Războiul Roşia Montană continuă

Aproximativ cu 2 ani în urmă scriam despre Roşia Montană articolul În lumea moţilor de la Roşia Montană. Atunci, puneam întrebarea dacă vrem istorie sau minerit la Roşia Montană. Nici prin cap nu i-ar fi trecut cuiva născut în această mică comună din Apuseni că ea ar putea ajunge pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Toate acestea datorită disputelor politice din jurul exploatării miniere de aici.

În comparaţie cu anii trecuţi, nimic nu s-a schimbat în Roşia Montană. Au trecut anii, s-au schimbat partidele de la putere dar problemele sunt aceleaşi. Nu au fost create locuri de muncă, monumentele istorice nu au fost conservate şi, cu toate despăgubirile, oamenii au rămas pe fostele proprietăţi deoarece aici nu a început proiectul minier promis. Noi, ceilalţi cetăţeni am devenit, dintr-o dată, vocali, fără a şti cu adevărat ce avem de câştigat sau de pierdut dacă acest proiect ar demara. Populaţia s-a împărţit în două. Lumea a ieşit în stradă, pe de o parte, în zonele miniere, pentru a sprijini ceeea ce preşedintele Traian Băsescu a susţinut, crearea de locuri de muncă, iar, de cealaltă parte, oameni şi ONG-uri demonstrează împotriva proiectului care, spun demonstranţii, ar polua iremediabil zona. Şi, protestatarii pot fi crezuţi dacă ne gândim ce s-a întâmplat la Geamăna… Într-un demers fără precedent în România, peste 6000 de cetățeni au format un lanț uman în jurul Palatului Parlamentului, cerând respingerea Legii Roşia Montană. Sunt nedumerit cum, dintr-o dată, lumea din jurul meu a priceput, fără o dezbatere publică serioasă, cum stau lucrurile cu acest proiect minier. Sunt nedumerit cum a apărut dintr-o dată, cu toate că proiectul exploatării cu cianuri de la Roşia Montană este cunoscut din 1997, acestă fractură în societate. Oamenii au luat hotărârea să afirme public ceea ce gândesc. Protestele, care rar au condamnat ceva în România, dezaprobă acum atitudinea ezitantă a politicienilor români.

De cealaltă parte, o serie de politicieni vorbesc despre „cel mai complex proiect industrial din România care va crea mii de locuri de muncă în următorii 20 de ani”. Cu toate acestea, în urma acestor afirmaţii, un lucru pare bizar, dacă nu hazliu. Unii parlamentari vin în vizită, spun ei pentru a vedea cum trăiesc cei din Roşia Montană, în realitate pentru a-i amăgi pe localnici cu noi promisiuni, făcând declaraţii contradictorii. Aceştia susţin proiectul în faţa camerelor diverselor televiziuni, dar afirmă că nu votează legea în Parlament. Să susţii ideia unei investiţii cu o asemenea inconsecvenţă nu mi se pare doar bizar, ci revoltător.

Am vizitat, în acest week-end, din nou, Roşia Montană. Am găsit zona aşa cum era cu 2 ani în urmă. Poate, ceva mai mulţi politicieni care se plimbă făcând zgomot în rândul populaţiei. Poluarea nu poate fi negată. Peisajul industrial, lăsat la voia întâmplării după ce exploatările regimului comunist au încetat, cu utilaje contorsionate, ruginite şi munţi decopertaţi, transformă locul într-un tablou ce pare selenar, un spectacol dadaist prezentat turiştilor veniţi din curiozitate. Nimeni nu a făcut nimic pentru a reda ceva din această zonă turismului ca alternativă la minerit.

Roşia Montană are valoare de patrimoniu cultural unic în Europa, valoare arheologică şi istorică care nu a stat nici o dată ca preocupare, pe lista de priorităţi, a politicienilor din România. La Roşia Montană  au fost conservate doar câteva clădiri istorice aflate în proprietatea Roşia Montană Gold Corporation. În rest a fost un război al declaraţilor şi replicilor tăioase, a jocului politic. Localitatea a rămas moartă, o zonă monoindustrială cu un peisaj al relicvelor regimului comunist şi cu oameni care nu îşi mai găsesc rostul acolo. Imaginile, cred, sunt mai relevante decât cuvintele.
Fotoreportaj de Grigore Roibu

Pitoresc – Avancronică

Irina Botea și Nicu Ilfoveanu

Expoziţia foto-video, cu vânzare

Anca Poterașu Gallery (Bucureşti, strada Plantelor, nr. 56) devine spațiul artei neconvenționale odată cu Expoziția „Pitoresc – Povestea lui nea Nelu, călăuza de artiști”.

La început de an, Anca Poterașu Gallery le aduce pasionaților de artă un nou eveniment neconvențional: Expoziția Pitoresc, ce va fi găzduită de galerie în perioada 21 ianuarie – 2 martie 2012. De aceasta dată, galeria îmbracă haine de cinema și prezintă invitaților un vernisaj foto-video ce aduce în prim plan ideea de pitoresc.
Artiștii care și-au dat mâna pentru acest proiect sunt Irina Botea și Nicu Ilfoveanu. Colaborarea acestora este o premieră, mai ales pentru că cei doi abordează tehnici și tematici diferite. Special pentru această expoziție, spațiul galeriei va fi transformat într-un mini cinematograf intim, personalizat.

Materialul a prins viață în timpul unei excursii a celor doi în câteva sate părăsite din Apuseni. Deși plecaseră de la ideea unei lucrări despre culegătorii de fructe, cei doi artiști și-au găsit inspirația în persoana unui localnic – Nea Nelu (Ioana Pârva, ghid turistic și scriitor pentru revista turistică România Pitorească), care i-a condus prin sate și le-a făcut cunoscute poveștile locului.

Fragmente din această excursie care relatează în imagini povestea locurilor și a oamenilor, dar a mai ales a lui nea Nelu pot fi văzute în exclusivitate la Anca Poterașu Gallery. Documentarul explorează retorica turistică a României și înfățișează sate părăsite și peisaje post-industriale în munții Apuseni.

Anca Poterașu Gallery este o galerie de artă dedicată artei contemporane, ce își propune să susțină și să promoveze inițiativele artistice și proiectele curatorilor români. Anca Poterașu Gallery susține atât artiștii consacrați, cât și tinerele talente, pe care își propune să le promoveze în afara spațiului românesc.
Irina Botea (n. 1970) trăiește și lucrează la Chicago. Absolventă a School of Art Institute of Chigago, MFA în 2006 și a Universității Naționale de Arte București, BFA în 2001, MFA în 2002.  În ultimii 10 ani, Irina Botea utilizează diverse medii – video digital, film, instalație video, performance, fotografie — pentru a inspecta dinamica mediului politico-social și potențialul de transformare a acestuia.
Nicu Ilfoveanu (n. 1975) lucrează în domeniul fotografiei, filmului şi instalației. În 2000 a absolvit departamentul foto-video al Universităţii Naţionale de Artă din București, în prezent fiind asistent universitar în cadrul aceluiași departament. Parte din stilul său de lucru consistă dintr-o selecție de box-camere – cutii mecanice ce nu se supun voinței și aparate care trădează în mod constant speranța fotografilor de a înregistra exact ceea ce văd. În film a construit conceptul de Stampare Metrică – un mod de a imprima imagini pe peliculă, trăgând cu diferite frecvențe de înregistrare și modelând astfel materialul într-un ritm poetic.
Pentru mai multe detalii:  Anca Poterasu Gallery

În lumea moţilor de la Roşia Montană

Turism sau minerit
la Roşia Montană?

Fotoreportaj de Grigore Roibu

De mai bine de o săptămână toată lumea a auzit de Roşia Montană, dar puţini au ajuns aici. Vrem istorie sau minerit? Vrem locuri de muncă sau turism la Roşia Montană? Sunt două întrebări la care preşedintele României, Traian Băsescu, a răspuns în felul său caracteristic, luni 29 august 2011, când a ajuns la Roşia Montană, fiind în favoarea creării locurilor de muncă şi a principiului că istoria nu aduce prosperitate.

La Roşia Montană am fost de două ori. Prima dată ca turist, pentru a vedea şi fotografia locurile atât de renumite în exploatarea aurului, iar a doua oară în urma unui eveniment neplăcut, deoarece o parte a familiei mele se trage de pe aceste meleaguri.

Mineritul în această zonă începe din Antichitate şi ajunge până în secolul al XX-lea, Roşia Montană fiind un loc în care poţi vedea toată tehnica folosită de-a lungul anilor în extragerea aurului. Comunitatea şi îndeletnicirea celor de aici are o istorie care se întinde pe o perioadă de 2000 de ani.

Roşia Montană (în germană Goldbach, în maghiară Verespatak, în latină Alburnus Maior) este o localitate minieră din Transilvania, aflată în Munții Apuseni, județul Alba. Pe Harta Iosefină a Transilvaniei din 1769-1773 (Sectio 137), localitatea apare sub numele de „Veres Patak” (traducere în limba romană „Pârâul Însângerat/Roșu”).

Localitatea este situată în Valea Roşiei, străbătută de râul Foieş. Râul de culoare roşiatică este bogat în minerale, în special fier, de unde vine şi denumirea comunei în română și maghiară. Culoarea roşiatică a apei se datorează mineritului excesiv ce durează de peste 2000 de ani şi care a dus la distrugerea pânzei freatice, conținutul apei depăşind de 110 ori limita legală la zinc, de 64 de ori la fier și de 4 ori la arsenic, ceea ce o face nepotabilă.
Aşezarea, amintită de Herodot, Pliniu şi Titus Liviu, are o existență milenară fiind cunoscută încă dinaintea cuceririi Daciei. Aceasta a devenit una dintre cele mai vechi localități cu tradiție în exploatarea metalelor preţioase din Europa. A fost înființată de către romani, în timpul domniei lui Traian, ca oraş minier cu coloniști din Iliria. Primul document în care s-a specificat numele Alburnus Maior este o tablă din ceară ce datează din 6 februarie 131.

În ruinele fostei cetăți, arheologii au descoperit locuințe, morminte, galerii, unelte pentru minerit, inscripții în limba greacă şi latină şi 25 de table de ceară. Multe din descoperirile arheologice pot fi văzute în Muzeul Mineritului din Roşia Montană. Din istoria mineritului se mai poate aminti că pe valea Roşiei erau şteampuri, construcții folosite pentru separarea aurului de piatră care funcționau asemănător morilor de apă pentru măcinarea minereului. În perioada anului când debitul apei era insuficient pentru şteampuri se deschidea stăvilarul unui tău artificial. Muzeul Mineritului se află în apropierea fostei exploatări miniere. Aici pot fi vizitate fostele galerii romane, formate din tuneluri lungi de zeci de kilometri (o parte din galeriile romane fiind luminate artificial), pot fi văzute monumente istorice, şteampurile şi unelte pentru minerit, găsite de arheologi în ruinele fostului oraș.

În anul 1784 casele exploratorilor au fost distruse de către revoluționarii lui Cloșca, născut în satul Cărpiniş, iar în timpul revoluției din 1848 Avram Iancu a avut aici pe Simion Balint, unul din cei mai devotați revoluţionari. Aici s-a născut și a copilărit Iulia Faliciu, soția lui B.P. Haşdeu şi mama poetei Iulia Haşdeu.

O dată cu apariția controversatului Proiect minier de la Roşia Montană, din 1997, proiectele de turism au fost blocate. La polul opus de gândire se află localitățile de pe Valea Arieşului, situate pe traseul Turda – Câmpeni şi Câmpeni – Albac – Horea – Beliș – Huedin, în care turismul rural s-a dezvoltat puternic în ultimul deceniu, reprezentând o soluție viabilă a dezvoltarii pe termen lung. Punerea în exploatare a Proiectului minier de la suprafață, prin cianurare, a dus la apariţia riscului ca întreg turismul din Munții Apuseni să aibă de suferit datorită barajului cu cianuri şi a potențialelor infiltrații în pânza freatică din întreaga regiune, fiind posibilă o depopulare masivă a întregii zone.

Casele vechi datează din veacul al XVIII-lea şi al XIX-lea fiind monumente de arhitectură populară. În prezent ele sunt într-o avansată stare de degradare. Centrul istoric al comunei este declarat zonă protejată şi nu va fi afectat de exploatarea minieră. Aici, 35 de case monument istoric și trei biserici urmează să fie restaurate o dată cu demararea proiectului minier. În 2010 a fost finalizată restaurarea primei case din Centrul Istoric, care adăpostește expoziția de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”. Dealul Cetăţii este cea mai importantă mărturie istorică din Roşia Montană. Chiar şi acum se pot observa galeriile şi puţurile din fostele mine romane. Aici a fost locul amplasării cetăţii Alburnus Maior. Tot aici au fost găsite cele 25 de table cerate care atesta existenţa milenară a oamenilor din aceste locuri.

Istoria de 2000 de ani de minerit a Roșiei Montane a avut ca rezultat apariția unor cariere și a unor vaste zone subterane înţesate de galerii nesigure, care în prezent sunt blocate și nu pot fi vizitate de publicul larg din cauza lipsei de siguranță. Moștenirea culturală din Roșia Montană nu a fost cercetată sistematic până în anul 2000, când a fost demarat unul din cele mai mari programe de cercetare arheologică de salvare din România – programul „Alburnus Maior”, coordonat de muzeul Național de Istorie a României și finanțat în întregime de compania minieră care propune proiectul Roşia Montană.
Pe de altă parte, Proiectul Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care ar aduce în opinia unora un însemnat procent în PIB-ul României, miza afacerii fiind estimată la 17 miliarde de dolari, este „tipic pentru operațiile imediate care compromit definitiv dezvoltarea de largă perspectivă a zonei” și „echivalează cu radierea unei părți notabile din suprafața unui județ și a două milenii de istorie”, susţine Uniunea Arhitecților din România (UAR), într-o poziție oficială exprimată în 26 noiembrie 2010.

Nu ştiu prea multe despre această afacere şi nu îmi aduc aminte de vre-o dezbatere care să fi avut loc în Parlamentul României pentru a lămuri controversatul proiect, aşa că îmi este greu să-mi dau cu părerea despre beneficiile acestuia. Ştiu doar cum se fac lucrurile la noi. Cert este că Roşia Montană a devenit o localitate moartă, cu oameni care nu mai au ce face acolo. „Dezvoltarea turismului la Roşia Montană, ca altrenativă la minerit, e o poveste de adormit copiii. Au mai vrut unii să facă turism de masă şi în Valea Jiului şi s-a văzut ce a ieşit. Noi nu suntem în stare să ducem oameni pe asfalt în civilizaţie”, spune Victor Ciutacu (pe www.ciutacu.ro) şi sunt nevoit să-i dau dreptate. (Grigore Roibu)
Fotografiile au fost realizate în anul 2007.