One World Romania: Cine-Luptă

Ediția a 7-a
17 – 23 martie 2014

One World Romania - cine lupta

Astăzi, 17 martie 2014, începând cu orele 20:00, la Cinema Pro (București, Str. Ion Ghica, nr. 3) are loc Gala de deschidere a Festivalului One World Romania. Cea de-a șaptea ediție a Festivalului de film documentar, dedicat drepturilor omului, aduce la București 50 de filme împărțite în 5 secțiuni principale și proiecții speciale, matinee pentru liceeni, un atelier de film documentar, spectacole de teatru, dezbateri, un masterclass al cineastului polonez Marcel Lozinski și un circuit turistic în centrul Bucureștiului.

Cine-Luptă este tema propusă de organizatori și de către regizorul Alexandru Solomon, directorul festivalului. În seara deschiderii se va proiecta filmul „La Valle dello Jato” și două scene din spectacolul de teatru al Gianinei Cărbunariu, „Solitaritate”.

One World Romania este un festival de film documentar dedicat drepturilor omului. Ediţia din acest an este dedicată lui Vaclav Havel, cel care a patronat primele cinci ediţii ale festivalului.
Intrarea la evenimentul de deschidere este liberă, în limita locurilor disponibile.

Kapitalismul românesc

În galeria magnaţilor
din România

Astăzi voi vorbi despre un film, ieşind oarecum din tiparul articolelor de până acum, un film pe care l-am revăzut şi care m-a pus pe gânduri de la prima vizionare a lui. Sigur, producţia lui se integrează actualelor tendinţe artistice din lumea media, dar nu vreau să forţez nota pentru a găsi relaţii cu arta, decât în măsura în care acestă lume, despre care este vorba în filmul lui Alexandru Solomon, este implicată tot mai mult în afacerile cu arta.

Kapitalism – reţeta noastra secretă este un film antrenant şi intrigant. Atractiv ca o galerie de artă postmodernistă, în care picturile sunt portrete celebre ale unor magnaţi. De fapt, filmul chiar este înşirurirea unor portrete ale unor magnaţi: Dinu Patriciu, George Copos, George Becali, Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, George Pădure şi Dan Ioan Popescu.
Varianta integrală a filmului (80 minute) a putut fi urmărită de Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie, la ora 20.00, la HBO şi, tot în aceiaşi zi, canalul Arte, din Franţa, a difuzat acelaşi film documentar: Kapitalisme – notre recette secrete.
Documentarul descrie parcursul nostru de la comunism la o economie originală de piaţă. Filmul porneşte de la ideea fictivă că fostul dictator Nicolae Ceaușescu face o vizită prin România anului 2009 și se declară satisfăcut de faptul că persoanele din nomenclatura comunistă s-au descurcat excelent în capitalism, ocupând funcții importante în structurile actuale ale puterii.

La noi, Capitalismul începe cu litera K – un cocktail exotic în care se amestecă banii, puterea şi trecutul comunist. „Lucrarea lui Marx se scrie în original cu litera K. Tot cu K încep în rusă cuvintele Komsomol, Kommunist şi KGB. Kakania era denumirea metaforică a bătrânului Imperiu austro-ungar (k und k, adică kaiserlich und koniglich, chesaro-crăiesc), dată de scriitorul Robert Musil unei societăţi putrede şi birocratice. Kapitalismul românesc este o combinaţie kăkănie a tuturor acestor ingrediente”, îşi motivează Alexandru Solomon majuscula din Kapitalism – reţeta noastră secretă.

Magnaţii capitalişti devin personaje şi, în acelaşi timp, actori în film. Ei ne prezintă, explicit sau implicit, verbal sau nonverbal kapitalismul românesc. Perioada aurorală a capitalismului din ţara noastră, dar şi din Republica Moldova, a fost tratată şi în filmul Apparatchiks et businessmen (2000) al cunoscutului documentarist Stan Neumann (care a colaborat cu Alexandru Solomon), însă regizorul român merge mai departe decât predecesorul său francez în explorarea, prin mijloace cinematografice, a contrastului dintre aparenţă şi esenţă, beneficiind de experienţa încă unui deceniu postcomunist.

Cristian Tudor Popescu spunea: „Dl. Solomon mizează, răsăritean şi moale, pe modul în care domnii rechini se devoalează singuri şi, rezultatul este un film care, mai degrabă, asamblează ficţiuni mediatice decât documentează”. Alexandru Solomon nu apelează la întrebări care să „înţepe la ficat” cum ar vrea Cristian Tudor Popescu. Regizorul intră în dialog cu ei, cu magnaţii români care au fost urmăriţi şi filmaţi un timp îndelungat. Materialul brut, din care au fost selecţionate cele aproape 80 de minute ale documentarului are 60-70 de ore, pentru ca nici un gest sugestiv al caracterului actorilor-magnaţi să nu scape camerei. Rezultatul final, câteva momente de cinema veritabil, în care iese la lumină adevărul uman al personajelor, cu ticurile lor, cu relaţiile de familie şi chiar mârlăniile acestora, care camuflează cinismul. În finalul filmului nu ştii dacă trebuie să râzi sau să te întristezi. Plasarea subiecţilor în centrul unui set de oglinzi, special amenajat, îi permite regizorului să-i vadă pe aceştia din mai multe unghiuri, dar, pe de altă parte, le dă spectatorilor senzaţia de multiplicare la infinit a „rechinilor”, într-o lume în care ei par a face legea. Autorul filmului reuşeşte să nu devină tendenţios, iar această poziţie a sa face filmul memorabil.

Finalul documentarului este trist, dar nu pentru că se încheie vizita de lucru şi Ceauşescu se întoarce… Este deprimant pentru că România asta kapitalistă pare să nu aibă nici o perspectivă, nici o ţintă, nici-un viitor”, spune Petre Barbu. „Sigur că am fost foşti, dar pe cine a prins Revoluţia la maturitate, în aşa fel încât să poţi să începi o afacere? Pe cei ca mine, care aveau 34-35 de ani în 1989! Vrând-nevrând, a trebuit să intrăm în sistem”, spune Ioan Niculae, unul dintre personajele filmului. Acest lucru se întâmplă în toate domeniile. Sigur că amatorii au început să producă artă, iar marii galerişti sunt oamenii de afaceri. Sigur că arta s-a schimbat pentru a transmite „portretul” epocii noastre. Originalitatea conceptuală a lui Mircea Solomon constă în alternarea imaginilor de arhivă, cu cele ale unei societăţi româneşti consumeriste, punctată cu animaţii metaforice şi muzica lui Mircea Florian. Toate acestea fac din filmul regizorului român o producţie suprarealistă a lumii în care trăim.
Filmul este o pagină de istorie postdecembristă a societăţii româneşti, care merită transmisă generaţiilor viitoare. (Grigore Roibu)