A murit Adriana Jebeleanu

Artista Ariana Jebeleanu s-a stins din viața în SUA, la numai 35 de ani.

Adriana Jebeleanu (1975 – 2011) a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, la clasa profesorului Victor Ciato. A creat la Cluj şi Modena, Italia.
Debutul expoziţional al artistei datează din perioada formaţiei sale universitare, când a participat la o serie de manifestări studenteşti de anvergură, organizate la Timişoara şi Cluj-Napoca.

După câţiva ani de activitate de art director în publicitate, Adriana Jebeleanu s-a concentrat asupra picturii, domeniu în care a realizat performanţe notabile, evidenţiate prin participarea sa în expoziţii colective şi personale din România şi Italia. A expus la Muzeul de Artă din Cluj, la Galeria 42 din Modena, la Galerie Binz & Kraemer din Köln (DE) şi la KABE Contemporary din Miami (US).
Abordând o temă dramatică, de mare actualitate în lume, dintr-o perspectivă personală, impregnată de un feminism subtil autoironic, Adriana Jebeleanu supune motivele obsedante ale acestei perioade a creaţiei sale, cum ar fi de exemplu vehicole grele, tancuri, avioane, elicoptere şi vapoare, unei trăiri de impresionantă forţă şi vigoare. Formele puternice, monumentale, sunt construite cu o mare libertate a gestului prin intermediul desenului impetuos şi al culorilor intense.

Apariţia artistei într-un catalog (cu 32 de pictori români), editat acum câţiva ani, a fost momentul lansării artistice pe plan internaţional. Adriana Jebeleanu este interesată de demitizare. Inamicul ei este consumismul, reprezentat de imaginile iconice care însoţesc discursul mediatic. Noile lucrări se înscriu într-o linie de forţă, cu unele reflexe iconoclaste. Concesia sau duioşia sunt excluse din pattern-ul său compoziţional. Într-o societate „dogeatdog”, în care ura naşte mai multă ură, iar violenţa fierbe adesea sub aspectul celor mai mărunte întâmplări cotidiene, artista îşi propune prin folosirea imaginilor să scoată în evidenţă latura obscură a persoanlităţii, o latură latentă, dar, în acelaşi timp, violentă, ascunsă într-un ambalaj civilizat, popular şi public.

România la Preview Berlin

The Emerging Art Fair 2011

Perioada: 9-11 septembrie 2011.
Locaţie: Flughafen Tempelhof, Hangar2, Columbiadamm 10, 12101 Berlin

Galeria Anca Poteraşu
Artişti: Lea Rasovszky, Dan Raul Pintea, Zoltan Bela şi Adriana Jebeleanu.
Curator: Anca Poteraşu.
Vector
Artişti: Dan Acostioaei, Andrea Hajtajer, Dumitru Oboroc şi Bogdan Teodorescu.
Curator: Cătălin Gheorghe.

România se va afla anul acesta la cea de-a șasea participare la târgul de artă Preview Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente artistice din Europa, dedicat promovării galeriilor și artiștilor tineri. Evenimentul va avea loc în perioada 9-11 septembrie 2011, într-un spațiu neconvențional: o hală din fostul aeroport Tempelhof.

Cea care va reprezenta România și artiștii români la ediția de anul acesta este Anca Poterașu. Pasionată de artă contemporană, aceasta a inițiat în 2009 proiectul spațiului alternativ Little Yellow Studio, aducând o notă personală expozițiilor de grup și tematice, a performance-urilor, întâlnirilor și discuțiilor interactive. În 2011, proiectul a trecut de la stadiul de studio la cel de galerie.
Galeria Anca Poteraşu
este un spaţiu dedicat artei contemporane, care sprijină arta românească contemporană și reprezintă atât artiști consacrați, precum și tineri artiști pe care își propune să îi introducă în circuitul artei internaționale.
„Participarea la Preview Berlin este o mare bucurie pentru mine. Este o concretizare a muncii noastre de până acum, care începe să dea rezultate vizibile. Vom expune pictură, desen și instalație. Mizăm pe două nume deja consacrate – Zoltan Bela și Adriana Jebeleanu și pe doi artişti tineri: Lea Rasovski și Dan Pintea”,
spune Anca Poterașu, curator și manager al Galeriei Anca Poterașu.

Zoltan Bela și Adriana Jebeleanu sunt cei care vor expune pictură. Zoltan Bela a avut mai multe expoziții în țară și în stăinătate, din care amintim „Self Reflecting 30”, la Galeria Point Contemporary București (RO), „Bucharest Transition Icons”, la galeria Carini&Donatini (IT), dar și expoziții de grup precum „I Am a Romanian: The Bucharest Tel-Aviv Route” (IL), „Out of Sacred”, Arrezo, Italia sau „The Berlin Wall”, la Galeria Promenade din Vlore (AL).

Adriana Jebeleanu născută la Cluj a expus la Galeria de Artă a Muzeului Naţional Brukenthal, Muzeul de Artă din Cluj, Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) Galeria 42 din Mondena, Galeria Binz&Kraemer din Koln (DE), KABE Contemporary din Miami (SUA) și la Anca Poterașu Gallery.

Lea Rasovsky va expune o serie din desenele proiectului „Mentors”. La doar 25 de ani, Lea a expus  la Galeria Anaid (RO), la Alert Studio (RO), Atelier 35 (RO) , LC Foundation( RO), Alert Studio, Little Yellow Studio (RO) şi a participat la cea de-a XIII-a ediție a Bienalei Tinerilor Artişti din Europa şi zona Mediterana, în Italia.

Dan Raul Pintea va participa cu instalația „Mindstream”. A avut  până acum mai multe participări la bienale și festivaluri internaționale precum Festivalul Internațional de Artă Grafică din Cluj sau Bienala Internațională de Gravură din Cinquieme, (BEL), „Zacusca Urban Arts”. A expus la Galeria Ivan instalația „Habitat/reconstrucția unei camere de lucru”, curator Ștefan Tiron, la Galeria 26 , curator Adrian Bojenoiu. O altă contribuție importantă a avut-o în proiectul „The Book of George, Compendium of Romanian Comic Art”, 2011.

Anca Poterașu Gallery este o galerie de artă dedicată artei contemporane, ce își propune să susțină și să promoveze inițiativele artistice și proiectele curatorilor români. Anca Poterașu Gallery susține atât artiștii consacrați, cât și tinerele talente, pe care își propune să le promoveze în afara spațiului românesc.

Vector – studioul de practici şi dezbateri artistice prezintă:

Critical Alienated Works

Vector – studioul de practici şi dezbateri artistice” este platforma educaţională de cercetare critică şi producţie artistică a Asociaţiei Vector din Iaşi, activată în colaborare cu Centrul de Cercetare „Estetică şi Creaţie Artistică” al Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi.

Concept: Lucrările artiştilor sunt prezentate în formatul unei expoziţii-concept care explorează tema „procesului muncii” materiale şi imateriale influenţate de contextul periferic, însă internaţionalizat, în care sunt produse lucrările.
Munca artistului produce nu doar un obiect material perceput vizual, ci şi un conţinut informaţional perceput reflexiv. Ce anume dă valoare de piaţă unei lucrări artistice? Calităţile estetice ale obiectului-marfă, care provoacă judecata de gust, sau proprietăţile semantice ale mesajului lucrării-reflexie, care informează opinia publicului?
Interesul critic al artiştilor se poate confrunta cu aşteptările estetice ale publicului, ceea ce ar instiga condiţia unei alienări reciproce. În producerea acestei crize de situare şi de comunicare se crează şansa unei analize relaţionale. Ca atare, conceptul expoziţiei se bazează pe un schimb încrucişat de afecte şi de idei (vizate sunt şi mecanismele valorizării şi ideologia comercialismului) cu publicul unui târg de artă.


Lucrarea lui Dan Acostioaei, o aplicaţie a formelor activiste de teatru invizibil şi teatru forum ale lui Augusto Boal, propune vizionarea într-o instalaţie a călătoriilor imaginare ale unei delegaţii de străini în două psihogeografii diferite. Andrea Hajtajer vorbeşte despre dificultăţile de a produce o lucrare, expunând scenariul unui video-eseu întrerupt de condiţii care problematizează funcţionarea artei în parametri independenţi de publicul ei. Fotobiografiile lui Dumitru Oboroc destructurează contradicţii sociale prin abstractizarea lumii alienate în care decuparea imaginii vorbeşte despre politica identităţii artistului. Bogdan Teodorescu abordează parodic iconuri ale societăţii informaţionale contemporane, reprezentându-le contradictoriu într-unul din materialele artefactuale ale sculpturii şi în mediul fotografiei conceptuale.

Lucrări: 1. Dan Acostioaei Alien Ties, instalaţie, video HD, Blu-Ray, 2 canale, 2 monitoare TV HD, obiecte. Lucrarea a fost produsă în cadrul programului Fostering Artistic Practices, sprijinit financiar şi logistic de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia.

2. Andrea Hajtajer: Ophelius … in the making, instalaţie, autocolant pe perete, video pe mini-DVD player cu ecran încorporat.

3. Dumitru Oboroc Reims 2010, serie de 10 fotografii alb-negru, 40cm x 30cm.

4. Bogdan Teodorescu The Power is in My Hand, instalaţie, 3 fotografii (90cm x 60cm) şi 3 obiecte pe poliţe.

Cătălin Gheorghe este curator, critic de artă şi editor; lector univ. dr. în Estetica artelor vizuale şi Studii vizuale la Facultatea de Arte Vizuale şi Design (catedra de Istoria şi teoria artei) Iaşi; coordonator al platformei Vector – studio de practici şi dezbateri artistice, o platformă educaţională pentru cercetare critică şi producţie artistică a Asociaţiei Vector, activată în colaborare cu Centrul de Cercetare al Facultăţii de Arte din Iaşi; editor coordonator al publicaţiei Vector – cercetare critică în context, o platformă pentru practici, teoria, critica şi cercetarea în arta şi cultura contemporană.

Anul acesta, Preview Berlin va găzdui 58 de expozanți din 14 țări și va expune un total de peste 200 de lucrări. Anul trecut, târgul a stabilit un record al numărului de vizitatori care a depășit 12 000 în doar două zile.
Preview Berlin este un târg de artă contemporană desfășurat în Berlin. Prima ediție a avut loc în 2005 și de atunci a devenit cel mai important eveniment de artă al capitalei germane, precum și un important eveniment artistic la nivel European.  Preview Berlin este organizat de către Kristian Jarmuschek, Rüdiger Lange și artistul Ralf Schmitt.
SURSA: Hipmag.ro, ICR.

Adriana Jebeleanu & Jana Kuznetsov

Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal
(Sibiu, str. Tribunei, nr. 6)
prezintă:

Jana Kuznetsov / In a Mirror Invisible – Baddy’s Paradise

Perioada: 6 mai – 10 iunie 2011.
Vernisaj: 6 mai, orele 17.30.

Prin discursul artistic care se adresează mai multor niveluri ale realităţii, cu accent major pe relaţia cu publicul şi contextul socio-politic, Jana Kuznetsov problematizează statutul actual al artei produse în sud-estul Europei, redusă de multe ori, dintr-o comoditate conceptuală, la fetişismul postcomunist şi masochismul pieţei de artă.
În ultimii ani, artista şi-a creat o serie de identităţi – ziarista Jana Kuznetsov, curatorul Jana Kuznetsov, diva Jana Kuznetsov, artistul necunoscut Jana Kuznetsov – personaje care aveau misiuni artistice clare, prestabilite, ţintind mereu la triumful artei angajate şi autentice, departe de mecanismele ascunse de putere şi de strategiile de promovare.

Baddy Dolly Jane, unul dintre alter-ego-urile artistei, se prezintă ca fiind cea mai cunoscută artistă contemporană, câştigătoare a numeroase premii şi concursuri de artă, cu vânzări record la licitaţii, reprezentată în colecţiile marilor muzee. Baddy Dolly Jane este radicală, activistă, incoruptibilă, devenind de multe ori distructivă în demonstraţiile sale. Pentru Baddy Dolly Jane, anarhia nu este un concept teoretic, este o realitate. Baddy Dolly Jane intervine neaşteptat atunci când într-un context artistic stabil şi profesionist apare un derapaj de expresie sau de interpretare.
Pentru a dezbate regulile artei într-un mediu pozitiv şi plin de inspiraţie, Jana Kuznetsov a înscenat pentru Baddy Dolly Jane un spaţiu primordial de creaţie, reflecţie şi decizie, o grădină a paradisului compusă după regulile peisajelor arcadiene. În acest cadru vor fi prezentate documentaţiile unor performance-uri ale artistei, alături de arhiva personală de fotografie a lui Baddy Dolly Jane.
Performance-ul susţinut de Baddy Dolly Jane în deschiderea expoziţiei va testa capacitatea de reacţie şi de decizie a publicului, cu scopul de a-i deconstrui, chiar şi într-o mică măsură, obiceiurile vizuale.
Jana Kuznetsov
(n. 1987, Moscova). Trăieşte şi lucrează la Stuttgart (DE) şi la Londra (GB). Jana Kuznetsov a absolvit în 2008 Academia de Artă din Viena (AT), fiind studentă în clasele profesorilor Daniel Richter şi Harun Farocki. Lucrările sale au fost prezentate în special în Germania, la Bahnwärterhaus/Villa Merkel, Esslingen, la Galeria de Stat din Stuttgart sau la Academie der Künste din Berlin.
Proiectul este susţinut de ifa Stuttgart.

 Adriana Jebeleanu / The Outer Body

Perioada: 6 – 22 mai 2011.
Vernisaj: 6 mai, orele 17.00.

Antrenată ca pictor, Adriana Jebeleanu propune, într-un context post-grunge, un discurs extra-pictural. Pictura devine doar un mijloc. O reducţie radicală impune o obiectivitate optică, atât pentru corporalitatea, cât şi pentru arta ei.
Adriana Jebeleanu se foloseşte de propriul corp ca subiect, obiect şi mediu, îşi explorează limitele şi transformă emoţional amintirile din copilărie, schiţele violente, visele, elementarul. Arta, astfel produsă, stă sub semnul inspiraţiei. Proclamarea instinctului devine realitate adevărată. Subiectul fiecărei lucrări devine un concret maxim al corporalităţii ei. Desprinderea se face prin joc, prin semn. Alte metode, şi mai ales o altă formalitate pentru a lăsa istoria şi memoria în offside.

În Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal, pe lângă o selecţie de lucrări mai vechi, artista va prezenta două filme noi: The 9th Cromozome, un interviu despre genetică şi feminitate cu prof. Sue Povey de la University College din Londra şi Portretul unui om de ştiinţă, un video poetic, auto-reflexiv inspirat de viaţa tatălui ei. În performance-ul din deschiderea expoziţiei, Adriana Jebeleanu îşi va induce starea de somn, în care va rămâne timp de trei zile. Interesul artistei este de a dezvălui conţinutul performance-ului în imagine, limbaj, gest şi obiect. Tematizarea şi produsul demersului artistic devin posibilităţi pentru prezentarea şi mijlocirea istoriei, memoriei, corpului.

Adriana Jebeleanu (n. 1975, Cluj-Napoca) a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, la clasa profesorului Victor Ciato. Trăieşte şi lucrează la Cluj şi Modena, Italia.
Debutul expoziţional al artistei datează din perioada formaţiei sale universitare, când a participat la o serie de manifestări studenteşti de anvergură, organizate la Timişoara şi Cluj-Napoca.
După câţiva ani de activitate de art director în publicitate, Adriana Jeneleanu s-a concentrat asupra picturii, domeniu în care a realizat performanţe notabile, evidenţiate prin participarea sa în expoziţii colective şi personale din România şi Italia. A expus la Muzeul de Artă din Cluj, la Galeria 42 din Modena, la Galerie Binz & Kraemer din Köln (DE) şi la KABE Contemporary din Miami (US). Artista este reprezentată de Galeria Anca Poteraşu din Bucureşti.

Abordând o temă dramatică, de mare actualitate în lume, dintr-o perspectivă personală, impregnată de un feminism subtil autoironic, Adriana Jebeleanu supune motivele obsedante ale acestei perioade a creaţiei sale, cum ar fi de exemplu vehicole grele, tancuri, avioane, elicoptere şi vapoare, unei trăiri de impresionantă forţă şi vigoare. Formele puternice, monumentale, sunt construite cu o mare libertate a gestului prin intermediul desenului impetuos şi al culorilor intense.
Apariţia artistei într-un catalog (cu 32 de pictori români), pe care l-a editat acum câţiva ani, a fost momentul lansării artistice pe plan internaţional. Adriana Jebeleanu este interesată de demitizare. Inamicul ei este consumismul, reprezentat de imaginile iconice care însoţesc discursul mediatic. Noile lucrări se înscriu într-o linie de forţă, cu unele reflexe iconoclaste. Concesia sau duioşia sunt excluse din pattern-ul său compoziţional. Într-o societate „dogeatdog”, în care ura naşte mai multă ură, iar violenţa fierbe adesea sub aspectul celor mai mărunte întâmplări cotidiene, artista îşi propune prin folosirea imaginilor să scoată în evidenţă latura obscură a persoanlităţii, o latură latentă, dar, în acelaşi timp, violentă, ascunsă într-un ambalaj civilizat, popular şi public.