Casa Poparad – Oravitzan

 Un fenomen viu al Timişoarei

În data de 23 octombrie 2011, pe strada Severin nr. 4, din Timişoara, a avut loc, cu participarea artiştilor Silviu Oravitzan, Max Dumitraş, Marius Bacriu şi Ştefan Călărăşanu, un vernisaj dedicat Casei Poparad – Oravitzan. Cu acest prilej au fost dezvelite două sculpturi monumentale, cu destinaţie permanentă, Arcă, de Max Dumitraş, şi Coloană, o lucrare realizată în colaborare de către Silviu Oravitzan şi Marius Bacriu. Minigaleria Casei Poparad – Oravitzan, aflată în subsolul clădirii, a găzduit o expoziţie în care cei patru artişti au prezentat lucrări de mici dimensiuni. Alături de ei am participat şi eu cu câteva desene retrospective şi o machetă pentru o lucrare monumentală, numită Ishwar, primul proiect realizat de la întoarcerea mea în România. Evenimentul a fost prezentat de Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă din Timişoara, şi de istoricul de artă Ana-Maria Altmann, curator la Muzeul Albertina din Viena, Austria.

Lucrările lui Silviu Oravitzan degajă, pentru mulţi privitori o forţă aparte, pe care am observat-o atât aici în România, cât şi în Statele Unite, unde a expus la The National Museum of Catholic Art & History din New York, în aceeaşi sala în care a fost expus Salvator Dali şi Giacomo Manzù. Ele crează în jurul lor un aer mistic, cu o putere magnetică întâlnită doar în jurul unor obiecte plămădite de oameni ce au calităţi excepţionale. Dacă adaug la aceasta justificată emoţie pe care o trăieşti în prezenţa artistului şi elevarea statutului spiritual pe care îl exultă această mixtiune, cred că se poate înţelege de ce aceste obiecte încetează să mai fie obiecte comune şi devin purtătoarele unui subtil pariu cu imortalitatea. Instituţionalizarea unui spaţiu privat într-unul public vine de multe ori în contradicţie cu concepţia de spaţiu personal.

Punerea „în vitrina casei” a unui artist încă în viaţă este un concept născut din dorinţa de a face posibilitatea noilor generaţii de a avea un contact direct cu artistul şi opera sa. El este foarte popular în Statele Unite, unde primăriile şi organizaţiile artistice locale organizează tururi periodice de „open studio” în atelierele artistice. Unii artişti au refuzat să participe la aceste programe pe motivul că sunt o invazie în viaţa personală şi expun artistul în ceea ce are mai intim, un scrutin asemănător celui din filmul „The Truman Show,” în timp ce majoritatea le-au îmbrăţişat ca pe un program interactiv de diseminare a mesajului artistic, de cultivare a publicului şi de marketing a obiectului artistic. Despre acest subiect am discutat cu artista Suzana Fântânaru care a promovat în Timişoara conceptul de open studio şi care, de curând, a avut un succes deosebit prin deschiderea atelierului-apartament din Timişoara. Acest tip de explorarea atrage şi foarte mulţi turişti care văd în savoarea locului ocupat de artist un filon turbionar spre o cultură surprinsă în mersul istoriei.

Silviu Oravitzan este un pictor care a împlinit de curând vârsta de 70 de ani, fiind în plină forţă creatoare. Locul în care a muncit şi a trăit a fost dintotdeauna un loc sfinţit de harul său artistic şi de talentul de a atrage spiritul generaţiei în care trăieşte. Această calitate rară i-a adus admiraţia şi a câştigat prietenia unor personalităţi de talia lui Emil Cioran, Paul Barbăneagră, Sergiu Celibidache sau Walter Biemel. A făcut din el creatorul unui creuzet spiritual în timpul comunismului, când atelierul său din Lugoj a adunat toată inteligenţia românească a timpului. Printre ei i-aş enumera pe criticii şi istoricii de artă Ion Frunzetti, Petru Comarnescu, Vasile Drăguţ, Andrei Pleşu şi François Pamfil, pe scriitorii Livius Ciocârlie, Cornel Ungureanu, Şerban Foarţă sau Bartolomeu Anania. Artişti, precum Aurel Ciupe, Ion Pacea,  Iulius Podlipny, Ion Isac, Ion Sălişteanu, Ştefan Bertalan, Sorin Dumitrescu, Florin Ciubotaru, Constantin Flondor, Petru Jecza, Viorel Mărginean, Ion Musceleanu, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu şi, nu în ultimul rând, Horia Bernea, au fost prezenţe familiare ale atelierului său din Lugoj, iar multe dintre lucrările lor pot fi văzute astăzi în colecţia artistului.

În afara operei artistului, Casa Poparad – Oravitzan cuprinde şi o colecţie de artă contemporană universală din care nu lipsesc un Miro, Eduardo Chillida, Horia Damian, Pierre Alechinsky, Jean René Bazaine, Antoni Tàpies, precum şi o superbă colecţie de stampe orientale şi icoane româneşti din secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea. Aproape toate colecţiile, incluzând covoare şi obiecte de cult bizantine, reflectă problematică, originile sau sursa de inspiraţie a artistului. Cadrul intim în care sunt expuse lucrările din spaţiul central, de la etaj sau bucătăria în care Gina Oravitzan, soţia artistului, pregăteşte bucate pentru oaspeţii casei, până la deschiderea terasei spre grădină, atelierul şi refugiul cu cuptor, masă masivă din lemn, obiectele de artă ţărănească românească care o înconjoară, toate, crează o ambianţă unică prin design şi concept, ce respiră atmosfera de pace insuflată de spiritul creator a lui Silviu Oravitzan.

Mulţi cred că un artist devine apreciat după moarte, o viziune romantică ce trebuie depăşită prin iniţiative ca ale lui Sorin şi Adriana Poparad. Restituirea pe care o fac prin Casa Poparad – Oravitzan nu este postumă. Ea are loc în timp ce artistul trăieşte şi prezenţa sa poate oferi o comuniune ce degajă o perspectivă istorică şi culturală vie, din mers, asupra vieţii şi operei sale. Mesajul ei nu este o sticlă aruncată în mare sau un receptacol în timp, pe care îl găseşti după ce istoria şi-a spus cuvântul – cum se întâmplă cu multe opere de artă sau destine artistice –, ci unul care are loc acum, sub ochii noştri. (Adrian Ioniţă)
Citiţi tot articolul pe Ora de Timis.ro

Andezit 2011

Simpozion internațional de sculptură

Duminică, 21 august 2011, la Muzeul de Artă Comparată din Sîngeorz-Băi, a avut loc vernisajul lucrărilor realizate pe parcursul Simpozionului internaţional de sculptură ANDEZIT 2011.

Această prezentare necesită JavaScript.

La cea de-a XIX-a ediţie a simpozioanelor organizate la Sîngeorz-Băi, au participat şase sculptori, trei din străinătate – Nicolae Fleissig şi Francois Weil din Franţa, Nesrin Karacan din Turcia şi trei sculptori din România: Maxim Dumitraş, Ştefan Călărăşanu şi Ioan Pop-Vereta. Alături de cei şase sculptori s-a aflat şi pictorul Vasile Mureşan-Murivale. Despre lucrările realizate de cei şapte artişti a vorbit criticul de artă Ana Maria Altmann, care a subliniat ce îi individualizează pe fiecare dintre ei, sub ce formă se realizează amprenta personală a fiecăruia, totul într-un discurs bine închegat, cu exemplificări concrete la operele artiştilor. Criticul Ana Maria Altmann a ţinut să felicite organizatorii şi partenerii lor pentru manifestarea de înaltă ţinută artistică pe care au reuşit să o ducă la bun sfârşit, cea mai vie dovadă în acest sens fiind chiar operele realizate.
La vernisaj au participat şi reprezentanţi ai partenerilor de proiect de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului, Consiliului Judeţean şi Prefecturii Bistriţa.
SURSA: Modernism.ro