceşte prin cartoane, în căutarea celor mai caracteristice, pentru o expoziţie la Bucureşti: „Nu ştie Vasile să aleagă. N-a avut timp. Mi-a lăsat mie să mă ocup de asta!”. Vasile Varga a lucrat enorm. Majoritatea cartoanelor lui sunt pictate pe ambele feţe. Nu s-a îngrijit nici de fard, nici de posteritate. Activitatea de-a experimenta acorduri l-a absorbit cu totul. Odată încheiate, picturile lui sunt foarte precis numerotate, datate, inventariate pe ud, în pasta crudă, după o socoteală pentru mine sibilinică; însă nu sunt de obicei semnate. Se vede că-l interesează doar uzina, maşina cu aburi, laboratorul – care funcţionează foarte bine, duduie din plin.

În acest laborator, Varga îmbracă halatul de lucru. Oare şi-n teama de a nu-şi murdări hainele cu vopsea? Eu, unul, cred că mai mult din candoare, din nevoia de a-şi confirma, sie însuşi, statutul de cercetător. Preţ de două decenii, cel puţin, Vasile Varga s-a adâncit într-un studiu foarte personal şi foarte îndârjit asupra culorilor, asupra felului în care acestea se aprind şi se sting una pe alta, în amestec. Cumpăra vopsele din magazin, golea tuburile de conţinut, amesteca tonurile după nişte calcule ale lui, foarte sofisticate, apoi le reintroducea în cămara lor de plumb şi mergea cu muniţia asta la peisaj, să experimenteze rezultatul. El are mape întregi cu palete, cu fişe, cu note, în caiete şi foi volante, privitoare la pulsul şi temperatura pacientului (culoarea) – ca un doctor. Mapele astea sunt, în sine, o comoară. Dar mă întreb dacă se va afla vreodată cineva care va şti să le descifreze, să le pătrundă sensul. Găseşti, printre rafturile din atelierul său, chiar şi demonstraţii tridimensionale, figuri de carton colorat, unele amintind vechiul ceas solar, altele fără memorie – toate demne de a deveni posibile tratate sau teze de doctorat privind meseria de pictor.

Apariţia lui în grupul Prolog a nemulţumit pe mulţi. Nu-i greu de ghicit motivul.
Ignorat de medii, Varga ducea o existenţă destul de însingurată. La sfârşitul anilor ’60 şi mai departe, în deceniile ’70 şi ’80, după ce şnurul interdicţiilor se lărgise, iar vechii maeştrii muriseră, atenţia lumii noastre artistice era fixată pe avangardă; pe noua avangardă, deosebită de cea interbelică. Dacă frunzăreşti paginile revistei Arta, din acei ani, descoperi că, în ciuda câtorva texte de rutină, dedicate expoziţiilor oficiale, ori unor ştabi ai zilei, cu funcţii de conducere în U.A.P., nucleul revistei prezintă, cu multă căldură şi interes mai mult materiale dedicate unor manifestări considerate a fi de avangardă. Era vremea când şcoli de artă precum Liceul de Artă din Timişoara sau „Nicolae Tonitza” din Bucureşti îşi restructurau în chip radical programele de învăţământ, în sensul înnoirii, al modernizării. Iniţiatorii schimbării erau nişte profesori foarte sensibili la noutăţile pedagogice de pretutindeni, fiind ei înşişi artişti angajaţi în avangardă.

România respira prin artiştii ei!
Aceştia puteau lucra în atelierele lor ce doreau, orice, oricât de nonconformist, de provocator. Nu-i controla nimeni. Şi, până la un punct, puteau chiar şi expune în public orice şi oriunde. Până şi la Muzeul Partidului se organizau expoziţii de avangardă! Toţi cei interesaţi de actualităţi artistice din lumea largă erau cu informaţia la zi, o întorceau pe toate feţele, o dezbăteau în gazete, în ateliere, în cârciumi… Eu, unul, după terminarea Institutului, în 1981, auzeam vorbindu-se, printre colegi, numai de conceptualism, neodadaism, mail-art, land-art, body-art, bad-painting, performance, instalaţie, neoexpresionism, postmodernism, transavangardă – unele dintre acestea topite, cumva, într-o variantă autohtonă, care gravita în jurul ideii de arhetip. Galeria tineretului, Atelier 35, pe lângă care funcţiona şi un cenaclu, prezenta aproape exclusiv numai discuţii de înnoire.

…Avangarda făcea furori, devenise mondenă. Lumea cu obraz subţire dădea năvală, lua cu asalt orice ocazie de-a fi de faţă la o manifestare de-a ei. („Să vezi cu ce vine cutare!…”) […]
Interesul pentru nou, pentru arta cea mai recentă, pentru sincronismul european era atât de mare, încât nu-i de mirare că un pictor ca Vasile Varga, care n-a avut niciodată nimic comun cu avangarda, fusese uitat aproape cu desăvârşire.
La vederea lui, avangarda română a strâmbat din nas, ca un degustător specialist în faţa unui vin răsuflat: „Pe acesta de unde l-aţi scos? Credeam că sunteţi cu mine. Acum v-aţi trădat!”
Atunci s-a declanşat ofensiva împotriva grupului. Să fi invitat, în locul lui Varga, vreun artist mai şic, ar fi mers, dar aşa…

Dar aşa a fost, pentru că numai aşa putea fi. Iar avangarda română avea temeiuri de supărare – deoarece grupul debutase el însuşi printr-o aură de avangardă, pentru care pleda activitatea de până atunci a majorităţii expozanţilor. Să socotim: Tinu Flondor, clar; Paul Gherasim, la fel de clar, deşi mai învăluit, mai discret; Christian Paraschiv, clar, deşi mult mai tânăr; subsemnatul, recent absolvent, care promitea şi el; şi excepţia, Horea Paştina, care s-a ţinut totdeauna departe de tentaţiile modernismului. Anul următor s-a adăugat Horia Bernea: clar; şi Valentin Scărlătescu, care practica un neoexpresionism destul de prizat în acele momente, mai ales de tineri. După pedigriul membrilor, aşadar, Prolog oferise drept garanţie altfel de speranţe. Şi era limpede că, la această a treia expoziţie (martie 1988, Căminul Artei), odată cu apariţia celei de-a doua excepţii de la regulă – Vasile Varga – Prolog s-a trădat, şi-a dat arama pe faţă. O cacialma!

Totuşi, descoperirea că nu-i mare lucru de capul grupului nu putea deranja pe nimeni. Grav, cu adevărat, a fost faptul că Prolog s-a trădat, trădându-şi totodată colegii de avangardă, care se trezeau lăsaţi de izbelişte de unii dintre cei mai curajoşi tovarăşi de drum.
Asta nu se cuvenea s-o facă! Ce-o să mai creadă Parisul? Ce-au să spună Londra şi New-Yorkul?

Avangardă, avangardă… Care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei ce vin la tine! De câte ori am vrut să adun pe fii tăi, cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar n-aţi vrut! Iată, casa voastră vi se lasă pustie.
(fragment din Dosar Prolog de Mihai Sârbulescu, Editura Ileana, Bucureşti 2011)
Citiţi pe aceeaşi temă:
Unde începe pictura…
Expoziţie eveniment la Deva
Colecţia de artă al lui Sorin Costina