Expoziţie Alexander Brodsky la Az W

Începând cu 30 iunie şi până pe 3 octombrie 2011, Architekturzentrum Wien găzduieşte o expoziţie ce prezintă vasta operă a arhitectului rus Alexander Brodsky.

Alexander Brodsky este una din figurile cele mai importante ale unei abordări ce se află la limita dintre arhitectură şi artă, depăşind mereu în creaţia sa limitele dintre cele două discipline. În proiectele sale – dominate de o simplitate clară şi o putere teatrală – combină deseori critica severă adusă sistemului cu ironia subtilă. Un exemplu ilustrativ în acest sens este oferit de Vodka Pavilion, realizat pentru un festival cultural în 2003. Acesta este construit în întregime din ramele ferestrelor unei fabrici demolate şi a fost dedicat ritualului de a bea vodka.

Arhitectul a realizat o instalaţie ce umple spaţiul expoziţional de la Az W, menit să fascineze vizitatorii: ziua devine noapte iar dimensiunile spaţiului şi timpului par să se dizolve în timp ce se parcurge camera artificială de miracole. Instalaţia constituie o dezvoltare a operei realizate de Brodsky în parteneriat cu Ilya Utkin pentru expoziţia din SUA „Between Spring and Summer: Soviet Conceptual Art in the Era of Communism” (1990).

Rotunda I. Foto: © Yuri Palmin

De această dată, Brodsky este prezentat în dubla sa ipostază, de artist şi arhitect. Instalaţia cuprinde o serie de citate din opere precedente – schiţe, planuri, desene şi exemple din celebra „arhitectură de hârtie”, toate reflectă varietatea operei sale şi permanenta tranziţie între artă şi arhitectură.

Foto: © Pez Hejduk

Mai multe detalii despre expoziţie şi arhitect găsiţi pe www.azw.at
SURSA: iglooblog