Inventar Antik

Prezentare de carte
Marți, 25 octombrie 2016, ora 12:00
Galeria Mansardă, Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest
Str. Oituz, nr. 5, Timișoara

inventar-antikInvitați:  Alexandru Antik, Sebestyén György Székely.

Avem plăcerea de a vă invita la prezentarea cărții Inventar Antik. Ed.: Sebestyén György Székely și Alexandru Antik, București, Vellant, 2016.

Volumul își propune prezentarea creației unuia dintre actorii principali ai artei contemporane românești, a cărui activitate acoperă deja mai bine de patru decenii. Cartea nu dorește să fie o monografie artistică clasică, canonizatoare, ci, dimpotrivă, structura ei își propune să împrumute aspecte inspirate din practicile artistului.
În ultimii ani, Alexandru Antik a abordat, în mod sistematic, problema memoriei și a reconstituirii: multe dintre lucrările sale au fost realizate în genuri efemere (acțiuni, performance, instalații), care adesea nu au fost documentate corespunzător sau analizate de către critica de artă în momentul realizării lor.
Astfel, autorul lor se confruntă cu dificultatea prezentării și, adesea, a reconstituirii contextului în care lucrările au fost realizate și, nu în ultimul rând, a intențiilor care le-au dat naștere. Pornind de la această realitate, capitolul central al volumului (Inventar 1975-2015) este o prezentare cronologică realizată de către autorul însuși, al evenimentelor, lucrărilor și contextelor care au marcat creația sa. Acest Inventar constituie, astfel, un fel de  „ante-monografie” pusă la dispoziția specialiștilor, dar și a publicului larg, și care deschide calea spre noi interpretări.

Această contextualizare este aprofundată de amplul interviu realizat de Sebestyén György Székely.

Inventarul este urmat de două texte critice, semnate de Erwin Kessler (Tehnologia vieţii subiective) și Diana Marincu („Materia nu este un material supus în artă”. Câteva reflecții despre lucrările lui Alexandru Antik din perioada anilor 1980-1990), critici din diferite generații, care, cu mai multe ocazii, s-au ocupat de creația artistului. Aceste texte au fost scrise, însă, având la bază lectura Inventarului.

Volumul bilingv (în limba română și maghiară) de 208 pagini este bogat ilustrat și conține numeroase documente (texte ale unor acțiuni, invitații, afișe, proiecte).

Inventar Antik

Lansare de carte și masă rotundă
Joi, 26 mai 2016, ora 18:00
Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Invitați: Alexandru Antik Sándor, Horea Avram, Diana Marincu
Moderator: Sebestyén György Székely

Alexandru Antik

Avem plăcerea de a vă invita la prezentarea cărții Inventar Antik. Ed.: Sebestyén György Székely și Alexandru Antik, București, Vellant, 2016. Prezentarea de carte, gândită sub forma unei mese rotunde este eveniment însoțitor al expoziției Alexandru Antik Sándor: Visions in the Dark.

Volumul își propune prezentarea creației unuia dintre actorii principali ai artei contemporane românești, a cărui activitate acoperă deja mai bine de patru decenii. Cartea nu dorește să fie o monografie artistică clasică, canonizatoare, ci, dimpotrivă, structura ei își propune să împrumute aspecte inspirate din practicile artistului.

În ultimii ani, Alexandru Antik a abordat, în mod sistematic, problema memoriei și a reconstituirii: multe dintre lucrările sale au fost realizate în genuri efemere (acțiuni, performance, instalații), care adesea nu au fost documentate corespunzător sau analizate de către critica de artă în momentul realizării lor.
Astfel, autorul lor se confruntă cu dificultatea prezentării și, adesea, a reconstituirii contextului în care lucrările au fost realizate și, nu în ultimul rând, a intențiilor care le-au dat naștere. Pornind de la această realitate, capitolul central al volumului (Inventar 1975-2015) este o prezentare cronologică realizată de către autorul însuși, al evenimentelor, lucrărilor și contextelor care au marcat creația sa. Acest Inventar constituie, astfel, un fel de  „ante-monografie” pusă la dispoziția specialiștilor, dar și a publicului larg, și care deschide calea spre noi interpretări.

Această contextualizare este aprofundată de amplul interviu realizat de Sebestyén György Székely.
Inventarul este urmat de două texte critice, semnate de Erwin Kessler (Tehnologia vieţii subiective) și Diana Marincu („Materia nu este un material supus în artă”. Câteva reflecții despre lucrările lui Alexandru Antik din perioada anilor 1980-1990), critici din diferite generații, care, cu mai multe ocazii, s-au ocupat de creația artistului. Aceste texte au fost scrise, însă, având la bază lectura Inventarului.

Volumul de 208 pagini este bogat ilustrat și conține numeroase documente (texte ale unor acțiuni, invitații, afișe, proiecte).

Alexandru Antik – Viziuni în întuneric

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
21 mai – 26 iunie 2016

Vernisaj: 20 mai, ora 18:00
Curator: Sebestyén György Székely, inițiator Z Angles Gallery
Comisar de expoziție: Alexandra Sârbu
Expoziția face parte din programul expozițional al Z Angles Gallery.

Alexandru AntikArtă în pivnița muzeului

Alexandru Antik (n. 1950, la Reghin; trăiește și lucrează la Cluj) este o personalitate importantă a acelei generații de artiști care, începând cu sfârșitul anilor 1970 (în plină perioadă comunistă), s-a direcționat către o abordare conceptuală a artei și spre procesualitatea ei, punând sub semnul întrebării statutul artefactului și rolul autorului.

Activitatea lui Antik include „ipoteze de obiecte” (din porțelan), instalații, exerciții de body art, acțiuni, performance-uri, manifestări intermedia și multimedia. Ceea ce frapează privind această operă care acoperă deja mai bine de patru decenii este fascinația artistului pentru experimentarea de noi medii și instrumente recente ale artei.

Începuturile sale artistice sunt strâns legate de acea efervescență creativă și ideatică care s-a format la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, la secția de ceramică, în jurul asistenților universitari Ana Lupaș și Mircea Spătaru. Această secție, iar mai târziu Atelierul 35 condus de Ana Lupaș (subunitate a Uniunii Artiștilor Plastici dedicată tinerilor), a sprijinit apariția celei de-a doua generații a artiștilor din România, care și-a legat credo-ul artistic atât de ideile neo-avangardei, cât și de postmodernitate.

Expoziția include în circuitul expozițional pivnițele spectaculoase ale clădirii Muzeului de Artă Cluj – Palatul Bánffy. Doi factori importanți au determinat alegerea acestui spațiu. Alexandru Antik a folosit deseori pivnițe pentru instalațiile sau acțiunile sale. Atmosfera și conotațiile acestui tip de încăperi rezonează adesea cu înțelesurile lucrărilor sale.
Pe de altă parte, pivnițele (încăperile subterane, cavernele) pot sugera pregnant rolul artei și al artistului în societate în diferite perioade istorice. În ultimul deceniu al regimului Ceaușescu, în 1986, Antik a realizat acțiunea Visul n-a pierit în pivnița Muzeului de Istorie a Farmaciei din Sibiu. Aceasta a fost o acțiune dramatică și „sângeroasă” (la propriu, în recuzita acțiunii regăsindu-se și intestine de vită), întreruptă de un reprezentant al Securității înainte ca artistul să poată inscripționa cu lampă de benzină, pe pereți, cuvintele: „Visul n-a pierit”. Acțiunea întreruptă de cenzură a devenit un moment legendar al curajului artistic din România, într-o societate înghețată de ideologie și dominată de frică și sărăcie.

După evenimentele din 1989, Antik a continuat să caute noi forme de exprimare, însă într-un context și o scenă artistică radical schimbată. El a devenit un exponent marcant al artei performance-ului și new media, participând la numeroase evenimente prestigioase din țară și din străinătate. Cu toate acestea, el și-a păstrat atitudinea alternativă, punând permanent sub semnul întrebării autoritatea și acționând insistent în direcția îmbunătățirii relației dintre artă, societate și educație.
Expoziția nu este o retrospectivă, chiar dacă sunt expuse și lucrări mai vechi. Concepția expoziției se sincronizează cu practica artistului de reciclare a propriilor viziuni, ceea ce îi oferă artistului posibilitatea de a interveni în propria operă, de a aduce îmbunătățiri, de a dezvolta sau chiar reface radical unele proiecte, subliniind astfel prioritatea ideii artistice față de forma plastică.
Astfel, Macheta unei discuții familiale este un remake total al instalației din 2001, care este transformat în propriul negativ. Video-instalația Zambacalamba Net este bazată pe animația prezentată în 2001 la Bienala de la Veneția, devenind aici o instalație site specific care capătă noi semnificații datorită spațiului în care este prezentată. Recuzita reprezintă simbolic reminiscența pielii artificiale pe care artistul a abandonat-o în cadrul performance-ului Abandonarea pielii din 1996.
Numitorul comun al lucrărilor expuse este dorința artistului, nemulțumit de estetica și modalitățile de producție artistică tradiționale, de a readuce arta la experiența primordială, aproape magică, în concordanță cu aspirația neo-avangardei de a realiza „arta asemenea vieții”. În noile genuri și medii artistice, el a găsit potențialul de a oferi artei un mai mare impact asupra publicului, care este transformat din privitor pasiv în participant activ.
Sub suprafața imaginilor cotidiene sau non-figurative și dincolo de rigiditatea enunțurilor conceptuale, lucrările relevă, în mod misterios sau fragmentar, modalitățile prin care artistul se focalizează neliniștit asupra întrebărilor asupra vieții și morții.
Formele embrionare (Microevent, 1997) fac trimitere la experiențele animalice, nearticulate, inconștiente din jurul momentului nașterii. Pe de altă parte, Zambacalamba Net – proiectat pe peretele unui spațiu care seamănă cu o peșteră – ne aduce, prin intermediul mijloacelor tehnice, mai aproape de atmosfera dansurilor tribale care se desfășurau în jurul focului. O forță primitivă se poate simți și în lucrările negre din seria Canibalism (1989-1990), în care artistul își însușește tehnicile street art-ului.
O scenă a Resurecției morților dintr-un codex medieval (zărită într-o revistă sovietică de știință) i-a oferit inspirația de a medita asupra contrastului dintre intimitatea privată cotidiană și goliciunea universală a omului în fața morții/ renașterii, punând în scenă un performance familial ulterior documentat într-o machetă de instalație.
Instalația multimedia Voyeur (2016) apelează la imagini cotidiene – licăriri ale promisiunii unei alte lumi. Imaginile apar ca „viziuni în întuneric”.
Expoziția Viziuni în întuneric își propune să detensioneze și să concilieze contrastul dintre o carieră artistică rebelă care nu se supune categorisirilor muzeale și canonizarea instituțională care i s-ar cuveni acestei importante opere. Am răspuns acestei provocări prin „exilarea” metaforică a artistului în pivnițele „întunecate” ale unui muzeu de artă.

Acest exil păstrează și subliniază mesajul lui Antik: arta trebuie să trezească gânduri, ea nu trebuie să fie confortabilă nici pentru autoritate, nici pentru privitor, nici chiar pentru artistul însuși. Prin auto-exilare, deschidem posibilitatea revelării a ceea ce este în întuneric: din neștiut ies la iveală viziuni care pot fi licăriri, flash-uri ale propriei noastre existențe.

Oraşul văzut de generaţia ’80

Victoria Art Center
4 aprilie – 25 mai 2013

Orasul-vazut-de-generatia-80Galeria Victoria Art Center în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti vă invită joi, 4 aprilie 2013, ora 19:00 la deschiderea expoziţiei „Oraşul văzut de generaţia ’80”.

Momentul va fi marcat printr-un performance al artistului Ütő Gusztáv, intitulat Global-local 2. Pe durata expoziţiei vor fi organizate o Seară Mircea Florian, o Masă rotundă: Oraşele vizibile/ Oraşele invizibile şi o Seară de poezie optzecistă pe tema condiţiei citadine.

Artişti participanţi: Alexandru Antik, Olimpiu Bandalac, Rudolf Bone, Călin Dan, Mircea Florian, Teodor Graur, Radu Igazság, Iosif Király, Petru Lucaci, Valeriu Mladin, Alexandru Patatics, Dan Perjovschi, Romelo Pervolovici, Marilena Preda Sânc, Gheorghe Rasovszky, Mircea Stănescu, Roxana Trestioreanu, Ütő Gusztáv, Sorin Vreme
Curator: Adrian Guţă

Condiţia citadină se constituie într-un esenţial reper tematic pentru artiştii şi scriitorii generaţiei ’80, de la începuturi şi până în prezent. Dimensiunea existenţială, cea social-politică, explorările identitare din perspectivă individuală sau ţintind categorii umane diverse, sunt constante în opera optzeciştilor care s-au lansat în contextul Atelierului 35.
Contrastele şi dinamica lumii post-totalitare, ofensiva agresivă a consumerismului, integrarea în sistemele ce ţin de fenomenul globalizării, avantajele şi primejdiile acestuia, inclusiv o nouă „vârstă” a alienării, se regăsesc în arta din ultimele două decenii, a exponenţilor generaţiei ’80. Nu lipsesc nici semnele unei sinteze definibile prin conceptul de „glocalism”. Unele demersuri ţin seama de faptul că oraşul contemporan este un meeting point al high şi media (consumer) culture. Tipologia structurală a fragmentului trimite, ca şi trăsătura anterior menţionată, la universul postmodernităţii.

Artiştii cu care se „clădeşte” expoziţia de la Victoria Art Center dezvăluie cu luciditate nemiloasă realităţi urbane şi social-politice incomode, dar sunt sensibili şi la misterele, poezia şi chiar pitorescul oraşului.
Prezentul „desant” al optzeciştilor operează cu limbaje artistice subliniat consonante cu axul tematic al condiţiei citadine şi care au contribuit din plin la dinamica generaţiei respective la începuturile sale, dar şi pe parcurs: fotografie, video, computer based art, instalaţie, obiect, performance. Artiştii pentru care am optat acum (variantele de selecţie fiind mai multe) au fost invitaţi să participe cu lucrări mai recente, iar unele sunt realizate pentru această expoziţie.

Oraşul văzut de generaţia ’80 este cea mai amplă expoziţie din ultimii douăzeci de ani alcătuită numai cu exponenţi ai acesteia, după ce şi-au încheiat evoluţia în Atelier 35. Protagoniştii expoziţiei trăiesc şi lucrează în Bucureşti, Oradea, Cluj, Timişoara, Sibiu, Sfântu Gheorghe, centre majore pe harta artei tinere de acum  trei decenii, unii (şi) peste hotare, la Amsterdam sau Düsseldorf. Este o expoziţie a unor individualităţi marcante, care poartă cu sine repere ale apartenenţei la aceeaşi generaţie culturală. (Adrian Guţă)

Victoria Art Center for Contemporary Cultural Production (Calea Victoriei 12 C, Bucureşti) este un spaţiu dedicat artei contemporane, creat dintr-o iniţiativă privată pentru a veni în sprijinul artiştilor români. Centrul îşi propune stimularea şi promovarea artei româneşti contemporane şi facilitarea schimburilor culturale internaţionale. Centrul urmăreşte de asemenea crearea unui cadru pentru dialog interdisciplinar prin organizarea de dezbateri, mese rotunde, lansări de publicaţii, precum şi iniţierea unor programe educaţionale vizând dezvoltarea gustului şi apetitului pentru produsul cultural contemporan.

Parteneri media: ArtClue, ArtBank.ro, Modernism.ro, Igloo Media, Revista Arta, AgenţiadeCarte.ro, Radio România Cultural

Corpul ca proiect cultural contemporan

Provocari teoretice, replici artistice

Galeria Victoria Art Center, Bucureşti, România. Expoziţie de grup
Perioada: 9.03 – 9.04. 2011.
Director proiect: conf. univ. dr. Petru Lucaci.

Descriere proiect

Arta şi societatea merg mână în mână în formularea şi impunerea, prin mijloace specifice, de norme, aşteptări, ideologii. Luând corpul uman ca reper se observă cum, pe de o parte, operele de artă reprezintă o istorie a evoluţiei modelelor corporale iar pe de altă parte, filozofia, antropologia, teologia, psihanaliza, medicina, formulează de la o epocă la alta discursuri tot mai sofisticate despre corpurile umane şi aspiraţiile, proiectele corporale ale omului.
Proiectul intitulat Corpul ca proiect cultural contemporan, provocări teoretice, replici artistice îşi propune iniţierea unui dialog controlat, interdisciplinar şi transdisciplinar pe aceasta tematică într-un sistem interactiv tip web 2.0, social-networking, cu conţinut dinamic şi aplicaţii specifice care se dezvoltă permanent, fiind susţinut de experţi în diferite domenii (sociologi, filozofi, istorici, critici de artă şi film) şi de studenţi şi cadre didactice de la universităţile de arte şi de la academia de teatru şi film sau institutul de coregrafie.

 

Corpul supravegheat

 

Miercuri, 9 martie 2011, a avut loc în Bucureşti un dublu eveniment (notabil) din sfera artelor vizuale: deschiderea Galeriei Victoria Art (centru de artă contemporană) şi vernisajul expoziţiei de grup Corpul supravegheat/ Body under Surveillance, organizate în noua galerie.

Prin amploare, concept şi vizibilitate, expoziţia, care poate fi vizitată pînă pe 9 aprilie, echivalează cu o bienală. Artiştii expozanţi sînt: 2 Meta, Dan Acostioaei, Alexandru Antik, Cătălin Bădărău, Matei Bejenaru, Răzvan Boar, Traian Boldea, Irina Broboană, Laurenţiu Damian, Larisa David, Aurora Dediu, Anca Diaconu, Daniel Djamo, Carmen Dobre, Mihai Florea, Alex Gâlmeanu, Cristina Garabeţanu, Ion Grigorescu, Andreea Hajtajer, Regele Ionescu, Regina Ionescu, Bianca Ioniţă, Gabriel Kelemen, Petru Lucaci, Flavia Lupu, Bogdan Mateiaş, Romana Mateiaş, Valeriu Mladin, Corina Nani, Ionuţ-Florin Negrilă, Veronica Negrilă, Marina Oprea, Christian Paraschiv, Cosmin Paulescu, Dan Perjovschi, Andrei Radu, Bogdan Raţă, Marilena Preda Sânc, Alfred Schupler, Gabriel Stamate, Bogdan Teodorescu, Roman Tolici, Diana Tropoe, Aurel Vlad. Director al proiectului intitulat „Corpul ca proiect cultural contemporan. Provocări teoretice, replici artistice“ şi curator al expoziţiei este conf. univ. dr. Petru Lucaci.

Larga participare a artiştilor, diversitatea stilistică, dar şi a mediilor utilizate sînt un argument pentru vizitarea expoziţiei. O analiză, chiar succintă, a lucrărilor reunite de eveniment ar conduce la redactarea unui catalog. Altfel spus, spaţiul pe care îl avem la dispoziţie într-o revistă de cultură ne invită să ne rezumăm la semnalare, mai degrabă decît să comentăm „cele văzute“.

Pentru a lua pulsul evenimentului, stăm de vorbă cu unul dintre participanţi, Cosmin Petru Paulescu (cunoscut în lumea artelor vizuale sub numele de Cozo), care ne spune următoarele: „Sînt preocupat de corpul uman încă de la începuturi, din studenţie. În anii formării mele era vorba mai mult despre imagini pictate, mă refer la o serie de autoportrete, introspecţia la nivel personal fiind o caracteristică a vîrstei. Ulterior, m-am orientat spre performance art, formă de manifestare în care corpul este element principal. De atunci pînă în prezent m-am ocupat constant de această zonă, care presupune o implicare a corpului în proporţie de (aproape) 100% în actul artistic. Un alt performance al meu (faţă de cel cu care particip, în variantă filmată – heavy rotation – la expoziţia Corpul supravegheat) este cel susţinut în Noaptea Galeriilor, într-un spaţiu numit Atelier în Tranziţie. Atunci a fost o acţiune în care m-am bazat pe poezie şi pe imagine corporală. Spaţiul de desfăşurare a fost vitrina unui fost magazin de confecţii, actualmente sediu de bancă, unde am citit poezii de-ale mele pe care le-am asociat spargerii pereţilor interiori cu un topor. Eram îmbrăcat în frac şi asiguram comunicarea cu exteriorul printr-un microfon şi difuzoare. Fiind vorba despre un spaţiu în tranziţie, atmosfera a fost dezinhibată şi nu am avut nici o restricţie privind amenajarea interioară care urma să fie înlocuită total în scurt timp. Revenind, particip în această expoziţie la invitaţia conf. univ. dr. Petru Lucaci, cu care sînt coleg la Universitatea Naţională de Artă; domnia sa este la Departamentul Pictură, eu – la Departamentul Artă Murală. Cunoscîndu-mi preocuparea pentru corp, care face obiectul unor studii şi cercetări ale sale de multă vreme, pot spune că această colaborare s-a materializat cu plecare din ambele sensuri“.

Continuăm discuţia cu un alt participant, Valeriu Mladin, pe care l-am mai avut invitat de curînd în paginile Observatorului cultural, cînd ne-a acordat un amplu interviu. Cu această ocazie, ne spune: „Încă din copilărie desenam mai degrabă figuri decît peisaje şi obiecte. Preocuparea pentru corp mi-a rămas peste ani, deşi mă străduiesc să abordez şi alte teme. În zona aceasta a corporalităţii mă simt mai în largul meu. Particip la expoziţia Corpul supravegheat cu cîteva portrete ale unui important personaj din peisajul artistic contemporan din Bucureşti, din România, Alexander Hergan, un investitor român stabilit în America, revenit în ţară, care a cumpărat în ultimele două decenii foarte multe lucrări de artă, ajutînd totodată numeroşi tineri artişti. Începînd din anii ’90, m-a vizitat în atelier pentru diverse achiziţii, la una dintre întîlniri rugîndu-mă să-i fac nişte portrete, pe care le-am finalizat în urmă cu vreo trei ani. Expun acum la Victoria Art cîteva dintre portretele acestei serii de nouăsprezece lucrări, iar joi voi expune alte patru, la Institutul Cultural Francez, unde va fi vernisată o expoziţie de grup. Fac o invitaţie tuturor cititorilor revistei Observator cultural să viziteze aceste expoziţii.

Seria portretelor a fost iniţial destinată domnului Hergan, dar lucrurile s-au mai complicat între timp şi deocamdată eu sînt deţinătorul acestora. Mă bucur că, la trei ani de la realizarea lor, am ocazia de a le expune în cadrul unor evenimente expoziţionale distincte, într-un interval de timp apropiat. Alte trei dintre lucrările seriei au fost expuse la o recentă licitaţie Artmark.

Este o a doua participare a mea sub egida «Corpul ca proiect cultural contemporan. Provocări teoretice, replici artistice», proiect iniţiat de colegul de catedră, conf. univ. dr. Petru Lucaci. Ne cunoaştem de mulţi ani şi ne ştim reciproc preocupările. Seria propusă de mine este potrivită pentru tema «Corpului supravegheat», deoarece modelul pe care l-am avut, acest domn Hergan care apare în lucrările mele, se autosupraveghează – l-am portretizat în atitudini pe care le are dimineaţa, în faţa oglinzii, atunci cînd, teoretic, nu îl vede nimeni.

Apoi, expoziţia avea nevoie şi de lucrări realizate în tehnici tradiţionale, deoarece se merge mult pe fotografie, print şi video. De altfel, eu sînt prezent în expoziţie şi cu un film video în tehnică slow motion, realizat împreună cu un alt coleg, de la Catedra Foto-Video, Daniel Constantinescu, film care pre-zintă deformările corpului uman imposibil de sesizat la o viteză normală de derulare, relativ la inerţia retinei“.
În speranţa că cititorul a fost incitat de cele anunţate sau de scurtele interviuri luate şi că va vizita noul spaţiu expoziţional, vom încheia cu descrierea proiectului care stă la baza expoziţiei propuse de conf. univ dr. Petru Lucaci. „Arta şi societatea merg mînă în mînă în formularea şi impunerea, prin mijloace specifice, de norme, aşteptări, ideologii. Luînd corpul uman ca reper, se observă cum, pe de o parte, operele de artă reprezintă o istorie a evoluţiei modelelor corporale, iar pe de altă parte, filozofia, antropologia, teologia, psihanaliza, medicina formulează de la o epocă la alta discursuri tot mai sofisticate despre corpurile umane şi aspiraţiile, proiectele corporale ale omului.

Proiectul îşi propune iniţierea unui dialog controlat, interdisciplinar şi transdisciplinar pe această tematică, într-un sistem interactiv Web 2.0, Social Networking, cu conţinut dinamic şi cu aplicaţii specifice care se dezvoltă permanent. Dialogul are rolul de a crea o comunitate ştiinţifică multidisciplinară şi obţinerea unor repere ştiinţifice, tehnologice şi culturale pentru artele vizuale, prin deschiderea şi susţinerea dialogului în cadrul unor comunităţi de interes ale artiştilor, în vederea creşterii coeziunii, focalizării tematice şi contextualizării creaţiei artistice. Abordările interdisciplinare existente la acest moment vor servi pentru artiştii vizuali drept provocări la replici artistice pe măsură. Dialogul va fi susţinut de experţi în diferite domenii (sociologi, filozofi, istorici, critici de artă şi film) şi de studenţi şi cadre didactice de la Universitatea Naţională de Arte şi de la Academia de Teatru şi Film, Institutul de Coregrafie/ Centrul de Dans Contemporan.“
(Mihai Plămădeală, Observator cultural; Foto: Cristi Farcaș, Modernism.ro)