Conferință și vernisaj Pavel Șușară

AFIS PAVEL SUSARAMarți, 18 martie 2014, începând cu ora 10.00 are loc conferința criticului de artă Pavel Șușară în Sala mică a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Prezintă: scriitorul Dumitru Hurubă.

Tot marți, 18 martie 2014, ora 17.00, la Galeria de Artă „Forma” Deva are loc vernisajul expoziției Angela Tomaselli, eveniment prezentat de Pavel Șușară.

Pavel Șușară (n. 29 decembrie 1952, Bănia, județul Caraș-Severin) este un autor, critic și istoric de artă, monograf, poet, publicist și scriitor român, cercetător de istorie a artei al Institutului de Istoria Artei de pe lângă Academia Română. Specializat în istoria artei contemporane, Pavel Șușară este autorul unei monografii importante despre opera pictorului Corneliu Baba, dar și un poet având câteva volume de poezii publicate, pentru care a primit un premiu al Uniunii Scriitorilor din România în 1996. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator al postului de radio România Liberă, membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Artă, expert în artă, atestat de Ministerul Culturii și membru al Uniunii Artiștilor Plastici.

Angela TomaselliAngela Tomaselli este născută în 1943 la Brezoi, Vâlcea, dintr-un tată italian şi o mamă jumătate nemţoaică, jumătate româncă. Absolventă a Institutului de Arte Platice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, secţia artă monumentală (prof. G. Popescu, Simona Vasiliu Chintilă, Ştefan Szönyi, Costin Ioanid, Eugen Schileru, Adina Nan), promoţia 1961-1967. Debutează în 1969 la Expoziţia Republicană de la Bucureşti. Din 1967 în 1970 este muzeografă la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Galaţi, iar din 1970 este profesoară la Liceul de Artă din Galaţi. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1971.

Angela Tomaselli – Pictura cu „fabule” despre câini şi politicieni

Muzicieni şi alţi … concetăţeni

Angela Tomaselli 1

Artexpert Gallery, Cluj
2 – 18 octombrie 2013
Vernisaj: 2 octombrie, ora 17.00.

Angela Tomaselli 3

Considerată ca o entitate specifică, pictura feminină românească îşi întemeiază calităţile pe o estetică a subiectivităţii, pe celebrarea artei ca eveniment emotiv declanşat din explorarea realităţii. Nu arareori însă, ea se aventurează pe teritorii considerate tradiţionale ale masculinităţii; vorbim de forţa expresivă auctorială, de un suflu epopeic, de o anume constanţă disciplinată a efortului constructiv. Fluxul emotiv al subiectivităţii, sensibilitatea prodiguă, discursul colocvial al poeziei intimiste adaugă tot atâtea ingrediente care fac din edificiul plasticii feminine un miracol al comunicării subiectivităţii candide sau enumeră pagini exaltate, fremătând de senzorialitate şi de poezie.

Cumulând laturile acestei alterităţi, Angela Tomaselli este o personalitate dintre cele mai distinse ale plasticii actuale care acoperă cu uşurinţă atât registrul grav, laborios al unei picturi discursive a cărei sonoritate atinge uneori notele acute ale discursului politic disimulat (ciclul „Fabule”), dar explorează cu eleganţă reverenţioasă şi micile taine ale plăcerii ludice agrementate cu note lirice inconfundabile. Memoria sensibilă, nu neapărat resort intelectualist, are cuprinderea extravagantă a notaţiei memorialistice, de călătorie (ciclurile „Arhitecturi”, „Mitologii subiective”), dar şi reverberaţia solemnă a conceptului de stil („Muzicieni”).

Dacă excelează în ceva, atunci, pictura Angelei Tomaselli excelează prin unitatea ei formală, prin distinsa ei persuasiune cu care gamele sale (care provin nu din natură, ci de pe paletă) se amplifică cu modulaţii grafice care au o expresivitate acută picassiană, cu tonuri reverberate şi „pete de culoare” care denotă o rafinată parcurgere a stilului spre maturitate. Uneori, deformând, ca printr-un exerciţiu funambulesc, ajunge la ecouri fantastice, egalând în sonoritate şi distincţie pictura atât de „rotundă” ca expresie a picturalităţii proprie pânzelor lui Joan Miro – nu cu aceeaşi forţă de sinteză – dar, contrazicând ceea ce acesta susţinea cu nonşalanţă: „am asasinat pictura!“ Ea continuă să picteze folosind armele de seducţie ale feminităţii picturale. Este ciudat cum, din acest metisaj de calităţi (provine dintr-un tată italian şi o mamă româncă, dar cu sânge german) atinge sublimarea lirică proprie picturii moderne spaniole, atât de fundamental aşezată în edificiul picturii moderne europene. Virtual apollinică, dar şi potenţial hermesiană, face cu certitudine nota distinctă necesară care o individualizează în arta românească.

Pe piaţa de artă, Angela Tomaselli apare ca o investiţie cu cert potenţial de creştere, fiind plasată, sub raportul vânzărilor, în grupul primelor 10 artiste contemporane din arta românească, în vecinătatea Minei Byck Wepper, Silviei Rhea Radu, Georgetei Năpăruş, Getei Brătescu sau Nataliei Dumitrescu. Sub acest raport, ea îşi depăşeşte generaţia, stăpânind cu autoritate primele semne ale clasicităţii. Inconfundabilă ca stil, ireductibilă ca sentiment, profundă, elaborată, cariera sa, acum la vârsta deplinei maturităţi, are o vizibilitate spectaculară, în care vechile promisiuni au devenit reale certitudini.
(Vasile Radu)

Angela Tomaselli 2

Angela Tomaselli este născută în 1943 la Brezoi, Vâlcea, dintr-un tată italian şi o mamă jumătate nemţoaică, jumătate româncă. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, secţia artă monumentală (prof. G. Popescu, Simona Vasiliu Chintilă, Ştefan Szönyi, Costin Ioanid, Eugen Schileru, Adina Nan), promoţia 1961-1967. Debutează în 1969 la Expoziţia Republicană de la Bucureşti. Din 1967 în 1970 este muzeografă la Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană din Galaţi, iar din 1970 este profesoară la Liceul de Artă din Galaţi. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1971 şi a UAP Bucureşti din 1993.

Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?

Centrul Areopagus din Timişoara, alături de Facultatea de Arte şi Design din cadrul U.V.T., vă invită în spaţiul Galeriei Bastion din Timișoara să vizitaţi expoziția „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”, deschisă până în data de 10 februarie 2012.

Coordonator proiect: prof. drd. Iuliu Bălău
Curatori evenimente: prof. univ. dr. Alexandra Titu,
prof. dr. Liviu Nedelcu

 În proiectul prezentării unor direcţii din arta contemporană sensibile la problematicile etice, dedicat actualităţii acute a unor repere esenţiale ale convieţuirii sociale, ale construcţiilor comunitare (restrânse sau de amploare) de-a lungul istoriei, am debutat în 2011 cu imperativul „Să nu ucizi!”, formulat de codul de legi cuprins într-una dintre cele mai prezente cărţi ale antichităţii, în fondurile culturii moderne, europene şi transatlantice, dar care este formulată cu neînsemnate diferenţe în toate culturile lumii. Expoziţia din acest an deschide câmpul interogărilor asupra acestei interdicţii, atât de contrară impulsurilor originare ale speciei umane plasate (conştientizate ca situate) între condiţia animală şi cea angelică, a păzitorilor, a entităţilor de putere a căror condiţie este responsabilitatea asumată, sub controlul exigent, sever, implacabil, al armoniei.

În expoziţia centrată pe această temă a relaţiei de responsabilitate faţă de celălalt, de fraternitate, şi mai ales de interogare asupra acestui pachet de angajamente, palierul abordărilor este larg. Sunt prezenţi artişti care au manifestat un interes constant pentru un fond de sacralitate codat religios sau general, mai arhaic decât segregările confesionale – ca Marin Gherasim (care pune în cauză paradoxul aparent al iertării divine, inexplicabilă când s-a uitat continuitatea profund semnificativă a substituirilor reciproce dintre theandrosul/mielul mistic, animal şi om şi jertfa simbolică, agrară, jertfa lui Cain, sacrificatorul), Şerbana Drăgoescu, Suzana Fântânariu, Gheorghe Zărnescu, Ilie Boca, Delia Corban, sau pe care o serie de lucrări îi legitimează în acest areal, ca Dana Acea, Adriana Lucaciu, Angela Tomaselli, artişti preocupaţi de temele corporalităţii apologizate sau abuzate, al căror expresionism dă dimensiunea dramatismului/tragismului relaţiilor cu celălalt, ca festin polisemic sau solitudine ca dimensiune a existenţei urbane – Marilena Preda Sânc, Mihai Chiuaru, sau melancolia reflexivă după răul ucis, (lucrarea lui Aurel Vlad) ce implică dimensiunea politică referinţei mitice.

Politicul mai explicit şi actualizat, localizat, sau istoric susţine discursuri ca în lucrările lui Liviu Nedelcu, Mihai Zgondoiu, Manole Olteanu, în timp ce referinţa directă la episodul biblic este abordat în lucrări surprinzătoare prin originalitatea frapantă a discursului ca în cazul Şerbanei Drăgoescu sau a lui Dorel Găină. Dincolo de trimiterea directă la fondul veterotestamentar, care impune eticii universale temele păcatului, maculării, căderii, de la căderea din Paradis (Letiţia Oprişan) la temele decadenţei şi la deliberarea temei mitice a fraternităţii (Vasile Pop Negreşteanu), la actualitatea figurării personajului agresiv, asocial, nepăsător şi egocentric, imagologia dezimplicării de celălalt, a deturnării semanticii sacrificiale, şi a declinului moral, apar semnalate în versuri explicite, sau aplicate metaforic, în imagini la limita abstragerii, sau chiar abstracte, ca în pictura lui Romul Nuţiu, unde doar intensitatea dramatică a expresiei cromatice trimite la nucleul epic, sau al Magdalenei Zărnescu, cu dominantele sale de negruri şi brunuri, sau jocul gratuit al lecturii unei scriituri, ca exploatarea aporiilor şi implicaţiilor lăsate deschise de polisemia termenilor: 2 „Păzitor”, de la protector la supraveghetor, sau „frate”, care acoperă semnificaţii de la stricta legătură de sânge la cea general umană.

Plecând de la acest palier semantic, expoziţia pune în evidenţă disponibilitatea momentului cultural contemporan, conştient de eclectismul său asumat de a dezvolta retorici apte să susţină discursurile îndreptate asupra realităţii prin inevitabile filtre culturale, ca trasee hermeneutice înainte de a fi direct creatoare. (Alexandra Titu,  fragmente din catalogul  expoziţiei „Sunt eu, oare, păzitorul fratelui meu?”, Ed. Brumar, 2012, ISBN 978-973-602-729+1)
SURSA: Modernism.ro (unde puteţi vedea mai multe imagini din expoziţie).
Mai multe informații despre proiect găsiți pe: www.sanuucizi.ro

Conversaţii artistice contemporane

Găzduită într-o frumoasă clădire în stil neoromânesc, datorată arhitectului Petre Antonescu, Fundaţia Löwendal, inaugurată în 10 mai 2010, găzduieşte acum expoziţia „Dia-log”, cu lucrări semnate de Angela Tomaselli, Gabriela Culic, Daniel Crăciun, Victor Bratu, Jan Albu şi Octavian Bică.

„… Un dialog nu doar în sensul pur plastic, ci şi la nivelul repunerii în discuţie a comunicării spirituale prin artă la nivelul unei manifestări interrelaţionale, sincretice”, declară curatorul expoziţiei, Daniel Crăciun.

Beneficiind fiecare de câte o sală, cu o singură excepţie, cei şase artişti au posibilitatea de a-şi prezenta convingător preocupările actuale, iar dimensiunile intime ale încăperilor şi dispunerea lor favorizează surprinderea de către privitor a apropierilor şi diferenţelor universurilor lor creatoare şi nu numai.
Vizitatorul este întâmpinat de picturile Angelei Tomaselli, artistă cu un stil precis conturat, cu o evoluţie de aproximativ patru decenii, care au impus-o în plastica românească actuală. Creaţia din această expoziţie continuă preocuparea pentru sinteza culorii şi a grafiei, pentru construirea unei lumi în care realitatea şi subconştientul se împletesc. Povestea, ce cuprinde personaje, animale, peşti…, devine un labirint care trebuie parcurs, o construcţie în care elementele se înlănţuie, uneori straniu, într-un demers ce îmbină directeţea expresionismului cu aplecarea către fantastic. Din punct de vedere pictural, excelentul mariaj între construcţia cu sugestii geometrice şi gama cromatică restrânsă, bazată pe brunuri, ocruri, cu accente de albastru şi roşu, construiesc compoziţii coerente, în care înlănţuirea elementelor, ritmul formelor, tensiunea între componentele lucrării se revendică de la o muzicalitate, când armonică, când dominată de contrapunct.

În sala alăturată sunt etalate lucrările, de o cu totul altă factură, ale lui Jan Albu. Baroce în desfăşurările de personaje şi în cromatică, cu un gust al fabulosului subîntins de o nelinişte dramatică, creaţiile acestui artist se revendică, şi ele, de la un expresionism formal şi cromatic filtrat prin propria personalitate. Subiectele, mitologice sau religioase în majoritatea lor, prilejuiesc stranii desfăşurări de personaje, oameni, animale, în peisaje fantastice, în care somptuozitatea culorii fascinează. Aici labirintul vechii mitologii greceşti devine un straniu peisaj extraterestru, în care animal şi om joacă rolul de centre de greutate, plasate asimetric, o lume în care lumina pătrunde din fundal, într-o perspectivă vizuală răsturnată. Venit relativ târziu în lumea expoziţiilor de artă, Jan Albu propune o lume mitică, torsionată, frământată, dincolo de preocupări pentru modele vremii.

Interesantă se dovedeşte plasarea în aceeaşi sală a doi artişti diferiţi ca factură şi ca abordare a lumii şi a artei, dar ale căror lucrări oferă un fel de dialog în contradictoriu. Este voba despre Daniel Crăciun şi Gabriela Culic. Decoprim la ambii interesul pentru natură, pentru vegetal, pentru ascensionalitate. Ele provoacă la Daniel Crăciun explozii de culoare, una dintre piese este intitulată chiar „Explozie vegetală”, sau aproape dihotomice structurări ale compoziţiei, dar şi o căutare a sensurilor opuse ale existenţei exterioare şi interioare, ale naşterii şi ale morţii, ale angelicului şi ale diabolicului, plasându-se de multe ori la graniţa dintre vis şi coşmar.

În ceea ce o priveşte, Gabriela Culic rămâne fidelă viziunii sale de zbor, de sublimare a realului în vis şi delicată trăire. Tuşe ce se revendică de la gestualism, fără declarativismul acestuia, tonuri transparente, alburi ce luminează pânza şi întreaga lume a artistei, tensionate uneori de întâlnirea cu brunul sau negrul, construiesc, la limita dintre figurativ şi abstract, un univers al trăirilor sensibile. Ca şi la Daniel Crăciun, dar cu alte arme şi cu alte concluzii, pictura Gabrielei Culic este întrebare şi mărturisire a relaţiei artistului cu lumea din afară şi dinlăuntru.

Născuţi în acelaşi an, Victor Bratu şi Octavian Bică dovedesc o oarecare similitudine în modul de a interoga realitatea şi, uneori, de a-şi da şi răspunsuri. Mai ales atunci când mizează pe destructurări. Îi diferenţiază însă modul de a folosi elementele geometrizante şi simbolistica şi rolul pe care fiecare îl acordă demersului pictural.

Victor Bratu surprinde prin modalităţile diferite de figurare, de la piesele cu simbolistică mitico-istorică, „Trepanatorul şi învăţăcelul” de exemplu, în care personajele par a împrumuta hieratismul picturii de sorginte bizantină, la subtilele valori ale unui singur ton cromatic menit să compună un întreg univers, de la aparenta disoluţie a compoziţiei la geometrii accentuate. În pliantul ce însoţeşte expoziţia, găsim şi „profesiunea de credinţă” a artistului: „De-a lungul creaţiei mele am fost atras de avangarda occidentală, încercând să îmi găsesc o cale proprie plecând de la structuri, geometrizări şi raporturi cromatice. Lucrările mele au un substrat arhitectonic peste care am adus culoare ca o intervenţie menită să contureze robusteţea liniilor abstracte. Mai mult sau mai puţin structurale, cu intervenţii figurative sau nu, picturile mele au o amploare monumentală care îni defineşte personalitatea artistică. Geometrie în geometrie sau figurativ în geometric, fuziune de culori, acesta este modul meu de exprimare plastic”.

La Octavian Bică, esenţa lumii este comunicată prin simboluri. Stuful deltei, fântâna, zmeul se transformă în formă geometrică, linia, cercul, prisma sunt încărcate cu semnificaţiile elementelor naturale pe care le transformă apoi în simboluri metafizice. Puritatea, rigoarea liniei, ştiinţa de a vibra culoarea, de a se juca cu contrastul între strălucirea uneori metalică şi matitatea tonurilor de brun, roşu, albastru, încălzite din când în când de ocruri, au o poezie aparte. Pictura devine metaforă poetică, obiectul devine semn al unui gând, al unei trăiri, disimulate sub rigoarea formei.

Şase artişti, şase lumi diferite ce se întâlnesc însă dincolo de limbajul formal, în căutarea eternei relaţii între lumea lăuntrică şi cea exterioară, între obiectivitatea lucrurilor şi trăirile generate de ea.
(Victoria Anghelescu)
Expoziţia mai poate fi vizitată până pe 12 decembrie 2011.
SURSA: Cotidianul.ro