BataEND

BataENDVineri, 11 martie 2016, la ora 18.00 în Galeria de artă Forma a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Deva, va avea loc, în prezenţa curatorului Adrian Sandu (Arad) şi a altor artişti invitaţi din Timişoara și Deva, vernisajul expoziţiei BataEND.

Tabăra de pictură de la Bata a debutat în 2008 profilându-se apoi ca eveniment anual la care au participat peste 40 de artişti, nume de marcă în artele vizuale din România şi nu numai. Devenit cu anii unul dintre cele mai importante simpozioane de artă organizate în vestul ţării, evenimentul de la Bata a generat o colecţie gestionată în prezent de Centrul Cultural Judeţean Arad, susţinătorul celor 8 ediţii. Colecţia a fost deja accesibilă publicului în expoziţii susţinute în mai multe localităţi din ţară. Muzeul de Artă din Arad a prezentat an de an iubitorilor de artă din vestul ţării fondul de lucrări de pictură, fotografie, grafică ş.a.m.d. ce au îmbogăţit cu fiece nouă ediţie colecţia Bata.

Dincolo de aceste urme ale întâlnirilor din localitatea situată la jumătatea drumului dinspre Deva spre Arad, în Bata s-au legat prietenii într-un cadru uman şi natural aparte. Mărturie stă expoziţia de faţă ce nu îşi propune în primul rând evocarea unui loc. Este adevărat, BataEND semnalează azi la Deva şi finalul unui proiect ce a însumat 8 întâlniri în campusul de pe malul stâng al Mureşului. Nu vom insista însă pe nu secvenţele filmului nostru, altminteri admirabil. Punctăm astăzi printr-o selecţie de lucrări şi un şir lung de nume – ca în genericul de final al unui western – emoţia melancolică a unui final şi, mai ales, o echipă.

Andrei Rosetti
Deva, 04.03.2016

Atelierul lui Adrian Sandu s-a mutat în incinta unei galerii

10Adi SanduAdrian Sandu nu face nimic din ceea ce se obișnuieşte atunci când vine vorba despre o expoziţie. Acest running space, work in progress, instalaţie – sau orice altceva – este mai degrabă pentru el o mişcare, în primă fază pe orizontală, între birou-studio-atelier şi încăperea destinată. Punctul terminus al acţiunii îl reprezintă recrearea fostului spaţiu de lucru într-o locaţie nouă. Remodelarea spaţiului de lucru autentic presupune spontaneitate, lipsa teatralului şi căutarea firescului de fiecare zi. (aradculture.ro).

2Adi Sandu„Aş vrea să pot fi în altă parte” este un asemenea proiect inedit a cărui vernisarea a avut loc vineri, în sala 24 aprilie, în Sala Ovidiu Maitec din Arad. Expoziția poate fi vizitată timp o lună.

9Adi Sandu

Adrian Sandu s-a născut pe 17 septembrie 1968 la Arad. A urmat, între anii 2005 – 2006, cursurile Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte – Secția grafică, după care a făcut, în anul 2011, un master în grafică, fiind, în prezent, Doctor în Arte. Este membru al următoarelor organizațiilor artistice: UAP (din 1997), A.I.A.P. Paris (2001) și Kinema Ikon group (2000).

 Adrian Sandu: Mi-am ales „grup ţintă” publicul larg

7Adi Sandu

Andrei Rosetti: Adrian Sandu, atelierul tău funcţionează, începând de vineri 24 aprilie la o nouă adresă. Poţi să ne spui ce s-a întâmplat şi de unde a pornit proiectul acesta?

Adrian Sandu: Da. 🙂 Totul a început în atelierul/birou pe care îl ocup în cadrul Secţiei de Artă a Complexului Muzeal din Arad, acum câţiva ani, când unii prieteni şi colegi mi-au vizitat atelierul şi s-au arătat tot timpul încântaţi de ceea ce vedeau. În timp ideea a prins contur. (Impulsionat fiind şi de Diana Marincu. Ea mi-a sugerat expunerea unui atelier în incinta unei galerii de artă). Astăzi, proiectul s-a concretizat şi este pus în operă în Sala „Ovidiu Maitec” a Muzeului de Artă din Arad, cum ne place să o numim.

13Adi Sandu

– Ce poate vedea publicul care trece pragul atelierului, mutat pentru o lună în această sală?

– Am gândit aceast proiect sub forma unei instalaţii de proporţii, care să conţină un material cât mai divers din ultima perioadă de creaţie. Divers, deoarece eu la origine sunt grafician (gravor), şi, deşi nu consider că am trădat profesia, în timp am avut curiozitatea să-mi diversific aria preocupărilor şi în sfera picturii. Cu alte cuvinte materialul conţinut în acest work in progress îl reprezintă: colajul, grafica, gravura, pictura, obiectul expuse împreună sau doar stocate. De fapt am încercat realcătuirea spaţiului meu de lucru care să debordeze acel aer/atmosfera proprie atelierului. Motivul? Consider că omul de rând nu are prea des ocazia să intre în contact direct cu acel spaţiu special în care un artist activează, acesta fiind de regulă frecventat de catre colegi de breaslă, critici sau colecţionari. Pornind de la această idee, mi-am ales un „grup ţintă” din rândul publicului larg şi mi-am deschis larg porţile atelierului.

3Adi Sandu

– Vei lucra realmente în perioada următoare în muzeu? Cu public? Putem să îţi facem o vizită?

– Da, acest spaţiu nou creat, nu l-am gândit inert, doar expus şi gata, ci ca pe unul real, viu în care să lucrez efectiv. Deşi sunt uneori „conturbat” de grupuri de elevi sau studenţi pot lucra expus foarte bine, şi bineînţeles astept cu bucurie pe oricine doreşte să calce pragul atelierului.

– Te-ai format ca grafician. Am văzut că încerci diverse medii de exprimare şi tehnici variate. Tehnici consacrate din domeniul graficii, tehnici mixte… mai nou te preocupă pictura în ulei. Cum a fost (re)întâlnirea cu acest univers? De ce pictura în ulei?

– Fără falsă modestie, cred că graficienii sunt o categorie de artişti mai speciali, deoarece sunt cei mai predispuşi înspre improvizaţie şi experiment, poate, astfel, am fost la rândul meu tentat tot timpul de tehnicile mixte şi ceea ce numim de o vreme new media. Dar cu pictura a fost altceva, a fost tot timpul un ideal al meu neîmplinit, o dorinţă ascunsă, pe care parcă o ţineam pentru atunci când voi fi bătrân „artist la pensie”. Dar se pare ca nerăbdarea şi-a pus amprenta pe spiritul meu creator şi nu mi-a mai lăsat răgazul scontat.

11Adi Sandu

Dar, întrebarea e bună, De ce pictura? Sigur, puteam să aleg sculptura, dar cred că lupta cu volumul nu este astăzi un ideal pentru mine. Am ales pictura, pentru culoare, dar paradoxul nu a întârziat să apară deoarece amprenta graficianului care trăieste mai mult între alb şi negru se resimte. Chiar şi în lucrările pe pânză din ultima perioadă lipsa picturalităţii şi a unei abordări specifice pictorului sunt evidente.

– Ce urmează în agenda ta? Proiecte recurente? Proiecte noi?

– De fiecare dată, în ultima perioadă, cănd închei un proiect, îmi propun o reîntoarcere temporară la gravură, o nouă abordare a acestei tehnici, dar cred că s-a produs un blocaj în mintea mea legat de acest subiect. Cumva cred că este vorba despre refuzul de a mă confrunta din nou cu tehnica în defavoarea artei pure, pe de o parte şi pe de altă parte, simt o îndepărtare de arta multiplicabilă, realizată în serie. Cred că aceasta a fost pentru mine de fapt marea miză, căutarea unicitaţii produsului de artă.

5Adi Sandu

Tot mai mult ma gândesc la o continuare a acestui proiect, aşa cum de altfel o sugerează chiar titlul „I WISH I COULD BE SOMEWHERE ELSE”, o transpunere a atelierului după o perioadă de lucru, într-o nouă locaţie, poate la galeria ArtYourself din Bucureşti… poate o reîntoarcere la colaj pornind de la pictură… poate o nouă provocare ce ar putea veni din zona noilor media (având în vedere ultimul proiect din acest an în care voi fi implicat din punct de vedere organizatoric: „e-story – trienala internaţională de ex libris virtual Arad 2015”).

Interviu realizat de Andrei Rosetti

Mraconia, ca o insulă

001 insula

Am fost
lui Sorin Nicodim
Toamna e ca un peşte de aur
ştima apelor nuanţează pânze cu pene
ezere very fain e ok
cerul zboară peste dunări cu aripi de pontoane
robinsoni şi un soare pitic după stânci
cu luciri de avat verdele râu de botez
ne strigăm între noi cu numele Vineri
dinspre seri al(b)inuţele susură
în pahare pictură cu muşchi
atât de puţin mai stăm în Mraconia
toate aici se termină în eişăn
am început să vă urăsc de dor
zile şi nopţi dinspre locul ascuns
de uitare.

versuri de Ioan Burlacu – pictor băcăuan participant la Simpozionul Internaţional de Pictură “Dunăre ART” 2014

002 montaj inundatiiLa finele lunii septembrie, un călător rătăcit în golful Mraconia ar fi putut da mărturie că nimic bine făcut nu putea să se întâmple în numai o săptămână. În tot locul se vedeau urmele deversărilor de ape şi aluviuni care tocmai avuseseră loc. Orşova, Eşelniţa, Dubova, Mraconia păstrau încă amintirea unui dezastru ce a avut precedent doar cu mai bine de 50 de ani în urmă. Drumuri înfundate, curţi pline de urmele torentelor umflate de ploile din septembrie. Mai mult, la debutul întâlnirii noastre am văzut cu toţii pariul riscant asumat de Horaţiu Rada şi Amalia Matei atunci când au acceptat să găzduiască un grup eterogen propus cu tâlc ascuns de Sorin Nicodim. De-abia dacă puteai găsi doi invitaţi care să se cunoască vag. Criteriul cel mai important invocat de Sorin Nicodim în alegerea noastră a fost profesionalismul, secondat însă de intuiţia unor afinităţi. Era de văzut dacă această intuiţie putea fi probată. Altfel, atunci când am descoperit locul unde urma să lucrăm timp de aproape două săptămâni, nici unul din noi nu a bănuit de câtă muncă, oameni şi utilaje a fost nevoie pentru ca Pensiunea Mraconia să fie departe de decorul apocaliptic din septembrie. Abia la vederea imaginilor-martor sau când am început să explorăm împrejurimile, am recapitulat într-un fel cu toţii, lecţia aceea veche despre respect şi consecvenţă…

003 NicodimAşa a început Simpozionul Internaţional de Pictură “Dunăre ART”. Nu este ceva neobişnuit să afli despre întâlniri ale pictorilor la Mraconia. Sunt cunoscute taberele de aici, deja tradiţionale, iniţiate de Ioan Mercea cu mulţi ani în urmă, sau proiectul generos al Fundaţiei Rubin şi câte şi mai câte întâlniri fertile care au răspuns chemării pe care locul acesta o rosteşte neîncetat. De astă dată gândul şi grija de a pune împreună pictori şi graficieni din Lituania, Letonia, Bulgaria, Austria, Serbia, Polonia şi România s-a născut din dialogul pictorului Sorin Nicodim cu jurnalista Amalia Matei şi Horaţiu Rada, un discret dar excelent organizator – antreprenor în domeniul energetic.

004 explorerVersurile lui Ioan Burlacu compun crochiul întâlnirii noastre. Mraconia rămâne în memoria noastră, un loc însufleţit pentru prea scurtă vreme de culoare, acorduri şi versuri est-europene. Simpozionul nostru a fost organizat de C.E.I. Grup, cu susţinerea Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Timişoara, în parteneriat cu Universitatea de Vest şi cu Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană. Trebuie spus însă, iar şi iar, că dincolo de instituţii, stă efortul unor oameni care au nume, prenume, resurse culturale, materiale şi entuziasm. Vorbim aşadar de un loc bine ales, de o gazdă bună, de o foarte bună comunicare şi nu în ultimul rând de artişti aleşi cu grijă, chemaţi să se cunoască şi să lucreze cu materiale profesioniste într-un soi de insulă, ferită fie şi vremelnic de fuga de zi cu zi.

004 vapor 2004 vapor 1Din Lituania au răspuns invitaţiei Jūratė Mitalienė şi Rūta Eidukaitytė. Letonia a fost reprezentată de Antra Ivdra şi Ieva Liepina. Ivan Velchev a venit din Bulgaria. Carmen Ioana Anutza a sosit din Austria. Alături de aceşti invitaţi au fost la Mraconia: Nicolae Ungar din Reşiţa, Ioan Burlacu şi Geanina Iustina Ivu din Bacău, Adrian Sandu din Arad, Rafael Matias din Timişoara. Ni s-a alăturat Adina Orboi, tot din Timişoara, mezina grupului. Eu am reprezentat comunitatea artiştilor hunedoreni. Nu trebuie uitată prezenţa lui Gabriel Kelemen, venit nu doar să reprezinte facultatea de profil din Timişoara în calitate de co-organizator sau lector, ci şi cu poftă de experiment şi explorare. Ultimul, dar nu cel din urmă – numit uneori Saint Nicodim from M(D)raconia, alteori Capitan, sufletul întâlnirii noastre – inepuizabilul pictor Sorin Nicodim.

004 z cainiÎncă din primele zile ne-a unit drumul împrejurul golfului, tentative de pescuit, călătoria cu ambarcaţiuni în Cazane, dialogul în jurul pânzelor şi al bucatelor alese şi serile în care fiecare din noi şi-a prezentat proiectele, preocupările. La venirea noastră nu am văzut doar urmele dezlănţuirii naturii ci şi o Dunăre retrasă, lăsând loc unor insule trecătoare in soare, unor limbi de nisip şi mâl în care câinii vecinilor scormoneau după scoici de râu. Locul marcat acum de recentele deversări, păstrează şi amintirea episodului creşterii apelor odată cu construirea Porţilor de Fier. Poate şi dacă nu am fi avut parte de relatarea documentată a lui Gabriel Kelemen despre insula Ada Kaleh, tot am fi discutat zile întregi despre ape, nisipuiri, fosile, mări glaciare, ţinuturi scufundate, acolo la Mraconia pe pontonul de la capătul lumii.

005 KelemenDin poftă de lucru împreună, din mici petreceri, degustări de vin şi cântec s-a ţesut o insulă prietenoasă din care greu s-ar fi dat cineva plecat. Dunărea creştea zilnic, uneori vedeai asta desenând, atunci când dispăreau rând pe rând reperele de la firul apei. Noi, creşteam în felul nostru, tot mai dependenţi de pictură, dornici să stăruim pe un motiv, pe vreun detaliu de compoziţie, să explorăm repetiţia sau aprofundarea unui subiect, a unui raport. Bucuroşi să fredonăm încă un Alifantis, un Moscopol, o bucată din Maria Tănase, Nightloosers. Vedeam zilele trcând, iar în urma noastră Dunărea, pânzele tăcute, acordurile şi vocea Rūtei. Am apucat să ne cunoaştem oarecum, să schimbăm materiale tipărite, să preparăm împreună mici gustări sub ochiul atent al lui Alexandru – însoţitorul nostru foarte priceput în ale bucătăriei. Am cântat împreună în română, bulgară, lituaniană, letonă, italiană, engleză… În ziua coferinţei de presă, cu jurnalişti şi fotografi care invadau “insula”, cu fotografiile în rafală ale lui Constantin Duma, ne-am amintit că nu suntem singuri şi că Mraconia nu e tocmai ultimul cotlon al lumii.

Vă doresc tuturor să aveţi parte de astfel de zile şi vă las în compania câtorva dintre colegii mei. Rămâne de văzut dacă tot acest efort a adus şi roade pe măsură. Expoziţia noastră va avea loc foarte probabil la debutul anului viitor. Cu acel prilej sperăm să dedicăm un articol amfitrionilor noştri. Vă vom aştepta atunci să acostaţi alături de noi pe simeze timişorene. Good morning, Mraconia!!! (Andrei Rosetti)

006 dans long exp

 Impresii

A fost prima mea întâlnire cu România. M-a surprins plăcut organizarea profesionistă a simpozionului şi sinceritatea oamenilor pe care i-am cunoscut. Oamenii calzi şi frumuseţea naturii mi-au dat o stare pozitivă.
A fost un atelier creativ perfect.
Cred că e nevoie de astfel de tabere internaţionale şi nu mă gândesc doar la sensul pe care acestea îl au din perspectiva profesiei. Artiştii sunt un fel de ambasadori ai ţărilor lor, ei construiesc poduri între naţiuni. Acest gând m-a inspirat atunci când, am realizat lucrarea ce trimite la cântecul lui J. Lennon – Imagine. (Jūratė Mitalienė – Lituania)

006 pontonul de la capatul lumiiMergând pe un drum deteriorat şi şerpuind aproape de stâncile gata să se prăbuşească în Dunăre, între viraje şi frânări excesive, de parcă aici Istoria Antică nici nu ar fi scris pagini mari ale Daciei si Imperiului Roman, cu o vegetaţie sălbatică şi cu urme înca puternic vizibile ale intemperiilor lunii Septembrie 2014, strecurandu-ne în amontele fluviului, alături de criticul Gabi Kelemen, într-un zumzet al unei dicuţii agreabile parcă pierdut în măreţia locurilor, despre situaţii cu care se confruntă cultura în Europa de Est, se deschide o intrare îngustă între versanţii Occidentalilor străjuită de sculptura impozantă figurând capul lui Decebal: Golful Mraconiei, ascuns de ochii trecătorilor din drumul principal şi desfăşurându-se ca privelişte abia după parcurgerea unui drum lateral sălbatic şi anevoios, ca o nevoie de purificare înaintea unui miracol, un loc în care soarele se prelinge în suvoaie fotonice pe crestele montane, uneori cu roca albă şi lipsită de vegetaţie, alteori în focuri vegetale de toamnă până la îmbrăţişarea apelor secrete danubiene ce invadează şi părăsesc uşor solul mâlos şi nisipos presărat de scoici ce se arată în desfăşurarea lagunară în zilele fără apele binefăcătoare şi molcome, care se acoperă până la maxim după un spectacol de zile întregi în care nivelul variază creînd insule şi bancuri spectaculoase ce abundă de căldură şi lumină căldării geologice.

O îmbinare între arta Dunării de a-şi crea drumuri şi refugii misterioase supra- şi subterane mai mult şi mai puţin ştiute şi accesibile în munţi, şi DunareArt ca şansă de a aduna cu tact şi sensibilitate oameni şi artişti minunaţi împreună, rezidenţa artistică din Mraconia s-a oferit ca o şansă rară- poate unica în această regiune, de a te încărca cu energiile locurilor şi de a dărui agreabilul prin pictură, sunet, litere şi conversaţie participanţilor ei, armonizaţi din prima clipă a întâlnirii şi legaţi pe mai departe sentimental prin niste pârghii comune nevăzute de timpul suspendat într-un loc miraculos, senzaţia visului pe care ai vrea să-l prelungeşti şi în viaţa reală, ca un demiurg care şi-a schimbat planul de a mai crea lumea şi oameni, refugiat în plăcerile artelor ca un zeu antic grec în Olimpul lui. (Cercetător în cultură/artist vizual Carmen Anutza-Pils – Austria)

007 atelier sub pontonSimpozionul “Dunăre ART” de la Mraconia fost o cură de artă şi cultură românească care m-a îmbogăţit. Am fost impresionată şi de muzica românească. Simpozionul a fost şi un loc de întâlnire perfect pentru artişti aparţinând unor culturi diferite, uniţi de limbajul artei (şi nu numai)… M-a impresionat natura la Mraconia – munţii, golful, ceaţa, soarele licărind… un amestec ce dă ceva misterios, enigmatic locului. Simbolul acestui frumos eveniment poate fi pontonul de pe golful Dunării, ridicat acolo unde apele se sfârşesc, iată o posibilă metaforă – o sugestie, un gând pentru viitoare întâlniri.
… şi desigur, multe mulţumiri tuturor!!!… (Antra Ivdra – Letonia)

Momente frumoase în paradisul românesc Mraconia. Îmi amintesc vederea de pe partea cealaltă a Dunării, cu mici case colorate căţărându-se pe munţi, atmosfera specială şi timpul petrecut alături de artişti calzi, prietenoşi şi foarte talentaţi. Muzica, arta, natura. Mi-e plină mintea de noi idei pentru lucru acum. (Rūta Eidukaitytė – Lituania)

008 Montaj-lucruM-am gândit la întâlnirea noastră de la Mraconia, de câteva ori de la întoarcere şi sunt de părere că la baza tuturor lucrurilor din lume stă chimia. Şi în cazul nostru, pur şi simplu, toate componentele integrate s-au potrivit între ele, iar rezultatul a fost unul pe măsură. În ceea ce mă priveşte, nu am mai luat parte la nici o altă întâlnire artistică la care totul sa funcţioneze atât de bine. Şi daca tot am dat-o pe tehnică, cred că lubrifiantul întregii instalaţii Dunare Art a fost albinutzza, iar ingnerul şef, nimeni altul decât Sorin Nicodim! (Adrian Sandu – Arad)

Uneori vorbele nu-şi au rostul sau… rupte din context nu pot fi decât rânduri… rânduri aşternute pe o coala de hârtie alba… imaculată.
Şi undeva, într-un colţişor al al minţii mele se mai ascunde şi naratorul, căci îl aud cum îmi “şopteşte cuvinte ” precum… “natura divină iţi taie respiraţia”, “pete de culoare care redau gânduri”, “prieteni noi, proaspăt regăsiţi”, “momente de cântare şi încântare”, “ploaia de stele căzătoare”, “degustare de vinuri”, “serate poetice”, “dulcea şi înmiresmata albinuţă”, “sensibilitate, stil şi eleganţă”… acest Tot Unitar care s-a scris în linişte, la Mraconia, în memoria spaţiului, în memoria timpului.
Undeva… Cândva… (Geanina Ivu – Bacău)

SAMSUNG DIGITAL CAMERAMraconia, ascunzătoarea fără ascunzişuri!
Printre multele impresii frumoase legate de tabăra de la Mraconia, m-aş opri în primul rând la un aspect care pentru mine înseamnă foarte mult. Şi anume, e vorba despre oameni, despre cei cu care am petrecut împreună o perioadă de timp, majoritatea dintre noi necunoscându-ne dinainte.

Din câte am înțeles denumirea Mraconia înseamnă “loc ascuns”; lucru de înţeles dacă vezi topografia locului, dar în contrast, toţi cei prezenţi acolo am simţit că e un loc al deschiderii, al dezvelirii sufletului şi al minţii, un loc al dezinvolturii şi sincerităţii. Această stare a întemeiat frumoasele relaţii ce s-au legat între noi.

Acum, dacă ar fi sa povestesc despre colegii cunoscuţi la Mraconia, primul lucru care îmi vine în minte nu este imaginea lor ca artişti, ceea ce au pictat, ci lucruri mai simple… unii le-ar numi banale: zâmbetul cu care erai întâmpinat dimineaţa la cafea, bucuria cu care cineva suna clopotul din foişor să-i cheme pe restul la masă, expresiile chipurilor de admiraţie sau linişte interioară în faţa peisajelor văzute, momentele de concentrare dar şi de maxim amuzament atunci cand se întâmpla să nu ne înţelegem cu artiştii străini, bucuria de a asculta, de a împărtăşi, de a cânta, de a dărui…
…nimic mai adevărat ca zicala: “Omul sfințește locul!” (Matias Rafael – Timişoara).

Adrian Sandu – Redistrugere

Calpe Gallery, Timişoara
18-30 martie 2013
Vernisaj: marți 12 martie 2013, orele 18-20

Adrian Sandu - Redistrugere

Nu mă consider un artist „pur sânge”, ci mai degrabă un fel de meseriaş, un soi de croitor care confecţionează cu ajutorul foarfecei într-o primă fază. Pornesc în conceperea pieselor de la ideea unui tipar – şablon, care să devină baza realizării unor scene fixe sau mobile. Astfel am ales ca modalitate tehnică colajul, pe care nu l-am exploatat în sensul ortodox al cuvântului, ci i-am acordat acestuia rolul de martor orb (modul). În final am considerat repetiţia drept formă accentuată a receptării mesajului de către receptor.

Tot ce ating distrug tot ce ating

O istorie a obiectelor distruse – obiecte încărcate, cândva, de sentimentalism – , uitate în spaţii care aşteaptă să fie din nou revizitate. Acum mă găsesc în locuri uitate, printre obiecte distruse. Dacă „istoria se taie la montaj”, eu lucrez cu gunoiul istoric – încerc să refac ceea ce, aparent, nu mai poate fi refăcut – tot ce produc are un sens strict personal. Îmi recompun istoria printr-o acţiune de distrugere a obiectelor abandonate. Acţionez asupra obiectelor distruse cu o nouă acţiune de distrugere: redistrug. Asamblez redistrugerea, recuperez istoria personală distrusă, îmi însuşesc istoria distrusă a altor persoane. Acţionez continuu cu distrugere.

Adrian-Sandu - Redistrugere 2Adrian Sandu (n. 17 septembrie 1968 la Arad) este doctor în arte vizuale (2011) şi membru UAPR (1997), AIAP (2001) şi (ki) kinema ikon group (2000).

Update 012

Lumea actualizată a graficianului Adrian Sandu

Până în 12 martie, Sala „Atelier 030202”, destinată artei contemporane, propune expoziţia „Update 012” a graficianului Adrian Sandu, din Arad.

Şcolit la Universitatea de Arte de la Timişoara, artistul, puţin cunoscut publicului bucureştean, deşi a avut două personale în Capitală, în 2003, la „Atelier 35” şi în 2007, la Librăria „Cărtureşti”, s-a remarcat de mai mulţi ani prin arta sa la limita dintre figurativ şi nonfigurativ, prin componenta ludică, dar generatoare de meditaţie asupra lumii contemporane, cu viteza, cu tranzitoriul ei, cu obsesii vizând morbidul.
Prezent atât în expoziţii colective din ţară, dar şi din Japonia, Bulgaria, Italia, Polonia, Lituania sau Mexic, pentru a enumera numai câteva ţări, Adrian Sandu se dovedeşte un artist prolific, cu o evoluţie coerentă.
Începând din 1996, personalele sale de la Wendlingen am Neckar, Tokyo, Agadir sau din diferite oraşe din ţară îl atestă ca o voce distinctă în peisajul grafic românesc contemporan, atât ca imaginar, cât şi ca tehnică.

Expoziţia actuală captează atenţia prin construirea unor spaţii ambigui în care factorul uman este supus acţiunii elementelor aleatorii ce guvernează existenţa, menite să „aducă la zi” situaţii şi sentimente, statute şi visuri. Desigur, cele mai multe dintre ele vin din lumea computerului, invadatorul atotputernic al epocii noastre, transformat din unealtă în director existenţial, pecetluind traseul zilnic cu simboluri sau adrese de e-mail. Rezultatul, un univers haotic, cu personaje plutind peste obiecte banale, acoperite de cifre şi simboluri, de date sau măsurători precise, gravitând jucăuş sau trist în jurul unei case de modă, lăsându-se încadrate de o ramă sau de un monitor, într-o umanitate lipsită de element coagulant real.
Obsesia poate fi una mondenă sau una sexuală, una a călătoriei într-o lume mai mult sau mai puţin virtuală, cu insule şi plaje visate şi desigur mediatizate.

O alienare inconştientă, tradusă în forme aparent naive, în mici geometrizări ce transformă personajul uman în marionetă, păcatul originar în sărbătoare generatoare de noi obsesii, materializate în şerpişorii ce se nasc din capul biblicului şarpe, într-un fel copy-paste la scară diferită, dă naştere acestui univers absurd şi umoristic totodată.
Figurile disparate sunt surprinse uneori în metamorfozarea lor sau într-o halucinantă trecere de la poziţia asemănătoare fetusului dintr-o lucrare la precipitarea într-o abisală lume amintind prin mulţimea simbolurilor şi cruzimea lor de cea a unui Bosch, ca intr-o captivantă gravură.

Cu o linie sintetică, cu o economie de mijloace exemplară, Adrian Sandu realizează ample poveşti, cu detalii minuţioase topite în spaţiul vast şi inform de cele mai multe ori, narând cu umor şi nu o dată cu ironie amară istoria unei umanităţi în goană. După ultima ştire, după ultima modă, după ultimul canon al unei societăţi care nu-şi realizează disoluţia.
Petele de culoare fluidă, transparentă, alternate în unele cazuri cu altele compacte, fac trecerea de la o stare la alta ca în cazul unui joc indecis între om şi umbrele sale actualizate.
O artă conceptuală, în care jocul secund este prezent tot timpul, în care ludicul ascunde gravitatea, în care figurile sunt rareori ceea ce par. Adrian Sandu oferă o secvenţă de istorie sociologică contemporană prin suprapunerea semnelor încifrate peste elementele realităţii, graţie unei remarcabile ştiinţe a meşteşugului, printr-o seducătoare complementaritate a a tradiţionalului cu experimentul. Rezultatul, o lume care reţine fugar atenţia privitorului neavizat prin aparenta ei simplitate, dar mustind de sevă la un al doilea nivel de lectură.

Sobrietatea mijloacelor amplifică ambiguitatea jocului figurativ-abstract, aici şi dincolo, interior şi exterior, ducând selecţia de piese luate în ansamblul lor către o ficţiune romanescă, în care un element simplu se subsumează întotdeauna ansamblului construcţiei.
Actualitatea demersului estetic al graficianului explică impactul avut asupra publicului şi specialiştilor, numărul remarcabil de premii decernate acestui artist tânăr: Premiul UAP-Arad, Premiul de Onoare la Bienala Internaţională de Artă „Vox Humana” din Cehoslovacia, Diploma de Onoare la Concursul internaţional de ex libris din Lituania, la cel de la Soncino din Italia sau de la Gdansk, din Polonia, alături de alte distincţii obţinute la expoziţii şi concursuri internaţionale desfăşurate în România.

Expoziţia de la „Atelier 030202” se înscrie într-un demers al cărui caracter benefic l-am amintit de mai multe ori: prezentarea în faţa publicului bucureştean a creaţiilor artiştilor din alte oraşe ale ţării, mai ales a celor tineri. Este o modalitate de a estima complexitatea fenomenului artistic vizual contemporan. (Victoria Anghelescu)
SURSA: Cotidianul.ro