Noua galerie a liceului de artă devine cunoscută prin intermediul Atelierului de fotografie

06Note fotograficeAstăzi, 8 aprilie 2015, în Galeria Liceului de Artă „Sigismund Toduță” din Deva a avut loc vernisajul expoziției de fotografie intitulată „Note fotografice”,  eveniment care a adunat pe simeză 25 de fotografi, deja cunoscuți la nivel județean și național pentru activitatea lor artistică. Acțiunea este realizată de Atelierul de fotografie, fiind inclusă în programul „Școala altfel” prin deviza: „Să știi mai multe, să fii mai bun!”.

08Note fotografice09Note fotograficeÎntr-un cadru festiv, noua galerie din peisajul artistic devean devine punct de atracție pentru iubitorii de artă.  „Note fotografice” este o pagină din ceea ce înseamnă fotografia în județul Hunedoara, atât pentru cei care o fac, cât și pentru cei ce o admiră. Fotografia posedă, ca și celelalte arte, o atitudine estetică, având cea mai rafinată materie primă – lumina. Nu întâmplător, în săptămâna care precede Sărbătorile Pascale,  25 de fotografi hunedoreni oferă publicului din Deva această surpriză expozițională. În ciuda diferențelor stilistice și de abordare, expoziția este unitară, impresionând prin sensuri, compoziție, frumusețe plastică, spontaneitate și, nu în ultimul rând, poezie. Fotograful traduce elemente abstracte precum idei, stări de spirit sau simțăminte.

05Note fotografice04Note fotograficeLiceul de arte, ca instituție, contribuie, prin proiectele expoziționale, la o mai bună conștientizare a artelor în rândul societății civile. „Note fotografice”, ca expoziție, în ansamblul ei, este un mod de exprimare și aplecare spre artă, mijloc de expresie plastică care vorbește despre magia de a ne asuma traducerea vieții prin intermediul imaginii, depășind simpla compunere a limbajului plastic. Dialogul dintre natura umană și lumea artificială capătă, în cadrul acestui proiect adus în fața publicului, valențe coerente ca sumă a unor atitudini experimentale.

03Note fotografice07Note fotograficeExpun: Alina Teleman, Miruna Diomeda Chirica, Daniel Ştefan Bocşe, Gabriel Duma, Daniel Dobruţchi, Adriana Gheară, Ana Iancu, Marius Isfan, Nicu Jianu, Daniel Muntean, Nicolae Lucian Murărescu, Ovidiu Munteanu, Ovidiu Manoilescu, Mihai Panaitescu, Alexandru Popa, Horea Preja, Ovidiu Raţiu, Grigore Roibu, Andrei Rosetti, Adrian Sopincean, Iulian Solda, Cosmin Ovidiu Stan, Adrian Stoica, Kalman Sztrharszky, Remus Suciu.
Curatori: Grigore Roibu, Andrei Rosetti și Iulian Solda.

02Note fotograficeProiectul Atelierul de fotografie a fost inițiat, în anul 2014, de profesorii Grigore Roibu, Andrei Rosetti şi Iulian Solda, cu scopul educaţiei în domeniul imaginii artistice, în general, şi al fotografiei în special. În perioada 6 – 10 aprilie 2015, Atelierul de fotografie a propus elevilor din Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”,  în cadrul săptămânii „Şcoala altfel”, o serie de cursuri teoretice, activități practice și proiectul expozițional „Note fotografice ”. Mulțumim celor care și-au făcut timp pentru a asista la acțiunile noastre, precum și artiștilor fotografi care au participat cu lucrări în cadrul expoziției.

Proiectul nostru din cadrul liceului continuă mâine cu o ieșire în aer liber, în parcul Dendrologic din Simeria, unde vom face fotografii, crochiuri și schițe în peisaj.

Mai multe imagini de pe tot parcursul proiectului AF de la Liceul de Arte din Deva găsiți pe facebook: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.337472439795137.1073741876.163419813867068&type=1

Note fotografice. 25 de fotografi hunedoreni

Galeria Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva
Vernisaj 8 aprilie 2015, ora 14.00.

Note fotografice-afis av21În Săptămâna Patimilor, 25 de fotografi hunedoreni, la invitația Atelierului de fotografie, au pregătit o expoziție care urmează a fi deschisă în cadrul programului Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun! Miercuri, 8 aprilie 2015, la ora 14.00, vă invităm în Galeria Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva (str. Titu Maiorescu, în curtea fostului liceu Traian) pentru a vernisa expoziția intitulată „Note fotografice”.

Fotografia posedă, că și celelalte arte, o atitudine estetică, având ca materie primă lumina. Nu întâmplător propunem publicului și elevilor, în această săptămână care precede Sărbătorile Pascale, lucrările unor fotografi cunoscuți, cărora li s-au alăturat, de această dată, profesori din cadrul liceului de arte devean.

Expun: Alina TELEMAN, Miruna Diomeda CHIRICA, Daniel Ştefan BOCŞE, Gabriel DUMA, Daniel DORBRUŢCHI, Adriana GHEARĂ, Ana IANCU, Marius ISFAN, Nicu JIANU, Daniel MUNTEAN, Nicolae Lucian MURĂRESCU, Ovidiu MUNTEANU, Ovidiu MANOILESCU, Mihai PANAITESCU, Alexandru POPA, Horea PREJA, Ovidiu RAŢIU, Grigore ROIBU, Andrei ROSETTI, Adrian SOPINCEAN, Iulian SOLDA, Cosmin Ovidiu STAN, Adrian STOICA, Kalman SZTRHARSZKY, Remus SUCIU.
Curatori: Grigore ROIBU, Andrei ROSETTI și Iulian SOLDA.

Noua galerie de arte din orașul Deva, aparținând Liceului de Arte, se alătură, astfel, unui program expozițional care prezintă o serie de expoziții ce au devenit emblematice pentru agenda culturală a județului.

În 2013 am demarat un proiect expozițional intitulat „Sentimente ilustrate”, eveniment care a adunat pe simeză 35 de lucrări aparținând fotografilor hunedoreni. Anul trecut, expoziția intitulată „ÎnSEMNE fotografice” a devenit reper cultural-artistic, adunând pe simeză un număr impresionant de fotografi, 65 de fotografi au răspuns invitației noastre. „Note fotografice” vine să completeze acest program expozițional propunând publicului o „frântură” din munca artistică și de „laborator” în care sunt implicați fotografii hunedoreni, înlesnind prin intermediul acestor evenimente schimbul de experienţă artistică și relațiile interumane.

Expoziția poate fi vizitată până în data de 30 aprilie 2015.
Pentru programări sunați la numărul de telefon 0723. 987615

Evenimentul îl găsiți pe facebook:  https://www.facebook.com/events/745121705606426/

Atelierul de fotografie / iunie

Ediția a VI-a
Colegiul Național „Decebal” Deva
Marți, 17 iunie 2014, ora 17.00.

AF av21Atelierul de fotografie (AF), ajuns la ce-a de șasea întâlnire, a devenit un loc de discuție pentru fotografii din județul Hunedoara. Ediția lunii iunie, care va avea loc marți, 17 iunie, ora 17.00, în Sala Studio, este una specială. A venit vremea să inversăm rolurile. În această ediție 6 participanți la seminariile AF vor prezenta 5 proiecte. Este un pas de a face cunoscute publicului câteva dintre proiectele fotografice a colegilor noștri.
Miza atelierului de fotografie a fost înțelegerea faptului că o cameră de fotografiat nu are nimic de a face cu obținerea calității compoziționale a fotografiilor. Practica este cea mai importantă. Prezentarea acestor proiecte, unele gândite de multă vreme, vin să demonstreze faptul că este mai importantă o investiție în noi, în cunoștințele pe care le deținem și nu neapărat în echipament.

Cele cinci proiecte prezentate la AF6 sunt:

Cosmin Ovidiu Stan – Fotografierea peisajului montan

ovidiu

Cosmin Ovidiu Stan este pasionat de fotografie și călătoriile la munte. Cosmin ne va vorbi despre cum alege el momentele decisive în realizarea fotografiilor definitorii în peisajul montan, folosind fenomenele meteorologice, uneori extreme, pentru a obține imagini expresive.

Mădălina Găceanu – Călătoria în detalii

Gaceanu

Mădălina Găceanu a terminat clasa a XII-a din Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva. A participat la concursuri de fotografie unde a obținut diverse premii. A călătorit în Olanda și a fost impresionată de Praga, capitala Cehiei. Față de alți fotografi, ea este atrasă în surpriderea detaliilor pe lângă care trecem, de cele mai multe ori, nepăsători.

Ovidiu Manoilescu – Fotograf în Parcul Dendrologic Simeria

Ovidiu ManoilescuLa inițiativa lui Ovidiu Manoilescu, un fotograf cu experiență, a început un proiect de promovare a Parcului Dendrologic Simeria. În fiecare săptămână, un grup de fotografi, iubitori de natură, se plimbă pe aleile parcului și fotografiază frumusețea naturii în continua sa evoluție de-a lungul celor 4 anotimpuri. Ovidiu Manoilescu a strâns, doar anul acesta, sute de fotografii. În jurul proiectului său s-a format un nucleu de oameni care vin la „plimbarea de duminică”. Din ianuarie 2013 această plimbare de duminică a devenit o tradiție. Despre poveștile și lumea pe care o descoperă cu ocazia fiecărei noi întâlniri în Parcul Dendrologic Simeria vom afla, însă, mai multe, de la Ovidiu Manoilescu.

Adriana Gheara și Gabriel Duma – Povești din NepalAdriana -GabiAdriana Gheară și Gabriel Duma sunt profesori în cadrul Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva, ea de fiind arhitectă iar el profesor de Educație fizică și sport. Anul trecut, în cadrul proiectului intitulat „Școala fără frontiere”, timp de o lună, ei au călătorit prin satele din Nepal. Zona turistică aflată în inima munților Himalaya este spectaculoasă. Nepalul este țara situată la cea mai mare altitudine și înghesuită între doi giganți: China, la nord și, în sud, India. Drumurile și infrastructura sunt slab dezvoltate dar Nepalul este un stat cu un potențial turistic ridicat prin templele de pe Valea Kathmandu și crestele munților Himalaya.

Jesica Brenda Codină – 365 în construcție

jesicaJesica Brenda Codină este elevă în clasa a XI-a a Colegiului Național „Decebal” Deva. Timp de un an ea și-a propus să realizeze un jurnal fotografic care înclude o fotografie pe zi. Proiectul, extrem de interesant din punctul nostru de vedere, surprinde, în principal, portrete și a ajuns în cea de-a 160-a zi a desfășurării lui. Despre aceasta serie de imagini și cum evoluează proiectul fotografic ne va vorbi Jesica.

Atelierul de fotografie este deschis tuturor celor pasionați de imagine, artă și fotografie. Intrarea este liberă. Vă așteptăm pentru o seară de discuții, proiecții și multe fotografii. Vă rugăm să folosiți intrarea de pe strada Andrei Șaguna.