Anatomia materiei – Timp, memorie

Galateea Contemporary Art
8 noiembrie – 6 decembrie, 2017

Galateea Contemporary Art vă invită miercuri, 8 noiembrie 2017, ora 18 la vernisajul expoziției de ceramică contemporană Anatomia materiei – Timp, memorie.
Procesul de creaţie în ceramica contemporană se bazează de cele mai multe ori pe impactul spiritual și emoţional generat de forme și materiale supuse unor tehnici și tehnologii specifice, care ne duc cu gândul la o „anatomie a materiei”. Experienţe, experimente și sentimente au rămas încapsulate și s-au sedimentat în memoria laboratorului intim al fiecăruia dealungul timpului. Aceste elemente descătușate, pot fi la rândul lor întruchipate, cu ajutorul lutului, al gresiei, al porţelanului precum și prin suprapunerile și arderile succesive ale glazurilor, pigmenţilor și angobelor, în abordări artistice contemporane. Elemente preluate din realitate și legate de propriile noastre experimente și imaginaţii instinctive, creează o legătură permanentă cu sinele nostru interior, acordând un rol important memoriei.

Datorită memoriei, conștientizăm trecerea timpului. Aducem  timpul, memoria si materia în prezent, prin expresive creaţii contemporane ale artistilor: Mana Bucur, Diana Butucariu, Emilia Chirilă, Miruna Coman, Gloria Gratti, Adina Jurca, Koncz Münich András, Nicolae Moldovan, Lucia Lobonţ, Cara Olteanu, David Olteanu, Aniela Ovadiuc, Palkό Ernest, Oriana Pelladi, Marius Stanciu.
Curator: Gherghina Costea
Coordonatoare: Cristina Popescu Russu, Georgiana Cozma

Simt, Văd, Aud @ Galeria Cuhnia

Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti
13 mai – 11 iunie 2017

Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei interactive de ceramică și video „Simt, Văd, Aud”, eveniment care va avea loc sâmbătă, 13 mai, ora 15.00.

Galeria Cuhnia ¦ Vizual
Vlad Basarab ¦ Diana Butucariu ¦ Anca Dragu Vintilă ¦ Liliana Marin ¦
Nicolae Moldovan ¦ Aniela Ovadiuc ¦ Cristina Popescu Russu ¦ Ioana Șetran ¦
Lucian Țăran ¦ Iulian Vîrtopeanu ¦ Aurel Vlad

Galeria Ghețărie ¦ Auditiv. Spaţiu interactiv
Adela Bonaț ¦ Oana Florică ¦ Liliana Marin ¦ Tudor Păsat ¦
Cristina Popescu Russu

Galeria Cuhnia / Cuptor ¦ Tactil. Spaţiu interactiv

Simt, Văd, Aud este o provocare între artist și public, un exercițiu de exprimare a trei din cele cinci simţuri fundamentale: tactil, auditiv şi vizual.

În haosul în care trăim, artistul produce emoții, redă momente în care s-a confruntat cu propriile experiențe sau alege să comunice prin materialul primar: lutul.
Trăirile și preocupările noastre sunt amestecate sau înșiruite într-o ordine/dezordine care, de cele mai multe ori, ne îndepărtează de la simțurile fundamentale. Ceea ce este tentant dar nu putem atinge, ceea auzim dar nu putem reda, ceea ce vedem dar nu înțelegem, toate acestea devin un experiment interactiv pentru vizitatorul expoziției.
Solicitându-i implicarea, publicul poate astfel auzi ceramica, poate atinge și modela lutul și poate vedea forma obiectului, fiind în măsură ca la finalul acestui „joc” să creeze propriul experiment.

Curatori: Gherghina Costea, Georgiana Cozma
Imagine afiș:
Detalii lucrări: Gherghina Costea și Nicolae Moldovan
Credite foto: Eugen Vasile (Jean), Bogdan Mateiaş
Grafic design: Corina Gabriela Duma

Galateea Now / Document 2016

Galeria Galateea Contemporary Art
21.11.2016 – 03.01.2017

afis-01-web

Galateea Now / Document 2016 și vernisajul expoziției de ceramică Document 2016, va avea loc, joi, 24 noiembrie 2016, ora 18.00. Totodată va fi lansat și Site-ul galeriei http://www.galateeagallery.com.

Galateea Now / Document 2016 aduce la sfârşit de an 2016, la şase ani de la inaugurarea galeriei, o sinteză a bogatei experienţe acumulate prin proiectele galeriei. Se abordează un nou mod de comunicare prin arta ceramicii: expunerea lucrărilor în galerie şi prin intermediul înregistrării video, interculturalitatea fiind punctul central de interes al proiectului şi punct de plecare către evocarea diversităţilor culturale.
Grupul de ceramiste / ceramişti, Galateea Grup, care coordonează toate activităţile din galerie, iniţiază o dată pe an un eveniment, care constă într-o expoziţie inedită, la care se adaugă un performance, lansări de carte, filme sau conferinţe pe diferite teme din domeniu.
Conferințele, care au loc în cadrul proiectului de acum, vor face o radiografiere a ceramicii contemporane naționale și internaționale.

Galateea Grup: Bianca Boeroiu, Cristina Bolborea, Adela Mărculescu, Vasile Cercel, Gherghina Costea, Georgiana Cozma, Lucia Lobonţ, Romana Mateiaş, Nicolae Moldovan, Aniela Ovadiuc, Mónika Padureţ, Cristiana Russu, Ioana Şetran, Simona Tănăsescu.
Cristiana Russu, curator general

Online Galateea este un proiect având drept ţintă aducerea tuturor categoriilor de public mai aproape de arta ceamicii contemporane. În acelaşi timp proiectul îşi propune propagarea imaginii ceramicii contemporane româneşti la nivel internaţional.
Galeria Galateea Contemporary Art lansează site-ul http://www.galateeagallery.com ca un instrument media cu un impact major, proiectat să funcţioneze pe una dintre cele mai performante platforme media–online la nivel internaţional Weebly.com, cu peste 2 milioane de utilizatori.

Cu o arhitectură webdesign minimalistă, noul site al Galeriei Galateea este prezentat într-o formă bine sistematizată, cu o segmentare succintă a principalelor secţiuni de interes din domeniul ceramicii contemporane: Artişti, Expoziţii, Evenimente, Noutăţi , Conexiuni şi pagina de Contact. Un site bilingv (română-engleză) ce face posibilă vizualizarea optimizată a paginilor atât pe desktop, laptop cât şi pe smartphone şi tabletă. O valoare adăugată este conectarea site-ului cu reţelele de socializare media.

Curatori expoziție: Gherghina Costea, Nicolae Moldovan, Adela Mărculescu.

Zilele Artelor Focului. Ateliere Deschise de Ceramică, Sticlă, Metal

București / 06-08 mai 2016

zilele_artelor_focului_ateliere_deschise_ceramica_sticla_metalÎn perioada 6, 7, 8 mai, în București, șaptesprezece artiști vizuali cu specializarea ceramică, sticlă și metal își vor deschide atelierele publicului sau grupurilor organizate în cadrul evenimentului Zilele Artelor Focului.

Publicul bucureștean va avea oportunitatea de a cunoaște artiști și spații magice de inspirație, locurile unde se nasc idei ce se transpun în lucrări de artă, prin măiestria stăpânirii focul.

În cadrul acestei prime ediții, vor participa artiștii: Adela Bonaț (ceramică), Alina Băncilă (sticlă-metal), Aniela Ovadiuc (ceramică), Călin Mușat (metal), Ciprian Ariciu (ceramică), Crina Cranta (ceramică), Daniela Făiniș (ceramică), David Leonid Olteanu (ceramică-sticlă), Ileana Dana Marinescu (metal), Iulian Vîrtopeanu (ceramică), Lucian Butucariu (sticlă), Lucian Țăran (ceramică), Maria Roxana Cioată (ceramică), Misha Diaconu (metal), Nicolae Moldovan, (ceramică), Victor Olivier Săraru (sticlă-metal), Vlad Basarab (ceramică).

Timp de trei zile, Vineri, 06 Mai, 16:00 – 21:00, Sâmbătă, 07 Mai, 10:00 – 20:00, Duminică, 09 Mai, 10:00 – 17:00 artiștii implicați în eveniment vor fi pregătiți să-și prezinte atelierele și lucrările realizate, să susțină demonstrații, să prezinte lucrări în diferite faze de creație și tehnici de lucru, să prezinte cursurile pe care le desfășoară, să amenajeze mini-expozitii, să ofere reduceri sau oferte speciale de prețuri pe perioada evenimentului.

Atelierul de Creație Art Time, locația dedicată artei ceramicii în București, a pregătit pentru perioada 02-13 mai un program special, pentru a celebra Artele Focului prin: Joacă-n lut, Demonstrații de turnare material ceramic în forme, proiecții foto/video despre ceramica și multe alte surprize!

Mai multe informații în pagina de web http://www.zileleartelorfocului.ro, la adresa de email: zaf@contemporanii.org sau la telefon: 0723 825 800.

Pentru grupurile organizate din companii sau instituții, perioada de disponibilitate a atelierelor va fi între 02 și 13 mai 2016. Acest eveniment este gratuit.

OL – Expoziţia studenţilor ceramişti UNArte

Galeria Galateea
Vernisaj: marți, 14 iulie 2015, ora 18,00.

OLEvenimentul reunește studenți ai Universității Națională de Arte București, Departamentul Ceramică din anul I Licență și anul I Master sub îndrumarea Lector Universitar Doctor Ovidiu Ionescu.
Expoziţia poate fi vizitată până pe 7 august 2015.

OL, oluri, s.n. Vas de lut lunguieț, curmat la mijloc, în care se pune de obicei lapte la prins, fiind folosit uneori și la gătit bucate; conținutul acestui vas.
Pe lângă componenta estetică evidentă, ce ne interesează la aceasta tema este și semnificația culturală și antropologică a bolului. Fiind derivată din ritualul mesei, aceasta activitate umană nelipsită, semnificația acestui vas este de a aduce laolaltă o familie, o comunitate.
Bolul nu este doar un obiect decorativ, este o necesitate și un obiect aflat în uz permanent. Provocarea o regăsim în faptul ca orice obiect uzual trebuie reinterpretat și redescoperit. Ne-am obișnuit să folosim un bol, să îl spălăm, să îl umplem să îl spargem, acum vrem să îl expunem și să îl admiram într-o modalitate independenta, izolată de contextul lui citadin.
Expoziția de față este într-adevăr o reuniune sub contextul „Olului” dar de data aceasta doar pentru a-l privi și pentru a-i acorda importanța meritată.

Curator: Lector Universitar Doctor Ovidiu Ionescu.
Coordonatori: Aniela Ovadiuc, Georgiana Cozma.