Patricia Teodorescu – Soloshow

Program Bucharest Art Weekend la StudioARTE
Ora: 14.00 – 20.00

Proiect realizat cu sprijinul AIURART (Aiurart Contemporary Art Space)

Soloshow PATRICIA TEODORESCU

Patricia Teodorescu a studiat la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, departamentul de sculptură, clasa profesor Napoleon Tiron. A expus la Muzeul Naţional de Artă Contemporană Bucureşti, România, la NGBK, Berlin, Germania, la Casino Luxemburg – Forum d’art contemporaine, Luxemburg, la Renaissance Society Chicago, SUA, la The Kitchen, NYC, SUA, la Centrul Contemporan de Artă Konkordia, Vršac, Serbia, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, Sibiu, România. A primit în 1997 bursa pentru sculptură a Uniunii Artiştilor Plastici din România, şi în 2005 premiul 1 oferit de Centrul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, România.

Studio ARTE este o galerie independentă coordonată de artista Patricia Teodorescu. Galeria este în același timp un spațiu expozițional și un loc al dialogului și al creației, un work in progress realizat cu participarea artiștilor, curatorilor, teoreticienilor și al consumatorilor de artă în general. Studio ARTE se regăsește conceptual în statementul lui Joseph Beuys, care declară în 1979 în Berlin:”Creativitatea nu e monopolul artiștilor. Acesta e lucrul crucial de care am ajuns să-mi dau seama, și acest concept mai larg de creativitate este conceptul meu despre artă. Cînd spun că oricine e artist, mă refer la faptul că fiecare își poate influența conținutul vieții sale într-un domeniu particular, fie pictură, muzică, inginerie, grija pentru bolnavi, economie sau altceva. In jurul nostru fundamentele vieții strigă pentru a fi create sau a li se da o formă. Dar ideea noastră despre cultură este restricționată sever deoarece noi întotdeauna am aplicat-o artei. Dilema muzeelor și a altor instituții culturale apare din faptul că cultura este un cîmp atît de izolat, iar arta este încă și mai izolată: un turn de fildeș în cîmpul culturii înconjurat mai întîi de întregul complex al culturii și educației, apoi de către media. … Conceptul nostru despre artă trebuie să fie universal și să aibă natura interdisciplinară a unei universități, trebuie să existe un nou department universitar cu un concept de artă și știință”

Str. Episcopiei, nr 2-4 (lîngă Ateneul Român), sect. 1, București
patricia_iteo@hotmail.com
http://www.arte.com.ro/

Ciprian Ciuclea – Interval deschis

Spațiul Aiurart | București, Lirei 21 | 26 iunie – 22 august 2014
Vernisaj: joi 26 iunie, ora 19.00
Curatoare: Adriana Oprea

Ciprian Ciuclea - Interval Deschis

Ciprian Ciuclea e un artist care cercetează relaţia dintre imagine şi senzorialitate. I love Bach (Galeria Calina, Timişoara, 2009) şi Descriptio (Muzeul Național Brukenthal, Sibiu, 2009) au fost două expoziţii personale importante care au dat coordonatele investigației lui, reluată la scară diferită şi cu aparent alte interese teoretice în expoziţii mai recente cum au fost The consequences of the object’s interpretation process on an objective look (Galeria Recycle Nest, Bucureşti, 2010) şi Erosion | After continental drift theory (Spaţiul Platforma, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Bucureşti, 2013). În ele, senzorialul artei este pus în scenă prin incursiuni în ştiinţă. Proiectele lui Ciprian Ciuclea sunt tehnologice, se sprijină pe aparatură ca personaj principal al expunerii şi pe noţiuni de matematică, fizică, optică și chimie.

Interval deschis se înscrie în această linie, recuperând o preocupare mai veche a artistului faţă de senzorialitatea înregistrării sunetului. Motiv pentru care Interval deschis este o elaborată instalaţie de sunet. Sprijinindu-se pe noţiunea algebrică binecunoscută (interval deschis sau închis), sunetul manipulat în spaţiul de expunere creează realitatea concretă a unei formule altfel abstracte. Ce înseamnă să produci şi să percepi un interval deschis prin unde sonore? Sunetul este mai întâi propagat şi înregistrat fizic prin imagine (prima parte a expunerii: instalaţie audio-video), ca apoi să devină protagonist de unul singur (a doua parte: instalaţie sonoră). Proiectul lui Ciprian Ciuclea propune un mediu imersiv, ambiental, difuz; o atmosferă conceptual-sonoră care reconfigurează datele fizice ale spaţiului și ale perceperii lui.
Ciprian Ciuclea este artist român stabilit în București. Este interesat de proiectele site-specific și se concentrează în principal pe aspectele conceptuale ale receptării. El dezvoltă instalații complexe, care implică lumina, sunetul și video. Temele explorate, folosindu-și de multe ori corpul ca pe un instrument, sunt legate de aspectele sociale ale comunicării și interpretării mesajelor, contemplare și supraveghere, puse în relație cu aspectele științifice ale existenței umane.

Adriana Oprea este critic și istoric de artă. Colaborează cu spații de artă, scrie cronici, curatoriază expoziții. În 2011, ea a semnat curatorial expoziția „Welcome to the Uncanny Valley ” (artiști: Zsolt Berszán, István Betuker, Veres Szabolcs) de la Galeria Bazis, în Fabrica de Pensule din Cluj, iar în 2012 a avut o intervenție documentară despre ficțiune și uitare în istoria artei în „Trecutul Perfect. Oferte efemere „, un proiect la Spațiul Platforma, Muzeul Național de Artă Contemporană din București. Adriana Oprea trăiește și lucrează în București.

Daniel Bălănescu – Traversare. Eu sunt sistemul

Avanpremieră expoziția „Traversare. Eu sunt sistemul”, semnată de Daniel Bălănescu.
Luni, 19 mai 2014, ora 19.00.

Spațiul de artă contemporană Aiurart
Curator: Dan Pleșa

Invitatie Avanpremiera expozitia _Traversare. Eu sunt sistemul_

Aceasta este prima expoziție personală în România, după 10 ani în care lucrările lui Daniel Bălănescu au fost admirate în galeriile din țară sporadic și doar în cadrul unor expozitii de grup.

Momentum 2

Spațiul Aiurart | București, Lirei 21
Marți, 13 mai 2014Momentum 2Artiști: Irina Botea, Michele Bressan, Irina Broboană, Cătălin Burcea, Mario Ionescu, Flavia Lupu, Delia Popa, Marilena Preda Sânc, Valeriu Șchiau, Roxana Trestioreanu, Mihai Zgondoiu. Invitată din Franța: Veronique Sapin.
Curatoare: Olivia Nițiș.
Coordonatoare de proiect: Oana Băluță și Olivia Nițiș.

Marți, 13 mai, între orele 19:00 – 22:00, Aiurart și Experimental Project vă invită la finisajul celui de-al doilea episod al proiectului MOMENTUM. În aceeasi seară vor fi prezentate producțiile video ale primului episod Momentum, din 2013, și un video al artistei Veronique Sapin, invitată specială din Franța.
MOMENTUM 2 propune variate moduri conceptuale și vizuale de abordare, de la soluții tranșante la variante subtile, de la pictură și desen la instalație și artă video, în jurul temei legate de violență și abuz asupra femeilor.

http://aiurart.ro/momentum-2-2/

MOOON: Seen from the Earth

Spațiul de artă contemporană Aiurart
22 ianuarie – 1 martie 2014

Artiști: Timon Botez, Mihail Coșulețu, Adina Mocanu, Sybille Neumeyer, Iulia Nistor, Philipp Schweiger. Curator: Simona Vilău

Cu sprijinul Forumului Cultural Austriac
Vernisaj: miercuri 22 ianuarie 2014, ora 19:00

Mooon-Afis-web

MOOON este un proiect artistic despre Lună și despre cum se vede ea de pe Pământ. Cu cât ficțiunea se leagă de lucrurile știute, palpabile, cu atât tinde să fie mai elucubrantă. Cu cât se leagă de lucrurile îndepărtate, străine, cu atât încearcă să ni le apropie. Artiștii se află în situația de a imagina aspecte despre Lună și de a cerceta prin intermediul experiențelor proprii sau ale altora. A vedea fără a atinge poate fi adesea înșelător, dar aici rezidă și provocarea acestui subiect care a fost abordat adesea în istoria artelor, de la Georges Méliès și debuturile cinematografiei până la expoziția A trip to the Moon, curată de Fabiola Iza la Proyectos Monclova din Mexico City, în vara lui 2013 sau recenta Republic of the Moon de la The Arts Catalyst, Londra (ianuarie 2014).

MOOON aduce împreună șase artiști din spații geografice diferite care sunt interesați de știință și ficțiune în demersurile lor artistice. Discursurile se situează la limita dintre realitate și ficțiune, dintre adevăr și fantezie și dintre palpabil și efemer. Proiectele, în majoritate site-specific, sunt bazate pe cercetarea și explorarea mai multor medii, ce se armonizează în moduri inedite în finalitatea proiectului. Expoziția este însoțită de publicația evenimentului în ediție limitată, intitulată The Mooon Journal, realizată de curatoarea expoziției împreună cu artiștii.

Program:

Miercuri, 22 ianuarie 2014, ora 19:00 – vernisaj

Sâmbătă, 25 ianuarie 2014, ora 16:00 – Sybille Neumeyer, Iulia Nistor – întâlnire cu publicul. Moderatoare: Simona Vilău, curatoare proiect (Mansarda Aiurart)

Sâmbătă, 15 februarie 2014, ora 16:00 – Adina Mocanu, Mihail Coșulețu- întâlnire cu publicul. Moderatoare: Simona Vilău, curatoare proiect (Mansarda Aiurart)

Timon Botez (n. 1973) este un artist româno-norvegian educat la Londra, care s-a mutat de la New York la Oslo, unde trăiește și lucrează în prezent. Prin cercetare pseudo-științifică, Timon Botez explorează tipologii comportamentale ascunse, detectate în împrejurimile sale. Arta sa se situează la intersecția dintre tehnologie și mecanică. În ultimii șase ani, a lucrat cu sunetul și sculptura în compoziții conceptuale și instalații orchestrale. Precum lumina, sunetul poate fi și el modelat și format. Artistul explorează spațiul din fața unei surse de sunet, filtrând și proiectând aerul care circulă ca și cum ar sculpta undele sonore. Mai multe detalii la http://www.botezco.com/.

Mihail Coșulețu (n. 1982) trăiește și lucrează la București. Pictor ca formație și ca preocupare majoritară, Mihail Coșulețu lucrează și imagine digitală sau animație. Explorează geometrii fundamentale și creează lumi paralele din multiplicarea unei prisme sau a unui cub. Picturile sale în ulei, de mari dimensiuni, investighează arhitectura imaginară a unor orașe posibile. Activitatea sa de autor de grafică și ilustrație este vizibilă în câteva apariții remarcabile ale editurii Humanitas din ultimii ani (cărți audio sau tipărite). Pentru Mooon realizează o construcție site-specific. Mai multe detalii la http://cosuletupainting.blogspot.ro/.

Adina Mocanu (n. 1990) trăiește și lucrează la București. Este autoare de instalație, performance, fotografie, video și desen, iar printre proiectele sale se numără și colaborarea cu Alexandra Sandu, cu care a realizat experimente comune în ultimii ani. Lucrările sale, adesea analitice și exacte, investighează cu tenacitate limitele, cercetează “delimitarea” ca mod de construcție a universului. Pentru Mooon a realizat o lucrare in situ, în spațiul Aiurart.

Sybille Neumeyer (n. 1982) trăiește și lucrează la Berching, Germania. Este autoare de design, video, fotografie, instalație și desen. Printre proiecte și rezidențe menționăm stagiul de la Schloss Solitude (2011-12), Muzeul de Artă Contemporană din Zagreb (2012-13) sau ARCUS Project, Moriya, Japonia (2013). Arta se se concentrează asupra fenomenelor și structurilor din cultură și natură pe care le translează în instalații, video sau lucrări pe hârtie, prin repetiție, arhivare și colectare/colecționare. Folosește imagini și practici științifice sau materii naturale ca surse de inspirație. Mai multe detalii la http://www.sybilleneumeyer.com.

Iulia Nistor (n. 1985) trăiește și lucrează la Nurenberg, Germania. Este autoare de pictură, fotografie, desen și instalație și doctorandă în filosofie la Universitatea din Regensburg. Arta sa investighează stimulii și suprapunerile memoriei și aplică necesarul filtru subiectiv peste imagini ambigue, aparent statice, surprinse în diverse locuri, cu cadraje inedite. Iulia Nistor folosește tehnologia contemporană  și o asociază intuiției și fluidității unui discurs artistic profund filosofic. Mooon este cea de-a treia sa participare într-o expoziție la București.

Philipp Schweiger (n. 1971) trăiește și lucrează la Viena. Este autor de pictură, desen și sculptură, absolvent al Școlii de la Dusseldorf în 1997. Imaginile sale sunt poetice și denotative, artistul surprinzând momente senzaționale ale unei aparente tăceri. Imobilitatea picturii contrastează cu explozia, fluxul  sau energia din subiectul imaginii. Pentru Mooon a realizat două lucrări pe pânză cu Luna. Mai multe detalii la http://www.philippschweiger.com.

Facebook event: https://www.facebook.com/events/622846494417588/