De ce iubim Alpii?

Nira Alpina
www.niraalpina.com

De ce iubim Alpii? Pentru că Alpii înseamnă peisaje spectaculoase şi fascinante, vacanţe de iarnă demne de cărţile cu poveşti, o arhitectură tradiţională caldă, ospitalitate şi posibilitatea de a savura o cană de vin fiert în faţa unui şemineu. Toate aceste calităţi se regăsesc în proiectul hotelului deschis la sfârşitul lunii trecute în satul Silvaplana, din Elveţia.

Situată în apropiere de celebra staţiune St. Moritz, pe malul unui lac, clădirea pare „cuibărită” în panta muntelui, netulburând cu nimic echilibrul natural. De altfel, arhitecţii au acordat o atenţie deosebită aspectului „eco” al proiectului, hotelul funcţionând în permanenţă pe baza energiei geotermale. Intenţia de a aduce laolaltă tradiţia zonei şi claritatea unei estetici contemporane este limpede încă de la început. Astfel, Nira Alpina apare ca un volum stratificat, cu orizontale puternice, accentuate de finisajele din lemn şi granit, care exprimă, la nivelul faţadei, funcţiunile din interior. Aspectul cald al materialelor locale este contrabalansat prin folosirea generoasă a sticlei, creându-se, astfel, o senzaţie de echilibru elegant între diferitele texturi. Cel mai insolit şi original element al exteriorului este reprezentat de pasarela vitrată, care le asigură vizitatorilor accesul direct spre staţia de telecabină şi, astfel, şansa de a fi primii care se bucură de zăpada proaspăt căzută.
Toate cele 70 de unităţi de cazare sunt dotate cu balcon, terasă, sau chiar un mic spaţiu de grădină, în cazul celor de la parter, iar ferestrele sunt dezvoltate pe întreaga înălţime a camerei. În ceea ce priveşte amenajarea interioară, aceasta combină sobrietatea liniilor minimaliste cu varietatea şi caracterul tactil al texturilor folosite. Lemnul este utilizat din abundenţă şi aici, iar lenjeriile de pat şi pernele sunt realizate din bumbac organic.
Nira Alpina pune la dispoziţia oaspeţilor două restaurante, unul cu specific local şi, prin urmare, amenajat în stil rustic elveţian, cu mobilier de lemn cu motive tradiţionale şi trofee de vânătoare, şi al doilea, cu bucătărie internaţională şi o estetică modernă. Hotelul mai conţine un centru spa, un elegant bar cu lounge, o terasă unde se poate cina la lumina stelelor, precum şi mai multe spaţii de relaxare, unul dintre acestea fiind amenajat în jurul unui şemineu generos.

În ciuda tuturor acestor lucruri îmbietoare, Nira Alpina nu se doreşte a fi un loc închinat hedonismului, ci, mai degrabă, o oază de linişte în mijlocul naturii, un spaţiu potrivit pentru reflecţie şi, de ce nu, pentru regenerare. (Text: Anca Rotar, Foto: Design Hotels)
Articol publicat în numărul 120-121 al revistei igloo habitat&arhitectură.
Citiţi pe aceeaşi temă: Best of the Alps şi Koutalaki Ski Village în Laponia

Koutalaki Ski Village în Laponia

Un nou proiect semnat de BIG

Suntem deja cu gândul la iarna lui 2012 când pe harta pasionaţilor de sporturi de iarnă, dar şi de arhitectură contemporană se va adăuga o nouă destinaţie: BIG (Bjarke Ingels Group) au câştigat un concurs pentru realizarea unui complex la cele mai înalte standarde în zona Koutalaki – staţiunea Levi din Finlanda.

Proiectul, care va ocupa o suprafaţă estimată de 47.000 mp, se înscrie într-o iniţiativă amplă de revitalizare a staţiunii şi va include spaţii de cazare, precum şi o gamă largă de servicii adresate schiorilor.
Propunerea BIG, elaborată de o echipă din care a făcut parte şi arhitectul român Lucian Racoviţan, a fost selectată pentru modul curajos, ambiţios în care abordează relaţia cu tradiţia, generând experienţe unice.

Contextul este oferit de centrul de schi existent, amplasat pe o pantă lină, iar noua structură este gândită ca o extensie a zonei construite din Koutalaki. Ansamblul va funcţiona ca o staţiune-în-staţiune, graţie unei reţele de alei ce favorizează accesul pietonilor şi al schiorilor.

Arhitecţii au conceput o serie de volume care se dezvoltă radial, fiecare „rază” terminându-se într-un corp de sine stătător, cu acces uşor pe acoperiş, fapt care le permite schiorilor să coboare în orice direcţie. La rândul lor, acoperişurile în valuri reprezintă o continuare, la nivel vizual, a formelor ce definesc peisajul înconjurător.

Cele patru clădiri sunt grupate în jurul unei pieţe centrale, creând un nou spaţiu public, la adăpost de vânt, dar primitor şi deschis spre cadrul natural. Aici poate fi amenajat un patinoar sau pot fi organizate mai multe tipuri de evenimente. De asemenea, piaţa este înconjurată de un spaţiu-manşon, unde clădirile găzduiesc o serie de baruri şi cafenele.

Gândită ca o extensie a topografiei naturale, nicidecum ca o inserţie arbitrară, Koutalaki Ski Village este un munte artificial, un hibrid ce combină atmosfera de staţiune cu cea de sat, creând un contrast plăcut între caracterul intim al arhitecturii şi peisajul maiestuos. (Anca Rotar)
Arhitecţi: Bjarke Ingels, Jakob Lange
Responsabil de proiect: Hanna Johansson
Echipa: David Tao, Erik de Haan, Jeff Mikolajewski, Jesper Victor Henriksson, Lucian Racovitan, Maren Allen
www.big.dk
SURSA: iglooblog

Aeroportul Henri Coandă

Noul terminal

În cadrul aeroportului Henri Coandă a fost inaugurat un nou corp de clădire, supranumit „Finger Building”, ce corespunde cu brio celor mai înalte standarde internaţionale pentru acest tip de program. Structura face parte din cea de-a treia fază a procesului de extindere a complexului aeronautic, demarat în 2008.

Povestea „Finger Building” a început atunci când dezvoltatorul Technital Ltd. a cerut biroului italian de arhitectură Studio Capelli Architettura & Associati să realizeze proiectul unui terminal care să „împace” caracteristicile structurii existente cu standardele de calitate în vigoare. Principalele obiective ale proiectului au fost reconfigurarea traseului pasagerilor în zonele de îmbarcare spre ţările din spaţiul Schengen şi extinderea terminalelor în scopul obţinerii unei capacităţi de 6 milioane de pasageri pe an.

Inspiraţi de unele dintre cele mai prestigioase clădiri de acest tip din lume – şi, în special, de Terminalul 5 al aeroportului Heathrow, proiectat de Richard Rogers – arhitecţii au creat un volum de sticlă sinuos, protejat de un impunător şi dinamic acoperiş în valuri. Linia fluidă, continuă a exteriorului contrastează cu organizarea interioară extrem de riguroasă. Arhitecţii au ales aplicarea unor criterii cu totul noi pentru acest tip de program, ei concentrându-se, dincolo de asigurarea funcţionării eficiente, pe crearea de spaţii deschise şi pe asigurarea transparenţei între spaţii de obicei izolate unele de altele. Materialele folosite fac parte din gama high tech – metal, sticlă, Alucobond, gresie ceramică –, ele alcătuind o compoziţie riguroasă, coerentă şi sobră. Piesa de rezistenţă a interiorului este reprezentată de o impresionantă structură de grinzi metalice, ce atinge 70 m în punctul său cel mai înalt şi are rolul de a ordona şi raţionaliza spaţiile deschise.

În următoarele luni, echipa Studio Capelli se va ocupa de extinderea corpului de clădire rezervat pentru plecări şi restructurarea parţială a aripii destinate sosirilor.

Proiect: Studio Capelli Arhitectura & Associati (www.capelli-architettura.it)
Dezvoltator: Technical Ltd.
Text: Anca Rotar
Foto: Massimiliano Bergamaschi
Articol publicat în numărul 114 (iunie 2011) al revistei igloo.
SURSA: iglooblog

Noua faleză Dover

În numărul din februarie 2010 al revistei igloo, prezentam proiectul de reconfigurare a zonei de faleză din oraşul-port britanic Dover, semnat de arhitecţii de la Tonkin Liu şi numit „The Lifting Wave, the Resting Wave and the Lighting Wave”.

Iată că a venit momentul să anunţăm că el a fost deja concretizat într-un spaţiu public de calitate, cu o identitate vizuală puternică, ce conferă valoare adăugată unui oraş cu o bogată tradiţie.
Noua amenajare dovedeşte un respect deosebit pentru limbajul arhitectural şi formele de relief ce definesc identitatea portului Dover, printre care se remarcă elegantele terase din era georgiană şi formaţiunea naturală a Falezelor Albe, cu aspect ondulat. Proiectul Tonkin Liu cuprinde trei secvenţe, prima dintre acestea fiind „The Lifting Wave”, dominată de o rampă sculpturală, cu balustradă, ce realizează legătura dintre plajă şi esplanadă. În continuarea sa, „The Resting Wave” este un perete de susţinere înclinat, din beton prefabricat, cu „alveole” în care au fost amplasate bănci din lemn de stejar. Suprafaţa ondulată a zidului imită aspectul Falezelor Albe şi reflectă lumina, iar micile spaţii verzi conferă esplanadei o pată de culoare. A treia secvenţă a proiectului, „The Lighting Wave” constă într-o serie de coloane albe, ce creează un efect dinamic, asemănător cu mişcarea valurilor.
Zonă încărcată de istorie, căreia poetul laureat al reginei Victoria, Matthew Arnold, i-a dedicat versuri celebre, faleza Dover are acum un aspect contemporan, în pas cu vremurile şi o identitate mai bine definită, dar, în acelaşi timp, fidelă tradiţiei sale. (Anca Rotar)
www.tonkinliu.co.uk
Articol publicat în numărul 108-109 al revistei igloo habitat&arhitectură.
SURSA: igloblog

Skyroom. Barul de pe acoperiş

Proiect: David Kohn Architects
www.davidkohn.co.uk

E de la sine înţeles că realizarea unui proiect într-o zonă protejată reprezintă o mare provocare pentru orice arhitect. În cazul de faţă, cadrul a fost Magdalen House, clădire de birouri din cartierul istoric londonez Southwark, pe al cărei acoperiş s-a dorit construirea unui mic bar, destinat angajaţilor. Dincolo de restricţii legate de conservarea specificului zonei, autorii proiectului au avut de luat în considerare capacitatea limitată a acoperişului şi încadrarea într-un buget restrâns. Însă ei au ştiut să transforme constrângerile în avantaje, iar rezultatul este o mică bijuterie arhitecturală, perfect încadrată în context.

Cu o volumetrie bazată pe un joc spaţial între închis şi deschis, Skyroom poate adăposti până la 60 de persoane şi reprezintă un cadru ideal pentru organizarea de evenimente sau, pur şi simplu, pentru socializare. Arhitecţii au pornit de la o structură de oţel, pe care au montat o reţea de cupru, contrabalansând prezenţa „rece” a metalelor prin folosirea lemnului de zadă pentru podele. Partea centrală a barului a rămas deschisă, constituind un fel de curte interioară cu vedere spre clădirea – încă nefinalizată – The Shard, structură impresionantă ce se ridică deasupra Podului Londrei. În plus, prezenţa balconului în consolă le oferă ocupanţilor o perspectivă panoramică asupra districtului More London şi, mai departe, asupra Tamisei şi Turnului Londrei.

Datorită proporţiilor asemănătoare celor ale unei mici scene de teatru, Skyroom poate fi ocupat şi configurat în funcţie de activitatea desfăşurată. Astfel, cele patru nişe adiacente „curţii interioare” sunt spaţii intime, ideale pentru întâlniri şi pentru relaxare. Pentru desăvârşirea atmosferei, pe faţada sudică  a fost amplasat un paravan ce protejează un arbore Black Tupelo, prima prezenţă vegetală din cadrul unui spaţiu ce aşteaptă să fie „colonizat” de natură. Pentru că greutatea pe care acoperişul clădirii existente o poate suporta este destul de redusă, arhitecţii au ales să lucreze cu materiale uşoare care să permită, în acelaşi timp, realizarea unui joc al transparenţelor. Ca rezultat, structura din oţel alb apare ca un desen suspendat în aer, ce marchează acoperişul şi scoate în evidenţă punctele de belvedere. Prezenţa reţelei de cupru şi a inserţiilor de ETFE – produs creat de NASA – conferă ansamblului un aspect asemănător cu o ţesătură. Mai mult, calitatea materialelor este o garanţie pentru buna lor conservare în timp, dar şi pentru încadrarea în ţesutul urban existent.
Astfel, Skyroom apare ca o ingenioasă intervenţie de reabilitare a unui acoperiş neglijat şi stabileşte un precedent de calitate pentru proiectele asemănătoare ce urmează a fi realizate în capitala britanică. (Anca Rotar, foto: Will Pryce)
Articol publicat în numărul 108-109 al revistei igloo habitat&arhitectură.