Galeria Căminul Artei
Curator: Liviu Nedelcu
Prezintă: Constantin Prut
Zece plus unu – Tabăra Lepşa 2013
Debutată în formula „Un artist şi prietenii săi”, seria de expoziţii „Zece plus unu” continuă în relaţie cu tabăra de creaţie de la Lepşa, aflată în 2013 la a treia ediţie. Concepută mai curând ca un spaţiu de întâlnire între artişti cu opţiuni culturale apropiate, chiar dacă cu preocupări de atelier diferite, ca un timp de meditaţie şi de dezbateri asupra artei contemporane, a temelor propuse de contextul epistemolotic, tehnologic, sociopolitic artei, decât ca un loc al exerciţiilor de plain air, tabăra nu impune niciun fel de constrângeri sau exigenţe de unitate a creaţiilor ce rezultă din adecvarea la contextul natural sau la sensul dezbaterilor. Totuşi, apropierea de generaţie a majorităţii participanţilor şi ataşamentul pentru o tradiţie complex articulată din straturi suprapuse de modernism târziu şi variante de postavantgardă şi postmodernism temperat conferă unitate grupajului de lucrări expuse de cei unsprezece artişti. Grupul a cuprins şase pictori, un grafician şi patru sculptori, care au frecventat constant manifestările galeriei de artă din Focşani.
Proglematica generală a lucrărilor de pictură este o negociere – fără tensiuni – între un informal de factură gestuală sau tachistă şi apelul la formă, fie ca delimitare a expansiunilor spaţiale şi configurarea – oricât de vagă a unui topos –, fie ca insert figurativ, fantastic-mimetic sau redus la semnele unor repertorii investite cu semnificaţii specifice unor segmente culturale ale complexei texturi actuale..
În continuarea unor exerciţii de observaţie – subiectivă – dar hedonist senzorială, dezvoltate în seria „Grădinilor”, Liviu Nedelcu regăseşte atracţia peisajului. Spaţiul dinamizat de gestul intens, expresionist, permite formei ce operează subtext să reconstituie aluziv peisajul. Regimul cromatic întăreşte sugestia peisagistică, prin bogăţia acordurilor. Într-o tradiţie postimpresionistă, fertil prezentă încă în pictura noastră contemporană nu doar ca un decalaj de sensibilitate şi regim conceptual, ci ca sursă de soluţii originale pentru reprezentarea subiectiv reconstitutivă, Alexandru Rădvan (artist format în chiar perioada interbelică) realizează un peisaj industrial mai curând melancolic-calofil şi la limita abstracţiei. Menţinând la rândul său registrul melancoliei, tipic pentru ciclurile de pictură cele mai recente, Gabriela Culic reintegrează picturii dominate de griuri forme bine definite – volume arhitecturale şi siluiete închise în sine de păsări. Recurenţa figurativismului generează, în cazul lui Mihai Chiuaru, acele raporturi de suprapunere între un spaţiu complex articulat dintr-un continuu desfăşurat în timp de aluviuni material cromatice şi pe de-o parte siluiete antropomorfe mai curând sugerate şi semne simbolice precis definite formal şi semnificativ.
Dinamismul spaţial este fondat pe această condiţie temporală activă ca un imperfect al discursului predicativ, ca o naraţie ce precede şi înglobează naraţia figurată. Imaginea cel mai retoric figurativă, cu un regim fantastic, mai mult decât suprarealist cum ar părea la o primă lectură, distanţează poziţia lui Felix Aftene de tropismul spre informal al majorităţii particiăpanţilor la tabără. În cazul lui Tudor Zbârnea, traseul spre abstracţia liberă, ce organizează în pete ample şi imprecis delimitate, creează tensiuni expresive prin contrapunerea unor zone neutre, aproape lipsite de culoare, sau rezolvate în griuri cu arii intens colorarte printr-o materie abundentă şi agitată.
Stilistic, imaginile expuse de graficianul Dragoş Pătraşcu participă la aceeaşi poetică a dinamismului ce antrenează spaţiul prin trasee consistente, articulate din fascicule de linii ce traversează suprafaţa. Cu toată discontinuitatea şi mişcarea sinuoasă, liberă, fasciculele fac aluzie la portativul nonconvenţional al muzicii contemporane.
Coerent dezvoltată din expresionismul intens figurativ şi narativ al anilor ‘80, sculptura ilustrează o altă tipologie a libertăţii operante în cadrele reprezentării. Aurel Vlad, reprezentant etalon al acestui traseu, desprinde un personaj din amplul ciclu dedicat gestului şi semnificaţiilor sale, ciclu în aceeaşi măsură provocant la nivelul plastic al repartizării volumelor în mişcare, al tectonicii fisurilor, ca şi la nivelul discursiv mai curând în comunicare cu spectacolul teatral decât literar epic. Aclaşi interes pentru discursul volumetric condiţionează aspectul arhaizant al siluetei umane implantate în spaţiu cu acea masivitate statică a vechilor reprezentări sumeriene, în cazul lui Gheorghe Zărnescu, sculptor de o mare diversitate de preocupări şi în permanentă prospectare a resurselor culturale de la minimalism la pop’art, la aluzia istorică sau la fondul filozofic-poetic al relaţiei cu materialitatea şi modelele formale ale naturii vegetale. Seducţia siluetei feminine ca expresivitate deja filtrată cultural, elocventă prin detaliul anatomic cu prestanţă volumetrică specifică în varianta reductivă de bust, este aleasă ca variantă de reprezentare de Alexandru Grosu, şi în imaginea umoristic realistă, provocator narativă semnartă de Ilie Bostan, susţine şi în expoziţia taberei din 2013 repertoriul uneia dintre cele mai prestigioase şi mai uzate teme ale sculpturii universale.
Varianta de tabără de creaţie independentă faţă de un topos bine definit, devenit pur spaţiu colocvial, şi în care artistul îşi continuă preocupările atelierului, s-a dovedit fertilă, expoziţia fiind bogată şi concludentă pentru un segment al artei contemporane rămas legat de problematicile intrinsec estetice, de limbaj. (Alexandra Titu).
După o bogată carieră de aproape 60 de ani, după zeci de expoziţii în Elveţia,Germania, Austria, Italia sau România, pictorul Leon Vreme se prezintă pentru prima dată publicului din Bucureşti cu o expoziţie personală care va reuni cicluri de lucrări realizate începând cu anii ’70.
artavizuala21 